Traian Dorz, PORŢILE VEŞNICIEIcap. Vrăjmaşii şi prietenii

… În mod obişnuit, rugăciunea nu se strigă, ci se şopteşte sau se plânge, se murmură sau se cântă, se gândeşte sau se suspină. Dar când se strigă, înseamnă că sufletul se află în ceas de cumpănă grea şi că este o vreme de primejdie mare, şi că este o stare de alarmă şi de groază. În astfel de vremuri, răspunsul nu poate întârzia, numai înţelegerea lui poate.
Atunci când omul strigă, înseamnă că ameninţarea este chiar lângă el. Iar el se vede chiar fără nici o putere de a o birui şi fără chiar nici o putinţă de a o înconjura.
Nu are importanţă cum privesc cei răi şi necredincioşi forma în care izbăveşte Dumnezeu din mâinile lor pe credinciosul Său care strigă către El pentru ajutor. Important lucru este că îl scapă!
Felul în care vine salvarea lui Dumnezeu este mereu nou şi neaşteptat. Şi este dovada că Dumnezeu este prezent totdeauna şi veghetor asupra alor Lui. O, câte rugăciuni strigate în durere şi în primejdie, în groază sau în bucurie ne-a ascultat şi ne-a împlinit îndată Dumnezeu! Să nu uităm mulţumirea pentru ascultarea lor!
Acei care au fost în cele mai grele stări şi au strigat către Domnul ştiu bine că cele scrise aici sunt întru totul adevărate. Dumnezeu i-a auzit şi i-a izbăvit îndată, pe ei sau pe cei pentru care se rugau strigând. Şi totdeauna îşi vor aduce aminte că nu un „concurs de împrejurări” i-a salvat. Ci numai puterea lui Dumnezeu.
Dar, vai, sunt mulţi care, după ce totul a trecut şi furtuna lor s-a liniştit, uită să-I mulţumească lui Dumnezeu! Ca cei nouă leproşi vindecaţi…

Vindecarea_10_leprosi-1Din vorbirea fratelui Traian Dorz
la adunarea de la Săucani – octombrie 1980

Ne aducem aminte de cei zece leproşi pe care, la fel, Domnul i-a vindecat din una dintre cele mai cumplite şi mai cutremurătoare boli care pot exista pe lumea aceasta… (când carnea omului putrezeşte stând [el] în picioare şi umblând pe picioare). Şi când Dumnezeu i-a vindecat pe toţi zece şi numai unul s a întors să-I mulţumească.
Ce mult dorea Domnul să-i vadă pe toţi!
N-avea El nevoie de mulţumire, că El n-a făcut binele pentru mulţumire, cum nu face nici azi binele pentru mulţumirea celor credincioşi, a celor puţini care sunt credincioşi, ci îl face pentru toţi oamenii, chiar dacă sunt atât de mulţi care nu-I mulţumesc niciodată lui Dumnezeu pentru că pot să strângă din grădină sau din holdele lor sau pentru că la sfârşitul muncii pot să încaseze un salar bun.
Sau pentru atâtea binecuvântări!…
Sau pentru că li se naşte un copil sănătos…
Sau pentru că li se vindecă o vită bolnavă!
Sau pentru că sunt ajutaţi într-un ceas greu…
Sau pentru că sunt salvaţi de accidente şi nenorociri!
Sau pentru că, lucrând în locuri primejdioase, Dumnezeu face să nu li se întâmple niciodată o nenorocire!…
Sunt aşa de puţini care-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru astfel de stări şi, cu toate acestea, Dumnezeu e bun şi le dă tuturor – şi celor nemulţumitori, şi celor răi – binecuvântările şi binefacerile Sale, aşa cum spune în Evanghelie: „…ca să fiţi fiii Tatălui vostru Care este în ceruri, căci El face să cadă ploaia Sa şi peste cei drepţi, şi peste cei nedrepţi. Şi face să răsară soarele Lui şi peste cei buni, şi peste cei răi”. El face să se reverse binecuvântarea Sa şi peste cei mulţumitori, şi peste cei nemulţumitori.
Dumnezeu ne dă toate, pentru că El este bun, pentru că Dumnezeu este bun, pentru că îndurarea Lui e nemărginită. De aceea dă El toate binecuvântările. El nu aşteaptă cine ştie ce daruri, ce jertfe de mulţumire, dar de o lacrimă de recunoştinţă, de un cuvânt de mulţumire. Se bucură Domnul când le aduce fiecare dintre noi pentru binele pe care ni-l face El. | Continuare »

Vlad Gheorghiu

drumul luminii in biserica PatrautiLa poarta Luminii-am oprit stingherit.
O, poate că eu am ajuns prea devreme…
Căci totul în jur e în somn adâncit
Şi nu-i nici o rază de stea-n răsărit
Şi sufletul meu de-ntuneric se teme.

