POCĂIŢI-VĂ, CĂCI ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR ESTE APROAPE

POCĂIŢI-VĂ, CĂCI ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR ESTE APROAPE

Semnele şi urgiile vremilor noastre sunt predica Sf. Ioan Botezătorul

Pr. Iosif TRIFA, «Isus Biruitorul» nr. 1 / 3 ian. 1937, p. 7

Sf. Ioan Botezătorul a păşit în lume cu o predică cutremurătoare. „El zicea: «Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape»… Şi purta Ioan o haină de păr de cămilă şi la mijloc era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. Locuitorii din Ierusalim şi din toată Iudeea veneau la el… dar când a văzut pe mulţi din Farisei şi Saduchei, le-a zis: «Pui de năpârci, faceţi roduri vrednice de pocăinţă… căci, iată, securea stă înfiptă la rădăcina pomilor»” (Mt 3, 1-12).
Predica lui Ioan cutremura sufletele.
Predica lui înfricoşa sufletele şi le făcea să caute mântuirea.
„Şi noroadele, spăimântate, îl întrebau pe Ioan: «Ce trebuie să facem?»” (Lc 3, 19).
„Şi au venit şi nişte vameşi şi i-au zis lui: «Ce trebuie să facem?»” (Lc 3, 12). „Şi îl întrebau şi ostaşii: «Ce trebuie să facem?»” (Lc 3, 14).
Aceste întrebări ale mântuirii erau şi ele o dovadă că predica lui Ioan răscolise sufletele. Trezise în suflete căutarea mântuirii şi aflarea ei. Predica lui Ioan trezise în lume şi în suflete aşteptarea că se va petrece ceva deosebit… aşteptarea că s-apropie împărăţia lui Dumnezeu… că vine Împăratul acestei împărăţii… că vine Domnul Iisus.
Sf. Ioan Botezătorul a pregătit calea şi venirea Domnului într-un chip minunat, răscolind şi trezind sufletele. | Continuare »

Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul

sf-ioan-botezatorul-mDupă rugăciunile începătoare:
Troparul, glasul al 4-lea
Proorocule și Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi cei ce cu dragoste te cinstim; că nerodirea celei ce te-a născut și amuțirea părintelui tău s-a dezlegat la mărita și cinstita nașterea ta, și întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduiește.

Condac 1:
Prin tine izbăvindu-ne de tot necazul, după datorita mulțumire, pe tine apărătorul și fierbinte sprijinitorul nostru te rugăm, cel ce ai îndrăznire către Domnul, din toate nevoile ne slobozește pe noi ca să-ți cântăm:
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Icos 1:
Înger înaintestătător, al cetelor drepților, tu ești Ioane proorocule, că strălucind cu dumnezeiască lumină, luminezi pe toți cei ce laudă dumnezeiască pomenirea ta, și cu fierbințeală și dragoste te măresc și zic către tine așa:
Bucură-te, stea de lumină purtătoare lumii;
Bucură-te, făclie strălucitoare a toată făptura;
Bucură-te, cădere de pierire demonilor;
Bucură-te, ridicarea pământenilor celor căzuți;
Bucură-te, lumina necuprinsă de ochii omenești;
Bucură-te, adânc mare văzut de gândurile credincioșilor;
Bucură-te, că tu ești povățuitorul mântuirii;
Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor;
Bucură-te, dătătorule de bucurie al creștinilor;
Bucură-te, pierzătorul blestemului pământenilor;
Bucură-te, prin care se luminează făptura;
Bucură-te, prin care se gonește necazul;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 2:
Văzând toți prealuminată vedenia ta, proorocule, și noi zicem că preamăritul tău chip cu nepricepută înstrăinare nouă se arată, căci, atingându-te cu mâna de creștetul Stăpânului, ai grăit așa: Aliluia! | Continuare »

În Iordan, Bătezându-Te Tu, Doamne

În Iordan, Bătezându-Te Tu, Doamne

Lidia Hamza

Cu tălpi de soare veşnic intrat-ai în Iordan
Să Te boteze-ntr-însul prorocul sfânt, Ioan,
Să-ncape Ne-ncăputul în apa vreunui râu
Sau aripilor zării vreun nor să-i pună frâu!…

Căci norul de lumină a Tatălui Ceresc
Mărturisește veșnic acelor ce tânjesc
După Lumina sfântă ce-n lume-a răsărit
Că Tu ești Fiul veșnic plăcut și preiubit.

