b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Predică la Duminica Lăsatului de carne
Fraţi creştini,

Iată ziua Domnului care vine, este crudă… Voi pedepsi lumea pentru răutatea sa, şi pe cei răi pentru nedreptatea lor; voi doborî îngâmfarea celor mândri şi voi umili trufia celor ce se fac temuţi. (Isaia, 13, 9-11)

Voi ştiţi că posturile sunt pentru noi vremuri de cugetări adânci, în care omul, mai mult decât de obicei, trebuie să-şi plece mintea sa la învăţăturile legii dumnezeieşti. Dar fiindcă cel mai însemnat dintre posturi este Postul Mare, încă înainte de a intra într-însul, Biserica începe a ne pregăti sufletele cu vrednicie, a ne hrăni cu cugetări înalte, care ne îndeamnă să ne curăţim şi să luăm aminte la mântuirea în viaţa de veci.
Astfel, cu trei săptămâni înainte de a intra în post, avem duminica numită a Vameşului şi Fariseului, în care mintea ni se îndreaptă spre adevărata rugăciune, după pilda vameşului, despre care ni s-a citit în Evanghelie acum două săptămâni. În ea, ni s-a arătat că inima înfrântă şi smerită e bine primită la Dumnezeu. După aceia a venit duminica numită a Fiului risipitor, în care luarea-aminte ne-a fost îndreptată spre pocăinţă şi spre dragostea cu care Dumnezeu primeşte pe cel ce se întoarce la El cu inima curată. Iar cu o săptămână înainte de post, adică în duminica lăsatului de carne, în care ne aflăm acum, ni se pune înainte icoana înfricoşată a Judecăţii viitoare, la care orice creştin trebuie să se gândească cu toată puterea minţii şi zvâcnirea inimii.
Apoi, dacă este aşa, de folos ne va fi să ne îndeletnicim acum cu această învăţătură, pe care ne-a înfăţişat-o şi Sfânta Evanghelie de astăzi.
Fraţilor,
Omul este o fiinţă care însetează după dreptate şi, dacă de multe ori n-o găseşte pe pământ, se mângâie că odată şi-odată i-o va da Dreptul Judecător. Apoi atunci, însăşi firea omului cere o judecată de apoi, în care nimic nu va fi ascuns, în care Domnul, Cel ce vede adâncul inimilor, nu va mai avea nevoie de martori, care de atâtea ori încurcă cu minţirea lor judecăţile omeneşti. În judecata viitoare, se vor vedea lămurit toate lipsurile judecăţilor de altădată. | Continuare »

Predică la Duminica fiului pierdut
Fraţilor,
Intrăm azi în cercetarea uneia din acele patimi care bântuie multă lume în ziua de azi. Citirea Sfintei Evanghelii pe care aţi auzit-o ne pune înainte pilda unui fiu pe care pofta de a risipi îl rodea ca un vierme neadormit. Nemulţumit de rânduiala cu care toate mergeau în casa tatălui său, căuta să scape de aci ca să trăiască în neorânduială şi desfrâu. Pildele cele rele din viaţa de toate zilele îi semănaseră în inimă dorinţa de a nu iubi munca sănătoasă şi măsurată, ci de a alerga să cheltuiască pentru săturarea unor pofte nemernice.
Sucită învăţătoare e lumea aceasta, fraţilor! Tot ce e rău într-însa iese la iveală şi momeşte pe om. Ce e bun, rămâne mai ascuns; de aceea şi făptuirea binelui e mai grea. Dar şi omul este fiinţă sucită. Unde vede răul, unde zăreşte patimi mai multe şi mai uricioase, întins se duce acolo. Aceasta ne dovedeşte cu tărie că omul a căzut prin Adam, şi aşa, a rămas mai plecat spre rău.
Aceasta ne dumereşte pe noi asupra povestirii din evanghelia de azi. Ce împingea pe fiul pierdut să iasă din viaţa liniştită şi sănătoasă din casa tatălui său şi să pornească în largul lumii? Pilda rea pe care viaţa lumii i-o punea înainte, iar el, ca o fiinţă plecată la rău, nu judeca sănătos ceea ce vedea, ci se ducea întins în vârtejul periculos şi ameţitor al vieţii stricate.
Mulţi sunt pe lume de aceştia, care nu doresc altceva decât viaţa plină de desfătare şi risipă! Păţania fiului acestuia din evanghelie să le fie tuturor pildă ca să nu mai încerce nenorocirile pe care el le-a încercat. Oh! dar cât de greu se învaţă omul!! Cât de puternice simt ispitele acestei lumi! Pentru aceia să cercetăm puţin viaţa aceasta de risipă şi relele pe care le aduce, că doar va îndemna pe unii să cugete la ea şi să fugă de dânsa. | Continuare »