Traian Dorz, Hristos – Jertfa noastră. Meditațiila Evanhjelia după Ioan, cap. 19
„Acolo era un vas plin cu oţet. Ostaşii au pus într-o ramură de isop un burete plin cu oţet şi I l-au dus la gură.“
O, ce mărturie de veşnică osândă aduce Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu împotriva tuturor claselor omenirii care s-au ridicat contra lui Hristos! Şi I-au adus fiecare partea lor de chinuire pe crucea Lui. Sfintele Scripturi spun că toţi îşi băteau joc de El (Lc. 23, 35-39).
Şi-au bătut joc de Iisus preoţii cei mai de seamă, care reprezentau religia.
Şi-au bătut joc de Iisus cărturarii, elita poporului, care reprezentau cultura.
Şi-au bătut joc de El bătrânii, care reprezentau tradiţia, obiceiurile, istoria poporului.
Şi-au bătut joc până şi tâlharii, care reprezentau drojdia societăţii, partea cea mai josnică, oamenii cei mai de nimic.
Şi-au bătut joc legiuitorii, autoritatea cea mai înaltă, justiţia.
Şi-au bătut joc trecătorii – toată opinia publică.
Tot poporul şi-a bătut joc de Iisus.
Toată partea bărbătească a omenirii îşi bătea joc în vreun fel de Dumnezeu.
Pentru că nici vorba, nici învăţătura Lui nu erau ca vorbele şi ca învăţătura lor.
Viaţa şi faptele lui Iisus nu erau ca ale lor. Tot felul de a fi al lui Iisus osândea felul de a fi al lor.
Numai despre femei, Sfânta Scriptură nu pomeneşte nimic rău în drumul Calvarului Sfânt.
Despre ele este scris că se boceau, îşi băteau pieptul şi se tânguiau, plângând după El.
Mântuitorul le-a şi înştiinţat despre îngrozitoarea pedeapsă cu care va plăti Ierusalimul nelegiuirea pe care o săvârşea acum împotriva lui Dumnezeu.
– Fiice ale Ierusalimului, le-a zis Iisus, nu Mă plângeţi pe Mine, ci vă plângeţi pe voi înşivă şi pe copiii voştri. Căci iată, vin zile când se va zice: Ferice de cele sterpe. Ferice de pântecele care n-au născut şi de ţâţele care n-au alăptat. Atunci vor începe să zică munţilor: „Cădeţi peste noi“ şi dealurilor: „Acoperiţi-ne“.
Căci dacă i se fac aceste lucruri copacului verde, ce i se va face celui uscat?… (Lc. 23, 27-31).
Dar soldaţii au întrecut orice măsură între cei care şi au bătut joc de Iisus Hristos.
Despre ei este scris în chip deosebit: „Iată ce au făcut soldaţii“. | Continuare »
Mărire îndelung-răbdării Tale,
Iisus, Cerescul Miel Ispăşitor,
Tu ne-ai scăpat de-a’ noastre mari greşale,
Dând preţul Jertfei noastre-a tuturor.
Mărire Ţie, Mărire Ţie,
Iisus, Cerescul Miel Ispăşitor!
Mărire îndelung-răbdării Tale
Îţi vom cânta pe veci, mărturisind
Că din adânc de moarte şi de jale
Ne-ai izbăvit, cu Sânge Sfânt plătind.
Mărire îndelung-răbdării Tale
Și Jertfei Tale-aduse pentru noi,
Din ea ne umplem sufletele goale,
Prin Ea primim Viaţa de Apoi.
Mărire îndelung-răbdării Tale,
Mărire Dragostei ce Te-a trimis!
Mărirea Ta e-a slavei noastre cale
Și-n Crucea Ta ni-e Cerul nou deschis.
Traian Dorz, Cântări nemuritoare
Ioan CAPĂTĂ, Biserica – Trupul lui Hristos
Centrul, miezul învăţăturii Bisericii noastre Ortodoxe, este Jertfa cea mare de pe Golgota a scumpului nostru Mântuitor. Prin Jertfa Sa de pe Golgota, Domnul Iisus Hristos ne-a împăcat cu Tatăl Ceresc (Col. 1, 19-21; Efes. 2, 13-16; II Cor. 5, 18-21), plătind în locul nostru preţul cel mare al răscumpărării şi mântuirii noastre. Noi eram morţi în greşelile şi în păcatele noastre (Efes. 2, 1); El însă a luat asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor (Isaia 53, 6). El a fost „străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi“ (Isaia 53, 5).
O, slăvită să fie în veci marea şi nespusa iubire a Tatălui Ceresc Care ne-a iubit atât de mult, „încât pe Fiul Său cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică“.
Jertfa cea sfântă a Domnului Iisus Hristos, sângele Său curat vărsat pe Golgota este, de atunci şi până astăzi, o dumnezeiască baie ce spală şi curăţă de păcat pe toţi aceia care, crezând în El şi Jertfa Lui, se întorc de la păcatele lor şi încep o viaţă nouă. Căci „El a purtat păcatele noastre în Trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire…“ (I Petru 2, 24). „Dacă ne mărturisim păcatele (şi ne lăsăm de ele), El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire“ (I Ioan 1, 9). „…Dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină… sângele lui Iisus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat“ (I Ioan 1, 7). | Continuare »
Pe fruntea Ta sudoarea e de sânge
şi ochii-s arşi sub pleoapele fierbinţi,
povara crucii – tot mai grea – Te frânge,
adânc rănindu-Ţi umerii Tăi sfinţi.
