Atât de mult…

Botezul-Domnului-1Atât de mult,
atât de mult,
atât de mult, atât
iubit-a Dumnezeu, iubit-a lumea asta-ncât
Şi-a dat pe Singurul Său Fiu,
ca toţi câţi cred aşa
să nu se piardă,
ci să aibă-n veci viaţa Sa.

Atât de mult, atât de mult,
Părinte-Ţi mulţumim,
că Vestea Bună ai făcut
şi noi s-o auzim!

Atât de mult,
atât de mult
El ne-a iubit, c-a dat
pe Fiul Său,
ca noi, crezând,
să ştim că ne-a iertat…
O, fii slăvit,
Te preamărim, Părinte Preaiubit!
O, fii slăvit,
Îţi mulţumim, Iisus cel Răstignit!

Atât de mult, atât de mult,
Iisuse-Ţi, mulţumim
că Harul Tău, Tu ai făcut
ca şi noi să-L primim.

Traian DORZ, CÂNTĂRI ÎNDEPĂRTATE

Alte materiale la duminica dinaintea Botezului Domnului

Botezul-Domnului

Înţelegerea lucrurilor duhovniceşti – Traian Dorz

N-AM ÎNŢELES ADESEA – Traian Dorz

Rugăciune şi mărturisire – Traian Dorz

LA BOTEZUL DOMNULUI – Sfântul Teofan Zăvorâtu

ATUNCI DE CE BOTEZI, DACĂ NU EŞTI? – Traian Dorz

Predică la Botezul Domnului – Sfantul Nicolae Velimirovici

AM VĂZUT DUHUL… – Traian Dorz

EL A VENIT CA MARTOR… – Traian Dorz

La ce folosesc postul şi pocăinţa? – Sf. Ioan de Kronstadt

Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul Iisus – Traian Dorz

AŢI VRUT SĂ VĂ VESELIŢI… –  Traian Dorz

 Restabilirea, înnoirea şi sfinţirea cosmosului prin Botezul Domnului

 

Predică la Sărbătoarea Sfântului Serafim de Sarov

Predică la Sărbătoarea Sfântului Serafim de Sarov

Sfântul Ioan Maximovici

Anevoioasă este calea către Împărăţia Cerurilor, căci păcatul a pus stăpânire pe firea omului şi a stricat-o. Fiecare dintre noi are păcatele lui proprii, personale. Dar există şi păcate colective, pentru care este vinovat întregul popor.

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
„În timpul verii se vor cânta cântece de Paşti” – s-a spus odinioară în Sarov. Au trecut 70 de ani de la moartea aceluia care a rostit aceste cuvinte. Pe 19 iulie 1903, întreaga Rusie s-a adunat într-un singur glas în cântări de laudă, proslăvind pe Dumnezeu şi pe bine plăcutul Său.
Într-adevăr, întreaga Rusie jubila atunci ca de Sfintele Paşti, ba chiar mai mult. Apoi au venit vremuri groaznice pentru Rusia, dar amintirea Cuviosului Serafim nu s-a stins şi nici nu s-a împuţinat.
La fel vin la el ruşii şi îl proslăvesc atât pe pământul sfâşiat al patriei, cât şi în toate colţurile lumii pe unde s-au împrăştiat. Şi alte popoare încep să cunoască viaţa Cuviosului Serafim; viaţa lui este tradusă în diferite limbi, stârnind nu numai însufleţire, ci şi dorinţa multora de a aplica în propria lor viaţă învăţăturile pe care le aflăm din biografia Cuviosului Serafim.
Astfel, în pofida tuturor schimbărilor produse în lume, amintirea Cuviosului Serafim nu numai că nu slăbeşte, ci rămâne ca o făclie luminând din ce în ce mai puternic omenirii. | Continuare »

