ÎNGERII CARE NE ÎNSOŢESC LA ADUNĂRI

Fragment dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz

… Tot ce au spus buzele Lui sfinte a fost numai adevăr. Buzele noastre mai şi mint uneori; mai spunem lucruri pe care nu le credem sau care nu sunt adevărate. Dar buzele Lui n-au spus decât ceea ce era adevărat. Şi de aceea a zis El: „Cerul şi pământul poate să treacă şi vor şi trece; dar cuvintele Mele nu vor trece”. Pentru că tot ce-a spus El este adevărat.
Aşa că, dacă a spus El: „Când doi sau trei vă veţi aduna, când douăzeci sau treizeci veţi fi adunaţi, când două sau trei sute veţi fi adunaţi, când două sau trei mii veţi fi împreună, Eu voi fi în mijlocul vostru, pentru că voi vă adunaţi în numele Meu”. El este aici. Să ştiţi şi să credeţi: Hristos este aici, în mijlocul nostru. Şi nu numai El, ci mii de duhuri slujitoare binecuvântate sunt. Şi nu numai duhuri bune; sunt şi mii de duhuri rele. Oriunde se adună credincioşii Domnului, acolo-i însoţesc îngerii Domnului, pentru că este scris: „El va porunci îngerilor Săi să te însoţească în toate căile tale”. Mai ales când mergi pe căile lui Dumnezeu, câţi îngeri ai Domnului te însoţesc! De-atâtea ori s-au pus piedici în calea noastră spre adunare, în calea noastră spre fraţi, în calea noastră spre biserică, în calea noastră spre facerea binelui. Cine a înlăturat piedicile? Cine a înlăturat vrăjmaşii? Cine a înlăturat accidentele şi nenorocirile din calea noastră? Acei îngeri binecuvântaţi cărora Domnul le-a poruncit să ne însoţească în toate căile noastre. Ei, acei care ne-au însoţit pe fiecare în calea noastră spre adunare sunt aici lângă noi.
O veche carte sfântă scrie: „Cel puţin doi îngeri însoţeşte totdeauna pe orice suflet care merge la auzirea Cuvântul lui Dumnezeu. | Continuare »

Lidia Hamza

inger bunO, îngerul meu dulce trimis spre paza mea,
Vezi calea mea prin lume de-i bună sau de-i rea
Și stai mai lângă mine când crucea mi-i mai grea:

Când, tremurând, iubirea-mi se teme de vâltori,
Când vorba blând-n patimi se pierde uneori,
Când n-am putere-n luptă și scutu-mi zace spart,
Când pâinea-i prea puțină și nu știu s-o împart,
Când pasul meu se moaie că-i pare drum de șes,
Când pleoapa-mi obosită se-nchide prea ades,
Când umărul nu-și duce măcar povara lui,
Când înspre cel ce plânge vreo mângâiere nu-i,
Când nu mai am răbdare cu cel neputincios,
Când sufletul meu uită cântarea-n vers duios,
Când ruga nu-mi mai poate pleca genunchiul frânt,
Când lacrimi n-am să-mi spele al inimii veșmânt,
Când nori se strâng pe ceru-mi lumina să mi-o ia
Când pierd ai bucuriei fiori în lupta mea,
Când mâna-și cere dreptul de-odihnă prea ușor,
Când nu-mi mai caut frații de cruce și de dor…

O, vino, înger dulce spre paza mea trimis,
Cu aripa s-acoperi adâncul meu abis
Și numai către ceruri să-mi fie drum deschis.

 

Sf_arhangheli-Mihail-e-GavriilLa adunarea celor 9 cete, Serafimii, Heruvimii, Scaunele, Domniile, Stapâniile, Începătoriile, Puterile, Arhanghelii şi Îngerii.
Mihail, preaîncuviinţatul mai-marele peste cetele puterilor celor fără de trup, şi în Legea Veche şi în cea Nouă a arătat ce este harul Evangheliei, şi arată multe faceri de bine neamului omenesc. Că de vreme ce pizmaşul şi luptătorul mântuirii noastre, înălţându-se s-a mândrit împotriva Ziditorului său şi a zis: „Pune-voi scaunul meu deasupra norilor” şi lăudându-se că „voi fi asemenea cu Cel înalt”, a căzut din cinstea de arhanghel, precum grăieşte Domnul („Văzut-am, zice, pe satana, ca fulgerul din cer căzând”). Asemenea cu el şi ceata ce era sub el, înălţându-se, a căzut. Acest de-a-pururea lăudat, păzind ca o slugă credincioasă credinţa către Stăpânul şi arătând multă nevoinţă spre neamul nostru, a fost rânduit de Atotputernicul Dumnezeu ca să fie mai mare peste cetele înţelegătoare. Că văzând că a căzut vicleanul, a strâns cetele îngereşti şi a zis: „Să luăm aminte: Lăudat-au cu glas pe Domnul tuturor”, ca şi cum ar fi zis: Să luăm aminte noi cei ce suntem zidiţi ce au pătimit cei ce erau cu noi, care până acum au fost lumină, şi acum s-au făcut întuneric.
Pentru aceasta o adunare ca aceasta s-a numit Soborul îngerilor, adică luarea aminte şi înţelegere şi unire. Acesta dar, marele folositor şi de bine-făcător mântuirii noastre, înmulţind şi întinzând spre mulţi multe faceri de bine mântuirii, s-a arătat la mulţi văzându-se. Că s-a arătat lui Avraam şi lui Lot la pustiirea şi pierderea Sodomei. Arătatu-s-a lui Iacov când fugea de fratele său. Mers-a înaintea taberei fiilor lui Israel, când se izbăveau şi au scăpat de robia şi de chinul egiptenilor. | Continuare »

