„Iar dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus din morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Iisus din morţi va face vii şi trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Său care locuieşte în voi“ (Rom. 8, 11).

 

anastasisHristos, după ce a înviat din morţi, nu mai moare, căci moartea nu‑L mai stăpâneşte (Rom. 6, 9-11), ci păşeşte într-o existenţă eternă şi ca om. Persoana umană e chemată tot astfel, să nu mai moară în plan spiritual, ci să-şi trăiască nemurirea, aşa cum ar fi făcut-o Adam, dacă ar fi rămas în unire cu Creatorul său.

Învierea comportă cel puţin trei aspecte: un aspect obiectiv – Învierea istorică a Domnului, un aspect subiectiv – participarea persoanei umane la actul Învierii Domnului sau trăirea lui Hristos cel Înviat în făptura umană şi un aspect eshatologic – referitor la Parusie, când toţi oamenii vor învia şi Hristos va lua chip în mod deplin în cei ce au trăit încă de pe pământ această înviere. Dacă în Adam toţi au murit, în Hristos toţi oamenii vor învia (cf. I Cor. 15, 22).

Trupul lui Hristos cel Înviat, îndumnezeit la maximum pentru noi (cf. Ioan 17, 19), va fi de acum şi până la sfârşitul lumii izvorul unei neîntrerupte energii care ni se comunică şi nouă celor ce ne unim în mod real cu Hristos în Tainele Bisericii, iar în mod special în Taina Sfintei Euharistii, în care ni se oferă la modul cel mai concret acelaşi Trup şi Sânge de acum două mii de ani, în care omul îşi regăseşte chipul său autentic.

La limita extremă a chenozei Mântuitorului, moartea însăşi e transfigurată. Sfântul Duh nu-L părăseşte pe Hristos în moarte, ci din moartea Lui face poartă nemuririi. Duhul e prezent în trupul Domnului şi-l face biruitor asupra morţii. Actul încetării lucrărilor umane, pentru ca umanul să se umple cu totul de lucrările dumnezeieşti, e moarte după modul natural şi e viaţă după modul divin. Crucea e puterea care topeşte ordinea cea veche de existenţă şi, în acelaşi timp, toarnă ordinea cea nouă. „Slava Crucii“ e o expresie ortodoxă prin excelenţă, care semnifică legătura interioară dintre moartea şi învierea lui Hristos.[1]

Noul mod de existenţă în care intră Domnul prin înviere nu e o fază ulterioară a vieţii Sale istorice, fază ce ar decurge din temeiul unei cauzalităţi naturale. Învierea se datorează unei intervenţii a Duhului, prin bunăvoinţa Tatălui: „Iar dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus din morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Iisus din morţi va face vii şi trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Său care locuieşte în voi“ (Rom. 8, 11).

Deci dintru început se poate vorbi despre o Cincizecime a Învierii. Dacă chenoza este chiar şi în ansamblul ei un act cincizecimic, învierea este prin excelenţă Cincizecime. | Continuare »

Invierea DomnuluiAcum din străfundul genunii
Lumina se nalță-n zenit.
Ieșim să cântăm cu străbunii
Că veacul de plâns s-a sfârșit!

Pământul de slavă răsună,
De-un cântec de oameni nălțat
Cu îngeri din cer împreună:
Hristos din mormânt a-nviat!

Zdrobite-s zăvoarele porții,
Căci iadul pe veci e înfrânt.
Hristos, sfărâmând boldul morții,
Spre slavă-a-nviat din mormânt.

Să prăznuiască zidirea creștină
Cu Paștile-n case închis!
Scăldându-le toate-n lumină,
Hristos casă-n cer ne-a deschis.

Și lanț de s-ar pune, și fiare,
Și văluri pe Sfintele Cruci,
Și lacăte grele pe-altare,
și preoții toți în butuci,

Lumina tot vine! Tot vine!
Puteri nu-s s-o-nvingă sub cer.
Acum să-nțeleagă oricine:
Hristos este-al ei Făclier!

Lidia Hamza

ZIUA ÎNVIERII – BUCURIA CELOR CE „MORŢI AU FOST ŞI AU ÎNVIAT”

Multe învăţături se scriu [cu] prilejul Învierii.
Toate ziarele şi foile sunt pline cu aşa-numite „articole de Paşti”. Dar cele mai multe sunt vorbe goale. Sunt cu adevărate ,,articole” comandate de Paşti. Cum spunea odată un ziarist, că-i ceruse un redactor un articol de Paşti. Şi mi-a trebuit – spunea ziaristul – o seară întreagă de cafenea şi cinci şpriţuri de vin până mi-a venit „inspiraţia” şi am scris articolul. Fireşte, astfel de articole, ce urme ar putea lăsa în suflete?
Se vorbeşte mult la Paşti despre minunea Învierii Domnului. Şi despre minunea învierii din morţi.
Se vorbeşte însă prea puţin despre cealaltă latură a Învierii. Despre minunea învierii păcătoşilor la o viată nouă. Despre învierea pe care o vestea fiul cel pierdut: „Mort am fost şi am înviat”.
Căci darul şi minunea învierii tocmai aici se arată şi lucrează. Iisus cel înviat învie şi pe cei „vii”, pe cei ce trăiesc, dar sunt morţi (Apoc 3, 1).
În numărul acesta avem o pagină întreagă (pag. 7) cu „învieri de pe fronturile Oastei Domnului”. | Continuare »

