b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Dar am căpătat îndurare, pentru ca Iisus Hristos să-Şi arate în mine, cel dintâi, toată îndelunga Lui răbdare, ca o pildă celor ce ar crede în El, în urmă, ca să capete viaţa veşnică. (I Tim. 1, 16)

Dar am căpătat îndurare, pentru ca Hristos să-Şi arate în mine, cel dintâi, toată îndelunga Lui răbdare, ca o pildă celor ce ar crede în El în urmă, ca să capete viaţa veşnică.
O, cât de minunată este istoria Harului Dumnezeiesc! Şi ce uriaşă este Cartea Îndurării lui Hristos!…
Ce mare, ce nesfârşit de mare este numărul sufletelor care au căpătat această îndurare! Şi ce negrăit de frumoase sunt căile prin care Dumnezeu Şi-a arătat această mare îndurare a Lui faţă de fiecare din cei care s-au împărtăşit din ea.

Într-adevăr, dacă despre toate acestea câte le-au făcut îndurarea lui Dumnezeu şi Sângele iertării lui Hristos s-ar fi putut ori s-ar putea scrie, cred că nici în lumea întreagă n-ar încăpea cărţile mărturiilor tuturor acelora care ar avea atâta de spus despre ce a făcut Hristos pentru ei. Şi cum S-a îndurat El de sufletele lor…
Numai Sfântul Ioan câte ar fi vrut să mai spună (In 21, 25).
Dar Sfânta Fecioară, Maica Domnului, câte ar fi avut? (Lc 2, 19).
Dar Magdalena, dar Zacheu, dar Lazăr, dar Ninive, dar Ierusalimul, dar Sibiul, dar Săsciorii? Dar eu, dar tu, dar toţi?
O, şi eu, deşi eram cel mai rău şi mai căzut, am căpătat îndurare, atâta îndurare din partea Tatălui Ceresc!
Nu mi-ar ajunge nici mie toată hârtia din lume şi toate vieţile omeneşti, ca să arăt câte ştiu şi câte nu ştiu, câte pot şi câte nu pot, câte am văzut şi câte n-am văzut din marele număr şi din nesfârşitele feluri în care Hristos Şi-a arătat minunata Lui îndurare faţă de mine…

Iată, ajuns aici, nu mai pot scrie nici un cuvânt mai departe, ci trebuie să mă prăbuşesc în genunchi.
Nu mai văd, de lacrimi, să scriu nici un rând.
Nu mai pot, de mişcat, să spun nici un cuvânt. | Continuare »

de Traian Dorz, din vol. Păstorul cel Bun

„Alţii ziceau: «Cuvintele acestea nu sunt cuvinte de îndrăcit; poate un drac să deschidă ochii orbilor?»“ (Ioan 10, 21).

Cine are un cât de puţin simţ de răspundere şi de judecată sănătoasă, acela nu poate trece cu uşurătate peste ceea ce ochii lui nu pot să nu vadă şi peste ceea ce urechile lui nu pot să nu audă, adică nu poate să treacă peste toate dovezile pe care Dumnezeu, prin lucrările Sale şi prin cuvintele Sale, le dă zilnic despre Dumnezeirea Sa, în faţa noastră, a tuturor.
Cuvintele acestea ale Sfântului Dumnezeu şi Evanghelia Sa, şi mărturisirea Bisericii Sale, şi convingerea puternică a mărturiei, arătată de milioane de credincioşi ai Săi din toată lumea şi din toate vremurile, apoi faptele Sale, apoi minunile Creaţiei, apoi măreţia şi puterea din ordinea mişcării tuturor – toate acestea sunt, pentru orice minte care are un dram de bun-simţ, de judecată sănătoasă şi de seriozitate, dovezi cutremurătoare şi limpezi despre Dumnezeu, în Care, cine le vede, nu numai că este dator să creadă, dar simte că poate crede cu bucurie şi cu putere.
Că, în chiar această credinţă ascultătoare, raţiunea sănătoasă îşi găseşte un echilibru şi un rost, liniştindu-se.
O, oameni grăbiţi, opriţi-vă puţin asupra tuturor acestor dovezi şi gândiţi-vă puţin cu mintea voastră asupra realităţii şi adevărului acestora!
Nu vă duceţi cu ochii minţii acoperiţi la pierzare, împotrivindu-vă voit şi conştient…, ci gândiţi singuri asupra adevărului că de aceea v-a dat Dumnezeu mintea, ca s-o folosiţi bine, pentru lucrurile mântuirii, iar nu rău, pentru cele ale pierzării.
Căci, dacă veţi judeca bine şi drept, nu se poate să nu vedeţi! Şi, dacă veţi vedea, nu se poate să nu credeţi în El. | Continuare »

