b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 15 august:

„Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui atotputernic…“ (Psalmi 91, 1)

Viaţa celui statornic credincios în Domnul şi statornic ascultător al Voii Sale sfinte este o necurmată odihnă şi o continuă bucurie,
ca la o umbră răcoroasă şi dulce în tot zăduful unei zile fierbinţi.
Sub ocrotirea Celui Preaînalt
şi la umbra Celui Atotputernic,
nu există nimic primejdios şi nimic greu.
Chiar luptele lui Hristos, ostenelile şi jertfele şi chiar munca pentru El, cu toate sudorile şi suferinţele ei, devin ceva cu totul uşor şi plăcut.
Fiindcă totul este îndulcit şi înviorat de prezenţa fericită şi întăritoare a lui Hristos.

O, cât de adevărat este acest lucru
şi cât de Credincios este Domnul Dumnezeul nostru în împlinirea făgăduinţelor Sale faţă de oricine le crede şi le încearcă!
Domnul nostru Iisus Hristos, când ne-a chemat să călcăm pe urmele Sale, ne-a spus că în lume vom avea necazuri…
Că în lume va trebui să ne nevoim cu greu, ca să mergem pe calea Lui strâmtă, să purtăm Crucea Sa
şi să intrăm pe uşa Lui cea îngustă. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 14 august:

„Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!“ (Psalmi 90, 12).

O, cât de multe planuri omeneşti rămân zadarnice!…
Câte năzuinţe ale oamenilor nu se mai realizează niciodată
şi câte gânduri şi dorinţe, unele frumoase, altele îndrăzneţe, iar cele mai multe nevrednice, nu mai ajung niciodată la împlinire!…
Pentru că omul care le face nu învaţă să-şi numere bine zilele sale.
Nu-şi numără bine nici zilele sănătăţii,
nici ale tinereţii,
nici ale puterii,
nici ale înălţării sale.
Iar zilele în care şi-ar putea face binele, trec mai repede decât prilejul aşteptat
şi mai grăbite decât ocazia dorită.

Omul, care a învăţat să calculeze milioanele de ani ai altora, n-a învăţat să-şi numere bine puţinele lui zilişoare
– şi se pomeneşte la capătul lor fără să fi realizat nimic altceva decât planuri!…
Planuri goale şi planuri umflate,
planuri slabe, frumoase, urâte… Planuri.
Dar cât de atent îşi numără omul înţelept, omul cuminte, valorile lui cele mai alese, atunci când ştie bine că nu are timp şi îngăduinţă să le numere decât o singură dată în viaţa lui! | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 13 august:

„Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre şi scoţi la lumina feţei Tale păcatele noastre cele ascunse“ (Psalmi 90, 8).

Cele mai multe păcate le face omul pe faţă,
dar cele mai mari, le face în ascuns.
Oricât de căzut ar fi cineva în stricăciune, tot mai are o parte de ruşine şi de frică în săvârşirea unor păcate – şi nu le face chiar în văzul altora…
Deşi, în nebunia lui, omul care păcătuieşte cu uşurinţă, de multe ori, se laudă cu păcatele lui, totuşi, sunt unele păcate pe care până şi celui mai ticălos om îi este greu să şi le spună.
Aceste păcate întrec orice margine.
Făptaşul lor le ascunde cât se poate mai tare şi cât se poate mai mult,
fiindcă acestea sunt păcatele în urma cărora ar avea de suferit pedeapsa ori ruşinea tuturor.

Dar nu numai Sfânta Evanghelie arată că nu există nimic ascuns care să nu fie odată descoperit (Luca 12, 2),
ci însăşi viaţa, cu faptele şi întâmplările ei pline de învăţătură pentru acela care are ochii şi urechile minţii deschise,
arată cutremurător acest mare adevăr.
Oricât de bine ar căuta făptaşul să se ascundă, este totuşi Cineva care îl vede şi îl urmăreşte pas cu pas. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 12 august:

„Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam“ (Psalmi, 90, 1)

Cine nu se deprinde să mediteze bine şi să adâncească cu luare-aminte înţelesul asupra faptelor şi asupra oamenilor,
asupra întâmplărilor şi a vremilor,
acela trece prin viaţa aceasta fără să vadă nimic,
fără să înţeleagă nimic
şi fără să înveţe şi să ştie nimic.
Neobişnuindu-se să ia seama asupra trecutului, adică asupra Istoriei,
el nu va descoperi nimic din profeţii,
nu va înţelege nimic din prezent
şi nu va putea întrezări nimic din viitor.
Va trece peste viaţă cum trece o corabie fără busolă peste ape: nu va şti nici unde se află, nici unde se duce.

