Alte materiale la Evanghelia Înfricoşatei Judecăţi

Judecata-de-apoi-8

Domnul Iisus, profeţind vremurile de apoi şi sfârşitul veacurilor – Pr. Iosif Trifa

Evanghelia despre Înfricoşata Judecată – Sfântul Nicolae Velimirovici

SFARSITUL LUMII SI JUDECATA DE APOI… – Sfântul Ioan Maximovici

Evanghelia din duminica lăsatului sec de carne; a Judecății din urmă – Pr. Iosif Trifa

A doua venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos – Sfântul Ignatie Briancianinov

ZIUA JUDECĂŢII DIN URMĂ – Pr. Iosif Trifa

Cuvânt despre Înfricoşata Judecată – Arh. Arsenie Papacioc

Să ne pregătim pentru Ziua Judecăţii – Sfântul Teofan Zăvorâtul

Despre Judecata cea viitoare a lui Dumnezeu – Sfântul Luca al Crimeei

Ceva mai grozav decât Judecata din Urmă – (povestire) Părintele Iosif Trifa

Evanghelia Judecăţii – Părintele Arsenie Boca

[Necredinţa întru înviere duce totul în neorânduială] – Sfântul Ioan Gură de Aur

Mărimea răspunderii – Pr. Arsenie Boca

Te vede cineva!… – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei

 Fratele tău… – Traian Dorz, Meditaţi la Apostolul zilei

Împotriva fraţilor, împotriva lui Hristos – Traian Dorz, Meditaţi la Apostolul zilei

 

Poezii:

MAI ESTE-O JUDECATĂ; ÎNCĂ PUŢIN!; LA CAPĂT DE MILENII SUNTEM; TEME-TE DE OCHIUL VEŞNIC; DOAMNE, CÂND LA JUDECATĂ; ZIUA REVEDERII ; NOI TOŢI VOM FI ADUŞI; O, om, ce mari răspunderi ai; Nu vă-nchideţi încă; VAI ŢIE, BETSAIDA…; ÎN ZIUA JUDECĂŢII ASPRE; IATĂ, CERU-NTREG STĂ GATA; VINE ÎNVIEREA

 

Cântări potrivite cu evanghelia duminicii:

44. Răspunzi în faţa lui Hristos; 49. Va veni-n curând şi ziua; 53. Blândul Păstor; 55. Tu singur îţi faci raiul; 73. Nimica nu-i mai scurt; 82. Numai o dată tu trăieşti; 148. Vei veni, Iisuse; 196. Nu numai dorind; 501. Lângă poarta veşniciei; 564. Trist e cerul; 565. Când, azi, în faţa ta; 573. Ce e viaţa asta-n lume?; 579. Tot ce-ai avut pe lume; 584. O, iată, vin grăbiţii!; 668. Să-l binecuvânteze cerul; 957. Vorbea Iisus de pe colină; 968. Către faptele înalte

În faţa unei jertfe…

Crucea-Par.-OuatuPreotul Vladimir Popovici, Basarabia (publicat în: Solia unei jertfe)

Stăm adânc îndureraţi în faţa jertfei scumpului nostru părinte Vasile, care ne-a fost inima noastră. Care „a fost în inimile noastre pe viaţă şi pe moarte“ (II Cor. 7, 3)…
Judecând omeneşte, pentru noi, pentru scumpa soţie a părintelui Vasile, este neîn­ţeleasă răpirea din mijlocul nostru a dragului nostru părinte Vasile. Dar voia Domnului şi planul Lui sunt mai presus de voile şi planurile oamenilor. Deci noi trebuie să ne supunem. Credem că Domnul a găsit mai bine ca să-l cheme la Sine pe preaiubitul nostru tovarăş de luptă sfântă şi comandant de front iscusit şi neînfricat – acum.
Iubiţii mei! Părintele Vasile n-a murit, ci trăieşte în vecii vecilor. Munca lui pe ogorul Domnului trăieşte şi va trăi. Jertfa vieţii lui pentru cauza Domnului va trăi cât va trăi şi Biserica lui Hristos pe pământ. Părintele Vasile şi-a făcut un nume bun, iar numele cel bun în veci rămâne. Părintele Vasile a murit o moarte de martir, luptând împotriva Antihristului fărădelegilor de azi.
Părintele Vasile stă ca o pildă strălucită pentru noi, preoţii. Ca o pildă de dragoste desăvârşită, punându-şi şi sufletul pentru prietenii săi. Părintele Vasile în veac îşi primeşte răsplata sa – dragostea tuturor fraţilor. El este scăldat în lacrimile dragostei tuturor.

