kenneth-dowdyDoamne, ce sărac e-acela
care pâinea lui nicicând
nu şi-o-mparte ca s-aline
foamea unui mai flămând!

Doamne, cât de orb e-acela
ce se uită numa-n jos
şi nu vede-n veci lumina
mântuirii lui Hristos!

Doamne, cât de surd e-acela
lângă care-atâta har
cântă, cheamă şi suspină,
şi se roagă în zadar!

Doamne, cât de rob e-acela
care-i lacom şi zgârcit,
care-şi poate-nchide mâna
dinspre semenul lipsit!

Doamne, ce-ngheţat e-acela
care n-are-n sânul lui
nici o rază de iubire
spre durerea nimănui!

Doamne, ce pierdut e-acela
ce se vrea necredincios,
căci, râzând, calcă-n picioare
harul său de la Hristos!

Traian Dorz, Cântări de sus

Meditaţii la Adostolul din duminica a IX-a după Rusalii

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

TDorz1Eu, ca un meşter zidar înţelept, – zice Sfântul Pavel – am pus temelia şi un altul clădeşte deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra…
El pusese temelia aceasta şi în Corint.
Temelia era Aceeaşi: Piatra din capul unghiului, pe Care o pusese Dumnezeu şi Care era Hristos.
Nimeni nu mai putea pune o altă temelie Lucrării de mântuire, fiindcă în nici un alt nume decât IISUS nu există mântuire (Fapte 4, 12).
Dar, o dată temelia pusă, vine marea răspundere a fiecărui lucrător, asupra felului cum clădeşte el pe temelia asta. Şi ce fel de material foloseşte în clădirea lui Dumnezeu.
De-a lungul temeliei acestei uriaşe clădiri, sunt împrăştiaţi mulţi lucrători. Dar, ca la orice altă zidire, pe tot lungul zidului este un singur dreptar, după care trebuie să clădească fiecare, unul cu celălalt, de la un capăt la altul al zidului.
În sectorul său, fiecare lucrător face cum vrea, dar el este totuşi obligat să ţină seama neapărat şi de ceilalţi… Să se verifice pe el însuşi după cei de lângă el. Să-i vadă şi pe ei cum lucrează: bine sau rău. Dacă fac bine, să facă şi el ca ei. Dacă fac rău, să-i corecteze, pentru a face bine şi ei. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 6 august:

„Şi cei ce cântă şi cei ce joacă strigă: „Toate izvoarele mele sunt în Tine“ (Psalmi 87, 7).

bibliaDin muntele cel mai înalt izvorăsc nu numai cele mai puternice, dar şi cele mai limpezi ape.
Cei ce locuiesc lângă munte nu duc niciodată lipsă de ape proaspete şi răcoroase, de ape dulci şi curate.
Având izvoare nesecate, muntele revarsă ape din belşug tuturor celor care vin la el şi rămân acolo.

Hristos este Nesecatul Rezervor de ape vii, care ţâşnesc în viaţa veşnică (Ioan 4, 14).
Învăţăturile Sale dulci şi limpezi,
nemuritoare şi rodnice,
sunt apele cele vii care înviorează şi întăresc sufletele neîncetat, de mii de ani, renăscând şi primenind viaţa tuturor,
O, ce izvoare binecuvântate sunt izvoarele lui Hristos!
Credinţa lui Hristos, care se naşte din Cuvântul şi din Duhul Său în sufletele noastre,
ce izvor viu şi fericit este ea! (Rom. 10, 17)…
Ce putere de rodire şi biruinţă ne dăruieşte credinţa, nădejdea şi dragostea lui Hristos! | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 5 august:

„Sionul are temeliile aşezate pe munţii cei sfinţi“ (Psalmi 87, 1)

bibliaÎn înţeles duhovnicesc, Sionul este starea cea înaltă şi sfântă în care locuieşte şi stăpâneşte, cu mare bucurie şi binecuvântare, totdeauna, Dumnezeu.
Este acel înalt nivel duhovnicesc pe care îl pot atinge în trăire numai sufletele care, stăruind printr-o necurmată luptă de rugăciune şi de înfrânare, de osteneli şi de jertfe,
ajung într-o aşa părtăşie de ascultare cu Hristos, încât inima lor devine o sfântă şi plăcută locuinţă pentru El. Un Sion ceresc.
O, ce înaltă şi dumnezeiască stare este aceasta!
Într-o astfel de inimă şi de viaţă străluceşte înţelepciunea şi dragostea,
răbdarea şi bunătatea,
curăţia şi toate roadele Duhului,
tot mai frumoase, tot mai dulci şi tot mai multe.
Într-o astfel de viaţă – şi prin ea peste alţii – se revarsă izvoarele nesecate şi fericite ale învăţăturii sănătoase,
ale binefacerilor mângâietoare
şi ale rugăciunii fierbinţi.
Peste viaţa şi inima aceasta odihneşte fericit şi liniştit, totdeauna cu plăcere, Duhul lui Dumnezeu (1 Petru 4, 14).

