Cel drept n-ajunge-n lumea aceasta om bogat

Traian Dorz

Cel drept n-ajunge-n lumea aceasta om bogat,
nici numele lui nu e pe uliţi lăudat
– el nici nu vrea alt nume şi nici un alt folos,
şi nici alt mers în lume decât al lui Hristos.

Cel blând nu are-n lumea aceasta de păcat
alt drum decât acela ce Domnul l-a călcat,
ci numai după moarte şi numai Sus, nu jos,
e slava celui vrednic – ca slava lui Hristos.

Cel sfânt nu are-n lumea cea fără Dumnezeu
alt drept sau altă plată decât Hristosul său,
nici lui nu-i mai dă lumea ce pe nedrept i-a scos,
cum nu I-a dat a Sale napoi nici lui Hristos.

Cuvântul fericeşte pe cei ce-au suferit,
ei străluci-vor veşnic la Domnul lor iubit…
– atunci de ce te tulburi, scump suflet credincios,
sărută-ţi şi tu crucea şi du-ţi-o ca Hristos!

CĂLĂTORUL

Într-un castel frumos care astăzi e numai ruină, locuia un om bogat. El cheltui mulţi bani pentru a-şi împodobi castelul său, dar faţă de cei săraci nu se prea milostivea.
Odată veni la el la castel un biet călător şi îi ceru culcuş peste noapte. Bogatul, semeţ, îl respinge şi îi zice:
– Acest castel nu-i han.
Călătorul răspunde:
– Daţi-mi voie să vă pun trei întrebări şi apoi voi pleca.
Bogatul zise:
– La aceste întrebări voi răspunde bucuros.
Călătorul îl întrebă deci:
– Cine a locuit înainte de D-voastră în acest castel?
– Tatăl meu, răspunse bogatul.
– Cine a locuit înainte de tatăl D-voastră aici?
– Bunicul.
– Cine va locui după D-voastră aici?
– Fiul meu, aşa vrea Dumnezeu.
– Acum, zise călătorul, dacă fiecare locuieşte numai un anumit timp în acest castel şi mereu unul lasă pe celălalt în castel, atunci D-voastră nu sunteţi decât un oaspe? Acest castel este un adevărat han. De aceea nu cheltuiţi aşa mult pentru împodobirea acestei case, care vă găzduieşte puţin timp; mai bine fiţi milostivi faţă de cei sărmani!
Cuvintele călătorului îl înduioşă pe bogat, îl găzdui peste noapte şi din acel moment s-a făcut un binefăcător al săracilor.

«Oastea Domnului» nr. 34 / 24 aug. 1930, p. 1

Ce dulce e lumina

Lidia Hamza

Ce dulce e lumina ce mă-nfășoară lin
Când noaptea mă-mpresoară cu groaznicul ei chin,
Când neagra-nfiorare a spaimelor din ea
Mi se strecoară-n suflet în clipa cea mai grea…

Lumina-Ți dulce vine blând,
Fiori și temeri alungând!

Ce falduri dragi m-acopăr când ispitirea grea
Spre mine își întinde înșelăciunea sa,
Când șoaptele viclene să prindă-n mreje vor
Iubirea mea săracă și tainicul ei dor.

Ce Falduri dragi m-acopăr blând
Când guri de flăcări vin suflând!

Ce scumpe brațe, Doamne, de mijloc mă cuprind
Când gata-s de cădere în apele vuind,
Când frânt, catargu-mi zace și pânzele s-au rupt
Și fulgere brăzdează tot ceru-mi, ne-ntrerupt.

Ce scumpe-s Brațele ce blând
Mă strâng la piept, furtuni certând.

Dar când în rană, mută, durerea s-a aprins
Și sfredelește aprig al dragostei întins,
Atunci ființa-ntreagă în Tine, drag Iisus,
Mi-o simt cuprinsă veșnic suind mai sus, mai sus.

Pe treptele suirii, blând
Mă urci mai sus, mai sus, cântând.

Paraclisul Sfântului Grigorie Palama

Sf_Grigorie_PalamaÎn numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc…
Sfinte Dumnezeule… (de 3 ori)
Slavă Tatălui…
Preasfântă Treime…
Doamne miluieşte…
Slavă Tatălui…
Tatăl nostru…
Veniţi să ne închinăm…

Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Ţine mâinile mele, sufletul meu că un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Și iarăși:
Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău.
Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău.
Duhul Tău Cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii.
Slavă.. Şi acum.. Aliluia… (de trei ori)
Dumnezeu este Domnul… (de trei ori) | Continuare »

IISUSE, CÂND AM FOST CĂZUT…

Traian Dorz

Iisuse, când am fost căzut
în mâini de sânge pline,
atâţia oameni au trecut,
şirag, pe lângă mine;
mulţi chiar cu jale mi-au vorbit
şi m-au privit cu jale,
dar, vai, nici unul n-a putut
din tină să mă scoale.

