Iau pe Dumnezeu martor

TDorz1Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
(din Meditaţii la Apostolul din Duminica a 14-a după Rusalii)

În ce grea apăsare de nedreptatea care i se făcea se găsea atunci, în faţa fraţilor din Corint, sufletul Sfântului Apostol Pavel, când nimeni altcineva de acolo nu putea sau nu voia să depună o mărturie de apărare a dreptăţii sufletului său, în faţa vinovăţiei de care îl acuzau vrăjmaşii lui care altădată fuseseră fiii săi sufleteşti, cei aduşi chiar de el la Dumnezeu.

Când nimeni nu mai vrea să-ţi recunoască dreptatea ta,
când nimănui nu-i mai pasă de învinuirile nedrepte şi murdare ce ţi se aruncă în faţă cu îndrăzneală şi neruşinare,
când nu ţi se mai ţine seamă de nici o dezvinovăţire sau îndreptăţire pe care le-ai aduce-o tu în sprijinul dreptăţii tale,
ce altă mărturie mai poate avea nevinovatul învinuit, credinciosul insultat, părintele batjocorit, decât mărturia Viului şi Adevăratului Dumnezeu, Care a văzut atât dreptatea Lui încălcată, cât şi învinuirile lor nelegiuite?
Iau martor pe Dumnezeu… Numai El mai vrea să-l apere…

Ce altă mărturie ai putea aduce acum şi tu, suflete al meu, frate al meu, soră a mea, când şi momentele şi stările prin care trebuie să trecem tu şi eu sunt asemenea cu ale acelui sfânt om al lui Dumnezeu?
Fraţii sau surorile în ochii şi în urechile cărora se aruncă murdăria învinuirilor nedrepte contra noastră tac…
Chiar dacă nu cred nimic din cele ce aud spunându-se despre noi, totuşi nu au curajul şi nu au voinţa să apere dreptatea noastră şi să-l înfrunte pe batjocoritor.
Nu au nici cinstea de a apăra dreptatea unui frate batjocorit în lipsa acestuia, | Continuare »

CUTREMURAŢI-VĂ ŞI NU PĂCĂTUIŢI

Ioan MARINI

Câţi nu întorc pe dos sfatul acesta ca să păcătuiască şi să nu se cutremure…Nechibzuinţa, lipsa de cugetare şi băgare de seamă trebuie să fie unul din motivele pentru care oamenii sunt atât de nebuni, încât dispreţuiesc pe Hristos şi resping cu ură harul ce li se oferă. Ah, de-ar tăcea odată patimile lor şi de s-ar linişti, pentru ca astfel înconjuraţi de liniştea solemnă, să-şi arunce privirea asupra trecutului şi să cugete la pieirea neînlăturată care îi aşteaptă! Un om care cugetă ar trebui să fie atât de înţelept, ca să recunoască prostia păcatului şi deşertăciunea tuturor poftelor lumeşti.
Stai pe loc, păcătosule nechibzuit, stai pe loc şi te gândeşte mai înainte de a face ultima săritură în pierzare. Nu arunca sufletul tău pentru un nimic! Îngăduie judecăţii şi minţii tale să-ţi vorbească. Pentru ce trăieşti pe lume? Lasă zgomotul lumii să tacă o clipă şi dă voie sărmanului tău suflet să vorbească cu tine, ca să-ţi vii în fire mai înainte ca să-i pecetluieşti soarta şi să-l arunci în pierzare veşnică. Păcătosule, opreşte-te o clipă! Gândeşte-te, cât mai este timp, la ceea ce-ţi slujeşte ţie spre pace.
Spune şi tu, cum spuneau sfinţii de odinioară: Mai degrabă moartea, dar păcatul nu! Un credincios de demult obişnuia să spună: Eu nu mă tem decât de păcat! Aruncându-ne la picioarele lui Iisus să spunem: | Continuare »

NU-ŢI PESE DE PĂREREA LUMII

Traian DORZ

Nu-ţi pese de părerea lumii când vrei să părăseşti ce-i rău,
căci nimenea din ei nu moare, nici nu plăteşte-n locul tău.

Nu-ţi pese de mărirea lumii pe care-o pierzi pentru Hristos,
mai mare-i decât orice rege chiar cel din urmă credincios.

Nu-ţi pese de ocara celor ce râd acum de Dumnezeu,
o clipă-i râsul, dar eternă e ispăşirea lui din greu.

Nu-ţi pese nici de-ameninţarea cu orice suferinţi acum,
nu chinul clipei te-ngrozească, ci chinul veşnicului scrum.

Nu-ţi pese nici de vreo plăcere sau loc pe care le jertfeşti,
nu-s bucurii, nici stări pe lume ca bucuriile cereşti.

Nu-ţi pese de nimic, nu-ţi pese decât de voia lui Hristos,
nu-i slavă ca a Lui nici una, nici viitor mai luminos.

