Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei

Şi să ştiţi, şi să credeţi că mica turmă a lui Hristos este de neînvins, ei nu are ce-i face nimeni, ea nu se teme de nimic, fiindcă ştie şi păzeşte totdeauna marile cuvinte ale lui Hristos: „Voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui”.

Eu ştiu că cei mai mulţi dintre voi sunt foarte alarmaţi de întărirea neaşteptată a propagandei antireligioase şi că sunteţi mâhniţi. Nu vă tulburaţi, nu vă tulburaţi! Lucrurile acestea nu au cum să vă atingă. Şi să ştiţi, şi să credeţi că mica turmă a lui Hristos este de neînvins, ei nu are ce-i face nimeni, ea nu se teme de nimic, fiindcă ştie şi păzeşte totdeauna marile cuvinte ale lui Hristos: Voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.

(Sfântul Luca Arhiepiscopul CrimeiiAm iubit pătimirea, Editura Sophia, București, 2006)

Tămăduirea celor zece leproşi

EVANGHELIA DE DUMINICĂ Se cheamă a celor zece leproşi. Ea ne spune că Iisus a tămăduit zece oameni care purtau o boală înfricoşată. Dar dintre aceşti zece tămăduiţi, numai unul şi-a adus aminte să-I mulţumească lui Hristos pentru darul tămăduirii.
„Ceilalţi unde sunt?”, a întrebat Iisus şi a mustrat pe aceia care uitaseră binefacerea.
Ce vrea să ne înveţe această evanghelie? Să-I mulţumim neîncetat lui Dumnezeu pentru darul cel scump şi nepreţuit al sănătăţii şi priceperii, pentru câştigarea sănătăţii pierdute, pentru sporul şi ajutorul ce-l dă sufletului nostru şi lucrului mâinilor noastre. Să băgăm însă de seamă că noi prea mult şi de prea multe ori uităm această învăţătură a evangheliei.
Dacă Hristos S-ar pogorî azi pe pământ şi într-o duminică ar intra într-una din bisericile Sale şi-ar vedea-o aproape goală, ar întreba şi azi: „Dar ceilalţi unde sunt?” – adică: „De ce n-au venit aici să mulţumească pentru darul şi ajutorul ce l au avut de la Mine o săptămână întreagă?”.
„Ceilalţi unde sunt?”, ar întreba apoi despre aceia pe care i-a scăpat cu viaţă din focul războiului şi care au uitat a mulţumi cu facerea de fapte bune.
Avem noi românii o sucă tare urâtă. Şi anume, de câte ori dobândim ceva sau scăpăm cu bine din vreun necaz, alergăm la aldămaş, adecă nu la rugăciune şi biserică, ci la birt şi băutură.
La noi, românii, să beau atâtea aldămaşuri, încât, dacă nu mai mult, apoi de bună seamă, cu câţi bani se bagă în ele, ar putea trăi şi s-ar putea încălţa şi îmbrăca toate văduvele şi toţi orfanii noştri de război.
Ascultând dar evanghelia de duminică, să ne dăm seama despre datoria ce o avem de a-I da neîncetat mulţumită lui Dumnezeu cu rugăciuni şi fapte bune – nu cu păcate.

Tâlcuitor, «Lumina Satelor» nr. 3 / 29 ian. 1922, p. 3

Traian Dorz

O, n-am să uit, Iisuse, nimic din ce mi-ai dat,
de orice dar, cu lacrimi Te-am binecuvântat,
dar de-al iubirii dulce şi unic dar ceresc,
cât pentru celelalte o mie, Te slăvesc.

Te slăvesc şi-Ţi mulţumesc,
Domnul meu ceresc,
voi cânta şi voi cânta
numai slava Ta…

O, n-am să-Ţi uit al milei şi-al bunătăţii dar
şi al mângâierii picur din ceasul meu amar;
de toate am cuvinte sau plâns să-Ţi mulţumesc,
dar de-al iubirii aur, Iisuse, nu găsesc!

O, dulce darul unic al dragostei de Sus,
ce slavă pentru tine s-aduc eu lui Iisus?
Ce lacrimi şi ce cânturi, că-n tine, dulce dar,
mi-a dat o bogăţie ce n-are-n veci hotar…

Slăvit să fii, Iisuse, Bogatul meu Stăpân,
eu, pentru-a Ta iubire, dator în veci rămân;
Te voi slăvi de-a pururi mereu mai fericit,
că-n dragostea primită n-am margini, nici sfârşit.

