Păcatul i-a dezbrăcat de veşmântul luminii

Izgonirea-lui-Adam-din-Rai-7

Traian Dorz, Prietenul tinereţii mele 

Dumnezeul meu, Tu, fiind în primul rând iubire, prin iubire trebuie să fii cunoscut.
Cine ascultă poruncile Iubirii cu bucurie şi înţelege răbdarea ei cu recunoştinţă şi suportă judecăţile ei cu nevinovăţie – acela singur va moşteni şi Împărăţia ei!
Înainte de cădere, omul nu era carnivor. Tu îl aşezaseşi în grădina Edenului ca să o lucreze şi să o păzească.
Atunci omul se hrănea cu soare şi cu rouă, ca florile câmpului, se înveşmânta cu lumina ca şi cu o haină, precum cerul Tău şi al lui, se desfăta cu miresme şi culori, ca dimineaţa, şi se îmbăia în cântări şi în dragoste, ca seninul.

Chipul lui era din lumină şi frumuseţea lui, din neprihănire. De aceea umbla cu Dumnezeu pururea, ca printr-o răcoare, ca printr-o dimineaţă, ca printr-o tinereţe eternă.
Şi niciodată nu s-a văzut gol, pentru că lumina era veşmântul lui; un veşmânt de care nu se dezbrăca niciodată.

Fiindcă acest veşmânt nu are nevoie să fie spălat, pentru că el nu se poate întina, nici nu se poate învechi, nici nu se poate rupe, niciodată. Ci numai se poate pierde.

Înainte de ispitire, cei doi erau unul şi una. Cele două părţi ale omului erau ca şi cum n-ar fi fost despărţite. Erau tot ca şi înainte de primul lor somn.
Ci ispita i-a despărţit. Păcatul i-a dezbrăcat de veşmântul luminii.
Iar ei s-au pomenit atunci şi goi, şi vrăjmaşi.
Căderea i-a făcut doritori şi datornici cărnii – precum şi pe mine! | Continuare »

O, CLIPA RĂTĂCIRII

Traian Dorz, CÂNTAREA VEŞNICIEI

Izgonirea-lui-Adam-din-Rai-6O, clipa rătăcirii de câte ori mi-o plâng,
în cât de-amare lacrimi suspinul ei mi-l frâng
şi-n ce amare flăcări stă sufletul meu tot
când spinul ei din mine l-aş smulge şi nu pot!

Iisus, o, cât de-amar
e-al ispăşirii jar,
ajută-mi a-l răbda
pân’ la iertarea Ta!

O, pasul neascultării, nebun şi rătăcit,
ce bine-ar fi fost veşnic să nici nu-l fi gândit,
ce orb am fost când şoapta ispitei m-a împins
să merg spre unde iadul mă aştepta aprins!

O, duh viclean, ce mintea şi inima mi-ai dus
să-mi nimicesc cu fapta tot ce-am cântat şi-am spus,
o, cum n-am înţeles eu tot harul ce-am avut
şi care-acuma, veşnic şi veşnic, e pierdut!

O, sufletul meu ardă pe crucea mea de jar
şi flăcările treacă prin mine cât de-amar,
şi gura mea se strângă de-acest amar oţet
– dar vina mea să piară pe rugul meu, încet!…

LUPTA CREŞTINULUI ÎMPOTRIVA LUI SATAN

LUPTA CREŞTINULUI ÎMPOTRIVA LUI SATAN

Ioan Marini

„Adam din rai s-a gonit cu mâncarea împărtăşindu-se, ca un neascultător. Moise văzător de Dumnezeu s-a făcut cu postul, curăţindu-şi ochii sufletului. Pentru aceasta, cei ce poftim să fim locuitorii raiului să ne lepădăm de hrana cea nefolositoare; şi, dorind să vedem pe Dumnezeu, să postim ca Moise, patruzeci de zile. Cu rugăciuni şi cu cereri, străduind din toată inima, să potolim patimile cele sufleteşti, să gonim zburdările cele trupeşti.”

