|
|
 |
Când ochii storşi de lacrimi privesc în gol, departe,
şi nu mai vezi pe nimeni din câţi îţi trec prin faţă,
o, cine-ţi umple-n suflet un gol lăsat de moarte
şi cine-ţi dă privirii o rază de viaţă?
Credinţa, doar credinţa,
ea-i singura putere
ce mântuie fiinţa,
prin cruce, spre-nviere.
Când frânt ţi-aduni tristeţea ca cioburile sparte
din viaţa răvăşită de-a urii vijelie,
o, cine-ţi mai întoarce nădejdile din moarte
şi cine-ţi dă vieţii o nouă temelie?
Când lupta ţi-e pierdută şi zările-s deşarte,
iar gheara disperării viaţa ţi-o zugrumă,
o, cine-ţi mai aduce o mântuire-n moarte
şi cine înspre-o altă iubire te îndrumă?
Credinţa, doar Credinţa… ea singură împarte
viaţa, despicând-o în două pe vecie:
o parte, prin nădejde, nălţând-o peste moarte,
iar pe cealaltă dând-o iubirii pe vecie.
Traian Dorz, Cântări de sus
PENTRU CLIPA ACEEA -Traian Dorz, din Prietenul tinereţii mele
DINCOACE ŞI DINCOLO – Traian Dorz
HRISTOS VREA SUFLETE – Traian DORZ
Lauda la toti sfintii din toata lumea care au suferit mucenicia – Sfântul Ioan Gură de Aur, din Cuvântări la Praznice Împărăteşti
Evanghelia urmării lui Hristos – Sfântul Nicolae Velimirovici – Predici
Să vă răsplătească Domnul – Traian DORZ
O înviere mai bună – Meditații la Apostolul din duminica întâi după Rusalii
Despre cinstirea sfinţilor şi a moaştelor lor – Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica
La cuvintele Apostolului: „Şi nu numai atât, ci ne lăudăm, şi în suferinţe” – Sfântul Ioan Gură de Aur
Poezii: Doresc deplina biruinţă; În Templul credinţei străbune; Omul cel născut de sus; Până n-ai ajuns…; STEAGUL BIRUINŢEI TALE…; Păziţi credinţa;
Vorbirea fratelui Popa Petru (Batiz) la nunta de la Ceişoara – sâmbătă, 29 iunie 1974
„Cât despre mine, fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită. Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Iisus Hristos şi pe El răstignit. Eu însumi când am venit în mijlocul vostru am fost slab, fricos şi plin de cutremur. Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere, pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu” (I Cor 2, 1-5).
Fraţilor şi surorilor, astăzi ne găsim într-o sfântă sărbătoare, în care sărbătorim moartea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Îngăduiţi-mi câteva cuvinte să amintesc din viaţa acestor doi luceferi care pe cerul lui Dumnezeu au strălucit cu atâta putere, pentru că Duhul lui Dumnezeu i-a alimentat pe ei în tot ceea ce au vorbit şi în tot ceea ce au făcut. Am citit textul acesta din Epistola Sfântului Apostol Pavel către Corinteni, pentru ca să ne dăm seama de la început, de la capătul locului, de felul cum s-a prezentat Sfântul Apostol Pavel, mare cărturar şi cu multă înţelepciune, un om care avea, în ce priveşte Legea Vechiului Testament, o cunoştinţă bogată. Şi aminteşte el în cuvântul său: „Eram plin de râvnă pentru datinile strămoşeşti, mai înaintat decât mulţi de-o vârstă cu mine din neamul meu. Dar Dumnezeu, Care m-a pus deoparte din pântecele mamei mele…”.
Dumnezeu a găsit de cuviinţă să schimbe felul de vieţuire al Sfântul Pavel de pe drumul deşert şi să întoarcă inima lui spre Mântuitorul nostru, Care I S-a arătat pe drumul Damascului mustrându-l: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”.
Amintiţi-vă, fraţilor, cum şi-a amintit Sfântul Pavel în atâtea rânduri: „Eu nu sunt vrednic să port numele de apostol, căci am prigonit prea mult Biserica lui Dumnezeu”. Iar când Sfântul Ştefan a fost ucis cu pietre pentru cauza lui Dumnezeu, Saul era şi el printre aceia care s-au învoit la moartea lui Ştefan şi a păzit hainele celor care aruncau cu pietre în alesul lui Dumnezeu, Ştefan. | Continuare »
«Isus Biruitorul 27 / 28 iunie 1936, p. 1
Prin toate adunările Oastei să prăznuim şi noi această aniversare
Anul acesta se împlinesc 19 veacuri de la convertirea marelui Apostol Pavel. Această aniversare a fost prăznuită cu mari serbări prin Apusul Europei. În Italia, la Milano, s-a rânduit şi o „săptămână paulină”, în care s-a scris şi s-a vorbit despre viaţa şi lupta marelui apostol.
Se împlinesc 19 veacuri de când Saul s-a întâlnit cu Domnul Iisus pe drumul Damascului – şi din această întâlnire a ieşit Pavel, marele vestitor şi apărător al lui Iisus cel Răstignit.