[Lepra păcatului]

„Leprosul să-şi poarte hainele sfâşiate şi să umble cu capul gol; să-şi acopere faţa şi să strige: «Necurat! Necurat!»” (Lev 13, 45)

(…) Păcatul şi grozăvia lui se poate asemăna cu multe cele. Dar cea mai potrivită asemănare e doar asemănarea cu lepra.
Lepra e o boală teribilă. Ea roade carnea şi trupul omului. Şi fiindcă e o boală lipicioasă, îl scoate pe om dintre oameni. Leprosul e un om scos dintre oameni.
Grozăvia acestei boli e arătată şi în Vechiul Testament. La Levitic capitolul 13, e amintită pe larg grozăvia acestei boli şi felul cum se proceda pe atunci la izolarea leproşilor şi vindecarea lor. Când se ivea cea dintâi „pată albă” a leprei, lepra trebuia declarată şi leprosul, izolat. „Leprosul atins de această boală trebuia apoi să-şi poarte hainele sfâşiate, să umble cu capul gol, să-şi acopere faţa şi să strige: „Necurat! Necurat!”. Câtă vreme va avea rana, va fi necurat (Lev 13, 45-46).
Iată şi în acest loc din Biblie o icoană minunată a păcatului, a căinţei pentru păcat şi a curăţirii de păcat.
Întâi şi întâi, legea leprei din cărţile lui Moise cerea declararea imediată a leprei. Lepra trebuia declarată imediat ce şi-a arătat cele dintâi semne ale ei, cea dintâi „pată albă”. Ivirea leprei trebuia să-l îngrozească pe om şi să-l facă a-şi declara lepra. Aceasta era şi o condiţie a vindecării.
Aşa e şi cu lepra păcatului. Prin toată Biblia trece ca un fir roşu parola: lepra trebuie declarată, păcatul trebuie declarat, lepra păcatului trebuie declarată.
Mântuirea începe în clipa când vezi cu groază prima pată neagră a păcatului pe haina cea albă a sufletului tău. Începutul mântuirii este declararea leprei, adică cunoaşterea şi recunoaşterea stării noastre celei păcătoase. Şi îngrozirea de starea aceasta.
După declararea leprei, urma apoi, în Vechiul Testament, ca leprosul atins de această boală să-şi poarte hainele sfâşiate şi să umble cu capul gol; să-şi acopere faţa şi să strige: „Necurat! Necurat!”. | Continuare »

Să nu-mi simt datorie recunoştinţa mea,
ci-un dulce har, când totul m-ajută s-o arat,
tot ce-am mai sfânt în mine eu ştiu că-i numai ea
şi aurul ei veşnic e tot ce-am mai curat.

Recunoştinţa-mi spune cel mai frumos cuvânt,
ea-mi cântă cel mai dulce, ea-mi dă cel mai cu drag,
ea-mi ţese conştiinţei cel mai curat veşmânt,
ea-mi flutură pe casă cel mai puternic steag.

Recunoştinţa-mi pune pe orice cruce flori
şi orice rugăciune mi-o presară cu mir,
ea, toate-a mele zile, la face sărbători
şi nopţile, lumină, şi lacrima, Ofir…

Recunoştinţă, – vino la orice pas al meu
şi-ajută-mă în totul să-ţi fiu un drag părtaş,
căci dacă tu-mi vei pune cuvânt la Dumnezeu
eu voi intra în frunte la masa Lui, nuntaş!

Traian Dorz, Cântarea veşniciei

1. Orice rugăciune împlinită spre noi din partea Domnului, trebuie neapărat să fie urmată de o mulţumire recunoscătoare din partea noastră spre El.
Ce sfântă este totuşi şi ce duioasă dorinţa Domnului după mulţumire din partea noastră! Cuvântul Lui parcă ne roagă: „…şi fiţi recunoscători!” (Col 3, 15).

2. Când din cei zece leproşi vindecaţi, doar unul s-a întors să mulţumească, Mântuitorul Bun S-a întrebat cu tristeţe: „… De ce numai străinul acesta s-a întors să mulţumească lui Dumnezeu?” (Luca 17,18).
Abia al zecelea şi-a adus aminte de prima datorie care este a fiecăruia dintre noi!
Dar oare acum al câtelea se mai află un recunoscător pentru câte binefaceri primim?

