Traian DORZ din vol. Cântări Noi

Fiul-cel-pierdut-31Pe uliţele lumii am mers destul şi eu,
mă apăsa păcatul din ce în ce mai greu,
picioarele zdrobite şi-mpunse mi s-au ros,
de mi-a ajuns noroiul la carne şi la os.

Mi s-a uscat de sete tot cerul gurii-amar,
am flămânzit cu porcii
şi-am pribegit hoinar,
– dar undeva în suflet o stea-mi mai strălucea
şi S-a-ndurat Lumina, să-ncep să merg spre Ea.

Şi Steaua Luminoasă cărarea mi-a condus
spre ceasul şi spre locul unde-aştepta Iisus
şi-n marea prăbuşire care-a urmat arzând,
mi s-a născut iubirea ca mugurul plăpând!

O, pentru câte haruri mi-ai dăruit de-atunci,
Ţi-aş da atâtea imnuri cât fir de iarbă-n lunci,
Ţi-aş da atâtea lacrimi câţi stropi pe-un cer senin,
dar numai doi ochi, Doamne,
şi doi genunchi Ţi-nchin!

„Scula-mă-voi şi mă voi duce la Tatăl meu” – Pr. Iosif Trifa

[Fiul risipitor – întregul tablou al tinereţii uşuratice] – Sfântul Ioan Maximovici

ADEVĂRATA CREDINŢĂ – Traian Dorz

Duminica Fiului Risipitor  – Pr. Al. Schmemann

PSALMUL 137

Predică la Duminica fiului risipitor – Pr. Nicolae Tănase

La Râul Babilonului – Părintele Serafim Rose

Ca Rut – Lidia Hamza

Tatăl te cheamă… Vino acasă, suflet pierdut!… – Pr. Iosif Trifa

Domnul nu e ca noi… Ah, ce Dumnezeu avem! – Sf. Siluan Atonitul

Şedeam jos şi plângeam – Traian Dorz

În braţele tatălui… – Pr. Iosif Trifa

[„Întoarce-mă-voi la tatăl meu”] -Sf. Ioan Gură de Aur

Predică la Duminica Fiului Risipitor – Sfântul Nicolae Velimirovici

ÎN DUMINICA FIULUI RISIPITOR (I), Sfântul TEOFAN ZĂVORÂTUL

Despre pocăinţă, Sfântul Igantie Briancianinov

FIUL RISIPITOR – Pr. Arsenie Boca

Omilie la parabola fiului risipitor – Sf. Grigorie Palama

Fiul pleacă de acasă şi rupe legătura cu tatăl său –  Pr. Iosif Trifa

Patria noastră este la Dumnezeu –  Sfântul Luca al Crimeei

ÎN DUMINICA FIULUI RISIPITOR (I) – Sfântul TEOFAN ZĂVORÂTUL

Începutul pocăinţei – cunostinţa păcatului, GRIGORIE IEROMONAHUL

Căile pocăinţei, GRIGORIE IEROMONAHUL

ÎNTR-O CLIPĂ FERICITĂ, Traian DORZ

Pr. Ioan Hornea – Întoarcerea fiului rătăcit

Dar trupul este pentru Domnul, Traian DORZ

Siguranţa iertării şi statornicia întoarcerii, Preot IOSIF TRIFA

PĂCATUL ESTE UN FALIMENT ECONOMIC – Părintele Augustin Kantiotis

Cumpăraţi cu un preţ mare… – Traian Dorz, meditaţii la apostoul zilei

Nu ştiţi?… – Traian Dorz, meditaţii la apostoul zilei

Cine se lipeşte… – Traian Dorz, meditaţii la apostoul zilei

Dar trupul este pentru Domnul – Traian Dorz, meditaţii la apostoul zilei

 

Poezii şi cântări

PRIMEŞTE-MĂ, IUBIRE!IISUSE, DOMNUL NOSTRUSpre Tine strigCE SINGUR SUNTFII BINECUVÂNTATĂ, ZIUA!O, NU-I UŞOR!Copil eram cândva…Întoarce-te, fiu rătăcitÎntoarcereFiu pierdutPÂNĂ MAI ŞTII CĂRAREASă nu iubesc nimic, IisusNU-ŢI RISIPI DIN VIAŢĂTatăl te iubeşteIISUSE, DOMNUL NOSTRUCE REPEDE TREC TOATE

Cântări potrivite cu Evanghelia duminicii:

36. Când vrei să vii?; 37. O, de ce tu nu vrei?; 38. Tatăl te iubeşte; 39. Deschide-ţi, frate, inima; 61. Suflete pierdut prin patimi; 67. Copil eram cândva; 68. Dacă-i cea din urmă dată; 71. Dacă încă n-ai ales; 73. Nimica nu-i mai scurt; 81. Un glas plin de iubire; 87. Vin’ la Tatăl; 90. Ce bucurie este-n cer!; 104. Străină-a fost viaţa mea; 115. Doamne, nu sunt vrednic; 123. Primeşte-mă, Iubire; 556. Întoarce-te, fiu rătăcit; 557. Încă mai poţi să vii; 567. Suflete, din amorţire; 581. Vino azi şi-ascultă, frate; 583. E mult de când te-ai dus; 589. Dacă nu-i acuma vremea; 591. O, dragul meu; 592. De ce nu vii?; 594. Suflete sărmane; 595. Suflet căit şi-ndurerat; 598. O, de nu-L mai iubeşti pe Domnul; 600. Pe unde-ai fost?; 616. Astăzi vin din nou la Tine; 617. Atunci când am plecat; 619. O, Sfânt Izvor; 620. O, mă-ntorc şi plâng, Părinte; 623. Erai căzut, căzut; 919. De ce nu vii nici astăzi?; 928. Vino când te cheamă Domnul; 929. În zadar se mai grăbeşte; 930. Mai cheamă-mi, Iisuse; 931. Prin întunericul din lume (Să cântăm Domnului)

 

Pr-Iosif-TRIFAMărturie a fratelui Ioan Marini

Binecuvântat este cel ce prin scrisul şi graiul său îndeamnă pe oameni să citească Sf. Scriptură şi se luptă să ducă pretutindeni cunoştinţa Cuvântului dumnezeiesc. Şi, cu atât mai mult, merită numele de binefăcător al mulţimii acela care îngenunchează un popor întreg lângă Sfânta Carte a lui Dumnezeu.

Părintele Iosif Trifa a fost unul din aceştia. Timp de 27 de ani de preoţie, a lucrat fără preget şi a luptat zi şi noapte pentru a ridica şi a ţine „sus Cuvântul Vieţii” şi pentru a apropia poporul nostru de Cuvântul lui Dumnezeu. Întreagă viaţa sa de preot şi propovăduitor de la altar şi amvon a fost o şcoală a Bibliei.

O şcoală a Bibliei a fost scrisul său la multele gazete şi foi religioase pe care le-a redactat sau la care a colaborat.

O şcoală a Bibliei sunt cele peste 40 de neîntrecute cărţi pe care le-a scris şi care au trezit o ţară întreagă la citirea Sf. Scripturi.

Din această şcoală a Bibliei a ieşit şi marea mişcare de trezire religioasă „Oastea Domnului”, pe care a iniţiat-o şi condus-o cât timp a fost în viaţă şi care se alimentează şi acum din scrisul său (din cărţi şi foi) şi din spiritul pe care Duhul Sfânt l-a dat acestei Mişcări.

Cea mai mare dorinţă a vieţii sale a fost aceea de-a adânci în sufletul poporului cunoştinţa cuvântului biblic.

Şi i-a reuşit. Prin străduinţele sale binecuvântate de Domnul, scumpa Carte a lui Dumnezeu a ajuns să fie astăzi în bună parte şi Cartea poporului nostru. | Continuare »

 T-Dorz_Priveste_12_24 T-Dorz_12_24

Priveşte-un chip de jale plin
– De gânduri fără nume
Şi-adu-ţi aminte de-un strein
Pornit pribeag pe lume.

Căci poate astăzi când tu iar
Mă mai priveşti o dată,
Al vieţii mele lung amar
O cruce-l mai arată.

Şi stai, te roagă suflet drag
Ca lin să-mi fie somnul,
Fă asta pentr-un biet pribeag
Ce te-a iubit în Domnul.

Lidia Hamza

Tocmiți sărbătoare cu ramuri umbroase,
S-ajungă la coarnele-altarului sfânt,
În imnuri preasfinte și-acorduri duioase,
S-aducem ca jertfă un nou legământ.

Noi știm că, prin fronturi, mai sunt frați ce poartă
Acest duh dintâi până azi neschimbat.
Pe-aceștia ne cheamă la el să ne-mpartă
Din nou seva dulce-n izvor nesecat.