Poruncile Tale – lumini – mi-ai lăsat
Cu ele să trec peste-a nopţiilor teamă.
Şi sufletul meu este-atât de-nsetat
Şi trupu-mi suspină-n pământ neumblat
Spre şoapta cu care iubirea-Ţi mă cheamă.

Poruncile Tale – lumini – să le-ascult!
Cu ele să-mi umplu fiinţa-mi stingheră.
Când vin peste mine ispite tumult,
Lumina Ta sfântă să-mi vină mai mult,
La poarta Nuntirii să-mi fie străjeră.

Şi duhul îmi mânecă-n noapte tăcut
Spre Tine, Hristoase-mpăratul Luminii
Ca-n iureşul luptei să scap neştiut
Şi orişice rană-ar fi ars în trecut
O Doamne, nicicând să n-o ştie străinii.

O, duhul discernerii, dor nesfârșit,
La poarta Luminii Ţi-l cer cu tărie.
Ca mâine, când Soare vei fi în zenit,
În firul de rază-al Luminii sfinţit
Moştean al Luminii să fiu pe vecie.

Pocăință

Pocăință, pocăință,
Tu ești cel mai greu cuvânt,
Însă nu e biruință
Fără tine pe pământ.

Întru tine tot se pierde
Slavă, nume ori averi,
Tot ce poate să dezmierde,
Tot ce poate da plăceri.

Totul arde întru tine
Toate-n focul tău se sting,
Toate poftele-s rușine
Când de jarul tău se-ating.

Numai una crești tu naltă
Și frumoasă pentru veci
Cum nu este nicio altă
Frumusețe pe-unde treci.

Și aceasta-i curația
Inimii, ce duce-n rai.
Ea e toată bogăția.
Rabdă, suflete, s-o ai.

Căci dacă-o câștigi în lume
Și-o păstrezi pân-la sfârșit,
Căpăta-vei veșnic nume
Sus, în cerul strălucit.

Vlad Gheorghiu

Rastig-56Sfâşierea pocăinţei
dacă te-a născut de Sus,
adâncirea-nvăţăturii
vei căuta-o mai supus.

Adâncirea-nvăţăturii
dac-o vei căuta mereu,
înălţimea rugăciunii
te va ţine-n Dumnezeu.

Înălţimea rugăciunii
dacă vei trăi-o sfânt,
evanghelica credinţă
vei avea-o legământ.

Evanghelica credinţă
dac-o ai statornic far,
dragostea frăţietăţii
îţi va strânge har cu har. | Continuare »

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Poienile Izei – 28 septembrie 1980: UNUL CU FAŢA SPRE CELĂLALT

isf_spovedanie_lÎntre cele şapte Taine despre care se vorbeşte şi pe care noi le ştim, ale Bisericii noastre, este şi Taina Pocăinţei. Taina aceasta a Pocăinţei, ca şi celelalte Taine, a căpătat un prea şters şi un prea necunoscut înţeles în inima şi în viaţa multora dintre noi.
Taina Pocăinţei este Taina Naşterii din Nou, pe care a cerut-o Mântuitorul când a zis: „Dacă nu vă veţi naşte din nou, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia lui Dumnezeu.”
Închipuiţi-vă că Hristos Se opreşte acum în faţa dumneavoastră şi vă întreabă: „Prietene, cum ai intrat tu aici? Ai tu haina de nuntă – naşterea din nou – sau nu o ai? Dacă nu o ai, Eu ţi-o pot da. Eu stau acum în faţa ta, ca să văd: doreşti sau nu doreşti această haină de nuntă? Dar te înştiinţez: fără haina de nuntă nu vei putea lua parte la ospăţul nunţii. Trec acum şi te întreb: ai tu sau nu ai această haină de nuntă? Dacă nu o ai, Eu sunt gata să ţi-o dau acuma, numai s-o doreşti tu…”.
Taina Pocăinţei este la îndemâna oricăruia dintre noi. Se cere însă ca noi să fim sinceri în faţa lui Dumnezeu, să recunoaştem că nu o avem, dacă nu o avem. Şi s-o cerem! Şi dacă ne-o îmbie Domnul, s-o şi primim, prin credinţă.
În Lucrarea lui Dumnezeu, în Biserica lui Dumnezeu, în poporul lui Dumnezeu, nimic nu se poate afla fără credinţă. Credinţa este cel dintâi lucru care ni se cere fiecăruia, pentru că este scris: „Căci fără de credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu”. Pentru că cine se apropie de El trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cel care Îl caută.
Deci avem nevoie de credinţă, de cel dintâi pas în Biserica lui Dumnezeu, în Lucrarea lui Dumnezeu, în chemarea lui Dumnezeu. Credinţa este cea dintâi dintre condiţii. Fără de credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu. Dar credinţa noastră trebuie să fie o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd, aşa cum este de asemenea scris: „O încredere neclintită în lucrurile nădăjduite!”. Asta-i condiţia! Cu Dumnezeu avem de-a face, cu o Fiinţă pe care ochii noştri trupeşti nu o văd; dar tot El ne-a dat ochii aceia sufleteşti pe care, prin credinţă, ni-i deschide pentru ca să-L putem vedea. | Continuare »

