[Învăţătorule bun…]

[Învăţătorule bun…]

Sfântul Nicolae Velimirovici

Şi iată, venind un tânăr Ia El, I-a zis: Învăţătorule bun, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică? Matei şi Marcu spun că acest tânăr avea multe avuţii. Luca adaugă că era dregător (Luca 18, 19). Întâlnirea a avut loc pe un drum în Iudeea, după frumoasa întâmplare cu pruncii aduşi la Iisus, când Domnul le-a poruncit ucenicilor: Lăsaţi copiii să vină la Mine… căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia (Luca 18, 16). Binecuvântându-i pe copii, a adăugat că cine nu va primi împărăţia cu credinţă şi bucurie copilărească, nu va intra întrânsa. Arătând că astfel de prunci nevinovaţi sunt locuitori ai Împărăţiei lui Dumnezeu, Domnul a pornit mai departe pe drumurile Iudeii. Atunci a alergat la El acel tânăr bogat şi îngenunchind înaintea Lui, Îl întreba Marcu 10, 17) cele de mai sus. Felul în care tânărul s-a apropiat de Hristos e vrednic de toată lauda; cu atât mai mult e întristător felul în care s-a despărţit de El. A alergat la Hristos; a căzut în genunchi înaintea Lui; a căutat la El sfat despre cel mai de seamă lucru din lumea aceasta: despre viaţa veşnică, despre dobândirea ei. A venit cu toată inima, nu ca fariseii care căutau să-L ispitească pe Domnul. Era întrânsul o foame a duhului; înconjurat de bogăţiile dinafară, acest om îşi simţea sărăcia lăuntrică.

Învăţătorule bun… Cu aceste cuvinte s-a îndreptat tânărul spre Hristos. Cel care şi-a petrecut toată viaţa în temniţă, fără altă lumină decât a unui opaiţ, păcătuieşte oare atunci când, văzând pentru întâia oară soarele, îl numeşte şi pe acesta opaiţ? Ce bine să fac? întrebarea era fără îndoială pusă în contextul bogăţiilor sale, cum se întâmplă de obicei cu cei avuţi, care nu pot face o deosebire între ei şi averile lor, nici nu se pot gândi la sine fără a se gândi şi la bogăţiile pe care le au. | Continuare »

Mă voi purta cu înţelepciune!

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 3 septembrie:

„Mă voi purta cu înţelepciune pe o cale neprihănită. – Când vei veni la mine? – Voi umbla cu inima fără prihană în mijlocul casei mele“ (Psalmi 101, 2).

bibliaNici o hotărâre nu-i mai folositoare şi mai sănătoasă decât aceea pe care o ia omul când este condus de gândul de a se purta cu înţelepciune pe o cale neprihănită.
Această bună hotărâre, dacă omul o urmează totdeauna,
îi fereşte viaţa de nenumărate păcate
şi conştiinţa, de apăsătoare poveri,
şi amintirile, de multe ocări şi ruşine, şi dureri.
Primul pas pe care îl face înţelepciunea aceasta este hotărârea pentru Hristos,
este pasul naşterii din nou,
este predarea în slujba Domnului,
adică întoarcerea şi urmarea voii lui Hristos.
De la acest pas, luând drept călăuză înţelepciunea (Prov. 2, 1-22),
toate căile omului ascultător de ea vor fi numai bucurie, lumină şi binecuvântare.

Tinere dragă, nu-ţi risipi nepăsător comoara cea mai scumpă a anilor tăi pe drumurile deşertăciunii,
nu-ţi risipi elanul tău, cu care poţi face atât de multe lucruri bune, în bucuriile fără folos,
ci poartă-te cu înţelepciune faţă de tine însuţi, încă din vremea când ai viaţa înainte! Şi ai grijă cu atât mai mult faţă de datoriile pe care le ai în familia ta, în societatea ta, în munca ta şi în generaţia ta. Ca să nu-ţi pară rău la sfârşit! | Continuare »

Mă voi purta cu înţelepciune!

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 3 septembrie:

„Mă voi purta cu înţelepciune pe o cale neprihănită. – Când vei veni la mine? – Voi umbla cu inima fără prihană în mijlocul casei mele“ (Psalmi 101, 2).

biblia Nici o hotărâre nu-i mai folositoare şi mai sănătoasă decât aceea pe care o ia omul când este condus de gândul de a se purta cu înţelepciune pe o cale neprihănită.
Această bună hotărâre, dacă omul o urmează totdeauna,
îi fereşte viaţa de nenumărate păcate
şi conştiinţa, de apăsătoare poveri,
şi amintirile, de multe ocări şi ruşine, şi dureri.
Primul pas pe care îl face înţelepciunea aceasta este hotărârea pentru Hristos,
este pasul naşterii din nou,
este predarea în slujba Domnului,
adică întoarcerea şi urmarea voii lui Hristos.
De la acest pas, luând drept călăuză înţelepciunea (Prov. 2, 1-22),
toate căile omului ascultător de ea vor fi numai bucurie, lumină şi binecuvântare.

