EVANGHELIA DUMINICII DUPĂ NAŞTEREA DOMNULUI

Ceva mai groaznic decât uciderea pruncilor de către Irod cel tiran

ucidere-prunci-iord-webCând eram copil mă îngrozeam de câte ori citeam în istoria biblică sau auzeam la biserică citindu-se această evanghelie. Groaza o am şi acum, numai cât felul ei s-a schimbat. Acum mă îngrozesc gândindu-mă că şi azi este un Irod care caută pruncii să i taie. Acest Irod e vrăjmaşul diavol care umblă neîncetat să strice viaţa tinerilor şi să ucidă sufletul lor. Este mai mare şi mai rău acest tiran decât cel din evanghelie, pentru că acesta caută să ucidă sufletul; şi scris este în Evanghelie: „Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, iar sufletul nu-l pot ucide, ci vă temeţi mai vârtos de cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă“ (Matei 10, 28).
Părinţii au datoria să-şi apere pruncii de acest Irod ucigător de suflete. Dar, o, ce lucru grozav văd eu acum în lume? Părinţii de azi dorm liniştiţi de seara până dimineaţa, în vreme ce copiii lor umblă nopţile, şi vrăjmaşul Irod le răneşte sufletul. Părinţii din evanghelie au plâns cu mare tânguire moartea pruncilor, dar părinţii de azi omoară sufletul pruncilor lor şi nici habar nu au. „Când tu vezi pe un om că bate pe copilul tău – zice Sfântul Ioan Gură de Aur – te superi, te mânii, te aprinzi şi năvăleşti asupra făptaşului. Dar când vezi pe satan în toate zilele rănind şi bătând pe copilul tău şi amăgindu-l la păcat, te uiţi cu nepăsare şi nu cauţi să mântuieşti pe copilul tău“.
Ba încă unii părinţi ajută parcă lui Irod: dau în gura pruncilor, o dată cu laptele, şi sudalma şi se mândresc cu „vitejiile“ cele rele ale copiilor lor. | Continuare »

STĂ ÎNCĂ CRUCEA-STEA

Traian Dorz,  MINUNE ŞI TAINĂ

– tristă corindă de după Crăciun –

Stă încă Crucea-Stea şi-arată
la Betleem, unde-i grăjduţul
cu ieslea-n care şi-azi, uitată,
mai stă Măicuţa şi Pruncuţul.

Corindă, corindă,
nu-i nimeni s-aprindă
o lampă la grindă
şi-o flacără-n tindă.
Şi-i noapte-n poiată,
şi-i ieslea-ngheţată,
şi iarna se-ntinde,
şi Iuda ne vinde…
Corinde, corinde, corinde…

Fiori de frig pătrund prin oase
şi tainic se-nfioară fânul
când numai vitele, sfioase,
suflând, îşi încălzesc Stăpânul.

S-au dus la ceruri îngeraşii
care-au cântat Osana dulce,
s-au dus la turme păstoraşii,
pe lângă focuri să se culce.

S-au dus şi magii fără teamă
spre casa lor îndepărtată,
doar Sfântul Prunc şi Sfânta Mamă
stau tot în ieslea îngheţată. | Continuare »

LA NAŞTEREA DOMNULUI: FUGA ÎN EGIPT

LA NAŞTEREA DOMNULUI: FUGA ÎN EGIPT

Pr. Iosif TRIFA

Când s-a născut Moise şi când S-a născut Iisus; satan în luptă cu planurile lui Dumnezeu; diavolul-Irod întreabă şi azi: „Unde s-a născut cineva din nou, ca să-l omor?”