TOT MAI ÎNTUNERIC

Tot mai întuneric pare că se face
pe Cărarea Sfântă pentru orice pace.
Oricine doreşte pacea mântuirii
are tot mai mare lupta-mpotrivirii.

Doamne, ia-ne-aminte multa-ngrijorare,
vezi ce greu ne-apasă sarcina prea mare.
ia-ne-o, ca să mergem mai uşor cu Tine,
fă-ne mai cu pace inimile pline.

Fie-Ţi scumpă viaţa fiecărui frate,
nu ne-o da în voia urii-nfuriate,
apără-Ţi Lucrarea prin a Ta putere,
singura nădejde e-n a Ta veghere.

Nu lăsa pe nimeni să se poticneacă,
nu-Ţi lăsa Oştirea să se risipească,
nu-Ţi lăsa Cuvântul fără mărturie,
vino şi-ntristarea fă-ne-o bucurie.

Orice întuneric va sfârşi-n lumină,
orice noapte neagră, într-o zi senină,
orice suferinţă, într-o mângâiere,
după orice moarte vine-o înviere. (Traian DORZ)

MILOSTENIA DINĂUNTRU

Vorbirea fratelui Opriş Ioan la adunarea de la Reşiţa – 1974

Scumpi fraţi şi surori iubite! Dacă mila şi dragostea lui Dumnezeu ne-a învrednicit ca în seara aceasta să ne vedem aici în această casă, Îl rugăm pe El să ne întărească, pentru ca să săvârşim câte ceva din ceea ce ne spune şi ne învaţă Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt, Călăuza noastră şi a frăţiilor voastre.
În capitolul 11 din Evanghelia de la Luca, versetele 40 şi 41, citim următoarele cuvinte: „Nebunilor, oare Acela care a făcut partea din afară nu a făcut şi pe cea dinăuntru? Daţi mai bine milostenie din lucrurile dinăuntru şi atunci toate vă vor fi curate.”
Aici este un capitol care îi judecă foarte mult pe cărturari, pe farisei, pe oamenii învăţaţi, pe cei cu carte multă, cu şcoală multă, şi le spune: „nebunilor…”
Eu n-aş vrea pentru nimic în lume ca aceste cuvinte să ne atingă şi pe noi. Cred că noi am trecut în rândul înţelepţilor, nu al nebunilor, aşa cum zice în Romani 13: „Să trăiţi frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi beţii, nu în curvii şi în fapte de ruşine…”
Ca fiii luminii să umblaţi!… Aşa să umblăm!…
„Nebunilor, cine a făcut partea din afară, oare nu a făcut tot El şi partea dinăuntru?” Zice apoi, în continuare: „Daţi milostenie din cele dinăuntru, ca să vă fie curate şi cele din afară”
Fraţilor, avem o mare datorie, chiar dacă nu nouă ne zice „nebuni”, chiar dacă… chiar dacă nu pe noi ne atinge aici; dar o mare datorie ne revine din al doilea verset, unde ne spune: „Daţi milostenie din cele dinăuntru, ca să vă fie curate şi cele din afară…” | Continuare »

ÎNCĂ PUŢIN!

Traian Dorz

Încă puţin – şi ce s-a spus curând o să se-arate,
se va vedea că ce s-a scris sunt toate-adevărate,
se va vedea că este-un iad şi este-o Judecată,
se va vedea cât de-nşelaţi sunt cei ce-au râs odată!

Încă puţin – şi tot ce-i azi neghină şi ocară
trimişi cereşti vor arunca în focul mai de-afară
şi seceriş nemaivăzut va trece peste lume
că ziua groazei a sosit tot răul să-l sugrume.

Încă puţin – şi semne mari, puteri ne-nchipuite
se vor ivi cutremurând privirile-ngrozite
şi toţi cei care n-au primit credinţa mântuirii
primi-vor crezul blestemat al hulei şi-al pieirii.

Încă puţin – şi Dumnezeu, Cel Viu în veci, deodată
ivi-Se-va, zdrobind pe veci minciuna apostată,
încă puţin, dar pân’ atunci dureri cum n-au fost încă
vor încerca nimicitor credinţa cea adâncă.

Fiţi treji şi vă rugaţi, voi, toţi câţi mergeţi către-aceste
nemaivăzute vremi şi stări căzute fără veste,
orice-aţi vedea şi-aţi auzi pe voi să nu vă-nşele,
căci vai de cei ajunşi atunci nepregătiţi în ele!