NUMELE LUI IISUS

NUMELE LUI IISUS

Sf. Evanghelist Luca, în Evanghelia sa, la capitolul 2, versetul 21, istoriseşte despre copilăria Fiului lui Dumnezeu: „Când s-au împlinit 8 zile şi a fost să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, cum fusese numit de înger mai înainte de a se zămisli în pântece”.
Iisus, adică Mântuitor. Este oare sub soare un nume mai mare, mai dulce decât acesta: Mântuitor? Nume ce trezeşte nădejde în cei năcăjiţi, dă curaj celor din strâmtorări şi fericeşte pe toţi cei dornici de bunătatea lui Dumnezeu.
În acest nume sfânt încape toată dumnezeirea, pentru că mântuirea omului este lucrarea lui Dumnezeu, care îmbrăţişează întreagă lumea. Slăvit să fie Domnul că ne arată tuturor zorile fericirii şi trece cu vederea urâtul păcat al lui Adam şi al urmaşilor lui, mântuindu-ne de această nelegiuire prin scumpul Său Fiu, Iisus.
Prin puterea acestui nume, în fiecare minut, mii şi mii de suflete se trezesc din moarte la viaţă. Prin farmecul dumnezeiesc al acestui nume, păcatul întunecat se schimbă în lumină, sufletele se curăţesc şi omul se face fiu al lui Dumnezeu.
Iisus este pentru noi creştinii buciumul vieţii, din care sufletele noastre îşi trag sucul vieţii veşnice.
Purtat-a cineva dintre oameni nume cu putere aşa de mare ca numele Iisus, prin care se deschide cerul, se închid porţile iadului, învie morţii, se vindecă neputincioşii, se opresc furtunile, se iartă păcatele şi sporesc faptele bune? | Continuare »

Cuvânt despre credinţă

Cuvânt despre credinţă

Ale celui întru sfinți părintelui nostru
VASILE, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei:
ASCETICELE

I
Când cu harul bunului Dumnezeu m-am încredinţat că cererea pietăţii voastre este vrednică de iubirea voastră către Dumnezeu în Hristos, prin care aţi cerut de la mine o mărturisire scrisă a credinţei pioase, la început am ezitat să răspund, cunoscându-mi umilinţa şi slabele mele puteri, dar îndată venindu-mi în minte Apostolul care spune: „îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire” (Efes. 1, 2), şi „căci cu inima se crede (cineva) spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire” (Rom 10, 10), am socotit primejdios să refuz să vă răspund şi să păstrez tăcere despre mărturisirea mântuitoare, pentru că am încredere în Dumnezeu prin Hristos, cum spune Scriptura: „Nu că de la noi înşine suntem destoinici să cugetăm ceva ca de la noi înşine, ci destoinicia noastră este de la Dumnezeu” (2 Cor. 3, 5), Care a învrednicit atunci pe Apostoli, iar acum şi pe noi pentru harul vostru, aşa încât să fim slujitori ai Noului Testament, nu ai literei, ci ai Duhului (2 Cor. 3, 6). Dar voi înşivă cunoaşteţi foarte bine că semnul distinctiv al credinciosului încredinţat cu mântuire (de bunuri) este să păstreze, spre bucuria împreuna-slujitorilor lui, fără falsificare şi fără înşelare, cele pe care i le-a încredinţat spre administrare bunul Dumnezeu. La fel se cuvine ca şi eu să vă înfăţişez, precum este bineplăcut lui Dumnezeu, în interesul comun, cele pe care le-am învăţat din Scriptura inspirată de Dumnezeu. Căci, dacă Însuşi Domnul, Căruia Tatăl I-a arătat iubirea Lui: „întru Care sunt ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale cunoştinţei” (Col. 2, 3), Care a primit de la Tatăl toată autoritatea şi toată puterea ca să judece, spunea: „Tatal Mi-a poruncit ce să spun şi ce să vorbesc”, şi iarăşi: „Deci, cele ce vorbesc Eu, precum Mi-a spus Mie Tatăl, aşa vorbesc” (Ioan 12, 49-50), şi dacă Sfântul Duh nu vorbeşte de la El şi spune numai câte a auzit de la El, atunci cu atât mai mult este pentru noi pios şi totodată sigur să gândim şi să facem aceasta, (adică să vorbim) în numele Domnului nostru Iisus Hristos. | Continuare »

Ca bătaia de aripi

Lidia Hamza

Ca bătaia de aripi a păsării tremur
Când vin înspre Tine în rugă tăcut.
Ce pot, din vâltoarea prin care-am trecut,
Să aduc cu plăcere în dulcele murmur
De cânt neștiut?