Cetatea unei astfel de inimi, de vieţi şi de trăiri, păzită de credinţă şi de Dumnezeu,
este puternică şi este de neînvins.
Zidurile ei sunt de neclintit, pentru că Temelia ei stă pe munţii înalţi şi sfinţi ai harurilor felurite ale lui Hristos (1 Cor. 3, 11). | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 4 august:

Învaţă-mă căile Tale, Doamne! Eu voi umbla în adevărul Tău. Fă-mi inima să se teamă de Numele Tău (Psalmi 86, 11).

bibliaCăile Domnului se învață.
Se învață tot așa cum se învață și orice alte căi în care omul umblă sau trebuie să umble.
În învățarea căilor Domnului, omul are mulți învățători.
Ele se învață începând din familie, din copilărie, de la mamă, de la cei care-l cresc…
Apoi din educația școlii și a cărților.
Apoi din experiența încercărilor, a minunilor și a trăirii sale personale.

Tot așa se învață și căile păcatului.
Sunt atâția învățători și pentru aceste căi – o, mai ales pentru acestea! Sunt duhurile rele, oamenii răi, cărțile rele…
Câtă vreme copilul nu poate deosebi răul de bine, el fiind cu totul neînvățat,
răspunderea pentru îndrumarea lui pe căile Domnului o au părinții, îngrijitorii, educatorii lui.
Aceștia, cu toții, au datoria de contiință să-l îndrepte, învățându-l căile Domnului, să-l îndrume în tot ce este curat, sfânt și bun, sădind și cultivând în inima și în mintea copilului încă de la înceut,
tot ce este sfânt, adevărat, cinstit, vrednic și bun.
O dată cu graiul mamei lui, copilul trebuie să învețe rugciunea. Și o dată cu cunoașterea, el trebuie să învețe credința în Bunul Dumnezeu-Tatăl.
Și din primul an el trebuie să înceapă a ști Adevărul Domnului nostru Iisus Hristos
și iubirea Duhului Sfânt,
apoi cinstea și dreptatea,
cumpătarea și vrednicia vieții creștine. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 3 august:

Ia aminte, Doamne, şi ascultă-mă! Căci sunt nenorocit şi lipsit (Psalmi 86, 1).

bibliaCea mai mare nenorocire din lumea aceasta este starea de trăire în păcat,
adică de neascultare de Dumnezeu,
în vrăjmașie cu Cuvântul Său Sfânt și cu Duhul Său.
Cea mai mare lipsă a oricărui suflet este lipsa lui Hristos, adică lipsa darului și harului Său
și lipsa Duhului Său (Rom. 8, 9)
și lipsa vieții și luminii care este El (Ioan 8, 12).
Toate celelalte nenorociri și lipsuri care vin apoi, de orice fel, în viața unui suflet sau a unui popor,
decurg numai din acestea două: nenorocirea păcatului și lipsa lui Hristos.

Cine ascultă de Dumnezeu, prin chiar ascultarea aceasta, este iertător și răbdător,
înfrânat, bland și cumpătat.
Trăind în felul acesta, omul poate să treacă pe lângă toate nenorocirile, căci nu va cădea în ele, fiindcă virtuțile sale și puterea lui Hristos îl vor apăra.
Iertarea nu-l va lăsa să cadă în certuri și bătăi, în procese și în dezbinări…
Răbdarea nu-l va lăsa să cadă în mânie, în pizmă și în răzbunare.
Înfrânarea nu-l va lăsa să cadă în desfrânîri, în stricăciuni și în risipă.
Iubirea nu-l va lăsa să cadă în ură, în rătăcire și în tulburare…
Aceste sfinte virtuți, nu numai că îl vor apăra de nefericire, dar, trăite evlavios, ele îl vor păstra într-o stare senină de putere și har ceresc, din care el va putea face tuturor binele,
iar aceasta va fi în primul rând izvorul fericirii lui însuși. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 2 august:

„Da, mântuirea Lui este aproape de cei ce se tem de El, pentru ca în ţara noastră să locuiască slava“ (Psalmi 85, 9).

bibliaNu există nici un alt cetăţean mai de preţ pentru o ţară decât cel cu adevărat credincios!
Nici un alt fiu al unei patrii pământeşti nu-i poate fi atât de folositor şi de necesar acesteia, ca acela care este, mai întâi, un fiu credincios al Patriei şi Împărăţiei lui Dumnezeu.
Căci acesta, nu numai prin cinstea cu care umblă şi munceşte sau prin curăţia şi hărnicia vieţii şi a faptelor sale, este un model frumos şi un îndemn în mijlocul altora,
dar el luptă neîncetat şi prin rugăciunile lui înaintea lui Dumnezeu pentru bunăstarea ţării sale, pentru conducătorii ei, pentru vremi de pace şi belşug în ea
şi pentru izbăvirea de năvălirea altor neamuri.
El se roagă mereu şi caută să facă mereu tot ce-i poate fi folositor înaintării şi slavei patriei sale pământeşti.
Acesta munceşte şi se roagă ca peste ţara lui să se reverse din plin liniştea şi hărnicia, cumpătarea şi libertatea, inteligenţa şi armonia socială,
spre a putea locui în ea slava lui Dumnezeu.
Adică tot ce poate înălţa o ţară nu numai la un mai înalt nivel de trai material, ci încă şi mai mult: la acel înalt nivel de trai moral, care o poate face să fie demnă de respect în faţa tuturor celorlalte naţiuni…
şi vrednică de prezenţa slavei lui Dumnezeu în ea.