…Iar, dintre cei ce cuiele-Ţi bătură
şi-Ţi traseră la sorţi cămaşa Ta,
doar eu am fost cel mai aprins de ură
şi Ţi-am lovit mai aprig dragostea.
Dar mă ridic cu lacrimi de căinţă
şi ranele-Ţi sărut înfiorat.
Iisuse drag, Te rog cu umilinţă
mă iartă pentru sângele vărsat.
Mă iartă pentru coasta Ta străpunsă
şi pentru-al Tău obraz ce l-am scuipat,
şi pentru vina mea ades ascunsă…
şi fă-mă fiul Tău cu-adevărat.
Şi Te-oi iubi de-apururi cu putere,
şi Te-oi sluji apoi pân’ la mormânt,
Te-oi aştepta apoi pân’ la-nviere
şi-n veci slăvi-voi Numele Tău sfânt.
Lidia Hamza
Părintele Iosif Trifa, Pe urmele Mântuitorului
Câteva lămuriri despre Drumul Crucii
Din curtea lui Pilat a început drumul Crucii. Aici I s-a pus 
Mântuitorului Crucea pe umeri şi a fost dus spre Golgota. Înainte de a pleca cu Mântuitorul pe acest drum al vieţii şi mântuirii noastre sufleteşti, mă opresc puţin să dau unele orientări şi amănunte despre drumul Crucii.
La pagina 40 din această carte am publicat o hartă. În această hartă se văd însemnate cu numere locurile despre care am vorbit până aici şi despre care vom mai vorbi. În acea hartă se vede locul unde a fost Caiafa (nr. 43), unde Pilat a ţinut judecata (nr. 26) şi celelalte. În acea hartă se vede, plecând de la numărul 26, o stradă ce se numeşte în hartă „Via Dolorosa“. Aceste cuvinte sunt latineşti şi înseamnă: „Calea Durerilor“. Acesta e drumul Crucii; pe acest drum a mers Mântuitorul cu Crucea în spate spre Golgota. Acest drum e azi o stradă mai mică a Ierusalimului. Se cheamă această stradă „Via Dolorosa“, „Calea Durerilor“. Pe acest drum mergând Mântuitorul spre Golgota, a făcut 14 opriri (popasuri) sau „staţiuni“, cum li se zice la Ierusalim. Pe zidurile străzii sunt însemnate cu numere aceste popasuri. Precum se vede în harta de la pagina 40 drumul Crucii merge drept înainte, face apoi o cotitură, şi iarăşi merge înainte, până la numărul 9. Aici – la numărul 9 – e Biserica Sfântului Mormânt. Aici a fost Golgota şi aici a fost răstignit Mântuitorul. Întreg drumul Crucii ţine 3 kilometri. Până la un loc, drumul merge fără mare urcare, însă de la un loc încolo suişul spre Golgota e tot mai mare. | Continuare »
Păşind încet, cu fruntea-nsângerată, Hristos suia păcatul tuturor;
Urma strigând mulţimea-nfuriată, cerând amarul Preţ ispăşitor.
Plângeau cei dragi cu inimi sfâşiate când El spunea de cruntul viitor;
Ce-amar plăti-va trufaşa cetate acest profetic Preţ ispăşitor!
Ajuns în vârf, bătut pe cruce-n cuie, El Se ruga iertând păcatul lor,
Căci nu e grai în veac şi-n veac să spuie ce crunt şi-amar e-un Preţ ispăşitor.
Pe cruce-n jos, curgând tăcut şiroaie spre josnicul pământ ucigător,
Spăla pe om de moarte şi noroaie Dumnezeiescul Preţ ispăşitor.
Răbdând cu El, sta Maica Lui zdrobită cu ucenicul sfântului fior,
cutremuraţi de taina profeţită, ce scump şi-amar e-un Preţ ispăşitor.
…Doar tu nu vezi, doar tu rămâi departe, doar tu priveşti la tot nepăsător…
O, nu te temi c-ai să plăteşti prin moarte, în veac, amarul preţ ispăşitor?
Traian Dorz, Cântări de sus
Traian Dorz, Hristos – Răscumpărătorul nostru, Meditații la Evanghelia de la Ioan, ca. 18
„Atunci toţi au strigat din nou: „Nu pe El, ci pe Baraba!“ Şi Baraba era un tâlhar.
Până acum vorbiseră, acum strigau.
Până acum vorbiseră numai unii, acum strigau toţi.
Până acum fuseseră numai pârâşi, acum deveneau ucigaşi.
În virtutea bunului obicei de până acum, care era rânduit să dea viaţă celui osândit, se cerea acum, cu strigăte, moartea unui nevinovat.
