b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 6 august:

„Şi cei ce cântă şi cei ce joacă strigă: „Toate izvoarele mele sunt în Tine“ (Psalmi 87, 7).

Din muntele cel mai înalt izvorăsc nu numai cele mai puternice, dar şi cele mai limpezi ape.
Cei ce locuiesc lângă munte nu duc niciodată lipsă de ape proaspete şi răcoroase, de ape dulci şi curate.
Având izvoare nesecate, muntele revarsă ape din belşug tuturor celor care vin la el şi rămân acolo.

Hristos este Nesecatul Rezervor de ape vii, care ţâşnesc în viaţa veşnică (Ioan 4, 14).
Învăţăturile Sale dulci şi limpezi,
nemuritoare şi rodnice,
sunt apele cele vii care înviorează şi întăresc sufletele neîncetat, de mii de ani, renăscând şi primenind viaţa tuturor,
O, ce izvoare binecuvântate sunt izvoarele lui Hristos!
Credinţa lui Hristos, care se naşte din Cuvântul şi din Duhul Său în sufletele noastre,
ce izvor viu şi fericit este ea! (Rom. 10, 17)…
Ce putere de rodire şi biruinţă ne dăruieşte credinţa, nădejdea şi dragostea lui Hristos! | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 5 august:

„Sionul are temeliile aşezate pe munţii cei sfinţi“ (Psalmi 87, 1)

În înţeles duhovnicesc, Sionul este starea cea înaltă şi sfântă în care locuieşte şi stăpâneşte, cu mare bucurie şi binecuvântare, totdeauna, Dumnezeu.
Este acel înalt nivel duhovnicesc pe care îl pot atinge în trăire numai sufletele care, stăruind printr-o necurmată luptă de rugăciune şi de înfrânare, de osteneli şi de jertfe,
ajung într-o aşa părtăşie de ascultare cu Hristos, încât inima lor devine o sfântă şi plăcută locuinţă pentru El. Un Sion ceresc.
O, ce înaltă şi dumnezeiască stare este aceasta!
Într-o astfel de inimă şi de viaţă străluceşte înţelepciunea şi dragostea,
răbdarea şi bunătatea,
curăţia şi toate roadele Duhului,
tot mai frumoase, tot mai dulci şi tot mai multe.
Într-o astfel de viaţă – şi prin ea peste alţii – se revarsă izvoarele nesecate şi fericite ale învăţăturii sănătoase,
ale binefacerilor mângâietoare
şi ale rugăciunii fierbinţi.
Peste viaţa şi inima aceasta odihneşte fericit şi liniştit, totdeauna cu plăcere, Duhul lui Dumnezeu (1 Petru 4, 14).

Cetatea unei astfel de inimi, de vieţi şi de trăiri, păzită de credinţă şi de Dumnezeu,
este puternică şi este de neînvins.
Zidurile ei sunt de neclintit, pentru că Temelia ei stă pe munţii înalţi şi sfinţi ai harurilor felurite ale lui Hristos (1 Cor. 3, 11). | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 4 august:

Învaţă-mă căile Tale, Doamne! Eu voi umbla în adevărul Tău. Fă-mi inima să se teamă de Numele Tău (Psalmi 86, 11).

Căile Domnului se învață.
Se învață tot așa cum se învață și orice alte căi în care omul umblă sau trebuie să umble.
În învățarea căilor Domnului, omul are mulți învățători.
Ele se învață începând din familie, din copilărie, de la mamă, de la cei care-l cresc…
Apoi din educația școlii și a cărților.
Apoi din experiența încercărilor, a minunilor și a trăirii sale personale.

Tot așa se învață și căile păcatului.
Sunt atâția învățători și pentru aceste căi – o, mai ales pentru acestea! Sunt duhurile rele, oamenii răi, cărțile rele…
Câtă vreme copilul nu poate deosebi răul de bine, el fiind cu totul neînvățat,
răspunderea pentru îndrumarea lui pe căile Domnului o au părinții, îngrijitorii, educatorii lui.
Aceștia, cu toții, au datoria de contiință să-l îndrepte, învățându-l căile Domnului, să-l îndrume în tot ce este curat, sfânt și bun, sădind și cultivând în inima și în mintea copilului încă de la înceut,
tot ce este sfânt, adevărat, cinstit, vrednic și bun.
O dată cu graiul mamei lui, copilul trebuie să învețe rugciunea. Și o dată cu cunoașterea, el trebuie să învețe credința în Bunul Dumnezeu-Tatăl.
Și din primul an el trebuie să înceapă a ști Adevărul Domnului nostru Iisus Hristos
și iubirea Duhului Sfânt,
apoi cinstea și dreptatea,
cumpătarea și vrednicia vieții creștine. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 2 august:

„Da, mântuirea Lui este aproape de cei ce se tem de El, pentru ca în ţara noastră să locuiască slava“ (Psalmi 85, 9).