Dar cine ia seama bine cum citeşte (1 Tim. 4, 13), adică la cum trebuie să se citească în Cartea Cerului sau în întâmplările pământului,
acela va învăţa să desprindă, din toate câte le vede şi le aude, miezul înţelepciunii
şi va putea cunoaşte adevărul.
Cunoscând adevărul, nu va mai rătăci niciodată, înşelat de minciună sau de nimicuri,
ci inima lui se va întemeia tot mai statornic pe încredinţări neclintite.
Astfel, trecutul va deveni pentru el o oglindă, în care va putea vedea limpede tot drumul viitorului său…
Şi nu numai pe al său, ci pe al lumii întregi şi pe al oamenilor ei.
Căci Lumina lui Dumnezeu, dobândită prin har şi prin răbdare, îi arată totul. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 10 august:

„Dacă fiii lui vor părăsi Legea Mea şi nu vor umbla după poruncile Mele“ (Psalmi 89, 30).

Nu este nici un adevărat credincios care să nu dorească binele fiilor săi
şi să nu lupte cu toată puterea sa, până la moarte,
pentru mântuirea familiei sale şi a urmaşilor săi.
Nu este nici un adevărat slujitor al lui Hristos care să nu se roage în toată vremea pentru ai săi şi să nu stăruiască de ei şi pentru ei să calce pe urmele Domnului
şi să nu calce peste poruncile Lui.
Câtă vreme copiii ascultă îndrumările şi cât ei urmează pilda părinţilor lor credincioşi, atâta vreme şi binecuvântările Domnului se vor revărsa larg şi fericit peste viaţa lor luminoasă şi îmbelşugată.
Căci este totdeauna binecuvântat acel fiu pentru care se roagă fierbinte şi neîncetat un părinte credincios.
Sub paza rugăciunii şi a grijii părinteşti, mintea fiilor ascultători se întregeşte, se înalţă şi creşte luminos,
iar inima lor capătă o tot mai frumoasă curăţie şi o tot mai mare bogăţie a virtuţilor credinţei Domnului.
Acestea le vor deveni apoi lumina cărărilor vieţii
şi armele de atac şi de apărare în toate luptele cu toţi vrăjmaşii trupeşti şi sufleteşti pe care vor avea şi ei să-i întâlnească pe căile vieţii lor.

Începând bine şi mergând bine, copiii credincioşi vor şi sfârşi bine,
lăsând, la rândul lor, şi ei, în urmă, tot nişte astfel de fii binecuvântat crescuţi.
Ce privelişte fericită este totdeauna o astfel de familie!…
Dar cât de rari sunt astfel de părinţi credincioşi!… | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 9 august:

„Voi cânta totdeauna îndurările Domnului: voi spune din neam în neam, cu gura mea, credincioşia Ta“ (Psalmi 89, 1).

A cânta înseamnă lauda şi rugăciunea bucuroasă şi fericită prin care ne arătăm mulţumirea şi recunoştinţa cu dragoste către Dumnezeu pentru binefacerile Sale faţă de noi şi faţă de toţi…
Iar a spune înseamnă a mărturisi cu înflăcărare şi cu credinţă puternică, cu cuvântul şi cu fapta trăită, voia lui Dumnezeu.
A cânta înseamnă a trăi înlăuntru prezenţa lui Dumnezeu,
a spune înseamnă a o trăi în afară.
A cânta înseamnă a-L contempla pe Dumnezeu,
a spune înseamnă a activa pentru El.
A cânta înseamnă meditaţie, învăţare, adâncire şi cunoaştere a lui Hristos,
a spune înseamnă osteneli, jertfe şi lupte pentru cauza Lui.
Amândouă aceste feţe ale lucrării Duhului Sfânt în viaţa noastră şi prin viaţa noastră
alcătuiesc cele două jumătăţi ale uneia şi aceleiaşi lucrări.

