LA CE-MI FOLOSEŞTE, OARE?

La ce-mi foloseşte, oare, viaţa asta trecătoare
dacă mi-o petrec în rău, departe de Dumnezeu?

La ce-mi foloseşte mie să am orice bogăţie,
când nimic nu voi lua din lume când voi pleca?

La ce-mi foloseşte, frate, să am bani, să am de toate,
câtă vreme eu trăiesc fără Domnul meu Ceresc?

De-aş avea orice ştiinţă, ce folos când n-am credinţă?
În zadar m-am frământat, că nimic n-am câştigat.

Ştiu că toate-s însă bune când, prin sfânta rugăciune,
mă apropii tot mereu să-I slujesc lui Dumnezeu.

Doamne, dă-mi să am în mine Duhul Sfânt Ce de Sus vine!
Căci trăind pentru Hristos toate fi-mi-vor de folos.

Tu, omule…

Traian Dorz, Cântarile dintâi

Tu, omule ce-ţi faci palate,
strângând comori de bani şi aur,
viaţa numa-n desfătare
şi numa-n cântec să-ţi petreci,
o, adu-ţi, omule, aminte
că-n ieslea vitelor din staur
Stăpânul, Făcătorul lumii,
născutu-S-a pe paie reci!

Tu, omule ce-aduni în lume
şi cauţi doar bani şi bogăţie,
ca zilele să-ţi fie „albe“
şi anii pururea senini,
gândeşte la Stăpânul vieţii
Care-a trăit în sărăcie,
cum patul Lui a fost o cruce,
cum perna Lui a fost din spini!

Tu, omule ce cauţi gunoaie,
cu ochii plini de para urii
şi-alergi după deşertăciune –
ce gol şi sec vei merge-odată!
De nu cauţi azi să-ţi strângi comoară
acolo unde n-o iau furii,
în foc vei arde pe vecie
şi tu şi avuţia-ţi toată!

Adu-ţi aminte ce scurtă este viaţa!… (Ps. 89, 47)

Un împărat al Macedoniei, care a trăit cu mult înainte de Hristos, se spune că îşi tocmise un servitor care n-avea altă slujbă decât, în fiecare dimineaţă, să intre la stăpânul său şi să-i spună: «Adu-ţi aminte că vei muri!».
Şi, în fiecare seară, înainte de culcare, să-i spună la fel: «Ţi-ai adus aminte că vei muri?».
Desigur că un om care în fiecare dimineaţă se scoală şi îşi începe munca zilei sale cu gândul cel serios al morţii apropiate şi cu simţământul puternic al răspunderii pentru trăirea fiecărei clipe din ziua sa şi din timpul scurt al vieţii sale, acel om va avea grijă neîncetat spre a nu pierde nimic din viaţă, fără vreun folos.

Cine îşi aduce neîncetat aminte cât de scurtă este viaţa pe pământ,
cine învaţă să-şi numere bine nu numai anii, ci şi zilele,
acela va căpăta o inimă înţeleaptă (Ps. 90, 12).
Moartea este totdeauna cel mai serios lucru.
Nimeni nu râde în faţa morţii
sau în preajma ei! | Continuare »

PILDA CU BOGATUL CEL NEBUN

Zis-a Domnul pilda aceasta: „Unui om bogat i-a rodit ţarina. Şi cugeta întru sine, zicând: «Ce voi face, că nu am unde aduna rodurile mele?». Şi a zis: «Aceasta voi face: strica-voi jitniţele (ham­barele) mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo toate roadele mele şi bunătăţile mele. Şi voi zice sufleului meu: Suflete, ai multe bunătăţi, strânse spre mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te». Iar Dumnezeu i-a zis lui: «Nebune, întru această noapte sufletul tău vor să-l ceară de la tine; dar cele ce ai gătit ale cui vor fi?». Aşa este cel ce strânge luişi comoară, iar nu în Dum­nezeu se îmbogăţeşte”. (Lc 12, 16-21)

Pilda-bogatului-nesabuit_17_03Minunată pildă! Parcă nici o tâlcuire nu mai trebuie la ea. O putem vedea şi în zilele noastre. E plină lumea de astfel de pilde. E plină lumea de oameni care trăiesc şi mor în chipul bogatului din evanghelie. Să cercetăm puţin această pildă.
Voi spune îndată, la început, că nu averea şi strângerea averii l-a pierdut pe bogatul din Evanghelie. Averea şi strângerea ei nu este un păcat. Ea ne-a fost lăsată odată cu testamentul ce i s-a dat lui Adam în grădina Edenului: „În sudoarea feţei tale îţi vei câştiga pâinea” şi cele de lipsă traiului. Păcatul se iveşte însă atunci când averea se face scopul vieţii noastre; când trăim numai ca să strângem averi. Noi nu trăim ca să strângem averi trecătoare. „Viaţa cuiva nu stă din prisosurile avuţiei”, zicea Iisus (Lc 12, 11). Averea e numai ui scop trecător, de lipsă pentru traiul nostru cel trecător. | Continuare »

