pilda-semanatoruluiSemănaţi sămânţa bună fără odihnire
şi cu mâna cea mai plină, pentru grea rodire;
şi de-a lungul, şi de-a latul holdelor, în cruce,
peste tot unde sămânţa se mai poate duce.

Semănaţi sămânţă multă – căci din umbre sure
sunt atâtea răpitoare care vin s-o fure
şi prin locuri de ispite, multe pietre grele
vin cu arşiţe, să piardă câte cad în ele.

Apoi spinii-ngrijorării câte mai îneacă,
toate câte cad acolo n-ajung să se coacă.
Numai cea de-a patra parte cade-n brazdă bună,
dar şi-aceasta prea puţine roade azi adună.

Semănaţi sămânţa bună cu bogată mână,
după ce trei părţi s-or pierde – una să rămână;
după ce răpeşte lumea, spinii şi-ncercarea,
să mai şi rămână-o roadă Celui cu Lucrarea.

Doamne-ajută-ne cu timpul bun de semănare
şi-nmulţeşte-Ţi lucrătorii buni de pe ogoare,
şi-apoi dă sămânţă multă celor ce-o aruncă,
s-aduni roade fericite după sfânta-Ţi muncă.

Traian Dorz, Cântarea viitoare

Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI (Meditații la Apostolul zilei)

„Dar dacă, în timp ce căutăm să fim socotiţi neprihăniţi în Hristos, şi noi înşine am fi găsiţi ca păcătoşi, este oare Hristos un slujitor al păcatului? Nicidecum!“ (Galateni 2, 17)

 TDorz1Toate darurile lui Dumnezeu, dar mai ales adevărul şi dragostea, sunt promise numai celor care au un cuget curat şi o inimă smerită. Numai acelora care în căutarea lor umblă totdeauna fără vicleşug, fără prefăcătorie, fără gânduri ascunse, fără păcate ascunse şi fără scopuri ascunse.
Cine umblă necinstit cu Dumnezeu sau cu fraţii,
cine caută cu prefăcătorie adunarea frăţească, sau încrederea frăţească, sau pomana frăţească,
cine predică într-un fel, dar umblă în alt fel,
cine are când o învăţătură, când alta, când o adunare, când alta, când o încredinţare, când alta,
– acela niciodată să nu aştepte decât osânda, iar nu mântuirea de la Dumnezeu.

În timp ce căutăm adevărul, dacă nu iubim curăţia, ochii noştri nu-l vor afla niciodată.
În timp ce căutăm mântuirea, dacă nu o preţuim mai mult decât lumea întreagă, nu o vom dobândi niciodată.
Şi în timp ce Îl căutăm pe Hristos, dacă nu-L sfinţim în inima noastră ca Domn prin totala noastră ascultare, nu-L vom avea niciodată.
Toată reuşita noastră în căutarea lui Dumnezeu depinde de felul cum Îl căutăm. De sinceritatea cu care Îl căutăm, de dragostea şi dorinţa cu care Îl căutăm pe El.
Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima, zice Domnul (Ier 29, 13).
Dar dacă în timp ce zicem că Îl căutăm pe Domnul, sau pe fraţi, sau împăcarea, sau mântuirea, sau înţelegerea, noi umblăm cu vicleşug sau cu prefăcătorie, să nu ne aşteptăm decât la osândă şi ruşine atât din partea lui Dumnezeu, cât şi din a oamenilor.
Dacă în timp ce propovăduim apă, noi bem vin,
şi în timp ce vorbim despre împăcare, noi urzim uneltiri, | Continuare »

Datoria de a face binele e nemărginită

Predică la Duminica a XIX-a după Rusalii

„De faceţi bine celor ce vă fac bine, ce dar este vouă, că şi păcătoşii aceiaşi fac… Ci voi iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine şi daţi împrumut, nimic nădăjduind“ (Luca 6, 33-35).

Fraţilor, noi toţi ne plângem că oamenii sunt răi, fiindcă avem deseori prilejul să vedem că mult mai multă silinţă se desfăşoară pentru facerea răului decât a binelui. Însuşi Sf. Apostol Ioan spune că lumea toată e cufundată în cel rău (Ioan 5, 19), iar Sf. Apostol Pavel de asemenea zice: „răul zace în mine“ (Romani 7, 21). Deci doi din cei mai temeinici stâlpi ai creştinătăţii recunosc că în lume sunt mai multe rele decât bune. De aici, se vede, urmează îndemnurile lor cele stăruitoare către creştini, de a se feri de rele şi a face cele bune.
Cu toate acestea, fraţilor, nu se poate minţi că în marea mulţime a răului, sunt şi câteva grăunţe bune; între zilele lungi de amărăciuni, se pot găsi şi câteva clipe de mulţumire. Ar fi şi de neînţeles ca în lumea aceasta toate să fie rele, odată ce ea e ieşită din mâna lui Dumnezeu care este bun. De aceia şi Sf. Apostol Ioan mărturiseşte că noi suntem dintr-un izvor bun, şi astfel fiind, din fire suntem protivnici către răul care se află în lume. Noi suntem de la Dumnezeu, spune el, iar lumea întreagă e cufundată în rău (I Ioan 5, 19). Din pricina aceasta, cu toate că vedem atâţia făptuitori ai răului în mijlocul nostru, în omenire s-au găsit totdeauna câţiva buni care au ţinut înaintea ochilor celorlalţi icoana câtorva gânduri bune şi a unor învăţături trebuincioase pentru viaţă. Astfel, de bine de rău, în mijlocul unei omeniri nedrepte, s-au grăit uneori şi cuvinte drepte, şi s-au grăit chiar atunci când cei ce le spuneau erau urâţi şi batjocoriţi.
De aici urmează că vreme multă în urmă, chiar înainte de venirea Domnului Hristos, în omenire tot s-au aflat câteva învăţături despre purtarea oamenilor, iar unele chiar foarte bune până azi. În adevăr, cinstirea părinţilor, oprirea furtului şi altele sunt lucruri vechi, pe care puţinii buni, care s-au aflat pe lume, totdeauna le-au spus şi le-au învăţat. | Continuare »

