CREDINŢA ŞI FAPTELE BUNE – Pr. Iosif Trifa

[De la Ierusalim, la Ierihon] – Traian Dorz

Pilda samarineanului milostiv – Sfântul Chiril al Alexandriei

SÂNGELE TĂU… – Traian Dorz

Un singur Domn – Traian Dorz – meditaţii la apostolul zilei

O singură nădejde – Traian Dorz – meditaţii la apostolul zilei

Unirea Duhului – Traian Dorz – meditaţii la apostolul zilei

Într-un chip vrednic – Traian Dorz – meditaţii la apostolul zilei

Pilda samarineanului milostiv – Sf. Teofan Zăvorâtul

FĂ-ŢI DATORIA TA – Traian Dorz

[Căzuţi în mâinile tâlharilor] – Leon Andronic

Adevăratul samarinean – Sfântul Ioan Gura de Aur

DĂ-ŢI MÂNA TA! -Traian Dorz

Pilda samarineanului milostiv – Părintele Arsenie Boca

Erai căzut, căzut… – Traian Dorz

Pilda Samarineanului milostiv – Cazanii la toate duminicile

SĂ DAU ORICUI CE-MI CERE – Traian Dorz

Atuncea când – Traian Dorz

UNDE-I DEZMIERDAREA LUMII? – Traian Dorz

Cântări potrivite cu evanghelia duminicii:

6. Fii binecuvântat, Iisuse; 93. Nu-i nimeni mai dator; 105. Sfâşiat de chinuri grele; 116. Doamne, de-ar fi fost; 125. Câţi ne-am atins de Domnul; 132. Sfârşit în suferinţi şi-n munci; 196. Nu numai dorind; 217. Când ne-ai lăsat; 224. De dragoste şi milă are; 287. Voi, purtători; 623. Erai căzut, căzut; 626. De câte ori, Iisuse?; 953. Nu poţi să faci la alţii-un bine

Viaţa Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina

Acest sfânt, unul dintre cei mai noi sfinţi canonizaţi de Biserica Greciei în acest secol, s-a născut în anul 1846, în Selivria Traciei, din Părinţi săraci, dar foarte evlavioşi. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se din pruncie de o aleasă educaţie creştinească. După primii ani de şcoală, Anastasie este trimis să înveţe carte la Constantinopol, unde studiază teologia şi scrierile Sfinţilor Părinţi. Aici sufletul său începe să-L descopere pe Hristos în inima sa prin rugăciune, prin citirea cărţilor sfinte şi prin cugetarea la cele dumnezeieşti.
La vârsta de douăzeci de ani, tânărul Anastasie se stabileşte în insula Hios, povăţuit de Duhul Sfânt, unde predă religia la o şcoală de copii. Apoi, fiind chemat de Hristos, intră în nevoinţa monahală în vestita chinovie, numită „Noua Mănăstire”, primind tunderea monahicească la şapte noiembrie 1876, sub numele de Lazăr. Mai târziu, la tunderea în marele şi îngerescul chip al schimniciei, avea să primească numele de Nectarie, pe care l-a purtat toată viaţa.
După ce termină studiile teologice la Atena, în anul 1885, Nectarie a fost luat de patriarhul Sofronie ca ucenic la Alexandria, fiind hirotonit preot şi apoi mitropolit de Pentapole, o veche eparhie ortodoxă din Libia superioară. Mai mulţi ani evlaviosul mitropolit a slujit ca secretar al Patriarhiei, predicator la biserica Sfântul Nicolae din capitala Egiptului, devenind un iscusit slujitor şi povăţuitor de suflete, fiind dăruit de Dumnezeu cu multă răbdare, smerenie şi blândeţe. De aceea era mult căutat de credincioşi şi iubit de toţi. | Continuare »

Traian Dorz, din «Zile şi adevăruri istorice» (fragment)

Consfătuirea aceasta trebuie să precizeze acest adevăr şi anume: atitudinea noastră faţă de grupările şi crezurile străine, care în ultimul timp au dat şi dau multe atacuri pentru dezbinarea adunărilor noastre şi de atragere a unor fraţi ai noştri la ei.
Nu urâm pe nimeni! Nu batjocorim credinţa nimănui. Nu dezbinăm adunările lor şi nu vrem să le corupem nici un suflet.
Respectăm fiecăruia dreptul la credinţa pe care şi-o alege. Dar nu mai îngăduim nimănui să se amestece în adunările noastre. Nu mai dăm cuvânt nici unui străin la nici o adunare a Oastei, nici nu îngăduim nici unui frate de al nostru să meargă la ei
. Cei ce s-au dus au împrumutat multe rătăciri de la ei şi, venind, au dezbinat cu ele multe suflete de fraţi.
Toţi cei care au făcut până acum aceste greşeli să nu le mai facă, ci să se îndrepte pe calea sănătoasă. Iar cu cei ce nu vor să se îndrepte de bunăvoie, să rupem orice legătură, după cuvântul Sfintelor Scripturi (Tit 1, 10-11 şi 3, 10-11 etc.).

