Doi necunoscuţi

Odată, Bunul Dumnezeu chemă virtuţile de pe pământ la ceva sfat în cer. Între cei chemaţi erau: Adevărul, Dreptatea, Mila, Credinţa, Bunătatea etc. Iar între aceştia erau şi doi care nu se mai văzuseră şi nu se cunoşteau. Se apropiară unul de altul să se recomande.
– Eu sunt Binefacerea – zise unul.
– Eu sunt Recunoştinţa – răspunse celălalt.
– Cum, voi nu vă cunoaşteţi? întrebă Bunul Dumnezeu.
– Nu, Doamne, – răspunseră cei doi necunoscuţi – căci pe pământ încă nu ne-am întâlnit niciodată.

Pr. Iosif Trifa, 600 istorioare religioase

Dar acum lăsaţi-vă!

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase care v-ar putea ieşi din gură. ( Coloseni 2, 8 )

E o minune cerească izbăvirea pe care Domnul Iisus o dă oricui Îl cheamă pe El să-l izbăvească din lanţurile diavolului.
Domnul Iisus a făcut mereu şi face mereu astfel de minuni, izbăvind pe oricine Îl cheamă cu lacrimi de căinţă, cu o dorinţă şi o credinţă puternică să-l scape.
Dar fiecăruia din cei pe care Mântuitorul îi dezleagă din acele lanţuri, El îi spune: Vezi, acum ai fost eliberat, bagă de seamă să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva şi mai rău (In 5, 14).

Dar ce se întâmplă cu mulţi? Se întâmplă întocmai ca în unul din desenele dintr-o carte a Părintelui Iosif Trifa. În acel desen era înfăţişat un om pe care diavolul îl trăgea spre cimitir, cu un lanţ. Dar omul nu mai era acum legat de acest lanţ, ci fusese dezlegat de Domnul Iisus. Totuşi omul se mai ţinea cu amândouă mâinile de lanţul diavolului, strigând:
– Fraţilor, nu mă lăsaţi! Nu mă lăsaţi, fraţilor, căci iată satan mă duce la iad…
– Dar lasă-te tu de lanţul lui satan, îi ziceau fraţii; căci el nu te poate duce dacă nu te ţii tu de el!

Aşa se întâmplă cu foarte multe suflete pe care Domnul le-a dezlegat din toate lanţurile diavolului şi i-a izbăvit de toate patimile şi păcatele cu care erau legaţi odinioară şi ţinuţi în moartea şi osânda diavolului…
Când diavolul le mai trece prin faţa lor câte un astfel de lanţ, ei se apucă din nou de el, spunând sau gândind că unul sau altul din păcatele pe care le iubiseră înainte n-ar fi oprit. | Continuare »

LA 88 DE ANI…

Duh sfânt al Oastei, vino în noi şi te aşază,
la cumpăna aceasta de lupte şi de ani,
adu-ne tu, în noaptea singurătăţii-o rază;
se zbate-al nostru suflet ca prins între duşmani.

Ierusalim al Oastei, ţi-e fiica alungată
şi lepădată plânge pe drumul părăsit,
cu jalea-n ochi spre fiii ei dragi pe care-odată
i-a învăţat iubirea la sânul ei iubit.

Şi ea-i ca şi Rahela cea nemaimângâiată,
căci prea cu dor şi lacrimi, şi jertfă i-a hrănit.
Alături, printre gloate, marama ei curată,
doar ea-Ţi mai şterge plânsul, Iisus cel Răstignit.

…Sfânt Înger al Lucrării, dezvăluie-ne taina
cu zvon de veşnicie şi dor nepământean
aflată de iubirea ostaşilor ce-n haina
de Nuntă-s azi, cu-n Mire, pe un ceresc liman…

Şi-mbracă-ne, Sfânt Înger, în haina de lumină
şi-n răstignirea Crucii cuprinde-ne deplin,
ca rostul sfânt al Oastei şi taina ei divină
un rod ceresc să crească, prin noi, spre câţi mai vin.