Timp de 12 ani, noi am tâlcuit Naşterea Domnului cu alte şi alte învăţături noi. Cine are colecţia foilor noastre are cele mai minunate predici şi învăţături despre Naşterea Domnului. Anul acesta vom tâlcui fuga la Egipt.
Satan a cunoscut de la început planurile lui Dumnezeu. Iar după răscoala lui – şi a îngerilor lui – el a luptat şi luptă neîncetat împotriva acestor planuri. Oriunde vede satan un plan al lui Dumnezeu, el începe lupta contra lui. Această bătălie se poate vedea pe tot locul prin Biblie şi prin viaţă. Îndeosebi ea se poate vedea la naşterea lui Moise şi la naşterea lui Iisus.
Când s-a născut Moise, satan s-a înfuriat. Ştia că Dumnezeu are un plan mare cu omul acesta. Şi – prin Faraon – a dat ordin să fie ucişi toţi pruncii israeliteni¬lor, în credinţa că va fi ucis şi Moise. Dar Moise a scăpat.
Când S-a născut Iisus, satan s-a înfuriat şi mai mult. Ştia că în naşterea aceasta se afla planul mântuirii neamului omenesc. De aceea – prin Irod – căuta Pruncul, să-L omoare. Dar Pruncul Iisus a scăpat fugind la Egipt. „Un înger al Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, zicându-i: «Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt, căci Irod caută Pruncul să-L omoare (Mt 2, 13).
Adică atât la naşterea lui Moise, cât şi la naşterea lui Iisus, s-a dat o luptă între Dumnezeu şi satan. Între planurile lui Dumnezeu şi contrarea lui satan. Şi satan a pierdut această luptă. Este interesantă această luptă şi plină de învăţătură pentru noi.
Întâi îl vedem pe satan că atacă cu o mare furie. Şi la început se pare că biruie. Când s-a început uciderea pruncilor în Egipt şi Vifleem, satan părea că a biruit. Dar tocmai când se credea biruitor – intervine puterea lui Dumnezeu şi satan rămâne bătut şi ruşinat. | Continuare »

PREŢUL RĂSCUMPĂRĂRII NOASTRE

PREŢUL RĂSCUMPĂRĂRII NOASTRE

Finalul unei vorbiri a fratelui Traian Dorz de la o adunare – 29 decembrie 1985

(…) Trei săptămâni de praznic. Şi am vrut să ne aducem aminte despre o astfel de sărbătoare din Ierusalim, în care, [cum scrie] la Ioan, capitolul 7, versetul 37, Mântuitorul S-a ridicat în picioare şi a strigat.
E sfârşitul praznicului. Vă veţi duce fiecare dintre voi acasă. Cum mergeţi? Aţi aflat voi izvorul apelor vii? L-aţi aflat voi pe Iisus cel micuţ, născut într-o iesle şi venit, trimis de Dumnezeu, pentru mântuirea voastră, a tuturor şi a fiecăruia în parte? Cum vă întoarceţi voi de la acest praznic înapoi acasă?
S-a terminat Sărbătoarea Crăciunului. S-a terminat şi ultima săptămână din anul acesta. De fiecare dată, cu terminarea sărbătorilor Crăciunului, se termină şi anul. Şi ne întoarcem înapoi acasă cum s-au întors păstorii, cum s-au întors îngeraşii, cum s-au întors magii. Ducem noi oare înapoi pe Iisus cel viu, pe Iisus cel scump, pe Iisus cel drag aflat?
L-am aflat noi pe Iisus în aceste praznice, în care de la început, din prima noapte, ni s-a vestit: „Ni S-a născut un Mântuitor, Care este Hristos Domnul”? L-am aflat noi? Am pornit noi să-L căutăm cu adevărat şi aievea? L-am aflat noi pe Iisus?
Poate să Se nască în ieslea Betleemului. Poate să Se nască în mii de inimi – şi S-a născut în mii de inimi –; dacă nu S-a născut în inima noastră, dacă noi înşine n-am primit naşterea Lui în sufletul nostru şi dacă nouă înşine nu ne-a adus bucuria acestei naşteri şi renaşteri, a acestei înnoiri duhovniceşti, pentru noi a venit Iisus în zadar.
Nu de mult am auzit o întâmplare. V-o spun; poate că ştiţi, poate că nu ştiţi. | Continuare »

