„ACUM SLOBOZEŞTE, STĂPÂNE, PE ROBUL TĂU ÎN PACE, CĂ VĂZURĂ OCHII MEI MÂNTUIREA TA”…

„ACUM SLOBOZEŞTE, STĂPÂNE, PE ROBUL TĂU ÎN PACE, CĂ VĂZURĂ OCHII MEI MÂNTUIREA TA”…

Pr. Iosif TRIFA, «Lumina Satelor» nr. 6 / 3 febr. 1929, p. 3

Acum sâmbătă avem praznicul Întâmpinării Domnului. La 40 de zile după naşterea din Vifleem, Maria cu Iosif au luat pe Iisus, Copilul Sfânt, şi L-au dus la biserică, cu jertfă de curăţire, „ca să facă după obiceiul legii pentru el». În biserică aştepta bătrânul Simion, „om drept şi temător de Dumnezeu, căruia îi era făgăduit de la Duhul Sfânt să nu vadă moartea până nu va vedea pe Mesia”. Şi văzând Simeon pe Iisus cel făgăduit, „L-a luat în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu, zicând: „Acum slobozeşte, Stăpâne, pe robul Tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta (Lc 1, 21-31).
Istoria şi viaţa bătrânului Simeon este în legătură cu Vechiul Testament; este trecerea dintre Vechiul şi Noul Testament. Plinirea profeţiilor şi venirea Mântuitorului însemna un hotar între Vechiul şi Noul Testament, între o lume veche şi o lume nouă. Bătrânului Simeon i s-a dat mai întâi să treacă acest hotar. Bătrânul Simeon este cel dintâi suflet care trece din legea lui Moise în darul şi harul lui Isus Hristos. Bătrânul Simeon este cel dintâi suflet căruia i s-a dat să-L vadă şi să-L afle pe Iisus Mântuitorul.
„Şi era făgăduit lui Simeon de la Duhul Sfânt să nu vadă moartea până nu va vedea pe Mesia. Ce făgăduinţă scumpă şi sfântă! Fireşte, pentru atare necredincios, această făgăduinţă n-ar fi fost cine ştie ce lucru mare. Nu s-ar fi încălzit şi însufleţit pentru ea. S-ar fi încălzit pentru făgăduinţa unei îmbogăţiri, a unui rang mare sau altceva de acest fel. Dar dreptul Simeon a luat pe sufletul său această făgăduinţă. A stropit-o zi de zi cu dorul său, cu aşteptarea sa şi cu rugăciunile sale. Toată viaţa lui curgea spre această făgăduinţă. Toată viaţa lui curgea şi se dorea spre Cel făgăduit Îmbătrânise Simeon şi Cei făgăduit nu Se mai arăta. Însă credinţa, dorul şi nădejdea Îl aşteptau neîncetat. Şi iată, Cel făgăduit soseşte. Bătrânul Simeon Îl ia în braţele sale şi grăieşte uşurat: „Acum slobozeşte, Stăpâne, pe robul Tău în pace…”. | Continuare »

Ce mare este în ceruri slava Sfântului şi Dreptului Simeon

Intampinarea-Domnului_7Sfântul Nicolae Velimirovici, «Proloagele de la Ohrida»