Când am terminat de spus aceste lucruri, am încheiat zicând:
Fraţilor, cu mâna dreaptă pe conştiinţa mea, pe care m-am străduit să mi-o păstrez curată înaintea Mântuitorului şi Judecătorului meu Iisus Hristos şi înaintea Lucrării Oastei Lui, faţă de învăţătura şi de credinţa pe care am primit-o din cea dintâi clipă a intrării mele în această sfântă Lucrare a lui Dumnezeu, cu mâna deci pe conştiinţa mea – vă declar aici solemn că întocmai aşa învăţ şi cred şi acum. Şi semnez aceste adevăruri de credinţă întocmai cum le-am crezut şi le-am semnat în 8 iunie 1930, Ziua Rusaliilor intrării mele în Oastea Domnului.
Şi întocmai cum le-am crezut şi le-am semnat în 12 septembrie 1937, împreună cu Părintele Iosif şi cu cei peste cinci sute de fraţi care erau acolo, dintre care unii trăiesc şi azi.
Şi întocmai cum le-am semnat cu lacrimile legământului meu din 12-16 februarie 1938, lângă sicriul sfântului profet de la care le-am învăţat.
Şi tot aşa vă declar şi acum că voi crede şi voi învăţa în această sfântă Lucrare până la moartea mea. Dar şi că voi rupe-o cu toţi acei dintre voi care se alipesc de învăţături sectare. | Continuare »

RastignireA– după Galateni 1, 8-9 –

Cine va primi-n Lucrare
prea grăbit pe toţi câţi vin,
ori ne va deschide uşa
largă pentru duh străin,
ori va mai răbda pe-acela
care tulbură pe fraţi,
ori pe-acei care dezbină,
ori pe-acei necumpătaţi,
ori va coperi pe-acela
vinovat şi necinstit,
ori va mai băga-n Lucrare
ajutor nelegiuit,
ori va ocroti pe-acela
purtător de gând străin,
ori va-mparte-nvăţătură
care duce la dezbin,
ori va încălzi la sânu-i
sufletul linguşitor,
ori, primind străine duhuri,
se va face sluga lor,
ori va fi cu neascultarea
mai milos ca Dumnezeu,
ori nu va goni pe-acela
care tulbură mereu,
ori nu va-nvăţa nimica
după tot ce-am îndurat,
săvârşind cu ştirea răul,
– fie anatemizat!

Traian DORZ, din vol CÂNTĂRI LUPTĂTOARE pg. 126

FrTraianDorzUn cuvânt al fratelui Traian Dorz trimis pentru nunta de la Preluci – 23 august 1977

Preaiubiţii noştri în Domnul miri Vasilică şi Lena, nuntaşi, părinţi şi copii, fraţi şi surori!
Slăvit să fie Domnul nostru Iisus Hristos pentru răscumpărarea şi viaţa pe care ne-a adus-o. Căci, din întunericul păcatelor şi-al necredinţei, ne-a scos la lumina Sa minunată şi, de sub puterea satanei, ne-a izbăvit prin Jertfa Lui răscumpărătoare şi sfântă. Căci prin Sângele Său cel sfânt ne-a spălat sufletele noastre şi prin Duhul Său cel Sfânt ne-a înnoit inimile noastre; prin Cuvântul Său ne-a sfinţit şi ne-a schimbat mintea noastră, născându-ne astfel din nou, ca fiinţe noi şi scumpe, prin Harul şi mila Sa, pentru viaţa veşnică.
Iar când Tatăl nostru cel ceresc ne-a înfiat prin Domnul nostru Iisus Hristos, El ne-a şi înfrăţit cu ai Lui; aşa că, atunci când L-am cunoscut pe Dumnezeu, am ajuns să ne cunoaştem şi noi între noi, unii pe alţii. O, numai cunoaşterea Lui ne-a făcut să ne cunoaştem şi între noi. Căci, dacă am fi rămas străini de Dumnezeu, străini de Domnul nostru Iisus Hristos, am fi rămas tot străini şi noi între noi, unii pentru alţii. Numai dragostea lui Hristos, Preaiubitul nostru Mântuitor, a fost taina şi puterea care ne-a făcut, când L-am aflat pe El, să-i căutăm şi pe cei care sunt ai Lui. Numai dragostea lui Dumnezeu, care a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, a fost taina şi puterea care ne-a putut face să lăsăm căile păcatului şi pierzării şi să alegem calea cea strâmtă care duce la mântuire, pe care ne-a chemat El. Numai dragostea Cuvântului Său ne-a putut face să lăsăm totul şi să alergăm acolo unde am ştiut că-L putem afla pe El şi pe-ai Lui. Numai dragostea Duhului Sfânt ne-a făcut să putem trece peste orice piedici, numai să ajungem acolo unde era Domnul Iisus şi fraţii noştri, copiii Săi. Pentru că acolo am ştiut şi-am simţit că este viaţa veşnică şi că este mântuirea şi bucuria din Dumnezeu. | Continuare »

Ce cutremurătoare este influența duhurilor rele asupra omului, chiar când acesta crede că se joacă cu ele…
Am intrat joi, pe 31 octombrie, la o clasă, pentru a-mi susține ora de Religie.
M-au întâmpinat elevii, toți mascați, pentru că aveau în ziua aceea, la o altă oră, o activitate de Hallowen.
Eu nu am putut face rugăciunea de la începutul și de la sfârșitul orei cu elevii mascați! Am parcurs ora, am predat lecția care trebuia, dar rugăciune nu am putut face! Și timp de 15 minute din oră le-am explicat copiilor de ce nu ne-am putut ruga împreună. Cei mai mulți au înțeles, s-au rușinat, stateau mai mult cu capul în jos. Dar aș fi dorit din suflet ca măcar unul să-mi ceară voie la baie, ca să se spele pe față! Dar nu puteau. Îi mascase profesoara care dorea sa susțină activitatea de Hallowen, și nu puteau să o refuze.
– Doamna, iertați-ne, noi nu am știut!…
E adevărat. Sunt doar niște copii care îi imită pe adulți.