Nu există nici un alt cetăţean mai de preţ pentru o ţară decât cel cu adevărat credincios!
Nici un alt fiu al unei patrii pământeşti nu-i poate fi atât de folositor şi de necesar acesteia, ca acela care este, mai întâi, un fiu credincios al Patriei şi Împărăţiei lui Dumnezeu.
Căci acesta, nu numai prin cinstea cu care umblă şi munceşte sau prin curăţia şi hărnicia vieţii şi a faptelor sale, este un model frumos şi un îndemn în mijlocul altora,
dar el luptă neîncetat şi prin rugăciunile lui înaintea lui Dumnezeu pentru bunăstarea ţării sale, pentru conducătorii ei, pentru vremi de pace şi belşug în ea
şi pentru izbăvirea de năvălirea altor neamuri.
El se roagă mereu şi caută să facă mereu tot ce-i poate fi folositor înaintării şi slavei patriei sale pământeşti.
Acesta munceşte şi se roagă ca peste ţara lui să se reverse din plin liniştea şi hărnicia, cumpătarea şi libertatea, inteligenţa şi armonia socială,
spre a putea locui în ea slava lui Dumnezeu.
Adică tot ce poate înălţa o ţară nu numai la un mai înalt nivel de trai material, ci încă şi mai mult: la acel înalt nivel de trai moral, care o poate face să fie demnă de respect în faţa tuturor celorlalte naţiuni…
şi vrednică de prezenţa slavei lui Dumnezeu în ea.

Pentru că noi suntem convinși că niciun alt mijloc nu există pentru ca țara noastră să ajungă la un înalt nivel luminos și fericit decât prin Hristos, noi vom continua să lucrăm totdeauna și să ne rugăm neîncetat,
și să luptăm cu orice sacrificii, până la capăt, ca și țara noastră să ajungă la fericita stare a ascultării de Hristos.
Fiindcă numai prin El poate ea să se bucure de cel mai fericit trai. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 1 august:

„Ai iertat nelegiuirea poporului Tău, i-ai acoperit toate păcatele“ (Psalmi, 85, 2)

 Nu este om pe lumea aceasta căruia Hristos să nu-i fi acoperit o sumedenie de păcate.
Chiar şi celor care nu vor să se lase de calea lor cea rea,
ci cu îndrăzneală vor să meargă până la moarte pe calea pierzării,
Dumnezeu le-a arătat atât de multă îngăduinţă şi milă, acoperindu-le atât de multă vreme şi în atât de multe locuri faptele lor vinovate şi ruşinoase…
Aceasta nu pentru că nu L-ar fi vătămat nelegiuirile făcute şi nu L-ar fi îndurerat această rea stare,
ci pentru ca, prin bunăvoinţa arătată faţă de el, bietul păcătos nenorocit şi căzut să vadă, în sfârşit, cât de bun este Dumnezeu chiar cu el şi să se trezească, părăsindu-şi calea sa nefericită şi pierzătoare, venind cu pocăinţă la mântuire.

Tâlharul, dacă ar vrea să-şi aducă aminte câte păcate i-a acoperit Dumnezeu înainte de a-l lăsa să fie descoperit, s-ar prăbuşi înaintea lui Dumnezeu de ruşine şi de recunoştinţă.
Desfrânatul, la fel.
Mincinosul şi înşelătorul, tot aşa,
vânzătorul şi prefăcutul, de asemenea,
ucigaşul şi clevetitorul, toţi-toţi, la fel.
Dumnezeu Şi-a oprit ani îndelungaţi, plin de durere şi de îngăduinţă, plata dreptăţii Sale împotriva celor care păcătuiau cu tot mai mare îndrăzneală.
Domnul suferea, văzându-i mereu săvârşind cu tot mai multă neruşinare fărădelegile lor – şi i-a răbdat aşteptându-i.
Dar toate acestea până într-o zi. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 30 iulie:

„Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă şi nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană“ (Psalmi, 84, 11).

