Vai de cei care gândesc lucruri urâte despre Maica Domnului!

Vai de cei care gândesc lucruri urâte despre Maica Domnului!

Din cuvântul fratelui Traian Dorz la adunarea de consfătuire de la Pechea – 19 iulie 1985

… Nu de mult am sărbătorit plecarea, martiriul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel; în luna trecută.
În luna asta, mâine, sărbătorim amintirea unuia dintre cei mai mari profeţi ai lui Dumnezeu: Sfântul Profet Ilie.
Luna viitoare vom sărbători alte despărţiri: Adormirea Maicii Domnului, tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul.
Toate aceste evenimente sunt ca nişte puternice comori şi stâlpi în istoria Bisericii şi în viaţa credincioşilor.
[…] Am vorbit despre martirii, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, despre ultimele lor înştiinţări. Am vorbit despre Adormirea Maicii Domnului. Să ne aducem aminte de pilda ei minunată, de rolul sfânt pe care i l-a rânduit Dumnezeu în mântuirea omenirii. Despre acest vas ales şi sfânt despre care ar trebui să vorbim mereu şi mereu, luând ca pildă de viaţă comportarea ei sfântă, ascultarea ei, blândeţea ei, smerenia ei, bunătatea ei, credincioşia ei, nevinovăţia şi curăţia ei. Vai de cei care gândesc lucruri urâte despre Maica Domnului! Vai de cei care-şi permit să vorbească lucruri nepermise despre ea! Ea a fost vasul ales şi sfânt pe care Dumnezeu l-a ales pentru ca, prin el, să înlesnească mântuirea noastră. Dumnezeu putea alege o mie de alte căi pentru a aduce mântuire lumii. Dar a ales acest vas sfânt pentru că a fost cel mai sfânt şi cel mai curat, şi cel mai potrivit găsit de înţelepciunea şi de iubirea Lui pentru mântuirea noastră. Şi dacă Dumnezeu a avut atâta respect şi preţuire pentru ea, (…) dacă arhanghelul spune: „Eu sunt îngerul Gavril, care stau în faţa lui Dumnezeu şi duce mesajele cele mai importante în lume, trimis de Însuşi Dumnezeu”, dacă el, când vine în faţa Sfintei Fecioare, îi zice: „Plecăciune ţie!”, i s-a închinat şi i-a zis: „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har”, atunci cât de atenţi şi cu cât respect şi cu bun-simţ trebuie să vorbim noi despre fiinţa aceasta! Despre toţi profeţii şi oamenii neprihăniţi din Biblie, Cuvântul lui Dumnezeu mai aminteşte şi câte o vină, câte o pată în viaţa lor. Dar despre Sfânta Fecioară nici un Cuvânt al lui Dumnezeu nu vorbeşte ca de ceva care ar fi putut să fie o umbră peste nevinovăţia ei. | Continuare »

LA PRAZNICUL ADORMIRII NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU

LA PRAZNICUL ADORMIRII NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU

Acum joi avem praznicul Adormirii Născătoarei de Dumnezeu. Biserica noastră Ortodoxă învaţă că Preacurata n-a rămas îngropată în mormânt, ci – printr-o minune – a fost înălţată în slăvile vieţii cereşti. Iar învăţătura aceasta nu e întemeiată pe legende, ci pe Biblie, pe Cuvântul lui Dumnezeu.
În vedeniile sale, Evanghelistul Ioan a văzut pe Preacurata în slăvile vieţii cereşti: „Şi semn mare s-a arătat pe cer: femeie învăluită în soare şi luna sub picioarele ei şi pe capul ei cunună cu doisprezece stele” (Apoc 12, 1). Iar Psalmistul David, aşişderea, chipul Preacuratei l-a văzut în Psalmul 44: „Înainte a stătut Împărăteasa de-a dreapta Ta, în haină aurită îmbrăcată, împodobită” (Ps 44, 11).
Peste tot, cultul Maicii Domnului îşi are temeiul lui în Biblie; îşi are temeiul lui biblic. Greşesc sectarii care resping cultul Maicii Domnului, spunând că nu îşi are temeiul în Biblie. Dar greşesc, de altă parte, şi aceia care umblă să apere acest cult cu fel de fel de istorisiri şi ocoşeli omeneşti, cum face şi păr. Moţa prin «Lumina Satelor».
Cultul Maicii Domnului este arătat lămurit în Biblie şi el se poate oricând apăra şi susţine prin Cuvântul lui Dumnezeu. Însăşi Preacurata arăta acest cult prin cuvintele de la Luca: „Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile” (Lc 1, 48).
Biserica noastră învaţă că Maica Domnului mijloceşte şi ea pentru noi la Fiul Său prin rugăciunile ei. | Continuare »