CELE DOUĂ FELURI DE CĂINŢĂ: A LUI PETRU ŞI A LUI IUDA

Şi Petru, şi Iuda apostolul au greşit. De frica unei slujnice, Petru s-a lepădat cu jurământ de Domnul, iar Iuda L-a vândut pentru lăcomia banilor. Amândoi s-au căit pentru greşeala ce au făcut. Dar este o mare deosebire între căinţa lor. Petru s-a căit îndată. Ispita şi căderea lui au ţinut o clipă şi această clipă a plâns-o cu amar şi a stropit-o mereu cu lacrimi sfinte de căinţă. „Şi ieşind afară, Petru a plâns cu amar.”
Şi lui Iuda „i-a părut rău” pe urmă de fapta sa. Dar căinţa lui a fost prea târzie. Căinţa lui a fost mai mult mustrarea de cuget pe care a avut-o şi Cain după ce l-a ucis pe fratele său. Iuda nu s-a căit cu lacrimi, ci cu un fel de tulburare şi mânie sufletească. A fost o căinţă ce i-a pus ştreangul în mână. Un vestit predicator zicea că şi Iuda ar fi fost iertat dacă ar fi căzut plângând la picioarele Crucii. Sângele Domnului ar fi spălat şi greşeala lui, căci Iisus a cerut iertare şi pentru cei ce-L răstigneau. Însă satana i-a şoptit că păcatul lui nu poate fi iertat. Căinţa lui Iuda a fost căinţa diavolului şi această căinţă o fac şi azi cei ce se împuşcă, cei ce se spânzură, cei ce se omoară cu băutura. Când eram preot la ţară, odată a venit la mine să se mărturisească un mare desfrânat. Era tare abătut şi spunea întruna că ticăloşia lui nu poate fi iertată. L-am lămurit că poate lua îndată, prin Jertfa Crucii, tămăduire şi iertare, însă a treia zi s-a spânzurat. Diavolul se întărise asupra lui cu şoapta că el nu poate avea iertare. | Continuare »

Ioan Marini («Viaţa Creştină» nr. 14, din 2 apr. 1939)

Intrăm din nou în Săptămâna sfintelor Patimi. În fiecare an, această săptămână se aşază înaintea vieţii noastre chemându-ne să ne apropiem de taina crucii de pe Golgota şi să sorbim din jertfa cea sfântă a Domnului iertare, dar şi putere, ca să trăim o viaţă nouă.
O, ce dar mare ne este nouă jertfa crucii de pe Golgota! Şi cum nu cunoaşte lumea acest dar nespus de scump şi măreţ!
Cei care cunosc şi au gustat din jertfa Domnului Iisus sunt îmbătaţi de dragostea Lui; nu le mai trebui e lume şi plăceri. Ei au descoperit raiul şi fericirea care-I mulţumeşte pe deplin.

Vrei să cunoşti iubite cititorule, dragostea lui Dumnezeu? Vino la Golgota şi vei vedea că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea – şi pe tine – încât a dat p e Fiul Său, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (In 3, 16).
Vrei să vezi cât te-a iubit Domnul Iisus pe tine şi pe toţi păcătoşii?
Vino la Golgota şi vei cunoaşte dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi toţi (I In 3, 16); că, fiind noi încă păcătoşi şi vrăjmaşi ai Lui, El totuşi ne-a iubit şi a murit ca să ne mântuiască (Rom 5, 6-8). | Continuare »

„Cine-mi va da apă şi izvor de lacrimi, ca să plâng pe preaiubit dulcele meu Fiu”, a strigat Fecioara Maria şi se tânguia… O, munţi înalţi şi dealuri şi voi oameni toţi, plângeţi şi vă întristaţi împreună acum şi cu mine tânguiţi-vă!
(din cântările bisericeşti ce se cântă la slujba îngropării Mântuitorului)

Punerea-in-Mormant_17_01O, Iisuse, preadulcele meu Mântuitor, dă-mi lacrimi să Te plâng şi eu ticălosul şi nemernicul.
Mă cutremur şi mă înfricoşez, o Doamne, văzându-Te mort pentru mine şi păcatele mele.
Atât de mult m-a iubit Dumnezeu, încât şi pe Tine, Fiul Sau cel iubit, Te-a dat morţii pentru mine şi viaţa mea (In 3, 16).
Atât de mult m-ai iubit, o, Iisusul meu cel scump, încât pentru mine înfricoşată moarte ai răbdat.
Unul din Sfânta Treime defăimată moarte rabdă pentru mine – mă-înfricoşez şi mă cutremur de o taina ca aceasta. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos – Împăratul nostru (meditații la Evanghelia după Ioan, cap. 12)

Iisus-Hristos-4„Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice?… Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta?… Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta!“

Dumnezeu, Făcătorul şi Binefăcătorul tuturor celor văzute şi nevăzute, le-a făcut, în atotputernicia Sa, pe toate acestea
şi le-a rânduit pe toate şi pe fiecare
pentru un anumit scop al Său precis şi minunat.