Cum poți numi această zi o „sărbătoare“? Cum poți, creștin fiind, să-l sărbătorești pe cel rău? Să sărbătorești ceva rău, să sărbătorești Răul?
E ca și cum te-ai bucura că vine moartea, ai chema-o și ai sărbători aceasta, deși tu nu ești încă pregătit pentru veșnicie.
Susținătorii acestei „sărbători“ aduc un argument de-a dreptul halucinant: sărbătoarea tuturor sfinților, care este prevăzută în calendarul catolic pe 1 noiembrie.
Dar noi nu suntem catolici! Biserica Ortodoxă sărbătorește strămoșii în Duminica lăsatului sec de carne a Postului Mare (Moșii de iarnă) și toți sfinții în prima duminică după Rusalii (Moșii de vară)! Și nimeni nu îndrăznește să profaneze cele două zile în care noi ne cinstim străbunii. Ci le cinstesc așa cum se cuvine: la biserică!
Noi nu ne sărbătorim sfinții mascându-ne în strigoi, în ființe ciudate, îmbrăcate ciudat, arătând ciudat, cât mai fioros adică!
Noi nu ne sărbătorim sfinții cu „sânge“ șiroind pe fețe, cu dovleci tăiați în forma fioroase, și mai ales noaptea, cu bufnițe și ciori, cu haine pictate în scheleți, cu măști cât mai înfiorătoare!…
Ci prin Sfânta Liturghie (unde îi pomenim și pe strămoși la Sfântul Jertfelnic), împărtășindu-ne din Trupul și Sângele lui Hristos. | Continuare »

Bogăţie

Bogăţie,
lanţ al morţii ce tragi sufletu-n pierzare,
cu pământul sau cu banii, sau cu slava-nşelătoare,
tu desparţi pe veci de Domnul mii de suflete-nşelate
care-ţi strâng mereu gunoiul, îngropându-se-n păcate!

Bogăţie,
vis de-o clipă, a pieirii neagră şoaptă,
somn vrăjmaş din care moartea şi sicriul mai deşteaptă,
câte suflete-amăgite ai pierdut tu pe vecie,
fum şi şarpe, şi-amăgire, demon groaznic – bogăţie!

Omule
ce-n lumea asta încă stăpâneşti avere,
nu uita, prin ea-ţi strângi astăzi fericire sau durere!
De-o păstrezi zgârcit şi lacom, ai s-o pierzi pe veşnicie,
dar de-ajuţi cu ea pe alţii, vei găsi-o-n bucurie!

Traian Dorz, Cântările dintâi

Un nume bun

Traian DORZ, meditație Proverbe 22, 1

«Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare
şi a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi aurul.»

– De ce oare este mai de dorit un nume bun decât o bogăţie mare?
– Pentru că o bogăţie, oricât de mare ar fi, nu-i poate da omului nici cinstea, nici bucuria, nici slava pe care i le dă un nume bun.
Bogăţia nu poate merge cu omul oriunde, nici chiar pe pământ. Dar numele bun nu se desparte de el niciodată.
Bogăţia nu-l poate face preţuit şi iubit pe un om, cu sinceritate, de către ceilalţi, dar numele cel bun îl face totdeauna.
Bogăţia nu-l poate face pe un om vrednic de încredere, vrednic de urmat, vrednic de iubit. Dar numele cel bun îl poate oriunde, oricât şi oricând.
– Şi de ce a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi decât aurul?
– Pentru că argintul şi aurul sunt bunuri trecătoare. Pe când iubirea este un bun veşnic.
Pentru că argintul şi aurul sunt comori ce pot fi risipite şi răpite, dar iubirea nu poate fi răpită; nu se poate deva-loriza niciodată. Argintul şi aurul le putem părăsi, ori noi pe ele, ori ele pe noi… Dar iubirea nu ne-o poate răpi nimeni. Nu ne-o poate devaloriza nimic şi nu ne-o poate lua nimeni, niciodată.
Pentru că strălucirea acestor metale este mărginită, vremelnică şi lumească. Dar strălucirea iubirii este nemărginită, veşnică şi cerească. | Continuare »

Cât de-nşelătoare-i slava
ce şi-o cred tiranii,
cât de scurtă-i fericirea
ce-o câştigi cu banii,
cât de-amară e dulceaţa
poftei vinovate!
– Fericit cel ce le vede
şi le lasă toate!

Mincinoasă-i promisiunea
ce-o dă linguşirea,
duşmănoasă-i ascultarea
ce-o dă asuprirea,
nestatornică-i puterea
care chinuieşte.
– Fericit cel ce le lasă
până nu plăteşte!

Blestemată-i slava care
şi-o doresc nebunii,
blestemat e viitorul
rânduit minciunii,
blestemată-i veşnicia
după neascultare.
– Fericit cel ce le vede
până ce nu moare! (Traian DORZ)

CE TARI PĂREAU

Ce tari păreau cândva bogaţii
de-a lor comori învârtoşaţi
şi cum i-a sărăcit Dreptatea
când n-a mai trebuit răbdaţi!