Noi, fraţilor, să învăţăm de la această jertfă – care este o jertfă sfântă, de martir, pentru biruinţa Împărăţiei lui Dumnezeu – să ne îndoim puterile în lupta împotriva lui Satan, pentru a birui lumea. Având mereu ţintă pe Hristos, Care este pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare (I Cor. 1, 30). Amin.

 

Predica testamentară de la Bârlad

Invitat de fraţii din Bârlad la adunarea din toamna anului 1936, părintele Vasile, având graiul stins de boală, le-a trimis fraţilor spre citire testamentara predică de mai jos, foarte potrivită spre a se citi în adunările Oastei.

Vor veni peste voi vremuri grele, poate chiar nespus de grele. Cu Iisus însă vom birui totul!

Mult iubiţi fraţi şi scumpe surioare în ostăşia Domnului Iisus Biruitorul! „Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos“ (Filip. 1, 2).

Aş fi dorit din toată inima să fiu în mijlocul dumneavoastră, pentru că vă iu­besc cu o iubire sfântă şi doream fierbinte să vă văd şi, împreună, să ne bucurăm în Domnul.
O grea suferinţă însă m-a împiedicat să pot fi cu trupul alături de dumneavoastră. Voi, fraţii din Bârlad, vă aduceţi aminte că şi în august eram răguşit. Acum, suferinţa a crescut. Sunt şi mai greu bolnav. Dar, dacă trupul îmi este lovit – şi încă greu – apoi duhul îmi este întărit. Prin această nouă suferinţă a gâtului, m-am alipit şi mai mult de Domnul Iisus. Şi, prin El, mă consider alături de dumneavoastră şi cu dumneavoastră, în orice clipă şi cu atât mai mult acum, când sunteţi adunaţi fraţi şi surori din multe părţi.

Dragostea ce ne uneşte în Iisus, strân­gându-ne în buchetul bine plăcut Domnului – al Oastei Domnului Iisus Biruitorul – mă îndeamnă să vă am întotdeauna în rugăciunile mele. Şi nu numai pe dumneavoastră, ci pe toţi fraţii şi pe toate surorile din întreaga ţară; fiindcă noi, cei mulţi, alcătuim un trup în Oastea Domnului Iisus Biruitorul.
Îngăduiţi-mi dar ca, atât în numele meu, cât şi în numele în veci preţuitului Părinte Iosif Trifa, să vă salut cu salutul ostăşesc, zicându-vă la toţi: Slăvit să fie Domnul Iisus Biruitorul! | Continuare »

…Dragă Vasile

Pr-Iosif-TRIFA[Părintele Iosif TRIFA], lângă sicriul părintelui Vasile Ouatu de la Bucureşti, a repetat în faţa multor martori (doar cu un an înainte de propria sa moarte), într-un ceas dintre cele mai grele pentru el, aceste testamentare cuvinte, ca un legământ al lui şi al nostru, al tuturor fraţilor, împreună cu el:
„…Dragă Vasile, am venit aici, fraţi de-ai tăi din toată ţara, să te petrecem la locul de odihnă. Tu pleci acum la Domnul şi Stăpânul Oastei noastre. Spune-I Domnului Iisus, dragă Vasile, că noi luptăm înainte. Spune-I că noi suferim, dar luptăm înainte…
Dragă Vasile, spune-I Domnului Iisus că ne-ai lăsat aici în Biserica Lui – şi aici vrem să rămânem. Ca odinioară tânărul Samuel, noi ne-am trezit în Biserică şi în Biserică vrem să rămânem, în Biserică vrem să luptăm, pentru Biserică vrem să ne jertfim, ca să avem Biserica Lui cea vie, cea luptătoare, cea biruitoare, cea curată şi fără pată (Efes. 5, 27).
Dragă Vasile, spune-I Domnului Iisus că până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm după Cuvântul Lui şi după dreptate. Până în ceasul de acum suntem ocărâţi, dar binecuvântăm, suntem prigoniţi, dar răbdăm, suntem vorbiţi de rău, dar ne rugăm. Până în ceasul de acum am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor (cf. I Cor. 4, 11-13). Dar pe toate le biruim, uitându-ne ţintă la El (Evrei 12, 1).
Dragă Vasile, spune-I Domnului că suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă suntem, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi (I Cor. 4, 8). Pentru că simţim mereu Mâna Lui şi dragostea Lui.
Dragă Vasile, spune-I Domnului Iisus că nimenea şi nimic nu ne vor mai putea despărţi de El şi dragostea Lui: nici necazul, nici strâmtorarea, nici prigoana, nici primejdia, nici sabia (Rom. 8, 35). Vrăjiţi de dragostea aceasta vom lupta până la sfârşit pentru ca, pe urmă, să ne luăm şi noi cununa. | Continuare »