Domnul nostru Iisus Hristos este pentru noi nu numai Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor… şi El este pentru noi nu numai un Soare al Vieţii, ci este şi un Scut al acestei vieţi pe care ne-a dăruit-o.
Domnul Iisus este pentru noi nu numai Cel Care ne-a dat viaţa şi fiinţa, ci şi Cel Care ni le apără.

Când poporul Domnului a trebuit să treacă prin pustia care era şcoala lor, încercarea lor şi curăţirea lor, atunci, pentru ei, Domnul a fost, ani îndelungaţi, noaptea – stâlp de foc, iar ziua – stâlp de nor…
Noaptea, nu numai spre a-i conduce prin întuneric, dar şi spre a-i încălzi prin frig.
Ziua, nu numai spre a-i purta pe drumul mereu necunoscut, ci şi spre a-i umbri de căldura dogoritoare a soarelui pustiei (Exod 13, 21-22).
Ce grijă sfântă şi duioasă are Domnul faţă de noi!
Hristos este pentru Biserica Sa, pentru Oastea Sa şi pentru fiecare fiu al acestei Biserici şi Oştiri, nu numai Căpetenia credinţei, dar şi Desăvârşirea faptelor (Evrei 12, 2).
Este nu numai Cel Care ne luminează cum să facem ce trebuie făcut,
dar ne şi ajută, făcându-ne în stare să facem aceasta.
Este nu numai învăţătura călăuzitoare pentru noi, ci şi puterea apărătoare de rătăciri.
Este nu numai un Soare luminător, ci şi un Scut împotriva vrăjmaşului nostru.

Orice suflet care L-a aflat cu adevărat pe Domnul, trăieşte în acelaşi timp aceste două fericite stări prin Hristos.
Având ochii mereu aţintiţi spre Domnul, credinciosul adevărat merge fericit şi sigur pe calea Lui, făcând orice pas cu atentă observare asupra cuvintelor lui Dumnezeu.
Îndrumat de Cuvântul şi de pilda Domnului Iisus şi a marilor înaintaşi, sufletul veghetor merge luminos pe urmele luminoase dinaintea lui.
Nu se teme de nimic (Ps. 91; Isaia 43, 1; Luca 12, 4; 1 Petru 3, 14). | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 28 iulie:

„Cât de plăcute sunt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor!“ (Psalmi 84, 1)

Lăcaşul Domnului este totdeauna plăcut, când sufletele pătrunse de evlavie se duc în el să admire slava Domnului.
Şi când, atâta timp cât stau acolo, sunt pătrunse de cutremurul sfânt al Prezenţei Sale Preasfinte, toate sufletele petrec cu Dumnezeu.
Atunci atmosfera este totdeauna înălţătoare, rugăciunile – fierbinţi, lacrimile – uşurătoare
şi cântările – pline de frumuseţe,
căci lumina, plină de o blândă duioşie a lui Hristos, umple sufletele curăţite, revărsând tuturor bucuria cerească şi binecuvântările Lui îmbelşugate.
Atunci totul este înălţător şi dumnezeiesc…

Aşa era cândva Sfântul Lăcaş al Templului din Ierusalim, pentru dragostea şi deosebita frumuseţe a căruia s-a scris acest atât de inspirat şi fericit imn sfânt.
Cine intra odată şi trăia ceva din fericirea unei atât de înalte stări dumnezeieşti acolo, acela purta pe veci neuitată în inimă fericirea clipei trăite.
Şi toată viaţa tânjea de un dor fierbinte s-o mai retrăiască o dată.
Căci Dumnezeu, împlinindu-Şi cu credincioşie făgăduinţa rămânerii Sale necurmate acolo, revărsa lumina fericită şi dulce a Feţei Sale şi a Duhului Său peste toţi cei care mergeau cu credințăîn casa Lui cea sfântă și stăteau cu smerenie tot timpul rugăciunii, plini de evlavie, închinându-i-Se Lui în dumnezeiescul Său Lăcaș…
Și tot tipul cât, în acest sfânt Lăcaș al Domnului, au slujit oameni plini de credință și cu curăție de inimă în ascultarea poruncilor Domnului, tot poporul se apropia de altar cu frica lui Dumnezeu, cu credință și cu dragoste…
Atmosfera Sfântului Lăcaș al lui Dumnezeu se păstra înalt duhovnicească, iar Duhul Sfânt Se odihnea cu bucurie și rămânea cu binecuvântare peste toți, sfințind totul. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 27 iulie:

„Se strâng toţi cu o inimă, fac un legământ împotriva Ta“ (Psalmi 83, 5).