Și Porumbelul dulce zburând deasupra Ta
Adeverind Cuvântul, de-apururi va zbura
Călăuzind al lumii întreg zăduf purtat
Din mlaștina pierzării, spre cerul Tău curat.

O, din oceanu-atâtor priviri ce caută-n sus
Și ochii mei, Iisuse, iubirea-Ți i-a răpus
Pe totdeauna sfântă Lumina Ta primind
Și nicio umbră-a lumii nu-mi mai doresc suind…

Din apa şi din Duhul Botezului curat
Fiinţa mea întreagă în in s-a-nveșmântat
Căci și-a primit iertarea păcatului amar
Şi-a morţii mele umbră străluce-n soare iar.

O ÎNTREBARE

O ÎNTREBARE

Părintele Vasile Ouatu, ostașul jertfirii de sine, pg. 335-340

„În mijlocul vostru stă Acela pe care voi nu-L cunoaşteţi” (In 1, 27)

Dragul meu frate, cunoşti tu oare pe Domnul Iisus?
Iată o întrebare asupra căreia tu trebuie să te opreşti o clipă, să te gândeşti cu toată seriozitatea şi să-ţi dai un răspuns hotărât. O, de L-ai cunoaşte cu adevărat… câtă fericire se va revărsa asupra sufletului tău zbuciumat şi frământat!… Ştiu – şi parcă te aud spunându-mi: „Desigur că-L cunosc, că doar sunt creştin!”. O, de-ar fi aşa!… Dar ia gândeşte-te bine, ce fel de cunoaştere ai tu? Nu cumva ea este numai o umbră de noapte întunecoasă?
Deschizând Cartea lui Dumnezeu, vedem că nu toţi oamenii L-au cunoscut cu adevărat. Cei mai mulţi au avut o cunoaştere cu totul greşită despre Domnul. Chiar din primele clipe ale venirii Sale pe pământ, oamenii s-au împărţit. Irod împăratul vedea în Iisus pe Acela care-i va lua împărăţia, din care cauză s-a turburat şi apoi s-a umplut de mânie, dându-se la uciderea pruncilor. (Mt 2, 16-18).
Nicodim, un fruntaş al iudeilor, vedea în Domnul Iisus un învăţător de la Dumnezeu (In 3, 2; Mt 19, 16).
Femeia Samarineancă, un iudeu oarecare sau, cel mult, un proroc (In 4, 8).
Unii dintre oameni vedeau în Domnul Iisus pe unul din proroci: Ilie sau Ioan Botezătorul (Mt 16, 14) sau chiar pe un altul (In 6, 14). Alţii vedeau pe unul din feciorii lui David (Mt 22, 42), pe fiul tâmplarului Iosif (Mt 14, 15), iar alţii, în frunte cu fariseii, vedeau în Domnul un vrăjmaş al Legii (In 5, 16), un om păcătos (In 9, 25) şi chiar un samarinean care are drac (In 8, 48), din care cauză L-au prigonit şi asuprit, iar în cele din urmă, suferinţele Lui au culminat cu răstignirea de pe cruce. | Continuare »

PRAZNICUL SPĂLĂRII ÎNTINĂCIUNILOR ŞI AL ÎNVĂLIRII ÎN HARUL DE SUS

PRAZNICUL SPĂLĂRII ÎNTINĂCIUNILOR ŞI AL ÎNVĂLIRII ÎN HARUL DE SUS

Pr. Iosif TRIFA, «Oastea Domnului» nr.1 / 1 ian. 1931, p. 1

Şi S-a pogorât Domnul în apele Iordanului şi a primit de la Ioan botezul, pentru a ne da nouă icoană la Sine chemătoare şi de dulce nădejde dătătoare că: precum Domnul în acea clipă spălatu-S-a de tot ce e pământesc şi omenesc şi îmbrăcatu-S-a în haina darului de sus, despre care a fost vestit prin cuvintele venind din cerul deschis: „Acesta e Fiul Meu cel iubit, întru care bine am voit, pe Acesta să-L ascultaţi!…”, aşa părtaşi ne facem şi noi aceluiaşi har, prin Botezul pe care şi noi toţi îl primim încă în pruncia noastră nevinovată.
Dar în vreme ce Iisus, Întruparea lui Dumnezeu, Şi-a păstrat – ca pildă dumnezeiască pentru noi toţi – acel har curat şi neumbrit măcar de vreo stricăciune omenească, noi îl umbrim, ba îl întinăm cu totul, îl lepădăm şi de Domnul ne depărtăm prin faptele noastre.
Spală, Doamne, din nou şi sufletele noastre în apele Iordanului Tău, ape ce şi astăzi curg în tot pământul şi care sunt: izvoraşele de lacrimi ale pocăinţei, care spală ca apele Iordanului… Şi ajută-ne apoi a rămâne şi noi curaţi, neumbriţi şi neîntinaţi, precum Tu ai rămas după Botezul Tău în Iordan, până la chemarea Ta de către Tatăl de-a dreapta Sa, în Cerul Său cel sfânt.

„Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor” (Mt 3, 2)

Sf-Ioan-BIoan Marini

Glasul celui ce striga altădată în pustie strigă şi în pustia nesimţitoare a lumi şi oamenilor de azi: Pocăiţi-vă! Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui… Faceţi fapte vrednice de pocăinţă… Iată, că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face roadă bună va fi tăiat şi aruncat în foc…

A sosit iarăşi praznicul Botezului, praznic de învăţătură, aşa cum sunt şi trebuie să fie toate praznicele sfinte.
Praznicul Botezului ne aduce aminte de un lucru pe care nu-l prea luăm în seamă. Ne aduce aminte de Taina Botezului, de renaşterea cea sufletească, de naşterea din apă şi din duh, cu întrebarea dacă am rămas noi în această renaştere, dacă trăim noi prin „duh” sau am rămas numai cu „apa”? Mărturiseşte oare viaţa noastră despre botezul prin care am trecut sau această mărturie o avem numai în Matricola botezaţilor? Suntem creştini cu fapta sau numai cu numele?
Căci, a fi creştin înseamnă, înainte de toate, a avea Duh Sfânt, a trăi şi am umbla prin Duhul (Gal 5, 25), aducând roade de viaţă nouă. „Iar roata Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia…” (Gal 5, 22). Aceste roade sunt singura adeverinţă despre creştinătatea noastră.
Dacă aceste roade lipsesc, înseamnă că lipseşte Duhul; iar dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui (Rom 8, 9).
Să nu uităm! Botezul este un praznic al Duhul Sfânt. Ziua apelor, ziua sfinţirii apelor, cum i se mai spune prin unele locuri, cuprinde în sine un adânc înţeles. Apa, peste tot în Sfânta Scriptură înseamnă „apa cea vie” – darurile Duhului Sfânt. Duhul Sfânt este arătat peste tot în Biblie ca simbolul şi izvorul „apelor celor vii” prin care odrăsleşte viaţa noastră. | Continuare »

[…îngropaţi împreună cu Hristos prin botez şi înviaţi împreună cu El prin credinţă]

[…îngropaţi împreună cu Hristos prin botez şi înviaţi împreună cu El prin credinţă]

…Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu ne porunceşte la capitolul 4 din Efeseni, de la versetul 1 la 3, o purtare vrednică de chemarea pe care am primit-o. Iar purtarea aceasta vrednică să se arate în toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare şi îngăduinţă frăţească, în dragoste, căutând şi păstrând unirea duhului. Adică asta înseamnă ascultarea de fraţi prin legătura păcii; iar asta înseamnă: prin ascultarea de învăţătură. În versetul 4 din acelaşi capitol, ni se porunceşte unitatea frăţească a tuturor mădularelor în singurul Duh, prin care am fost chemaţi la singura nădejde, care ne este mântuirea tuturor sufletelor noastre. În versetul 5 ni se spune puternic că, după cum este un singur Domn, Iisus Hristos, tot aşa, pentru noi nu poate fi decât o singură credinţă, aceea pe care am primit-o prin învăţătura pe care ne-au dat-o nouă înaintaşii noştri şi în care ne-am născut noi din nou. Şi un singur botez: acela prin care am fost cufundaţi în Hristos, primind semnul Crucii Lui şi dovada intrării noastre în poporul lui Dumnezeu.
Botezul este, în Noul Testament, ceea ce era tăierea împrejur în Vechiul Testament. Şi după cum, la primirea poruncii tăierii împrejur în Vechiul Testament, toţi au trebuit să primească acest semn în trupul lor, la orice vârstă erau în clipa primirii acelei porunci dumnezeieşti, iar mai târziu s-a statornicit datoria de a primi acest semn la vârsta de opt zile (iată, aşa este scris la Facere 17, 23-27 şi la Luca 2, 21), tot aşa s-a urmat şi cu Botezul Noului Testament. Căci şi cu botezul a fost tot aşa. La intrarea în creştinism, cei de la început au fost botezaţi la orice vârstă erau când auzeau Evanghelia Harului lui Hristos. Dar după aceea, Botezul s-a statornicit, în tot poporul creştin, tot aşa ca tăierea împrejur în poporul evreu: în primele zile după naşterea copilului. | Continuare »

ATUNCI DE CE BOTEZI, DACĂ NU EŞTI?