Ce trufaşi i-am văzut odată
pe cei ce se credeau ne-nvinşi
şi cum s-au spulberat de grabnic,
de vântul nimicirii-ncinşi!

Ce mândri i-am văzut pe-aceia
ce-n braţul lor s-au încrezut
şi cum i-a nimicit deodată
pe toţi, când Dumnezeu a vrut!

Ce fioros răcneau, ca leii,
odată cei tirani, sfidând,
şi cum s-au dus pe veci în moarte,
de parcă n-ar fi fost nicicând!

O, învăţaţi ceva din toate,
câţi azi sau mâine veţi fi-aşa!
Gândiţi nu la mărirea lumii,
ci la deşertăciunea sa.

Cu ce-aveţi azi, dar nu-i al vostru,
căutaţi-vă-un etern folos!…
– Ca să le-aveţi pe totdeauna,
supuneţi-le lui Hristos!

Traian Dorz, Cântări de sus

[…un vârf de deget muiat în apă]

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de revelion 1986, de la Sibiu

… Citiţi numai Evanghelia, să vedeţi cum dormea bogatul nemilostiv la uşa căruia era săracul Lazăr. Se desfăta în fiecare zi, mânca, se îmbăta şi se culca, până în clipa când l-a trezit moartea şi l-a aruncat direct în flăcările focului veşnic. Acolo s-a trezit. Şi-a ridicat privirile şi a-nceput să se roage – el, care nu învăţase să se roage, că nici părinţii lui nu-l învăţaseră rugăciuni. Nimeni nu-l învăţase pe el să se roage. Şi a crezut: „A… ce nevoie am eu de rugăciune? Aici e raiul, aici e iadul! Am ce să mănânc, am ce să beau, mă desfătez… nu-mi pasă mai departe. Asta este viaţa! Nu există altă viaţă”, a zis el; până-n clipa când l-a trezit moartea din această nebunie.
Şi spune: „A murit bogatul”… că moare şi bogatul odată. Cât de bogat să fie, odată moare. Cât de bine aşezat undeva să fie un om nepăsător de Dumnezeu şi îngâmfat, odată moare şi el. Şi s-a trezit atunci în focul veşnic şi şi-a ridicat ochii, şi a văzut că este viaţa în care el n-a crezut; a văzut că este raiul în care el nu crezuse. El crezuse viaţa lui de pe pământ, această înşelătoare, mizerabilă şi murdară viaţă, scurtă şi trecătoare… crezuse că asta-i raiul. Şi privea pe Lazăr cel sărac şi plin de bube de la uşa lui şi-a zis: „Asta-i: al meu e raiul, al lui este iadul. El e rânduit să fie în iad, eu, să fiu în rai totdeauna”. Ce vis nebunesc şi înşelător era şi ce somn era ăla în care dormea el!
Zice: „A murit săracul”… Moare odată şi săracul. Se sfârşeşte odată şi necazul celui care ştie numai suferinţă pe pământ. | Continuare »

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

Căci în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă. (Galateni 6, 15)

Iată unicul lucru care are preţ în faţa lui Dumnezeu. Iată marea condiţie a mântuirii. Iată singurul fel în care putem deveni oameni din casa lui Dumnezeu, fii ai Lui, moştenitori ai Lui, plăcuţi şi iubiţi ai Lui. Făptura cea nouă, omul cel nou.
Tăierea împrejur era în Vechiul Testament ceea ce este botezul în Noul Testament. Era poarta de intrare în poporul lui Dumnezeu. Era actul prin care omul devenea membru de drept al poporului ales înaintea Domnului.
Tăierea împrejur era un act cerut de Dumnezeu, şi, la locul său şi la vremea sa, el a avut o mare valoare înaintea Domnului, fiindcă dacă n-ar fi avut această valoare Cuvântul Domnului nu l-ar fi cerut.
Totuşi pe măsură ce dragostea lui Dumnezeu şi harul Său faţă de noi au făcut şi fac mereu noi lucrări tot mai mari, tot aşa şi dragostea noastră faţă de El trebuie să depăşească mereu faptele noastre din trecut.
Şi, după cum cele aduse de către Avraam sau Moise au fost depăşite de cele aduse de Hristos, tot aşa condiţiile primirii şi ale păstrării acelora au fost depăşite de condiţiile mai noi cerute de harul mântuirii aduse de Hristos Iisus Domnul nostru…
Şi, după cum tăierea sau netăierea împrejur era depăşită în importanţa ei de condiţia făpturii celei noi, tot aşa şi forma văzută a botezului în sine nu-i de-ajuns pentru mântuirea sufletului, ci condiţia neapărat trebuincioasă rămâne tot aceeaşi pentru fiecare suflet care doreşte cu adevărat mântuirea sa, şi anume: făptura cea nouă, omul cel nou, omul cel duhovnicesc ieşit din naşterea din nou. | Continuare »

Cât se tot vesteşte astăzi
şi cu tot mai larg ecou,
în zadar sunt toate-toate
fără naşterea din nou.
Poate să se spună-oricâte
frumuseţi ce sunt sau nu-s,
orişicâţi le spun, zadarnic,
fără naşterea de Sus!

