Traian DORZ, din «Cântarea, ca meditaţie»
Evanghelia Naşterii Domnului ne spune că Iosif şi Maria n-au aflat în Betleem un loc, o gazdă unde să Se nască Mântuitorul Iisus, Fiul lui Dumnezeu, cum scrie la Luca 2, 7. Mântuitorul lumii n-a aflat atunci nici o casă şi n-a fost primit de nici o gazdă în Betleem. Pentru El nu era loc. Abia pe urmă, vreun om sărac L-a primit în grajdul său, cu dobitoacele sale.
– Văd că sunteţi osteniţi, va fi grăit omul acela. Eu sălaş nu am, iar la alţii nu aflaţi. Intraţi în grajdul meu.
– În grajd?… va fi oftat Iosif.
Dar ce era să facă? Au intrat înăuntru. Şi pe urmă grajdul s-a umplut de-o lumină cerească. O, ce lucru s-a petrecut în Noaptea Naşterii în Betleem! Dulcele Copilaş ceresc, Fiul lui Dumnezeu, a trebuit să Se nască în ieslea unui grajd. Pentru El nimeni nu s-a găsit să-şi deschidă casa şi să-L primească mai cu bucurie.
O, dar, vai, acest lucru se petrece şi astăzi. Pentru Fiul Sfânt, pentru Dulcele Copilaş ceresc, nici astăzi nu se găseşte loc aproape în nici o casă, aproape în nici un suflet. Au oamenii loc pentru tot felul de petreceri, de desfătări lumeşti, dar când este vorba să-L primească pe Domnul Iisus în casa lor şi-n sufletul lor, atunci nu mai au nici un loc. Şi Dulcele Copilaş Sfânt, Mântuitorul lor, umblă de la casă la casă, de la gazdă la gazdă, întrebând după sălaş. El caută şi astăzi case sufleteşti, caută inimi în care să se nască şi pe care să le renască la o viaţă nouă. El umblă şi astăzi de la casă la casă, zicând: „Iată, stau la uşă şi bat. Dacă va auzi cineva şi va deschide, voi intra la El”, precum scrie Apocalipsa 3, 20. | Continuare »
„Şi iată alt cal roş… şi s-a dat lui să ia pacea de pe pământ”… (Apoc 6, 4)
În noaptea Naşterii, îngerii din cer au cântat pacea cea sfânta care se pogora pe pământ. „Şi îndată mulţime de oaste cerească lăuda pe Dumnezeu, zicând: «Slavă lui Dumnezeu întru cei de sus şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire»” (Lc 2, 13-14).
Domnul Iisus Hristos a venit pe pământ ca un „Domn al păcii” (Is 9, 6). El a adus pe pământ pacea cea sfântă care răsare din împăcarea omului cu Dumnezeu. În peştera din Vitfleemul Iudeii, se întâlni din nou Dumnezeu cu omul şi omul cu Dumnezeu. Iar întâlnirea aceasta şi pacea aceasta a făcut-o Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Care pecetlui pe urmă, cu scump sângele Său, această pace scumpă şi dulce.
În peştera din Vifleem s-a întâlnit iar Dumnezeu cu omul, iar sus pe Golgota s-a încheiat pacea dintre Dumnezeu şi om, rămânând ca oamenii să intre în pacea aceasta.
În acest înţeles zicea Apostolul Pavel: „Dumnezeu ne-a împăcat cu El prin Iisus Hristos… Vă rugăm fierbinte, în numele lui Iisus Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu” (II Cor 5, 18).
Dacă oamenii ar fi primit această pace şi ar fi rămas în ea, azi ar fi pe pământ pace şi între oameni bunăvoire. Răul însă a fost că oamenii n-au intrat în pacea aceasta, de aceea pacea n-a venit pe pământ. | Continuare »
Maria Blăjeriu
azi, Maica Pahomia
E-n noapte lumină…
Mai fost-a vreodata?
Şi îngeri să vină
În zarea-nstelată?…
Şi vestea-ntrupării
Se face colindă
Pe cerul-noptării
Lumină s-aprindă.
De slavă răsună
În vale campia,
Păstorii se-adună
Vestind bucuria.
Înconjură pruncul
Şi-I cântă în noapte,
I-aşterne pătucul
Din tainice şoapte.
O stea dinspre zare
Pe trei magi i-adună
Cu dor de-nchinare
Şi daruri cununa.
Lumina din steauă
Grajduţul străluce | Continuare »
Traian DORZ,
din «Cântarea, ca meditaţie»
Totdeauna la apropierea marelui Praznic al Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, sufletele noastre trăiesc puternic toate momentele biblice ale acestui dumnezeiesc şi mare eveniment; ale acestei dumnezeieşti minuni făcute de dragostea Tatălui Ceresc pentru răscumpărarea şi mântuirea noastră, a fiecăruia în parte şi a tuturor oamenilor la un loc. Dar aceste mari şi mântuitoare adevăruri, noi nu trebuie să ni le amintim doar o singură dată pe an. Ci ele trebuie să ne fie mereu sub ochii inimii noastre, ca să nu le uităm niciodată, ci să cugetăm mereu la ele. Pentru ca, văzând nespus de marea dragoste cu care ne-a iubit pe noi Dumnezeu, să ne înflăcărăm şi noi tot mai puternic dragostea pentru El. Iar din această dragoste să ţâşnească mereu flăcări tot mai strălucitoare de mărturisire, de laudă şi de mulţumire pentru bunătatea şi dragostea Sa faţă de noi.