Ca și frunza în plopi, șoapta mea tremurândă
Șoptește timidă o rugă-n suspin,
Că n-am, drag Iisuse, decât prea puțin,
Nici vreo lacrimă caldă, nici vorbă mai blândă
Cu care să vin.

Ca mireasma de crini de prin văi strâng în poală
Tot dorul ce-mi arde prin lume suind
Și numai spre Tine nădejdea mi-ntind,
Că îmi este în suflet tot candela goală
Abia pâlpâind.

Ca și șopotul tainic al undelor duse
Ce lasă în urmă pietrișul curtat,
Și eu, de-ale lumii poveri ce-am purtat,
Înspre Tine atras, până-n veci, drag Iisuse,
Mă simt dezlegat.

De aceea-ndrăznesc să m-apropii spre seară
De tainicul cânt unde știu că m-aștepți,
Privirea-Ți iubită spre mine să-ndrepți,
Orice urmă de teamă din ochi să-mi dispară
Când văd că m-accepți.

INTRAŢI ÎN ANUL CEL NOU CU HOTĂRÂRE CONTRA PĂCATELOR!…

INTRAŢI ÎN ANUL CEL NOU CU HOTĂRÂRE CONTRA PĂCATELOR!…

Am ajuns iarăşi în pragul Anului Nou, când oamenii îşi doresc „an nou fericit”. Dar din această urare parcă lipseşte Evanghelia, pentru că oamenii îşi poftesc mai ales bunuri trecătoare: spor la avere, la bani, la vite, la sănătate etc. Iisus Mântuitorul însă a zis: „Fericiţi sunt cei curaţi la inimă”… Adică Mântuitorul a spus că fericirea stă acolo în lăuntrul omului, în inimă; şi iarăşi altă dată a spus că toate relele ies din inima oamenilor (Mc 7, 22). Aşa e şi azi. Fără o inimă curată şi curăţită de păcate, fericire adevărată nu este şi nu poate fi.
Stând acum, în pragul anului nou, în loc de „an nou fericit”, eu îţi zic, iubite cititorule: „Domnul să-ţi ajute să începi o viaţă nouă cu El şi să trăieşti anul întreg eu El!”. Dacă faci acest lucru, fericirea vine de la sine. Dar întrebarea e cum să te lepezi de păcate şi să începi o viaţă nouă cu Domnul. Mai sus se văd două chipuri care îţi arată acest lucru. La stânga se vede inima unui om în care satana se făcuse stăpân cu ajutorul celor 7 păcate de moarte (arătate în chip de dobitoace). Îngerul Domnului se vede cum se apropie de cel păcătos şi îi arată moartea şi sabia judecăţii. Păcătosul ascultă, aude şi strigă îngrozii: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi din această moarte?” (Rom 7, 24). Păcătosul începe a plânge şi atunci, iată, Duhul Domnului Se apropie şi pătrunde în inima lui cu lumină şi dar. Satana fuge cu ceata lui de păcate, păcătosul plânge acum de bucuria mântuirii lui. | Continuare »

Iată noaptea Anului Nou 1923

HotarareTraian DORZ, din «ISTORIA UNEI  JERTFE»