SpovedanieOPLa ceasul pocăinţei mă cercetez în tot
adâncul vieţii mele – şi fără părtinire,
să-mi aflu orice vină, orice păcat să-l scot,
să-l osândesc, să-l leapăd, să-mi aflu liniştire.

… N-am otrăvit pe nimeni, dar buzele-mi de jar
şi ochii de dorinţe n-au biruit ispite…
N-am omorât pe nimeni, n-am ars pe nimeni, dar
prea des şi cu plăcere am mers pe căi oprite.

Prea m-am temut de ochii tâlhari şi prefăcuţi,
lumina cea din mine nu le-a învins trufia
şi n-am luat în seamă duşmanii cei tăcuţi,
nici vulpile mărunte ce-mi nimiciră via!

Prea multă nepăsare am dat la cele mici,
prea multă grijă celor ce le-am crezut de frunte
şi-azi văd că nu-i nimica de lepădat şi nici
nu sunt pe lumea asta păcate prea mărunte.

Nu-n orice timp blândeţea smerită m-a-nsoţit,
iertarea şi tăcerea n-au fost mereu senine,
adeseori în noapte nu m-am sculat grăbit
să chem din drum străinul, să-l ospătez la mine.

A stat atâta vreme pe uşa mea zăvor
şi n-am spălat picioare spre Domnul prăfuite,
n-am dat cu bucurie oricând la cerşetor,
prea slobozi mi-au fost câinii prin curţile-ngrădite.

… La ceasul Pocăinţei mă cercetez în tot
şi-mi cer zdrobit iertare, plecând smerita frunte,
căci toate sunt păcate de moarte câte-mi scot,
iar cel mai greu e-acela că le-am crezut mărunte!

Traian Dorz, Cântarea anilor

„Iisus le-a vorbit din nou şi a zis: «Eu sunt Lumina lumii. Cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.»“

IisusHristos_EU SUNT LUMINA LUMII

Pe lângă celelalte daruri ale Luminii, în ea se găseşte şi Adevărul.
Nu poţi cunoaşte adevărul, nici despre lucruri, nici despre oameni, nici despre tine, nici despre nimic, decât la lumina lui Hristos!

Nu poţi vedea soarele decât venind la soare.
Şi tot aşa nu-L poţi cunoaşte nici pe Hristos decât venind la El.
Nu poţi cunoaşte culorile,
nici forma adevărată a lucrurilor şi fiinţelor
decât venind la lumină.
Dar nu la orice lumină, ci numai la lumina Soarelui, la lumina lui Dumnezeu!

Tot aşa, nu poţi cunoaşte adevărul curat cu privire la nici un lucru, dacă nu vii la Hristos.
Numai în lumina Lui vezi luminos.
Şi vezi totul.
Şi vezi limpede.
Vezi nu numai forma din afară, ci şi inima lucrurilor, adică sensul adânc al vieţii. Duhul şi intenţia din oameni şi din lucruri.
Nici o altă lumină nu este sigură, numai lumina lui Dumnezeu. Toate celelalte se sting. Sau se sfârşesc. Sau se întrerup. Sau se strică. | Continuare »

Lumina veşniciei noastre, de mări de slăvi înconjurat,
Iubitul sufletului nostru, Iisus, fii binecuvântat!

Tu ne-ai umplut întregul suflet cu-atât belşug de cer, încât
nici ochii ce ne râd prin lacrimi, nici graiul nu pot spune cât.

Din ce lumină orbitoare ai scos lumina pusă-n noi,
de poate-ncape-atâta slavă în nişte bulgări de noroi?

Cu ce măsură minunată în inimi ne-ai putut turna
iubiri cum n-am putut cunoaşte, simţiri cum n-am putut visa?

Din ce necunoscute ceruri, din ce adânci nălţimi de rai,
atâtea noi lumini şi haruri, şi noi comori mereu ne dai?

Prin ce putere neştiută Tu noi şi noi puteri ne-aduci,
de-avem cu-atât mai multă pace, cu cât purtăm mai multe cruci?

