b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Sfântul Grigorie, episcopul Nyssei

Dacă şi-a despărţit cineva puţin cugetarea de trup şi de robia patimilor şi s-a eliberat de neînţelepciune şi-şi priveşte sufletul cu un gând neviclean şi sincer, va vedea în chip curat în firea acestuia iubirea lui Dumnezeu cea către noi şi scopul pentru care ne-a zidit. Căci va afla, privind în felul acesta, unită fiinţial şi firesc cu omul, pornirea dorinţei spre bine şi încă spre Binele cel mai înalt şi unită cu firea, dragostea nepătimaşă şi fericită a acelui chip înţelegător şi fericit, a cărui imitaţie este omul.
Dar o înşelăciune a acestor lucruri văzute şi curgătoare, vrăjind mereu printr-o patimă neraţională şi printr-o plăcere amară sufletul neatent şi fără pază, prin negrijă îl atrage spre patima cumplită ce se naşte din plăcerile vieţii şi naşte moartea celor ce o îndrăgesc. Pentru aceea harul Mântuitorului nostru a dăruit, celor ce o primesc cu iubire, cunoştinţa adevărului, leacul mântuitor al sufletului. Prin aceasta, înşelăciunea care vrăjeşte pe om se destramă, iar mişcarea necuvenită a trupului se stinge. Căci sufletul care a primit adevărul e condus de lumina acestuia spre Dumnezeu şi spre mântuirea sa.

De aceea, voi care aţi primit cu vrednicie cunoştinţa aceasta şi v-aţi îndreptat dragostea dumnezeiască după firea dată sufletului şi v-aţi adunat cu toată inima la un loc, ca să înfăptuiţi în comun prin fapte chipul de viaţă arătat de apostol (Rom. 12, 2), doriţi să primiţi de la noi un cuvânt îndrumător şi călăuzitor, care să vă conducă pe calea dreaptă a vieţii, un cuvânt care să arate celor ce şi-au ales-o, întocmai, care este scopul acestei vieţi, care este voia cea bună şi bineplăcută şi desăvârşită a lui Dumnezeu şi care este calea ce duce la acest scop, sau cum se cuvine să vieţuiască împreună cei ce păşesc pe această cale şi cum trebuie să îndrepteze întâistătătorul obştea ce se îndeletniceşte cu adevărata filosofie şi de ce osteneli trebuie să se folosească cei ce vor să urce spre vârful cel mai înalt al virtuţii, să-şi facă sufletele vrednice de primirea Duhului. | Continuare »

NICOLAE   CABASILA, DESPRE VIAŢA ÎN HRISTOS

Ε drept că a ne închina după cuviinţă lui Dumnezeu însemnează în acelaşi timp a trăi după mintea sănătoasă şi a săvârşi binele. Aşa ceva fac şi slugile: „Când veţi fi împlinit toate acestea să ziceţi : «suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem»“(Luca 17, 10). În schimb, Taina de care vorbim este a fiilor lui Dumnezeu şi noi ceata lor suntem chemaţi să o formăm, nu a slugilor (Gal. 4, 6–7). De aceea ne împărtăşim din Trupul şi Sângele Lui, căci scris este că «pruncii s-au făcut părtaşi trupului şi sângelui» (Evr. 2, 14). Doar tocmai pentru a ne putea fi nouă tată şi pentru a ne putea spune : «iată eu şi pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu» , tocmai pentru aceea a luat Domnul asupră-Şi trupul şi sângele nostru. Dar tot aşa şi noi, ca să ne facem copii ai Lui, cade-se să ne împărtăşim din fiinţa Lui, iar prin această Taină nu numai că ne facem mădulare ale Lui, ci ajungem chiar fii ai Săi, slujindu-L cu ascultare şi de bună voie ca nişte copii buni, întocmai cum şi mădularele ascultă de cap. De altfel, Taina aceasta e atât de adâncă şi de nepătrunsă, încât din amândouă pildele, a fiilor şi a mădularelor, se cade să învăţăm că nici una luată singură nu este în stare să ne lămurească deplin. S-ar părea că nu este ceva din cale afară de greu ca, lipsindu-ne de orice mişcare personală, să ne lăsăm conduşi de Dumnezeu, ca şi mădularele de cap. Dar oare în supunerea cu care ascultăm de Tatăl sufletelor şi al trupurilor, nu ne vine să vedem ceva peste puterile omeneşti? Or, ceea ce într-adevăr ne miră este împăcarea amânduror acestor situaţii: adică să ne păstrăm libertatea minţii, ca fii, dar s-ajungem să ne supunem, întocmai cum se supun mădularele. | Continuare »