Cum trebuie citită Biblia

Preot IOSIF TRIFA, Biblia – Cartea Vieţii

Biblia conţine cea mai uşoară mâncare,
dar şi cea mai grea

Vom spune numai atât – pe scurt – că Biblia, fiind Cartea lui Dumnezeu, trebuie citită cu credinţă, cu rugăciune şi cu ajutorul Duhului Sfânt, Care este Autorul şi Scriitorul ei.
Pe lângă acestea, după cum s-a spus mai înainte, la citirea Bibliei trebuie să ţinem seama de un lucru: Biblia este o Carte pe care o poate înţelege oricine. Ea cuprinde o hrană uşoară, pe care o pot primi şi copiii.
În acelaşi timp însă, în Biblie sunt şi mân-căruri duhovniceşti mai grele, pe care nu le pot lua decât „oamenii mari“. Astfel de mâncăruri nu sunt pentru toţi.
De câte ori vei da peste un loc greu din Biblie, să zici: Asta-i o mâncare prea grea pentru mine! Şi să treci mai departe, căci, slavă Domnului, avem aici, în Cartea aceasta, mâncare destulă.

Însă, durere! Foarte mulţi creştini, care intră în şcoala cea mare a Bibliei, tocmai în greşeala aceasta cad: se opresc tocmai în locurile cele grele, pe care le răstălmăcesc spre pierzarea lor. Băgăm de seamă că şi aceasta este o ispită a diavolului. Eu m-am gândit în mine că astfel de creştini sunt ca omul care s-a apucat să mănânce peşte. Acesta, având masa încărcată cu peşte gras şi frumos şi hrănitor, se apucă să aleagă numai pe cel cu oase. El flămânzeşte ciugulind pe oasele unui peşte, în loc să se hrănească din hrana cea bogată ce-i stă înainte.

Exact aşa sunt şi unii creştini, cititori în Biblie. Biblia stă în faţa lor cu hrană multă şi uşoară. Ei însă aleg peştele cu oasele cele mai multe. Ei se încâlcesc în aceste oase şi flămânzesc lângă ele, în loc să se hrănească cu hrana cea bogată care le stă înainte. | Continuare »

Zaheu

dudul-zaheu-ierihon-9Când prin Ierihon trecut-ai cu mulţimea-n jur grămadă
într-un dud Zaheu urcase, pe deasupra să Te vadă.

Căci fiind mic de statură, se temea că treci, Iisuse,
şi-ar fi vrut să Te cunoască, după tot ce i se spuse.

Dar spre marea lui uimire, Te văzu oprind deodată
şi, chemându-l chiar pe nume, i-ai dat vestea neaşteptată.

– Dă-te jos acum, Zahee, că vreau azi la tine-n casă
să petrec cu bucurie şi să stăm cu toţi la masă.

Nu ştiu ce le-ai spus atuncea cât cu ei ai stat, Iisuse,
însă o lumină mare lor în suflet le pătrunse.

Că Zaheu striga-n suspine, întristat de-a lui păcate:
– Doamne, multe din ce-am astăzi eu le-am strâns cu nedreptate.

Dau azi însă, jumătate din averea adunată
şi-mpătrit întorc, Iisuse, ce-am năpăstuit vreodată

Ca Zaheu ne-ntoarcem, Doamne, şi strigăm printre suspine
– Şi noi am greşit, Iisuse, şi Te-am părăsit pe Tine.

Dar dorim şi noi asemeni să primim a Ta lumină,
pocăinţa să ne fie de-orişice păcat deplină.