Puţini din cei care lucrează şi luptă contra lui Dumnezeu îşi dau cu adevărat seama de grozăvia şi nebunia faptelor pe care le săvârşesc.
Mulţi din cei care îşi fac planurile cele mai vinovate
şi întreprind acţiunile cele mai potrivnice contra lui Dumnezeu,
nu-şi dau cu adevărat seama de crima pe care o săvârşesc.
Ce inconştienţi erau chiar cei care pregătiseră şi care aduceau la îndeplinire planul răstignirii Mântuitorului şi Domnului nostru Iisus Hristos!
El Însuşi a mărturisit această inconştienţă, găsindu-le astfel în ea, în faptul că nu ştiau ce fac, singurul mijloc prin care Se putea ruga pentru iertarea şi mântuirea lor (Luca 23, 34).
Într-adevăr, cum spune psalmistul, cei care fac răul şi-au pierdut mintea…, sunt inconştienţi.
Fiindcă omul cu mintea sănătoasă, atâta timp cât are mintea la locul ei, nu poate face răul.
Mintea lui sănătoasă nu-l lasă pe om să facă răul.
Omul face răul numai într-un moment de eclipsare a minţii sale.
Nimeni n-ar face răul, dacă ar fi mintea lui întotdeauna atentă, sănătoasă şi la locul ei.
Omul alunecă numai când nu este atent.
Păcătuieşte numai când nu cugetă curat. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 26 iulie:

„Dumnezeule, nu tăcea! Nu tăcea şi nu Te odihni, Dumnezeule! (Psalmi, 83. 1).

 Deşi nici nu dormitează, nici nu doarme Domnul (Ps. 121, 4),
deşi Tatăl lucrează şi Fiul, de asemenea, lucrează (Ioan 5, 17),
totuşi uneori rugăciunile noastre parcă n-au nici un răspuns vreme îndelungată,
iar izbăvirea noastră întârzie neînţeles de mult…

Pentru sufletul care zace în mijlocul flăcărilor durerii fără nici o putere
sau ajunge în mijlocul primejdiilor fără scăpare, orice aşteptare este un chin…
Pentru cel care aşteaptă în stări nebănuit de grele o minune izbăvitoare, orice clipă este grea.
Pentru un astfel de suflet orice clipă este mult şi orice întârziere poate fi nimicitoare.
De aceea, strigătele lui se înmulţesc, pe măsură ce vremea trece
şi cresc în tărie pe măsură ce şi primejdia creşte.
Numai că şi în această privinţă, adeseori, altele sunt gândurile şi căile lui Dumnezeu, decât gândurile şi căile omului. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 25 iulie:

„Eu am zis: «Sunteţi dumnezei, toţi sunteţi fii ai Celui Preaînalt»“ (Psalmi 82, 6).

 O, fraţi oameni, de pe tot pământul alcătuit de Mâna Marelui şi Atotputernicului nostru Dumnezeu şi Tatăl,
voi toţi, noi toţi suntem fiii Lui!
Mâna Lui cea înţeleaptă ne-a alcătuit chipul cel văzut, iar dragostea Lui veşnică ne-a alcătuit chipul cel veşnic şi nevăzut, adică fiinţa noastră spirituală.
Din viaţa Lui s-a desprins suflarea de viaţă care ne-a înviat.
Şi puterea Lui a pus în noi mişcarea.
Din însuşirile Lui nevăzute am primit oricare dintre noi înţelepciunea şi virtuţile, talentul şi geniul.
Din voinţa Lui avem voinţa şi din Inteligenţa Sa este conştiinţa pusă în noi.
Nici o altă fiinţă dintre creaturile Sale văzute nu mai este înzestrată atât de minunat, pentru că toate celelalte sunt lucrările Sale,
dar noi suntem fiii Lui.

Cât ar trebui să ne mândrim şi să ne lăudăm noi cu această nobilă şi dumnezeiască apartenenţă!
Nu numai mărturisind-o ca pe un drept de veşnică cinste, ci, mai ales, comportându-ne permanent într-acel chip demn pe care îl pretinde nivelul superior al neamului Aceluia din Care ne tragem (Fapte 17, 28). | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 24 iulie:

„Dumnezeu stă în adunarea lui Dumnezeu; El judecă în mijlocul dumnezeilor“ (Psalmi 82, 1).

