Titus Niculcea, un mărturisitor al dreptei credinţe şi luptător împotriva rătăcirii, pg. 315-318
… sectarii aduc ca un aşa-zis argument împotriva botezării copiilor faptul că şi Domnul Iisus S-a botezat matur, la vârsta de 30 de ani. Şi ei zic că aşa trebuie să se facă Botezul.
Ce trebuie să ştim în privinţa aceasta: în primul rând, trebuie să ştim că în Israel majoratul era la vârsta de 30 de ani. Deci nimeni nu se putea afirma sau lua o slujbă sau deveni învăţător până la această vârstă. Şi Domnul Iisus a respectat această lege. Tocmai El o dăduse, trebuia să o respecte.
Înaintea Mântuitorului Iisus era trimis Ioan Botezătorul, tot de către Dumnezeu, pentru a chema poporul Israel la pocăinţă. El practica un fel de botez, dar care era al pocăinţei. Dumnezeu l-a inspirat pe Ioan Botezătorul cum să procedeze cu acest fel de botez. Veneau iudeii şi se botezau de către Ioan Botezătorul. Formula de botez nu se cunoaşte, dar noi trebuie să înţelegem două lucruri importante în legătură cu aceasta: în primul rând, Ioan Botezătorul nu putea folosi Numele Sfintei Treimi. Se bănuieşte că a folosit numai Numele Tatălui. Numele Fiului nu-l putea folosi, fiindcă încă nu era proslăvit; iar Numele Duhului Sfânt nu-L putea folosi pentru că încă nu era venit. Deci, botezul lui Ioan era un botez pregătitor pentru creştinism. | Continuare »
Cei ce-au mărturisit pe Mielul
şi-au fost junghiaţi ca nişte miei,
fiind mutaţi la Domnu-n slavă
cu El în ceruri sunt şi ei.
Fie-n veci fericit
cel ce moare mântuit,
fie-n veci cu Hristos
cel ce moare credincios!
Cei ce-au umblat pe calea strâmtă
prin chinuri şi cu jugul greu
au moştenit făgăduinţa
şi sunt acum cu Dumnezeu.
Cei ce-au trecut până la moarte
prin orice ape şi-orice foc,
dar nu s-au despărţit de Domnul
– acuma-s în acelaşi loc.
Cei ce s-au despărţit de lume
unindu-şi viaţa cu Iisus
au şi ajuns moştenitorii
Ierusalimului de Sus.
Cei ce-au răbdat smeriţi ocară
şi suferinţi pentru Hristos
sunt fericiţi în Sfânta Ţară
cu Domnul lor Cel Credincios. (Traian DORZ)
Părintele Iosif Trifa,
Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an
Despre Sfântul Ioan Botezătorul şi despre Botezul Domnului
Începerea Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Precum s-a scris în prooroci: „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va găti calea Ta înaintea Ta.
Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi Calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”.
Era Ioan botezând în pustie şi propovăduind Botezul Pocăinţei, întru iertarea păcatelor. Şi mergeau la dânsul tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Şi era Ioan îmbrăcat în piei de cămilă şi cu brâu de curea împrejurul mijlocului său şi mânca acride şi miere sălbatică.
Şi propovăduia, zicând: Vine după mine Cel mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor Lui. Eu v-am botezat pe voi cu apă, iar Acela vă va boteza pe voi cu Duhul Sfânt. (Marcu 1, 1-8)
Atunci a venit Iisus din Galileea la Iordan către Ioan, ca să fie botezat de către el. Ioan Îl oprea pe El, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine? Şi, răspunzând Iisus, a zis către el: „Lasă acum, că aşa este de cuviinţă nouă ca să plinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat pe El. Şi botezându-Se Iisus îndată a ieşit din apă; şi, iată, s-au deschis Lui cerurile şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se, ca un porumb, şi venind peste Dânsul; Şi, iată, glas din ceruri, zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit! (Matei 3, 13-17) | Continuare »
„Drept răspuns, Ioan le-a zis: «Eu botez cu apă, dar în mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoaşteţi.»“
În mijlocul lumii istorice, în mijlocul lumii geografice, în mijlocul lumii religioase, în mijlocul omenirii şi universului – stă Hristos prin opera Sa, prin Persoana Sa, prin Biserica Sa, prin toată Prezenţa Sa copleşitoare şi de neînlăturat, pentru ca, în egală măsură, să poată fi cunoscut, văzut, slujit sau descoperit de către toţi cu uşurinţă!
