HRISTOS A ÎNVIAT

Invierea1Hristos a înviat din morţi
– ce bucurie sfântă,
Îl preamăresc îngerii toţi
şi lumea-ntreagă-I cântă.

Veniţi, popoare, şi-I cântaţi,
toţi cei din patru vânturi,
mărire Lui şi slavă-I daţi
prin lacrimi şi prin cânturi.

Veniţi, luaţi lumină toţi,
căci vremea e aproape,
când lumina-va Slava Lui
peste pământ şi ape.

Veniţi, cei ce vă credeţi buni,
primiţi această veste,
căci fără fapte, însăşi ea,
credinţa, moartă este.

Veniţi cei ce vă credeţi răi,
suprema oră bate,
vă curăţă Sângele Lui
de orişice păcate.

Veniţi voi, cei bogaţi, veniţi,
în Cer strângeţi avere,
căci Domnul va veni-n curând
pe nori cu-a Sa putere.

Veniţi voi, cei flămânzi şi goi,
veniţi pe calea nouă,
să moşteniţi averea cea
din veci gătită vouă.

Veniţi voi, cei pribegi, străini,
ce nu cunoaşteţi casă,
vă cheamă Mirele, grăbiţi,
să staţi cu El la masă.

Traian Dorz, Cântări uitate

„SĂ IERTĂM TOATE PENTRU ÎNVIERE”

„SĂ IERTĂM TOATE PENTRU ÎNVIERE”

Părintele Iosif Trifa
„Şi unii pe alţii îmbrăţişându-ne, să ne zicem fraţilor…”

Aşa ne învaţă praznicul Învierii şi aşa trebuie să facem pentru bucuria Învierii. Să ne gândim ce dar mare şi ce bucurie mare este nouă Învierea lui Hristos: ea ne chezăşuieşte că nu vom rămâne în pământ, ci vom învia şi noi şi vom trece „din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer”. Dar să ne dăm seama câte a făcut şi câte a suferit Hristos pentru acest dar şi pentru această bucurie a învierii noastre. Să nu uităm că darul şi praznicul Învierii noastre a trecut peste Golgota, adică ne-a venit după înfricoşatele şi sfintele patimi ce le-a suferit Hristos pentru noi. Să nu uităm Crucea, cuiele, batjocorile, sângele şi suferinţele ce le-a răbdat Hristos pentru noi toţi, ca să ne facă pe toţi fiii Săi şi fraţi întreolaltă.
Creştinilor! Să ascultăm chemarea Învierii: să iertăm toate pentru darul şi bucuria învierii noastre. Să iertăm toate micile noastre împărecheri şi zavistuiri pentru marile şi înfricoşatele suferinţe ce le-a răbdat Hristos pentru noi.
Învierea lui Hristos ne-a făcut pe toţi fiii Săi şi fraţi întreolaltă. „Să umblăm”, dar şi să trăim ca „fiii luminii şi ai învierii”.

Dar să luăm aminte, căci îndemnul Paştilor: „Să iertăm toate pentru înviere şi unii pe alţii îmbrăţişându-ne, să ne zicem fraţilor”… strigă parcă anumit pe noi românii. | Continuare »

Slavă-nvierii

Slavă-nvierii

Lidia Hamza (Blid de lut)

O, slavă, slavă, slavă-nvierii!
Nimic pe lume nu poate-avea
O slavă-asemeni, că astăzi căderii
Iertare-n veci i se va da.

Pe cruce, iată, cu moartea pre moarte
Hristos călcând, din morţi a-nviat;
Când piatra mare a dat-o-ntr-o parte,
Pe toţi din morţi ne-a ridicat.

Tot cerul cântă osana-n vecie,
Pământul strigă despovărat
Şi iadul fierbe turbând de mânie:
Hristos din morţi a înviat!

Sub cer nu e biruinţă mai mare,
Sub soare nu-i un dor mai frumos,
Ci numai sfântă-nvierea prin care
Deschide porţi în cer Hristos.

Cântaţi popoare, cântaţi învierea!
Hristos – cu Tatăl – azi ne-a-mpăcat!
Cântaţi osana, cântaţi înfierea,
Azi prin Hristos am înviat!

Slăvită fii pentru veci, Izbăvire,
Că boldul morţii tu l-ai sfărmat,
Că azi, pe cine trăieşte-n iubire,
Prin Jertfa sfântă l-ai iertat.

IISUS TREBUIA SĂ ÎNVIE

Traian Dorz, Hristos – Mântuitorul  nostru

„Căci tot nu pricepeau că, după Scriptură, Iisus trebuia să învie din morţi.“ (Ioan 20, 9)

Iisus Hristos trebuia să învie din morţi. Nu se putea să nu învie. Toate Scripturile spuseseră că Iisus nu va putea fi ţinut de moarte. Toţi profeţii aşa arătaseră. Toate făgăduinţele Lui aşa adeveriseră. Tot Adevărul pe care îl propovăduise El aşa cerea.

