NU TE TEME, IATĂ ÎMPĂRATUL TĂU

Traian Dorz, Meditații la Evanghelia după Ioan, Hristos – Împăratul nostru (12, 15)

„Nu te teme, fiica Sionului; iată că Împăratul tău vine călare pe mânzul unei măgăriţe.“

Intrarea-in-Ierusalim-5O, de câte ori ne-am încredinţat noi că nici o întâmplare nu este întâmplătoare, ci că totul este mai dinainte ştiut şi determinat de cauze care au între ele o adâncă şi tainică legătură, rânduită de Înţelepciunea lui Dumnezeu…
Cunoscută era, şi profeţită, şi pregătită mai dinainte venirea Domnului nostru Iisus Hristos pe pământ.
Şi la fel cunoscut era fiecare eveniment, fiecare întâmplare care a însoţit Venirea şi Naşterea, precum şi Viaţa, şi plecarea Sa din nou la Tatăl.
Cunoscute erau şi uneltele care vor fi folosite şi vremea în care vor fi toate acestea, de la începutul şi până la sfârşitul lor,
şi cunoscut era şi felul cum se vor încheia toate lucrurile rânduite.

De multe ori ne temem şi noi pe pământ… şi pentru multe ne îngrijorăm şi noi adeseori în viaţa asta.
Ne temem de cele mai multe ori să nădăjduim în biruinţa Adevărului pentru care luptăm,
în triumful lui Hristos în care credem
şi în izbânda Binelui pentru care muncim şi răbdăm,
– pentru că sunt prea multe împotrivirile pe care le vedem,
şi prea mari primejdiile de care ne temem,
şi prea puternici vrăjmaşii lui Dumnezeu,
şi prea slabe, şi prea îndepărtate, şi prea puţine ni se pare că sunt puterile Lui…

Sărmanii de noi, cât de copleşiţi suntem şi noi de Prezent câteodată!
Atunci nu putem vedea nici Trecutul, nici crede Viitorul.
Nu ne mai aducem aminte de nimic din toate minunile cele făcute de Dumnezeu în Trecut (Ps 78)
şi de aceea nu putem crede nimic nici din cele ce ni le făgăduieşte El pentru Viitor.
Nu ştim că istoria de azi este profeţia de ieri,
iar profeţia de astăzi este istoria de mâine.

Când se înalţă cel rău ca un pom verde, sănătos şi puternic, plin de trufie şi de dispreţ pentru dreptate şi pentru adevăr,
adeseori ne cutremurăm de teamă şi ne ascundem de frică în iarba netrebniciei şi a laşităţii, la umbra aceluia de care ne temem, târându-ne în faţa lui. | Continuare »

Traian DORZ, meditație la capitolul 11 din Evanghelia de la Ioan

| Continuare »

E duminică, şi-i astăzi ziua Sfintelor Florii

 

Intrarea-in-Ierusalim-4

E Duminică – şi-i astăzi ziua Sfintelor Florii,
ziua ce-aducea alt’dată primăveri de bucurii.

Când venea atuncea Domnul pe-al cetăţii noastre prag,
mii de suflete curate Îl întâmpinau cu drag.

– Astăzi, plini de nerăbdare ca să-L urce pe-alt Calvar,
numai Iuda şi călăii Îl mai vreau să vină iar.

I s-aştern în cale iarăşi mii de haine şi de flori,
dar privirea Lui de astăzi nu e cea de alteori.

Vede El că cei de astăzi nu-L cunosc şi nu-s ai Lui
– şi lumina din privire nu-i ca altădată, nu-i…

Este-n lume necredinţă, sunt în inimi răutăţi
şi de-aceea bucuria nu e azi ca alte dăţi.

Şi de-aceea când coboară în cetatea noastră az’,
Împăratul Sărbătorii are lacrimi pe obraz…

Traian Dorz

I-A IEŞIT ÎN ÎNTÂMPINARE

I-A IEŞIT ÎN ÎNTÂMPINARE

„A luat ramuri de finic şi i-a ieşit în întâmpinare, strigând: «Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!»“ (Ioan 12, 13)

Hristos venea înspre Ierusalim, iar poporul a ieşit în întâmpinarea Lui.
Ce minunat pornise să se înfăptuiască dorinţa lui Dumnezeu şi aspiraţiile poporului însetat după fericire, în întâlnirea lui Hristos cu poporul – şi a poporului cu Hristos!
Prin învăţătura Sa, Iisus ar fi rezolvat fericit toate problemele poporului: cele religioase, cele politice, cele sociale şi orice alte probleme pe care le aveau mulţimile. Hristos le aducea înfrăţirea binefăcătoare, egalitatea respectuoasă, întrajutorarea iubitoare, toate acestea fiind legile de temelie ale Sistemului pe care îl aducea Hristos.
O, dacă ar fi fost primit acest sistem şi dacă ar fi fost înfăptuit, el, Singurul, i-ar fi putut face fericiţi pe toţi oamenii,
căci tot ce mai au bun în ele toate celelalte sisteme omeneşti au numai ceea ce au luat de la Hristos.

