Traian Dorz, Mărturisirea strălucită

(…)
13. Hristos ar fi putut mântui lumea şi fără ucenicii Săi, dacă ar fi vrut să înlăture cu totul împreună lucrarea lor cu El.
După cum Dumnezeu ar fi putut face acest lucru şi fără întruparea ca Om a Fiului Său Iisus Hristos din Preasfânta Fecioară Maria.
Căci lui Dumnezeu toate lucrurile Îi sunt cu putinţă (Mt 19, 26).
Dar, în înţelepciunea Sa cea veşnică, El a ales să fie astfel mântuirea noastră, căci în acest fel a găsit El că va fi cel mai bine.

14. Mântuitorul ar fi putut să Se întrupeze venind în lume şi în alt fel, pentru că, Dumnezeu fiind, El nu putea fi îngrădit de legi omeneşti şi de piedici de netrecut în alegerea căilor Sale,
– dar a ales-o pe Preasfânta Fecioară Maria ca mijlocitoarea celei mai binecuvântate căi prin care trebuia să vină El între oameni – pentru mântuirea oamenilor.
Fiindcă nicio altă cale nu era mai potrivită ca aceasta, nici mai curată şi nici mai iubitoare pentru noi;
niciun alt mijloc nu era mai bun
şi nicio altă fiinţă nu era mai curată şi mai frumoasă ca ea.
Spre a fi vrednică de Sfinţenia Celui ce venea să sfinţească toate, de la Dumnezeu şi pentru Dumnezeu.
O, ce tainică şi iubitoare este înţelepciunea lui Hristos! | Continuare »

Sărbătoarea Sfânta Maria sau Adormirea Maicii Domnului.

Despre Adormirea Maicii Domnului nu găsim date în Sfintele Evanghelii, ci numai în tradiţia Bisericii. Sfânta Maria sau Adormirea Maicii Domnului este tratată în scrierile a patru părinţi orientali: Patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului şi Sfântul Ioan Damaschin.

Aici predica Părintelui Constantin Galeriu

Predica la Adormirea Maicii Domnului – Parintele Constantin Galeriu

PREASFÂNTĂ NĂSCĂTOARE – Traian Dorz

Maica Domnului reprezintă în cer dulceaţa feminină şi nemărginita dragoste maternă – Nicolae Steinhardt

SLUJIRE ŞI RĂSPLATĂ – Traian Dorz

Mijlocitoarea Întrupării Dumnezeieşti – Traian Dorz, Numele Biruitorului 

Dulce şi amar – Traian Dorz, Păşunile Dulci

Măicuţa Lui – Lidia Hamza

Maica Domnului Iisus – Traian Dorz

REGĂSIRE – Săndica Afteni

[Mama lui Iisus era acolo] –  Traian Dorz

BINECUVÂNTATĂ MAICA – Traian Dorz

O, MAICA JERTFEI SALVATOARE –  Traian Dorz

CÂNTAREA MARIEI –  Traian Dorz

Prohodul Maicii Domnului

Mijlocirea rugăciunilor Maicii Domnului –  Traian Dorz

 

Nu te teme!

Lidia Hamza

Ți-e marea-nvolburată
Și vântu-ți bate rău?
Ți-e barca răsturnată
Și pierzi curajul tău?

Tu ține-ți mai aproape
Privirea-n ochii Lui,
Căci pasul tău pe ape
E-n mâna Domnului.

Când valul se ridică
Spre cerul fioros,
– Aici sunt! vrea să zică
Cu glasul blând Hristos.

Sunt Eu, tu nu te teme
Nu te-ndoi-n furtuni,
Stăpân sunt peste vreme,
Stăpân peste genuni.

Dă-mi mâna cu credință
Și nu privi la val,
Că toate-s cu putință,
Când te încrezi total.

O tu, sărmane suflet,
Nu te opri din mers,
Pe ape-oricărui umblet
Și urma i s-a șters.

Dar când te-ncrezi, minunea
Rămâne până-n veci
Și urma ta străluce
Prin orice ape treci.

Căci Domnul ce de mână
Te prinde în răscruci,
Va străluci-n furtună
Și-n El și tu străluci.


umblarea_pe_mare_micaFurtuni și talazuri cum n-am mai văzut
Cădeau peste mine-n neștire,
Sub valuri, afundul, adânc desfăcut,
Părea că mă trage-n pieire.

Și iar, uriașele valuri spre cer
Nălțau spumegândele unde,
Păreau să mă prindă sub ele să pier
Și-n neguri apoi să m-afunde.

– O, știu că, din toate, scăparea ești Tu,
Strigat-am cu vocea mea stinsă,
Și-n raza de lună, pe spume-apăru
Făptura-Ți cu mâna întinsă.

O, Doamne-ndoiala să n-o lași nicicând
Să-mi cadă-n ispită voința,
Ci mâna întinde-mi spre Tine trăgând
Din valuri, slăbită credința.

Pe valuri cu Tine de mână plutind,
Nici noapte, nici frig, nici furtună
Nu poate s-acopere glasu-mi șoptind:
Iisus, către cer, împreună!

