b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Traian Dorz, din Hristos – Puterea Apostoliei
din Meditaţii la Apostolul din Duminica mironosițelor

În zilele acelea, când s-a înmulţit numărul ucenicilor, evreii care vorbeau greceşte cârteau împotriva evreilor pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărţirea ajutoarelor de toate zilele (Fapte 6, 1).

Orice cârtire şi orice murmurare, la orice om, vine dintr-o nemulţumire sau din mai multe.
Orice nemulţumire vine dintr-o nedreptate sau din mai multe.
Şi orice nedreptate vine dintr-un păcat sau din mai multe.
Între credincioşii adevăraţi, acestea nu trebuie să se întâmple niciodată, fiindcă ei, având dragoste care niciodată nu-şi caută folosul său, nu numai că nimeni nu va nedreptăţi pe nimeni, dar fiecare va căuta folosul fiecăruia.
Astfel, toţi sunt fericiţi şi nimeni n-are motiv să murmure, să cârtească, să se plângă.

Aşa ar trebui să fie pretutindeni unde S-a pogorât Duhul Sfânt peste suflete şi unde Cuvântul lui Dumnezeu se mărturiseşte cu putere, cu semne şi cu minuni, prin trimişii lui Hristos, peste care se vede strălucit pecetea harului Său.
Dar nu totdeauna este aşa, fiindcă nu toţi câţi vin într-o adunare duhovnicească au Duhul Sfânt.
Şi nu toţi cei care vin în staulul lui Hristos sunt oile Lui.
Mai sunt acolo şi câini săriţi peste gard.
Mai sunt şi vulpi intrate prin gard.
Mai sunt şi şerpi băgaţi pe sub gardul lucrării Domnului.
Iar toţi aceştia, vorbind o limbă străină de a poporului sfânt, având o fire străină şi o ţintă străină, vor face totdeauna lucruri care dau naştere la murmure, la cârtiri, la rele, la tulburări şi la rătăciri.

Despre primele tulburări făcute în Biserica Creştină, Sfânta Scriptură spune că le-au provocat cei care vorbeau greceşte… Aceştia erau evrei veniţi din alte părţi şi strămutaţi în Ierusalim, de prin Asia Mică, Egipt şi din coloniile greceşti din Răsărit.
Aceştia au venit în Ierusalim, dar nici nu vorbeau limba lui, nici n-aveau obiceiurile lui, nici nu se uniseră cu duhul lui. Mai păstrau încă în ale lor tot ce avuseseră de la străinii pe unde erau împrăştiaţi şi dintre care veniseră în Ierusalim.
O, ce mare lucru este cuvântul: ascultă, fiică, vezi şi pleacă-ţi urechea, uită pe poporul tău şi casa tatălui tău şi atunci împăratul îţi va pofti frumuseţea – şi, fiindcă este Domnul tău, adu-I închinăciunile tale (Psalm 45, 10). | Continuare »

Credinţa, nu-ţi vinde credinţa dintâi,
cu primele doruri, în ea să rămâi.
Şi prima lucrare şi primul avânt,
şi-ntâile lacrimi să le-ai legământ.

Credinţa, nu-ţi pierde credinţa ce-o ai,
ea-i preţul iertării şi puntea spre rai,
ţi-e mamă şi frate, credinţa dintâi,
şi casă, şi pâine: statornic rămâi!

Credinţa ţi-o creşte în Domnul cu zel,
nu-ţi pese de jertfa ce-o dai pentru El.
Mai nalt ţine steagul şi crezul frumos,
o cinste eternă să fii lui Hristos!

Credinţa să-ţi fie alături la jug,
alături pe cruce, alături la plug
alături la bine, alături la greu,
că-n toate ţi-e pază pe veci Dumnezeu.

Credinţa păstrează-ţi cât eşti pe pământ,
dă-i tot ce-i în tine mai bun şi mai sfânt,
dă-i roua din lacrimi, dă-i caldul sărut
şi-o du pân-la moarte pe cea de-nceput!

Lidia Hamza, Blid de lut

Lumină-I Chipul Tău iubit,
din orice parte-ar fi privit –
şi cine-L caută credincios
ajunge şi el luminos.
Tu eşti lumină, Scump Iisus,
în orişicine Ţi-e supus.

Frumseţe-i drumul Tău curat,
pe orice vreme-ar fi umblat –
şi cine-l ţine credincios
mereu va fi tot mai frumos.
Tu eşti frumseţe, Scump Iisus,
în orişicine Ţi-e supus.

Iubire-i Duhul Tău Sfinţit
în orice suflet L-a simţit –
şi cine-L poartă credincios
e tot mai de iubit folos.
Tu eşti lumină, Scump Iisus,
în orişicine Ţi-e supus.

Blândeţe-i Glasul Tău cel bun
şi-n cei ce-l tac, şi-n cei ce-l spun –
şi cine-l duce credincios
e tot mai blând şi mai duios.
Tu eşti lumină, Scump Iisus,
în orişicine Ţi-e supus.

Sfinţire-i Voia Ta mereu,
şi-n timp uşor, şi-n timpul greu –
şi cine-o face credincios
tot mai sfinţit va fi-n Hristos.
Tu eşti lumină, Scump Iisus,
în orişicine Ţi-e supus.

Traian Dorz, Cântarea cântărilor mele