Pentru că noi suntem convinși că niciun alt mijloc nu există pentru ca țara noastră să ajungă la un înalt nivel luminos și fericit decât prin Hristos, noi vom continua să lucrăm totdeauna și să ne rugăm neîncetat,
și să luptăm cu orice sacrificii, până la capăt, ca și țara noastră să ajungă la fericita stare a ascultării de Hristos.
Fiindcă numai prin El poate ea să se bucure de cel mai fericit trai. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 1 august:

„Ai iertat nelegiuirea poporului Tău, i-ai acoperit toate păcatele“ (Psalmi, 85, 2)

 bibliaNu este om pe lumea aceasta căruia Hristos să nu-i fi acoperit o sumedenie de păcate.
Chiar şi celor care nu vor să se lase de calea lor cea rea,
ci cu îndrăzneală vor să meargă până la moarte pe calea pierzării,
Dumnezeu le-a arătat atât de multă îngăduinţă şi milă, acoperindu-le atât de multă vreme şi în atât de multe locuri faptele lor vinovate şi ruşinoase…
Aceasta nu pentru că nu L-ar fi vătămat nelegiuirile făcute şi nu L-ar fi îndurerat această rea stare,
ci pentru ca, prin bunăvoinţa arătată faţă de el, bietul păcătos nenorocit şi căzut să vadă, în sfârşit, cât de bun este Dumnezeu chiar cu el şi să se trezească, părăsindu-şi calea sa nefericită şi pierzătoare, venind cu pocăinţă la mântuire.

Tâlharul, dacă ar vrea să-şi aducă aminte câte păcate i-a acoperit Dumnezeu înainte de a-l lăsa să fie descoperit, s-ar prăbuşi înaintea lui Dumnezeu de ruşine şi de recunoştinţă.
Desfrânatul, la fel.
Mincinosul şi înşelătorul, tot aşa,
vânzătorul şi prefăcutul, de asemenea,
ucigaşul şi clevetitorul, toţi-toţi, la fel.
Dumnezeu Şi-a oprit ani îndelungaţi, plin de durere şi de îngăduinţă, plata dreptăţii Sale împotriva celor care păcătuiau cu tot mai mare îndrăzneală.
Domnul suferea, văzându-i mereu săvârşind cu tot mai multă neruşinare fărădelegile lor – şi i-a răbdat aşteptându-i.
Dar toate acestea până într-o zi. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 31 iulie:

„Tu ai fost binevoitor cu ţara Ta, Doamne! Ai adus înapoi pe prinşii de război ai lui Iacov (Psalmi 85, 1)

bibliaNici un om din lumea aceasta nu va putea spune niciodată că Dumnezeu, faţă de el, n-a fost binevoitor.
Fiindcă nu este nimeni, care, cercetându-şi sincer viaţa sa, în faţa cerinţelor voii lui Dumnezeu, să nu recunoască şi să nu vadă că, faţă de dânsul, Dumnezeu S-a purtat mult mai binevoitor de cum s-ar fi căzut.
Adeseori, nu poţi vedea bunăvoinţa lui Dumnezeu faţă de alţii, fiindcă nu le cunoşti cele ascunse ale lor.
Dar faţă de tine o poţi vedea totdeauna, căci ale tale cele ascunse le ştii. Şi ştii ce ai fi meritat pentru ele.
Chiar şi faţă de acel om peste care a venit mânia lui Dumnezeu, totuşi, chiar şi el, cu destul de îndelungat timp înainte, vede şi ştie că Dumnezeu i-a fost binevoitor.

E adevărat că peste Sodoma sau peste Ierusalim au venit cumplite pedepse de la Dumnezeu, până la urmă…
Dar, înainte de acestea, câtă vreme nu răsunaseră zadarnic pe uliţele şi în pieţele lor chemările şi avertismentele dumnezeieşti!
De câte ori nu dorise El să-i adune pe locuitorii lor, cum îşi adună găina puii sub aripi – dar ei n-au vrut! (Luca 13, 34).
Numai după ce oamenii pun vârf păcatelor lor (Fac. 6, 11 şi 18, 20),
numai când toate chemările şi încercările de a-i întoarce de la rău şi de a-i abate de la neascultare rămân zadarnice, atunci bunăvoinţa lui Dumnezeu se depărtează de la ei
şi vine peste fiii neascultării pedeapsa mâniei Sale celei drepte (Rom. 2, 4-9).
Dar cât de lungă şi cât de îngăduitoare a fost într-adevăr bunăvoinţa lui Dumnezeu faţă de cei loviţi!
Ea a aşteptat îndelung, trecând şi peste timpul de la care se putea vedea bine că nu mai poate fi nici o nădejde de în-dreptare…, nici măcar una. | Continuare »