… În faţa fraţilor adunaţi aici la Poiana Braşov, m-am ridicat şi, în scurte cuvinte, le-am spus despre Consfătuirea de atunci [12 septembrie 1937]. Despre înalta atmosferă de unitate şi despre conştiinţa marii răspunderi pentru hotărârea care trebuia luată în interesul marii cauze a lui Dumnezeu. Am făcut apel pentru acestea şi la fraţii prezenţi, fiindcă nici momentul acesta nu era mai puţin însemnat. Şi acum ne aflăm tot la o răscruce la fel de mare ca atunci. Deosebirea este numai că atunci luptam cu primejdia formalismului, care vroia să ucidă dragostea, iar acum luptăm cu primejdia sectarismului, care vrea să ucidă adevărul. Hristos este şi dragoste, şi adevăr. Şi unitate şi orientare. Şi credinţa, şi învăţătura. Una fără cealaltă nu se poate. Dragostea se usucă fără adevăr, adevărul îngheaţă fără dragoste. Credinţa se rătăceşte fără învăţătură, iar învăţătura moare fără credinţă. Noi, în această sfântă Lucrare a Oastei Domnului în care ne-a născut Duhul şi Cuvântul Sfânt, le avem atât de minunate şi vii pe amândouă. Trebuie numai să le păstrăm cu toată grija şi credincioşia, spre a nu le pierde noi şi spre a nu ni se fura de către alţii.

Pr. Iosif TRIFA, «Lumina Satelor» nr. 43 / 20 oct. 1929, p. 4

Acum duminică avem la rând pilda cu Lazăr cel sărac care cerşea la uşa bogatului pe care până şi câinii îl întreceau în milostenie. Dar moartea a schimbat situaţia: pe Lazăr l-a ridicat din gunoi în „sânul lui Avraam”, iar pe bogatul l-a aruncat în focul iadului. (Citiţi pe larg această evanghelie la Luca 17, 19-31)
E foarte cunoscută această evanghelie, dar înţelesul ei nu este acela că toţi bogaţii ar trece în iad şi toţi săracii în rai. Sunt şi dintre săraci atâţia şi atâţia beţivani şi păcătoşi care vor înfunda iadul – precum şi dintre bogaţii cei milostivi şi credincioşi, atâţia şi atâţia vor dobândi raiul.
Evanghelia vrea să ne spună încă o dată, cu apăs, că averea şi bogăţia se pot face o primejdie pentru mântuirea sufletului. Această primejdie vine în trei feluri:

Bogatul-nemilostiv-și-săracul-Lazăr_17_03Pe unii avuţia îi trage în spinii grijilor şi alergărilor trecătoare (Lc 18, 20), pe alţii îi bagă în boala zgârceniei şi, iarăşi, pe alţii, ca pe bogatul din evanghelia de mai sus, îi aruncă şi îi îneacă în valurile desfătărilor, beţiilor şi plăcerilor.
Averea şi avuţia în sine nu e rea. Nu averea l-a trecut pe bogatul din evanghelie în iad, ci împietrirea inimii sale faţă de strigătul săracilor, iar aceasta era rodul necredinţei. Bogatul îşi făcuse un idol din averea şi banii lui. Dumnezeul lui era pântecele şi plăcerile. | Continuare »

[…un vârf de deget muiat în apă]

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de revelion 1986, de la Sibiu

… Citiţi numai Evanghelia, să vedeţi cum dormea bogatul nemilostiv la uşa căruia era săracul Lazăr. Se desfăta în fiecare zi, mânca, se îmbăta şi se culca, până în clipa când l-a trezit moartea şi l-a aruncat direct în flăcările focului veşnic. Acolo s-a trezit. Şi-a ridicat privirile şi a-nceput să se roage – el, care nu învăţase să se roage, că nici părinţii lui nu-l învăţaseră rugăciuni. Nimeni nu-l învăţase pe el să se roage. Şi a crezut: „A… ce nevoie am eu de rugăciune? Aici e raiul, aici e iadul! Am ce să mănânc, am ce să beau, mă desfătez… nu-mi pasă mai departe. Asta este viaţa! Nu există altă viaţă”, a zis el; până-n clipa când l-a trezit moartea din această nebunie.
Şi spune: „A murit bogatul”… că moare şi bogatul odată. Cât de bogat să fie, odată moare. Cât de bine aşezat undeva să fie un om nepăsător de Dumnezeu şi îngâmfat, odată moare şi el. Şi s-a trezit atunci în focul veşnic şi şi-a ridicat ochii, şi a văzut că este viaţa în care el n-a crezut; a văzut că este raiul în care el nu crezuse. El crezuse viaţa lui de pe pământ, această înşelătoare, mizerabilă şi murdară viaţă, scurtă şi trecătoare… crezuse că asta-i raiul. Şi privea pe Lazăr cel sărac şi plin de bube de la uşa lui şi-a zis: „Asta-i: al meu e raiul, al lui este iadul. El e rânduit să fie în iad, eu, să fiu în rai totdeauna”. Ce vis nebunesc şi înşelător era şi ce somn era ăla în care dormea el!
Zice: „A murit săracul”… Moare odată şi săracul. Se sfârşeşte odată şi necazul celui care ştie numai suferinţă pe pământ. | Continuare »