Nimeni dintre muritorii pământului nu L-a înţeles atât de adânc pe Iisus cel Răstignit şi nimeni nu L-a predicat cu atâta putere ca Ap. Pavel. Şi nimeni nu L-a apărat cu atâta îndârjire ca el.
Până la sfârşitul veacurilor, Ap. Pavel va sta de strajă pentru Iisus cel Răstignit. Până la sfârşitul veacurilor va striga [la] „fraţii” şi „surorile” lui să nu se mai întoarcă la acele „începuturi sărăcăcioase”, după ce L-au aflat pe Iisus cel Răstignit… să nu se mai întoarcă la „literă”, după ce au aflat „duhul”. Până la sfârşit va striga Ap. Pavel după „litera legii”, arătându-L mereu pe Iisus cel Răstignit tuturor neamurilor şi tuturor sufletelor pierdute.
Să prăznuim şi noi, ostaşii Domnului, această aniversare. Căci, cum spuneam şi anul trecut – şi cum scriem şi la pag. 7 – de la Apostolul Pavel avem duhul în care s-a făcut Oastea: dragostea, nebunia, lupta şi jertfa pentru cauza lui Iisus cel Răstignit. El ne-a pornit prin sate şi oraşe să-L vestim pe Domnul. El este sfântul şi apostolul Oastei şi al ostaşilor care cutreieră azi satele şi oraşele cu vestirea lui Iisus cel Răstignit. Oastea Domnului nu este altceva, decât întoarcerea noastră la traiul simplu şi plin de dragoste al „fraţilor” şi „surorilor” din Epistolele Ap. Pavel. Fiecare ostaş trebuie să fie unul din fraţii şi surorile Ap. Pavel. Şi fiecare adunare a Oastei să fie câte un mic „Efes”, „Corint”, „Roma” etc. | Continuare »
Un vechi obicei este că aproape toate breslele de oameni îşi au câte un sfânt păzitor. Un sfânt patron şi protector. Spre pildă, corăbierii, încă din vechime, îl au pe Sf. Cristofor etc.
Noi, la Oastea Domnului, Îl avem pe Iisus Biruitorul. El este Păzitorul, Patronul şi Conducătorul nostru. Iar dacă totuşi, pe lângă Domnul şi Mântuitorul nostru, e vorba să avem şi noi un sfânt al Oastei, apoi acela, eu zic să fie Sfântul şi marele Apostol Pavel.
Acum patru ani, în primul congres al Oastei, eu am făcut o rânduială la Oaste: praznicul Duhului Sfânt să fie praznicul cel mare al Oastei. Şi iată, acum mai fac o rânduială: Sfântul Apostol Pavel să fie sfântul Oastei, apostolul Oastei. Sfântul şi apostolul Oastei este Apostolul Pavel, pentru că în şcoala lui am învăţat noi, ostaşii Domnului, ostăşia şi nebunia pentru Hristos.
În şcoala Apostolului Pavel am învăţat şi eu ceea ce i-am învăţat pe ostaşii Domnului. El mi L-a arătat ca nimeni altul pe Iisus cel Răstignit. Şi m-a trimis şi pe mine pe la „romanii”, „corintenii”, „filipenii”, „tesalonicenii” din ţara aceasta, să le vestesc cu tărie pe Iisus cel Răstignit. De la el am învăţat „să mă cheltuiesc şi pe mine însumi” pentru vestirea Evangheliei şi mântuirea altora (II Cor 12, 15).
De la Apostolul Pavel avem duhul Oastei, duhul în care s-a făcut Oastea: dragostea, nebunia, jertfa pentru cauza lui Iisus cel Răstignit. El ne-a strigat mereu că nu vrea să ştie nimic altceva între noi, decât pe Iisus cel Răstignit (I Cor 2, 2). | Continuare »
Ap. Pavel a profeţit vremile şi oamenii de azi
Acum duminică avem praznicul Sf. Apostoli Petru şi Pavel. Cu acest prilej, repet ceea ce am spus de atâtea ori.
Citiţi pe Apostolul Pavel, căci nimeni dintre muritorii pământului n-a înţeles atât de adânc pe Mântuitorul şi n-a predicat cu atâta putere pe „Hristos cel Răstignit” ca el şi nici o carte din lume nu atrage pe om cu atâta putere la picioarele Crucii ca Epistolele lui.
Dar Ap. Pavel a fost nu numai un mare vestitor al Evangheliei, ci şi un profet. A profeţit din cuvânt în cuvânt vremile şi oamenii de azi.
În A Doua Epistolă către Timotei, Apostolul Pavel scrie următoarele: „Şi aceasta să ştii, că în zilele cele de apoi vor veni vremi cumplite. Că vor fi oamenii iubitori de sine, iubitori de argint, măreţi, trufaşi, hulitori, de părinţi neascultători, nemulţumitori, necuraţi, fără de dragoste, neprimitori de pace, clevetitori, neînfrânaţi, nedumesnici, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având chipul bunei credinţe, iar puterea ei tăgăduind; şi de aceştia te fereşte”… (II Tim 3, 1-5).
„Oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi” (II Tim 3, 13). | Continuare »
Minune mare s-a văzut la sfârşitul vieţii tale celei dumnezeieşti, o, fericite Pavele: căci, tăiat fiind capul tău, de trei ori la înălţime de la pământ a săltat, cu săltările ca şi cu nişte cântări lăudând Treimea aşa: Aliluia!