O, oameni de pretutindeni şi de totdeauna, – în mijlocul vostru, Coloană veşnică, stă Unul, şi voi nu-L cunoaşteţi!…
În mijlocul Ştiinţei şi Filosofiei stă El, soluţia unică şi criteriul unic, fără de care nu se poate rezolva nimic real şi convingător.
În mijlocul Astronomiei, în mijlocul Cosmosului şi microcosmosului, stă El, Creatorul şi Orânduitorul tuturor şi al fiecăruia,
Punctul Unic Nemişcat, Osia întregului Sistem, Nemişcatul Nordului infinit, în jurul căruia toate se mişcă cu o ascultare perfectă, din clipa când El S-a exteriorizat, creând Legile şi Tainele cărora numai singur El nu le este supus (Filip. 3, 21; 1 Cor. 15, 28).
În mijlocul Matematicii stă El, Cel 1, Întregul, de la care pornesc, adăugându-se, toate celelalte cifre – sau din care ies. Şi în plus-infinit şi în minus-infinit.
Căci, în mare, El este 1, multiplicat cu El Însuşi, până când se ajunge la numărul pentru care nu mai este denumire, cum nu mai este nici sfârşit. | Continuare »
S-a născut în Cezareea Capadociei, din părinţi binecredincioşi şi înstăriţi, Vasilie şi Emilia. Tatăl său era un luminat dascăl în cetate.
Iubitor de învăţătură şi înzestrat pentru carte, Sfântul Vasile şi-a îmbogăţit mintea cercetând, rând pe rând, şcolile din Cezareea, apoi din Constantinopol, mergând până la Atena, la cea mai înaltă şcoală din timpul său, unde a întâlnit pe Sfântul Grigorie Teologul, cu care a legat o strânsă şi sfântă prietenie. A studiat logica, matematica, gramatica, ştiinţele naturii, retorica, filosofia şi medicina.
La Atena, împreună cu Sfântul Grigorie, a întemeiat prima grupare de studenţi creştini. Această grupare a fost combătută puternic de păgâni.
A intrat în monahism, apoi a fost hirotonit preot.
A fost ales Arhiepiscop al Cezareii în anul 370, în vremuri grele pentru Biserică, atunci când ereticii lui Arie şi Macedonie izbutiseră să aibă de partea lor pe însuşi împăratul Valens. Sfântul Vasile a dus o luptă aprigă, cu scrisul şi cuvântul, pentru apărarea dogmei Sfintei Treimi. De aceea şi-a atras mânia împăratului şi a suferit multe prigoniri din parea lui. Lucrarea sa teologică şi spirituală a fost continuată de fratele său mai mic, sfântul Grigorie de Nyssa.
Sfântul Vasile cel Mare a orânduit viaţa monahală şi a întemeiat pe lângă Biserică azile şi spitale, în ajutorul celor săraci şi neputincioşi, îndemnând pe cei înstăriţi să folosească averile lor, ajutând pe cei lipsiţi.
Găsiţi aici mai multe despre Sfântul Vasile cel Mare
Ioan Marini
Fiţi gata, zice Domnul… Eşti tu gata, suflete? Pocăieşte-te şi întoarce-te la Dumnezeu. Hotărăşte-te pentru Mântuitorul. Ieşi din tabără (familia lumii) şi intră în Familia Domnului, ca să te pregăteşti şi să fii gata oricând pentru El.
Orice om ştie că nu veşniceşte aici, în această lume ci, aşa cum au plecat toţi, orice om va trebui să plece. Necazul cel mare este, însă, că prea puţin ne gând la aceasta. Îngrămădiţi în trebuiri, afaceri, plăceri, deşertăciuni şi păcate, nu ne mai gândim la marea taină ce stăruie zi de zi şi ceas de ceas în calea vieţii noastre ca un mare semn de întrebare: Unde? Când?
Iar acest neliniştitor semn stă tocmai în locul pe care oamenii nu-l iubesc deloc: în poarta cimitirului. Dar stă acolo spre binele nostru, fiindcă numai când vom dezlega taina legată de el putem să fim liniştiţi şi fericiţi. A-ţi întoarce gândul şi privirea de la ceea ce nu vom putea ocoli, de la moartea cu care mai curând sau mai târziu va trebui să ne întâlnim este o mare neghiobie. Vrei nu vrei, trebuie să mori, ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce. Şi la sfârşit trebuie să dai faţă cu Judecătorul, pentru a da seama de toată viaţa şi faptele tale.