Creştinul este un luptător pentru împărăţia lui Dumnezeu; unul ce dă năvală în fiecare zi, pentru a atinge „ţinta” desăvârşirii la care este chemat (Ef 4, 13-15).
Dar până să ajungi acolo, câte lupte, câte căderi, câte lacrimi şi dureri… Numai cel ce merge pe calea cea „strâmtă şi cu scârbe” ştie…
Dar fie; face să te lupţi, când ştii ce este la capăt. Şi Domnul ne-a dat o pildă, ca să călcăm pe urmele Lui (I Ptr 2, 21). Dar pentru ca să te lupţi îţi trebuie arme. Un luptător pe câmpul de luptă fără arme nici nu ţi-l poţi închipui. Oricine ar spune că este un nesocotit cel ce se încumetă să meargă la război cu mâinile în buzunar.
Dar un creştin, care este un „ostaş al Domnului” (I Tim 2, 2), nu va fi oare doborât în luptă, mergând nepăsător şi neînarmat în lupta aceasta?
Fără îndoială, îi trebuie arme duhovniceşti pentru lupte duhovniceşti.
Căci nu împotriva cărnii şi sângelui avem de luptat, ci împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii (diavolului), care sunt în locurile cereşti (Ef 6, 12). | Continuare »

LA CE-MI FOLOSEŞTE, OARE?

La ce-mi foloseşte, oare, viaţa asta trecătoare
dacă mi-o petrec în rău, departe de Dumnezeu? (bis)

La ce-mi foloseşte mie să am orice bogăţie,
când nimic nu voi lua din lume când voi pleca? (bis)

La ce-mi foloseşte, frate, să am bani, să am de toate,
câtă vreme eu trăiesc fără Domnul meu Ceresc? (bis)

De-aş avea orice ştiinţă, ce folos când n-am credinţă?
În zadar m-am frământat, că nimic n-am câştigat. (bis)

Ştiu că toate-s însă bune când, prin sfânta rugăciune,
mă apropii tot mereu să-I slujesc lui Dumnezeu. (bis)

Doamne, dă-mi să am în mine Duhul Sfânt Ce de Sus vine!
Căci trăind pentru Hristos toate fi-mi-vor de folos. (bis)

Cartea de cântări nemuritoare, nr. 85

Îmbrăcaţi în Hristos

Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
(din meditaţii la Apostolul din Duminica Lăsatului sec de brânză – a Izgonirii lui Adam din Rai)

„… ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească pentru ca să-i treziţi poftele.“ (Romani 13, 14)

Există trei stări de credinţă şi trei feluri de credincioşi. Credinţă nestatornică, credinţă luptătoare şi credinţă neclintită. Creştini care au ajuns cu Hristos, creştini care umblă lângă Hristos şi creştini care trăiesc în Hristos.
În starea cea dintâi sunt cei care s-au predat Domnului, dar nu în totul. Şi-au predat viaţa, dar nu şi-au predat firea. În umblarea lor cu Domnul încă mai lucrează mult şi de multe ori firea lor cea veche, pornirile lor dinainte, care au ca rod gânduri şi fapte ce îi depărtează adeseori de Domnul Iisus şi de felul Lui de a fi. Aceştia seamănă cu un copil care umblă cu tatăl său, dar adeseori o ia prea înainte, ori rămâne prea în urmă. Unui astfel de copil i se întâmplă de multe ori să cadă, fiindcă el nu se ţine de tatăl. Şi uneori cade chiar foarte rău, dar cu toate acestea tot nu învaţă şi, îndată ce scapă dintr-un necaz, cade iarăşi în altul. Umblând când cu Domnul, când fără El, sufletul acesta nestatornic este când ici, când colo. El nu are o credinţă neclintită şi de aceea uşor este atras când de o părere când de alta. Când de o învăţătură, când de alta, când de o adunare, când de alta. Şi, de cele mai multe ori, rămâne ori într-o rătăcire, ori în alta.
Astfel de credincioşi nu ajung decât foarte puţini să aibă ca sfârşit al credinţei lor mântuirea pentru care au venit şi ei la Hristos când au fost chemaţi la Evanghelia dintâi. Cei mai mulţi degeaba au crezut (I Cor 15, 2). Şi suferă în zadar (Gal 3, 4).