Ce mare este în ceruri slava Sfântului şi Dreptului Simeon, cel care în braţele sale pe Pruncul lisus L-a primit! Ea se vede dintr-un eveniment din viaţa Sfântului Petru Atonitul, care se sărbătoreşte la 12 iunie.
Fiind comandant de oşti, Petru a fost luat prizonier şi aruncat în temniţă în cetatea Samara de pe malul Râului Eufrat. Suferind în temniţă, Petru se ruga cu lacrimi Sfântului Nicolae să-l roage pe Dumnezeu să scape de acolo, făgăduind că îşi va dărui după aceea toată viaţa lui Dumnezeu. Sfântul Nicolae i s-a înfăţişat în vedenie şi i-a spus că deşi el duce rugăciunea lui la Dumnezeu, Dumnezeu nu i-o împlineşte, pentru că altă dată la greu a mai făcut această făgăduinţă şi nu şi-a ţinut-o.
Apoi Sfântul Nicolae l-a sfătuit pe Petru să se roage Sfântului şi Dreptului Simeon care este foarte ascultat înaintea lui Dumnezeu, aflându-se aproape de Tronul Lui, împreună cu Preasfânta Fecioară şi cu Sfântul loan Botezătorul. Petru a ascultat şi a început să se roage Sfântului şi Dreptului Simeon. Atunci din nou i-a apărut Sfântul Nicolae, împreună cu Dreptul Simeon, dar nu în vedenie, ci aievea. Petru l-a văzut pe Dreptul Simeon în slavă mare, cu faţa strălucitoare, şi îmbrăcat în hainele preoţeşti ale Vechiului Testament, purtând în mână un toiag de aur. Dreptul Simeon l-a întrebat pe Petru: „Voieşti să-ţi împlineşti făgăduinţa şi să te faci monah?” La aceasta, Petru a răspuns: „Voiesc, Stăpâne, cu ajutorul lui Dumnezeu.” Sfântul Simeon atunci a atins lanţurile lui Petru cu toiagul său şi ele s-au topit ca ceara. Deschizând uşa temniţei, sfântul l-a scos pe Petru afară.

CÂND TE-AU DUS

Intampinarea-Domnului_3Traian DORZ

Când Te-au dus, Iisuse-n Templu,
bucurie îngerească
avu Simeon bătrânul
c-a putut să Te cunoască.

Că ceruse să nu moară
până-Ţi va vedea ivirea,
Soare veşnic al Iubirii,
Care mântui omenirea.

Iar când Te-a văzut, Iisuse,
liniştit putea să moară,
liniştită-i numai moartea
celor care Te aflară.

Fă ca şi-astăzi să Te-aştepte
toţi ca el când Te vei naşte.
Doamne, nimeni să nu moară
până nu Te va cunoaşte!

Cuvântul părintelui Vladimir Popovici

Cuvântul părintelui Vladimir Popovici

la înmormântarea fratelui învăţător Ioan Marini, 2 februarie 1947

„Un plânset de mare jale şi un snop de flori ale iubirii noastre pe mormântul neuitatului nostru frate Ioan Marini

O, iubitul meu!… O, dragul şi scumpul nostru, pe care inima noastră nu te va uita niciodată! (I Cor 13, 8). O, dulcele şi vechiul meu prieten de călătorie pe drumul Emausului nostru! O, neuitatul meu tovarăş de luptă sfântă în ostăşia Domnului Iisus Biruitorul, în Biserica Lui cea vie! O, nedespărţitul nostru frate în această singură frumoasă cale pe pământ spre Sionul cel ceresc!
O, iubitul nostru!… Dar acum tu te-ai despărţit de noi, iar noi am rămas singuri şi fără tine acum, în plângere şi tân¬guire mare. După atâţia scumpi şi neuitaţi ai noştri care s au despărţit de noi… tu te-ai desprins, iubite; şi ai plecat în ultima călătorie, pe dealul cimitirului din Săsciori. Şi ai poposit acolo, în trudnica şi obositoarea-ţi cale, până la sunarea trâmbiţei lui Dumnezeu (I Tes 4, 16).
O, iubitul nostru, de acum nu mai eşti cu noi în trup!… O, şi această despărţire ne doare mult de tot pe noi! Durerea ei ne copleşeşte chiar… Dar mai ales pe mine, vinovatul, pentru că n-am fost lângă tine nici când plecai, nici chiar când ai plecat la Domnul. O, vinovat sunt înaintea ta, iubitul meu, de şapte ori sunt vinovat!… Şi ce durere sfâşietoare mă chinuie şi mă străpunge pentru aceasta!… | Continuare »

Împodobeşte-ți casa cu milostenii, cu rugăciuni, cu rugi și cu privegheri de noapte…

Împodobeşte-ți casa cu milostenii, cu rugăciuni, cu rugi și cu privegheri de noapte…