TRAIAN DORZ,  «Cărarea tinereţii curate»

Meditaţia este deprinderea zilnică de a citi Sfânta Scriptură şi de a adânci înţelesul gândurilor lui Dumne­zeu cuprinse în Cuvântul Lui, spre a le avea cât mai limpede şi mai deplin prin cunoaştere şi trăire.
Această pătrundere a Sfântului Cuvânt ceresc este o condiţie iară de care nu poate fi creştere şi rodire din Duhul Sfânt în nici un suflet.
A cugeta ziua şi noaptea la Legea Domnului nu nu­mai că este ocupaţia cea mai folositoare pentru oricine, dar este singurul mijloc de a gusta cu mintea frumuseţi şi descoperiri nebănuite, pentru continua îmbogăţire a su­fletului cu Adevărul.
Adevărul este inteligenţa dumnezeiască prin care poţi cunoaşte Taina şi miezul tuturor lucrurilor şi în­tâmplărilor, oamenilor şi vremurilor.

Meditaţia este răsădirea minţii lângă Izvorul Cu­noaşterii.
Cu cât rădăcinile meditaţiei se înfig mai în adâncuri, cu atâta seva cunoaşterii se ridica mai din belşug şi mai curată spre înţelegerea sufletului. Şi dă omului duhovni­cesc o tot mai mare lumină, a cărei strălucire merge apoi mereu crescând… (Prov. 4, 18; Dan. 12, 3; Mat. 13, 43).

Din lumina aceasta cresc apoi frunzele verzi şi să­nătoase ale vorbirii înţelepte.
Iar sub aceste frunze se rotunjesc, plăcute la vedere şi dulci la gustare, binecuvântatele roade ale Duhului Sfânt care, cu cât merg mai spre coacerea vârstei, cu atâta sunt mai plăcute şi mai dulci.
Căci, alimentându-se neîncetat cu prospeţime şi cu putere prin rădăcinile ascultării şi ale încrederii, crengile pomului său de vorbe şi de fapte, cresc şi se îmbogăţesc mereu în întindere şi în înălţime. | Continuare »

„Drept răspuns, Ioan le-a zis: «Eu botez cu apă, dar în mijlo­cul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoaşteţi.»“ (Ioan 1, 26)

În mijlocul lumii istorice, în mijlocul lumii geografice, în mijlocul lumii religioase, în mijlocul omenirii şi universului – stă Hristos prin opera Sa, prin Persoana Sa, prin Biserica Sa, prin toată Prezenţa Sa copleşitoare şi de neînlăturat, pentru ca, în egală măsură, să poată fi cunoscut, văzut,  slujit sau descoperit de către toţi cu uşurinţă!

O, oameni de pretutindeni şi de totdeauna, – în mijlocul vostru, Coloană veşnică, stă Unul, şi voi nu-L cunoaşteţi!… În mijlocul Ştiinţei şi Filosofiei stă El, soluţia unică şi criteriul unic, fără de care nu se poate rezolva nimic real şi convingător. În mijlocul Astronomiei, în mijlocul Cosmosului şi microcosmo­sului, stă El, Creatorul şi Orânduitorul tuturor şi al fiecăruia, Punctul Unic Nemişcat, Osia întregului Sistem, Nemişcatul Nordului infinit, în jurul căruia toate se mişcă cu o ascultare perfectă, din clipa când El S-a exteriorizat, creând Legile şi Tainele cărora numai singur El nu le este supus (Filip. 3, 21; 1 Cor. 15, 28). | Continuare »