BOGATUL MEU PRIETEN

Traian Dorz, Cântările din urmă

Bogatul meu Prieten, Iisuse adorat,
o, numai al Tău aur e scump cu-adevărat,
Tu ai al bucuriei nemărginit senin
de-mbrăţişări şi cântec întotdeauna plin.

O, dacă Te-ar cunoaşte,
Iisuse, cei lipsiţi,
cum ar veni la Tine
şi-ar fi îmbogăţiţi!

Tu ai al mângâierii belşug desăvârşit
prin care faci durerea un cântec fericit,
Tu ai a’ izbăvirii nenumărate căi
prin care scapi în lume viaţa alor Tăi.

Tu ai ale Iubirii nebănuite stări,
să dai însingurării cereşti îmbrăţişări,
Tu ai al Veşniciei răstimp dumnezeiesc
în care să Te dărui la cei ce Te iubesc.

Roada luminii

Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
(din meditaţii la Apostolul din Duminica a 26-a după Rusalii)

TDorz1„Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr“  (Efeseni 5, 9.

În Evanghelia de la Ioan, cap. 1, Domnul Iisus Hristos este numit Lumina cea veşnică a Tatălui. Cât de mult se aseamănă şi cât de mult se întregeşte în înţelesul de lumină acest verset cu acela din Geneza 1! Şi cât de luminos ni se descoperă unul prin celălalt!…
Roada Luminii este în orice bunătate, spune sfântul verset, şi într-adevăr citiţi la Geneza capitolul 1 şi veţi vedea că după fiecare lucrare pe care a făcut-o Dumnezeu prin Hristos este scris: Şi Dumnezeu a văzut că lumina era bună (versetul 4).
Şi Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Se zice asta despre despărţirea făcută între ape şi uscat (versetul 10).
Şi tot aşa se zice despre rodul adus de fiecare sămânţă (versetul 12).
Şi despre luminătorii rânduiţi zilei şi nopţii (versetul 18).
Şi după ce a făcut peştii mărilor şi păsările cerului (versetul 21).
Chiar şi după ce a făcut fiarele, vitele, târâtoarele, Dumnezeu a văzut că toate erau bune (versetul 25).
Numai după ce a făcut pe om, nu mai este spusă cu bucurie această constatare a lui Dumnezeu.
Căci, făcându-l pe om, Dumnezeu n-a făcut decât începutul său, lăsând omului libertatea de a se realiza el însuşi, apoi de a se întregi şi desăvârşi el însuşi pe sine după voinţa sa. În lumină sau în întuneric, în bine sau în rău, în sus sau în jos. | Continuare »

Lumina-i zâmbetul iubirii

seraphim_motovilov_1Lumina-i zâmbetul iubirii
lui Dumnezeu peste pământ,
cum Crucea-i Semnul Mântuirii
şi-al unui Veşnic Legământ.

Cât e lumină, este încă
nădejde să te mântuieşti,
primind lucrarea cea adâncă
a Tainei ei dumnezeieşti.

Cât încă zâmbetul iubirii
nu s-a întors dinspre pământ,
primeşte Semnul Mântuirii
şi pune-un veşnic legământ.

Cât Vestea Harului Iertării
din Jertfa Crucii n-a-ncetat,
răspunde-i dragostei chemării,
s-ajungi la Dumnezeu iertat.

Cât ochii tăi mai pot să vadă
şi gura mai grăi cuvânt,
şi inima-n Hristos să creadă
– rosteşte-I Sfântul Legământ!…