Sf. Ioan Gură de Aur, OMILII LA MATEI, pg. 944-946

O, oameni nebuni, care blestemaţi pe săraci şi spuneți că sărăcia face de ruşine şi viața oamenilor și casele lor! Din pricina aceasta amestecați totul pe lume. Spune-mi, care e ruşinea casei unui sărac? Că nu are pat de fildeş, că nu are vase de argint? Că toate lucruruile din casa lui sunt de lut şi de lemn? Dar tocmai aceasta dă unei case cea mai mare slavă şi strălucire. Când nu te ocupi de cele lumești poți să-ți întrebuințezi timpul cu grija de suflet. Când vezi că te îngrijeşti numai de cele lumești, ruşinează-te de marea ta necuviinţă. Şi mai ales casele bogaților sunt lipsite de cuviință. Poate fi, oare, o mai mare necuviință decât aceea de a îmbrăca lemnele cu covoare, de a fereca paturile cu argint ca la teatru şi ca pe scenă? Care casă seamănă mai mult cu scena şi cu cele de pe scenă? Casa bogatului sau casa săracului? Nu-i aşa că a bogatului?
Deci ea este plină de necuviință. Care casă seamănă cu casa lui Pavel, cu a lui Avraam? Nu-i aşa că a săracului? Deci ea este plină de podoabe şi de bună-cuviință. Şi ca să cunoşti că mai cu seamă aceasta este podoaba unei case, mergi în casa lui Zaheu şi află cum şi-a împodobit el casa când Hristos a vrutsă intre în ea! Zaheu n-a alergat la vecini ca să ceară scaune şi paturi de fildeş, nici n-a scos din lăzi covoare țesute în Lacedemonia, ci şi-a împodobit casa cu podoaba potrivită lui Hristos.
– Care-i podoaba aceasta?
– „Voi da, spune el, jumătate din averile mele săracilor şi celui de la care am răpit îi voi întoarce împătrit!” | Continuare »

ŞI SĂ TE ÎNTORCI PE ALT DRUM

Din vorbirea fratelui Martin Bugărin la adunarea de la Beiuş – Anul Nou 1982

Vindecarea_10_leprosi-9… Amintiţi-vă de cei zece leproşi care au venit la Mântuitorul. Dumnezeu Şi a făcut lucrarea cu toţi cei zece, pe toţi i-a vindecat trupeşte. Pe când le poruncea să meargă să se arate preoţilor, privirea Mântuitorului le-a mai spus: „Şi nici să nu vă mai întoarceţi pe drumul pe care aţi venit”.
Acest lucru de mare importanţă, nouă dintre ei nici nu l-au băgat de seamă. S-au întors ei pe alt drum, adică vindecaţi trupeşte, dar, vai, numai trupeşte, pentru că ei suflet nu aveau ca să şi-l mântuiască.
Cel de-al zecelea însă a citit ceva, a simţit ceva în privirea Mântuitorului. Şi, pentru că a citit, şi, pentru că a simţit, chemarea lui Dumnezeu a ajuns la inima lui şi i-a şoptit: „Tu să nu te mai întorci pe drumul pe care-ai venit”. Şi cel de-al zecelea s-a întors şi I-a mulţumit Domnului Iisus. Pentru că el a schimbat drumul, nu a făcut ca cei nouă – drumul de la Dumnezeu la lume. El, cel de-al zecelea, a făcut drumul de la lume la Dumnezeu. Pentru că s-a întors pe alt drum, a primit mântuirea.
Numai cine îşi schimbă drumul cel rău, cel greşit, cel vechi, cel neascultător, cel trufaş… numai cine se întoarce pe alt drum – spre Dumnezeu… numai aceia află mântuirea lui Dumnezeu, mântuirea pe care Mântuitorul nostru Scump o dă cu mână largă.
Dar cui nu-şi schimbă drumul, cui nu-şi schimbă viaţa, cui nu-şi schimbă inima… cui nu se întoarce pe alt drum la Dumnezeu, ce mântuire să-i dea Domnul? | Continuare »

RUGĂCIUNEA ŞI MULŢUMIREA

RUGĂCIUNEA ŞI MULŢUMIREA

1. Orice rugăciune împlinită spre noi din partea Domnului, trebuie neapărat să fie urmată de o mulţumire recunoscătoare din partea noastră spre El.
Ce sfântă este totuşi şi ce duioasă dorinţa Domnului după mulţumire din partea noastră! Cuvântul Lui parcă ne roagă: „…şi fiţi recunoscători!” (Col 3, 15).