Tinere dragă, nu-ţi risipi nepăsător comoara cea mai scumpă a anilor tăi pe drumurile deşertăciunii,
nu-ţi risipi elanul tău, cu care poţi face atât de multe lucruri bune, în bucuriile fără folos,
ci poartă-te cu înţelepciune faţă de tine însuţi, încă din vremea când ai viaţa înainte! Şi ai grijă cu atât mai mult faţă de datoriile pe care le ai în familia ta, în societatea ta, în munca ta şi în generaţia ta. Ca să nu-ţi pară rău la sfârşit! | Continuare »

Evenimentele şi istoria noastră

Traian Dorz,  Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 2.

T-Dorz-0701. Evenimentele sunt verigile din care se compune lanţul istoriei noastre, sunt firele din care se ţese pânza ei, sunt adevărurile din care se încheagă explicaţia şi se desfăşoară lupta ei.

2. Nicio verigă singură, nu-i un lanţ. Niciun fir singur nu-i o pânză. Niciun adevăr singur nu-i o explicaţie. Aşa şi istoria noastră. Trebuie luate toate la un loc, cu noi toţi.

3. Dar minţi care să le poată cuprinde, ordona şi pătrunde pe toate acestea în lungimea, în lăţimea şi profunzimea lor, sunt numai cele luminate de Cuvântul lui Dumnezeu, căci El este fluidul ce trece prin toate, însufleţind şi controlând totul.

4. Dar şi în istoria noastră, la un moment dat, evenimentele vin din ce în ce tot mai încărcate de conţinut, împingând tot mai puternic înainte desfăşurarea luptei ei sfinte tot mai frumoase şi mai angajate.

5. Linia noastră de luptă se conturează tot mai clar. Direcţiile de înaintare se văd tot mai frumoase, obiectivele de atins devin mai posibile şi mai atrăgătoare…
Şi Marele nostru Comandant ceresc parcă n-a fost niciodată atât de prezent în mijlocul nostru.

6. Dar nici vrăjmaşul satana parcă n-a fost mai atent şi mai concentrat asupra noastră ca acum. Ce frumoasă este totuşi lupta lui Hristos, dar numai când te angajezi în ea puternic şi total!

7. Ajungem tot mai des în barajele puternice a curselor celor mai grele ale vrăjmaşului. Nu mai putem înainta în linie, ci numai om cu om. Fiecare pe socoteala sa. Nu ne mai putem aduna cu sutele, nici măcar cu zecile. Ne adunăm doi-trei, până trece barajul.
Dar nu încetăm lupta.

8. Ce nedreaptă este totuşi lumea faţă de Dumnezeu şi de Oastea Lui! Se folosesc împotriva lui Hristos, a Evangheliei Sale şi a copiilor Săi cele mai mincinoase învinuiri, cu toate mijloacele, în toate locurile, prin grai, prin scris, prin legi scrise şi nescrise…
Iar Adevărului şi nevinovaţilor nu li se permite nicio apărare prin niciunul dintre aceste mijloace.

9. Oricine vrea să ne facă vreun rău, nu este obligat să aducă nici martori, nici dovezi. În aceste condiţii singură adorarea şi acceptarea jertfei în Numele lui Hristos Cel Drag ne întăreşte şi ne compensează.
Până va trece şi acest baraj. | Continuare »

Slujiţi Domnului cu bucurie!

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 2 septembrie:

„Slujiţi Domnului cu bucurie, veniţi cu veselie înaintea Lui“ (Psalmi 100, 2).

bibliaO, cât de plăcut şi de iubit lui Dumnezeu este omul acela care, tot ce face, face cu bucurie şi cu voioşie!
Omul care, oriunde este trimis şi orice însărcinare primeşte, nu murmură şi nu cârteşte,
nu se întunecă şi nu strigă,
nu bombăneşte şi nu trânteşte,
nu se arată împotrivitor şi nu se plânge,
ci de fiecare dată se arată gata să asculte cu bucurie,
să dea cu inimă largă,
să meargă cu bunăvoinţă
şi să înceapă fără zăbavă ceea ce i se cere.