Hristos, pus alături de Baraba, era în faţa poporului. Iar poporul era în faţa lui Hristos.
Acum sosise clipa marii şi hotărâtoarei alegeri a acestui popor.
Cunoscut le era tuturora Iisus.
În cei peste trei ani, cât Iisus cutreierase toate drumurile şi cetăţile lui Israel, avuseseră cu toţii prilej să-L vadă şi să-L cunoască pe Hristos Domnul.
Cele ce se spuseseră despre El,
ceea ce făcuse El,
ceea ce vorbise şi lucrase Iisus în mijlocul lor
fuseseră atât de neobişnuite, de minunate şi de uimitoare, încât, cu siguranţă că nu mai rămăsese nici unul dintre iudei care să nu fi făcut parte măcar o dată dintre miile de privitori şi ascultători care erau zilnic martori la toate acestea. Deci ei cunoşteau bine ce lucrase Hristos şi Cine era El.
Dar îl cunoşteau bine şi pe Baraba. Căci marii tâlhari, capii răscoalelor, vestiţii bandiţi sunt cunoscuţi totdeauna şi se ştie cu groază tot ce sunt ei în stare să facă.
Între aceştia doi, trebuie să aleagă acum mulţimea. Mulţimea care, desigur, auzind despre cele întâmplate, se adunase acum în număr ameninţător de mare în curtea şi în faţa lui Pilat. Poate şi în stradă, până departe. Erau toţi aici, porniţi acum să aleagă. Şi aleseră.
Şi, între aceştia doi, a ales, cu strigăte, cu strigăte şi urlete prelungite, cum face mulţimea înnebunită. | Continuare »
„Părintele Meu, de este cu putinţă, treci de la Mine paharul acesta; însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti“ (Matei 26, 39).
Eu cred că mulţi se întreabă pentru ce Hristos a grăit aceste cuvinte; şi cei necredincioşi vor răstălmăci aceste cuvinte, spre a întinde cursă fraţilor noştri celor mai slabi. Deci pentru ca noi atât năvălirea acelora să o respingem, cât şi pe fraţii noştri săi scăpăm de nelinişte şi de strâmtoare, să observăm aceste cuvinte mai de aproape, să ne oprim la tâlcuirea acestui loc şi să pătrundem în înţelesul lui cel adânc.
Căci citirea şi audierea cuvintelor nu ajută la nimic, dacă ele nu se şi pricep încă. Şi vistiernicul acela al împărătesei Candakiei citea, dar cât îi lipsea ucenicul lui Hristos, care să-i tâlcuiască cele citite, el nu înţelegea. Ca nu acelaşi lucru să vi se întâmple şi vouă, fiţi cu băgare de seamă la cuvintele noastre, aţintiţi-vă priceperea voastră şi primiţi cuvântarea mea cu suflet plin de luare aminte şi râvnitor. Ochiul vostru să se uite cu agerime, duhul vostru să fie aţintit şi sufletul vostru să se curăţească de toate grijile cele pământeşti, pentru ca noi să nu aruncăm cuvântul lui Dumnezeu în spini, nici pe piatră şi nici pe cale, ci să cultivăm un ogor gras şi roditor, spre dobândirea unui seceriş bogat.
Dacă veţi asculta cuvintele mele aşa, veţi înlesni lucrarea mea, iar voi înşivă fără osteneală veţi afla cele despre ce vă vorbesc. Ce zice locul din Biblie, care astăzi ne preocupă? „Părinte, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta”.
Ce va să zică el cu aceasta? Noi trebuie să dăm înţelesul cuvintelor, înainte de a le tâlcui mai departe. Aşadar, ce voieşte el să zică? Voieşte să zică: „Părinte, de este cu putinţă, treacă de la mine”. | Continuare »
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Postul Mare
„Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, întru Mine petrece şi Eu întru el“ (Ioan. 6, 56).
Despre Sfânta Cină
Noi avem de gând a ne apropia de masa cea prea sfântă, care umple pe fiecare de o sfială cucernică. Să ne apropiem dară de ea cu o conştiinţă curată. Să nu fie aici vreun Iuda, care poartă în inimă înşelăciunea împotriva aproapelui său, să nu fie vreun înrăutăţit, care ascunde în sufletul său otrava prihanei.
Aici se află de faţă Însuşi Hristos, spre a găti pentru noi această masă, căci nu omul a putut să prefacă pâinea şi vinul în trupul şi în sângele lui Hristos, ci preotul stă acolo numai spre a înfăţişa pe Hristos şi a săvârşi rugăciunea; numai harul şi puterea lui Dumnezeu lucrează acea prefacere. „Acesta este trupul Meu” (Lc. 22, 19). Aşa se rosteşte cuvântul, care aduce acea prefacere. Precum glasul acela, care a zis: „Creşteţi şi vă înmulţiţi, şi umpleţi pământul” (Fac. 1, 28), deşi era numai un cuvânt, dar a trecut în faptă, şi a înmulţit omenirea, aşa şi la Cina cea Sfântă glasul acesta al lui Dumnezeu înmulţeşte harul la toţi cei ce se împărtăşesc din ea cu vrednicie. | Continuare »