Jertfa lui rămâne…

Cuvântarea Părintelui Iosif ţinută la înmormântarea părintelui Vasile Ouatu din Bucureşti

„Şi eu mă voi cheltui bucuros şi pe mine însumi pentru sufletele voastre“ (II Corinteni 12, 15).
O mare durere ne-a strâns pe noi aici, la biserica aceasta din Capitala ţării. Am venit să petrecem la locul de odihnă pe acela care a fost bunul păstor al acestei biserici şi pe acela care ne-a fost părinte drag şi conducător scump în Oastea Domnului.
Stăm cu toţii îndureraţi în faţa acestei jertfe. Dar în durerea aceasta este ceva deosebit. În durerea aceasta este ceva care înalţă şi sfinţeşte sufletele. Avem în faţa noastră o jertfă înălţătoare de suflete, pentru că acela care s-a topit până a ajuns în acest sicriu s-a adus pe sine însuşi ca o jertfă vie şi bine plăcută lui Dumnezeu (Rom. 12, 1). Avem în faţa noastră un sicriu însufleţitor. Avem în faţa noastră jertfa unuia care, cum zice Apostolul Pavel, şi-a pus în joc şi viaţa pentru lucrul lui Hristos (Filip. 2, 30). „S-a cheltuit şi pe sine însuşi“ pentru Evanghelia Lui. Avem în faţa noastră jertfa unui erou al lui Hristos, care s-a jertfit pentru cauza Lui, pentru Evanghelia Lui, pentru Biserica Lui. | Continuare »

Imn întru amintirea părintelui Vasile Ouatu

Petculescu Tudor

Te-ai stins, preabunule părinte,
Jertfindu-te pentru Iisus,
Te-ai dus la cer, la cele sfinte,
În sfânta Patrie de Sus.

Pe patul morţii, cu credinţă,
Ai pus să-ţi cânte de Iisus,
Şi te rugai cu umilinţă;
Noi toţi am plâns şi tu te-ai stins.

Ai murmurat o rugăciune
Şi parcă s-a mişcat pământul,
Mâna duceai spre-nchinăciune
Şi-apoi ţi s-a curmat cuvântul.

Te-ai dus, preabunule părinte,
Rămâne însă jertfa ta
Ce va grăi fără cuvinte,
Chemând pe toţi la Golgota.

Grăi-va-n lume cu putere
Locaşul sfânt ce-ai înălţat
Şi vor grăi cu grai şi fraţii
Pe cari la Domnul i-ai chemat.

Prin jertfa ta, iubit părinte,
Ne-ai ridicat mai sus, mai sus,
Să mergem toţi cu dor fierbinte
Să ne jertfim pentru Iisus.

PILDA CU FIUL CEL PIERDUT

PILDA CU FIUL CEL PIERDUT

O, ce minunată este această evanghelie a fiului pierdut! Parcă nici o altă evanghelie nu arată omului aşa de lămurit calea mântuirii sufleteşti. Ca într o oglindă se vede în această evanghelie viaţa omului şi ca un cântec ceresc se aude din ea chemarea: Întoarceţi-vă, păcătoşilor, la Dumnezeu!
Prin trei stări ne arată evanghelia că a trecut calea fiului rătăcit. Întâia stare a fost când a rupt legătura cu tatăl şi, ieşind din casa acestuia, şi-a prădat averea, alunecând tot mai mult în ticăloşie. A doua stare a fost când s-a oprit în loc din calea rătăcirii şi s-a întors înapoi la tatăl său. Iar a treia stare a fost iertarea şi bucuria cu care l-a primit tatăl lui.
Să luăm aminte că prin aceste stări trece şi viaţa noastră cea sufletească. În chipul şi asemănarea fiului din evanghelie rupem şi noi legătura cu Tatăl Ceresc de câte ori păcătuim şi apucăm pe calea păcatelor. Când ne aruncăm în braţele poftelor şi ale păcatelor, atunci începem şi noi să prădăm averea pe care ne-a dat-o Tatăl Ceresc.
O, în câte chipuri risipesc oamenii averea sufletească ce o au de la Dumnezeu! Ţie, omule, ţi a dat Dumnezeu minte şi înţelepciune să le pui în slujba mântuirii tale sufleteşti, dar tu îţi risipeşti mintea şi înţelepciunea, punându le în slujba păcatelor, în silinţa de a înşela şi a minţi pe Dumnezeu şi pe de-aproapele tău. Ţi-a dat Dumnezeu sănătate, dar tu o risipeşti în beţii, chefuri şi desfrânări. Ţi-a dat Dumnezeu avere şi bani, dar tu le risipeşti în pofte şi plăceri, în loc să o faci fântână de milă şi milostenie pentru cei săraci, bolnavi şi neajutoraţi. | Continuare »