Dar nu numai lui Dumnezeu Îi este drag de un astfel de suflet, ci şi oricărui om care are a face cu el.
Dacă este copil, părinţii lui nu-l mai văd de drag şi nu l-ar da pe nimic în lume.
Dacă este slujitor, el ajunge pentru stăpânii lui ca un fiu.
Dacă este soţ, el face căminul lui şi căsnicia sa pline de bucurie şi totdeauna fericite.
Dacă este părinte, sau stăpân, sau învăţător, ferice de toţi cei care vor fi crescuţi, îndrumaţi şi luminaţi de el. | Continuare »

Semănaţi Cuvântul Sfânt

Semănaţi Cuvântul Sfânt
şi pe ploaie, şi pe vânt,
şi pe nor, şi pe senin,
semănaţi cu sacul plin;
semănaţi din zori de zi
până noaptea va sosi,
şi când vine-al nopţii ceas
să n-aveţi nimic rămas.

Dacă păsări mai răpesc,
dacă spini mai ’năbuşesc,
dacă pietrele mai ard
şi mai pier pe sub vreun gard,
– semănaţi întruna, spun,
că va cade şi-n loc bun,
şi Stăpânului Iubit
va da rodul însutit.

Semănaţi şi semănaţi,
dragi surori
şi vrednici fraţi;
tot ce semănaţi plângând
o să seceraţi cântând,
tot ce aruncaţi cu plâns
va da cel mai dulce strâns;
– cine seamănă cu har
nu va osteni-n zadar!  (Traian DORZ)

Cuvântul lui Dumnezeu

Traian Dorz,  Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 1

T-Dorz-0701. Cuvântul omului în sine este cel mai mare dar ceresc dat pământului, este cel mai ales atribut Dumnezeiesc dat omului, este cea mai mare binecuvântare dintre câte ni s-au dat în viaţa asta.

2. Dar Cuvântul lui Dumnezeu este izvorul necuprins din care se revarsă toate şuvoaiele vieţii divine în toată creaţiunea văzută şi nevăzută de dinainte de Geneză şi până după Apocalips.

3. Cuvântul lui Dumnezeu este viaţă, este Lumină, este căldură, este hrană, este aer, este apă, este munte, este mare, este infinit, este nemărginire, este eternitate – pentru materie şi spirit.

4. Cuvântul lui Dumnezeu este El Însuşi răspândit peste tot şi pătrunzând toate, El inspiră, controlează şi ordonă totul.

5. Nu este niciun loc unde să nu fie El. Nu este nicio clipă în care să nu răsune El. Nu este nicio stare pe care să nu o controleze Cuvântul lui Dumnezeu.

6. Cerul şi pământul vor trece, veacurile şi mileniile se vor sfârşi, infinitul şi eternitatea se vor sparge cândva, dar Cuvântul lui Dumnezeu va continua, urmându-Şi circuitul Său etern din El Însuşi, prin El Însuşi şi pentru El Însuşi… El fiind Sângele care întreţine viaţa şi fiinţa întregii Creaţii, împins de inteligenţa şi atras de Inima care stă dincolo de toate acestea, întrecându-le pe toate.

7. Înainte de a fi al Doilea, El era în Întâiul. Înainte de a fi Cuvântul, El era Ideea. Înainte de a fi Ideea, El era Inteligenţa. Înainte de a fi Una, El era Unul cu Tatăl.

8. Ce strălucire nepătrunsă şi orbitoare inundă şi prăbuşeşte micimea şi neputinţa fiinţei noastre când ne apropiem de Focarul Mistuitor al acestei necuprinse şi copleşitoare Taine: Cuvântul lui Dumnezeu.

9. Cuvântul lui Dumnezeu a despărţit la Început Lumina de întuneric, Binele de rău şi Viaţa de moarte. Dar cuvântul şarpelui le-a amestecat din nou prin păcat.

10. Dar la Sfârşit, tot Cuvântul lui Dumnezeu le va despărţi din nou şi pe totdeauna. Binele cu El, iar răul cu satana. Şi aşa vor fi despărţiţi pe veci, cum fuseseră despărţite din veci. | Continuare »

Biblia, Cuvântul Sfânt

biblia-11Biblia, Cuvântul Sfânt,
e-un Etern şi Dulce Cânt.

