AM SUFERIT PRIN LUME

Am suferit prin lume atât de mult, încât
ar trebui să-mi fie de toate doar urât!

Atât de mulţi din oameni mi-au fost vrăjmaşi şi hoţi,
încât ar fi cu dreptul să mă fi rupt de toţi

Şi-atâtea zile negre mi-au fost din câte-avui
că n-ar mai fi vreun bine nici uneia să-i spui…

– Dar celui ce iubeşte mereu îi pare rău
de tot ce-a fost vreodată frumos pe drumul său!

De dragu-acelor locuri ce le-am iubit atât,
mi-e dor şi după-acelea în care-am fost urât

Şi pentru-acele inimi ce-n lume m-au iubit
mi-e milă şi de-acelea ce viaţa mi-au zdrobit, | Continuare »

IISUS ÎŞI ALEGE APOSTOLI LA MAREA GALILEII

Chemarea-Petru-si-AndreiEvanghelia de duminică istoriseşte cum i-a chemat Iisus la apostolie pe patru dintre apostolii Săi; i-a văzut pescuind în marea Galileii, S-a apropiat de ei şi le-a zis: „Veniţi după Mine şi vă voi face pe voi vânători de oameni”, iar ei îndată, lăsându-şi mrejele şi corabia, au mers după Domnul… (citiţi pe larg această evanghelie la Matei 4, 17-25).
Evanghelia nu spune ce anume le-a mai vorbit Iisus celor patru pescari când i-a chemat la apostolie. Trebuie însă că le-a spus ceva nou, ceva nespus de măreţ, ceva ce i-a mişcat până în adâncul sufletului lor şi i-a făcut să-şi lase tot ce aveau şi să plece după Dânsul. Nu pentru orice vorbă îşi vor fi lăsat cei patru apostoli bărcile, soţiile, copiii, plecând în lume după un Om ce predica o învăţătură nouă despre împărăţia lui Dumnezeu. Mântuitorul era la începutul lucrării Sale. El a păşit în lume predicând o lume nouă, o învăţătură nouă, o schimbare din temelie a vieţii şi a rosturilor vieţii. Către gloata ce se strânsese la marginea mării să-I asculte cuvântul, Mântuitorul zicea: „Amin, amin zic vouă că rostul acestei vieţi nu stă numai în mâncare şi băutură… nu stă în aceea că mâncaţi şi vă săturaţi din peştii acestei mări… Rostul acestei vieţi este o împărăţie a lui Dumnezeu, care trebuie cucerită… O luptă se dă pentru această împărăţie şi cei ce se luptă pun mâna pe ea (Mt 11, 12)… Căutaţi mai întâi această împărăţie şi toate celelalte lipsuri ale voastre se vor adăuga vouă (Mt 6, 33)… | Continuare »

CHEMAREA VĂ AŞTEAPTĂ

Chemarea vă aşteaptă
să-ntoarceţi la Iisus
– cât oare tot nu faceţi
ce-atâta timp s-a spus?

O, ascultaţi, o, ascultaţi,
veniţi cât mai sunteţi chemaţi!

Iertarea vă aşteaptă
să vi se dea în dar
– cât oare tot rămâneţi
dincolo de hotar?

Lumina vă aşteaptă
să vă-nnoiţi prin ea
– cât oare veţi mai zace
robiţi de noaptea grea?

Cununa vă aşteaptă
cu străluciri cereşti
– cât oare mai tot strângeţi
gunoaiele lumeşti?

…Sau iadul vă aşteaptă
cu focu-i fioros
– cât oare mai respingeţi
iertarea lui Hristos?

Traian Dorz, Cântările din urmă

Toţi cei care au păcătuit

Traian Dorz, din HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIEI

Meditaţii la Apostolul Duminicii a II-a după Rusalii

Toţi cei care au păcătuit fără lege vor pieri fără lege – şi toţi cei care au păcătuit având lege vor fi judecaţi după Lege (Romani 2, 12).