Nici unul nu s-a-nduioşat
să-mi şteargă plânsu-n gene,
Tu Singur Te-ai apropiat,
Milos Samaritene;
a mele răni adânci le-ai uns,
durerea să se-aline,
iar eu, la Pieptul Tău ascuns,
plângeam: „Rămâi cu mine…”

Căzut fusesem între spini
şi-n chinul cel mai mare,
spre cer, cu ochi de lacrimi plini,
cerşeam ajutorare;
din câţi atunci au auzit
a mele lungi suspine,
doar Tu, Iisus, Păstor Iubit,
Te-ai coborât la mine. | Continuare »

NEVOIA CEA MAI MARE

Traian Dorz, Numele Biruitorului

1. Nevoia cea mai mare a celor pierduţi este de apropiere simţită şi caldă, dulce şi binefăcătoare, care singură îi poate ridica. Numai faţă de un astfel de binefăcător sufletele oamenilor îşi dezvelesc rănile şi îşi arată durerile lor cu încredere. Numai atunci mângâierea se primeşte cu speranţă, iar mustrarea se urmează cu îndreptare.

2. Dragă suflet de păstor şi părinte, – cum te porţi tu oare cu cei căzuţi din casa ta, din familia ta, din biserica ta? Te porţi oare numai cu asprime şi lovituri ori cu nepăsare, cu judecată şi cu nebăgare de seamă, sau te porţi cu bunătatea mântuitoare a Samariteanului milostiv? Aşa Se va purta şi Dumnezeu faţă de tine!

3. De câte ori te-ai aplecat tu până la starea copilului tău sau a părintelui tău ori până la starea soţului tău sau a fraţilor tăi? Te-ai aplecat cu rugăciune, cu lacrimi, cu fierbinte şi repetată chemare la Dumnezeu, ca să nu se piardă lângă tine aceste suflete, – ori nici nu-ţi pasă de ele?

4. De câte ori te-ai aplecat plângând cu fratele tău sau lângă el, pentru păcatele lui? De câte ori te-ai aplecat, rugându-te cu el sau pentru el, ca să fie iertat sau ridicat? Cât untdelemn mângâietor şi simţit ai turnat pe rănile lui, pentru ca el să poată primi apoi vinul mustrării, curăţitor şi vindecător, îndreptându-se? Nu uita că aceasta este cea mai mare nevoie a lui şi datorie a ta! | Continuare »

DĂ-ŢI MÂNA TA!

p-samarinenului-milostivDă-ţi mâna ta celui căzut,
căci pentru asta ai crezut,
fii milostiv, cum ţi s-a spus,
– pentru Iisus, pentru Iisus!

Aşa ne vrea Hristos
pe orice credincios
şi numai cel ce face-aşa
ascultă voia Sa!

Dă-ţi haina ta celui sărac,
dă-ţi graiul tău celor ce tac,
dă-i locul tău celui supus
– pentru Iisus, pentru Iisus.

Dă-ţi sfatul celui rătăcit,
dă-ţi umbra celui ostenit,
dă-ţi crezul tău celui răpus
– pentru Iisus, pentru Iisus.

Dar mai întâi te dă mereu
pe tine-ntreg lui Dumnezeu,
acesta-i darul mai presus
– pentru Iisus, pentru Iisus!

Traian DORZ

Într-un chip vrednic

Traian Dorz – HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

Meditații la Apostolul din Duminica a 25-a după Rusalii

Vă sfătuiesc, dar, eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o (Efeseni 4, 1).

TDorz1Când moşteneşti o casă gata de la nişte părinţi care au clădit-o cu mâinile şi cu sudoarea lor, nu poţi şti să preţuieşti aşa cum se cuvine casa în care stai.
Când intri în stăpânirea unei vii sădite de-a gata şi te bucuri de culesul îmbelşugat al unor roade la care alţii au muncit şi au asudat, nu poţi şti niciodată preţui cum se cuvine rodul de care te bucuri.
Şi dacă nu ştii cât de greu se construieşte o casă, dacă nu ţi-au sângerat picioarele tale cărând pietre şi mâinile tale cioplind lemne…
dacă nu te-ai culcat flămând pentru a cruţa un ban şi dacă nu ţi-ai chinuit nopţile gândindu-te cum să-ţi plăteşti datoriile,
dacă nu ai umblat zdrenţuit şi tremurând, ori nespălat şi zdrobit de oboseală, plătind cu griji, cu dureri, cu lacrimi, cu sudoare şi cu sânge, atunci nici nu-ţi pasă prea mult de acoperişul casei ce se strică şi nici de gardul viei ce se rupe…

Când nu tu ai muncit să câştigi sufletele care sunt în biserica şi în adunarea în care ai venit tu la toate de-a gata, ce-ţi pasă ţie de cei care au muncit acolo?
Când nu ţi-ai lăsat tu odihna ta, mâncarea ta, lucrul tău, ca să te duci să cauţi nici un suflet pierdut, să stărui de el zile şi luni spre a-l aduce la Hristos, ce-ţi pasă ţie dacă se pierde sau nu?
Când nu-ţi urmăreşti decât foloasele tale, comoditatea ta, ambiţiile tale, puţin îţi pasă, puţin te doare, puţin suferi că lucrarea aceea se dărâmă, se ruinează, se pierde… | Continuare »