EVANGHELIA DUMINICII A 34-A DUPĂ RUSALII

Fiul-cel-pierdut-7(a Fiului risipitor)

Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an

Minunată este această pildă! Este doar cea mai frumoasă dintre toate pildele Mântuitorului. În ea a pus Mântuitorul calea mântuirii noastre sufleteşti. În ea a pus, îndeosebi, dragostea şi bunătatea Tatălui Ceresc. Pilda cu fiul cel pierdut este cântecul cel dulce al iubirii cereşti; este chemarea cea dulce a Tatălui Ceresc; este vestea cea scumpă şi dulce că Tatăl Ceresc ne iartă, oricât de păcătoşi şi rătăciţi am fi. Calea fiului pierdut este calea mântuirii păcătoşilor. Să cercetăm această cale.
Prin trei stări – ne arată Evanghelia – a trecut calea fiului rătăcit. Întâia stare a fost când a rupt legătura cu tatăl şi, ieşind din casa lui, şi-a prădat averea în desfătări şi păcate. A doua stare a fost când s-a oprit în loc din calea rătăcirii şi s-a întors înapoi la tatăl său. Iar a treia a fost iertarea şi bucuria cu care l-a primit tatăl lui. Să luăm aminte că prin aceste stări trebuie să treacă şi mântuirea noastră, a păcătoşilor.
Calea cea rea a fiului pierdut a început în clipa când a rupt legătura cu tatăl său; în clipa când a ieşit din casa tatălui său şi s-a despărţit de el. Aşa e şi cu noi. Calea pierzării noastre sufleteşti începe în clipa când rupem legătura cu Tatăl Ceresc; începe în clipa când ieşim din casa poruncilor Lui şi din viaţa trăită cu El. Când trăieşti o viaţă predată Domnului, când trăieşti o viaţă cu Domnul, când trăieşti o viaţă de copil al lui Dumnezeu, răscumpărat prin Jertfa cea mare a Fiului Său, atunci n-ai necazuri, n-ai îngrijorări, n-ai lipsuri; atunci ai o viaţă dulce şi liniştită, pentru că Tatăl Ceresc acoperă toate lipsurile tale trupeşti şi sufleteşti.
Dar îndată ce ieşi din această viaţă trăită cu Domnul, în ascultare de voia Lui, începe calea cea largă a pieirii; începe risipa averii sufleteşti. | Continuare »

UN TÂNĂR A FOST ŞI FIUL CEL PIERDUT

UN TÂNĂR A FOST ŞI FIUL CEL PIERDUT

Ioan Marini, «Isus Biruitorul» nr. 7 / 9 febr. 1936 , p. 6

Acum duminică avem la rând evanghelia cu fiul cel pierdut.
Această evanghelie ne grăieşte îndeosebi nouă, tinerilor. Căci şi fiul cel pierdut a fost un tânăr ca şi noi. Cum zice Evanghelia: „Un om oarecare avea doi fii. Cel mal tânăr din ei a zis tatălui său: «Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.» Şi tatăl le-a împărţit averea. Nu după multe zile apoi, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea, ducând o viaţă destrăbălată” (Lc 15, 11-15).
Aşa e tinereţea. Visătoare şi dornică de libertate, de slobozenie. Aşa era şi fiul cel tânăr din Evanghelie. Avea de toate acasă. Nu ducea lipsă de nimic, fiindcă un tată bun îi purta de grijă.
Dar într-o zi, în inima lui miji dorul de „libertate”, de „slobozenie”, de străinătate, unde să-şi poată petrece „în voie”, fără a mai fi supravegheat. Şi de când dorul acesta s-a înstăpânit în inima lui, nu-i mai era drag nici de tată, nici de mamă, nici de frate, de nimic… În fiecare din ei vedea un vrăjmaş care l-ar putea împiedeca să-şi ducă planul la îndeplinire.
De câte ori nu vezi şi nu auzi şi astăzi de încordări şi certuri în familii, când copiii mai mari sau mai mici nu vor să mai ştie de autoritatea tatălui sau mamei…
„Ce ai să-mi porunceşti? – spune feciorul tatălui său. Fac ce vreau.” „Ce treabă ai cu mine?” – strigă din altă parte fiica, mamei sale. Şi ies apoi cu prieteni şi prietene la plimbări, petreceri şi jocuri, pe calea cea largă a fiului pierdut. Iar în urmă lasă nişte ochi care plâng; ochii sărmanei mame. | Continuare »