De-atâta sfântă măreţie ce-n noi, Iisuse-ai coborât,
cât nu-i cântare să cuprindă, atâta-Ţi mulţumim, atât!…

Traian Dorz, Cântarea cântărilor mele

A RĂSĂRIT LUMINA! (Mt 4, 15)

I. MARINI, «Isus Biruitorul» nr. 5-6 / 25 dec. 1946 – 1 ian. 1947, p. 1

„Norodul acesta… zăcea în întuneric.”
Iată starea sufletească a omenirii pierdute, la venirea Domnului Iisus în lume. Milioane de oameni „zăceau în întunericul şi umbra morţii” – în neştiinţă, în păcat, în idolatrie, în robia diavolului, fără nădejde, fără mângâiere şi fără Dumnezeu în lume.
Ce stare dureroasă era aceasta! Câte suspine şi în ce stare de chin se zbătea sărmanul suflet omenesc!
În acest întuneric sufletesc, răsare deodată: LUMINA! În mijlocul acestei omeniri pierdute, vine DOMNUL IISUS, Mântuitorul păcătoşilor şi scăparea celor pierduţi în noaptea neştiinţei. Norodul vede astfel
O mare Lumină
Această Lumină e lumina mântuiţii, este nădejdea, este mângâierea, este izbăvirea şi bucuria tuturor celor pierduţi.
Ce bucurie pentru sufletele care, după ce au zăcut în întunericul şi umbra morţii păcatului, văd răsărind în viaţa lor această „Lumină mare”, pe Domnul Iisus, Care vine să le aducă izbăvire şi pace.
O astfel de bucurie au avut păstorii care sau dus să-L vadă pe pruncul Iisus, după cum i-au îndemnat îngerii. O asemenea bucurie a avut şi bătrânul Simeon care, mergând la templu, unde a fost adus Pruncul a opta zi, luându-L în braţe, a spus: „Acum slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpâne, după Cuvântul Tău, căci au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie înaintea tuturor popoarelor,
lumina care să lumineze neamurile
şi slava poporului Tău Israel” (Lc 2, 29-32). | Continuare »

IH_222O, vouă celor umili, v-aduc o veste nouă,
ce voi, împovăraţii, pân’ azi n-aţi auzit:
Iisus Hristos, prin Crucea şi Jertfa Lui, şi vouă,
iertare, mântuire şi har v-a dăruit!

Mulţimea de păcate atât de mari şi grele,
cu care viaţa-ntreagă mereu v-aţi încărcat,
El le-a luat asupra-Şi, S-a-mpovărat cu ele,
şi sus pe lemnul Crucii cu sânge le-a spălat.

El, din osânda morţii, din veşnica pieire,
cu Jertfa Lui, prin Cruce, Iertare v-a adus,
căci, prin credinţa-ntr-Însul, viaţă, mântuire
şi pacea Lui cea dulce v-a dăruit de Sus.

Primiţi pe Domnul vostru!… Cu lacrimi de iubire
şi inima şi casa deschideţi-I deplin,
căci unde intră Domnul, cereasca-I strălucire
din casa jalei face un colţ de rai senin!

Primiţi pe Domnul vostru, voi, cei ce-aţi tras cu trudă
şi fără vreo nădejde amarele poveri, –
şi-atunci, în ochii voştri, pe faţa voastră udă
va străluci lumina cereştii înfieri. | Continuare »

„POCĂIŢI-VĂ, CĂ S-A APROPIAT ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR” (Mt 4, 17)

David Bălăuţă Ion

„Iată, Eu viu curând – zice Domnul – şi răsplata este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui” (Apoc 22, 12)

Duhule Sfinte, vino şi Te sălăşluieşte întru noi!
În ziua Rusaliilor s-a întemeiat pe pământ Biserica lui Hristos cea vie, pentru că astăzi a fost trimis Duhul Sfânt, Mângâietorul, din cer de la Dumnezeu, în chipul limbilor de foc, precum le spusese Mântuitorul ucenicilor Săi: „Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu, dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus” (Lc 24, 49). Când Se va pogorî peste voi Duhul Sfânt, veţi primi o putere şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului (Fapte 1, 8).
Duhul Sfânt este vistierul bunătăţilor cereşti care lucrează şi plineşte totul în cei credincioşi, ce trăiesc în unirea Duhului (Ef 4, 3) şi legătura păcii lui Iisus. Duhul este suflarea Celui Atotputernic, Care ne dă înţelepciune şi cunoştinţă (Iov 32, 8). Prin Sfântul Duh izvorăsc darurile Golgotei, care adapă toată făptura, spre rodire de viaţă veşnică.
Duhul Sfânt ni-L vesteşte şi ne descoperă pe Iisus Mântuitorul. El este izvorul apelor vii (Ier 2, 13), care ne pleacă şi ne apleacă la picioarele Crucii. Duhul este Acela care dă viaţă (In 6, 63). „Cine va crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” Domnul Iisus a spus aceste cuvinte despre Duhul Sfânt, pe Care aveau să-L primească cei ce vor crede în El (In 7, 38-39).
Duhul Sfânt ne învaţă şi ne arată tot ce-i drept şi adevăr înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, pentru că El este Duhul adevărului. Numai prin ajutorul Duhului cunoaştem păcatul şi neprihănirea, minciuna şi adevărul (I In 4, 5-6; Mt 24, 24).
Cine are Duhul lui Dumnezeu în el cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu (I Cor 2, 11-12). Un om neprihănit are Duhul lui Iisus şi gândul Lui (I Cor 2, 16). Dar cine n-are Duhul lui Hristos nu este al Lui (Rom 8, 9). | Continuare »