Dreptul Iosif

Dreptul Iosif

…la vremea potrivită, când Fiul lui Dumnezeu a venit în lume, a fost încredinţat iarăşi unui om sfânt tot cu numele de Iosif. Dreptul Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare, care trebuia să acopere cu fiinţa sa naşterea minunată şi sfântă a lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost un om drept şi sfânt. El a vorbit cu îngerii. Îngerii l-au călăuzit. Îngerii l-au înştiinţat. Dacă veţi citi cartea naşterii Mântuitorului nostru, în Evanghelia de la Sfântul Luca sau Matei, veţi vedea ce rol minunat a avut dreptul Iosif în viaţa Mântuitorului. El a fost un al doilea Iosif pe care Dumnezeu l-a folosit pentru salvarea vieţii Domnului Iisus, Fiul lui Dumnezeu, pe Care el Îl primise în grijă o dată cu Maica Lui Sfântă, Sfânta Fecioară Maria. Acest om al lui Dumnezeu a apărat-o pe Sfânta Fecioară cu numele lui, cu fiinţa lui. Apoi L-a apărat pe Domnul Iisus. Maica şi Copilul. Când a trebuit să fugă de mânia lui Irod departe, departe, în ţara Egiptului, el a fost acela care a acceptat jertfa cea grea: să părăsească ţara lui, locul lui şi să călătorească pe jos (cum se călătorea atunci) săptămâni de zile poate, zi şi noapte, prin tot felul de primejdii: printre tâlhari, printre fiare sălbatice, prin pustiuri cu secetă, cu foamete, cu lipsă de apă, cu lipsă de pâine… cu tot felul de primejdii. Acest Iosif sfânt a ocrotit-o pe Maica Sfântă şi pe Copilul cel Sfânt. A salvat astfel de la moarte pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, de la moartea cu care Îl pândea Irod, vrăjmaşul care a ucis apoi acele mii de copilaşi, ca să-L poată ucide şi pe Dumnezeu, pe Fiul lui Dumnezeu. Iosif a fost acela pe care Dumnezeu l-a folosit a doua oară pentru salvarea minunată a unui popor nesfârşit mai mare decât poporul Israel: a poporului lui Dumnezeu, a poporului creştin, care s-a născut prin Iisus Hristos, după cum s-a născut poporul evreu prin strămoşii lui Iosif.

Traian DORZ, Certege 1988

Alte materiale la duminica după Nașterea Domnului

[Soldaţii împăratului Irod veneau din casă în casă să taie fără milă copiii sub doi ani] – Fr. Ioan Opriș

PRIBEGIA COPILULUI – Pr. Arsenie Boca

PREŢUL RĂSCUMPĂRĂRII NOASTRE – Traian Dorz

Dumnezeu este ajutătorul nostru întru nevoi – Sf. Ioan Gura de Aur

[Hristos va vorbi mereu] – Traian Dorz

Cruce şi stea – Vlad Gheorghiu

CÂT VA TRĂI LUMINA – Traian Dorz

Sfinţii paisprezece mii de prunci ucişi de Irod în Betleem – Proloage

Sfinţii paisprezece mii de prunci ucişi de Irod în Betleem

Proloagele Sfinţilor şi a Sfintelor  – 29 decembrie

Irod, văzând că s-a batjocorit de magi, s-a mâniat foarte. Dar asupra cui s-a mâniat? Pe de o parte asupra magilor care l-au batjocorit, iar pe de alta asupra Împăratului iudeilor cel de curând născut. S-a mâniat asupra magilor, că nu s-au întors la dânsul spre a-i vesti despre Prunc, iar asupra lui Hristos s-a mâniat, temându-se ca să nu-i ia împărăţia. Căci Irod socotea că Hristos voieşte să împărăţească cu împărăţie pământească, neştiind că împărăţia Lui nu este din lumea aceasta. Ce a făcut ticălosul Irod? Neputând nici magilor să le răsplătească pentru că se duseseră, nici pe Hristos să-L ucidă, pentru că nu-L afla, a vărsat mânia sa asupra nevinovaţilor prunci. Ca o fiară cumplită, când se răneşte de cineva şi nu ia seama asupra aceluia care a rănit-o, ci ori ce-i iese înaintea ochilor, aceea răneşte şi rupe ca pe însuşi acela ce ar fi rănit-o. Aşa şi Irod, fiind rănit cu mânia şi neaflând pe aceia prin care s-a rănit, răpea şi omora pe pruncii care cu nimic nu-l mâhniseră. Trimiţând ostaşi înarmaţi ca spre război, a ucis pe toţi pruncii ce erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de la doi ani şi mai jos, după vremea care i se adeverise de la magi.

Prunci se omorau în multe chipuri. Pe unii îi tăiau cu sabia, pe alţii îi ucideau de piatră şi de zid, pe alţii îi trânteau la pământ şi îi călcau în picioare, pe alţii îi sugrumau cu mâinile, iar pe alţii îi rupeau şi-i despicau; pe unii îi însuliţau şi pe alţii îi tăiau în două. Mamele plângeau cu amar, până la cer strigau, smulgându-şi părul, rupându-şi hainele şi trupurile, încât s-au împlinit cele zise de proorocul Ieremia: Glas în Rama s-a auzit, plângere, tânguire şi ţipet mult. Rahila plângându-şi pe fiii săi şi nu putea să se mângâie, căci nu mai erau. Rama era o cetate mică, care se numea aşa fiindcă stătea la un loc înalt ce era în hotarele lui Veniamin. | Continuare »

[Irod se dă în mâna diavolului şi începe lupta împotriva lui Dumnezeu]

Fragment dintr-o vorbire a fratelui Popa Petru, Săucani – 1981

… Şi când a sosit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să-i răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea (Gal 4, 4-5).

