„Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor” (Mt 3, 2)

Sf-Ioan-BIoan Marini

Glasul celui ce striga altădată în pustie strigă şi în pustia nesimţitoare a lumi şi oamenilor de azi: Pocăiţi-vă! Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui… Faceţi fapte vrednice de pocăinţă… Iată, că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face roadă bună va fi tăiat şi aruncat în foc…

A sosit iarăşi praznicul Botezului, praznic de învăţătură, aşa cum sunt şi trebuie să fie toate praznicele sfinte.
Praznicul Botezului ne aduce aminte de un lucru pe care nu-l prea luăm în seamă. Ne aduce aminte de Taina Botezului, de renaşterea cea sufletească, de naşterea din apă şi din duh, cu întrebarea dacă am rămas noi în această renaştere, dacă trăim noi prin „duh” sau am rămas numai cu „apa”? Mărturiseşte oare viaţa noastră despre botezul prin care am trecut sau această mărturie o avem numai în Matricola botezaţilor? Suntem creştini cu fapta sau numai cu numele?
Căci, a fi creştin înseamnă, înainte de toate, a avea Duh Sfânt, a trăi şi am umbla prin Duhul (Gal 5, 25), aducând roade de viaţă nouă. „Iar roata Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia…” (Gal 5, 22). Aceste roade sunt singura adeverinţă despre creştinătatea noastră.
Dacă aceste roade lipsesc, înseamnă că lipseşte Duhul; iar dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui (Rom 8, 9).
Să nu uităm! Botezul este un praznic al Duhul Sfânt. Ziua apelor, ziua sfinţirii apelor, cum i se mai spune prin unele locuri, cuprinde în sine un adânc înţeles. Apa, peste tot în Sfânta Scriptură înseamnă „apa cea vie” – darurile Duhului Sfânt. Duhul Sfânt este arătat peste tot în Biblie ca simbolul şi izvorul „apelor celor vii” prin care odrăsleşte viaţa noastră. | Continuare »

[…îngropaţi împreună cu Hristos prin botez şi înviaţi împreună cu El prin credinţă]

[…îngropaţi împreună cu Hristos prin botez şi înviaţi împreună cu El prin credinţă]

…Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu ne porunceşte la capitolul 4 din Efeseni, de la versetul 1 la 3, o purtare vrednică de chemarea pe care am primit-o. Iar purtarea aceasta vrednică să se arate în toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare şi îngăduinţă frăţească, în dragoste, căutând şi păstrând unirea duhului. Adică asta înseamnă ascultarea de fraţi prin legătura păcii; iar asta înseamnă: prin ascultarea de învăţătură. În versetul 4 din acelaşi capitol, ni se porunceşte unitatea frăţească a tuturor mădularelor în singurul Duh, prin care am fost chemaţi la singura nădejde, care ne este mântuirea tuturor sufletelor noastre. În versetul 5 ni se spune puternic că, după cum este un singur Domn, Iisus Hristos, tot aşa, pentru noi nu poate fi decât o singură credinţă, aceea pe care am primit-o prin învăţătura pe care ne-au dat-o nouă înaintaşii noştri şi în care ne-am născut noi din nou. Şi un singur botez: acela prin care am fost cufundaţi în Hristos, primind semnul Crucii Lui şi dovada intrării noastre în poporul lui Dumnezeu.
Botezul este, în Noul Testament, ceea ce era tăierea împrejur în Vechiul Testament. Şi după cum, la primirea poruncii tăierii împrejur în Vechiul Testament, toţi au trebuit să primească acest semn în trupul lor, la orice vârstă erau în clipa primirii acelei porunci dumnezeieşti, iar mai târziu s-a statornicit datoria de a primi acest semn la vârsta de opt zile (iată, aşa este scris la Facere 17, 23-27 şi la Luca 2, 21), tot aşa s-a urmat şi cu Botezul Noului Testament. Căci şi cu botezul a fost tot aşa. La intrarea în creştinism, cei de la început au fost botezaţi la orice vârstă erau când auzeau Evanghelia Harului lui Hristos. Dar după aceea, Botezul s-a statornicit, în tot poporul creştin, tot aşa ca tăierea împrejur în poporul evreu: în primele zile după naşterea copilului. | Continuare »

ATUNCI DE CE BOTEZI, DACĂ NU EŞTI?