Cât se tot vesteşte astăzi şi cu tot mai larg ecou,
în zadar sunt toate-toate fără naşterea din nou.
Poate să se spună-oricâte frumuseţi ce sunt sau nu-s,
orişicâţi le spun, zadarnic, fără naşterea de Sus!

Cât de bine-ar fi, nu-l poate, cât de mult ar fi, e greu;
în zadar sunt toate fără naşterea din Dumnezeu!
Nimeni n-a ajuns vreodată al evlaviei erou,
nici moştenitor al Slavei fără naşterea din nou.

Însuşi Dumnezeul Veşnic în Cuvântul Său a spus
că în Cer nu intră nimeni fără naşterea de Sus.
O, chemaţi la mântuire, dar spuneţi oricui mereu
că n-o are nimeni fără naşterea din Dumnezeu!

Traian Dorz, Cântările din urmă

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Şoimeni – 5 octombrie 1981

pocainta„Trebuie să vă naşteţi din nou”, altfel nu veţi vedea Împărăţia lui Dumnezeu. În Ioan, capitolul 3, se vorbeşte de cea dintâi şi cea mai importantă condiţie a mântuirii:
Naşterea din nou.
Şi în Ioan, capitolul 3, versetul 5, îi spune: „Dacă nu se naşte cineva din nou, cu nici un chip nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu”.
Şi din acest cuvânt, şi din celelalte, multe şi tainice, şi adânci, şi duhovniceşti, şi condiţionante ale lui Dumnezeu s-au scos învăţături şi încredinţări false…
Nu Botezul – nici de mic, nici de mare – este Naşterea din nou! Nu! Botezul este Botez, iar Naşterea din nou este Naşterea din nou. Botezul nu este Naşterea din nou. Să nu le amestecăm. Naşterea din nou nu este Botezul. Nici Botezul [de] mic, nici Botezul [de] mare…
Naşterea din nou este pocăinţa, convertirea, transformarea, acea lucrare pe care o face Duhul şi Cuvântul lui Dumnezeu în omul cel care se întoarce cu adevărat, în clipa când se prăbuşeşte omul cel vechi, cu păcatele lui, la picioarele lui Iisus – şi se naşte omul cel nou, născut din „Apa cea vie”, care este Cuvântul, şi din „Duhul cel viu”, care este Puterea lui Dumnezeu.
„Apa cea vie”, care este Cuvântul lui Dumnezeu, spală şi curăţă, şi înnoieşte mintea, adică felul de a înţelege, felul de a judeca, felul de a gândi al omului.
Iar Duhul, care este Puterea, schimbă inima, adică felul de a simţi, felul de a crede, centrul sentimentelor omului. Iar mintea cea nouă şi inima cea nouă sunt omul cel nou. Şi omul cel nou, rezultat din Naşterea din nou, este omul duhovnicesc, născut nu din fire, nici din carne, nici din sânge, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. | Continuare »

Rastignire-101Chinul pocăinţei tale
fie-atât de zbuciumat
cât să nu fi-avut mai tare
nici vreo poftă spre păcat.

Căci dacă tu n-ai spre Domnul
azi mai mult şi mai frumos
decât tot ce-aveai spre lume,
– nu eşti vrednic de Hristos.

Râvna pentru Casa Sfântă
fie-atât de-aprinsă cât
nici vreo patimă nainte
să nu-ţi mai fi fost atât.

Dragostea cerească-n tine
mai aprinsă să ţi-o ai
decât cea mai pătimaşă
când cel mai lumesc erai.