După cum Iisus trebuia să pătimească pentru ispăşirea păcatelor noastre (Isaia 53, 5) şi trebuia să moară pentru răscumpărarea vieţilor noastre (I Tim. 2, 6; Tit 2, 14), şi trebuia să fie îngropat, pentru ca şi noi să fim socotiţi îngropaţi împreună cu El prin botezul acestei morţi (Rom. 6, 4; Col. 2, 11), tot aşa, ba încă cu atât mai mult, Iisus trebuia să şi învie, pentru că abia învierea lui Hristos putea da valoare veşnică lucrării Sale, Patimilor Sale, Morţii şi Îngropării Sale.
Trebuia să învie pentru ca, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu Care L-a înviat din morţi, să înviem şi noi împreună cu El la o viaţă nouă (Col. 2, 12).
Astfel prin botez noi am fost îngropaţi, iar prin credinţă am înviat în Hristos (Rom. 6, 4-11). Întâi îngroparea botezului, apoi învierea credinţei.
Toate Scripturile, toate minunile, toate făgăduinţele Domnului pe care ucenicii ar fi trebuit să nu le uite, ci să şi le amintească puternic în clipele acelea, le-ar fi umplut inimile de mângâiere, de nădejde şi de credinţă. Dar ei, în marea lor amărăciune, le-au uitat. Şi deşi puteau vedea limpede urmele învierii, ei nici acum tot nu o puteau pricepe.

Unde va fi fost în acest timp Preacurata şi Îndurerata Maică a Domnului?…
Trecuseră acum peste treizeci şi patru de ani de când Gavril, arhanghelul slăvit, îi adusese fericita Bună-Vestire. El îi spusese atunci că Sfântul Care Se va naşte din ea va fi chemat Fiul Celui Prea-Înalt. Că va împărăţi peste tot Israelul în veci. Şi că împărăţia Lui nu va avea sfârşit.
Iar mărturia îngerului minunat se adeverise întocmai, în toate privinţele atunci, apoi, la aceasta se mai adăugaseră mărturiile păstorilor, ale magilor şi ale bătrânului Simeon… Pe toate acestea, Sfânta Maică le păstrase în sufletul ei şi se gândea mereu la ele (Lc. 2, 19).
Văzuse apoi cum, în toţi anii următori, încredinţările ei şi profeţiile altora se adeveriseră prin toate cuvintele şi lucrările dumnezeieşti ale Fiului său. Şi credinţa în inima ei s-a statornicit de neclintit în Fiul şi Dumnezeul ei. | Continuare »

SLAVĂ, SLAVĂ, SLAVĂ

Pogorarea-la-iadTraian DORZ

Slavă, slavă, slavă
cânte Sus şi Jos,
Cerul şi pământul:
– a-nviat Hristos!

– A-nviat, – a-nviat, da, cu-adevărat
Domnul a-nviat, Domnul a-nviat!

Slavă, slavă, slavă
Învierii Lui,
nici o sărbătoare
ca aceasta nu-i!

Slavă, slavă, slavă
Numelui Său Sfânt,
astăzi Se Sfinţeşte
Noul Legământ!

Slavă, slavă, slavă
Lui, Ce ne-a adus
astăzi moştenirea
raiului de Sus!

Slavă, slavă, slavă
să cântăm voios,
iată Mântuirea,
a-nviat Hristos!

ÎN ZIUA ASTA PLINĂ

În Ziua asta plină
de slava Învierii
Îţi cântă cu lumină
tot cerul Primăverii
şi-s toate osanale
de slavă şi iubire
şi Învierii Tale,
Iisus, i-aduc mărire.

Hristos a Înviat – Hristos a Înviat,
răsună-n lung şi-n lat – şi totu-i minunat,
Hristos a Înviat – Hristos a Înviat,
Adevărat – adevărat – Hristos a Înviat!

Slăvim şi noi, cu lacrimi,
Divina Suferinţă,
care-a plătit prin Patimi
a Vieţii Biruinţă
– că noi prin lacrimi numa’
ne limpezim vederea,
ca să-Ţi privim acuma,
Iisuse – Învierea! | Continuare »

E ZIUA BUCURIEI

E ZIUA BUCURIEI

inviereE Ziua Bucuriei, cu sufletul nălţat,
cântaţi, cântaţi, cântaţi-I, Hristos a înviat!

Hristos a înviat – Adevărat,
cântăm, cântăm, cântăm – Hristos a înviat!