BOGATUL CU CELE PATRU PALATE

David B. Ioan, «Misionarul Vieţii Creştine» nr. 1-2 1940, p. 6

Un bogat lacom, în toată viaţa lui se îngrijise şi lucrase numai să-şi înmulţească averea, iar de suflet nu purta grijă deloc. Acest bogat avea trei copii. Din averea ce o moştenise de la părinţii lui şi cu ceea ce agonisise el, îşi zidi patru palate.
Pe când tot visa el şi plănuia cum să-şi mai mărească avuţia, a căzut deodată greu bolnav la pat. Văzând că nu mai are nădejde de scăpare, a trimis să cheme pe un avocat care să-i facă testamentul. Avocatul a sosit şi s-a aşezat la masă, să scrie. Bogatul a început a-i dicta astfel: ,,Palatul de la munte, cu tot pământul lui, îl las feciorului meu cel mare; palatul de la moşie, cu întreaga moşie, îl las feciorului mijlociu; palatul din capitala ţării, cu mobile şi banii ce sunt în casă, îl las soţiei mele; iar palatul de la mare, cu tot terenul şi plantaţiile din jurul lui, îl las feciorului meu cel mic”.
Între aceasta, copilul cel mai mic, care avea abia cinci ani, l-a întrebat pe tatăl său – cu obişnuita linişte copilărească –, zicând: ,,Tăticule dragă, vedem că fiecăruia dintre noi ne-ai lăsat câte un palat aici, dar spune-ne şi nouă, acolo unde te duci tu ai vreun palat? Sau măcar o mică colibuţă, aşa cum are moş Gheorghe, porcarul nostru care ne păzeşte porcii?” | Continuare »

…Cuvânt despre Lazăr, …despre judecată şi milostenie – Sfântul IOAN GURĂ DE AUR

PILDA CU LAZĂR CEL SĂRAC ŞI BOGATUL – Pr. Iosif Trifa

MILA ŞI DREPTATEA – Traian Dorz

Înfricoşat tablou al inegalităţii dintre oameni! – Sfântul Nicolae Velimirovici

ADEVĂR ŞI FALSITATE – Traian Dorz

Ce este iadul? – † Episcopul Augustin

 Numai ca să nu sufere ei… – Meditaţii la Apostolul duminicii a 22-a după Rusalii

O făptură nouă – Meditaţii la Apostolul duminicii a 22-a după Rusalii

Împotriva beţivilor – Sfântul IOAN GURĂ DE AUR

În ajutorul fraţilor lipsiţi – Traian Dorz

PILDA CU BOGATUL CEL NEBUN – Pr. Iosif Trifa

 A douăzeci si doua duminică după Cincizecime – Sfântul Teofan Zăvorâtul

Bogatul nemilostiv şi săracul Lazar – Pr. Constantin Galeriu

 

Poezii:

Ce-i foloseşte unui om?UNDE-I DEZMIERDAREA LUMII?PE CEI BOGAŢI…Cel drept n-ajunge-n lumea asta om bogatCE ROST MAI AI?SUFLET FRĂMÂNTAT…PE CEI BOGAŢI…CE TARI PĂREAUBogăţie;

PENTRU CREDINŢA TA-N HRISTOS

Pentru credinţa ta-n Hristos, vei fi salvat din moarte,
dar pentru necredinţa ta, de Cer te vei desparte.

O, nu mai fi necredincios,
ci crede grabnic şi voios
şi te va mântui Hristos…

Pentru credinţa lor, cei buni vedea-vor Ţara Vie,
dar pentru necredinţa lor, cei răi pier pe vecie.

Pentru credinţa lor, cei drepţi vor moşteni-n lumină,
dar pentru necredinţa lor, pier cei nedrepţi în vină.

Pentru credinţa ta-n Iisus, iertat poţi fi de toate,
dar pentru necredinţă-n veci poţi rămânea-n păcate.

Pentru credinţa ta de azi, poţi fi cu Domnul mâne,
dar pentru necredinţa ta, poţi cu satan rămâne.

Pentru credinţa ta-n Hristos, ai slava cea mai mare,
dar pentru necredinţa ta, gheena-ngrozitoare.

Traian DORZ