„Ei i-au mai pus următoarea întrebare: «Atunci de ce botezi dacă nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici proorocul?»“

Botezul-Domnului-9A fi un trimis adevărat al Domnului, este un lucru mare şi de mare răspundere.
Nu oricine spune el însuşi că este trimis al Domnului este şi cu adevărat trimis! Ba tocmai acela care prea tot spune despre sine acest lucru mai degrabă nu este.
Trimis al Domnului este acela care, prin fapta şi prin toată trăirea sa, dovedeşte acest lucru. Care are nu numai trăirea vieţii, ci şi harul alegerii acestei isprăvnicii (1 Cor. 4, 1-2).
El nu este numai slujitor al lui Hristos, ci este şi ispravnic al Tainelor lui Dumnezeu.
Dacă şi le însuşeşte cu credincioşie pe amândouă aceste chemări, el este vrednic de toată preţuirea şi supunerea. Şi poţi să-i fii ascultător şi urmaş, căci te va duce pe urma lui Hristos (Filip. 3, 17; 1 Petru 5, 1-5).
Dacă cineva nu trăieşte şi nu lucrează după porunca Domnului şi totuşi pretinde sau ocupă un astfel de loc, vai de el (1 Cor. 9, 16-17).
Mai bine, dacă nu se poate stăpâni şi nu poate trăi aşa cum pretinde locul pe care îl ocupă, să plece la altă meserie. Şi să lase acest loc de cutremurătoare răspundere altuia care poate trăi în sfinţenie acolo.

Un Sfânt Părinte, când a fost ales episcop, îngrozit de răs-punderea cea mare a unei astfel de slujbe, a fugit şi s-a ascuns plângând. Şi, cu toate stăruinţele Bisericii, n-a voit — el, cel mai vrednic de această slujbă — să primească, din pricina nevredniciei pe care spunea el că şi-o simte…
Ce mari oameni a avut odinioară Biserica Domnului! Dar astăzi cine mai face aşa? — deşi răspunderea de astăzi e şi mai mare! | Continuare »

Mărturisitori cere Domnul

Traian Dorz, Calea bunului urmaş

1. Nici o mărturisire nu poate avea putere şi crezare dacă nu se întemeiază pe aceste cuvinte: Eu am văzut!…
Căci cine n-a văzut el însuşi, cu ochii lui, ceea ce susţine, nici el nu poate fi convins deplin
şi nu poate nici convinge pe alţii.
De ce oare atâtea predici sunt lipsite de putere şi de viaţă?
De ce atâţia predicatori vorbesc zadarnic,
dacă nu chiar stricător sufletelor şi adevărului?
De ce cuvintele lor nu mişcă pe nimeni şi nu rodesc nimic bun în nimeni?
Pentru că ei înşişi nu trăiesc ceea ce spun.

Predica-de-pe-munte

2. Pe aleşii Săi, Domnul îi trece prin multe încercări şi experienţe în lume
nu numai pentru a-i verifica, a-i curăţi şi a-i învăţa,
ci mai ales pentru că – deoarece Dumnezeu are nevoie de ei ca de nişte mărturisitori în lume – şi ei au nevoie să se încredinţeze personal de adevărul pe care trebuie să-l mărturisească cu puterea celui deplin convins,
a celui ce a văzut cu ochii lui.
Iar ei nicăieri nu-L vor putea cunoaşte cu adevărat pe Iisus ca în mijlocul valurilor şi al încercărilor.
De aceea, cine nu le cunoaşte, nu poate fi un ales al lui Hristos. | Continuare »

DESPRE BOTEZ ŞI NAŞTEREA DIN NOU

DESPRE BOTEZ ŞI NAŞTEREA DIN NOU

Vorbirea fratelui Viorel Bar (Săucani) la adunarea de Botez de la Ogeşti – decembrie 1980