Ovidiu Rus

PRIVEŞTE, DOAMNE

Priveşte, Doamne, spre Lucrarea pe care-ai vrut-o pe pământ,
cum ai pornit-o Tu, Iisuse, şi azi cărările-i cum sînt…

Cum au ajuns, Iisuse-aceia ce vrednici Ţi i-ai vrut în ea,
cum i-ai dorit pe urma-Ţi sfântă, şi cum merg ei pe urma Ta!

Cum ne-ai lăsat porunca sfântă în care-ai vrut să umble-ai Tăi,
ce pildă ne-ai lăsat, Iisuse, iar noi umblăm pe alte căi…

Ce rod măreţ de fapte sfinte ni l-ai dorit de la-nceput,
dar ce poţi Tu culege astăzi din roadele ce le-am avut?

Trezeşte-ne, Iisuse Doamne, până n-ajungem la sfârşit,
Lucrarea, roadele, viaţa ne fie-aşa cum le-ai dorit.

Fr. Viorel BAR, Săucani

ÎN MIJLOCUL VOSTRU STĂ UNUL…

„Drept răspuns, Ioan le-a zis: «Eu botez cu apă, dar în mijlo­cul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoaşteţi.»“ (Ioan 1, 26)

În mijlocul lumii istorice, în mijlocul lumii geografice, în mijlocul lumii religioase, în mijlocul omenirii şi universului – stă Hristos prin opera Sa, prin Persoana Sa, prin Biserica Sa, prin toată Prezenţa Sa copleşitoare şi de neînlăturat, pentru ca, în egală măsură, să poată fi cunoscut, văzut,  slujit sau descoperit de către toţi cu uşurinţă!

O, oameni de pretutindeni şi de totdeauna, – în mijlocul vostru, Coloană veşnică, stă Unul, şi voi nu-L cunoaşteţi!… În mijlocul Ştiinţei şi Filosofiei stă El, soluţia unică şi criteriul unic, fără de care nu se poate rezolva nimic real şi convingător. În mijlocul Astronomiei, în mijlocul Cosmosului şi microcosmo­sului, stă El, Creatorul şi Orânduitorul tuturor şi al fiecăruia, Punctul Unic Nemişcat, Osia întregului Sistem, Nemişcatul Nordului infinit, în jurul căruia toate se mişcă cu o ascultare perfectă, din clipa când El S-a exteriorizat, creând Legile şi Tainele cărora numai singur El nu le este supus (Filip. 3, 21; 1 Cor. 15, 28). | Continuare »

Cerule, străjerule

Maria Blăjeru

Cerule, străjerule!
Pe sub bolta-ţi arzătoare
Trec mulţimi rătăcitoare,
Dar în ganduri, ce duc oare?
– Spune, cerule, ce vezi
Din înaltul unde şezi?

Gânduri,
Rânduri,
Stări zdrobite şi-ntristate,
Frunţi de gânduri aplecate
Cine vă cunoaşte oare
Şi-nţelege-aici sub soare
Multa voastră frământare?

Fiul, Tatăl,
Duhul, iată-L
Cel care-a creat gândirea
Are-alinul sfânt: iubirea
O, mulţimi rătăcitoare,
El e unica salvare
Cine Îl doreşte-L are!
…Cerule, străjerule!

SĂ CERCETAŢI

Viorel  Bar – Săucani, Bihor

Să cercetaţi ce duhuri în gând şi-n glas vă vin,
să nu primiţi cu grabă ce-i rău şi ce-i străin.

Să cercetezi, să cercetezi
pe cine-asculţi şi crezi
să nu te afli înşelat
de cel ce l-ai urmat.

Căci răul vine-n taină strecoară-să furiş
trăgând pe nesimţite spre-al morţii povârniş.

Când cel rău, vechiul şarpe vă-ncântă uşurel ,
o sută de-ochi deschideţi, să nu fiţi prinşi de el.

Veghere necurmată s-aveţi la orice pas,
nu-i ascultaţi îndemnul şi nici vicleanul glas.

Cu gândul totdeauna la-al Domnului Cuvânt,
vă-mpotriviţi ispitei, fiţi plini de Duhul Sfânt!

Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din ea

Fratele Simion Gheorghiţă, Slobozia, Neamţ

Viaţa aceasta prin care trecem fiecare îşi are etapele rânduite mai dinainte de a fi fost măcar o zi din ea (Ps. 138,16), dintre care cea mai frumoasă este vremea tinereţii.
Aceasta este un dar de la Dumnezeu, prin care trecem sau am trecut; dar lumea care ne înconjoară şi lucrurile din ea au în ele o puternică atracţie şi influenţă asupra tinerilor.
Fericită este vremea tinereţii pusă în slujba Domnului Iisus, călăuză după Cuvântul Lui. Dar vai de tinereţea trăită în slujba celui rău, supusă păcatelor!
Cuvântul lui Dumnezeu ne descoperă oameni care au experimentat, şi pentru alţii care-i vor urma, statornicia în credinţă, croind „cărări drepte“. Avem exemplul celor patru tineri evrei deportaţi în Babilon: Daniel, Anania, Misael, şi Azaria, care au refuzat să ia parte la mesele şi desfătările de la curtea împărătească şi au ales o viaţă de înfrânare, de post şi de rugăciune, chiar dacă acestea aveau ca şi consecinţă cuptorul cu foc sau groapa cu lei. | Continuare »

UNDEVA

de Traian Dorz, din vol. «Cântarea Cântărilor mele»

Undeva-ntr-o odăiţă lacrimile nu mai curg,
undeva-ntr-o odăiţă cineva nu se mai roagă,
nu mai stă-n genunchi şi-n taină nu mai cântă în amurg,
dragostea, cândva fierbinte, nu-i curată, nici întreagă.

Undeva nu se mai cântă astăzi psalmii minunaţi,
undeva, sub praf uitată, zace Biblia iubită,
împrejurul unei mese nu se mai adună fraţi,
la o uşă încuiată stă iubirea neprimită.

Cândva, cum curgea aicea caldul lacrimii izvor,
cândva, cum veghea iubirea la fereastra luminată,
cum sunau de cald şi dulce psalmii sfântului fior,
cum era această Carte de cu drag şi mult căutată…

Nicicând n-am crezut c-această uşă va avea zăvor,
nicicând n-am crezut c-această casă va ajunge mută,
c-o s-ajungă sec de lacrimi al iubirii cald izvor,
focul stins, calea pustie, vatra rece şi tăcută.

O, cum a putut fi harul şi de-aicea alungat,
alungaţi iubiţii oaspeţi, dragostea îndepărtată,
curăţia pângărită, legământul sfânt călcat?
– Vinovată odăiţă, cum vei arde tu odată!

ÎN EL ERA VIAŢA, LUMINA OAMENILOR

Traian Dorz, din «HRISTOS – DUMNEZEUL NOSTRU»

„În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.“ (Ioan 1, 4)

Cel dintâi lucru pe care l-a făcut Dumnezeu în haosul dinain­tea creaţiunii a fost lumina.
Cu lumina a început Începutul tuturor.
Căci în lumină stă viaţa şi prin ea şi există.
Când lumina încetează sau dispare de undeva, dispare şi viaţa de acolo.
Ceea ce mai rămâne, ceea ce nu dispare o dată cu lumina de undeva, aceea nu este viaţă, ci veştejire mai rea decât moar­tea. Când lumina va fi luată, ceea ce va mai rămâne pe pământ în urma ei nu va mai fi decât blestem şi moarte.
Lumina este Hristos (Ioan 8, 12). Aceasta înseamnă că numai acela care trăieşte în Hristos este în lumină şi are viaţă, iar acela are viaţă luminoasă în toate faptele şi zilele sale.

Înainte de a-L cunoaşte pe Domnul Hristos, într-un suflet nu poate fi decât întuneric şi dezordine, după cum în Univers înainte de a se spune cuvântul: «Să fie lumină!» — era totul haos şi noapte.
Dar după Hristos, după lumină, totul devine altfel. Totul devine ordonat şi frumos.
Înainte de venirea Domnului Iisus în lume, ce dezordine, ce întuneric, ce neştiinţă, ce idolatrie şi haos era pe pământ.
Dar după El, ce echilibru, ce ordine, ce lumină a rămas în toate lucrurile. În toată viaţa oamenilor. Şi în toate proble­mele lor de existenţă. | Continuare »