Foamea de Cuvântul Vieţii
să te-alerge mai flămând
decât orice lăcomie
şi plăcere oarecând. | Continuare »

CEVA ÎN LEGĂTURĂ CU EVANGHELIA DE DUMINICĂ

[ Pentru iscusinţa sufletului lor ] – Sfântul Ioan Gură de Aur

Cuvânt la Duminica după Botezul Domnului – Sfântul Ioan Gură de Aur

De-atâţia ani – Traian Dorz

Despre pocăinţă – Sfântul Ignatie Briancianinov

Avem felurite daruri – Traian Dorz, meditatii la Apostolul zilei

Cel ce şi-a văzut păcatele… – Ieromonah Serghie Rabko

Duminica după Botezul Domnului – Părintele Constantin Galeriu

CEA DINTÂI CONDIŢIE – Traian Dorz

 LUMINĂ!;

De-atâţia ani;

Ce frumoasă este tema de anul acesta a adunărilor de la Bacău și Comănești!
Dar și ce mare deturnare de sens în cadrul amândurora!
Cum se poate ca o așa frumoasă temă să-și aibă ca punct de plecare un articol dintr-o foaie care era a Oastei, dar care nu mai era a Părintelui Iosif, și care nu mai era în duhul lui, și care deturna scopul Oastei și rosturile ei? O foaie care doar purta numele Oastei Domnului, dar duhul ei, nu! O foaie de la care Părintele Iosif se dorea a fi încet, încet eliminat și înlocuit cu preotul Secaș.
Și cum se poate ca – la o temă atât de frumoasă, despre care fratele Traian Dorz scrie una dintre cele mai reușite cărți: Minune și Taină – nimeni să nu se gândească să ia ca referință pentru pliante un text din această carte și în ambele adunări doar un frate tânăr să facă referire la aceasta?
La adunarea de la Bacău (Adunare anuală Bacău 27.12.2019), minutul 42:53, vorbitorul subliniază efectul ascultării, într-o frumoasă și ziditoare istorioară: „Cum poate un om să moară dacă face ascultare?“, subliniind invierea pe care o poate aduce ascultarea.
Eu însă lansez o întrebare către careva care mai vrea să audă: Spuneți voi, de cine trebuie să facem ascultare? „Judecaţi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu“ (Fapte 4, 19). Și Eva a ascultat! Dar nu de Dumnezeu, ci de șarpe și a adus moartea în lume, chiar a Fiului Omului însuși.
Deschideți ochii, dragi frați tineri, care nu ați cunoscut frumusețea statorniciei de la adevăratul început al Oastei, acela dinainte de toți Secașii din lume (dar și al aceluia de după fuga tuturor acestora, în vremea prigonirilor), și vedeți, simțiți, înțelegeți cu inima de cine trebuie să ascultăm: de Dumnezeu sau de șarpele? De Hristos sau de mamona? De Părintele Iosif sau de mitropolitul Bălan? De învățătura înaintașilor sau de a noilor secășei (care samavolnic s-au impus în fruntea Oastei, sprijiniți în mod viclean și înșelător de către instituția Bisericii Ortodoxe Române, nicidecum de către Biserica Însăși, care este Trupul lui Hristos. | Continuare »

TREBUIE SĂ STRIGI

Trebuie să strigi în lume sunet clar şi desluşit,
ca să ştie cel ce-aude cum să facă negreşit.
Trebuie strigat Cuvântul Judecăţii lui Hristos
clar şi tare, să-l audă limpede-orice păcătos.

Nu cu sunete-ncurcate şi metafore de stil,
ci-adevărul se cuvine limpede spunându-li-l
tuturor şi fiecărui, după cum e starea lui,
să nu porţi pe conştiinţă osândirea nimănui.

…O, desigur, Adevărul cere jertfă la străjer,
el e pus mijlocitorul între lume şi-ntre cer.
Cerul cere să i-l strige,
lumea-i pune pumnu-n piept,
iar el trebuie să-şi fie misiunii sale drept.

Ce să facă vestitorul cel conştiincios şi-ales?
Să-şi acopere-Adevărul ori să-l strige înţeles?
Să se-ascundă de furtună ori să-nfrunte-al ei delir?
Care soartă să-şi aleagă: cea de laş ori de martir? | Continuare »

„ŞI VĂZÂND IOAN PE IISUS, A ZIS: «IATĂ MIELUL LUI DUMNEZEU, CEL CE RIDICĂ PĂCATUL LUMII»”