Slăvit să fie Domnul!
Fraţilor şi surorilor! Slăvim pe Domnul din toată inima pentru prilejul acesta atât de minunat care ne este dat de Însuşi Domnul nostru iubit şi de preaiubiţii noştri fraţi care au primit un copil de la Domnul. În ziua aceasta ni se bucură inima pentru fericita ocazie pe care o avem de a ne vedea încă o dată feţele şi împreună să sărbătorim trecerea prin Taina Sfântului Botez a acestui copilaş nou-născut în lumea aceasta.
Dragii noştri fraţii şi surori! Sfântul Apostol Pavel vorbeşte atât de luminos către fraţii din Roma despre Taina Sfântului Botez, într-un anumit fel, în epistola sa către Romani, la capitolul 6.
Găsim aici că Taina Botezului este Taina prin care se intră într-o viaţă nouă (Rom 6, 4). Şi aceasta fie că este vorba despre Botezul care se face când copilul e mic, fie că este vorba despre botezul în moartea Domnului Iisus: „Am un botez cu care trebuie să fiu botezat, şi cât de mult doresc să se îndeplinească” (Lc 12, 50).
Numai că într-un caz e vorba despre Botezul care ni se face de către oameni, cum s-a făcut şi Domnului Iisus, tăierea împrejur a opta zi (Lc 2, 21-24), când a fost adus în Templu; şi mai este vorba despre un alt botez, pe care îl face Duhul Domnului, adică un botez pe care Domnul Iisus îl aştepta şi îl dorea să se îndeplinească mai repede (Lc 12, 50) – botezul Crucii, botezul Jertfei, al Morţii, al Învierii. Despre botezul Duhului vorbeşte aşa de lămurit Sfântul Pavel la I Corinteni 12, 13; în capitolul 6 de la Romani etc.
Şi acum să vorbim despre Taina Botezului la copii.
Fraţilor şi surorilor! Taina aceasta a fost aşezată de Dumnezeu prin Sfinţii Părinţi pentru un scop bine determinat, tocmai la începutul intrării într-o viaţă nouă. | Continuare »

Predică la Sărbătoarea Sfântului Serafim de Sarov

Predică la Sărbătoarea Sfântului Serafim de Sarov

Sfântul Ioan Maximovici

Anevoioasă este calea către Împărăţia Cerurilor, căci păcatul a pus stăpânire pe firea omului şi a stricat-o. Fiecare dintre noi are păcatele lui proprii, personale. Dar există şi păcate colective, pentru care este vinovat întregul popor.

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
„În timpul verii se vor cânta cântece de Paşti” – s-a spus odinioară în Sarov. Au trecut 70 de ani de la moartea aceluia care a rostit aceste cuvinte. Pe 19 iulie 1903, întreaga Rusie s-a adunat într-un singur glas în cântări de laudă, proslăvind pe Dumnezeu şi pe bine plăcutul Său.
Într-adevăr, întreaga Rusie jubila atunci ca de Sfintele Paşti, ba chiar mai mult. Apoi au venit vremuri groaznice pentru Rusia, dar amintirea Cuviosului Serafim nu s-a stins şi nici nu s-a împuţinat.
La fel vin la el ruşii şi îl proslăvesc atât pe pământul sfâşiat al patriei, cât şi în toate colţurile lumii pe unde s-au împrăştiat. Şi alte popoare încep să cunoască viaţa Cuviosului Serafim; viaţa lui este tradusă în diferite limbi, stârnind nu numai însufleţire, ci şi dorinţa multora de a aplica în propria lor viaţă învăţăturile pe care le aflăm din biografia Cuviosului Serafim.
Astfel, în pofida tuturor schimbărilor produse în lume, amintirea Cuviosului Serafim nu numai că nu slăbeşte, ci rămâne ca o făclie luminând din ce în ce mai puternic omenirii. | Continuare »

Ca bătaia de aripi

Lidia Hamza

Ca bătaia de aripi a păsării tremur
Când vin înspre Tine în rugă tăcut.
Ce pot, din vâltoarea prin care-am trecut,
Să aduc cu plăcere în dulcele murmur
De cânt neștiut?

Ca și frunza în plopi, șoapta mea tremurândă
Șoptește timidă o rugă-n suspin,
Că n-am, drag Iisuse, decât prea puțin,
Nici vreo lacrimă caldă, nici vorbă mai blândă
Cu care să vin.

Ca mireasma de crini de prin văi strâng în poală
Tot dorul ce-mi arde prin lume suind
Și numai spre Tine nădejdea mi-ntind,
Că îmi este în suflet tot candela goală
Abia pâlpâind.