Cât de bine-ar fi, nu-l poate,
cât de mult ar fi, e greu;
în zadar sunt toate fără
naşterea din Dumnezeu!
Nimeni n-a ajuns vreodată
al evlaviei erou,
nici moştenitor al Slavei
fără naşterea din nou.

Însuşi Dumnezeul Veşnic
în Cuvântul Său a spus
că în Cer nu intră nimeni
fără naşterea de Sus.
O, chemaţi la mântuire,
dar spuneţi oricui mereu
că n-o are nimeni fără
naşterea din Dumnezeu!

Traian Dorz – Cântările din urmă

Pr. Iosif Trifa, Vântul cel ceresc

Vântul cel ceresc face naşterea din nou.
Lucrarea Duhului Sfânt e o lucrare tainică. Biblia ne arată această lucrare în multe asemănări şi icoane (simboluri). Între acestea este şi asemănarea lucrării Duhului Sfânt cu vântul. Este cea mai potrivită, e o asemănare de sorginte dumnezeiască. Trebuie să ştim aici că pentru cuvintele „duh“ şi „vânt“, în limba greacă (limba în care s-a scris Noul Testament), se foloseşte acelaşi cuvânt. În greceşte, „duhul“ şi „vântul“ e acelaşi cuvânt. Nu e la întâmplare această potrivire de cuvinte. Prin această amestecare de cuvinte, Dumnezeirea – Care în chip nevăzut a făcut amestecul limbilor de la Babilon – s-a îngrijit şi aici să ne dea cel mai potrivit simbol, cea mai potrivită asemănare despre lucrarea Duhului Sfânt: asemănarea cu vântul. Aceasta asemănare a folosit-o şi Mântuitorul în acea tainică noapte când a stat de vorbă cu Nicodim despre tainele împărăţiei lui Dumnezeu şi ale mântuirii sufletului.
„Drept răspuns Iisus i-a zis: «Adevărat, adevărat îţi spun că dacă un om nu se naşte din nou, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu».
Nicodim I-a zis: Cum se poate naşte un om bătrân? Poate să intre el a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască ?
IIisus i-a răspuns: Adevărat, adevărat îţi spun că dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne este carne, ce este născut din Duh este duh.
Nu te mira că ţi-am spus: Trebuie să vă naşteţi din nou. Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul, dar nu ştii de unde vine şi încotro merge; Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul“ (Ioan 3, 1-8).
Mântuitorul îi vorbea lui Nicodim despre taina cea mare a naşterii din nou, prin suflarea Vântului ceresc al Duhului Sfânt. Dar Nicodim nu înţelegea această taină a renaşterii sufleteşti, aşa cum nu o înţeleg nici creştinii de azi.
Nicodim era un mare cărturar şi totuşi nu înţelegea ce înseamnă a te naşte de Sus, a te naşte din nou. Nicodim era înconjurat de cărţi şi tot nu pricepea această învăţătură.
Da! Da! pentru că naşterea de Sus e o taină ce nu se poate învăţa din cărţi. Naşterea din nou e puterea, e harul şi darul ce se pogoară de Sus, de la Duhul Sfânt. Acest dar şi har e ceva ce nu se poate spune cu vorba. Este ceva – cum a zis Iisus – ca vântul ce suflă de unde nu ştii. Este ceva ca roua ce nu ştii de unde iese, noaptea, şi adapă pământul. Este ceva ca aluatul care, într-o noapte, poate dospi un sac întreg de făină.
Naşterea de Sus este o putere cerească ce se pogoară în sufletul omului şi face o schimbare radicală, o schimbare din temelii în viaţa lui.
Mă tem că mulţi nu mă vor înţelege. Voi preciza – pe scurt – această învăţătură. Naşterea din nou, despre care vorbea Mântuitorul cu Nicodim, este Taina cea mare a Botezului prin care ne naştem din nou, prin apă şi prin Duh. | Continuare »

…Cuvânt despre Lazăr, …despre judecată şi milostenie – Sfântul IOAN GURĂ DE AUR

MILA ŞI DREPTATEA – Traian Dorz

Înfricoşat tablou al inegalităţii dintre oameni! – Sfântul Nicolae Velimirovici

ADEVĂR ŞI FALSITATE – Traian Dorz

Ce este iadul? – † Episcopul Augustin

 Numai ca să nu sufere ei… – Meditaţii la Apostolul duminicii a 22-a după Rusalii

Semnele Domnului Iisus… – Meditaţii la Apostolul duminicii a 22-a după Rusalii

Împotriva beţivilor – Sfântul IOAN GURĂ DE AUR

În ajutorul fraţilor lipsiţi – Traian Dorz

 A douăzeci si doua duminică după Cincizecime – Sfântul Teofan Zăvorâtul

Bogatul nemilostiv şi săracul Lazar – Pr. Constantin Galeriu

 

Poezii:

Ce-i foloseşte unui om?UNDE-I DEZMIERDAREA LUMII?PE CEI BOGAŢI…Cel drept n-ajunge-n lumea asta om bogatCE ROST MAI AI?SUFLET FRĂMÂNTAT…PE CEI BOGAŢI…;

Nu vă lăsaţi copiii să meargă la osândă!