Nici o vietate şi nici o întâmplare nu este întâmplătoare pe pământ.
Până şi o râmă îşi are scopul ei, de a aerisi şi frăgezi pământul prin găurile pe care le face prin el.
Până şi cea mai mică şi îndepărtată stea de pe cer îşi are scopul ei: să lumineze, să lumineze cuiva şi să bucure pe cineva.

Cândva n-am ştiut ce rost poate avea o mică râmă…
Acum nu ştim ce rost poate avea o mică stea,
dar după cum am aflat rostul uneia, îl vom afla şi pe al celeilalte.
Ori de câte ori descoperim rostul unei creaturi a lui Dumnezeu, ne uimim de Înţelepciunea care le-a creat, de puterea care le îndrumă, de dragostea care le îngrijeşte
şi ne vine să ne prosternăm până la pământ, copleşiţi de frumuseţea, puterea şi iubirea acestei Înţelepciuni.
Şi cu cât ochii noştri se deschid mai înţelepţi spre toate cele ce ne înconjoară,
cu atât desăvârşita ordine şi rânduială aşezată de Dumnezeu în toate ni se face mai cunoscută
şi ni se face tot mai largă, mai adâncă şi mai înaltă înţelegerea desăvârşitei legături din înlănţuirea tuturor lucrurilor şi împrejurărilor între ele.

Scopul pentru care Se întrupase din Idee Cuvântul
şi pentru care din Cuvânt s-au întrupat toate câte sunt | Continuare »

O, Crucea Ta

Crucea-002O, Crucea Ta, Iisuse, în dulce dimineață
Cu dulce-mbrățișare iartarea mi-a adus.
Simțeam cum îmi străluce lumina Ta pe față
Și cum îmi arde fruntea sărutul ce mi-ai pus.

O, Crucea Ta, Iisuse, mă-ndeamnă către slavă,
Mă cheamă să-mi arate al cerurilor drum,
Sub ea mi-s toate-a mele ca-n cea dintâi Dumbravă,
Când nu căzusem încă în negură și-n scrum.

Sub Crucea Ta, Iisuse, primesc cât nu pot duce:
Ocara mi-e cântare de coruri îngerești,
Însingurarea, iată, mireasma Ta mi-aduce,
Povara mi-e cununa pe care mi-o-mpletești.

Dar crucea mea, Iisuse, chiar greu de-o duc pe cale…
Ea singură deschide lumina Ta-nspre ea,
Ea singură pătrunde-nțelesul Crucii Tale
Și-mbrățișează-n zare și Crucea Ta, și-a mea.

O, crucea mea, Iisuse, sub Crucea Ta străbate
Furtuni și lupte grele cu steagul neînvins.
Și nerăpus mi-e duhul când doar îngemănate
Golgotele își urcă braț după braț cuprins.

O, crucea mea, Iisuse, o crucea mea: jertfirea
Mă duce-n veșnicie, căci capătul de sus
Pe Crucea Ta în taină își reazemă suirea
Și-și află odihnirea pe brațul Tău, Iisus.

Lidia Hamza

PATIMILE MÂNTUITORULUI

Luni începe Săptămâna cea Mare şi sfântă a patimilor lui Hristos. Biserica pune înaintea noastră înfricoşatele patimi ale Mântuitorului, ca să trecem prin ele cu înţelegere şi cu folos sufletesc. Mergeţi cu toţii la slujbele Bisericii din Săptămâna cea Mare şi ascultaţi cu luare aminte şi cu lacrimi Evangheliile şi cântările despre patimile şi moartea Mântuitorului. În legătură cu patimile şi moartea lui Iisus, dăm şi noi aici câteva învăţături:
„Nu Mă plângeţi pe Mine, ci vă plângeţi pe voi.”
„Şi mergea după El (spre Golgota) mulţime multă de norod şi de muieri care plângeau şi se tânguiau pentru dânsul. Şi întorcându-se către ele, Iisus a zis: «Fiicele Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci vă plângeţi pe voi»”… (Lc 23, 23).
Aşa ne grăieşte şi nouă Mântuitorul: „Nu Mă plângeţi pe Mine, ci vă plângeţi pe voi şi păcatele voastre”. Aceasta este taina cea mare a patimilor Mântuitorului: să înţelegem că pe Hristos L-au răstignit păcatele omenirii şi tu Îl răstigneşti din nou cu păcatele tale. Această înfricoşată gândire trebuie să trezească în tine o ură cumplită faţă de păcat şi această ură trebuie să te scoată din păcat. Altcum în zadar te cutremuri când auzi înfricoşatele patimi, că şi pământul şi pietrele s-au cutremurat, ba şi iudeii şi întreg Ierusalimul s-au cutremurat de înfricoşatele patimi, dar nu s-au îndreptat. | Continuare »