predica de pe munte 2Iubesc pe-ai mei cu-ntregu-mi suflet,
mai mult ca viaţa mea-i iubesc;
pentru iubirea lor, Iisuse,
suspin, mă rog şi mă jertfesc.

Iubesc fiinţele ce-n lume
cu-a mea fiinţă s-au unit,
purtându-le o neschimbată
iubire până la sfârşit.

Iubesc prietenii ce paşii
uniţi şi-i duc cu paşii mei
cu-o dragoste oricând în stare
să facă totul pentru ei.

Iubesc pe fraţii mei cereşte,
cum numai sufletu-mi iubesc;
de ei mă leagă pe vecie
un legământ dumnezeiesc.

Iubesc, ca pe ai mei, vrăjmaşii,
rugându-Ţi mântuirea lor
şi simt c-aş face pentru dânşii
mai mult de cât aş fi dator,

– Dar în iubirile acestea,
în toate-i un hotar ceresc,
o margine la care toate
se sting, se şterg şi se sfârşesc,

Numa-n iubirea Ta, Iisuse,
n-am nici hotar şi nici sfârşit,
pe Tine Te iubesc atâta
pe cât eşti Tu: Nemărginit.

Traian Dorz, Cântarea cântărilor mele

Pescuirea_minunata_50Ce frumos se vede din Evanghelia de mâine ce mare lucru este adunarea Domnului! Când fratele Simon umpluse corabia de peşti, se cufunda corăbioara lui. El avea nevoie de ajutorul fraţilor. Fraţii săi erau aproape. S-au dus şi l-au ajutat. Ce mare lucru este să ai fraţi aproape! Şi, când te simţi cu greutate şi cu apăsare, şi cu necazuri, şi cu încercări la care nu poţi face singur faţă, apelezi la un frate. Pe câţi ne-au ajutat fraţii… şi pe câţi i-am ajutat şi noi… Câte surori n au fost ajutate de noi şi câte surori nu ne-au ajutat… Ajutaţi-vă unii pe alţii. Simţiţi-vă aproape unii de alţii, că nu ştii când vine ori o mare binecuvântare, pe care ai nevoie s-o împarţi cu ceilalţi, ori o mare povară, la care ai nevoie să te ajute ceilalţi. Ţineţi legătura unii cu alţii şi iubiţi-vă din toată inima. Dacă aţi iubit până acum adunarea şi v-aţi dus cu bucurie la adunare, de-aci încolo mai cu bucurie să vă duceţi! Să vă simţiţi totdeauna aproape ca apostolii: cei doi, de cei doi. Petru şi Andrei, de Iacob şi Ioan.
Dragostea lui Dumnezeu ne-a apropiat atât de mult şi a făcut să ne simţim aproape. Aveţi, sigur, fraţi şi surori şi trupeşti. Dar când sunteţi la o bucurie mare sau când sunteţi la un mare necaz, nu la fraţii trupeşti vă duceţi, chiar dacă sunt aproape. Vă duceţi la fraţii duhovniceşti, la surorile în Domnul. Şi acolo vă puteţi deschide inima cu toată puterea şi vă puteţi pleca genunchii la rugăciune, şi vă puteţi îmbrăţişa şi săruta pe lacrimi, fiindcă vă înţeleg şi îi înţelegeţi.
Asta este pentru noi adunarea. Să nu părăsiţi adunarea! Nici din lenevie. Nici când eşti bolnav. Să n-asculţi când spune boala: „Acuma nu mai poţi merge la adunare, că eşti bolnav”. Spune: „Nu, boală!”. Întreb pe Domnul: „Trebu¬ie să mă duc sau nu trebuie?”. Şi Domnul spune întotdeauna: „Du-te!”. Şi atunci nu ascult de boală. Ascult de Domnul. Mă duc bolnav şi mă întorc sănătos. Şi n-am luat nici un medicament. | Continuare »

 

Text: Traian Dorz

O, iată, Doamne, noaptea întreagă m-am trudit,
dar luntrea mea e goală, nimic n-am pescuit!