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la botezul de la Avram Iancu (Bihor) – noiembrie 1981

… În Evanghelia de astăzi se vorbeşte despre mântuirea unei fetiţe. Se vorbeşte despre un tată care s-a dus la Domnul şi L-a rugat pentru copilă. Câte mame, câţi taţi se mai duc azi la Domnul ca să se roage pentru copiii lor ca să vină Domnul să-i vindece, ca să nu moară şi ca să nu se piardă?
Copiii noştri, ai celor mai mulţi, merg la osândă, merg la păcat, merg la iad. Că balul şi păcatul, şi distracţiile lumeşti, şi felul deşert de vieţuire în care se trăieşte cu grămada – şi acum şi alte dăţi – sunt drumul sigur spre iad şi spre osândă.
Care tată se duce cu lacrimi la Domnul, să strige şi să-L roage pentru copilul său?
Care mamă, alarmată şi îngrozită de pierderea copilului său, strigă către Domnul: „Doamne, nu-l lăsa să moară!”?
Mai vorbeam şi astăzi şi am mai vorbit şi în alte dăţi… Mama se duce la biserică, se duce la adunare, dar înainte îşi pregăteşte fiica şi o trimite la joc, la bal… O trimite la păcat, o trimite la pierzare, o trimite la foc, o trimite la moarte, o trimite la iad… Gândiţi-vă ce faceţi şi ce răspundere aveţi înaintea lui Dumnezeu pentru copii. Unde ne sunt copiii noştri? Unde sunt fiii noştri? De ce în adunările noastre sunt numai bătrâni? De ce de cele mai multe ori la biserică merg numai bătrâni? Unde sunt ceilalţi?
Vine Domnul. Cuvântul Său este adevărat. Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi şi va despărţi pe fiii oamenilor cum desparte păstorul oile de capre. Şi va zice celor de la stânga: „Duceţi-vă, blestemaţilor…”; dar le va zice şi celor de-a dreapta: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui meu!”…
Dacă între cei de-a dreapta va fi mama sau tata… iar între cei de-a stânga vor fi copiii… ce mântuire va fi aceea pentru mama sau pentru tatăl care se mântuieşte pe el şi caută mântuirea lui, dar nu caută mântuirea copilului şi nu plânge şi nu-l roagă şi nu-i sărută picioarele, numai să-l aducă la Dumnezeu şi să nu-şi piardă sufletul şi să nu-l arunce în focul veşnic?
Un tată vine astăzi la Iisus!… | Continuare »

TĂMĂDUIREA PATIMILOR

Acum duminică avem la rând evanghelia cu îndrăciţii din latura gadarenilor (Mt 8, 28-34). Această evanghelie se află tâlcuită pe larg şi frumos în cartea a II-a Tâlcuirea Evangheliilor.
Aici vom spune numai atât. „Îndrăciţi” sunt şi azi destui. Toţi cei cuprinşi şi stăpâniţi de patimi rele şi urâte (beţivii, desfrânaţii, zgârciţii, mânioşii etc.) sunt un fel de „îndrăciţi”.
Evanghelia cu îndrăciţii o putem vedea în toate părţile. În toate părţile zuruie lanţurile diavolului. Diavolul, de meserie, este fierar. El face mereu lanţuri de patimi cu care îi leagă pe oameni.
O, ce lucru grozav este un om legat în lanţurile diavoleştilor patimi! Un astfel de om şi-a pierdut libertatea, şi-a pierdut viaţa, şi-a pierdut sufletul.
Dar aici vine Evanghelia cu vestea cea dulce şi scumpă. Toţi cei cuprinşi de duhul cel rău al patimilor rele… toţi cei legaţi şi ferecaţi în diavoleştile lanţuri ale patimilor rele pot fi mântuiţi… mântuirea lor nu e pierdută. Iar această mântuire o dă Iisus Mântuitorul.
Patimile cele rele sunt lucrul diavolului. Iar Iisus Mântuitorul a venit în lume anume să strice lucrul şi puterea diavolului (Mt 10). El a venit anume să ne scape de sub puterea lui satan. Patimile cele rele sunt nişte lanţuri diavoleşti, iar Domnul Iisus a venit în lume anume să rupă aceste lanţuri. El singur poate frânge aceste lanţuri blestemate. | Continuare »

Demonizaţii din Gherghesa

Ieromonah Arsenie Boca

Printre nenumăratele minuni, pe care le-a săvârşit Mântuitorul Hristos, în timpul cât a petrecut cu oamenii, este şi ceea cu vindecarea îndrăciţilor din ţinutul Gherghesenilor.

Este vorba de doi oameni al căror trecut nu-l cunoaştem şi despre care Sfânta Evanghelie de la Matei ne spune numai că, stăpâniţi de această boală, locuiau prin morminte, că erau groaznici la înfăţişare şi atât de răi, încât nimeni nu se încumeta să treacă pe-aproape de ei.