Reprezentare a tăierii capului Sfântului Apostol Pavel din biserica ridicată pe locul martiriului său din Roma.
Traian Dorz, din «Hristos – slava noastră»
„A treia oară, i-a zis Iisus: «Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?» Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: «Mă iubeşti?» Şi I-a răspuns: «Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc». Iisus i-a zis: «Paşte oile Mele!».“ (Ioan 21, 17)
S-a mai spus că, în lucrarea Domnului, sufletele sunt mereu în cele trei stări: începători, crescuţi şi înaintaţi. Ucenici, lucrători şi meşteri. Copii, maturi şi bătrâni.
Un adevărat îndrumător duhovnicesc trebuie să fi trecut prin fiecare din aceste trei stări, să le cunoască şi să le înţeleagă aşa cum un păstor adevărat îşi cunoaşte turma sa, cu vârsta şi puterea fiecărei oi în parte. El cunoaşte nu numai folosul pe care îl capătă de la fiecare miel sau oaie, ci mai ales datoria pe care o are el faţă de fiecare, după trebuinţele sale. De aceea lucrarea de păstorire va trebui neapărat să cuprindă preocupări deosebite pentru fiecare categorie de suflete.
Dând hrană pentru oi, nu trebuie uitate niciodată oiţele ori mieluşeii. Lucrând pentru fraţi, nu trebuie să uităm surorile ori copiii. Ocupându-ne de cei înaintaţi, nu trebuie să-i uităm pe cei mijlocii ori pe cei începători. Vorbind pentru ascultătorii cunoscători, să nu-i uităm niciodată pe ascultătorii cei mai puţin pregătiţi sau, mai ales, pe cei neştiutori.
Stăpâne, Doamne-Atotputernic,
Tu, Ce-ai făcut cu-al Tău Cuvânt
şi ceruri, şi pământ, şi mare,
şi toate câte-n ele sînt,
Tu-ai spus prin Duhul Sfânt, prin gura
lui David, robul Tău iubit:
– De ce se-agită-a’ lumii neamuri
şi cugetă nelegiuit?
S-au răsculat stăpânitorii,
uniţi sunt cei mari pe pământ
în contra Domnului Cel veşnic
şi-n contra Unsului Său Sfânt…
O, iată-n adevăr, că-n contra
Preasfântului Tău Rob Iisus,
pe Care Tu L-ai uns, o Doamne,
şi Tu ni L-ai trimis de Sus
s-au însoţit iudei şi neamuri,
Pilat şi cu Irod cel rău,
să facă tot ce hotărâse
mai dinainte Sfatul Tău…
Şi-acuma Tu priveşte, Doamne,
la toată-ameninţarea lor
şi dă la robii Tăi putere
şi dă-le, Doamne, ajutor…
Ca să vestească pretutindeni,
la toţi Cuvântul Tău Slăvit
şi să vorbească cu-ndrăzneală,
aşa precum le-ai poruncit.
Întinde-Ţi Mâna Ta, fă semne,
minuni şi vindecări de Sus
prin Robul Tău Cel Sfânt, o Doamne,
prin Sfântul Nume-al lui Iisus.
Traian Dorz, Cântările Bibliei
Pe vremea când apostolii predicau Evanghelia Mântuitorului, Grecia, cu capitala ei Atena, era capitala culturală a lumii întregi. Cultura vremilor de atunci era aşa de înaintată, încât ea a rămas până în ziua de azi temelia ştiinţei şi filosofiei. Dar era aceasta o cultură fără Dumnezeu, o cultură ce nu ţinea seamă de dorinţele şi lipsurile sufletului şi de aceea oamenii de pe atunci, cu toată cultura, nu erau fericiţi. Lumea era plină de frământări sufleteşti şi filozofii căutau un reazem sufletesc. Prin ajutorul minţii lor, filozofii ajunseseră a înţelege că este şi trebuie să fie un altfel de Dumnezeu de cum erau idolii lor ciopliţi din piatră şi metal. În căutarea acestui Dumnezeu şi în cinstea lui, atenienii ridicaseră şi o biserică pe care scria „Necunoscutului Dumnezeu“. În această Atenă „plină de idoli“ ajunge Apostolul Pavel şi începe a-L predica pe Iisus Hristos prin sinagogi şi pe stradă. La început filozofii râdeau de el dar mai târziu îşi ziseră: „Hai să vedem ce vrea acest limbut“. Şi l-au invitat pe Pavel să vorbească în areopag, adică în locul unde învăţaţii țineau adunări şi vorbeau poporului. În fața învățaților şi a poporului, Pavel, stând în picioare astfel a grăit:
„Bărbaţi atenieni, întru toate vă văd pe voi ca şi cum ați fi mai cucernici. Pentru că, trecând şi privind închinăciunile voastre, am aflat şi un jertfelnic întru care era scris: «Necunoscutului Dumnezeu». Pe Care, necunoscându-L voi Îl cinstiți, pe Acesta eu Îl vestesc vouă. Dumnezeu a făcut lumea şi toate cele ce sunt într-însa. Acesta fiind Domnul cerului şi al pământului… El dă tuturor viață şi suflare şi toate. Şi a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc să locuiască peste toată fața pământului, așezând vremile cele mai înainte rânduite şi hotarele locuinţei lor; ca să-L caute oamenii pe Domnul, că doară L-ar simți pe El şi L-ar afla, măcar că nu este departe de fiecare dintre noi. Căci întru Dânsul viem şi ne mişcăm şi suntem, precum şi oarecare dintre poeții voştri au zis: că neamul lui Dumnezeu suntem…“ | Continuare »
De-aş putea să-ntorc pe calea Timpului, spre Început,
– cum cobori din treaptă-n treaptă aş păşi din an în an,
fără să mă uit o clipă la nimic din ce-am trecut
m-aş opri-ntr-un veac de aur,
lâng-un ţărm galileian.