Ne cheamă și-ntreabă: păstrarăm noi oare –
Pe când va să vină, un ultim urmaș –
Solia lăsată-n grăbita-i plecare
Cu haina cea ruptă de aprig vrăjmaș?

Sau strâns-am cu grijă și teamă avutul
Ce-ntâiul urmaș ne lăsase apoi:
Și sabia sfântă, și harfa, și scutul
Din care să crească urmașii eroi?

Da, știm că mai sunt încă-n tainițe-ascunse
Uitate povețe, uitate cărări…
Să-ntoarcem acuma cu inimi pătrunse
De dorul aflării întâii cărări.

Priviți către crucea Dumbrăii-n lumină,
Cu chipul cel drag ce-i adânc dăltuit
În piatra cea albă. Căci fruntea-i senină
E cuibul acasei de noi moștenit.

Cântarea și floarea, și lacrima caldă,
Sfioși și cu drag lângă cruce-aducând,
Ne fie lumina ce-n ochi ni se scaldă:
Credința cea una pe steaguri purtând.

Când pașii ne poartă din nou spre cetatea
Aceluia care ne-a vrut strâns legați,
Să fie-ntr-un duh și-ntr-un gând unitatea
Credinței și dragostei noastre de frați.

Un dor să ne-adune pe toți și-o chemare
Și-o mână de frate pe coarne la plug,
Și doruri, aceleași din piept să ne zboare
Ca rod în hambare s-avem din belșug.

Așa să ne fie umblarea prin lume,
Așa și venirea aici, la mormânt!
Ca flamura Oastei cu Sfântul ei nume
Urmașii s-o poarte spre culmi cu avânt.

„Cu ochii ţintă la Căpetenia desăvârşirii noastre…

Testamentul lăsat fraţilor din Oastea Domnului de către Părintele Iosif Trifa“

„Stăm cutremuraţi şi îndureraţi în faţa unui sicriu care încheie în el un om mare, o jertfă mare.
Şi această jertfă încă nu o putem înţelege şi n-o putem preţui îndeajuns; încă nici nu ne dăm seama de marea ei însemnătate. Va trebui să treacă vreme încă până când va începe a se vedea ce a fost şi cât a făcut omul acesta. Va trebui să treacă încă atâta vreme până când se va afla mâna şi creierul care să scrie şi să judece fără părtinire, fără ură…
Stăm în faţa unei vieţi de jertfă şi a unei morţi de jertfă.
S-a luptat până la moarte pentru Adevăr, a suferit până la sânge pentru Adevăr: pentru Adevărul dumnezeiesc şi nepieritor al Cuvântului Bibliei.
N-a avut în viaţă alt ţel, altă dorinţă, decât să-L vestească, să-L facă cunoscut tuturora pe Iisus cel Răstignit şi Cuvântul Lui. N-a dorit să ştie între oameni altceva decât pe Iisus cel Răstignit (I Cor. 2, 2), pe Care L-a vestit cu timp şi fără timp, suferind din greu pentru această vestire, cum rar a mai fost om să sufere. A fost rănit şi izbit, dar le-a suferit pe toate fără cârtire, ştiind că numai prin suferinţă se poate face o lucrare temeinică şi veşnică.
Roada vestirii şi a suferinţei sale a fost binecuvântată de Dumnezeu însutit şi înmiit cu cea mai mare trezire religioasă care s-a petrecut vreodată pe pământul ţării noastre.
Într-o vreme când păgânătatea îşi face loc tot mai mult în viaţa oamenilor, într-o vreme când batjocura şi necredinţa în Dumnezeu au ajuns o regulă peste tot, el a făcut din zeci şi sute de mii de oameni nişte adevăraţi copii ai lui Dumnezeu.
Într-o vreme când răutatea şi-a atins culmea, el a creat acel minunat curent de întoarcere la Dumnezeu şi de înţelegere superioară a înălţătoarei Jertfe de pe Cruce, a Jertfei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu – a creat «Oastea Domnului», curentul de vestire şi trăire a Evangheliei. | Continuare »

