Acela care istoriseşte lucrurile lui Dumnezeu şi face din Domnul bucuria şi veselia inimii sale, acela nu numai că se păstrează într-o stare de unire sfântă şi apropiat de Dumnezeu – pe care tocmai prin slujirea aceasta a lor o au şi îngerii –, ci înaintează mereu în această sfântă unire, bucurându-se tot mai din plin de părtăşia cerească, încă din viaţa lui de pe pământ. (Traian DORZ)
Traian Dorz, Dorim să fim
La Parada Victoriei din marea Piaţă a Capitalei Victorioase sunt prezenţi toţi slujitorii şi toţi oamenii apropiaţi ai Împăratului. Acolo, în tribuna oficială, toţi acei colaboratori ai marelui Împărat învingător au cinstea cea mare de a asista la defilarea marilor unităţi victorioase şi a marilor eroi care au săvârşit cele mai glorioase fapte de arme.
Un crainic fericit al împăratului anunţă, în auzul lumii întregi, Numele fiecărei unităţi care trece prin faţa tribunei, locul unde a luptat, faptele de vitejie pe care le a săvârşit. Numărul vrăjmaşilor doborâţi şi însemnele gloriilor câştigate…
Din tribuna împărătească se strigă urale, se aruncă flori, se flutură eşarfe, se fac semnele celei mai fericite bucurii… Însuşi Împăratul, cu gura Lui, află câte un cuvânt fericit pentru fiecare.
La capătul marii parade, în faţa tribunei împărăteşti şi în faţa frontului tuturor ostaşilor biruitori, se aliniază şirul marilor eroi, cu steagurile glorioase ale marilor unităţi… Şi, în privirile uimite de admiraţie şi de bucurie ale tuturor mulţimilor adunate la această unică sărbătoare, Împăratul Însuşi coboară la vitejii Săi. Îl sărută pe lacrimi pe fiecare. Îi aşază pe răni fiecăruia însemnele biruinţei. Iar pe fruntea plină încă de răni, de sudoare şi de sânge – aşază cununa nemuritoare a slavei.
Şi atunci corurile nesfârşite ale îngerilor biruitori ai Arhanghelului Mihail, învingătorul ostaşilor satanei (Apoc 5, 11 şi 12, 7 8), vor cânta cântările celor mai mari biruinţe, în cinstea celor mai mari biruitori.
Şi atunci, corurile fericite ale îngerilor cântăreţi ai Arhanghelului Gavril, vestitorul bucuriilor lui Dumnezeu (Lc 1, 26 28; Dan 9, 21 23), vor cânta cele mai nemuritoare cântări în cinstea celor care au muncit cel mai mult, s au rugat cel mai mult, au iubit cel mai mult şi au suferit cel mai mult pentru Biruinţa aceasta. | Continuare »
O, îngeri preaiubiţi ai serii,
ai visului şi-ai Amintirii,
vă cheamă-n seara Învierii
uitaţii fii ai Pătimirii!
Aduceţi noaptea liniştită
cu vălul tainic de-mpăcare,
s-adoarmă inima zdrobită
cu liniştită legănare.
Întindeţi ceaţa care-aşterne
pe suflet pacea ei adâncă,
punând alinătoare perne
durerii ce zvâcneşte încă.
Închideţi geana ostenită
ce timpul nesfârşit îl rumpe
şi-n biata inimă-amăgită,
fiorul locurilor scumpe.
Aduceţi visul care-i scapă
din ziduri şi de sub zăvoare
şi duce dorul de-l adapă
la mult-doritele izvoare.
Daţi sufletelor revederea
fiinţelor nemaiuitate,
reînnoindu-le puterea,
să-şi ducă crucea resemnate,
Să-şi crească-n taina rugăciunei
şi mai aprinsă-n astă seară
adânca-ncredinţare-a unei
nădejdi ce va să-nvie iară
Şi-a revederii mult-dorite
ce nu va mai fi-atunci părere,
când mii de clopote slăvite
vesti-vor şi-a lor înviere.
Traian Dorz, Cântări îndepărtate
Vino, dulce înger care-n mână ţii
cel dintâi potirul ultimei urgii,
cheamă-mă şi-arată-mi dulce să privesc
strălucind Mireasa Mielului Ceresc.
Ea este Cetatea de mărgăritar,
ea-i Ierusalimul Nou de-Azur şi Har,
ea e Piatra Scumpă de-Aur sfânt şi greu,
cea ce se pogoară de la Dumnezeu.
Ea e ca un soare dulce şi curat,
numa-n curcubee sfinte-nconjurat;
în lumina-i scumpă zboară mii şi mii,
intonându-şi veşnic alte melodii.
Ea este Fecioara cu un scump veşmânt,
strălucind gătită Mirelui ei Sfânt,
dulcea ei făptură e un imn frumos,
a spălat-o-n Sânge Domnul ei Hristos.
…Spune-mi, dulce înger, că şi eu voi fi
lângă Domnu-n Ziua când El va veni,
căci cu dor fierbinte ţin a Lui porunci,
ca să pot fi vrednic să-L slăvesc atunci.