„Ei i-au mai pus următoarea întrebare: «Atunci de ce botezi dacă nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici proorocul?»“

Botezul-Domnului-9A fi un trimis adevărat al Domnului, este un lucru mare şi de mare răspundere.
Nu oricine spune el însuşi că este trimis al Domnului este şi cu adevărat trimis! Ba tocmai acela care prea tot spune despre sine acest lucru mai degrabă nu este.
Trimis al Domnului este acela care, prin fapta şi prin toată trăirea sa, dovedeşte acest lucru. Care are nu numai trăirea vieţii, ci şi harul alegerii acestei isprăvnicii (1 Cor. 4, 1-2).
El nu este numai slujitor al lui Hristos, ci este şi ispravnic al Tainelor lui Dumnezeu.
Dacă şi le însuşeşte cu credincioşie pe amândouă aceste chemări, el este vrednic de toată preţuirea şi supunerea. Şi poţi să-i fii ascultător şi urmaş, căci te va duce pe urma lui Hristos (Filip. 3, 17; 1 Petru 5, 1-5).
Dacă cineva nu trăieşte şi nu lucrează după porunca Domnului şi totuşi pretinde sau ocupă un astfel de loc, vai de el (1 Cor. 9, 16-17).
Mai bine, dacă nu se poate stăpâni şi nu poate trăi aşa cum pretinde locul pe care îl ocupă, să plece la altă meserie. Şi să lase acest loc de cutremurătoare răspundere altuia care poate trăi în sfinţenie acolo.

Un Sfânt Părinte, când a fost ales episcop, îngrozit de răs-punderea cea mare a unei astfel de slujbe, a fugit şi s-a ascuns plângând. Şi, cu toate stăruinţele Bisericii, n-a voit — el, cel mai vrednic de această slujbă — să primească, din pricina nevredniciei pe care spunea el că şi-o simte…
Ce mari oameni a avut odinioară Biserica Domnului! Dar astăzi cine mai face aşa? — deşi răspunderea de astăzi e şi mai mare! | Continuare »

Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul Iisus

Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul Iisus

Traian DORZ, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI  

Dragostea faţă de Domnul Iisus este singura dovadă puternică a unei credinţe vii şi adevărate faţă de Dumnezeu.
Prin câtă dragoste avem faţă de Domnul Iisus şi prin câtă râvnă fierbinte avem faţă de numele Lui, de Cuvântul Lui, de Lucrarea Lui, de Jertfa Lui, de mărturisirea Lui, adică de tot ce este al Lui, prin asta se vede cât de mult Îl iubim pe Dumnezeu. Cât credem în El. Cât preţuim voia Lui. Şi cât ascultăm cu adevărat de El.

Tatăl Însuşi a mărturisit aceasta despre Fiul Său Iisus, în mai multe rânduri, prin chiar glasul Său auzit din cer.
O dată, la Botezul Mântuitorului, întreagă Sfânta Treime S-a arătat – glasul Părintelui a mărturisit despre El, spunând: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit în Care Îmi găsesc plăcerea” (Matei 3, 17).
Apoi, când, în rugăciunea Sa, Mântuitorul a strigat: Tată, proslăveşte Numele Tău! – din cer, Tatăl I-a răspuns: L-am proslăvit şi-L voi mai proslăvi (Ioan 12, 28).
Apoi când, la Schimbarea la Faţă, pe Tabor, şi norul luminos i-a acoperit cu lumina lui, ucenicii Domnului au auzit din nor glasul Tatălui, spunându-le: Acesta este Fiul Meu Preaiubit în Care Îmi găsesc plăcerea. De El să ascultaţi (Matei 17, 5)!
Toate aceste dovezi şi multe altele sunt semnele marii iubiri pe care Tatăl a arătat-o Fiului Său, Mântuitorul nostru, învăţân¬du ne astfel şi pe noi că aceasta este toată voia Lui şi tot semnul fiecărui credincios care Îl ascultă pe Dumnezeu: să-L iubească şi să-L asculte pe Dulcele nostru Mântuitor Iisus, în Care este cuprinsă şi arătată toată dragostea Tatălui (Coloseni 1, 19). | Continuare »