La Mormântul Preacuratei Născătoare de Dumnezeu

La Mormântul Preacuratei Născătoare de Dumnezeu

Pr. Iosif TRIFA, Pe urmele Mântuitorului

Tradiţia spune că, după răstignirea Mântuitorului, Maica Sfântă a rămas mai departe în Ierusalim, unde a trăit o viaţă retrasă cu totul în rugăciune, în singurătate şi în durere. „Sabia ce a trecut prin inima” Preacuratei în clipele răstignirii Fiului său a simţit-o până la sfârşitul vieţii sale. Învierea dumnezeiescului Fiu n-a putut închide cu totul rana din inima Preacuratei. Tradiţia spune că Maica Preacurată a fost îngropată în Ierusalim. Privitor la adormirea şi îngroparea Maicii Domnului, Biserica Ortodoxă învaţă că „Preacurata Fecioară n-a putrezit în ţărâna acestui pământ, ci a fost mutată la ceruri fără să vadă stricăciunea. Adormind pe pământ în somnul morţii, Născătoarea de Dumnezeu s-a deşteptat în ceruri” unde şade în toată cinstea şi mărirea ce i se cuvin, precum întăreşte acest lucru şi Psalmistul care zice: „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta în haină aurită îmbrăcată, prea înfrumuseţată” (Psalm 44, 11) şi precum stă scris în Apocalipsa: „Şi semn mare s-a văzut în cer: femeie îmbrăcată cu soarele şi luna sub picioarele ei, şi pe capul ei cunună cu douăsprezece stele” (cap. 12, 1).
Tradiţia spune că la înmormântarea Sfintei Fecioare „Apostolii s-au adunat cu minune de la marginile lumii” (luaţi fiind de nori).
Locul unde a fost îngropată vremelnic Sfânta Fecioară se păstrează până în ziua de azi la Ierusalim. | Continuare »

PRIMIŢI TRIMIŞII DOMNULUI

Traian Dorz, Mărturisirea strălucită

(…)
13. Hristos ar fi putut mântui lumea şi fără ucenicii Săi, dacă ar fi vrut să înlăture cu totul împreună lucrarea lor cu El.
După cum Dumnezeu ar fi putut face acest lucru şi fără întruparea ca Om a Fiului Său Iisus Hristos din Preasfânta Fecioară Maria.
Căci lui Dumnezeu toate lucrurile Îi sunt cu putinţă (Mt 19, 26).
Dar, în înţelepciunea Sa cea veşnică, El a ales să fie astfel mântuirea noastră, căci în acest fel a găsit El că va fi cel mai bine.

14. Mântuitorul ar fi putut să Se întrupeze venind în lume şi în alt fel, pentru că, Dumnezeu fiind, El nu putea fi îngrădit de legi omeneşti şi de piedici de netrecut în alegerea căilor Sale,
– dar a ales-o pe Preasfânta Fecioară Maria ca mijlocitoarea celei mai binecuvântate căi prin care trebuia să vină El între oameni – pentru mântuirea oamenilor.
Fiindcă nicio altă cale nu era mai potrivită ca aceasta, nici mai curată şi nici mai iubitoare pentru noi;
niciun alt mijloc nu era mai bun
şi nicio altă fiinţă nu era mai curată şi mai frumoasă ca ea.
Spre a fi vrednică de Sfinţenia Celui ce venea să sfinţească toate, de la Dumnezeu şi pentru Dumnezeu.
O, ce tainică şi iubitoare este înţelepciunea lui Hristos! | Continuare »

Predica la Adormirea Maicii Domnului – Parintele Constantin Galeriu

Sărbătoarea Sfânta Maria sau Adormirea Maicii Domnului.

Despre Adormirea Maicii Domnului nu găsim date în Sfintele Evanghelii, ci numai în tradiţia Bisericii. Sfânta Maria sau Adormirea Maicii Domnului este tratată în scrierile a patru părinţi orientali: Patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului şi Sfântul Ioan Damaschin.

Aici predica Părintelui Constantin Galeriu

Alte materiale despre Maica Domnului

Predica la Adormirea Maicii Domnului – Parintele Constantin Galeriu

PREASFÂNTĂ NĂSCĂTOARE – Traian Dorz

Maica Domnului reprezintă în cer dulceaţa feminină şi nemărginita dragoste maternă – Nicolae Steinhardt

SLUJIRE ŞI RĂSPLATĂ – Traian Dorz

Mijlocitoarea Întrupării Dumnezeieşti – Traian Dorz, Numele Biruitorului 

Dulce şi amar – Traian Dorz, Păşunile Dulci

Măicuţa Lui – Lidia Hamza

Maica Domnului Iisus – Traian Dorz

REGĂSIRE – Săndica Afteni

[Mama lui Iisus era acolo] –  Traian Dorz

BINECUVÂNTATĂ MAICA – Traian Dorz

O, MAICA JERTFEI SALVATOARE –  Traian Dorz

CÂNTAREA MARIEI –  Traian Dorz

Prohodul Maicii Domnului

Mijlocirea rugăciunilor Maicii Domnului –  Traian Dorz

 

Nu te teme!