În starea a doua sunt cei care s-au predat şi ei Domnului Iisus şi au făcut un pas mai departe, au ajuns până lângă Hristos. Şi-au întins mâna spre Mâna Domnului, se ţin chiar uneori strâns de Domnul, dar şi aceştia au adeseori clipe şi stări când se scapă de Domnul, când se poticnesc de câte ceva şi pentru că nu Domnul Iisus îi ţine pe ei, ci ei Îl ţin pe El, mâna lor slabă se desface şi ei cad. | Continuare »

Alte materiale la Duminica Lăsatului sec de brânză (a Izgonirii lui Adam din Rai)

Izgonirea-lui-Adam-din-Rai-1

ASCULTAREA DE DUMNEZEU – Traian Dorz

Predică în Duminica Ortodoxiei – Sfântul Ioan Maximovici

A venit Postul, maica înfrânării,
Sfântul Luca al Crimeei

Posteşti? Arată-mi prin fapte! – Ioan Marini

Omilia despre profetul Iona şi despre post,
Sfântul Ioan Gură de Aur

Predică la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai,
Sfântul Nicolae Velimirovici

…Părerile îndoielnice – Traian Dorz, Meditatii la Apostolul zilei

Cum a biruit Iisus pe Satana – Pr. Iosif Trifa

Voita cădere – Lidia Hamza

Diavolul şi azi tot aşa îi ispiteşte pe oameni – Pr. Iosif Trifa

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul – Pr. Prof. Alexander Schmemann

Tristeţea strălucitoare – Pr. Prof. Alexander Schmemann

Armele duhovniceşti ale creştinului – părintele Augustin Kandiotis

NIMENI, DECÂT TU – Traian Dorz

LUMINA DE PE MUNTE – Pr. Arsenie Boca

OMILIA XX de la Matei –  Sfântul Ioan Gură de Aur

TRĂIM VREMURI APOCALIPTICE – Pr. Iosif Trifa

Despre taina postului minţii – Sfântul Ioan Gură de Aur

Despre beție – Arhimandritul IULIU SCRIBAN

„ADAME, UNDE EŞTI?”… – Pr. Iosif Trifa

[Postul este neplăcut omului firesc] – Traian Dorz

ÎNVĂŢĂTURA MÂNTUITORULUI DESPRE POST – Pr. Iosif Trifa

„Să ne folosim de această vreme a Postului, fiindcă nu ştim de ni se va mai da o vreme ca aceasta“ – Sf. Teofan Zăvorâtul

„Şi l-a scos Domnul Dumnezeu pe Adam din raiul desfătării”… (Fac 3, 23) – Pr. Iosif Trifa

 

Poezii:

DOAMNE, CUM AM ÎNDRĂZNIT? ASCULTAREA; ISPITO!; DORINŢĂ; LA CEASUL POCĂINŢEI; DOAMNE, CUM AM ÎNDRĂZNIT?; TOT CE-I PE LUME RÂNDUIT; ASCULTAREA; Suflet căit…; V-ADEVERESC, PRIETENI; SĂ NU UIŢI CERUL

 

Cântări potrivite cu evanghelia duminicii:

55. Tu singur îţi faci raiul; 56. Toate-averile din lume; 85. La ce-mi foloseşte, oare?; 88. Omule ce-n astă lume; 151. Să ştiu să tac!; 178. Noi n-avem aur; 179. La ce folos?; 280. În Iisus eu aflu totul; 648. Scumpă e comoara; 1006. Nu alunga pe nimeni; 1008. Fii larg la inimă

Evanghelia duminicii lăsatului sec de carne

judecata infricosataPr. Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor de peste an