TDorz1O, ce cuvânt greu este acesta! Păcatul este fapta nelegiuită a celui care, ştiind Legea, a călcat-o cu voia sa, atunci când putea să n-o calce. Ştiind să facă binele şi putând să-l facă, a ales cu voia şi cu ştiinţa lui să nu-l facă.
Chiar dacă n-a făcut în locul acestui bine un rău văzut, el totuşi a săvârşit o călcare de lege, fiindcă nu este om care să n-aibă, atât înăuntrul lui cât şi în afara sa, o Lege a Binelui, o lege a omeniei, care îl obligă faţă de semenul lui şi faţă de Dumnezeul său. Dacă o ascultă, e bun. Dacă nu, e rău.

De orice lege ar fi un credincios, el este obligat chiar de această lege a sa să facă binele semenilor săi.
De aceea, oricine îşi caută numai folosul său este un călcător de lege şi păcatul lui este cu atât mai mare cu cât legea sa este mai lăudată, mai clară, şi mai pretenţioasă în privinţa făptuirii binelui asupra căruia este învăţat să-l facă.
Creştinismul are cea mai hotărâtă şi mai puternică lege în privinţa asta. Nu există cult creştin care să fie scutit de grelele datorii poruncite de Legea dragostei de Dumnezeu şi de aproapele.
Şi Judecata cea Înfricoşată de la sfârşit va fi potrivită cu dreptatea faţă de toţi cei care au călcat poruncile acestei Legi unice şi veşnice, pe care Însuşi Dumnezeu a rânduit-o, spre a înlocui şi a completa toate legile Sale dinainte de ea. | Continuare »

Păcatul nu se iartă

Păcatul nu se iartă, păcatul se plăteşte;
şi cineva odată şi-odată-l ispăşeşte.
Păcatul e-o hulire atât de grea şi mare,
căci fără ispăşire el n-are-n veci iertare.

Păcatele acelui ce la Hristos le duce
îi sunt iertate numai prin Jertfa de pe Cruce;
Hristos le ispăşeşte, – de-aceea sunt iertate.
În alt fel nu-i iertare în veci pentru păcate.

Păcatele acelui ce pe Hristos nu-L cată
în veci de veci nu află iertarea aşteptată;
ci ele toate, toate rămân să le plătească
în veci acela care n-a vrut să le căiască.

Nu vă-nşelaţi, nu este în veci de veci iertare
pentru păcatul celui ce-n necredinţă moare.
Păcatul nu se iartă, păcatu-l ispăşeşte
ori Dumnezeu pe Cruce, ori cel ce-l făptuieşte.

Veniţi acum la Domnul cu orişice păcate,
ce El vă ispăşeşte, de Tatăl sunt iertate.
Dar cel ce-acum nu-ntoarce iertarea s-o primească,
în iad le duce toate, în veci să ispăşească.

Traian Dorz, Cântările Căinței

La mormântul lui Mihai Eminescu

La mormântul lui Mihai Eminescu

Traian DORZ, ISTORIA UNEI  JERTFE vol 4, pg. 511

Şi fiindcă tot eram aici, foarte aproape de cimitirul Belu, unde ştiam că este mormântul marelui poet Eminescu, pe la care nu fusesem de mulţi ani, am mers să-l mai vedem.
Am trecut pe lângă toate celelalte morminte cu nume cunoscute, ale unora dintre cei mai aleşi scriitori ai neamului nostru şi am ajuns la mormântul frumosului luceafăr al poeziei noastre vii. Era acoperit cu flori verzi şi proaspete, ca şi mormântul părintelui Oastei noastre vii.
– Ce-i aducem noi acestui suflet mare, am zis eu, dacă am venit acum pe neaşteptate aici lângă odihna lui zbuciumată? Flori văd că are destule şi văd că mulţi îi aduc flori. Noi să-i aducem ceea ce cred că îi aduc puţini sau poate nimeni. Să-i aducem rugăciunile şi lacrimile noastre.
Şi cu cea mai profundă iubire înlăcrimată, participantă la suferinţa, la dragostea şi la jertfa lui aduse pe altarul frumuseţii şi poeziei adevărate, am aşezat în faţa mormântului lui Mihai Eminescu lacrimile noastre. Şi în faţa Tronului lui Dumnezeu rugăciunile noastre cele mai fierbinţi pentru odihna şi mângâierea în lumea cealaltă a sufletului său atât de zbuciumat în lumea asta.

