Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul duminicii a 12-a după Rusalii – în lectura autorului
Traian Dorz, Răsplata ascultării, cap. 6
… 7. Despre Golgota nu se poate scrie şi citi decât în genunchi.
Nu se poate vorbi şi nu se poate asculta decât cu glasul scăldat în lacrimi,
cu inima scăldată în flăcări
şi cu toată fiinţa scăldată în adoraţie…
Şi nici n ar trebui să se poată altfel, decât aşa.
8. O, Golgota, loc unic, care ne grăieşti nemărginit mai cutremurător decât Sinaiul,
Golgota, munte mai înalt decât Moria şi altar mai sfânt ca Sfânta Sfintelor,
– pe tine am primit nu zece porunci, ci numai una singură, dar înmiit mai cutremurătoare.
Porunca iubirii şi a Jertfei.
9. Lumina ta, Golgota, nu era cea a fulgerelor în-spăimântătoare ca pe Sinai,
ci lumina negrăită a sărutului lui Dumnezeu, îm-brăţişându Şi pe cel mai pierdut şi pe cel mai dorit din-tre fiii Lui: OMUL. | Continuare »
Traian Dorz, Cântări noi
Peste Golgota-i tăcere, vaietele-au încetat,
Răstignitul Cel din mijloc stă cu capul aplecat,
cei din lături înc-o dată au mai tremurat – şi-apoi,
cu picioarele zdrobite, morţi atârnă amândoi…
…Bucuraţi-vă, caiafe, fericiţi-vă, călăi,
liniştiţi-vă, iscoade, odihniţi-vă, ochi răi,
aţi ucis pe „Răzvrătitul”, L-aţi înlăturat din drum,
aţi sfârşit cu „Incomodul” şi cu-ai Lui, „pe veci”, de-acum!
Faceţi pregătiri de groapă cât mai iute şi-n ascuns,
urmăriţi-I ucenicii ori pe unde au pătruns,
spargeţi uşile, aprindeţi casele pe unde sînt,
dărâmaţi, ucideţi, ardeţi tot ce-i Semn al Celui Sfânt.
…Iar dac-aţi închis mormântul unde L-aţi pecetluit,
puneţi strajă întărită cu porunci de neclintit
şi vă duceţi fără grijă să petreceţi tot aşa,
şi uitaţi că v-ameninţă Crucea de pe Golgota!
V-aţi spălat pe mâini de Sânge şi le-aţi pomădat plăcut,
v-aţi adăpostit arginţii într-un loc de neştiut,
– acum reluaţi desfrâul, veţi împărăţi mereu,
nimeni nu vă ameninţă,
spuneţi: „Nu e Dumnezeu!”…
„Nu mai poate”,-aşa vă pare,
„nu mai este”,-aşa gândiţi,
aţi vrea voi să nu mai fie – să puteţi fi-adăpostiţi,
însă iată-I Judecata cu înfricoşat răspuns,
pe Tron, El, Judecătorul,
chiar El, Cel de voi străpuns…
Îngroziţi-vă, caiafe, spăimântaţi-vă, călăi,
văicăriţi-vă, iscoade şi holbaţi-vă, ochi răi,
n-a murit Hristos, ci iată-L Viu, venind Biruitor,
iadul vă va fi răsplata, pe vecie, tuturor.
Traian Dorz, vol. Eetrna iubire
1. Prilejurile de poticnire trebuie să vină, dar vai celor prin care vin.
Vânzările trebuie să se facă, fiindcă este scris că se vor face (Mc 13, 12; Lc 21, 16), dar vai acelora prin ca-re se fac.
Fiecare dintre noi trebuie să ne temem de acest îngrozitor păcat şi să ne ferim ca nu cumva să-l fa¬cem noi.
2. Dacă ştiţi aceste lucruri, luaţi mai bine aminte în jurul vostru, să-l vedeţi pe acela dintre voi care a început să umble şi pe alte căi, nu numai pe cele ale lui Iisus. Care s-a mai prefăcut şi în altceva, nu numai în miel.
Care merge şi cu alţii, nu numai cu voi, oile Domnului,
care mai are şi alte gusturi, nu numai cele duhovniceşti,
care cheltuieşte şi mai mult decât ar câştiga cinstit,
care umblă prin locurile pe unde nu are ce căuta, în mod normal, un frate şi un preot. Căci neapărat dintre voi este acela.
Sau sunt aceia… (Fapte 20, 30; II Cor 11, 14; II Tim 3, 4).
3. Ce cumplită clipă trebuie să fi fost pentru ucenicii Domnului aceea când Mântuitorul le-a spus la masă: „Unul dintre voi Mă va vinde”.
Ca un trăsnet lovind dintr-o dată şi pe neaşteptate vor fi zdrobit aceste cuvinte toată rămăşiţa de bucurie, de speranţă şi de pace pe care o mai aveau în inimile lor.
4. Cei nevinovaţi, auzind înştiinţarea despre vânzare, au început să se uite unii la alţii înspăimântaţi şi pentru prima dată bănuitori.