În mijlocul unora dintre cele mai luminoase învăţături ale Sale, Domnul Iisus Hristos a făcut preaiubiţilor Săi ucenici dulcea şi scumpa făgăduinţă că oriunde sunt doi sau trei adunaţi în numele Lui, sau pentru numele Lui,
În mijlocul unora dintre cele mai luminoase învăţături ale Sale, Domnul Iisus Hristos a făcut preaiubiţilor Săi ucenici dulcea şi scumpa făgăduinţă că oriunde sunt doi sau trei adunaţi în numele Lui, sau pentru numele Lui,
va fi şi El în mijlocul lor (Mat. 18, 20).
Iar în clipa despărţirii de ei de pe pământ, la Înălţarea Lui la cer, Mântuitorul Preaiubit le-a mai repetat, încă o dată, această preadulce făgăduinţă,
pe care le-o mai amintise de multe ori,
spre a nu o mai uita niciodată (Mat. 28, 20).

Din timpurile străvechi,
de când Domnul Dumnezeu îngăduise să I se zidească un Sfânt Lăcaş,
în care să fie chemat numai Numele Său
şi în care să se poată înfăţişa înaintea Sa toţi închinătorii Săi,
Dumnezeu a dorit mereu să petreacă în mijlocul oamenilor,
ca să le asculte rugăciunile
şi să-i binecuvânteze (2 Cron. 7, 15-22). | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 23 iulie:

„Atunci i-am lăsat în voia pornirilor inimii lor şi au urmat sfaturile lor“ (Psalmi 81, 12).

Când sufletul omului se împotriveşte mereu la orice chemare, Dumnezeu nu luptă la nesfârşit cu el.
Când trufia inimii lui rămâne nesupusă la orice înştiinţare, vine o vreme când Domnul îl lasă.
Când voinţa omului nu ascultă nici un îndemn bun, Dumnezeu nu-i mai trimite nici unul.
Când lăcomia fiinţei omului după slava lumii nu se mai satură şi când pofta firii, lăudăroşia vieţii şi îndărătnicia neascultării pun stăpânire totală pe inima omului,
atunci Dumnezeu îl lasă pe om în voia pornirilor unei minţi blestemate
şi astfel omul ajunge plin de orice fel de nelegiuire…, de desfrânare, de viclenie, de răutate, de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de tot răul…
De aceea, apoi, oamenii căzuţi sunt: şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, fără cuvânt, fără dragoste, fără milă, fără înduplecare…
Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu că toţi cei care fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac (Rom. 1, 28-32).
Iată în ce hal ajunge omul şi omenirea care nu caută să-L păstreze pe Dumnezeu în conştiinţa sa!

Aşa ajung toţi cei care se lasă în voia pornirilor rele ale inimii lor.
Căci fiecare inimă omenească este, din fire, pornită mereu spre rău (Fac. 6, 5; Rom. 7, 18-23).
În fiecare din noi există aceeaşi fire omenească
şi în inima fiecăruia din noi sunt aceste porniri trupeşti,
cu aceleaşi îndemnuri spre rău. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 22 iulie:

„El a rânduit sărbătoarea aceasta pentru Iosif, când a mers împotriva ţării Egiptului… Atunci am auzit un glas pe care nu l-am cunoscut“ (Psalmi 81, 5).

O, cât de adânc necunoscut este mereu Glasul lui Dumnezeu printre noi, oamenii, pe pământ!
Deşi litera Cuvântului Său este atât de luminoasă,
deşi sunetele limbii în care sunt spuse cuvintele Domnului sunt aşa de clare şi de frumoase pentru oricare dintre noi –
totuşi Glasul Domnului din Cuvântul Lui este aşa de puţin cunoscut, aşa de slab ascultat şi aşa de rar înţeles cum trebuie.
Din cauza acestei necunoaşteri, marea mulţime a oamenilor este atât de zăpăcită şi beată,
atât de împărţită şi de încurcată
şi atât de învrăjbită şi de dezbinată.
Fiindcă îndrumătorii gloatelor, neînţelegând ei înşişi glasul Domnului din cuvintele Lui, îşi spun prin ele glasul lor.
Necunoscând gândul Domnului din Cuvântul Lui, îşi pun în el gândul lor…
Neurmărind foloasele lui Hristos, îşi ascund sub Scripturile Lui foloasele lor…
Neavând Duhul lui Hristos, toarnă în inimile ascultătorilor duhul lor…
Şi, vai, iată roadele dureroase şi amare!…