Dar vai, ceea ce a înţeles atunci mulţimea n-au putut să înţeleagă şi conducătorii ei.
Poporul, care era inima gata să întâmpine,
gata să primească,
gata să facă totul,
n-a fost totuşi ajutat de conducătorii lui, care erau mintea îndrumătoare.
În loc să-i dea o îndrumare fericită, „mintea“ cea necredincioasă n-a ieşit în întâmpinarea lui Hristos cu bucurie – ca să preia mai înalt şi mai ordonat elanul inimii, al poporului – ci s-a lăsat stăpânită de întuneric şi vicleşug, zădărnicind tot ce era să fie atât de fericit pentru toţi
şi aruncând totul în cea mai nebunească şi mai monstruoasă dintre rătăciri.
Căci întocmai cum face un om, aşa face şi poporul. | Continuare »

Alte materiale de Florii

IISUS A GĂSIT UN ASIN – Traian Dorz

CUVÂNT LA DUMINICA FLORIILOR – Sfântul Ioan Gură de Aur

SĂ-L OMOARE ŞI PE LAZĂR – Traian Dorz

Evanghelia despre împărţirea turmei înaintea păstorului – Sfântul Nicolae Velimirovici

BETANIA, SATUL MARIEI ŞI AL MARTEI … – Traian Dorz

Te slăvim, Preamărit Dumnezeu – Traian Dorz

Prima predică în Duminica Floriilor – Sfântul Ignatie Briancianinov

Pacea lui Dumnezeu – Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul zilei

DAŢI PIATRA LA O PARTE! –  Traian Dorz

Pe drumul către Betania şi Ierusalim – Traian Dorz

MORŢII ŞI LACRIMILE – Traian Dorz

Blândeţea voastră – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei

Pacea lui Dumnezeu – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei

Poezii:

Te slăvim, Preamărit Dumnezeu

DAC-AŞ FI CREZUT! – Traian Dorz

IISUSE, NOI COPIII…

Hristos în familie

Betania(«Familia Creştină» nr. 2, din iulie 1941, pg. 1)

Cea mai mare fericire pentru o familie este să-L aibă pe Hristos. Dar nu numai pe un timp oarecare, ci pentru totdeauna, ca Stăpân, Cârmuitor, Domn şi Mântuitor. Ce minunat! Hristos în familie. Nu există nici o casă, nici o colibă, nici un bordei, oricât de sărăcăcioase ar fi ele, unde Hristos să nu poată intra. Fiindcă El nu se uită la înfăţişarea din afară a casei, ci la inima cere-I deschide. Şi, dacă El este bucuros să intre în coliba inimii noastre, tot aşa El vrea să intre şi să rămână şi în casa noastră, în familia noastră, pentru a ne face cel mai mare bine ce ni s-ar putea face: să ne facă pe toţi fericiţi.
Sunt atâtea familii unde, mai înainte, certurile, neînţelegerile, sudalmele şi răutăţile se ţineau lanţ. Case unde se trăia ca-n iad. Când au primit însă pe Hristos, totul s-a schimbat. Pacea, bucuria, bunăînţelegerea, răbdarea, îngăduinţa au luat locul celorlalte.
Ce fericire ca Însuşi Dumnezeu să locuiască într-o familie! Dacă Hristos e la cârmă, noi ne vom afla în siguranţă şi pace în orice vreme. Cu El împreună, marea vieţii va fi tre-cută cu bine.
Hristos în familie!
Gândindu-te la acest lucru, amintirile ni se duc la casa lui Lazăr şi a surorilor lui, Marta şi Maria, din Betania. Ne gândim la prima zi când Mântuitorul a trecut pragul casei lor, a vorbit cu ei, le-a împărtăşit gândurile inimii Lui şi le-a dăruit dragostea Lui, iar ei, la rândul lor, le-a dat-o pe a lor.
Astfel, din prima zi ei L-au cunoscut. L-au iubit şi le-a rămas prieten al casei şi al vieţii lor întregi… De acum, casa lor era pururi deschisă pentru El. Îl aveau la inimă, Îl iubeau. Şi aveau de ce. De când L-au cunoscut, viaţa lor a fost binecuvântată în chip deosebit. Când au avut o întristare, El i-a mângâiat; bucuria El le-a sfinţit-o; urâtul şi plictiseala au plecat de când El le-a trecut pragul. Bucuria lor cea mai mare era să-L aibă pe El în casa lor, să-L privească, să-I asculte cuvântul. Maria, mai ales, când venea Domnul, ştia să lase totul şi să-I asculte cuvintele pline de har. Şi ascultarea ei a rămas ca o pildă veşnică pentru toţi cei credincioşi. „Iar Maria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la dânsa” (Lc 10, 42). | Continuare »