Traian DORZ, – după Psalm 116, 15  –

12 februarie 1938

Neuitat Părinte Iosif, astăzi te-ai ’nălţat spre slavă,
a căzut sub greul crucii biata-ţi inimă firavă
şi te-ai stins ca o lumină pusă-n sfeşnic, arsă-ntreagă.
Mare-a fost iubirea sfântă ce pe veci de veci ne leagă.
Mare ni-e durerea astăzi când te duci în veşnicie
şi ne laşi în lupte singuri, scumpul nostru Neemie;
când ne laşi pe umeri nouă toate crucile şi spinii
şi-apăsaţi de greutate, plângem Dorz şi cu Marini,
calfele ce-n vremuri grele şi-n prigoane-au fost cu tine,
sprijinindu-te în lupte, mângâindu-te-n suspine,
şi toţi fiii care-n lupte ţi-au fost credincioşi, părinte,
care nu-şi vândură dreptul pentru nici un blid de linte
ci-au ţinut a tale braţe ridicate spre Tărie,
netrădând a Oastei cauză, nefugind de datorie,
ci, statornici lângă tine în vestire şi-n urgie,
au fost credincioşi chemării – scumpul nostru Neemie. | Continuare »

Fratele Traian Dorz mărturiseşte despre trecerea în veşnicie a părintelui Iosif (din «Istoria unei jertfe» vol II)

 

„Statornici vom iubi Lucrarea
şi glas străin nu vom urma,
ci totdeauna după Domnul
vom merge toţi pe urma ta.”

[…] Dintre operaţiile părintelui din ultimii ani, două nu s-au mai închis până la moarte. Fraţii Opriş şi Popovici erau cei care îl pansau şi îl îngrijeau zilnic cu vată, cu multă vată… Bietul frate Opriş spunea odată: „Dacă vata câtă i-am adus-o şi în care l-am tot pansat ar putea fi grămadă, cred că s-ar putea acoperi mult Sibiu cu ea…“ Era într-adevăr nevoie permanent de mari tampoane de vată pentru sângele ce se prelingea şi puroiul ce supura continuu din aceste răni… Acum temperatura se menţinea mereu până la 39 de grade şi chiar peste.

Printre ultimii vizitatori fusese şi părintele Aurel Nanu, singurul dintre preoţii din Sibiu care îi rămăsese prieten şi apropiat. Acesta l-a şi mărturisit şi împărtăşit pe Părintele Iosif cu o săptămână înainte de sfârşitul său.
Pentru ultima dată i-a trimis atunci Părintele Iosif, prin preotul Aurel Nanu, mitropolitului Bălan, un cuvânt de dragoste smerită şi de fiască cerere de iertare… | Continuare »

Traian Dorz, Istoria unei jertfe, vol. II

În dimineaţa morţii, fraţii Opriş şi Popovici, îl spălară. Apoi îl îmbrăcarăm cu toţii în alb, iar pe deasupra îi puserăm vechea sa reverendă preoţească pe care o purtase de la nunta lui în toată viaţa sa de preot şi în toate ocaziile frumoase… Haina aceasta era doar semnul slujbei la care el ţinuse atât de mult. Şi pe care o cinstise atât de vrednic.
Aşa l-am aşezat în sicriu. Iar pe piept i-am pus Biblia lui, de care fusese nedespărţit. Sicriul l-am aşezat în sala redacţiei.
Apoi am trimis după preotul Emilian Cioran, protopopul Sibiului, care trebuia să vină să-i facă primele slujbe…
Protopopul Cioran a venit, a dat pânza la o parte şi, văzându-l îmbrăcat în reverenda preoţească, a spus:
– De ce i-aţi îmbrăcat reverenda? N-am voie să-i fac nici o slujbă până nu i-o dezbrăcaţi. El a fost caterisit şi nu mai poate purta haina de preot.
– Nici mort, părinte? – ziserăm noi îngroziţi.
– Nici! Aşa e porunca!
– Dar bine, e haina lui. Ce să mai facem noi cu ea? El s-a dus acum – să meargă şi ea cu dânsul. De ce să vă mai formalizaţi? Nu-i poate fi iertat nici acum? Nu i se poate îngădui nici atât?
Inmorm Parintele 5 P– În zadar insistaţi! Eu nu pot să trec peste porunca pe care am primit-o! Nici clopotul nu se poate trage pentru el până când nu i se va dezbrăca haina aceasta.
– Vom încerca să obţinem îngăduinţa Mitropoliei.
– Încercaţi!
Şi protopopul Cioran ieşi, lăsându-ne muţi, privindu-ne uimiţi unii pe alţii. Eram palizi cu toţii.
– De necrezut! Ce înspăimântător de neînduplecată poate fi răzbunarea acestei categorii de oameni. Toţi vrăjmaşii te lasă în pace după ce te-au ucis. Dar aceştia nu. Te urmăresc şi se răzbună şi când eşti în sicriu.
O, dragul, sfântul, chinuitul şi fericitul nostru Părinte! | Continuare »