Ca și șopotul tainic al undelor duse
Ce lasă în urmă pietrișul curtat,
Și eu, de-ale lumii poveri ce-am purtat,
Înspre Tine atras, până-n veci, drag Iisuse,
Mă simt dezlegat.

De aceea-ndrăznesc să m-apropii spre seară
De tainicul cânt unde știu că m-aștepți,
Privirea-Ți iubită spre mine să-ndrepți,
Orice urmă de teamă din ochi să-mi dispară
Când văd că m-accepți.

INTRAŢI ÎN ANUL CEL NOU CU HOTĂRÂRE CONTRA PĂCATELOR!…

INTRAŢI ÎN ANUL CEL NOU CU HOTĂRÂRE CONTRA PĂCATELOR!…

Am ajuns iarăşi în pragul Anului Nou, când oamenii îşi doresc „an nou fericit”. Dar din această urare parcă lipseşte Evanghelia, pentru că oamenii îşi poftesc mai ales bunuri trecătoare: spor la avere, la bani, la vite, la sănătate etc. Iisus Mântuitorul însă a zis: „Fericiţi sunt cei curaţi la inimă”… Adică Mântuitorul a spus că fericirea stă acolo în lăuntrul omului, în inimă; şi iarăşi altă dată a spus că toate relele ies din inima oamenilor (Mc 7, 22). Aşa e şi azi. Fără o inimă curată şi curăţită de păcate, fericire adevărată nu este şi nu poate fi.
Stând acum, în pragul anului nou, în loc de „an nou fericit”, eu îţi zic, iubite cititorule: „Domnul să-ţi ajute să începi o viaţă nouă cu El şi să trăieşti anul întreg eu El!”. Dacă faci acest lucru, fericirea vine de la sine. Dar întrebarea e cum să te lepezi de păcate şi să începi o viaţă nouă cu Domnul. Mai sus se văd două chipuri care îţi arată acest lucru. La stânga se vede inima unui om în care satana se făcuse stăpân cu ajutorul celor 7 păcate de moarte (arătate în chip de dobitoace). Îngerul Domnului se vede cum se apropie de cel păcătos şi îi arată moartea şi sabia judecăţii. Păcătosul ascultă, aude şi strigă îngrozii: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi din această moarte?” (Rom 7, 24). Păcătosul începe a plânge şi atunci, iată, Duhul Domnului Se apropie şi pătrunde în inima lui cu lumină şi dar. Satana fuge cu ceata lui de păcate, păcătosul plânge acum de bucuria mântuirii lui. | Continuare »

CERCETAREA DE SINE

CERCETAREA DE SINE

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sântului Duh. Amin.
Sfârşitul de an şi începutul de an sunt prilejuri în care nu numai fiecare om înţelept sau fiecare familie, ci chiar şi fiecare popor şi fiecare întreprindere omenească îşi face cu o adâncă seriozitate bilanţul, socoteala muncii şi a roadelor sale, a câştigului sau a pagubei, a înaintării sale sau a dării înapoi din anul şi din timpul vieţii petrecute, pentru a vedea nu numai că încă un an din viaţă s a dus, ci şi cum a trecut acest an şi cum îl întâmpină pe celălalt an, spre a putea ajunge la capătul fericit al timpului, al anului, al vieţii cu vrednicie înaintea lui Dumnezeu.
Un om care merge mereu, dar nu stă niciodată să socotească cum merge, pe unde merge şi unde va ajunge la capătul drumului său, acela este un om nebun. Acela nici nu va merge bine şi nici nu va merge pe unde trebuie, dar nici nu o să ajungă bine. Un om care lucrează, dar nu stă niciodată să se controleze pe sine însuşi cu toată înţelepciunea judecăţii sănătoase, cu toată teama de a nu greşi, cu toată conştiinţa răspunderii sale faţă de stăpânul lucrării unde este, de stăpânul care l-a angajat, acela este un om şi mai nebun. Ce răsplată să poată primi de la Stăpânul cel Sfânt un astfel de lucrător care nu ţine seama nici de planul Stăpânului cu lucrarea în care l-a angajat pe el, nici de felul cum au lucrat cei dinaintea lui, nici de preţul pe care Stăpânul l-a investit în lucrarea aceasta şi nici de îndrumările sau de părerea celorlalţi lucrători cu care lucrează împreună? | Continuare »