Şi fiecare în gândul său îl cerceta pe celălalt, bănuindu-l în inima sa… Apoi bănuindu-se chiar şi pe sine.
În clipa aceea se spărgea în ţăndări ca un vas foarte scump toată încrederea nemărginită şi toată armonia unităţii lor.
În inima fiecăruia năvălea acum apa tulbure, neagră şi rece a neîncrederii, năruind şi noroind totul.
5. O, cât de zdrobită trebuie să fi rămas inima ucenicilor Domnului când se uitau unii la alţii pentru prima dată cu ochii încruntaţi şi judecători!
O, cum trebuie să fi răvăşit sufletul lor o mie de gânduri deznădăjduite!
Ce grozav este păcatul vânzării lui Hristos!
6. Vai, cât de mult rău fac nu numai Lucrării lui Dumnezeu, ci chiar şi semenilor lor acei oameni nelegiuiţi care îi vând pe ai lor! | Continuare »
TRAIAN DORZ, din volumul Eterna iubire
Ce minunaţi sunt ochii cu lacrimile-n ei,
de după rugăciunea înaltă şi fierbinte,
ce strălucit e plânsul din anii cei mai grei
ce-au îmbrăcat iubirea cu veşnice veşminte!
Când umbrele coboară pe apele adânci,
lumina se retrage spre culmile curate,
– cât valurile vieţii se vor izbi de stânci,
şi plânsul, şi cântarea ne sunt adevărate…
Când clopotul de Denii răsună liniştit,
coboară în adâncul evlaviei din tine
şi-ascultă-ţi pocăinţa cum creşte fericit,
ca roadele şi frunza livezilor divine.
Ce minunat e-alinul adus într-un sărut
pe lacrima tăcută şi faţa mult dorită
şi câtă vindecare e-n sufletul durut
o-mbrăţişare dulce, adânc împărtăşită!
Traian Dorz, din Hristos – Mântuitorul nostru
„Ceilalţi ucenici i-au zis deci: «Am văzut pe Domnul». Dar el le-a răspuns: «Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede».” (Ioan 20, 5)
Ce uşor îţi este totul câtă vreme rămâi credincios între fraţi – şi ce greu îţi devine totul când nu mai eşti cu ei!
Ce uşor îi fusese lui Toma să creadă şi ce fericit spusese şi el împreună cu ceilalţi, doar de câteva zile: Acum cunoaştem, acum credem! (Ioan 16, 30).
Şi ce greu, şi ce cu neputinţă îi este acum să mai creadă ca fraţii lui!
Până fusese statornic cu fraţii,
până nu părăsise adunarea sa,
până nu mersese la alţii,
până nu ascultase şi nu primise părerile străine,
ce unitate de gânduri şi de simţiri era între Toma şi ceilalţi fraţi ai lui, ucenicii Domnului!
Dar iată că îndată ce numai o dată s-a dus în altă parte, el nu se mai poate înţelege cu ei, ci vine la ei cu o credinţă străină, cu o părere dezbinătoare.
Suflete dragă, să nu spui că a lipsi o dată de la adunare, că a merge doar o dată la alţii, că a primi doar una din părerile altora nu este păcat şi nu este rău.
Căci iată unde pot duce astfel de căi ispititoare, iată unde l-au dus pe Toma!
Şi nu te bizui apoi pe minuni, că tu nu eşti Toma. Vezi apoi cum Toma îi dispreţuieşte pe toţi fraţii lui şi se arată plin de îngâmfare, încrezător numai în eul său? Dacă nu voi vedea eu… degetul meu… mâna mea… Parcă-i auzi pe unii care spun: Eu nu ascult decât de Domnul, eu nu primesc nimic de la oameni… eu nu recunosc decât ce spune Evanghelia… Şi această ascultare este, de fapt, nu de Domnul, nici de Evanghelie, ci de eul lui, de interpretarea pe care o dă acest eu totdeauna; eul orb, nenorocit, sărac şi gol. | Continuare »
O, semnul cuielor cumplite
ce Mâinile Ţi le-au străpuns,
ce-adânc vedem în el, Iisuse,
al fărdelegilor răspuns!
O, semnul spinilor ce fruntea
usturător Ţi-au sângerat,
ce-adânc vedem în el durerea
cu care ne-ai răscumpărat!
O, semnul suliţei ce coasta
Ţi-a despicat-o ascuţit,
ce-adânc vedem în el iubirea
ce ne-a spălat şi ne-a sfinţit!
O, semnele durerii Tale
pe care le-ai răbdat supus,
ce-adânc vedem în ele preţul
iertării care ne-ai adus!
Iisuse, toate-a’ noastre semne
de răni şi chin odată pier,
dar semnele durerii Tale
se vor vedea pe veci şi-n Cer,
Ca-n veci, privindu-le, Iisuse,
să ne-amintim cât ne-ai iubit,
cât de adânc ne-a fost păcatul
şi cu ce preţ ne-ai dezrobit.
Traian DORZ, Cântările din urmă