Cerul începe să se însenineze. Iadul se cutremură. Îngerii vin să aducă păstorilor vestea dulce a izbăvirii. Şarpele se duce la Irod şi vrea să înceapă lupta cu al doilea Adam, Care-l va zdrobi şi-l va birui. Vine la Irod – unealtă mai puternică decât Eva cea dintâi, biruită – cu gelozia, cu ura: „Vezi, Iroade, ce ai făcut! Împărăţia ta, scaunul tău, titlul tău sunt în mare primejdie! (Mincinosul nu zice: „împărăţia mea”, ci „a ta”). S-a născut un Împărat! Vezi unde şi cum, până nu-i târziu. Caută să lichidezi cu El”.

Irod-uciderea-pruncilor-14000
Iar Irod se dă îndată în mâna diavolului şi începe lupta împotriva lui Dumnezeu. Şi, folosind toate metodele, caută să lupte, să nimicească şi să-L biruie pe Dumnezeu, Care vine să salveze făptura căzută în lupta cu şarpele. În ura lui înverşunată, se foloseşte de puterea pe care o aveau soldaţii cu săbii, dar nu numai de atât. Se foloseşte de sinceritatea magilor, de la care află vremea Naşterii. Se foloseşte de oamenii legii şi ai religiei, pe care îi aduce şi de la care află locul unde era [profeţit] să Se nască noul Împărat. | Continuare »

„V-AM SPUS ACESTE LUCRURI”

„V-AM SPUS ACESTE LUCRURI”

Ioan MARINI

„Dacă pe Mine M-au prigonit, şi pe voi vă vor prigoni.
Va veni vremea când oricine vă va ucide să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu” (In 15, 20; 16, 2)
O pagină de glorie din istoria Bisericii Domnului

„Oriunde este Duhul Sfânt, a spus un mare credincios, acolo se iveşte întotdeauna şi prigoana.” Lumea străină de Dumnezeu, omul lumesc (neconvertit) nu poate suferi prezenţa lui Dumnezeu. De aceea totdeauna se luptă împotriva Lui. Pe Fiul lui Dumnezeu L-au prigonit şi răstignit pe cruce, iar celor ce au crezut în El le-au făcut la fel. Acesta e felul de purtare al omului faţă de Dumnezeu, fie că ar avea de-a face cu El în forma smerită a Fiului Său, fie că ar avea de-a face cu cei credincioşi, care s-au născut din El prin Duhul Sfânt şi [prin] Cuvântul Său.
Valul de prigoană a venit odată cu naşterea Bisericii – şi [aceasta] o avem descrisă în Faptele Apostolilor.
În ziua de Rusalii, apostolii au primit pe Duhul Sfânt. Urmarea a fost că ei au început să lucreze cu o mare putere pentru propovăduirea Evangheliei. Dar lumea nu i-a putut suferi nici pe ei, nici lucrarea ce o făceau. Urmarea s-a văzut. Pe când Apostolii Petru şi Ioan vorbeau în templu, au pus mâinile pe ei şi i-au aruncat la închisoare (Fapte 4, 3). Scoşi a doua zi la judecată şi neaflându-li-se nici o vină legală, neştiind ce să le facă, „i-au ameninţat”, poruncindu-le cu tot dinadinsul să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să nu mai înveţe pe oameni în numele lui Iisus.
Fariseii nu-L cunoşteau şi nu-L iubeau pe Domnul Iisus, de aceea nu sufereau nici pe alţii să facă acest lucru. | Continuare »