2. Când din cei zece leproşi vindecaţi, doar unul s-a întors să mulţumească, Mântuitorul Bun S-a întrebat cu tristeţe: „…De ce numai străinul acesta s-a întors să mulţumească lui Dumnezeu?” (Lc 17,18).
Abia al zecelea şi-a adus aminte de prima datorie care este a fiecăruia dintre noi!
Dar oare acum al câtelea se mai află un recunoscător pentru câte binefaceri primim?

3. „…Nu uita nici una din binefacerile Domnului” este una dintre cele mai duioase şi mai triste porunci ale Cuvântului Sfânt (Ps 103, 2).
Duioasă, pentru că vorbeşte despre cea mai dulce datorie a noastră.
Şi tristă, pentru că o împlinim atât de puţini şi atât de puţin…

4. Cât de minunat este când rugăciunile noastre de cerere sunt urmate în aceeaşi măsură de rugăciunile noastre de mulţumire! | Continuare »

DOAMNE, DĂ-MI RECUNOŞTINŢA

Doamne, dă-mi recunoştinţa
s-o dea inima cât poate,
nu cum fură-atunci leproşii
ce-i salvaşi Tu de la moarte.

Fă de fiecare dată
când Tu, Doamne-mi faci vreun bine,
dragostea-mi şi mulţumirea
să se-arate pentru Tine.

Asta-nseamnă demnitate,
vrednicie şi valoare:
când spre-oricine-ţi face-un bine
inima-i mulţumitoare.

Doamne, ce puţini sunt astăzi
cei ce-asemenea se poartă,
unul doar din zece vine
şi recunoştinţă-arată.

Şi doar ei au mântuire,
cei ce au recunoştinţă;
când ea ne-a adus la Domnul,
dovedim c-avem credinţă.

Viorel Bar

Când Se va arăta Hristos

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
Meditatii la Apostolul zilei

Când Se va arăta Hristos, Viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă (Coloseni 3, 4). 

TDorz1Cel mai dulce, dar şi cel mai greu de crezut adevăr din toate cele scrise în Scripturi este adevărul venirii în Slavă a Domnului şi Mântuitorului nostru, Iisus Hristos.
Deşi oamenii mărturisesc acest lucru în fiecare zi când zic: „…şi iarăşi va veni cu mărire să judece viii şi morţii“, totuşi atât de puţini oameni mai cred astăzi cu adevărat în venirea Lui pe norii cerului, împreună cu sfinţii şi îngerii Săi.
Cea mai bună dovadă a faptului că oamenii nu cred în venirea Domnului Iisus este viaţa lor. Sunt faptele lor şi purtările lor. Căci dacă ar crede în venirea Lui apropiată, altfel – cu totul altfel – ar trebui să trăiască, să umble şi să lucreze cei ce zic că cred în Hristos.

Cum să-ţi închipui că ar crede în Venirea Domnului şi în sfârşitul acestor lucruri lumeşti acei oameni care în vorbă spun asta, dar în fapte îi vezi alergând şi ei aproape numai după cele pe care cu cuvântul le dispreţuiesc, dar cu inima sunt plini de lăcomie după ele?
Cum să mai crezi că aşteaptă venirea Domnului un credincios care îşi umple casa de covoare luxoase, de mobile scumpe, de costume elegante, de prietenii lumeşti, cu televizor, cu bijuterii, cu podoabe de tot felul?
Pivniţa şi cămara lui şi le umple cu băuturi îmbătătoare. Iar timpul şi-l umple cu tot felul de preocupări care de care mai străine de gândul şi simţământul Venirii Domnului? O, dacă ar crede, n-ar fi aşa! | Continuare »