Cum Te-aş aştepta acolo, răbdător şi fericit,
când aş şti că, dimineaţă, ai să treci şi-ai să mă iei!…
– ceilalţi s-ar uita la mine cu un ochi nedumerit,
dar pe urmă cu ce zâmbet m-ar primi să merg cu ei!
Cum m-aş avânta, ca Petru, peste valuri netemut,
cum Ţi-aş sta, răpit, pe umăr, ca Ioan, să Te ascult,
cum, ca şi Zacheu, îndată Ţi-aş da-ntregul meu avut
– ca să poţi vedea, Iisuse, cât Te-am înţeles de mult!
Ţi-aş spăla, ca păcătoasa, praful drumului trudit
de pe Sfintele-Ţi picioare, cu al lacrimii izvor
şi mi-aş sparge, ca Maria, vasul cel nepreţuit
să-Ţi torn numai Ţie mirul cel plăcut mirositor.
Aş căuta să-Ţi dau ce încă nimeni altul nu Ţi-a dat
şi-aş găsi să-Ţi spun cuvinte care nimeni nu Ţi-a spus
– ca să-mi poţi cunoaşte-n totul sufletul îndatorat
şi adânc recunoştinţa câtă-aş vrea să-Ţi dau, Iisus!
Traian Dorz, Cântarea anilor
LEGĂTURI – Traian Dorz
ACATISTUL SFINŢILOR APOSTOLI PETRU SI PAVEL
PĂSTOR – Traian Dorz
Cuvânt de laudă Apostolului Pavel – Sf. Ioan Gură de Aur
Ce ne învaţă Petru şi Pavel prin înţelesul numelor lor şi prin schimbarea acestora – Sf. Teofan Zăvorâtul
Fragment din vorbirea fratelui Popa Petru de la nunta de la Sâmbăteni – 29 iulie 1979
„A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină” (In 1, 6-8).
… Scumpii noştri, am citit aci un verset, la început, din Evanghelia după Ioan, capitolul 1, versetele 6 până la 8: „A venit un om trimis de Dumnezeu”, scrie acolo. Poate nu era potrivit la această nuntă să citim acest verset. Ar fi fost bine să vorbim numai despre nuntă, numai despre nuntaşi, numai despre binecuvântări, numai despre fericire şi numai despre bucurii. (…)
Pe unde sunteţi voi, părinţilor? Sau sunteţi amândoi neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu şi păziţi fără pată toate poruncile Domnului? Ca să cereţi Domnului să vă dăruiască un copil. Să vă dăruiască un copil, pentru ca apoi voi să-l dăruiţi lui Dumnezeu. Căci numai dacă puteţi dărui copilul pe care vi l-a dat Domnul, dacă-l puteţi dărui Aceluia care vi l-a dat, atunci veţi fi fericiţi, atunci veţi fi binecuvântaţi şi-n viaţa aceasta, şi în viaţa cealaltă.
Îngerul îi spune lui Zaharia odată în biserică, când era la tămâiere: „Zaharie, nu te speria, nu te înspăimânta, nu te teme. A fost ascultată rugăciunea ta, Zaharie. A fost ascultată”.
Dumnezeu, chiar dacă ni se pare nouă că întârzie, El nu întârzie prea mult. El ascultă rugăciunile iubiţilor Lui. Şi i-a fost ascultată şi rugăciunea lui Zaharia. Şi în curând i s-a împlinit. Şi a văzut cu ochii lui ceea ce a cerut mulţi ani de la Dumnezeu, cu lacrimi. Iar copilul acesta a venit cu un scop, nu ca alţii. A venit cu un plan. Dumnezeu a avut o deosebită lucrare cu acest copil.
A venit copilul acesta trimis de Dumnezeu. A venit copilul acesta să mărturisească despre Lumină. Lumina era în lume. N-a făcut Dumnezeu lumina la început? Dumnezeu, când a început să lucreze, prima lucrare pe care a făcut-o a fost lumina. A spus: „Să fie lumină”, şi s-a făcut lumină. Şi a văzut că lumina era frumoasă şi bună. Şi lumina luminează până în zilele noastre, până-n vremile noastre. Şi toţi ochii văd lumina. Şi ne bucurăm, şi umblăm la lumină, şi muncim la lumină. Ce-am face noi dacă n-ar fi lumina? Dar ce durere, când nu-L cunoaştem pe Acela care a făcut lumina… | Continuare »
Ioan CAPĂTĂ, din Biserica – Trupul lui Hristos
– învăţătura de temelie a creştinismului –
Un adevăr de credinţă, care, asemenea aurului, s-a limpezit, a ajuns strălucitor şi curat în focul unor frământări de aproape un veac şi jumătate, este învăţătura despre Sfânta Treime – învăţătura de temelie a creştinismului.