SFÂNTUL ŞTEFAN, OSTAŞ AL LUI IISUS

SFÂNTUL ŞTEFAN, OSTAŞ AL LUI IISUS

Părintele Vasile Ouatu

Când Domnul i-a trimis la propovăduire pe sfinţii ucenici, le-a zis: „Iată, vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor” (Lc 10, 4). Şi acest cuvânt dumnezeiesc urma să se împlinească, căci tot Iisus mai zisese: „Vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, vă vor da în judecata soboarelor şi vă vor bate cu nuiele, vă vor da pe mâinile sinagogilor, veţi fi duşi înaintea dregătorilor, vă vor arunca în temniţe din pricina Numelui Meu, vă vor omorî pe mulţi dintre voi şi veţi fi urâţi de toţi” (Lc 21, 12); Mt 10, 16). Şi într-adevăr, acestea toate vin să se împlinească. Primele comunităţi creştine, abia înfiripate, sunt pline de credinţă, de râvnă şi iubire. Cuvântul Evangheliei se vesteşte cu multă îndrăzneală (Fapte 4, 31) şi o mare mulţime venea la credinţă (Fapte 6, 7). Toţi cei ce credeau erau o inimă şi-un suflet (Fapte 4, 32), iar prin apostoli, Domnul zilnic lucra cu semne şi minuni (Fapte 5, 12). O, dar toate acestea au stârnit îndată furia prigonitorilor, care începe să se arate. Apostolii sunt urmăriţi, aruncaţi în temniţă (Fapte 5, 17) şi chiar bătuţi (Fapte 5, 19). Dar cu toate acestea, ucenicii, plini de încredinţare că Domnul nu-i va părăsi, vestesc fără de teamă Cuvântul lui Iisus (Mt 10, 27). Ce sfântă mărturie ne oferă întru aceasta viaţa Sfântului Ştefan! El este oglinda vie a adevăratului ostaş luptător.
Creştin din adunare, ales la slujba de diacon, Sfântul Ştefan era „bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt” (Fapte 6, 6). Dar el era şi un puternic mărturisitor al Domnului Iisus, căci „era plin de har şi de putere şi făcea minuni şi semne mari în popor”. Cu el aveau să se împlinească cuvintele lui Iisus. Nişte farisei încep cu el o ceartă de vorbe. | Continuare »

FIECARE EXISTENŢĂ ESTE O TAINĂ

Traian Dorz la18 aniCând m-am născut cu trupul acesta printre voi
era şi nor, şi noapte, şi iarnă, şi război…

Actele mele spun că m-am născut în 25 decembrie 1914, iar mama mea Maria mi-a spus că atunci era o noapte noroasă, că ningea şi că era tare frig.
Tatăl meu Constantin era atunci plecat pe frontul austro-ungar, în războiul ce începuse în luna august a aceluiaşi an, iar acasă cu mama erau numai părinţii tatălui meu. Bunicului meu – tot Constantin – îi zicea lumea Moane. Iar bunicii mele, Veselina.

Părinţii mei se căsătoriseră abia în luna februarie 1914. În luna august începuse primul mare război în care au fost duşi îndată toţi tinerii în stare de arme, din toate ţinuturile stăpânite de monarhia austro-ungară, sub robia căreia era pe atunci şi Ardealul în care se găsea şi judeţul nostru Bihor, din care făcea parte comuna mea natală, Mizieş.

Satul Mizieş se găseşte aproape de Beiuş, pe drumul care duce la Stâna de Vale. Dar casa părinţilor mei era într-un cătun aparţinător de Mizieş, care se găseşte spre miazăzi, la o depărtare de doi kilometri, aşezat pe alt, drum ce duce la Talpe şi Săliştea de Beiuş.
Acest cătun, în formă de potcoavă, are două uliţe paralele, una care se cheamă a Dorzeştilor, iar cealaltă a Briscăneştilor, după numele primelor două familii care le înfiinţaseră aici cândva.
Cătunul se chema la început Râturi, numele unguresc pentru Câmpuri, căci acolo fuseseră la început câmpuri, când se mutaseră cei doi strămoşi. | Continuare »

OAMENII PURTĂTORI DE DUMNEZEU

OAMENII PURTĂTORI DE DUMNEZEU

Fr. Popa Petru (Săucani)

În Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Cu prilejul acestor sărbători pe care Dumnezeu ne-a învrednicit încă o dată să le mai trăim, am auzit mereu din sfintele Evanghelii că S-a născut Hristos. Şi mereu am auzit pe oameni spunând cu buzele lor acest cuvânt drag şi scump. Iar alţii răspundeau: „Adevărat”.
S-a citit mereu în adunările noastre, s-a citit mereu în casele Domnului Evanghelia aceasta cu Naşterea Domnului Iisus. El din veşnicie S-a gândit la noi. S-a gândit la voi. S-a gândit la fiecare. El, Prinţul cerului. El, Care n-a vrut să fie cerul fără oameni. El, Care n-a vrut să fie oamenii fără cer. El, Care a lucrat această făptură omenească cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, din pământ şi din cer. El a fost acela, Creatorul. Şi El n-a uitat de făptura aceasta de jos. De aceea a lăsat slava şi puterea acolo sus în cer, să vină iar pe pământul acesta, să ne ridice iar pe noi la starea din care eram căzuţi.
Binecuvântat să fie Dumnezeu, în Domnul nostru Iisus Hristos, pentru marea-I îndurare şi milă pe care a avut-o faţă de fiecare dintre noi. Dumnezeu, în dragostea Lui, S-a gândit să facă această lucrare mare de răscumpărare pentru sufletele noastre. Fiul a fost ascultător şi a spus: „Iată-Mă, trimite Mă!”.
Dar a mai fost nevoie de cineva. A mai trebuit cineva care să lucreze împreună cu Fiul venit din cer jos pe pământ. A trebuit căutată o fecioară. Printre mulţimile de fecioare de pe pământ, o fecioară curată ca cerul; o fecioară sfântă ca heruvimii. În braţele ei să vină Dumnezeu întrupat în fiinţă omenească. Şi s-a găsit această Fecioară. | Continuare »

Meditaţii la Naşterea Domnului

O, fraţii şi surorile mele, veniţi să ne apropiem toţi, veniţi să ne aprindem toţi, veniţi să ne apropiem mai treji şi să ne uităm mai bine la ieslea minunată, la Chipul minunat şi la felul minunat în care vine la noi Marele nostru Împărat şi Răscumpărător Iisus Hristos. Veniţi să ne apropiem cutremuraţi, să îngenunchem ca păstorii şi ca magii minunaţi, căci toată măreţia acestei minuni nu poate fi văzută altfel decât din genunchi; toată frumuseţea ei nu poate fi privită altfel decât printre lacrimi şi toată slava şi răscumpărarea adusă de ea nu poate fi primită altfel decât printr-o naştere din nou, printr-o transformare cerească, ca a lui Hristos, dar în sens invers: El S-a născut din Dumnezeu pentru lume, noi să ne naştem din lume pentru Dumnezeu; | Continuare »

LA NAŞTEREA DOMNULUI: „LEUL DIN SEMINŢIA LUI IUDA” (Apoc 5, 5)

LA NAŞTEREA DOMNULUI: „LEUL DIN SEMINŢIA LUI IUDA” (Apoc 5, 5)

În Scripturi sunt multe profeţii despre Mesia. Între acestea este şi profeţia din cartea întâi a Bibliei. „Şi sceptrul din Iuda nu se va depărta până va veni Şiloh (Mesia). De El vor asculta toate popoarele” (Fac 49, 10).
E vorba de „steaua ce va ieşi din Iacov” şi de „toiagul de Domnie ce se va ridica din Israel” (Num 24, 17); de „odrasla ce va ieşi din tulpina lui Isai” (Is 11, 1); de „Unsul” lui Dumnezeu (Dan 9, 25); de „lumina Neamurilor şi slava poporului Israel” (Lc 2, 32).
La vremea rânduită, Cel „prin care toate s-au făcut” a coborât din slăvi într-o iesle de dobitoace. Clipa aceea în care păstorii şi-au lăsat turmele şi îngerii au lăsat cerul ca să se bucure împreună de Darul cel mai de seamă al lui Dumnezeu a fost o clipă fără de asemănare. „Adam al doilea” venea să-i pună în cinstea din care căzuse pe urmaşii lui „Adam întâi”. La această sărbătoare unică nu se putea să nu se bucure împreună cele pământeşti cu cele cereşti! De aceea peştera din Betleem devine un colţ de cer. Este icoana veşnică a unei inimi de om în care lutul se sfinţeşte, se îndumnezeieşte.
Iisus nu cobora decât pentru a înălţa la El pe toţi cei cu inima simplă ca a păstorilor şi cu cugetul neprefăcut ca al magilor. | Continuare »

Naşterea Domnului din 1955

Naşterea Domnului din 1955

O scrisoare a fratelui Vasile Acsinuţă din Dersca (Botoşani)
către familia fratelui Dumitru Anăstăsoaie din Preluci (Bacău)

