3

Lidia Hamza

Stă Măicuța să oprească
La poarta oierului,
Vremea e ca să Se nască
Crăișorul cerului.
Și nu-i loc de poposire
Și afară s-a-nnoptat,
Dar oierul cu iubire
chiar grăjduțul său i-a dat.

Stă Măicuța și-l întreabă
Dacă n-are vreun mieluț
Pruncului să-i facă-n grabă
Din blăniță ilicuț.
Dar oierul scutecele
Din inuț aduce-n prag
În ieslea cu floricele
Să așeze Pruncul drag.

Stă Măicuța și oftează
Singur e Pruncuțul blând…
Dar îngeri din cer veghează
Și păstori cu ei cântând.
Și trei magi din depărtare
Daruri sfinte-i dăruiesc
Și cunună numai floare
Pruncului Îi împletesc.

Stă Măicuța și suspină,
Trec prin suflet umbre vagi:
Că și-n steaua de lumină
Vede cruce-n ochii dragi.
Și la sân L-ascunde-ndată
Nimeni Pruncul să nu-i ia,
Chiar de-ar fi să plângă-odată
Sus pe Dealul Golgota.

Stă Măicuța-n murmur cântă
Și Îl leagănă tăcut,
Să nu simtă ce-o frământă
Pruncușorul nou născut,
Și la piept cu drag își strânge
Puiul ei nemuritor
Dat la toți cu Trup și Sânge
Spre iertarea tuturor.

Versuri: Lidia Hamza
Melodie: Lucian Pală
Interpretare: Grup de copii și tineri ai Oastei Domnului, Comănești, dirijați de Aurora Pală
Negativ, înregistrare și mastering: CristAL Sound Studio – Lucian Pală
Nastere 126
Vine, vine, Domnul Sfânt
Copilaș pe-acest pământ,
Știe oare cineva
Ce hăinuțe va-mbrăca?

Vine, vine Domn iubit
Între vite încălzit,
Este oare cineva
Să-i deschidă inima?

Vine, vine Domn ceresc
Îngerii Îl preamăresc,
Dar în lumea asta vrea
Să-L slăvească cineva?

Vine, vine Domn slăvit
Sus pe cruce răstignit.
Vrea pe lume cineva
Să-I primeasă dragostea?

Vino, vino-mi, suflet drag,
Lângă Pruncul cel pribeag
Și cu fluieraș de os
Să-I cântam noi lui Hristos.

Vino-mi, dor însingurat,
Lîngă Pruncul înghețat,
Cu iubire încălzind
Noaptea asta de colind.

Cu ce pregătiri să aşteptăm praznicele mari

Evanghelia din această duminică cuprinde „Cartea neamului lui Iisus“. Această carte arată că a trebuit o anumită pregătire, lungă de veacuri întregi, pentru primirea lui Iisus Hristos.
Şi praznicele cele mari trebuie aşteptate cu pregătiri sufleteşti, pentru că fiecare praznic închipuie o lucrare şi un dar al Mântuitorului Hristos pentru mântuirea noastră, iar darul praznicului trebuie înţeles şi primit cu folos sufletesc. Cu pregătire sufletească trebuie să aşteptăm şi Crăciunul, Naşterea Domnului.
În anii trecuţi, o gazetă de la Bucureşti a pus un premiu, adică o întrecere, de o mie lei pentru acei care vor scrie cel mai frumos articol pentru numărul de Crăciun al gazetei. Autorul articolului premiat a scris şi următoarele despre Crăciunul din vremurile noastre: „Aşa cum se prăznuieşte astăzi Crăciunul, eu socot – zicea scriitorul – că este mai mult un praznic păgân decât unul creştin. Cu săptămâni înainte încep oamenii să facă pregătiri de mâncăruri, de haine şi băuturi pentru sărbătorile Naşterii, iar în săptămâna din urmă nu mai încapi de mulţimea oamenilor care strâng carne, untură, băutură, grăsime pentru serbarea Praznicului. Fiecare om, bogat sau sărac, ţine să aibă «Crăciun gras» şi să tragă un chef bun de Sărbători. «Unde să chefuim la Sărbători?» Aşa este îngrijorarea de Crăciun a celor mai mulţi oameni. Eu nu sunt preot – scria mai departe acel scriitor (care este avocat) – dar am părerea şi credinţa că altfel de chemări are Praznicul Naşterii Domnului şi alt fel a fost prăznuit la începuturile creştinismului“…
Cel care a scris aceste păreri despre prăznuirea Crăciunului de azi a avut toată dreptatea, pentru că bucuriile şi desfătările cele lumeşti au astupat şi au acoperit cu totul bucuriile cele sufleteşti pe care le aduce Naşterea Domnului şi pe care trebuie să le simţim la Naşterea Domnului. | Continuare »