Privind la această tristă şi dureroasă stare, Domnul vorbeşte prin proorocul Său, zicând: „Cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de departe căile Mele de căile voastre şi gândurile Mele de gândurile voastre…“ (Isaia 55, 9). | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 19 iulie:

„Ridică-ne, Dumnezeul oştirilor! Fă să strălucească Faţa Ta şi vom fi scăpaţi!“ (Psalmi 80, 7).

Căderea poate fi de multe feluri.
Poate fi o cădere în păcat… Aceasta este starea cea mai rea… Starea cea mai fără Dumnezeu. Starea cea mai deznădăjduită…, fără lumină şi fără mântuire. Aceasta este adevărata moarte (Efes. 2, 1-5).
Poate fi o cădere în ispită…, într-una din multele ispite pe care vrăjmaşul sufletelor le seamănă în calea vieţii noastre de credinţă, ca pe nişte curse viclene şi ucigaşe (2 Tim. 2, 26).
Poate fi o cădere în lene duhovnicească,
în nepăsare faţă de lucrarea lui Dumnezeu,
în nepăsarea de rugăciune,
în nepăsarea faţă de cercetarea bisericii şi a fraţilor…
în izolarea de frăţietate şi de Biserica lui Hristos…
în împuţinarea credinţei,
în răcirea dragostei,
în slăbirea râvnei…

Sau poate fi o cădere în boală trupească, în necazuri pământeşti, în nenorociri şi strâmtorări trecătoare…
Poate fi o cădere în mâna şi în apăsarea vrăjmaşului trupesc sau sufletesc,
în focul încercărilor trupeşti ori sufleteşti,
în pierderea minţii sănătoase
sau în vârtejuri neprevăzute…
În multe feluri poate fi căderea…
Dar, ori de ce fel ar fi nenorocirea căderii unui suflet credincios
sau a unei lucrări duhovniceşti,
totdeauna ridicarea poate veni numai într-un singur fel şi dintr-un singur loc: de la Dumnezeu – şi din puterea Lui. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 18 iulie:

„Ia aminte, Păstorul lui Israel, Tu, care povăţuieşti pe Iosif ca pe o turmă! Arată-Te în strălucirea Ta, Tu, care şezi pe heruvimi!“ (Psalmi 80, 1)

Sufletul care a umblat vreme îndelungată în întunericul apăsării şi al durerilor,
în cel al umilirilor silnice
şi al răpirii drepturilor sale,
şi al batjocoririi sălbatice şi abuzive,
sufletul acela îşi adună înlăuntrul său atâta putere de a răbda şi atâta voinţă de a răzbi,
încât rugăciunile lui îndelungi, stăruitoare şi puternice, nu pot să nu învingă până la urmă.
Cererea unui astfel de suflet este adânc îndreptăţită.
El nu mai doreşte altceva decât să Se arate Dumnezeu în strălucirea Lui, spre a-I face dreptate prin lumină.
Căci în lumină este Adevărul,
este Judecata,
este Dreptatea
şi este Răsplata.

În strălucire este Putere şi este Ajutor, este înălţare şi este biruinţă…
În strălucire este căldură, este înviere, este bucurie, este viaţă.
Şi totul în libertate.
Ce-ar putea oare să ceară mai stăruitor şi mai puternic acela care a fost ţinut sub apăsare, prea zdrobit şi prea îndelungat, decât aceasta: să i se arate în strălucire Dumnezeul său?
Ce-ar putea cere şi dori mai fierbinte o lucrare a lui Hristos, nedreptăţită şi prădată, batjocorită şi chinuită în toate felurile, de vrăjmaşi de tot felul,
care este călcată în picioare, apăsată şi chinuită prea nemilos, prea îndelung şi prea nedrept?
Duhul rugăciunii credincioase, oricât de apăsat şi nedreptăţit ar fi, nu se roagă ca arătarea Domnului în apărarea şi ajutorarea lui să se facă în răzbunare, în mânie sau în judecată,
ci în strălucire. | Continuare »