Iubiţi fraţi! Un fecior de împărat, odată, făcea o lungă călătorie dintr-o ţară în alta. Obosit şi însetat, s-a oprit la o fântână de unde o fată scotea apă. Aceasta îi dăduse să bea. Drept mulţumire, i-a făgăduit fetei că dacă, la întoarcere, o va găsi tot acolo, o va lua cu el, să-i fie soţie. În fiecare zi venea fata la fântână şi cerceta mereu cu ochii zările albastre, să-l vadă venind. Aşa au trecut ani după ani. Obrajii ei nu mai erau rumeni, frumuseţea ei s-a veştejit, tinereţea i s-a şters, dar ea a aşteptat până la bătrâneţe şi a murit acolo cu dorul neîmplinit, tot aşteptând, căci acela nu s-a mai întors, nu s-a ţinut de cuvânt.
Povestea asta închipuie dezamăgirea omului în ce priveşte viaţa pământească, fiindcă aceasta este ca un vis înşelător. Omul e slab şi nu se poate ţine de cuvânt în făgăduinţe mari.
Nu tot aşa este şi cu Cuvântul lui Dumnezeu. El se împlineşte. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvântul Lui se va împlini şi credincioşia Lui ţine în veac (Ps 117, 2). Neamurile pământului încă de la începutul lumii au aşteptat un Izbăvitor făgăduit.
Dar Fiul Împăratului ceresc n-a făcut ca cel cu fata din poveste. El a făgăduit că vine şi a venit, trimis de Tatăl. A venit în ziua şi la vremea pe care Apostolul Pavel o numeşte „plinirea vremii”. Soarele nu apare deodată, pe neaşteptate, ci arătarea lui e prevestită de ivirea zorilor. | Continuare »

EVANGHELIA DUMINICII DINAINTEA NAŞTERII DOMNULUI (A Sfinţilor Părinţi după trup ai Domnului)

Cu ce pregătiri să aşteptăm praznicele mari

Evanghelia din această duminică cuprinde „Cartea neamului lui Iisus“. Această carte arată că a trebuit o anumită pregătire, lungă de veacuri întregi, pentru primirea lui Iisus Hristos.
Şi praznicele cele mari trebuie aşteptate cu pregătiri sufleteşti, pentru că fiecare praznic închipuie o lucrare şi un dar al Mântuitorului Hristos pentru mântuirea noastră, iar darul praznicului trebuie înţeles şi primit cu folos sufletesc. Cu pregătire sufletească trebuie să aşteptăm şi Crăciunul, Naşterea Domnului.
În anii trecuţi, o gazetă de la Bucureşti a pus un premiu, adică o întrecere, de o mie lei pentru acei care vor scrie cel mai frumos articol pentru numărul de Crăciun al gazetei. Autorul articolului premiat a scris şi următoarele despre Crăciunul din vremurile noastre: „Aşa cum se prăznuieşte astăzi Crăciunul, eu socot – zicea scriitorul – că este mai mult un praznic păgân decât unul creştin. Cu săptămâni înainte încep oamenii să facă pregătiri de mâncăruri, de haine şi băuturi pentru sărbătorile Naşterii, iar în săptămâna din urmă nu mai încapi de mulţimea oamenilor care strâng carne, untură, băutură, grăsime pentru serbarea Praznicului. Fiecare om, bogat sau sărac, ţine să aibă «Crăciun gras» şi să tragă un chef bun de Sărbători. «Unde să chefuim la Sărbători?» Aşa este îngrijorarea de Crăciun a celor mai mulţi oameni. Eu nu sunt preot – scria mai departe acel scriitor (care este avocat) – dar am părerea şi credinţa că altfel de chemări are Praznicul Naşterii Domnului şi alt fel a fost prăznuit la începuturile creştinismului“…
Cel care a scris aceste păreri despre prăznuirea Crăciunului de azi a avut toată dreptatea, pentru că bucuriile şi desfătările cele lumeşti au astupat şi au acoperit cu totul bucuriile cele sufleteşti pe care le aduce Naşterea Domnului şi pe care trebuie să le simţim la Naşterea Domnului. | Continuare »

Vine, vine, Domnul Sfânt

Versuri: Lidia Hamza
Melodie: Lucian Pală
Interpretare: Grup de copii și tineri ai Oastei Domnului, Comănești, dirijați de Aurora Pală
Negativ, înregistrare și mastering: CristAL Sound Studio – Lucian Pală
Nastere 126
Vine, vine, Domnul Sfânt
Copilaș pe-acest pământ,
Știe oare cineva
Ce hăinuțe va-mbrăca?

Vine, vine Domn iubit
Între vite încălzit,
Este oare cineva
Să-i deschidă inima?

Vine, vine Domn ceresc
Îngerii Îl preamăresc,
Dar în lumea asta vrea
Să-L slăvească cineva?