Cunoaşte-te pe tine însuti!

Cunoaşte-te pe tine însuti!

Predică la Duminica V din Postul Mare

Se cuvine ca acela să crească, iar eu să scad. (Ioan 13, 30)

Fraţilor, în Sf. Evanghelie din Duminica de azi, a cincea a Postului Mare, Biserica ne pune înainte vremurile când Domnul Hristos se apropia de Patima Sa. După ce învăţase poporul ani de-a rândul, despre împărăţia lui Dumnezeu şi despre vieţuirea cinstită, se gătea acum să sufere Patima pe cruce, la care avea să-l supuie oamenii răi şi păcătoşi, pe care-i mustrase pentru păcatele lor.
Domnul ştia toate cele ce aveau să se întâmple. De aceia, pe drumul spre Ierusalim, a vestit ucenicilor lui că va fi dat în mâna mai marilor Iudeilor, care-l vor ucide.
În acest timp, au venit la Dânsul doi dintre ucenicii lui, care l-au rugat să le dea două slujbe mai de seamă, când va fi să întemeieze împărăţia sa pe pământ.
Mulţi ucenici ai Domnului Hristos. n-au înţeles bine învăţătura sa şi au greşit. Aşa şi aceşti doi. Ei socoteau împărăţia lui Dumnezeu, de care vorbea Mântuitorul, drept o împărăţie ca cele de pe pământ, cu domnitori şi stăpâni şi pază şi slujbaşi şi toate câte sunt într-o împărăţie.
După această rânduială din lume, fiecare vrea să aibă un loc mai de frunte. Totdeauna omul doreşte lucruri mai mari decât puterile iui şi vrea să i se încredinţeze sarcini mari, fără a se întreba, dacă are el atâta putere pentru a îndeplini ceia ce i se va cere.
Avem pofte mari şi dorim multe, dar nu ne gândim dacă suntem în stare a îndeplini măcar datoriile mai mici ale noastre.
Faţă de această stare a omului, care se vede şi la cei doi ucenici ai Domnului, despre care ni s-a cetit azi, găsim învăţătură în altă parte din Evanghelie. Pe aceasta s-o ascultăm astăzi, pentru ca să nu greşim prin pofte după lucruri mari, când noi nu suntem în stare să îndeplinim nici cele mici ale vieţii. | Continuare »

MILĂ AI DE MINE, DOAMNE

(Versificare după Psalmul 50)

Milă ai de mine, Doamne, după marea milă-a Ta,
După îndurarea-Ţi multă, şterge fărdelegea mea.
Spală-mi cu desăvârşire multele-mi nelegiuiri,
Curăţă-mă de păcatul care nu-mi dă liniştiri.

Eu cunosc şi-mi ştiu prea bine, Doamne, fărdelegea-mi grea
Și păcatul meu stă, Doamne, necurmat naintea mea.
Numai contra Ta, Preasfinte, numai Ţie Ţi-am greşit
Și naintea Ta, Stăpâne, ce e rău am făptuit.

Astfel că în hotărârea-Ţi vei fi drept când vei lucra
Și vei fi fără de vină, Doamne-n judecata Ta.
Iată că-n nelegiuire eu pe lume am ieşit
Și-n păcate grele, Doamne, maica mea m-a zămislit. | Continuare »

Despre Împărăţia lui Dumnezeu şi despre căinţă

Preot Iosif Trifa, din Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an

EVANGHELIA DUMINICII A 5-A DIN POSTUL MARE  (a Cuvioasei Maria Egipteanca)