Se spune că struţul, când e urmărit şi vede că nu mai are nici o scăpare, îşi înfige capul în nisip şi stă liniştit. Tocmai când el se crede în siguranţă, îl paşte, sărmanul, moartea. Aşa şi noi: stând nepăsători faţă de lucrurile mântuirii sufleteşti, înseamnă să trăim în nebunia liniştită că suntem în siguranţă când, de fapt, ne găsim în primejdia cea mai mare. | Continuare »
Vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de revelion 1986, de la Sibiu
În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu vom citi, din Evanghelia de la Ioan capitolul 7, versetele 37, 38 şi 39: „În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a sărbătorii, Iisus a stat în picioare şi a strigat: «Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura». Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe Care avea să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt nu fusese dat, fiindcă Iisus nu fusese încă proslăvit”. Amin.
Într-adevăr, se cuvine să mulţumim din toată inima Domnului şi, mai ales, noi, cei bătrâni, ai căror ani acum sunt din ce în ce tot mai mulţi în urmă şi zile tot mai puţine înainte, când vedem că Lucrarea aceasta sfântă în care Dumnezeu ne-a chemat şi pe noi din cei dintâi ani ai tinereţii şi ai vieţii noastre continuă încă atât de minunat; şi Dumnezeu are atât de minunate suflete, alese, tinere, chemate şi înscrise în Lucrarea Lui sfântă.
Bine a făcut fratele care a amintit despre o noapte ca asta, în care o veste minunată din ceruri a venit peste noi aşa cum, într-o noapte ca aceea pe care am trăit-o săptămâna trecută, cu şapte zile în urmă, îngerii Domnului au adus, cântând, vestea cea mare şi sfântă care a răsunat pe câmpiile Betleemului, când au zis: „Bucuraţi-vă, nu vă temeţi! Astăzi în cetatea lui David vi S-a născut un Mântuitor, Care este Hristos Domnul!”.
Sunt 63 de ani în noaptea aceasta de când, şi pe câmpiile pustii şi întunecate ale ţării noastre, un înger al lui Dumnezeu a venit şi a adus o veste mare şi sfântă. În zadar ar fi fost vestea adusă de înger pe câmpia Betleemului, dacă noi dormeam mai departe în păcatele noastre. În zadar ar fi cântat îngerii în Noaptea Naşterii, dacă nici unul dintre păstorii cărora li se aducea această veste nu ar fi fost treaz. Dacă toţi ar fi dormit, cine s-ar mai fi ridicat să se ducă să spună: „Haideţi să vedem ce ni s-a spus şi ce ne-a vestit nouă Domnul!”? Dar binecuvântat să fie Dumnezeu, Care a rânduit ca, totdeauna când o veste bună se aduce, să fie şi cineva care s-o asculte. Totdeauna când vine un înger şi-aduce o veste bună despre o mântuire, să fie şi un păstor care să fie treaz.
Sunt 63 de ani în noaptea aceasta. Toţi dormeau atunci. Un înger al Domnului a venit – şi-un singur păstor era treaz. | Continuare »
Anii trec ca norii, perii-ncărunţesc,
vremurile-s altfel, totul e-n schimbare,
zilnic se preface tot ce-i pământesc,
numai Adevărul este-acelaşi soare. (bis)
Iarba se usucă, frunza cade iar,
apa-şi face vaduri altele, întruna,
peste toate-n lume plânge-un «în zadar»,
numai în iubire cântă-un «totdeauna». (bis)
Vara arzi în soare, iarna arzi în ger,
ce te-ncântă astăzi, mâine ţi-e povară,
toate-apasă duhul, toate-l strâng ca-n fier,
numai conştiinţa sfântă e uşoară. (bis)
Toţi sunt ca şi tine slabi şi schimbători,
cei aproape astăzi ţi-s departe mâne;
oamenii ca anii-s aburi trecători,
numai Domnul Singur neschimbat rămâne. (bis)
…Nu-ţi lega de nimeni inima acum,
ca să nu ţi-o smulgă ruperea ce vine!
Leagă-ţi-o de Domnul, lumea-i vis şi fum,
Singur El rămâne veşnic lângă tine! (bis)
Traian Dorz, Cântările din urmă