Credinţa în Sfânta Treime are un temei lămurit în Biblie (Geneza 1, 26; 18, 1-3; Isaia 6, 3; Matei 28, 19; II Cor. 13, 13; I Petru 1, 2; I Ioan 5, 7; Apoc. 4, 8 ) şi a fost de la început mărturisită în Biserică – măcar că uneori (până la Sinodul I de la Niceea), într-o formă nu în destul de lămurită. Prilejul pentru adâncirea şi lămurirea acestei învăţături, a fost o frământare, o rătăcire care s-a ivit în Biserică pe la începutul veacului al patrulea (319 d.H.) şi anume erezia lui Arie, un preot din Alexandria (Egipt) care susţinea că Domnul Iisus Hristos nu este deofiinţă cu Tatăl, ci ar fi doar o creatură – deşi cea dintâi – a Tatălui. Erezia aceasta a zguduit din temelii Biserica şi a fost pricina unor frământări şi dezbinări, care, sub diferite forme, au durat aproape un veac şi jumătate. Frământarea aceasta a făcut mult rău Bisericii, dând prilej păgânilor să batjocorească şi să dispreţuiască lucrarea Evangheliei. Totuşi răul acesta şi-a avut şi partea lui bună, căci în focul acestor frământări şi lupte, s-a limpezit şi s-a precizat, în lumina şi pe temeiul Sfintei Scripturi, adevărul în ce priveşte învăţătura despre Sfânta Treime, adevăr care este mărturisit astăzi – cu foarte mici excepţii – de întreaga creştinătate.
În primele patru sinoade ecumenice şi cu deosebire în primele două, (Niceea – 325 şi Constantinopol – 381), s-a precizat şi desăvârşit această învăţătură. De la cele dintâi două sinoade ecumenice ne-a rămas simbolul credinţei, numit şi simbolul de Niceea – Constantinopol care se citeşte în timpul Sfintei Liturghii.
Potrivit Bibliei şi învăţăturii Bisericii, „Dumnezeu cel Unul în fiinţă, este întreit în persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt… Tatăl este Creatorul lumii, Dumnezeu din Care sunt toate şi cauza mântuirii, întrucât concepând planul ei din eternitate, îl realizează la plinirea vremii prin Fiul. Fiul este Cel prin Care toate s-au făcut, şi anume şi mântuirea. Iar Duhul Sfânt, principiul de viaţă, făcător al sfinţeniei, desăvârşeşte orice lucrare a Tatălui şi a Fiului şi, în special, pregăteşte mântuirea, grăind prin profeţi şi realizând Naşterea şi Ungerea Domnului. Tot El desăvârşeşte opera mântuirii, împărtăşind oamenilor bunurile Crucii şi sfinţindu-I într-o legătură permanentă cu Tatăl şi cu Fiul“[1] | Continuare »
Oricine în genunchi se suie
pân’ la iubirea cea mai sus
pe viaţa şi pe faţa lui e
ceva din semnul lui Iisus.
Mireasma dragostei divine
cu care-l unge Duhul Sfânt
e cum ar răspândi din sine
ceva din ceruri pe pământ.
Puterea care-l însoţeşte
în orice stări şi-n orice loc
trezeşte, cheamă şi-nnoieşte
ca Sfântul Cincizecimii Foc.
Hristos, prin el, Se face-oriunde
primit şi ascultat cu dor,
Hristos, prin el, mereu pătrunde
în orice suflet primitor.
Tot mersul lui e dus spre Cruce,
tot rodul lui e bun şi greu,
tot ce e-n el e tot mai dulce
şi mai plăcut lui Dumnezeu.
Ferice-acela care suie
pân’ la iubirea cea mai sus,
pe faţa şi pe viaţa lui e
cerescul semn al lui Iisus!…
Traian DORZ, din vol. CÂNTAREA ÎNVIERII
Preot Iosif TRIFA, «DUHUL SFÂNT»
În ziua Cincizecimii, Duhul Sfânt i-a căutat mai întâi pe apostoli, a căutat casa unde erau adunaţi apostolii. „Iar când a sosit ziua Cincizecimii, a venit din cer, fără de veste, un vuiet, ca de vijelie ce trece, şi a umplut toată casa unde erau adunaţi ei [apostolii] şi toţi s-au umplut de Duhul Sfânt” (Fapte 2, 1-4). Aceasta era investire cu dar de Sus a apostolilor, ca să poată împlini porunca Mântuitorului: „Mergând, învăţaţi toate neamurile!…”
După ce s-au umplut de Duh Sfânt, apostolii au ieşit în faţa mulţimii şi au început să predice mântuirea. Duhul Sfânt a început a lucra şi în sufletul mulţimii. „După ce au auzit cuvintele, [oamenii] au rămas străpunşi la inimă”. Duhul Sfânt a ales pe cei credincioşi, i-a făcut „una” şi S-a revărsat peste ei. „Şi cei care au primit propovăduirea stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni (…) şi în toate zilele erau aşteptând cu un cuget în biserică şi, frângând prin case pâinea, primeau hrană cu bucurie şi cu bunătatea inimii” (Fapte 2, 42; 46). „Mulţimea celor care crezuseră era o inimă şi un suflet; un mare har era peste toţi…” (cf. Fapte 4, 32-33).