Lidia Hamza

Ți-e marea-nvolburată
Și vântu-ți bate rău?
Ți-e barca răsturnată
Și pierzi curajul tău?

Tu ține-ți mai aproape
Privirea-n ochii Lui,
Căci pasul tău pe ape
E-n mâna Domnului.

Când valul se ridică
Spre cerul fioros,
– Aici sunt! vrea să zică
Cu glasul blând Hristos.

Sunt Eu, tu nu te teme
Nu te-ndoi-n furtuni,
Stăpân sunt peste vreme,
Stăpân peste genuni.

Dă-mi mâna cu credință
Și nu privi la val,
Că toate-s cu putință,
Când te încrezi total.

O tu, sărmane suflet,
Nu te opri din mers,
Pe ape-oricărui umblet
Și urma i s-a șters.

Dar când te-ncrezi, minunea
Rămâne până-n veci
Și urma ta străluce
Prin orice ape treci.

Căci Domnul ce de mână
Te prinde în răscruci,
Va străluci-n furtună
Și-n El și tu străluci.

Către cer, împreună


umblarea_pe_mare_micaFurtuni și talazuri cum n-am mai văzut
Cădeau peste mine-n neștire,
Sub valuri, afundul, adânc desfăcut,
Părea că mă trage-n pieire.

Și iar, uriașele valuri spre cer
Nălțau spumegândele unde,
Păreau să mă prindă sub ele să pier
Și-n neguri apoi să m-afunde.

– O, știu că, din toate, scăparea ești Tu,
Strigat-am cu vocea mea stinsă,
Și-n raza de lună, pe spume-apăru
Făptura-Ți cu mâna întinsă.

O, Doamne-ndoiala să n-o lași nicicând
Să-mi cadă-n ispită voința,
Ci mâna întinde-mi spre Tine trăgând
Din valuri, slăbită credința.

Pe valuri cu Tine de mână plutind,
Nici noapte, nici frig, nici furtună
Nu poate s-acopere glasu-mi șoptind:
Iisus, către cer, împreună!

Lidia Hamza

EVANGHELIA DUMINICII A 9-A DUPĂ RUSALII

Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an

Potolirea-furtuniiUmblarea pe mare; potolirea furtunii

Iată o evanghelie pe care o trăim şi noi de atâtea ori în viaţa noastră cea sufletească. Cine oare n‑a avut vifor în marea vieţii lui? Cine oare a avut tot senin şi vreme bună în viaţa lui? Nimeni! Toţi am avut sau avem furtuni mai mari sau mai mici în marea vieţii noastre. Vremea vieţii noastre se trece mai mult în nor decât în senin; mai mult în furtună decât în linişte. Sunt două feluri de valuri şi de furtuni în marea vieţii noastre: de o parte sunt valurile necazurilor şi ale întristărilor, iar de altă parte e viforul ispitelor şi al păcatelor. Pe furtuna cea dintâi – a necazurilor – toţi o cunosc, toţi se tem de ea şi se feresc de ea. Însă nu cunosc toţi oamenii pe cealaltă: viforul ispitelor şi al patimilor lumeşti. Puţini se înspăimântă de acest vifor şi puţini caută să scape de el. Dimpotrivă. Cei mai mulţi caută în adânc această furtună şi simt plăcere în valurile plăcerilor lumeşti (adică în valurile pieirii sufleteşti). Şi mai puţini sunt apoi acei care-L cunosc pe Acela Care singur poate domoli şi linişti furtuna necazurilor şi viforul ispitelor: pe Iisus Mântuitorul. O, ce privelişti înspăimântătoare se pot vedea în marea acestei vieţi! În toate părţile se văd corăbii ce se cufundă şi corăbieri ce se îneacă; în toate părţile, suflete care se pierd în valurile patimilor şi păcatelor; în toate părţile, corăbieri ce dorm la cârma vieţii în vreme ce corabia lor se cufundă. Dar, iată, în mijlocul acestei grozave furtuni de pieire sufletească, o mică ceată pluteşte în jurul unei lumini. E ceata celor puţini, care Îl au pe Iisus Mântuitorul de cârmaci şi cârmuitor al vieţii lor. În mijlocul valurilor, această ceată stă fără frică şi peste valuri umblă ca pe uscat. | Continuare »