Un om m-a întrebat odată despre credinţa mea în viaţa cea viitoare. I-am răspuns că eu cred în viaţa cea de veci şi în Judecata cea de Apoi nu numai pentru că spune Credeul acest lucru, ci pentru că am citit cu băgare de seamă Sfânta Scriptură şi am aflat că trei părţi din câte sunt scrise în ea s-au împlinit cuvânt de cuvânt. Toate profeţiile despre Mântuitorul şi toate cele ce scrie Biblia despre timpurile trecute şi despre timpurile noastre s-au împlinit şi se împlinesc slovă cu slovă. Iar, dacă s-au împlinit cele două părţi, de bună seamă, se va împlini şi partea din urmă, partea a treia, cu învăţătura despre viaţa de veci şi Judecata de Apoi. Vai, cum nu citesc oamenii Biblia, Cartea lui Dumnezeu, unde se vede lămurit cum curge viaţa omenirii şi viaţa omului! În Biblie se vede lămurit întreg trecutul şi viitorul omenirii şi al omului. Biblia spune lămurit care este rostul vieţii omului şi care este viitorul lui. Scriptura spune apriat că „după moarte vine judecata“ (Evrei 9, 27). Scriptura spune apriat că Domnul Iisus va veni pe neaşteptate, pe norii cerului, să judece lumea. În capul Cărţii scris este: „Iată, vin (…) ca să dau fiecăruia după faptele sale“ (Apoc. 22, 12). Dacă oamenii ar citi cu luare-aminte Biblia, ar afla că „Ziua Aceea“ e aproape, se apropie. Toate semnele arată că venirea Domnului e aproape. Dar „despre Ziua Aceea sau Ceasul Acela nimeni nu ştie: nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl“ (Marcu 13, 32). De altfel, pentru noi, nici nu are vreo însemnătate mai mare întrebarea: când va veni Fiul Omului? Pentru noi are însemnătate întrebarea: cum ne va afla Ziua aceea? Vai, ce mişcare mare va fi în Ziua când Se va arăta Fiul Omului pe norii cerului! Toţi care se vor afla atunci pe pământ şi toţi care vor fi în mormânt se vor umple de spaimă şi fior. Trâmbiţa Judecăţii îi va chema pe toţi înaintea Domnului. Dar fiorul celor treziţi va fi de două feluri:
1. Ceata celor credincioşi – ceata celor mai puţini care au trăit o viaţă cu Domnul şi Evanghelia Lui – se va umple de fiorul bucuriei. Credincioşii vor striga, bucurându-se: Vine Domnul!… Vine scumpul nostru Mântuitor!… A sosit Cel pentru Care am trăit în lume!… | Continuare »

[De ce trebuie încă o dată să mai fie o Judecată?]

[De ce trebuie încă o dată să mai fie o Judecată?]

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de botez din Ogeşti – decembrie 1980

De multe ori m-am gândit: De ce trebuie să mai fie judecata la sfârşitul veacurilor încă o dată, dacă fiecare om, când moare, merge sigur la locul pe care şi l-a pregătit în viaţa lui? Cum se spune în pilda cu săracul Lazăr şi bogatul nemilostiv. Se spune acolo, Mântuitorul a spus cu gura Lui sfântă: „A murit bogatul şi a ajuns în locuinţa morţilor, în chinuri. A murit săracul şi a fost dus de îngeri în rai, în sânul lui Avraam”.
Deci îndată după moarte, omul se duce hotărât acolo unde îşi merită locul, după felul de viaţă pe care l-a trăit. Totuşi în Sfânta Evanghelie Mântuitorul spune – şi noi rostim în Crezul pe care îl rostim în fiecare duminică sau de fiecare dată când îl rostim: „…şi iarăşi va veni cu mărire, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit”. Şi în Evanghelie spune aşa de limpede: „Va veni Fiul Omului pe norii cerului, cu sfinţii Săi îngeri, şi toate noroadele pământului vor fi adunate înaintea Lui, şi morţii vor învia: şi cei care au fost arşi vor ieşi din foc. Şi cei care s-au înecat vor ieşi din ape. Şi cei care au fost înghiţiţi de fiare sălbatice vor veni de acolo. Şi cei care au putrezit de mii de ani în pământ; pentru că nimic nu piere, numai se transformă materia. Din materia aia care n-a pierit se va reface iarăşi omul cu trupul şi cu sufletul său şi va sta în faţa scaunului de Judecată al lui Dumnezeu, cum este scris: „De ce judeci tu pe fratele tău? Sau de ce osândeşti tu pe aproapele tău? Căci toţi va trebui să ne înfăţişăm înaintea scaunului de Judecată al lui Hristos, să ne primim răsplata după binele sau răul pe care l-am făcut când eram în trup”.
Şi toţi ne vom înfăţişa, şi viii, şi morţii. | Continuare »