Viorel Bar

Darea înainte sau înapoi

… Oriunde este îngrămădită o avuţie pământească, acolo nu numai că îngrijorările vieţii acesteia răpesc tot timpul celui avut şi întunecă seninătatea feţei şi inimii omului aceluia, – dar peste grămădirea avuţiei sale apasă blestemul, apasă blestemul celor de la care au fost răpite pe nedrept cele adunate de omul bogat.
Orice om, muncind cinstit, nu poate aduna averi, nu poate strânge avuţii şi nu poate deveni bogătaş. Poate numai să-şi câştige pâinea, necesară sau mulţumitoare, pentru traiul cinstit al său şi al familiei sale. Orice trece peste asta vine de obicei în chip necinstit – şi deci vinovat.
Nimeni nu poate grămădi averi, dacă munceşte numai cinstit în toate, ci, dacă undeva s-au îngrămădit multe avuţii lumeşti, acolo se vede neapărat că a fost cineva care trebuie să fi lucrat ceva în chip şi necinstit. Iar ceea ce este strâns în chip necinstit este vinovat şi este apăsat de un blestem. De aceea, sufletul care vine la Domnul simte nevoia să scape de avuţii, împărţindu-le pe la acei de la care au fost luate.
Blestemul acesta rămâne apoi peste comoara adunată şi păstrată în chip vinovat, până ţine această avuţie, întinzându-se şi peste cine o stăpâneşte şi se lipeşte de ea, îngreuind şi sufocând totul sub aceleaşi apăsătoare urmări. De aceea, Zacheu căuta să scape cât mai repede de avuţiile lumeşti!
Dumnezeu voieşte, cu milă, ca sufletul omului Său să fie mântuit. Şi atunci, ori îi ia El avuţiile acestuia, spre a-l uşura şi a-l scăpa de blestemul lor, – ori sufletul însetat după eliberare I le dă el însuşi lui Dumnezeu şi săracilor, ca să se elibereze din cătuşele lor – ca Zacheu (Luca 19, 8). | Continuare »

Săptămâna de minciuno-rugăciune

saptamana rugaciune ecumenicaDe-atâția ani, aceasta săptămână de minciuno-rugăciune se tot face an de an… Am scris și noi și au scris și alții destul împotriva acestui mare sacrilegiu. Se pare că organizatorii nu numai că nu iau în seamă toate aceste avertismente, ci, cu din ce în ce mai multă îndrăzneală, acționează an de an. Am tăcut o vreme, văzându-ne neglijați, dar ei tot merg înainte.
Oare e de tăcut în continuare?
Oare e de vorbit în zadar în continuare?
Că acțiunea aceasta oricum tot merge înainte în continuare!
Nimic nu-i stânjenește, nimic nu-i oprește…
Zice cineva că Sinodul din Creta nu a schimbat nimic?
Nu numai că a obișnuit populația creștină cu ideea de ecumenism, dar mai mult, erezia ereziilor rupe din trupul bisericii Ortodoxe tot mai mult.
Cum să te rogi împreună cu cineva despre care spune Psalmistul David că „untdelemnul păcătoşilor să nu ungă capul meu; că încă şi rugăciunea mea este împotriva vrerilor lor” (Ps. 140, 5-6).
Când noi cunoaștem scandalul stârnit de Papa prin enciclica ce tocmai validează căsătoriile între homosexuali, ca nici măcar unii dintre cardinalii lui nu sunt de acord. Biserica Ortodoxă însă se poate ruga cu ei, deși destul de mulți dintre drept credincioși protestează.

Se poate vedea și în această postare până unde a ajuns această colaborare eretică. Și e abia un început…
Câteva din comentariile de acolo, ne arată cât de mult așteaptă poporul această unitate ecumenistică și eretică. Cât de lipsită de informarea și de înțelegerea cea corectă este poporul.
Am hotărât că nu e bine să tăceam.
Într-o istorioară religioasă se spune că un preot tot vorbea oamenilor despre Dumnezeu oriunde se afla. La început se strângea lumea să vadă despre ce este vorba. Apoi încet, încet, oamenii și-au văzut de ale lor și nu mai veneau să-l asculte pe preot. Într-un final a rămas singur. Și vorbea în continuare singur.
Cineva l-a întrebat:
– Părinte, nu vezi că nu te ascultă nimeni? De ce mai tot vorbești așa, singur?
– Ca să nu uit măcar eu învățătura cea dreaptă… Și să nu uit măcar eu de Dumnezeu și de sufletul meu.
Așa că o să vorbim și noi în continuare despre reaua obișnuință a ortodocșilor de a se ruga împreună cu schismaticii și ereticii. Poate că cineva, chiar și un singur creștin, poate doar eu, vom lua aminte și ne vom feri de satanica lucrare ecumenistă. | Continuare »

„Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor” este urăciune înaintea lui Dumnezeu.

Preot Cosmin Tripon

imagesDe mai mulți ani de zile a devint deja o tradiție ca în perioada 18-25 ianuarie să se săvârșească și în România așa-zisa „Săptămână de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, o întrunire eminamente cu caracter eretic, ecumenist, la care participă aproape toate cultele religioase din țara noastră, inclusiv Biserica Ortodoxă Română. Pentru un creștin cu cuget ortodox acest lucru este inacceptabil deoarece prin aceast tip de manifestare se încalcă Tradiția Patristică a Bisericii, nesocotindu-se dogmele și Sfintele Canoanele și se batjocorește dreapta credință, adică Ortodoxia.