„Mulţimea celor care crezuseră era o inimă şi un suflet; un mare har era peste toţi” – aici a luat fiinţă cea dintâi Biserică a lui Hristos. În ziua Cincizecimii, Duhul Sfânt a strâns la un loc, în jurul apostolilor, pe cei care crezuseră în Iisus Hristos şi S-a revărsat peste ei, făcând „una sufletul şi inima lor”. Duhul Sfânt a întemeiat cea dintâi Biserică a lui Hristos şi El a organizat-o.
Biserica este lucrarea Duhului Sfânt. „Din temelie până în vârful Crucii – zice un Sf. Părinte – Biserica este lucrarea Duhului Sfânt”. În acest înţeles zice Sf. Părinte Irineu: „Unde este Biserică, acolo este şi Duhul Sfânt; şi unde este Duhul Sfânt, acolo se află Biserica şi toate darurile”. „Biserica – zice Fericitul Augustin – este casa şi cetatea Duhului Sfânt. | Continuare »
Predică la Duminica Pogorârii Sfântului Duh
Voi veţi fi martorii Mei în Ierusalim şi în Iudeia şi în Samaria şi până la marginile pământului (Faptele Apostolilor 1, 8).
Fraţilor, vreme de un an de zile, Biserica întinde înaintea fiilor săi tot şirul învăţăturilor şi faptelor Domnului nostru şi a Sfinţilor Săi. Şi face aceasta pentru ca dintr-însele să ne învăţăm şi noi şi să ne facem vrednici închinători ai Domnului nostru şi călcători pe urmele Sfinţilor.
Din acest şir de fapte, fraţilor, sfârşim acum cu cele mai însemnate. Căci creştinătatea încheie azi drumul lung care se întinde de la naşterea Mântuitorului şi până la data când Apostolii au ieşit în lume să vestească numele Său. După simţirile curate care ne-au străbătut în vreme de iarnă la venirea Domnului Hristos în lume; după frumuseţile Botezului, când Domnul se pregăteşte să avânte între oameni puterea tainică a cuvântului Său; după durerile Patimii şi tresăltarea de bucurie la scularea Sa din morţi, în sfârşit, după intrarea în mărirea Părintelui său prin înălţarea la Ceruri, – creştinătatea încheie cu cel din urmă popas, care este sărbătoarea aceasta numită a Duminicii celei Mari, sau a Rusaliilor. Aci, ca omul care a străbătut un şir lung de învăţături şi se simte acuma înarmat la lucrul pentru viaţă, îşi încordează şi creştinătatea ochii şi priveşte înapoi la lungul drumului străbătut.
Ce are de făcut acuma? La această întrebare, în lumini de foc i se înfăţişează ochilor cuvintele Domnului când S-a despărţit de Apostolii Săi: Voi veţi fi marturii mei în Ierusalim şi în toată Iudeia şi Samaria, şi până la marginile pământului.
Câtă putere este, fraţilor, în aceste cuvinte şi cât de mult ne umplu de cutremur! Dar nu de cutremurul fricii ne umplem, ci de măreţia acestei sarcini pe care Domnul Hristos o pune pe umerii noştri.
Dacă cineva ne-ar încredinţa o treabă însemnată, ne-am simţi măguliţi de încrederea care a pus-o în noi. Dar cu atât mai mult trebuie să ne simţim cinstiţi şi măguliţi, când ne gândim că Mântuitorul ne-a încredinţat nouă această sarcină, de a fi martorii Săi pe pământ.
Şi cum avem noi a fi martorii săi? Vom fi martori, fraţilor, îndeplinind în aşa chip poruncile Domnului nostru, încât tot cel ce se va uita la noi să zică: cu adevărat Dumnezeească învăţătură este aceasta; uite cât de plăcut şi de minunat făţuieşte ea viaţa celor ce se închină lui Iisus Hristos! | Continuare »
Preot Iosif TRIFA, FOCUL CEL CERESC
În Ziua Cincizecimii, Duhul Sfânt S-a pogorât peste apostoli în chipul limbilor de foc. S-a pogorât ca un foc aprinzător de suflete. Aprinşi de focul acesta, ardeau şi apostolii şi ardea şi mulţimea.
Când citeşti la Faptele Apostolilor, cap. 2, parcă vezi şi parcă simţi aprinderea cea sfântă şi Focul cel Sfânt din Ziua Cincizecimii. Acest Foc îi făcuse pe oameni să depună totul la picioarele apostolilor şi la picioarele Domnului. Să se predea cu totul Domnului. Acest Foc făcuse „una sufletul şi inima” mulţimii. Acest Foc a aprins apoi lumea întreagă; a aprins o lume întreagă pentru Domnul.