Traian Dorz, Cântarea Viitoare
Traian Dorz, din «Zile şi adevăruri istorice» (fragment)
Consfătuirea aceasta trebuie să precizeze acest adevăr şi anume: atitudinea noastră faţă de grupările şi crezurile străine, care în ultimul timp au dat şi dau multe atacuri pentru dezbinarea adunărilor noastre şi de atragere a unor fraţi ai noştri la ei.
Nu urâm pe nimeni! Nu batjocorim credinţa nimănui. Nu dezbinăm adunările lor şi nu vrem să le corupem nici un suflet.
Respectăm fiecăruia dreptul la credinţa pe care şi-o alege. Dar nu mai îngăduim nimănui să se amestece în adunările noastre. Nu mai dăm cuvânt nici unui străin la nici o adunare a Oastei, nici nu îngăduim nici unui frate de al nostru să meargă la ei. Cei ce s-au dus au împrumutat multe rătăciri de la ei şi, venind, au dezbinat cu ele multe suflete de fraţi.
Toţi cei care au făcut până acum aceste greşeli să nu le mai facă, ci să se îndrepte pe calea sănătoasă. Iar cu cei ce nu vor să se îndrepte de bunăvoie, să rupem orice legătură, după cuvântul Sfintelor Scripturi (Tit 1, 10-11 şi 3, 10-11 etc.).
Când am terminat de spus aceste lucruri, am încheiat zicând:
Fraţilor, cu mâna dreaptă pe conştiinţa mea, pe care m-am străduit să mi-o păstrez curată înaintea Mântuitorului şi Judecătorului meu Iisus Hristos şi înaintea Lucrării Oastei Lui, faţă de învăţătura şi de credinţa pe care am primit-o din cea dintâi clipă a intrării mele în această sfântă Lucrare a lui Dumnezeu, cu mâna deci pe conştiinţa mea – vă declar aici solemn că întocmai aşa învăţ şi cred şi acum. Şi semnez aceste adevăruri de credinţă întocmai cum le-am crezut şi le-am semnat în 8 iunie 1930, Ziua Rusaliilor intrării mele în Oastea Domnului.
Şi întocmai cum le-am crezut şi le-am semnat în 12 septembrie 1937, împreună cu Părintele Iosif şi cu cei peste cinci sute de fraţi care erau acolo, dintre care unii trăiesc şi azi.
Şi întocmai cum le-am semnat cu lacrimile legământului meu din 12-16 februarie 1938, lângă sicriul sfântului profet de la care le-am învăţat.
Şi tot aşa vă declar şi acum că voi crede şi voi învăţa în această sfântă Lucrare până la moartea mea. Dar şi că voi rupe-o cu toţi acei dintre voi care se alipesc de învăţături sectare. | Continuare »
Traian DORZ
…Ce-i puterea ce mă umple
copleşind slăbia,
ce e fericirea care
mi-a gonit pustia?
…Ce-i lumina ce mi-alungă
multa-ntunecare,
marea linişte ce-alină
marea-mi frământare?
…Ce-i viaţa care-nghite
tot ce-i moarte-n mine?
…Ah, cunosc, Iisuse Doamne,
m-am atins de Tine!
Parintele Constantin Galeriu
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Vrednici de iubire şi dreptmăritori creştini în Sfânta Biserică a Domnului nostru Iisus Hristos!
Zice o mărturie sfântă, pe care o citim noi la începutul Sfintei Liturghii, după Ectenia a III-a: “… Dându-ne în veacul de acum cunoştinţa adevărului, iar în cel ce va să fie, viaţa veşnică”. Aşa începe orice înfăptuire: întâi cunoştinţa, gândirea, sensul faptului, apoi împlinirea; cunoştinţa adevărului, apoi viaţa veşnică. Iei cunoştinţă de adevăr şi apoi îl împlineşti în viaţă. Aşa şi în Liturghie: în prima parte se citeşte Evanghelia, apoi se săvârşeşte jertfă, când auzim însuşi cuvântul Mântuitorului: “Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu… Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu…”. Prin cuvântul Lui şi prin chemarea Duhului Sfânt de către preot, în altar: “Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste daruri şi fă adică pâinea aceasta cinstit trupul Hristosului Tău şi ce este în potirul acesta scumpul sânge al Hristosului Tău, prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt”.
Creaţia, viaţa, toate aşa se împlinesc. De aceea cuvântul rostit, predica, e înainte de dumnezeiasca Împărtăşanie. Şi corul a pregătit-o: “Doamne, buzele noastre vei deschide şi gura noastră va grăi lauda Ta” – din cuvântul Psalmistului. Aşa ne rugăm şi acum: să deschidă bunul Dumnezeu buzele noastre şi gura noastră să grăiască lauda Lui; iar inimile să asculte. | Continuare »
Traian DORZ
Câţi ne-am atins de Domnul
şi El ne-a vindecat
datori suntem să spunem
aceasta ne-ncetat!
Să spunem, să spunem mereu
ce mult ne-a făcut Dumnezeu,
să spunem mereu, da, mereu şi mereu,
noi şi voi – tu şi eu,
cât de mult, cât de mult
ne-a iubit Dumnezeu!
Toţi câţi zăceam în moarte
şi El ne-a înviat
datori suntem să spunem
aceasta ne-ncetat.
Toţi cei ce-am fost în lanţuri
şi El ne-a liberat
datori suntem să spunem
aceasta ne-ncetat. | Continuare »