Continuarea aici

Rugăciunea în comun cu ereticii

Protopresviter Theódoros ZISIS

IMG_3575Cuvânt înainte, la ediţia a doua a cărții Rugăciunea în comun cu ereticii scrisă de Pr. Anastasie Goțopulos, Editura Predania, 2013.

În ultimele decenii, problema rugăciunii în comun cu ereticii a neliniştit serios poporul ortodox, căci s-au înmulţit încălcările acelor Sfinte Canoane care condamnă rugăciunile în comun cu o limpezime de netăgăduit. De-a lungul multor secole, în practica Bisericii s-a respectat şi s-a păstrat sfânta rânduială canonică. Nici chiar Patriarhia Constantinopolului, care acum are iniţiativa rugăciunilor în comun şi prin aceasta dă un rău exemplu, nu a îndrăznit să susţină oficial abrogarea Sfintelor Canoane, deşi voci izolate ale unor influenţi reprezentanţi ai ei consideră anacronică aplicarea canoanelor.
Din păcate, ascensiunea Ecumenismului sincretist, fără piedici serioase din partea Bisericii, şi tocirea sistematică a sensibilităţii ortodoxe în ultimele decenii din pricina tăcerii şi indolenţei celor împuterniciţi să apere şi să păzească predaniile Sfinţilor Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi, i-a încurajat pe ecumenişti să organizeze „săptămâni de rugăciune în comun” cu participarea clericilor şi a profesorilor Facultăţilor de Theologie, să ia parte fără nici o teamă la slujbele eterodoşilor, unii trecând chiar şi peste „linia roşie” socotită drept cea din urmă limită de îngăduinţă, şi anume împărtăşirea la aşa-zisa „Dumnezeiasca Euharistie”, | Continuare »

De ce este oprită rugăciunea în comun [cu ereticii]?

Pr. Anastasie GOȚÓPULOS

imagesDin ce pricini Biserica este atât de neînduplecată şi hotărâtă în oprirea slujirii împreună cu ereticii sau cu schismaticii, încât rugăciunea în comun cu aceştia să fie înfăţişată drept „mare păcat,” care se pedepseşte prin caterisire şi afurisire?

1. Motive de credinţă şi de iubire faţă de Dumnezeu. Rătăcire liturgică, eclesiologică şi dogmatică
a) Pentru Tradiţia şi viaţa Bisericii noastre, adică pentru teologia ortodoxă, mântuirea începe doar din momentul în care omul devine mădular al „Trupului Hristos”, adică al Bisericii, al cărei Cap e Domnul Însuşi [1]. Negreşit, Trupul lui Hristos există din epoca Apostolică până astăzi şi este unic. Şi Trupul acesta este „Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică”, adică Biserica Ortodoxă. Nu există mai multe trupuri, pentru că Unul este şi Capul Hristos. Prin urmare, atât dumnezeieștile slujbe, cât şi întreaga viaţă creştină nu reprezintă o chestiune personală a fiecărui credincios, ci se integrează în unitatea organică a tuturor mădularelor Trupului lui Hristos.
b) „În teologia şi în viaţa Bisericii Ortodoxe există dintotdeauna o relaţie trainică între dogmă şi slujire, între teologie şi rugăciune. Slujirea ortodoxă şi rugăciunea nu constituie «capitole» independente de credinţa Bisericii, ci sunt mai degrabă o expresie liturgică a singurei şi neclintitei învăţături dogmatice a Bisericii. Expresia lex orandi [est] lex credenti a însemnat dintotdeauna o rânduială statornică, pe care a aşezat-o ethosul Bisericii. […] Atât dogma, cât şi chipul creştinesc de viaţă pot fi înţelese doar din lăuntrul vieţii liturgice. […] Asta înseamnă că | Continuare »

AM VĂZUT DUHUL…

AM VĂZUT DUHUL…

„Ioan a făcut următoarea mărturisire: «Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porum-bel şi oprindu-Se peste El.»“ (Ioan 1, 32)

Fiecare trimis al Domnului are un duh al său şi fiecare lucrare are un duh al său.
Datoria noastră este să cercetăm duhurile dacă sunt de la Dumnezeu sau nu. Căci sunt atâtea duhuri care vin în numele Său, dar nu sunt ale Lui (1 Ioan 4, 1-3).
Iar noi trebuie să primim şi să urmăm numai pe Duhul Sfânt
şi să ne ferim cu groază şi grijă de primirea şi urmarea duhurilor înşelătoare şi drăceşti.