Traian Dorz, Cântări de sus

Sfântul Grigorie Palama

gregory-palamas-aghioritisSfântul Grigorie Palama s-a născut în anul 1296, în Constantinopol. Ajunge în Muntele Athos în 1316 şi intră sub ascultarea părintelui Nicodim de la Mănăstirea Vatoped (cinstit pe 11 iulie). După moartea părintelui Nicodim, stă vreme de opt ani sub ascultarea părintelui Nichifor. Pleacă la Lavra Sfântului Atanasie după trecerea la cele veşnice a părintelui Nichifor. Aici va deveni cântăreţ la strană. Peste trei ani ajunge la Schitul Glossia, unde a deprins practica rugăciunii inimii, isihasmul devenind pentru el un mod de viaţă.
Din cauza invaziei turcilor, se retrage împreună cu câţiva fraţi în anul 1326, în Tesalonic. Aici va fi hirotonit preot. Numai sâmbăta şi duminica era în mijlocul oamenilor, celelalte zile din săptămână erau petrecute în rugăciune şi retragere. Mai târziu se va retrage la Bereia, lângă Tesalonic, unde va aduna în jurul său câţiva călugări.
În anul 1347 este numit arhiepiscop al Tesalonicului. A trecut la cele veşnice pe 14 noiembrie 1359. A fost canonizat în anul 1386, în timpul patriarhului Filotei (1354-1355, 1364-1376), cel care a scris viaţa sfântului şi slujbele adresate acestuia. Menţionăm că Sfântul Grigorie Palama este pomenit şi în a doua Duminică din Postul Mare.
Sfântul Grigorie este persoana care a luat apărarea experienţei isihaste, a cunoaşterii lui Dumnezeu prin lumina necreată sau harul dumnezeiesc.

Lupta împotriva învăţăturii lui Varlaam, călugăr grec venit la Constantinopol din Calabria (Italia).

Varlaam încerca să minimalizeze diferenţele dintre ortodocşi şi catolici cu privire la Filioque. Pentru că învăţătura sa va fi respinsă de Sfântul Grigorie Palama, acesta va aduce acuzaţii nefondate isihaştilor din Sfântul Munte cu privire la rugăciunea minţii şi a experienţei întâlnirii cu Dumnezeu în lumina taborică.

| Continuare »

Sf. Grigorie Palama despre fiinţa lui Dumnezeu, energiile Sale necreate și vederea luminii dumnezeiești

Báôïðáéäéïî1Există în Dumnezeu o întreită distincţie, dar nu o separaţie, între Persoană, fiinţă şi energie sau lucrări, însă pe primul plan este Persoana ca deţinătoare a fiinţei şi energiilor.
Învăţătura despre fiinţa lui Dumnezeu şi energiile Sale necreate este fundamentală în Ortodoxie. Doctrina energiilor necreate a mai fost numită și teologia harului în Răsăritul Ortodox. Este binecunoscut faptul că Părintele Profesor Dumitru Stăniloae a adus o contribuţie considerabilă Teologiei în general, şi tot el a evidenţiat, în secolul trecut, plecând de la doctrina Sfântului Grigorie Palama, faptul că distincţia reală – dar nu separarea – între fiinţa divină absolut incognoscibilă şi neîmpărtăşibilă şi puterile sau energiile dumnezeieşti necreate stă la baza unei teologii autentice. În acest sens, în secolul al XIV-lea, Sfântul Grigorie Palama (1296-1359) a afirmat că antinomia cognoscibil-incognoscibil, comprehensibil-incomprehensibil îşi are temeiul în Dumnezeu. Sinoadele din secolul al XIV-lea vor preciza într-un mod cât se poate de limpede existenţa în Dumnezeu a ființei, incognoscibilă şi inaccesibilă şi a energiilor cognoscibile şi accesibile vederii creștinilor îmbunătățiți. Astfel, s-au pus bazele dogmatice ale cunoaşterii și experierii lui Dumnezeu prin rugăciunea curată şi s-a rezolvat contradicția doar aparent insolubilă, în sensul că Dumnezeu este şi cognoscibil şi incognoscibil, fără ca aceste două însuşiri ale Sale să se excludă una pe cealaltă.
Distincția între ființa divină și energiile divine
Există în Dumnezeu o întreită distincţie, dar nu o separaţie, între Persoană, fiinţă şi energie sau lucrări, însă pe primul plan este Persoana ca deţinătoare a fiinţei şi energiilor. În viziunea palamită, nu se poate vorbi despre fiinţa dumnezeiască și despre harul, sau lucrarea, sau lumina divină fără a subînțelege şi persoana sau Persoanele dumnezeiești care le deţin, acestea fiind Subiecte ale lucrării, luminii, sau harului, iar vorbind de persoană sau Persoane divine, vorbim întotdeauna şi de fiinţă şi de energii dumnezeiești. „Dumnezeu este numit lumină nu după esenţa Sa, ci după energia Sa”, spune Sfântul Grigorie Palama (Contra lui Achindin, P. G. CL, col. 823). | Continuare »