„Şi predica Ioan, zicând: «Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor»… Şi văzând pe mulţi dintre farisei şi din saduchei venind către el, a zis: «Pui de năpârci, unde veţi fugi de mânia cea viitoare?»… Iată, securea la rădăcina pomilor zace; faceţi dar roade vrednice de pocăinţă»” (Mt 3).
Şi noroadele, înspăimântate, îl întrebau pe Ioan: „Ce trebuie sa facem?” (Lc 3, 10).
Şi au venit şi nişte vameşi şi i-au zis lui: „Învăţătorule, ce trebuie să facem?” (Lc 3, 12).
Şi îl întrebau şi ostaşii: „Ce trebuie să facem?” (Lc 3, 14).
„Şi văzând Ioan pe Iisus venind către dânsul, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii»” (In 1, 29).
Aspră era predica lui Ioan Botezătorul. Era o predică aspră şi nouă. Predica lui Ioan era o predică nouă, ce nu plăcea fariseilor şi saducheilor. Îl urau pe Ioan pentru că nu predica „zeciuiala” şi „datinile” lăsate de Moise. Fariseilor le-ar fi plăcut de Ioan dacă în predicile lui ar fi grăit cam aşa: „Oameni buni, plătiţi-vă zeciuiala… aduceţi jertfe la templu şi ţineţi datinile lăsate de Moise”. Dar Ioan predica o viată nouă… predica ruperea cu lumea şi cu păcatele. Predica lui Ioan răscolea în suflete marile întrebări ale mântuirii sufleteşti. Ioan predica adevărul – şi oare când a plăcut adevărul? | Continuare »

ADEVĂRATA POCĂINŢĂ

SFÂNTUL DIMITRIE AL ROSTOVULUI
Viaţa şi Omiliile, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003

Adevărata pocăinţă constă nu numai în a-ţi mărturisi sincer păcatele tale părintelui duhovnic, ci şi în a nu te mai întoarce la ele. Şi nu numai să nu te întorci la păcate, dar să şi plângi cu inima zdrobită pentru acelea pe care le-ai făcut înainte; şi nu numai să plângi pentru ele, dar să le şi îndrepţi prin nevoinţele pocăinţei, nevoinţe care nu numai că ar fi pe măsura păcatelor făcute de noi, dar le-ar şi întrece pe acestea. Deşartă este pocăinţa celui care vrea ca printr-o înfrânare de scurtă vreme de la mâncare şi printr-un post de o zi să acopere îmbuibarea şi beţia lui repetată! Nefolositoare este şi pocăinţa aceluia care crede că printr-o omorâre de scurtă durată a trupului îşi poate curăţa păcatele grele, de moarte, săvârşite timp de mulţi ani! Nedreaptă este şi pocăinţa celui care nădăjduieşte că prin câteva suspine şi câteva bătăi în piept să îndrepte multele lui nedreptăţi! Îndoielnică este iertarea păcatelor celui care gândeşte ca prin lacrimi puţine, fără ostenelile şi nevoinţele specifice adevăratei pocăinţe, îşi poate spăla multele lui fărădelegi şi necuraţii, şi astfel să se izbăvească de chinurile veşnice!
Multe lacrimi au vărsat ninivitenii şi mare le-a fost pocăinţa: şi toţi, de la cel mai mic până la cel mai mare, s-au îmbrăcat în sac, au hotărât să ţină post nu numai oamenii, ci şi vitele, şi s-au îndreptat către Dumnezeu în rugăciune de pocăinţă. Cu toate acestea, nu erau pe deplin convinşi că vor fi izbăviţi de pieirea care îi ameninţa, căci spuneau: „Poate că Dumnezeu Se va întoarce şi Se va milostivi şi va ţine în loc iuţimea mâniei Lui ca să nu pierim!” (Iona 3, 9). Şi dacă ei, după o asemenea pocăinţă, tot nu erau convinşi că Dumnezeu îi va milui şi le va ierta păcatele, atunci cum poate fi convins acela care crede că printr-o pocăinţă scurtă şi câteva lacrimi se va curăţi de păcatele lui multe şi grele? | Continuare »

În Iordan, Bătezându-Te Tu, Doamne

Vlad Gheorghiu

Cu tălpi de soare veşnic intrat-ai în Iordan
Să Te boteze-ntr-însul prorocul sfânt, Ioan,
Să-ncape Ne-ncăputul în apa vreunui râu
Sau aripilor zării vreun nor să-i pună frâu!…

Căci norul de lumină a Tatălui Ceresc
Mărturisește veșnic acelor ce tânjesc
După Lumina sfântă ce-n lume-a răsărit
Că Tu ești Fiul veșnic plăcut și preiubit.

Și Porumbelul dulce zburând deasupra Ta
Adeverind Cuvântul, de-apururi va zbura
Călăuzind al lumii întreg zăduf purtat
Din mlaștina pierzării, spre cerul Tău curat.

O, din oceanu-atâtor priviri ce caută-n sus
Și ochii mei, Iisuse, iubirea-Ți i-a răpus
Pe totdeauna sfântă Lumina Ta primind
Și nicio umbră-a lumii nu-mi mai doresc suind…

Din apa şi din Duhul Botezului curat
Fiinţa mea întreagă în in s-a-nveșmântat
Căci și-a primit iertarea păcatului amar
Şi-a morţii mele umbră străluce-n soare iar.