În cele câteva meditaţii şi cântări ce vor urma, dorim să ne reîmprospătăm între noi câteva momente ale Naşterii Domnului nostru şi să ne împărtăşim câteva gânduri şi îndemnuri din prilejul acestui mare eveniment cu care a început trăirea, tainica şi minunata lucrare a harului lui Dumnezeu arătat pentru mântuirea noastră prin întruparea şi naşterea Domnului Iisus Hristos de la Duhul Sfânt şi din Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nostru Preaiubit.
Domnul să ne ajute să ni le întipărim adânc în inimile noastre, pentru mântuire şi pentru slavă veşnică. Amin.
Neamul nostru ar trebui să aibă faţă de Dumnezeu aşa o credinţă nezdruncinată şi aşa o dragoste fierbinte cum să nu mai fi avut un alt neam din lume. La Sărbătoarea Naşterii lui Hristos, noi ar trebui să ne bucurăm şi să I aducem daruri şi mulţumiri mai sfinte decât toţi. Căci şi El a fost cu noi mai altfel decât cu toţi ceilalţi.
Tot poporul nostru ar trebui să L primească în toată fiinţa sa pe Hristos Domnul, Care parcă S-a Născut şi a venit în lumea asta numai pentru salvarea şi eliberarea noastră. Ar trebui să ascultăm şi să avem o aşa umblare ascultătoare de Dumnezeu cum să nu mai aibă nici un alt neam de pe pământ. Căci cu noi, Dumnezeu S a arătat atât de binevoitor şi atât de puternic cum poate faţă de nici un alt neam nu S-a mai arătat aşa. | Continuare »
Traian DORZ
Vine Fiul Sfântului,
Soarele pământului,
vine-n ieslea mieilor
Regele Iudeilor
cu Maica Iubirilor,
taina mântuirilor.
Ce-I aducem Lui?
Raza soarelui,
floarea câmpului,
florile dalbe.
Noi aducem Fiului
florile pustiului,
închinarea zorilor,
adorarea norilor,
tremurul suspinului
şi cununa spinului.
Pentru raza părului,
nimbul adevărului;
pentru jurul brâului,
cununiţa grâului;
pentru Domnul Cerului,
ascuţişul fierului.
Vine Fiul Domnului –
mântuirea omului;
şi darul primiţilor –
Crucea răstigniţilor;
şi plata pământului –
lespedea mormântului.
Iar neamul Lui cine îl va spune? (Isaia 3, 8) – Pr. Sofian Boghiu
Alţii au suferit… – Traian Dorz, Meditații la apostolul zilei
Să n-ajungă ei… fără noi – Traian Dorz, Meditații la apostolul zilei
DUMINICA DINAINTEA NAŞTERII DOMNULUI – Părintele Constantin Galeriu
Cinstirea “norului de sfinți” ai Vechiului Legământ care au pregătit venirea în lume a Domnului – Sf. Luca al Crimeii
Întruparea lui Dumnezeu între oameni – Pr. Arsenie Boca
[ Despre Biblie ]
Traian Dorz, din Hristos – Împăratul nostru – meditație la verserul 48
„Pe cine Mă nesocoteşte şi nu primeşte Cuvintele Mele, are cine-l osândi: Cuvântul pe care l-am vestit Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi.“
De nimic nu m-am temut niciodată atât de mult ca de Judecata lui Dumnezeu.
Încă de pe când eram copil, sub zece ani, Cineva şi Ceva Tainic mi-a inspirat teama Judecăţii din Urmă – şi teama aceasta mă frământă mereu…
Gândul ei m-a urmărit apoi ca o chemare în toată copilăria mea, şi mai departe…
Nu pentru păcatele pe care le-aş fi făcut – căci nu mi dădeam seama pe atunci că există păcate –
ci pentru că nu-L cunoşteam pe Dumnezeu mă temeam.
Bănuiam că trebuie să existe o scăpare şi eu n-o cunoşteam.
Eram încredinţat că vine o Judecată şi eu nu ştiam cum să scap de ea… Până şi noaptea o visam mereu…
Ori de câte ori vedeam venind o furtună cu nori groşi, cu fulgere şi tunete, teama Judecăţii din Urmă îmi umplea de spaimă inima.
Eu nu spuneam nimănui, dar şi după ce mă vedeam scăpat, rugăciunile tot nu-mi puteau linişti deplin sufletul meu.
Spaima aceasta m-a urmărit până la cei cincisprezece ani pe care îi împlinisem când L-am aflat pe Domnul Iisus. Şi când m-am prăbuşit cu şiroaie de lacrimi în braţele Lui.
Din ziua aceea, spaima copilăriei mele s-a spulberat: teama de Judecata Veşnică s-a dus…
De atunci, în locul acestei temeri nedesluşite, a apărut lângă mine o carte desluşită: Biblia. | Continuare »
