b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Traian Dorz, Hristos – Puterea Apostoliei
din Meditaţii la Apostolul din Duminica Rusaliilor

Pavel se hotărâse să treacă pe lângă Efes, fără să se oprească aici, ca să nu piardă vremea în Asia, căci se grăbea ca, dacă îi va fi cu putinţă, să fie în Ierusalim de Ziua Cincizecimii… (Fapte, 20, 16).

O, ce fericite sunt aceste două înălţimi unice, aceste două mari cuvinte: Ierusalim şi Cincizecime… Ierusalim paşnic şi Cincizecime liberă. Ierusalim curat şi Cincizecime adevărată. Ierusalim slăvit şi Cincizecime veşnică…
Cât de împreunate pe veci trebuie să fi fost, în inimile şi în amintirea tuturor ucenicilor Domnului, aceste două nume sfinte şi dragi, aceste două valori unice şi scumpe, aceste două înălţimi cereşti de pe pământ.
Ierusalimul era locul, iar Cincizecimea era momentul când Duhul Sfânt şi Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu se îmbrăţişau şi dădeau naştere fiicei cereşti a Ierusalimului de Sus, care va fi Mireasa Slăvită a Mielului Slăvit, Biserica lui Hristos, Comoara şi Cununa Lui veşnică.
Către Ierusalim se îndreptau atunci în orice vreme toate inimile tuturor fraţilor împrăştiaţi pretutindeni, ca înspre o înălţime pe care a pogorât văzut toată dragostea necuprinsă a lui Dumnezeu, pentru a îmbrăţişa un popor cât o omenire şi o patrie cât o lume.
Dar în vremea Cincizecimii nu numai gândurile tuturor se îndreptau înspre Ierusalim, ci şi inimile şi picioarele lor. Din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, toţi cei care neîncetat se rugau pentru pacea Ierusalimului iubit, la apropierea Cincizecimii lui, se pregăteau de drum şi se grăbeau, ca, dacă va fi cu putinţă, în dimineaţa minunată a sărbătorii Duhului Sfânt, ei să fie acolo împreună cu cei dintâi care avuseseră parte de harul acestei îmbrăţişări cereşti.

O, ce trebuie să fi fost atunci în Ierusalim! Ce îmbrăţişări, ce lacrimi, ce cuvântări înflăcărate, ce cântări fericite, ce sărutări sfinte! Cât de minunat vor fi răsunat pe scările Templului cântările treptelor, psalmii bucuriilor frăţeşti, când miile de cântăreţi de Sus mai coborau o treaptă şi mai cântau un psalm, către miile de cântăreţi de jos care, mai cântând un psalm, mai urcau o treaptă către fraţii lor.
Iar când pe treapta din mijloc se întâlneau cântând psalmul 133: „Iată ce plăcut şi dulce e să locuiască fraţii pururea împreună să se veselească… cu cântări şi psalmi în Domnul să se veselească…“, atunci cântările de bucurie trebuie să fi fost înecate de plâns şi sărutările trebuie să fi fost numai pe lacrimi.
Cine poate uita astfel de clipe şi astfel de stări? Şi cine n-ar fi dat totul ca să le poată trăi măcar o dată pe an acolo unde ca nicăieri altundeva pe lume le era locul şi momentul unic.
De aceea se grăbea Sfântul Pavel să fie în Ierusalim de zilele Cincizecimii.

O, fraţii şi surorile scumpei noastre Cincizecimi! Ce şiroaie de lacrimi scaldă faţa mea acum evocând aceste amintiri sfinte şi făcând fireasca legătură între Cincizecimea Ierusalimului lor şi Cincizecimea „Ierusalimului“ nostru neuitat de atunci!… | Continuare »

Traian Dorz, din «Hristos – Mijlocitorul nostru»

Domnul nostru Iisus Hristos – prin Care fuseseră făcute toate veacurile câte aveau să fie între cele două veşnicii (Evrei 1, 2) – pregătise şi ceasul acesta, cu tot ce avea să aducă el, şi Se ruga pentru el înainte de a începe.
Spre a fi tuturor ucenicilor Săi, de atunci şi de totdeauna, nu numai Mijlocitorul lor la Dumnezeu, ci şi Învăţătorul rugăciunii lor de care vor avea, de acum încolo, cea mai mare nevoie pe pământ…