Creştinismul cel dintâi a fost foc, a fost aprindere, a fost clocot, a fost viaţă vie şi nebunie pentru Hristos. Dar, în curgerea vremii, acest foc s-a stins mereu. Creştinii s-au răcit mereu. Din creştinismul de azi lipseşte tocmai focul.
Creştinismul de azi – zicea un predicator – e ca şi un cuptor care şi-a păstrat în bună regulă toate hoarnele, toate uşile, toate rânduielile, numai că şi-a pierdut focul. Am pierdut focul cel sfânt al Duhului Sfânt.
Duhul Sfânt S-a pogorât peste apostoli în chipul limbilor de foc. Le-a dat apostolilor limbi de foc, pentru ca – cu limbă de foc – să-L predice pe Iisus cel Răstignit şi să-l roage pe orice suflet să vină la El.
Duhul Sfânt ne dă şi nouă o limbă de foc. Aceasta este una din însuşirile Duhului Sfânt: El ne dă o „limbă de foc”, pentru ca să vorbim cu foc, să ne rugăm cu foc, să cântăm cu foc, să plângem cu foc. Un creştin adevărat e acela care a primit această „limbă de foc”. Un ostaş adevărat e acela care a primit această „limbă de foc”. Şi aşa e şi cu Adunările Oastei. O adunare adevărată e aceea peste care se pogoară „limbile de foc”; în care fraţii vorbesc cu foc, se roagă cu foc, cântă cu foc şi plâng cu foc. | Continuare »
Era în ziua Cincizecimii,
– un Praznic Mare şi Sublim,
curgeau şuvoaiele mulţimii
din neamuri, spre Ierusalim…
În nesfârşit convoi, mulţimea,
din vale, dinspre Ierihon,
venea, venea ca să se-nchine
în templul pus de Solomon…
Azi într-o casă se-adunară
cei unsprezece-nvăţăcei
şi uşile le încuiară
de frica celorlalţi iudei.
De-odat’ aud din cer un sunet
ca vâjâitul unui vânt
şi casa se umplu cu tunet
de fulgerul Duhului Sfânt…
Şi-a fost văzut cum Se-mpărţeşte
deasupra lor în limbi de foc
şi Duhul Sfânt cum îi sfinţeşte
pe câţi erau în acel loc. | Continuare »
Traian Dorz, Împreună lucrători cu Dumnezeu
Astăzi, pentru a ne îmbogăţi şi mai mult sufletele şi pentru a ne îmbărbăta străduinţele noastre, vom privi strălucitul chip al celui dintâi martir al lui Hristos de după El. Al unuia dintre cei mai minunaţi şi curajoşi tineri ai Bisericii şi ai soliei lui Hristos: Ştefan (Fapte 6, 5).
Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu spune despre Ştefan că era un bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt.
Din plinătatea credinţei avea el har şi din plinătatea Duhului avea el putere. Astfel că prin el se făceau mari minuni şi semne în Lucrarea lui Hristos (Fapte 6, 8).
Din pricina aceasta nimeni nu putea sta împotriva înţelepciunii şi duhului cu care vorbea el (Fapte 6, 10).
Din pricina aceasta faţa lui părea o faţă de înger (Fapte 6, 15).
Din pricina aceasta sfârşitul lui a fost atât de slăvit (Fapte 7, 55-56).
Iar jertfa lui a făcut să răsară celălalt puternic înfocat mărturisitor al lui Hristos: Apostolul Pavel (Fapte 7, 57; 8, 1; 22, 20).
Fiindcă întotdeauna, în urma unui om plin de Duhul Sfânt vor rămâne roadele acestei mari puteri (Gal. 5, 22).
În urma unei jertfe pline de lumina Duhului Sfânt va rămâne totdeauna o lucrare plină de revărsarea acestei cereşti lumini. | Continuare »
Traian Dorz, Mărturisirea strălucită
1. Fiecare Persoană a Sfintei Treimi desăvârşindu-Şi partea Sa pentru noi, – ni S a dăruit astfel din partea Desăvârşitului Dumnezeu, din partea Sfintei Treimi, o desăvârşită mântuire.
De aceea răspunderea noastră faţă de această mare mântuire este şi rămâne desăvârşită (Evr. 12, 25).
Lucrarea Duhului Sfânt este acum Călăuza noastră a tuturor spre împlinirea Voii Tatălui, prin Iisus Hristos.
2. O, de cât folos ne a fost şi ne este Domnul nostru Iisus Hristos că S-a dus!
Ce Scump Mângâietor ne-a trimis El!
Ce dulci sunt mângâierile Sfântului Duh pentru toţi orfanii lui Hristos rămaşi singuri în lumea asta!
Ce luminoasă este călăuzirea Lui mângâietoare pentru fiecare în parte – şi pentru toată Biserica şi Mireasa Domnului Iisus!
Ce puternică este apărarea pe care ne o dă El, Ocrotitorul şi Apărătorul nostru Sfânt!
Şi ce plină de pace şi de siguranţă este apărarea sfântă a Dulcelui nostru Mângâietor, Duhul Sfânt, trimis nouă de Iisus Hristos, Mântuitorul nostru cel Dulce, pentru a ne ocroti până ce vom ajunge în Cer!