FERICIŢI CEI CURAŢI CU INIMA…

Cornel RUSU, «Casa sufletului tău»

Inima omului poate fi sau un templu sfânt în care să locuiască Domnul Iisus Hristos, sau o casă de necurăţii, o peşteră de tâlhari.
În simplitatea acestei fericiri, Mântuitorul Se referă la păstrarea sfinţeniei sufletului pe temeiul curăţiei lăuntrice a inimii. Ne atrage astfel atenţia că adevărata curăţie sufletească o au numai acei cu inima curată, pentru că întotdeauna adevărata înnoire se face dinlăuntru în afară. La o astfel de curăţenie interioară şi deplină e necesar să năzuiască şi să se silească tot creştinul…

Pe Domnul Iisus nu-L mulţumeşte să avem doar o viaţă frumoasă la suprafaţă, care să fie pricina laudelor omeneşti. El nu vrea morminte văruite frumos pe dinafară, iar înăuntru să fie pline cu oase moarte şi cu toată necurăţia (cf. Mt. 13, 27). Cei ce au doar pe buze Legea Domnului, iar înăuntrul fiinţei lor sunt plini de fiere amară, aceia sunt nişte făţarnici, care caută să placă oamenilor. Pe unii ca aceştia Mântuitorul îi mustră că se îngrijesc doar de partea din afară a blidului, dar înăuntru sunt plini de răpire şi de necumpătare (cf. Mt. 23, 25).

Toată taina mântuirii stă în a ni-L face prieten pe Dumnezeu. Dacă putem crede că e de ajuns a ne „boteza“ în apa ce ne-o oferă oamenii pretinşi credincioşi ai unor culte, fără să-I slujim Domnului cu o inimă curată în Biserica Sa cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească, trăindu-ne Botezul primit în ea, atunci nu dovedim că ne-am împrietenit cu Dumnezeu şi la nimic nu ne va folosi orice altă strădanie. | Continuare »

Cum trebuie citită Biblia

Preot IOSIF TRIFA, Biblia – Cartea Vieţii

Biblia conţine cea mai uşoară mâncare,
dar şi cea mai grea

Vom spune numai atât – pe scurt – că Biblia, fiind Cartea lui Dumnezeu, trebuie citită cu credinţă, cu rugăciune şi cu ajutorul Duhului Sfânt, Care este Autorul şi Scriitorul ei.
Pe lângă acestea, după cum s-a spus mai înainte, la citirea Bibliei trebuie să ţinem seama de un lucru: Biblia este o Carte pe care o poate înţelege oricine. Ea cuprinde o hrană uşoară, pe care o pot primi şi copiii.
În acelaşi timp însă, în Biblie sunt şi mân-căruri duhovniceşti mai grele, pe care nu le pot lua decât „oamenii mari“. Astfel de mâncăruri nu sunt pentru toţi.
De câte ori vei da peste un loc greu din Biblie, să zici: Asta-i o mâncare prea grea pentru mine! Şi să treci mai departe, căci, slavă Domnului, avem aici, în Cartea aceasta, mâncare destulă.

Însă, durere! Foarte mulţi creştini, care intră în şcoala cea mare a Bibliei, tocmai în greşeala aceasta cad: se opresc tocmai în locurile cele grele, pe care le răstălmăcesc spre pierzarea lor. Băgăm de seamă că şi aceasta este o ispită a diavolului. Eu m-am gândit în mine că astfel de creştini sunt ca omul care s-a apucat să mănânce peşte. Acesta, având masa încărcată cu peşte gras şi frumos şi hrănitor, se apucă să aleagă numai pe cel cu oase. El flămânzeşte ciugulind pe oasele unui peşte, în loc să se hrănească din hrana cea bogată ce-i stă înainte.

Exact aşa sunt şi unii creştini, cititori în Biblie. Biblia stă în faţa lor cu hrană multă şi uşoară. Ei însă aleg peştele cu oasele cele mai multe. Ei se încâlcesc în aceste oase şi flămânzesc lângă ele, în loc să se hrănească cu hrana cea bogată care le stă înainte. | Continuare »

E CERU-N SĂRBĂTOARE

Traian DORZ, din Eternele poeme

E ceru-n sărbătoare când înc-un păcătos
ascultă şi-mplineşte dorinţa lui Hristos
şi-ntoarce de la felul şi drumul lui pierdut,
şi Tatăl îl sfinţeşte cu dulcele-I sărut…

Dar când pierdutu-acesta, în loc să stea smerit
şi-ascultător sub crucea prin care-a fost primit,
se-ngâmfă cu trufie, călcând Cuvântul Sfânt,
– întregul cer l-îngroapă sub cel mai greu mormânt.

O, cât de mulţi odată cu lacrimi s-au predat
şi corul cel de îngeri cu drag s-a bucurat;
apoi, curând, când primul păcat i-a prăbuşit,
cu ce durere cerul în doliu i-a jelit!

Când doar pentru un suflet e-atâta jale-n cer,
ce trebuie să fie când mii şi sute pier?
Dacă-i atâta cântec când vine-un păcătos,
şi-apoi, când iarăşi cade, cât suferă Hristos!

…O, fericiţi voi, care pe îngeri bucuraţi;
rămâneţi până-n ceruri statornici şi curaţi,
căci vai de cel ce cade;
– al lui păcat spre Har
nu-l va plăti nici chinul cel veşnic şi amar.