Vor fi plecat ei de bună voie dintre concetăţenii lor, gherghesenii, sau aceştia, văzându-i stăpâniţi de demoni, îi vor fi alungat ei, luând măsuri de apărare, ca şi în cazul cu bolnavii de lepră. Nu putem şti. Ceea ce putem bănui însă, este că răutatea lor împotriva oamenilor singuratici, trecători pe acolo, era cu atât mai mare, cu cât ea era sporită de setea de răzbunare împotriva comunităţii omeneşti în genere.
Dacă istorisirea evanghelică despre minunea vindecării acestor doi demonizaţi nu ne-ar înfăţişa o seamă de fapte obiective, care să ne încredinţeze că cei doi nefericiţi erau cu adevărat stăpâniţi de demoni, am fi înclinaţi să credem că ar fi vorba doar de doi simpli nebuni, ajunşi în faza critică de furie. | Continuare »

„ŞI L-AU RUGAT PE EL (PE IISUS) SĂ PLECE DIN HOTARELE LOR” (Mt 8, 34)

Cea mai mare nebunie, arătată de patru ori în Noul Testament

Într-o adunare de credincioşi s-a pus odată întrebarea: Care este cea mai mare nebunie pe care o arată Noul Testament?
Cele mai multe răspunsuri s-au oprit asupra nebunului care îşi îmbia sufletul să bea, să mănânce şi să se veselească, dar în noaptea aceea, moartea l-a trecut în iad (Lc 12, 20).
Desigur, aceasta este o nebunie mare – a zis întrebătorul, dar, pe lângă asta, mai este în Noul Testament una tot aşa de mare, dacă nu şi mai mare. Această nebunie este arătată acolo unde spune Evanghelia că oamenii L-au invitat pe Iisus să plece din hotarele lor.
Această nebunie este arătată în patru locuri din Noul Testament. Întâi o vedem în Evanghelia de duminică. După ce Iisus i-a vindecat pe cei doi îndrăciţi, oamenii L-au invitat să plece din hotarele lor. Această invitare se repetă şi la Luca 8, 37, şi la Marcu 5, 17, şi la Matei 8, 34, şi la Luca 4, 29.
Adică în patru locuri ne arată Evanghelia că Domnul Iisus a fost poftit de oameni să iasă îndată din hotarele lor şi din cetatea lor. Şi pe urmă, neputând scăpa de El, L-au răstignit pe dealul Golgotei.
Ce nebunie, ce grozăvenie! | Continuare »

Hristos-semanatorul-3Curaj, trudit semănător,
nu deznădăjdui pe cale,
oricât de greu e-al tău ogor
sporeşte-ţi râvna muncii tale!

Împrăştie-ţi tot mai cu-avânt
sămânţa bună şi curată
pe ploi, pe arşiţe şi vânt
c-o-ncredere nezdruncinată.

Chiar dacă-i prea mult loc pietros
sau spinii-i vezi crescând prea tare,
sau corbi prea mulţi strângând folos
– tu seamănă fără-ncetare!

Căci semănând neobosit
– pierind ce-i rânduit pieirii –
va creşte rodul însutit
al harului şi-al nemuririi.

Chiar dac-arunci sămânţa ta
scăldată-n lacrimi şi-n sudoare,
trudit semănător, nu sta,
destul e Mâine Sărbătoare.

Căci nu va fi mai minunat
şi-n Cer cunună mai slăvită
ca pentru-acel ce-a semănat
cu mâna mai bătătorită!

Traian Dorz, Cântări de drum

ZacheuCărticica de faţă cuprinde tâlcuirea evangheliei cu Zacheu, vameşul din Ieri­hon. Un adânc înţeles pentru noi şi pentru mântuirea noastră se află în această evan­ghelie. În pilda cu Zacheu din Evanghelie, Iisus Mântuitorul ne-a lăsat o minunată învăţătură despre ce înseamnă a căuta mântuirea şi a o afla.

Până la sfârşitul veacurilor, Zacheu din Evanghelie va predica mereu despre ce înseamnă a-L căuta pe Domnul, a-L primi cu adevărat şi a începe o viaţă nouă cu El.

Citiţi cu luare aminte cărticica aceas­ta şi veţi afla în ea învăţături de bun folos pentru mântuirea sufletelor.

Facă Domnul ca şi citirea acestei tâlcuiri să ajute pe mulţi „Zachei“ a-L căuta pe El şi a-şi schimba din temelie viaţa, după aflarea şi primirea Lui.

 Sibiu, la 25 iunie 1936,  Preot IOSIF TRIFA

acoperamantul-Maicii-DomnuluiÎn numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție!
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție!
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Slavă Ție!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru Numele Tău.
Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se Numele Tău, vie Împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă, dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinților Părinților noștri și ale tuturor Sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.
Apoi se zic Condacele si Icoasele:

Condacul 1: Impărătesei celei alese mai înainte de veci, împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului şi a pământului, care a venit oarecând la rugăciune la biserica din Vlaherne şi se ruga pentru cei din întuneric, acesteia, şi noi, cu credinţă şi cu umilinţă îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruită, izbăveşte-ne pe noi din toate nevoile, ca să grăim ţie: Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!
Icosul 1: Mulţimea arhanghelilor şi a îngerilor, cu Inaintemergătorul, cu Teologul şi cu soborul tuturor sfinţilor, împreună cu tine, împărăteasa lor, stând în biserica din Vlaherne şi ascultând rugăciunile tale pentru toată lumea, cu bucurie cântăm ţie:
Bucură-te, bunăvoinţa Tatălui celui mai înainte de veci;
Bucură-te, încăpere preacurată a lui Dumnezeu, a Fiului celui fără de ani;
Bucură-te, locuinţă umbrită de puterea Duhului Sfânt;
Bucură-te, mirare neîncetată a cetelor îngereşti;
Bucură-te, spaima cea grozavă a puterilor celor întunecate ale iadului;
Bucură-te, ceea ce eşti întâmpinată în văzduh de heruvimii cei cu ochii mulţi;
Bucură-te, cea ale cărei laude le cântă serafimii cei cu câte şase aripi;
Bucură-te, preabunule Acoperământ, căruia cu credinţă ne închinăm noi, neamul creştinesc;
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ! | Continuare »

Fragment dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz de la o adunare – înainte de 1983

… Dumnezeu ne mai păstrează un viitor fericit. Vine vremea unui mare har! Peste lumea întreagă, Dumnezeu va aduce, cât mai curând, o vreme de larga libertate şi pace. Tot ce pare acum nori ameninţători, Dumnezeu îi va spulbera.