Această noapte de hotar între ani este, de obicei, pentru toţi oamenii, prilejul unui cutremurător bilanţ. Prilejul în care ne vedem cu toţii nu numai grăbita trecere a vieţii pământeşti, ci şi felul în care am folosit această parte din viaţa scurtă, pe care o încheiem la sfârşitul fiecărui an şi o deschidem la începutul altuia.
Într-o astfel de ultimă noapte a anului trecut – şi de primă a noului an – cine oare îşi mai face atât de necruţător bilanţul luptei sale trecute şi planul luptei sale viitoare, ca omul de conştiinţă aşezat de Dumnezeu într-acest loc de aşa mare răspundere – cum era el, Iosif? Şi ca preot la un amvon – în slujba lui Dumnezeu, şi ca redactor de gazetă, la o tribună – în slujba poporului!
Era târziu şi el era singur. În noaptea asta, când nimeni nu doarme, mulţi fac voia diavolului, dar puţini fac voia lui Dumnezeu.
La masa de lucru din locuinţa sa de la orfelinat, unde locuia acum, Părintele Iosif stătea în faţa foilor albe, cufundat în gânduri şi privind departe. Şi nu ştia cum să înceapă.
Iată, gândea el, au trecut treizeci şi patru de ani din viaţa mea. Şi cu ce mă pot eu înfăţişa, cu adevărat, acum în faţa lui Dumnezeu, Stăpânul şi Judecătorul meu? Ce am făcut eu, cu adevărat, pentru Dumnezeul meu Căruia I-am juruit legământul cutremurător al preoţiei, făgăduindu-I slujire şi roadă? Ce am făcut eu, cu adevărat, pentru poporul meu căruia îi juruisem tot devotamentul meu în conştiinţa mea?
Cu un amar simţământ de durere şi de ruşine, vedea stările în care se zbăteau ţara şi poporul. Şi, la fel, neputinţa lui în faţa acestor stări.
Din tot elanul cu care se luptaseră fiii acestei ţări, de secole înainte, pentru împlinirea marelui nostru ideal naţional, acum parcă nu mai rămăsese nimic. | Continuare »

De Anul Nou 1936

De Anul Nou 1936

– după Apocalipsa 3, 10-11 –

Azi e Anul Nou – şi gândul
înapoi mă poartă iară
peste lupta grea a Oastei,
începută-n primăvară.
Câte ne-a adus cu sine
anul dus în veşnicie,
câte sfâşieri şi lupte,
totuşi câtă bucurie!
Grea a fost întâia luptă,
multe pierderile grele,
au venit pe ne-aşteptate,
crunt am suferit în ele,
am vărsat sudori şi lacrimi,
din belşug udând ogorul,
dar pe urma lor străluce
rod Iisus Biruitorul.

Mai târziu, când mai puternic
se-nteţise bătălia,
luptători pe turn cu toţii
însoţeam pe Neemia. | Continuare »

CERCETAREA DE SINE

CERCETAREA DE SINE

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sântului Duh. Amin.
Sfârşitul de an şi începutul de an sunt prilejuri în care nu numai fiecare om înţelept sau fiecare familie, ci chiar şi fiecare popor şi fiecare întreprindere omenească îşi face cu o adâncă seriozitate bilanţul, socoteala muncii şi a roadelor sale, a câştigului sau a pagubei, a înaintării sale sau a dării înapoi din anul şi din timpul vieţii petrecute, pentru a vedea nu numai că încă un an din viaţă s a dus, ci şi cum a trecut acest an şi cum îl întâmpină pe celălalt an, spre a putea ajunge la capătul fericit al timpului, al anului, al vieţii cu vrednicie înaintea lui Dumnezeu.
Un om care merge mereu, dar nu stă niciodată să socotească cum merge, pe unde merge şi unde va ajunge la capătul drumului său, acela este un om nebun. Acela nici nu va merge bine şi nici nu va merge pe unde trebuie, dar nici nu o să ajungă bine. Un om care lucrează, dar nu stă niciodată să se controleze pe sine însuşi cu toată înţelepciunea judecăţii sănătoase, cu toată teama de a nu greşi, cu toată conştiinţa răspunderii sale faţă de stăpânul lucrării unde este, de stăpânul care l-a angajat, acela este un om şi mai nebun. Ce răsplată să poată primi de la Stăpânul cel Sfânt un astfel de lucrător care nu ţine seama nici de planul Stăpânului cu lucrarea în care l-a angajat pe el, nici de felul cum au lucrat cei dinaintea lui, nici de preţul pe care Stăpânul l-a investit în lucrarea aceasta şi nici de îndrumările sau de părerea celorlalţi lucrători cu care lucrează împreună? | Continuare »