Cu ce am să Te întâmpin când ai să-mi vii în zori
pe ţărmul mării mele şi-n luntre-ai să-mi cobori?

Cu fruntea asudată şi trupul tremurând
încerc şi-ncerc zadarnic de fiecare rând,

E marea agitată şi vântul mi-e contrar,
nădejdea-mi luminează din ce în ce mai rar.

… O, iată, Doamne, zorii – e vremea să Te-araţi,
mi-e inima mâhnită şi ochii-nlăcrimaţi!

Tu vii!… Şi luntrea-i goală, şi nu ştiu ce să spun
că, iată, înainte eu n-am nimic să-Ţi pun!

Dar când îmi vezi sudoarea şi trupul istovit
de nici un dar din lume n-ai fi mai mulţumit,

Căci când, cu toată truda, nu pot ce-am vrut, Iisus,
dorinţa de-a aduce e cum aş fi adus!

inaltarea-sf-cruci-micaSub Crucea Ta ne-am întâlnit, Iisuse,
cu Tatăl nostru cel Ceresc şi Sfânt,
când ne-ai chemat – şi dragostea ne-aduse,
ca înfiaţi de-un veşnic legământ.

Sub Crucea Ta ne-ai dat împărtăşirea
cu Duhul Sfânt prin Care-am fost sfinţiţi;
prin El Ţi-ai pus pe noi pecetluirea,
la jertfă şi la slavă rânduiţi.

Sub Crucea Ta noi ne-am predat viaţa,
acelaşi jug şi sarcină primind,
ca să-Ţi vedem cu bucurie Faţa
când Tu vei fi pe veci la noi venind.

Sub Crucea Ta păstrează-ne întruna,
oricât am fi de mici şi de străini,
ca Tu să poţi să ne aşezi cununa
pe fruntea unde-au stat atâţia spini!

Să cântăm Domnului, nr. 30

Inaltarea-Sfintei-Cruci-O, slăvită cruce aspră, simbol şi mijloc divin
al durerii şi-al izbânzii date jertfă mântuirii,
numai tu mă faci şi astăzi să-nţeleg prin ce preţ vin
liniştile conştiinţei şi luminile sfinţirii.

Tu-mi dai harul de-a-nţelege că al biruinţei nimb
nu-l ating decât prin jertfa cea mai naltă cu putinţă,
că suprema izbăvire pot s-o am doar dând în schimb
tot ce poate fi mai unic şi mai scump pentru-o fiinţă.

Că nu pot avea lumina cea de-a pururi pe deplin
decât când înving puternic toate nopţile din mine
şi când orişice nelinişti, care uneori mai vin,
nu-mi mai tulbură adâncul limpezimilor senine.

Dar, ca să rămân acolo nalt şi liniştit mereu,
ţine-mi totdeauna tare hotărârea despărţirii,
numai dezlegat de toate sunt unit cu Dumnezeu;
înfrângându-mi nimicirea, sunt deasupra nimicirii.

Traian Dorz, Cântările din urmă

inaltarea_sfintei_cruciEu eram copil, Iisuse, glasul când Ţi-am înţeles,
drumul Crucii, drumul Crucii cum ai spus Tu l-am ales.

La-nceput, când era pace, calea plină de popor,
drumul Crucii, drumul Crucii era dulce şi uşor.

Dar când a venit furtuna şi-ncercarea, mai târziu,
drumul Crucii, drumul Crucii ajunsese-aşa pustiu!…

Crucea se îngreuiase, spinii sângerau amar,
drumul Crucii, drumul Crucii ajunsese un calvar…

Am căzut… dar mâna-Ţi dulce, blând, m-a ridicat în sus,
drumul Crucii, drumul Crucii mi Te-a arătat, Iisus.

Tu mi-ai arătat Golgota şi-nţelesul ei mi-ai dat,
drumul Crucii, drumul Crucii trebuia întreg urcat.

Crucea-i grea, dar ce înseamnă Tu mă faci să înţeleg.
Drumul Crucii, drumul Crucii fă să pot să-l sui întreg!…

Traian Dorz, Cântările dintâi

 

DE-AI LUA PE UMĂR CRUCEA

De-ai lua pe umăr crucea, după Domnul de-ai porni,
fericire, fericire nici nu ştii câtă-ai găsi!

În a’ vieţii clipe grele, când din greu ai suspina,
mângâiere, mângâiere nici nu ştii câtă-ai afla!

De-ai zăcea zdrobit în chinuri, te-ar scula şi sprijini,
alinare, alinare ne-ncetat ţi-ar dărui.

Iar de-ai fi stăpân pe lume şi pe aurul din ea,
bucuria, bucuria ce-ţi dă crucea n-ai avea.

Vino, ia-ţi pe umăr crucea şi-L urmează pe Iisus,
veşnicia, veşnicia îţi va fi lumină Sus.