Traian Dorz, Hristos – Mântuitorul nostru
„Căci tot nu pricepeau că, după Scriptură, Iisus trebuia să învie din morţi.“ (Ioan 20, 9)
Iisus Hristos trebuia să învie din morţi. Nu se putea să nu învie. Toate Scripturile spuseseră că Iisus nu va putea fi ţinut de moarte. Toţi profeţii aşa arătaseră. Toate făgăduinţele Lui aşa adeveriseră. Tot Adevărul pe care îl propovăduise El aşa cerea.
După cum Iisus trebuia să pătimească pentru ispăşirea păcatelor noastre (Isaia 53, 5) şi trebuia să moară pentru răscumpărarea vieţilor noastre (I Tim. 2, 6; Tit 2, 14), şi trebuia să fie îngropat, pentru ca şi noi să fim socotiţi îngropaţi împreună cu El prin botezul acestei morţi (Rom. 6, 4; Col. 2, 11), tot aşa, ba încă cu atât mai mult, Iisus trebuia să şi învie, pentru că abia învierea lui Hristos putea da valoare veşnică lucrării Sale, Patimilor Sale, Morţii şi Îngropării Sale.
Trebuia să învie pentru ca, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu Care L-a înviat din morţi, să înviem şi noi împreună cu El la o viaţă nouă (Col. 2, 12).
Astfel prin botez noi am fost îngropaţi, iar prin credinţă am înviat în Hristos (Rom. 6, 4-11). Întâi îngroparea botezului, apoi învierea credinţei.
Toate Scripturile, toate minunile, toate făgăduinţele Domnului pe care ucenicii ar fi trebuit să nu le uite, ci să şi le amintească puternic în clipele acelea, le-ar fi umplut inimile de mângâiere, de nădejde şi de credinţă. Dar ei, în marea lor amărăciune, le-au uitat. Şi deşi puteau vedea limpede urmele învierii, ei nici acum tot nu o puteau pricepe.
Unde va fi fost în acest timp Preacurata şi Îndurerata Maică a Domnului?…
Trecuseră acum peste treizeci şi patru de ani de când Gavril, arhanghelul slăvit, îi adusese fericita Bună-Vestire. El îi spusese atunci că Sfântul Care Se va naşte din ea va fi chemat Fiul Celui Prea-Înalt. Că va împărăţi peste tot Israelul în veci. Şi că împărăţia Lui nu va avea sfârşit.
Iar mărturia îngerului minunat se adeverise întocmai, în toate privinţele atunci, apoi, la aceasta se mai adăugaseră mărturiile păstorilor, ale magilor şi ale bătrânului Simeon… Pe toate acestea, Sfânta Maică le păstrase în sufletul ei şi se gândea mereu la ele (Lc. 2, 19).
Văzuse apoi cum, în toţi anii următori, încredinţările ei şi profeţiile altora se adeveriseră prin toate cuvintele şi lucrările dumnezeieşti ale Fiului său. Şi credinţa în inima ei s-a statornicit de neclintit în Fiul şi Dumnezeul ei. | Continuare »