3. Dovada Prezenţei Duhului Sfânt este chiar Lucrarea Sa.
Căci unde este Duhul, acolo este Lucrarea Lui şi acolo sunt roadele Sale, este dovada puterii Sale – care însoţesc neapărat venirea Lui (I Cor 24, 5; Gal 5, 22), după cum unde este vântul, este suflarea lui, unde este focul, e căldura lui, unde este apa, este răcoarea ei.
4. Când Sfântul Duh S-a pogorât peste apostolii Domnului şi peste Biserica începătoare – ce cutremurătoare S-a arătat Prezenţa Lui! | Continuare »
[Eu însumi sunt o predică vie] – Preot Iosif TRIFA
SĂ SCOATEM PĂCATUL AFARĂ DIN ŢARĂ! – Leon Andronic
DRAGOSTEA ŞI FRĂŢIETATEA CE A LĂSAT-O ZIUA CINCIZECIMII – Pr. Iosif Trifa
Predica PS Longhin din Duminica Pogorârii Duhului Sfânt – 2017
SĂ SCOATEM PĂCATUL AFARĂ DIN ŢARĂ! – Fr. David Bălăuță
Din cuvântarea Părintelui Iosif Trifa
Mărturii – Moise Velescu
Duhul Sfânt şi Biserica – Preot Iosif TRIFA
Meditaţii la Apostolul din Duminica Rusaliilor – Traian Dorz
Acatistul Preasfântului și de viață Făcătorului Duh
Cuvânt la Duminica cincizecimii sau a Pogorârii Sfântului Duh – Sf. Ioan Gură de Aur
ÎNŢELEGEREA LUCRURILOR DUHOVNICEŞTI – Traian Dorz
Iconomia Sfântului Duh – Vladimir Lossky
Arătarea Duhului Sfânt în Vechiul Testament – Preot Iosif TRIFA
Scopul vieţii creştine – Sfântul Serafim de Sarov
DRAGOSTEA ŞI URA – Traian Dorz
Scrisoarea Părintelui Iosif Trifa
Spunea… despre Duhul – Traian Dorz
Cincizecimea, Pogorârea Duhului Sfânt – Pr. Iosif Trifa
Despre Sfântul Duh. Demonstrare silogistică – Sf. Ioan Damaschin
Ceva despre lucrarea Sfintei Treimi – Preot Iosif TRIFA
Când Se va turna Duhul de Sus – Traian Dorz
Darul şi harul Duhului Sfânt – Preot Iosif TRIFA
VORBIREA ÎN FELURITE LIMBI – Traian Dorz
PENTRU CE NU SE MAI FAC ACUM SEMNE ŞI MINUNI – Sfântul IOAN GURĂ DE AUR
Cum să ne pregătim pentru primirea Duhului Sfânt – Preot Iosif TRIFA
RUGĂCIUNE – Traian Dorz
O amintire semnificativă – Moise Velescu
Erau toţi împreună în acelaşi loc – Traian Dorz, Meditații la Duminica Cincizecimii
ÎN ZIUA DE PE URMĂ, IISUS A STAT ÎN PICIOARE – Traian Dorz, Meditații la Duminica Cincizecimii
MĂREAŢA ADUNARE A OASTEI DOMNULUI, LA SIBIU [1932]
CELE DOUĂ TABERE DIN ZIUA CINCIZECIMII –
ADUNAŢI-VĂ PENTRU DOMNUL! – Arhim. Scriban
Poezii:
EU AM AFLAT IUBIREA!; TE PREAMĂRIM PE TINE ; O, Duhule Preasfinte; VENIŢI TOŢI SĂ-I CEREM; Duhule Preasfinte; Doamne, Duhule Preasfinte; Profetul vremurilor noastre; Părinte drag; Rusalii; Ce nalt e focul; RUSALII TRISTE; Vitejilor stegari; Un cânt, o lacrimă şi-o floare; Rugă către Părintele Iosif; Ce dor nespus…
La un nou hotar, la o nouă comemorare a înaintaşului nostru drag, fratele Traian Dorz parcă ne întreabă, cu nedumerire, ceva, de dincolo de mormânt…
Tu, Oastea mea dragă,
Ce zări să te-atragă?
Ce goarnă să sune?
Ce vânt să te-adune?
Ce dor să te lege?
Ce plâns să te-nchege?
Ce jertfă să ardă
Să nu ţi se piardă
Întâia iubire
Şoptită-n uimire
Ce-ai pus neştiut
În primul sărut?
O, fraţii mei, care
Uitată cântare
S-aducă-n potire
Pierduta iubire
Şi feţele pline
De răni să le-aline?
Şi spuneţi, pe unde
Să poată pătrunde
Fioru-nfrăţirii
Din sânul jertfirii
Cu rodul născut
Din primul sărut?
O, strânge-te iară,
Oştire hoinară,
Mormântul meu plânge,
O, vino, te strânge
Pe urmele dragi
Urmaşi să-ţi atragi…
Nu vreau slava-ntreagă,
Oştirea mea dragă,
De nu ne-ncunună
Pe toţi împreună
Cel fără-nceput
Cu-n singur sărut!
Lidia Hamza, Blid de lut