Lidia Hamza

Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an

Potolirea-furtuniiUmblarea pe mare; potolirea furtunii

Iată o evanghelie pe care o trăim şi noi de atâtea ori în viaţa noastră cea sufletească. Cine oare n‑a avut vifor în marea vieţii lui? Cine oare a avut tot senin şi vreme bună în viaţa lui? Nimeni! Toţi am avut sau avem furtuni mai mari sau mai mici în marea vieţii noastre. Vremea vieţii noastre se trece mai mult în nor decât în senin; mai mult în furtună decât în linişte. Sunt două feluri de valuri şi de furtuni în marea vieţii noastre: de o parte sunt valurile necazurilor şi ale întristărilor, iar de altă parte e viforul ispitelor şi al păcatelor. Pe furtuna cea dintâi – a necazurilor – toţi o cunosc, toţi se tem de ea şi se feresc de ea. Însă nu cunosc toţi oamenii pe cealaltă: viforul ispitelor şi al patimilor lumeşti. Puţini se înspăimântă de acest vifor şi puţini caută să scape de el. Dimpotrivă. Cei mai mulţi caută în adânc această furtună şi simt plăcere în valurile plăcerilor lumeşti (adică în valurile pieirii sufleteşti). Şi mai puţini sunt apoi acei care-L cunosc pe Acela Care singur poate domoli şi linişti furtuna necazurilor şi viforul ispitelor: pe Iisus Mântuitorul. O, ce privelişti înspăimântătoare se pot vedea în marea acestei vieţi! În toate părţile se văd corăbii ce se cufundă şi corăbieri ce se îneacă; în toate părţile, suflete care se pierd în valurile patimilor şi păcatelor; în toate părţile, corăbieri ce dorm la cârma vieţii în vreme ce corabia lor se cufundă. Dar, iată, în mijlocul acestei grozave furtuni de pieire sufletească, o mică ceată pluteşte în jurul unei lumini. E ceata celor puţini, care Îl au pe Iisus Mântuitorul de cârmaci şi cârmuitor al vieţii lor. În mijlocul valurilor, această ceată stă fără frică şi peste valuri umblă ca pe uscat. | Continuare »

LA ŢĂRMUL MĂRII MELE

La ţărmul mării mele atât de frământate,
ai apărut odată, demult, Iisus Iubit,
vuia atunci furtuna cu valuri spăimântate,
dar Tu mi-ai spus Cuvântul şi tot s-a potolit.

În nopţile tăcerii singurătăţii mele,
ai răsărit odată Tu, Soare Adorat,
şi toată zbuciumarea suspinelor din ele
s-a prefăcut cereşte un imn înfiorat.

În vatra sărăciei pustiului din mine,
Te-ai arătat odată Tu, Prietenul meu Drag,
şi-n locul unde-atuncea plângeam printre ruine
iubirea are-o casă, cântarea are-un steag.

Ce bine-mi este-acuma, Preabunul meu Iisuse,
dar uneori mai tremur de-un gând îngrijorat:
nu-mi mai aduce noaptea singurătăţii duse,
nu-mi mai lua seninul pe care mi l-ai dat!

Traian Dorz, cântările din urmă

VĂD PE IISUS UMBLÂND PE MARE

Traian Dorz, Hristos pâinea noastră

„După ce au vâslit cam douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, zăresc pe Iisus umblând pe mare şi apropiindu-Se de corabie. Şi s-au înfricoşat.“

Hristos poate realiza imposibilul.
Dar şi ai Săi, în măsura în care cred puternic şi trăiesc în unitate şi părtăşie cu El, prin Harul Său au putut şi vor putea realiza şi ei lucruri socotite omeneşte imposibile, ca Domnul lor Iisus.
Hristos a înviat morţii. Ai Săi au putut face şi ei aceasta (Fapte 9, 36-41; 20, 7-12 etc.).
Hristos a făcut lucruri nemaipomenite. Ai Săi au făcut şi ei la fel.
Sfântul Pavel spune: «Căci n-aş îndrăzni să pomenesc nici un lucru pe care să nu-l fi făcut Hristos prin mine… fie prin cuvântul meu, fie prin faptele mele, fie prin puterea semne-lor şi a minunilor, fie prin puterea Duhului Sfânt» (Rom. 15, 18-19).
«Pot imposibilul cu Hristos», spune el (Filip. 4, 13).

«Cu Dumnezeu fac mari isprăvi» — a spus demult şi David. Căci puterea lui Dumnezeu a fost mereu aceeaşi şi ajutorul Său a făcut totdeauna uriaşi pe cei care s-au bucurat de El. Aşa a putut David să spună spre slava lui Hristos: «Nu mă tem de zecile de mii de popoare care mă împresoară din toate părţile» (Ps. 3, 6).
«Împotriviţi-vă diavolului tari în credinţă!» — a spus Sfântul Petru, care adesea a avut de luptat cu el şi a ajuns un mare biruitor (1 Petru 5, 8-9).
«Împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi!» — spune şi Sfântul Iacov la fel (Iac. 4, 7).
Pentru că în Hristos toţi aceştia au reuşit să realizeze ceea ce, în mod normal, pentru oameni este socotit imposibil (Luca 10, 17-20). | Continuare »

Traian Dorz, Cântările dintâi
69573_1086634

Stânca Vieţii e scparea
care-n lume s-a adus
pentru cei pierduţi în valuri,
pentru cei fără Iisus.

Stânca Vieţii e Golgota,
e Iisus cel Răstignit,
El ne-a scos din valul lumii,
Jertfa Lui ne-a mântuit.

Urle marea-nfuriată,
zboare valurile-n sus,
noi suntem pe Stânca Vieţii
şi ne apără Iisus.

Voi, pe care valul lumii
încă tot nu v-a răpus,
apucaţi spre Stânca Vieţii,
mântuirea-i în Iisus.

Ridicaţi spre El privirea
şi-n al vieţii trist apus,
El e unica salvare
Stânca Vieţii e Iisus.