Sfântul Pavel mustră pe galateni, numindu-i nechibzuiţi, tocmai pentru că primiseră cu uşurinţă duhuri străine şi, necer-cetându-le, ascultaseră de îndrumarea acestora, care erau gata să-i piardă şi să-i nenorocească pe totdeauna. Cum, desigur, au şi nenorocit pe unii din ei (Gal. 3, 1).
Pe corinteni, de asemenea, îi ceartă cu asprime şi cu amă-rărăciune, pentru că primeau cu îngăduinţă şi cu uşurătate vinovată duhuri străine şi învăţături deosebite (2 Cor. 11, 4).
Vai, din cauza acestora rătăcesc şi astăzi de la adevăr atât de mulţi,
căci aceleaşi duhuri, sub înfăţişare totdeauna înşelătoare, umblă amăgind şi azi pe toţi cei care n-au toată grija să nu le primească şi să nu le urmeze (Ier. 14, 14; Mat. 24, 24-26). | Continuare »

Dar pentru bine nu trebuie oare să sufere nimeni?

Dar pentru bine nu trebuie oare să sufere nimeni?

Erau primele zile din ianuarie 1948.
Într-un târziu se auzi mişcare pe coridor!
– Vine mâncarea, ziseră cei doi.
Şi, într-adevăr, la ei veni. La fiecare dintre ei gardianul le aduse câte un sufertaş cu mâncare caldă şi pâine. Mâncară şi dădură înapoi vasele goale.
Mult mai târziu uşa se deschise din nou şi gardianul, arătând spre mine, îmi zise:
– Tu ai castron şi lingură, mă? Vino, ia-ţi mâncarea!
– N-am, zisei eu, ieşind. Pe sală era un om cu haine vărgate, cu o găleată, plină până la jumătate cu fasole, în mână.
– În ce îţi iei mâncarea? Repede, că n-am timp! Ori rămâi nemâncat până mâine!
M-am uitat împrejur şi, nevăzând nimic, mi-am împreunat mâinile şi omul mi-a pus cu o cutie veche de conservă porţia mea de mâncare, în căuşul palmelor mele împreunate.
Şi astfel, direct cu gura, din palme, am luat prima mea masă de la Stat, de când venisem de pe front… | Continuare »

EVANGHELIA DUMINICII DUPĂ NAŞTEREA DOMNULUI

Ceva mai groaznic decât uciderea pruncilor de către Irod cel tiran

ucidere-prunci-iord-webCând eram copil mă îngrozeam de câte ori citeam în istoria biblică sau auzeam la biserică citindu-se această evanghelie. Groaza o am şi acum, numai cât felul ei s-a schimbat. Acum mă îngrozesc gândindu-mă că şi azi este un Irod care caută pruncii să i taie. Acest Irod e vrăjmaşul diavol care umblă neîncetat să strice viaţa tinerilor şi să ucidă sufletul lor. Este mai mare şi mai rău acest tiran decât cel din evanghelie, pentru că acesta caută să ucidă sufletul; şi scris este în Evanghelie: „Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, iar sufletul nu-l pot ucide, ci vă temeţi mai vârtos de cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă“ (Matei 10, 28).
Părinţii au datoria să-şi apere pruncii de acest Irod ucigător de suflete. Dar, o, ce lucru grozav văd eu acum în lume? Părinţii de azi dorm liniştiţi de seara până dimineaţa, în vreme ce copiii lor umblă nopţile, şi vrăjmaşul Irod le răneşte sufletul. Părinţii din evanghelie au plâns cu mare tânguire moartea pruncilor, dar părinţii de azi omoară sufletul pruncilor lor şi nici habar nu au. „Când tu vezi pe un om că bate pe copilul tău – zice Sfântul Ioan Gură de Aur – te superi, te mânii, te aprinzi şi năvăleşti asupra făptaşului. Dar când vezi pe satan în toate zilele rănind şi bătând pe copilul tău şi amăgindu-l la păcat, te uiţi cu nepăsare şi nu cauţi să mântuieşti pe copilul tău“.
Ba încă unii părinţi ajută parcă lui Irod: dau în gura pruncilor, o dată cu laptele, şi sudalma şi se mândresc cu „vitejiile“ cele rele ale copiilor lor. | Continuare »