b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Popa Petru (Săucani),vorbire la nunta de la Petrileni – 9 septembrie 1984

Maria s-a sculat chiar în zilele acelea şi a plecat în grabă spre munţi, într-o cetate a lui Iuda. A intrat în casa lui Zaharia şi a urat de bine Elisavetei” (Lc 1, 39-40).

Slăvit să fie Domnul!
Aceste cuvinte ni s-au mai spus în seara aceasta şi le-am mai auzit (le cunoaştem atât de bine!) cu prilejul nunţii dragilor noştri tineri, fiindcă s-a potrivit în felul acesta, ca nunta lor să fie chiar în preajma acestei sărbători a Sfintei Născătoare de Dumnezeu, a Sfintei Fecioare Maria (cum spunea un colind: „Cea mai sfântă-ntre fecioare”). Ea a fost aceea de care S-a folosit Dumnezeu ca prin ea să trimită mântuire lumii.
Dacă Dumnezeu, în bunătatea şi-n dragostea Lui, n-a pedepsit păcatul şi pe toţi acei care au păcătuit, după cum meritau, ci S-a gândit, în bunătatea şi iubirea Lui cea veşnică, totuşi să trimită un Răscumpărător, să-L trimită pe Acela care-i va izbăvi din moarte şi din pierzare veşnică pe cei care au păcătuit, a trebuit totuşi, la mântuirea noastră, să lucreze prin cineva.
Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, când a creat toate cele văzute şi cele care nu se văd (şi viaţa noastră), a spus la urmă, după ce le-a creat pe toate: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră”. Pe toate le-a făcut prin Cuvânt: şi lumina, şi cerul, şi pământul; dar pe om l-a făcut cu mâna. Şi a lucrat la facerea omului întreaga Sfântă Treime: şi Tatăl, şi Fiul, şi Sfântul Duh. Dar bucuria mare a fost când de făptura aceasta, cea mai aleasă dintre toate celelalte care purtau chipul lui Dumnezeu, de-acum Se putea bucura şi Domnul. De lucrarea mâinilor Sale. [Însă] ispititorul şi vrăjmaşul n-a dormit. Şi a căutat să strice bucuria lui Dumnezeu, venind la făptura cea mai aleasă şi amăgind-o, ca să cadă în neascultare. | Continuare »

1. Dacă pomul cel bun după roadă se cunoaşte, iar pomul cel bun şi poame bune face, (Mt. 7:16; Lc. 6:44), Maica a toată bunătatea, Născătoarea Binelui celui veşnic, cum nu va covârşi prin bunătate şi frumuseţe tot binele atât cel din lume, cât şi cel mai presus de lume? Căci puterea care a preaînfrumseţat toate, veşnica şi fără de schimbare icoană a bunătăţii, Cuvântul cel mai presus de toată bunătatea şi mai presus de fiinţă, mai dinainte de veci, Fiul Tatălui Celui Preaînalt, fiindu-i voia să-şi asume chipul nostru din negrăită iubirea Lui de oameni şi din milă faţă de noi, ca să cheme firea noastră din adâncurile iadului în care a fost trasă şi să o înnoiască fiindcă îmbătrânise şi să o ridice la înălţimea cea supracerească a Împărăţiei şi Dumnezeirii Sale, fiind unit cu ea după ipostas, a trebuit să-şi asume trupul, trup nou, dar în acelaşi timp şi [asemenea] cu al nostru. Pentru ca să ne înnoiască pe noi dintr-ale noastre, printr-o zămislire şi naştere după chipul naşterii noastre şi mai apoi, după naştere, prin hrănirea şi purtarea în braţe, făcându-se întru toate ca noi pentru noi, a aflat roabă potrivită întru toate şi călăuză neîntinată cu firea tocmai pe această Pururea Fecioară pe care şi noi o cântăm astăzi, a cărei Intrare de necuprins cu mintea în Sfânta Sfintelor o prăznuim acum. Pe aceasta a rânduit-o mai dinainte Dumnezeu cel mai înainte de veci spre mântuirea şi chemarea neamului nostru omenesc şi a ales-o între toate fecioarele cele din veac, nu doar dintre mai multe, ci dintre cele minunate din toate veacurile şi renumite pentru evlavia lor şi priceperea şi pentru folosul tuturor precum şi iubirea de Dumnezeu, pentru purtarea lor atât în vorbe, cât şi în fapte. | Continuare »