Nădejde am încă…

Adânc furioase puhoaie
În țărmul iubirii-mi se sparg,
Dar știu că răsare în larg
Slăvit curcubeu după ploaie.
Și-atunci în loc de talazuri
Privesc către cerul senin
Și-aștept ca un Soare divin
Să pună vâltorii zăgazuri.

Oricât e de aprigă iarna
Geroasă a ochilor mei,
Sfârșește în albi ghiocei
Când îngerii-și scutură goarna.
Și-atunci când în ger îmi îngheață
Credința pe drumu-mi pribeag,
Privesc către Domnul meu drag
Și iar primăvara-i în față. | Continuare »

O înviere mai bună

Traian Dorz, din HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIEI

TDorz1

„Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi. Unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea ce li se dădea şi au fost chinuiţi“ (Evrei 11, 35).

Toate promisiunile lui Dumnezeu sunt făcute aleşilor Săi care ascultă Cuvântul Lui nu înainte de moarte, ci după ea. Înainte de moarte, în viaţa aceasta, sunt promise numai necazuri şi suferinţe. Chiar şi acele binecuvântări de care vom avea nevoie şi pe care Domnul ni le va da, ele ne sunt promise numai împreună cu noi prigoniri. Deşi este foarte adevărat că Domnul ne dă atâtea bucurii, mângâieri, îndestulări şi câştiguri chiar şi în viaţa aceasta, încât uneori ne vine chiar să ne întrebăm cu mirare cum totuşi ni s-au promis numai necazuri, iar noi parcă avem numai bucurii.
Asta este, desigur, o taină a dragostei Sale faţă de noi, care ne-am aşteptat numai la necazuri, după cum ni s-a spus, pentru ca să ne pregătim să le putem suferi. Iar El ne dă bucuriile pe care nu ni le-a promis aici, pentru ca iarăşi să vedem că dacă aici unde nu ne-a promis ne dă totuşi atâtea binecuvântări, câte ne va da El atunci, Acolo unde ni le-a promis atât de multe!…

Dar toate promisiunile lui satan şi ale păcatului sunt numai pentru viaţa aceasta, înainte de moarte. După moarte nu spune nici unui păcătos ce-l aşteptă dacă ascultă de ispitele lui şi face ceea ce-l îndeamnă el. După moarte el chiar spune că nu mai este nimic, pentru ca nu cumva sufletul nenorocit, care ascultă pe diavolul şi face voia lui, să se oprească înspăimântat şi să spună: Ajunge! Vine moartea şi vine judecata şi vine osânda veşnică – nu mai fac răul! Mă întorc la Dumnezeu, ca să mă izbăvească de la diavolul şi să mă spele de păcat. | Continuare »

O, iată Ziua Oastei

Lidia Hamza

O, iată Ziua Oastei se-apropie uşorMormant-Pr-Iosif
Şi peste suflet iarăşi se lasă negru dor.
Ce-adâncă e durerea şi lupta cât de grea,
Părinte drag, ce singuri suntem la crucea ta.

Tu ne-ai dorit c-o floare, o lacimă şi-un cânt
Toţi într-un duh s-ajungem la scumpul tău mormânt
Când vine Ziua Oastei ca un ceresc zenit
Sub steagul Cincizecimii din care-a zămislit.

Dar tot mai alte feluri în jurul tău se „strâng“,
Sub flamura iubită, ce ochi vicleni te plâng!
Şi ce străine rosturi se-ascund sub sfântul steag,
Ce false adevăruri în numele tău drag…

Azi fiecare are un alt mod de-a privi
Un alt fel de-anţelege pe Domnul a-L slăvi
Dar unul singur este frumosul drum curat
Pe care, cu ce lacrimi şi jertfe, l-ai păstrat.

Ce să mai fie oare, ce lacrimi, câte cruci
Să spele azi noroiul străinelor năluci,
Să scuture toţi solzii părutei biruinţi
Ca să răsune imnul întâilor credinţi?

O, roagă-L pe Stăpânul slăvitei Cincizecimi
Să poarte până-n ceruri pe-aripi de heruvimi
Adâncul dor din suflet şi-al plânsului şuvoi,
În veşnice Rusalii să odihnim apoi.