[…îngropaţi împreună cu Hristos prin botez şi înviaţi împreună cu El prin credinţă]

…Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu ne porunceşte la capitolul 4 din Efeseni, de la versetul 1 la 3, o purtare vrednică de chemarea pe care am primit-o. Iar purtarea aceasta vrednică să se arate în toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare şi îngăduinţă frăţească, în dragoste, căutând şi păstrând unirea duhului. Adică asta înseamnă ascultarea de fraţi prin legătura păcii; iar asta înseamnă: prin ascultarea de învăţătură. În versetul 4 din acelaşi capitol, ni se porunceşte unitatea frăţească a tuturor mădularelor în singurul Duh, prin care am fost chemaţi la singura nădejde, care ne este mântuirea tuturor sufletelor noastre. În versetul 5 ni se spune puternic că, după cum este un singur Domn, Iisus Hristos, tot aşa, pentru noi nu poate fi decât o singură credinţă, aceea pe care am primit-o prin învăţătura pe care ne-au dat-o nouă înaintaşii noştri şi în care ne-am născut noi din nou. Şi un singur botez: acela prin care am fost cufundaţi în Hristos, primind semnul Crucii Lui şi dovada intrării noastre în poporul lui Dumnezeu.
Botezul este, în Noul Testament, ceea ce era tăierea împrejur în Vechiul Testament. Şi după cum, la primirea poruncii tăierii împrejur în Vechiul Testament, toţi au trebuit să primească acest semn în trupul lor, la orice vârstă erau în clipa primirii acelei porunci dumnezeieşti, iar mai târziu s-a statornicit datoria de a primi acest semn la vârsta de opt zile (iată, aşa este scris la Facere 17, 23-27 şi la Luca 2, 21), tot aşa s-a urmat şi cu Botezul Noului Testament. Căci şi cu botezul a fost tot aşa. La intrarea în creştinism, cei de la început au fost botezaţi la orice vârstă erau când auzeau Evanghelia Harului lui Hristos. Dar după aceea, Botezul s-a statornicit, în tot poporul creştin, tot aşa ca tăierea împrejur în poporul evreu: în primele zile după naşterea copilului. | Continuare »

BOTEZUL LUI IISUS

Iată-L pe Mântuitorul
botezându-Se-n Iordan.
Ce dumnezeiască Taină
săvârşeşte-acum Ioan!…

Acum vede el Treimea,
Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt,
cel mai mare Har ce-l poate
un om s-aibă pe pământ…

…Voi, câţi L-aţi aflat pe Domnul,
proclamaţi-L glorios,
spuneţi lumii că iertarea
este numai în HRISTOS.

de Traian Dorz

DESPRE BOTEZ ŞI NAŞTEREA DIN NOU

Vorbirea fratelui Viorel Bar (Săucani) la adunarea de Botez de la Ogeşti – decembrie 1980

Slăvit să fie Domnul!
Fraţilor şi surorilor! Slăvim pe Domnul din toată inima pentru prilejul acesta atât de minunat care ne este dat de Însuşi Domnul nostru iubit şi de preaiubiţii noştri fraţi care au primit un copil de la Domnul. În ziua aceasta ni se bucură inima pentru fericita ocazie pe care o avem de a ne vedea încă o dată feţele şi împreună să sărbătorim trecerea prin Taina Sfântului Botez a acestui copilaş nou-născut în lumea aceasta.
Dragii noştri fraţii şi surori! Sfântul Apostol Pavel vorbeşte atât de luminos către fraţii din Roma despre Taina Sfântului Botez, într-un anumit fel, în epistola sa către Romani, la capitolul 6.
Găsim aici că Taina Botezului este Taina prin care se intră într-o viaţă nouă (Rom 6, 4). Şi aceasta fie că este vorba despre Botezul care se face când copilul e mic, fie că este vorba despre botezul în moartea Domnului Iisus: „Am un botez cu care trebuie să fiu botezat, şi cât de mult doresc să se îndeplinească” (Lc 12, 50).
Numai că într-un caz e vorba despre Botezul care ni se face de către oameni, cum s-a făcut şi Domnului Iisus, tăierea împrejur a opta zi (Lc 2, 21-24), când a fost adus în Templu; şi mai este vorba despre un alt botez, pe care îl face Duhul Domnului, adică un botez pe care Domnul Iisus îl aştepta şi îl dorea să se îndeplinească mai repede (Lc 12, 50) – botezul Crucii, botezul Jertfei, al Morţii, al Învierii. Despre botezul Duhului vorbeşte aşa de lămurit Sfântul Pavel la I Corinteni 12, 13; în capitolul 6 de la Romani etc.
Şi acum să vorbim despre Taina Botezului la copii.
Fraţilor şi surorilor! Taina aceasta a fost aşezată de Dumnezeu prin Sfinţii Părinţi pentru un scop bine determinat, tocmai la începutul intrării într-o viaţă nouă. | Continuare »