Vine, vine Domn slăvit
Sus pe cruce răstignit.
Vrea pe lume cineva
Să-I primeasă dragostea?

Vino, vino-mi, suflet drag,
Lângă Pruncul cel pribeag
Și cu fluieraș de os
Să-I cântam noi lui Hristos.

Vino-mi, dor însingurat,
Lîngă Pruncul înghețat,
Cu iubire încălzind
Noaptea asta de colind.

FIUL LUI DUMNEZEU N-A AFLAT ÎN VIFLEEM CASĂ UNDE SĂ SE NASCĂ (Lc 2, 7)

FIUL LUI DUMNEZEU N-A AFLAT ÎN VIFLEEM CASĂ UNDE SĂ SE NASCĂ (Lc 2, 7)

Fiul lui Dumnezeu nu află nici azi case sufleteşti unde să Se nască

Pr. Iosif TRIFA, «Glasul Dreptăţii» nr. 11 / 25 dec. 1937, p. 5
Evanghelia Naşterii ne spune că Iosif şi Maria, „săvârşind călătoria”, n-au aflat în Vifleem „gazdă” unde să Se nască Fiul lui Dumnezeu (Lc 2, 7). Mântuitorul lumii n-a aflat nici o casă şi nu L-a primit nici o „gazdă”. Pentru El nu era loc. Abia pe urmă, atare om sărac L-a poftit în grajdul dobitoacelor sale.
„Văd că sunteţi osteniţi şi sălaş nu aflaţi – va fi grăit omul acela – poftim, intraţi în grajdul meu.”
„Într-un grajd?” – se va fi întrebat Iosif. Dar ce era să facă?
Au intrat înăuntru şi pe urmă grajdul s-a umplut de lumină mare.
Ah, ce lucru grozav s-a petrecut în noaptea Naşterii! Fiul lui Dumnezeu a trebuit să Se nască în ieslea unui grajd. Dar, vai, acest lucru grozav se petrece şi azi. Pentru Fiul lui Dumnezeu nici oamenii de azi n-au loc. Pentru Evanghelie, nici creştinii de azi n-au loc. Au loc pentru toate cele; au loc pentru tot felul de plăceri şi desfătări lumeşti, dar când e vorba să-L primească cu adevărat pe Iisus în casa sufletului lor nu mai au loc.
Iisus, Copilul cel Sfânt, umblă şi azi de la casă la casă, de la gazdă la gazdă, întrebând după sălaş. El caută şi azi case sufleteşti în care să Se nască şi să renască la o viaţă nouă pe cei din ele. El umblă şi azi de la casă la casă, zicând: „Iată, stau la uşă şi bat” (Apoc 3, 20). | Continuare »

Tot ce fac, doresc să dea

Traian DORZ, Cântarea, ca meditaţie

Abia în zilele deosebite şi-n locurile curate ne dăm seama cât de curaţi ne cere Dumnezeu să fim noi, spre a fi vrednici de a sta împreună cu El şi cu ai Lui în atmosfera curată şi înaltă a prezenţei lui Dumnezeu, în ceasurile înalte ale transfigurării lui Hristos.
În ceasul ceresc al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, în noaptea tainică a marii schimbări la Faţă a lui Dumnezeu în Betleem, dintr-un Dumnezeu nemărginit, Se transformă într-un copilaş neputincios, când, dintr-un Împărat veşnic, Se preface un rob smerit şi când, din Stăpânul nemărginitelor bogăţii, primeşte sărăcia unui grajd – care trebuie să fi fost cu un miros nespus de greu, ca orice grajd, şi, mai ales, grajdul de om sărac.
Mai târziu, după ce ucenicii Domnului începuseră să-L cunoască pe El şi să-L recunoască a fi Fiul lui Dumnezeu, poate că nu au rămas prea uimiţi când, pe Muntele Taborului, El S-a schimbat la Faţă înaintea lor, îmbrăcând, pentru un ceas, chipul luminii şi al slavei, care Îi era în firea Lui dumnezeiască slava din veşnicii.
După aceea, când, la Învierea Lui slăvită din morţi şi după această Înviere, El li S-a arătat iarăşi ucenicilor Săi şi multor altora, în acel dumnezeiesc fel pe care ei începuseră să I-l recunoască, Hristos Mântuitorul desigur că a fost minunat şi că de fiecare dată ei, toţi care-L priveau, au rămas uimiţi, au rămas muţi de mirare şi de adoraţie pentru El. | Continuare »