După ce a vorbit astfel, Iisus a ridicat ochii spre cer şi a zis: „Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine…“
După ce un fiu şi un trimis al lui Dumnezeu vorbeşte astfel ascultătorilor lui – cum a vorbit Iisus Hristos, şi cu duhul, şi cu graiul Său – atunci acel fiu şi trimis îşi poate ridica ochii spre cer şi poate zice Tatăl nostru, cu dulcea încredinţare că nu spune un neadevăr…

Dar cum să-şi poată ridica ochii şi zice acela în care nu este nici Duhul lui Hristos (Rom. 8, 9) şi nici Cuvântul lui Dumnezeu? (Colos. 3, 16) În orice lucrare a Evangheliei lui Hristos, ucenicul trebuie să facă totdeauna aşa cum a făcut Domnul: Cuvântul trebuie urmat de rugăciune.
Deci, ori de câte ori staţi de vorbă cu un suflet sau cu mai multe, rugaţi-vă pentru cei cu care aţi vorbit; ori de câte ori împărţiţi Cuvântul lui Dumnezeu oamenilor, rugaţi-vă puternic şi fierbinte pentru ei, încheiaţi totul cu rugăciune către Tatăl Ceresc pentru mântuirea, pentru unitatea şi pentru slava celor cu care aţi vorbit. Mijlociţi şi voi pentru ei la Tatăl, de la Care pogoară orice dar bun şi desăvârşit peste munca propovăduirii voastre, căci de voia Tatălui Ceresc şi de binecuvântarea Lui depind toate lucrurile. | Continuare »

„El a răspuns: «Dacă este un păcătos nu ştiu; eu una ştiu: că am fost orb şi acum văd!»“ (Ioan 9, 25)

Sfântul Pavel spune: N-am vrut să ştiu de nimic altceva, decât pe Iisus Hristos Cel Răstignit (1 Cor. 2, 2). De El Singur. Adică eu, Pavel, una vreau să ştiu: Iisus!
Dacă vă interesează Iisus, stăm de vorbă toată viaţa, oricât vreţi şi oriunde vreţi, dar dacă nu vă interesează El, atunci n-avem ce vorbi nici două minute împreună!
Eu una ştiu – a spus şi fostul orb: Am fost orb, acuma văd – şi El, Iisus, mi-a dăruit vederea! Am fost pierdut, sunt izbăvit – şi El, Iisus, mi-a dat această stare. V-am spus o dată, v-o mai pot spune cât vreţi. Altceva însă nu mai spun!
Fericit credinciosul care ştie una: Iisus şi care rămâne numai la El, oricât şi oricând ar fi întrebat! Înţelept este acela care are un astfel de răspuns, fiindcă acela, rămânând la Iisus, va fi biruitor! Cine ştie de acest singur Nume – şi rămâne mereu la El – acela scapă totdeauna cu bine şi cu sufletul curat, de ori-unde! Acela nu va rămânea nici de ruşine, nici de pagubă niciodată.
Dacă L-ai cunoscut pe Domnul şi Vindecătorul tău Iisus Hristos, atunci ţine-te întruna numai de El! Şi să nu mai ştii altceva, niciodată şi nicăieri! Mai ales în vremile grele să nu mai ştii de nimic altceva decât de El. Dacă vorbeşti cu cineva, vorbeşte cumpătat şi numai de-spre Iisus. Iar dacă după aceea vei fi luat la întrebări pentru Numele Domnului, atunci ţine-te numai de una: răspunde ce se cuvine despre aceea una, răspunde cum se cuvine, cui te întreabă şi răspunde numai cât se cuvine, când eşti întrebat!
Şi ţine-te până la sfârşit apoi numai de aceea una care ai spus-o, călăuzit de gândul: eu una ştiu! Orice ţi-ar face. Fii sigur că atunci Hristos te va izbăvi curat şi biruitor. Cu cât vei arăta că ştii mai puţin, cu atât mai bine! | Continuare »