Naşterea Domnului din 1955

O scrisoare a fratelui Vasile Acsinuţă din Dersca (Botoşani)
către familia fratelui Dumitru Anăstăsoaie din Preluci (Bacău)

Iubiţi fraţi! Un fecior de împărat, odată, făcea o lungă călătorie dintr-o ţară în alta. Obosit şi însetat, s-a oprit la o fântână de unde o fată scotea apă. Aceasta îi dăduse să bea. Drept mulţumire, i-a făgăduit fetei că dacă, la întoarcere, o va găsi tot acolo, o va lua cu el, să-i fie soţie. În fiecare zi venea fata la fântână şi cerceta mereu cu ochii zările albastre, să-l vadă venind. Aşa au trecut ani după ani. Obrajii ei nu mai erau rumeni, frumuseţea ei s-a veştejit, tinereţea i s-a şters, dar ea a aşteptat până la bătrâneţe şi a murit acolo cu dorul neîmplinit, tot aşteptând, căci acela nu s-a mai întors, nu s-a ţinut de cuvânt.
Povestea asta închipuie dezamăgirea omului în ce priveşte viaţa pământească, fiindcă aceasta este ca un vis înşelător. Omul e slab şi nu se poate ţine de cuvânt în făgăduinţe mari.
Nu tot aşa este şi cu Cuvântul lui Dumnezeu. El se împlineşte. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvântul Lui se va împlini şi credincioşia Lui ţine în veac (Ps 117, 2). Neamurile pământului încă de la începutul lumii au aşteptat un Izbăvitor făgăduit.
Dar Fiul Împăratului ceresc n-a făcut ca cel cu fata din poveste. El a făgăduit că vine şi a venit, trimis de Tatăl. A venit în ziua şi la vremea pe care Apostolul Pavel o numeşte „plinirea vremii”. Soarele nu apare deodată, pe neaşteptate, ci arătarea lui e prevestită de ivirea zorilor. | Continuare »

Nasterea34Doamne, vii în lume iar
Să ne mântui de amar,
Dar puțini mai sunt să-Ți dea
Ieslișoară dragostea.
– Să Te legene ușor
Colindașul meu de dor!

Doamne, vii din nou culcat
Pe fân rece și uscat,
Scutecuțe, ca să-Ți dea
Prea puțini mai pot avea.
– Să Te înfășoare cald
Colindașul fald cu fald.

Doamne, vii din nou smerit
Pe păițe adormit,
Dar nu-s magi și nici păstori
Azi să-Ți cânte-n sărbători.
– Să Te-adoarmă-n stăurel
Colindașu-ncetinel.

Doamne-n noaptea asta vii
Tuturora să ne fii
Drag și scump Mântuitor
Până-n vecii vecilor.
– Și de-aceea-Ți cânt frumos
Colindașul meu duios.

Doamne, iarăși pe pământ
Te cobori din cerul sfânt
Și pe drum străin pornești
În Egipt să poposești.
– Ia cu Tine, Fiu pribeag,
Colindașul meu cel drag.

Lidia Hamza