Dumnezeu nu Se poate folosi în chip fericit şi rodnic de noi în afară, dacă, mai întâi, nu a făcut înlăuntrul nostru partea sănătoasei înnoiri şi adânciri.
Fiindcă, niciodată nu va putea face în afară o curată lucrare pentru Dumnezeu, acela care mai întâi nu şi-a curăţit bine partea dinlăuntru a „blidului“ său (Mat. 23, 25).
Nici nu ne putem gândi măcar că Duhul Sfânt ar putea primi colaborarea, împreună-lucrarea cu El, a unui vas necurat (2 Tim. 2, 21).
Când, totuşi, un astfel de vas, nesfinţit pe dinlăuntru, adică nenăscut din nou, care, rostind Numele Domnului, nu se depărtează de fărădelege, când un astfel de om se amestecă în lucrarea lui Dumnezeu, el nu va face nimic bun în ea niciodată,
ci va face totul rău sau ducător la rău. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 8 august:

„M-ai aruncat în groapa cea mai de jos, în întuneric, în adâncuri“ (Psalmi 88, 6).

Dintre toţi psalmii de rugăciune şi de durere, strigaţi către Dumnezeu în cele mai amare stări ale sufletului credincios, poate că nici unul nu este mai trist şi mai dureros ca acest psalm. Ca Psalmul 88.
În toţi ceilalţi psalmi de durere mai străluceşte, pe ici pe colo, câte o rază de lumină. În fiecare din ei mai este şi câte un luminiş de speranţă în mijlocul marilor încercări şi primejdii,
dar în acest psalm nu este nici una.
Ci, de la începutul şi până la sfârşitul lui, sufletul bântuit de toate puterile întunericului se chinuie fără nici o rază de mângâiere, într-adevăr, în groapa cea mai de jos…

În viaţa sa de pe pământ, fiecare suflet credincios mai poate ajunge
şi mai poate trece
prin multe din stările descrise în psalmi.
Căci, omul lui Dumnezeu prin care s-au scris aceste lucruri, a fost pus în fiecare din aceste stări, anume pentru a fi o călăuză celor ce vor veni după el, pe urmele Domnului, şi o pildă despre felul cum trebuie să ştie ieşi din întuneric acela care ajunge acolo.
Cartea lui Dumnezeu cuprinde îndrumări şi exemple pentru ieşirea din oricare ispită, din orice primejdie sau încurcătură în care ar putea ajunge un om, un neam sau un rând de oameni, în oricare loc sau vârstă din viaţa lor.
Toate fiind scrise pentru ca noi să putem cunoaşte (Luca 1, 4)
şi să putem crede (Ioan 20, 31),
ca să ne putem mântui. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 7 august:

„Doamne, Dumnezeul mântuirii mele! Zi şi noapte strig înaintea Ta!“ (Psalmi, 88, 1)

Strigătul în rugăciune înseamnă o voinţă şi o dorinţă puternică şi stăruitoare, pe care inima omului o înfăţişează lui Dumnezeu. Este rugăciunea care luptă puternic să-L facă pe Dumnezeu să o accepte
şi să o împlinească,
întocmai
şi grabnic.

În vremea unei mari încercări, inima omului, neputând înţelege planul lui Dumnezeu
şi neputând suporta cu răbdare durerea,
voieşte şi doreşte puternic să scape cât mai grabnic din foc.
Atunci, strigă de sub durere, zi şi noapte, înaintea lui Dumnezeu, ca de sub apăsarea unui vrăjmaş răufăcător,
ca de sub loviturile unui stăpân nemilos.
Strigă, până când scapă din încercarea ei într-un fel.

În focul unei mari iubiri,
sau al unei mari disperări,
sau al unei mari nebunii,
sau al unei pofte stăpânitoare,
sau al unei lăcomii puternice,
inima omului, nemaiputând trăi fără o fiinţă sau fără un lucru, strigă, arde, cere! | Continuare »