De ce suntem slabi? De ce n-avem putere şi n-avem curaj să-L mărturisim pe Domnul? De ce nu avem putere să postim o zi, să ţinem o zi de jertfă şi de rugăciune fără să ne certăm, fără să ne enervăm, fără să fim nemulţumiţi, fără să cârtim, cu o inimă plină de pace şi de linişte? De ce? Pentru că lipseşte din viaţa noastră pecetea pe inima noastră, care să fie Hristos. Lipseşte meditaţia asupra Cuvântului, lipseşte rugăciunea, lipseşte împărtăşirea cu El, chiar şi prin Sfintele Taine, care sunt Trupul şi Sângele Său. Pentru că El ne-a lăsat acestea ca o dovadă de părtăşie cu El şi ca un mijloc de întărire şi de sfinţire a vieţii noastre.

predica-de-pe-munte_17_05De ce nu avem putere să-i iubim pe vrăjmaşii noştri? De ce n-avem putere să-l primim cu bucurie pe un cerşetor care ne vine? Şi de fiecare dată, chiar dacă nu ne exprimăm, ne simţim nemulţumiţi: „Iară vine… şi iar să-i dau…”. Şi găsim o mie de motive să cârtim şi să nu-i dăm. De ce n-avem putere să iubim pe fraţi? De ce n-avem putere să ne facem timp să mergem la adunare? De ce nu avem timp să cercetăm un bolnav? De ce nu avem timp să-l ajutăm pe un lipsit? De ce nouă nu ne ajung nici banii, nici timpul, nici puterea pentru nimic? Ci totul, numai pentru noi… Şi nu zic că nu trebuie. Dar aşa cum trebuiesc aceste lucruri, tot aşa nu trebuiesc lăsate nici celelalte. Şi împlinindu-le pe acestea, să nu le lăsăm neîmplinite nici pe celelalte, pentru că toate sunt poruncile lui Dumnezeu şi de împlinirea celorlalte este condiţionată reuşita noastră în acestea. | Continuare »

rastignirea lui IisusDoamne, Cel ce Te-ai rugat
Pentru răstignitorii Tăi,
Iubitorule de suflete,
Şi ai poruncit robilor Tăi
Să se roage pentru vrajmaşi,
Iartă pe cei ce ne urăsc şi ne apasă pe noi.
Indepărtează-ne
De la orice răutate şi vicleşug,
Îndreptându-ne
Către viaţa cea cu dragoste fraţească
Şi lucrătoare de bine.
Pentru aceea,
Cu smerenie ne rugăm
Şi într-un gând Te slăvim pe Tine,
Unule, Iubitorule de oameni.

Traian Dorz, din Hristos – Modelul vieţii noastre

„Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.“ (Ioan 13, 34)

Porunca „iubiţi-vă unii pe alţii“ este mereu nouă. Oricât de mult s-a spus atunci de când a ieşit prima dată din inima şi de pe buzele Domnului, porunca de a ne iubi unii pe alţii este nevoie să ni se tot spună mereu… şi ea este mereu nouă şi mereu necesară. Pentru că de fiecare dată este nevoie de ea ca de o noutate şi ca de soarele ce răsare zilnic peste noi.
Noutatea este ceva care ai nevoie să primeşti zilnic.
Oricât de vechi este numele unui ziar, el în fiecare zi e nou, apare din nou şi este citit din nou, ca şi cum ar fi cel dintâi. Oricine este un cititor de ziare va dori să-l aibă zilnic şi va suferi când nu-l are, ca de o lipsă. Fiindcă deşi este acelaşi ziar, el este mereu nou, mereu altul. Şi cine s-a obişnuit cu el va face orice pentru a-l avea.
Cu pâinea este tot aşa. În fiecare zi o dorim nouă, caldă şi proaspătă.
O, dacă am simţi într-adevăr şi în acelaşi fel trebuinţa dragostei între noi! Dacă am dori să avem iubirea cum dorim pâinea zilnică: mereu proaspătă. Mereu nouă. Mereu caldă.
Pâinea şi ziarul, aceste două lucruri zilnic necesare, aproape fiecare dintre noi le caută zilnic. Pentru a fi siguri că le vom avea, ne abonăm la ele acolo de unde ni se pot da zilnic noi. Şi o, cât suferim adesea în lipsa lor!
Cu iubirea ar trebui să facem la fel. Iubirea faţă de Dumnezeul nostru ar trebui să ne-o împrospătăm zilnic, mereu caldă, mereu nouă şi dulce. Tot ce am făcut ieri pentru Domnul ar trebui să uităm, pentru ca astăzi să începem ca din nou, ca din altă magazie plină din care să împărţim cu dărnicie tuturor, cât putem. Din aceeaşi dragoste, dar nouă pentru Iisus, astăzi trebuie să facem altceva din nou. Şi altceva nou. | Continuare »