E Ziua Biruinţei, toţi cei care-aţi luptat
cântaţi, cântaţi, cântaţi-I, Hristos a înviat!

E Ziua Liberării, toţi cei care-aţi scăpat
cântaţi, cântaţi, cântaţi-I, Hristos a înviat!

E Ziua Învierii, toţi cei ce-aţi aşteptat
cântaţi, cântaţi, cântaţi-I, Hristos a înviat…

Traian Dorz, Cântări nemuritoare

[Despre Golgota]

Traian Dorz, Răsplata ascultării, cap. 6

Rastignirea-Afteia-mare… 7. Despre Golgota nu se poate scrie şi citi decât în genunchi.
Nu se poate vorbi şi nu se poate asculta decât cu glasul scăldat în lacrimi,
cu inima scăldată în flăcări
şi cu toată fiinţa scăldată în adoraţie…
Şi nici n ar trebui să se poată altfel, decât aşa.

8. O, Golgota, loc unic, care ne grăieşti nemărginit mai cutremurător decât Sinaiul,
Golgota, munte mai înalt decât Moria şi altar mai sfânt ca Sfânta Sfintelor,
– pe tine am primit nu zece porunci, ci numai una singură, dar înmiit mai cutremurătoare.
Porunca iubirii şi a Jertfei.

9. Lumina ta, Golgota, nu era cea a fulgerelor în-spăimântătoare ca pe Sinai,
ci lumina negrăită a sărutului lui Dumnezeu, îm-brăţişându Şi pe cel mai pierdut şi pe cel mai dorit din-tre fiii Lui: OMUL. | Continuare »

PESTE GOLGOTA-I TĂCERE…

Traian Dorz, Cântări noi

Peste Golgota-i tăcere, vaietele-au încetat,
Răstignitul Cel din mijloc stă cu capul aplecat,
cei din lături înc-o dată au mai tremurat – şi-apoi,
cu picioarele zdrobite, morţi atârnă amândoi…

…Bucuraţi-vă, caiafe, fericiţi-vă, călăi,
liniştiţi-vă, iscoade, odihniţi-vă, ochi răi,
aţi ucis pe „Răzvrătitul”, L-aţi înlăturat din drum,
aţi sfârşit cu „Incomodul” şi cu-ai Lui, „pe veci”, de-acum!

Faceţi pregătiri de groapă cât mai iute şi-n ascuns,
urmăriţi-I ucenicii ori pe unde au pătruns,
spargeţi uşile, aprindeţi casele pe unde sînt,
dărâmaţi, ucideţi, ardeţi tot ce-i Semn al Celui Sfânt.

…Iar dac-aţi închis mormântul unde L-aţi pecetluit,
puneţi strajă întărită cu porunci de neclintit
şi vă duceţi fără grijă să petreceţi tot aşa,
şi uitaţi că v-ameninţă Crucea de pe Golgota!

V-aţi spălat pe mâini de Sânge şi le-aţi pomădat plăcut,
v-aţi adăpostit arginţii într-un loc de neştiut,
– acum reluaţi desfrâul, veţi împărăţi mereu,
nimeni nu vă ameninţă,
spuneţi: „Nu e Dumnezeu!”…

„Nu mai poate”,-aşa vă pare,
„nu mai este”,-aşa gândiţi,
aţi vrea voi să nu mai fie – să puteţi fi-adăpostiţi,
însă iată-I Judecata cu înfricoşat răspuns,
pe Tron, El, Judecătorul,
chiar El, Cel de voi străpuns…

Îngroziţi-vă, caiafe, spăimântaţi-vă, călăi,
văicăriţi-vă, iscoade şi holbaţi-vă, ochi răi,
n-a murit Hristos, ci iată-L Viu, venind Biruitor,
iadul vă va fi răsplata, pe vecie, tuturor.

Ce minunaţi sunt ochii…

TRAIAN DORZ, din volumul Eterna iubire

Ce minunaţi sunt ochii cu lacrimile-n ei,
de după rugăciunea înaltă şi fierbinte,
ce strălucit e plânsul din anii cei mai grei
ce-au îmbrăcat iubirea cu veşnice veşminte!

Când umbrele coboară pe apele adânci,
lumina se retrage spre culmile curate,
– cât valurile vieţii se vor izbi de stânci,
şi plânsul, şi cântarea ne sunt adevărate…

Când clopotul de Denii răsună liniştit,
coboară în adâncul evlaviei din tine
şi-ascultă-ţi pocăinţa cum creşte fericit,
ca roadele şi frunza livezilor divine.

Ce minunat e-alinul adus într-un sărut
pe lacrima tăcută şi faţa mult dorită
şi câtă vindecare e-n sufletul durut
o-mbrăţişare dulce, adânc împărtăşită!