Maria-Egipteanca_Sf-ZosimaDupă cum vedeţi din evanghelie, Iisus vorbea apostolilor Săi despre patimile şi moartea Sa, după care vor urma însă şi învierea şi preamărirea Sa. Dar unii dintre apostoli nu se puteau desprinde de credinţa pe care o avea poporul evreu, că Iisus va înfăptui o împărăţie lumească. Gândul acestei împărăţii mari şi puternice a trezit în cei doi apostoli mândria să ceară locuri de frunte în această împărăţie. Faţă cu mândria lor, Iisus pune smerenia, învăţându-i că Împărăţia Lui va fi Împărăţia smereniei, unde cel mare va trebui să fie sluga tuturor.
Se vede şi în evanghelia aceasta ce ispită grozavă este ispita trufiei. Ani de zile petrecuseră apostolii în jurul Domnului şi totuşi mai trăia în ei răsadul cel blestemat al trufiei.
Despre Împărăţia lui Dumnezeu Iisus a vorbit de multe ori şi în multe chipuri. Înaintea lui Pilat, Iisus a zis: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (In 18, 36). Către apostoli a zis odată: „Iată, Împărăţia lui Dumnezeu înlăuntrul vostru” (în inimile voastre) (Lc 17, 21). Altă dată a zis: „Iată, Împărăţia lui Dumnezeu între voi”. Şi, iarăşi, în „Tatăl nostru” ne-a lăsat să ne rugăm să vie Împărăţia Lui şi pe pământ (Mt 6, 10), adică n-a venit încă.
S-ar părea că este o contrazicere între aceste învăţături, dar nu este. Aceste învăţături stau în legătură strânsă unele cu altele. Iată legătura şi înţelesul lor cel adevărat:
Înaintea lui Pilat, Iisus a vorbit despre Împărăţia cea cerească pe care trebuie s-o dobândim cu faptele şi purtările noastre cele bune. Înaintea apostolilor, Iisus a vorbit despre cum trebuie să înfăptuim Împărăţia lui Dumnezeu şi la noi, pe pământ.

| Continuare »

EVANGHELIA DUMINICII A V-A DIN POSTUL MARE (a Cuvioasei Maria Egipteanca)

Rastignire-11Ceva despre căinţă (În legătură cu Psalmul 50)

Părintele Iosif Trifa, Tâlcuiri la Evangheliile duminicilor de peste an

Suntem în săptămâna a cincea a marelui Post. Acum e timpul căinţei şi al mărturisirii păcatelor. Mare taină este şi aceasta, dar, întocmai ca postul şi rugăciunea, şi taina aceasta e împreunată cu folos de mântuire sufletească numai când e făcută bine.
Biblia e plină de multe şi mişcătoare pilde despre iertarea păcatelor prin căinţă şi mărturisire. Noi vom cerceta acum un singur loc: Psalmul 50 – „Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta“.
Până la sfârşitul veacurilor, acest psalm va sta în faţa oamenilor, ca pilda cea mai mişcătoare despre căinţa cea adevărată. Psalmul 50 cuprinde în sine toate cerinţele căinţei şi ale mărturisirii celei adevărate.
Cunoaşteţi psalmul 50? Mă tem că nu prea bine. Acest psalm este în legătură cu o întâmplare din viaţa lui David. E în legătură cu un păcat pe care David l-a pus ca titlu în fruntea psalmului: „Când a intrat David la femeia lui Urie“. Psalmul 50 a ieşit din păcatul lui David, când a fost biruit de ispita desfrânării. David a păcătuit cu femeia lui Urie şi, ca să-şi ascundă păcatul, l-a trimis pe Urie să fie omorât în război. Domnul a trimis la David pe Natan, proorocul, care i-a arătat nelegiuirea. David a căzut plângând în faţa Domnului şi a dobândit iertare. Din căinţa aceasta a ieşit psalmul 50. Chipul de mai jos arată întâmplarea aceasta.
Citiţi pe larg în Biblie istoria psalmului 50, la II Regi (II Samuel) 11, 1-27 şi 12, 1-14.
Căderea şi căinţa lui David sunt puse în faţa noastră cu multe învăţături.
Întâi să ne gândim că David a fost alesul şi iubitul Domnului şi totuşi ispita l-a biruit şi pe el într-o clipă de slăbire. Oricât de tare ai fi, fratele meu în Domnul, nu te încrede în tine, ci priveghează şi te roagă neîncetat, căci „trupul este neputincios“ (Matei 26, 41). Iar dacă ai căzut, nu te lăsa târât mai departe, ci degrab’ aleargă la harul căinţei. Căderea lui David, zice Sf. Ioan Gură de Aur, trebuie să se facă nouă pricină de sculare. Acest viteaz bărbat s-a rănit, a căzut şi s-a sculat, ca tu din amândouă să câştigi: şi din căderea şi din ridicarea lui. Stricarea de corabie a dreptului se face liman de scăpare păcătosului. | Continuare »