3. „…Nu uita nici una din binefacerile Domnului” este una dintre cele mai duioase şi mai triste porunci ale Cuvântului Sfânt (Ps 103, 2).
Duioasă, pentru că vorbeşte despre cea mai dulce datorie a noastră.
Şi tristă, pentru că o împlinim atât de puţini şi atât de puţin…

4. Cât de minunat este când rugăciunile noastre de cerere sunt urmate în aceeaşi măsură de rugăciunile noastre de mulţumire!
Nimic nu poate echilibra mai frumos relaţiile de dare şi de primire, de binefacere şi de recunoştinţă, de adus şi de dus – dintre noi şi Dumnezeu – ca rugăciunile noastre de mulţumire.

5. Dacă ne-am unit soarta noastră cu a lui Hristos şi cu a Evangheliei Sale, – nici noi nu putem avea parte în lumea aceasta de o altfel de soartă de cum a fost a Lui…
Dar dacă am înţeles cu adevărat voia şi lucrarea cea nespus de înţeleaptă a lui Dumnezeu, Îi vom mulţumi totdeauna Lui pentru toate lucrurile (Ef 5, 20).
Nu numai pentru că aceasta este voia Lui cu privire la noi, ci şi pentru că tocmai acestea sunt spre cel mai mare bine al nostru (Rom 8, 28). | Continuare »

Credinţa mea, sub crunte uragane
Se clatină adesea, tremurând…
Când valuri uriaşe spumegând
Se-abat să-mi sfarme luntrea mea trecând
Însingurată către sfintele-ţi limane.

Nădejdea mea în mâini cu frântă spadă
Timidă-abia se-ntinde către cer
De sub deşertăciunile ce pier
Precum plăpânda floare-n aspru ger
Abia spărgându-şi stratul de zăpadă.

Dar dragostea-mi din toate se aprinde
Chiar dacă vifor suflă peste ea
Sau buzele îi ard de sete grea…
Căci simt, Iisuse bun, iubirea Ta
Cum înspre mine mâna şi-o întinde.

Ş-apoi, cât stânca-mi creşte-a mea credinţă
Şi din cenuşă iar nădejdea mea
Se-aprinde din firava ei scântea –
Iisuse, Soare către Care-aş vrea,
Cât vecii toţi să-aduc recunoştinţă.

Lidia Hamza

ECATERINA TEODOROIU – eroina neamului românesc

În foaia «Lumina Satelor» numărul 26 din 1925, săptămânal ce apărea la Sibiu, Părintele Iosif Trifa, întemeietorul văzut al mişcării de redeşteptare duhovnicească a poporului român, Oastea Domnului, cu ocazia dezvelirii monumentului ridicat întru cinstirea memoriei Ecaterinei Teodoroiu – una dintre cele mai alese fiice ale acestui „sfânt pământ ce zămisleşte doina şi martirii” –, scrie un articol de evocare a personalităţii ei marcante şi a rolului pe care Eroina de la Jiu l-a avut în timpul unora dintre cele mai dramatice şi decisive lupte care s-au dat în războiul pentru reîntregirea noastră naţională.
Astăzi, la 104 de ani de când sufletul Cătălinei, veşnic tânăr, s-a înălţat la cer de pe dealurile Vrancei udate şi cu sângele ei, figura sa rămâne parcă tot mai luminoasă în panteonul eroilor stăpâniţi de duhul jertfirii de sine pentru nemurirea neamului românesc; şi numele ei devine parcă tot mai răsunător în conştiinţa tuturor celor care vor forma în viitor „zidul iubirii de moşie” care nu se va înspăimânta de nici o faimă a vreunui tiran ce se va mai ridica vreodată împotriva lui Dumnezeu şi a dreptăţii celor care nu s-au lepădat de El.

MONUMENTUL EROINEI ECATERINA TEODOROIU

[Părintele Iosif Trifa]

În orăşelul Slatina din judeţul Olt s-a dezvelit, săptămânile trecute, statuia eroinei Ecaterina Teodoroiu. Din acest prilej, s-au făcut mari şi înălţătoare serbări naţionale, la care au participat şi Majestatea Sa Regina, ministrul de război şi o mulţime de cărturari, armată şi popor mult, strâns din toată Oltenia. | Continuare »