ÎN ZIUA JUDECĂŢII ASPRE

Traian DORZ, din Cântări Noi

Judecata-de-apoi-2În Ziua Judecăţii aspre
n-o să vă judece Iisus,
ci-o să vă judece Cuvântul
ce voi l-aţi auzit – sau spus!

O să vă judece copilul
pe care l-aţi crescut tâlhar,
o să vă judece clipita
ce-aţi risipit-o în zadar.

O să vă judece prilejul
lăsat să treacă fără rost,
o să vă judece străinul
rămas în drum fără-adăpost.

O să vă judece orfanul
pe care nu l-aţi cunoscut
şi orbul, şi nefericitul
pe lângă care aţi trecut.

O să vă judece unealta
cu care n-aţi lucrat cinstit
şi bunătatea, şi iubirea
pe care le-aţi dispreţuit…

O să vă judecaţi voi singuri
cu tot ce-i sus şi tot ce-i jos,
c-aţi fi putut avea viaţa,
dar n-aţi căutat-o în Hristos!

Evanghelia despre Înfricoşata Judecată

Evanghelia despre Înfricoşata Judecată

Sfântul Nicolae Velimirovici,
predică la DUMINICA LĂSATULUI SEC DE CARNE

Statisticienii socotesc că pe faţa pământului există un milion şi jumătate de locuitori. Dintre toţi aceştia nu există nici măcar o singură persoană care, folosindu-şi însuşirile minţii, să vă poată spune ce se va întâmpla cu lumea la sfârşitul veacurilor şi ce se va întâmpla cu noi când vom muri. Şi toate miile de milioane de oameni care au trăit pe pământ înaintea noastră nu ne puteau spune în nici un chip, prin însuşirile minţii lor, cu hotărâre şi fără tăgadă, despre sfârşitul lumii, şi ce ne aşteaptă după moarte – ceva ce să putem pricepe cu adevărat, cu minţile şi cu inimile noastre. Viaţa noastră este scurtă şi zilele noastre sunt numărate, dar veacurile sunt lungi – socotite în sute şi sute de ani. Care dintre noi poate să îmbrăţişeze veacurile de la hotarele lor până la sfârşitul lor, şi să vadă lucrurile cele de pe urmă şi să ne povestească tuturor celorlalţi, spunând: “La sfârşitul veacurilor va fi aşa şi aşa; cu lumea va fi aşa şi aşa şi cu oamenii va fi aşa şi aşa.”? Nimeni. Cu adevărat, nimeni dintre toţi oamenii care au existat, numai dacă s-ar fi aflat vreunul care să ne lămurească, fiindcă pătrunsese în mintea Ziditorului lumii şi al omenirii, şi ar fi văzut întregul plan al facerii, şi că acela ar fi fost viu şi conştient înainte de începutul lumii, şi a avut o viziune limpede a sfârşitului veacurilor şi al întâmplărilor care vor hotărî sfârşitul. Există vreun asemenea om printre miliardele care au trăit în tot acest timp? A existat vreunul din acesta, de la începutul lumii şi până acum? Nu; nici nu este şi nici nu va fi. | Continuare »