…Ale Facerii lucrări,
toate-s numai dulci cântări,
lumea din Întâia Zi
în cântare se trezi,
Dragostea cântându-i calm
dulcele Luminii psalm
şi-apoi raze-i ţes şi-i ţes
imne-n tainic înţeles,
şi izvoarele cântând
o alintă surâzând
destrămând în noi uimiri
vălu-i larg de pe priviri,
nopţile din când în când
i-s suspinele cântând,
înnorările ce-i vin
i-s cântările-n suspin,
iar Minunea din sfârşit
i-o va da desăvârşit
în al Veşniciei Rost
devenind cum n-au mai fost
când cântare, când suspin,
când nălţare, când declin,
căci li-e cerul strălucit
şi sfârşit, şi nesfârşit.

Din Trecut în Viitor
creşte-acelaşi dulce cor,
revărsând în larg şuvoi
imnuri noi şi tot mai noi
ce tot vin şi vin, şi vin
din Izvorul Veşnic plin,
Preamărind pe Cel Preasfânt
cu etern şi dulce cânt.

Când îţi pare c-au trecut
o iau iar de la-nceput
şi nu şti desăvârşit
e-nceput
ori e sfârşit.

Dar i-ai pedepsit pentru greşelile lor

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 1 septembrie:

„Doamne Dumnezeul nostru, Tu i-ai ascultat; ai fost pentru ei un Dumnezeu iertător, dar i-ai pedepsit pentru greşelile lor“ (Psalmi 99, 8).

bibliaPedeapsa face parte din iertarea celui care îţi doreşte un bine şi mai mare.
Dacă orice fărădelege înseamnă o încălcare a dreptei rânduieli aşezată de Dumnezeu între El şi noi,
atunci fiecare stricare a acestui echilibru se cere îndreptată printr-o pedeapsă, potrivită exact cu mărimea greşelii săvârşite (2 Cor. 5, 10; Col. 3, 25), spre a readuce la mijloc cumpăna dreptăţii din mâinile Lui.

Dacă Dumnezeu aduce orice faptă la judecată, iar judecata aceasta se face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău (Ecles. 12, 14; Matei 12, 36; Rom. 2, 16; 1 Cor. 4, 5), atunci e mai bine ca păcatele noastre să meargă înaintea noastră la Judecata Lui (1 Tim. 5, 24).
Pentru ca, primindu-ne pentru ele aici dreapta pedeapsă a Dreptăţii lui Dumnezeu, să le ispăşim aici, ca să nu meargă în urma noastră şi să trebuiască să le ispăşim acolo.
Căci, ispăşindu-le aici, când vom merge la Judecată, ele nu vor mai fi să ne mai pârască (Luca 12, 58-59).

Bunătatea şi dragostea Tatălui nostru cel ceresc iartă într-adevăr greşelile noastre de care ne căim înaintea Lui,
iar ele ne sunt şterse şi uitate, din pricina Sângelui Scump al Domnului nostru Iisus Hristos, pentru Jertfa Lui răscumpărătoare şi mântuitoare (1 Ioan 2, 2),
dar Sfinţenia şi Dreptatea lui Dumnezeu trebuie să curăţească urmele acestor vinovăţii lăsate peste fiinţa noastră,
spre a fi noi, din nou curaţi deplin. | Continuare »

Domnul împărăţeşte…, popoarele tremură

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 31 august:

„Domnul împărăţeşte: popoarele tremură; El şade pe heruvimi: pământul se clatină“ (Psalmi 99, 1).

bibliaMăreţia dumnezeiască a Împăratului-Judecător, cu toate înfricoşatele Sale Puteri însoţitoare şi întâmplări nemaivăzute şi nemaipomenite de la facerea lumii, va zgudui într-adevăr nu numai pe fiecare om, ci şi toate temeliile întregii Creaţiunii văzute şi nevăzute.
Venirea Lui pe norii cerului, şezând pe heruvimii înfricoşători la vedere, însoţit de nenumărate mii de îngeri (Zah. 14, 5-6; Matei 25, 31; Apoc. 19, 14),
de vuietele trâmbiţelor cereşti,
de tunetul glasului Său, chemând la viaţă veşnică şi la Judecată pe toţi morţii de la întemeierea lumii (Ioan 5, 25-29; Isaia 26, 19; 1 Cor. 15, 52; 1 Tes. 4, 16),
apoi exploziile înspăimântătoare şi în lanţ, cu care vor trece cerurile (2 Petru 3, 10; Apoc. 20, 11),
o, cum vor înfricoşa toate acestea pe toţi cei care le vor vedea!
Vâlvătăile uriaşe ale flăcărilor care vor trece peste toată lumea văzută, până la ceruri, arzând răul în întregime, din adânc şi până unde s-a ridicat el (Mal. 3, 2 şi 4, 1; 2 Petru 3, 10-12), ce înfricoşată privelişte va fi! | Continuare »