TĂMĂDUIREA SLĂBĂNOGULUI DIN CAPERNAUM

Evanghelia de duminică – duminica a doua a postului – istoriseşte tămăduirea unui slăbănog din Capernaum. Patru inşi îl purtau şi, neputând străbate cu el la Iisus din cauza mulţimii, l-au slobozit prin acoperişul casei. Iisus i-a zis: „Fiule, iartă-ţi-se ţie păcatele… ridică-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta” (citiţi pe larg această evanghelie la Marcu 2, 1-12).
Un adânc înţeles este în această evanghelie. Domnul Iisus a iertat mai întâi păcatele slăbănogului şi apoi l-a tămăduit. Asta însemnă că boala lui cea adevărată era înăuntru, în sufletul lui, şi de boala aceasta trebuia scăpat mai întâi.
Tămăduirea omului trebuie să plece din lăuntru în afară. Sufletul trebuie mai întâi tămăduit, ca, prin tămăduirea lui, să se vindece şi trupul. Boala cea adevărată este cea dinăuntru, cea sufletească.
Sănătatea şi boala îşi capătă înţelesul şi preţul lor cel adevărat numai în lumina Evangheliei. Sănătatea cea adevărată e sănătatea sufletului. Poţi fi tare şi mare cât un munte; această sănătate nu-ţi e de nici un folos, câtă vreme înăuntru, în suflet, eşti putred şi bolnav.
De multe ori boala cea trupească ajută sănătatea şi tămăduirea sufletului. | Continuare »

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

…Două mari şi veşnice datorii stau în faţa noastră, a tuturor celor care am fost aleşi după planul Său la o împreună-lucrare cu El, în vederea mântuirii noastre şi a altora, în vederea ducerii Evangheliei până la marginile pământului şi până la sfârşitul vremilor.
Cea dintâi e datoria de a nu uita trecutul. De a privi mereu spre Început, spre Biserica de la început, spre dragostea de la început. De la Începutul Evangheliei. De la Începutul Bisericii. De la Începutul Lucrării Sfinte în care ne-am născut şi noi din părinţii trupeşti şi din cei sufleteşti.
Iar cea de a doua datorie este de a nu uita viitorul. De a privi şi de a ne îngriji mereu de soarta celor care vin după noi, până la sfârşitul vremii noastre şi a neamului nostru. Până în Zilele Veşniciei…
Legătura noastră cu trecutul trebuie să ne ţină vii între noi, neîntrerupt, viaţa şi pilda înaintaşilor noştri. Necontenita noastră grijă trebuie să fie a nu ne depărta cu nimic de la drumul credinţei lor, de la pilda statorniciei lor, de la râvna dragostei lor faţă de Dumnezeu. De la felul smerit şi recunoscător al mulţumirii aduse de ei pentru biruinţele şi ajutorul pe care Dumnezeu le-a dat lor. De la ascultarea şi evlavia lor faţă de Hristos Mântuitorul nostru, oricâte jertfe grele a trebuit să îndure pentru a-şi păstra această credinţă, sub toată apăsarea de veacuri a atâtor vrăjmaşi străini şi băştinaşi.

Răbdarea şi credinţa lor să ne fie pildă veşnică. | Continuare »

Icoana_tuturor_sfintilor„A tăinui cuvântul adevărului înseamnă a te lepăda de el. Bine este să trăim în pace cu toţi, dar numai cu aceia care cugetă aceleaşi despre buna Credinţă Ortodoxă. Şi este mai bine să ne războim, atunci când pacea lucrează conglăsuirea către rău.”
Sfântul Maxim Mărturisitorul (+662)

Pentru tot omul ce poartă pecetea Dumnezeului Hristos, este binecunoscut faptul că unitatea Bisericii Ortodoxe este, înainte de toate, unitatea în Crezul mărturisit în Credinţa Ortodoxă, ori cu alte cuvinte, unitatea în deplinătatea adevărului revelat, unitatea în Cuvântul Întrupat – „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14.6)-, care este unitatea în Mântuitorul nostru Iisus Hristos. El este Întemeietorul și Capul Bisericii, iar Biserica al Lui Trup este – „Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai presus de toate, L a dat pe El cap Bisericii, care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi.” (Efeseni 1.22-23) Membri acestui trup sunt toţi credincioşii ortodocşi botezaţi în Biserica Ortodoxă în numele Sfintei Treimi.
O exprimare limpede de unire în crez şi faptă ortodoxă a fost formulată şi de Sfântul Maxim Mărturisitorul. Vrăjmaşii ce s-au ridicat împotriva sfântului pentru că acesta combătea cu înverşunare monotelismul, i-au pus următoarea întrebare: „De care biserică aparţii? Bisericii din Constantinopol, din Roma, din Antiohia, din Alexandria sau din Ierusalim? Pentru că, ia aminte, toate aceste biserici împreună cu diocezele lor sunt în comuniune. Aşa că, de spui că aparţii Bisericii universale (soborniceşti), ar trebui să te alături gândirii bisericilor soborniceşti, pentru că de urmezi o nouă cale, singur te vei da pierzării.”
Sfântul a răspuns: „Dumnezeu, Stăpânul creaţiei, a spus că Biserica Sobornicească viază în mărturisirea dreaptă a credinţei în El, numindu-l pe Petru binecuvântat pentru că I-a mărturisit dumnezeirea (Matei 16.18). Aşadar, aş vrea să cunosc temeiul după care aceasta unire s-a făcut, iar dacă este după Dumnezeu, nu mă voi separa de voi.” Patricienii Troliu şi Sergiu Eufratul ce au mărturisit eresul monotelit care cuprinsese TOŢI arhiereii bisericilor de atunci, cum că în Hristos nu e decât o singură voinţă, au strigat: „Cu toate aceste mărturii, nu intri în comuniune şi ascultare de Tronul Constantinopolului?”
„Nu,” a răspuns Sfântul.
„Dar de ce?” întrebat-au ei.
„Pentru că” a grăit blând Bătrânul, „conducătorii pomenitelor biserici au respins hotărârile celor patru Sinoade. Şi prin aceste hule singuri s-au excomunicat din Biserică, după cum le-am mărturisit acest lucru până acum.”
„Bine, dar atunci numai tu singur te vei mântui,” au socotit iscoditorii, „şi toţi ceilalţi se vor osândi?” | Continuare »

Despre pocăinţă (II)

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii despre pocăinţă, Apologeticum, 2005, pp. 65-73.

Să nu-mi spui iarăşi:
– Am făcut multe păcate! Cum voi putea să mă mai mântuiesc?
– Tu nu poţi, Stăpânul tău poate! Şi într-atât, încât să-ţi şteargă păcatele! Uită-te cu luare-aminte la ce spun! Aşa îţi şterge Stăpânul păcatele, că nu mai rămâne nici urmă de păcat! Cu trupurile rănite nu-i cu putinţă asta; ci, oricât de mult s-ar strădui doctorul, oricâte doctorii ar pune pe rană, rana nu dispare desăvârşit. Te loveşti la faţă; rana s-a tămăduit, dar rămâne urma, mărturia rănii, şi ea strică frumuseţea chipului; şi se străduieşte mult doctorul să şteargă urma, dar nu poate; i se împotrivesc şi slăbiciunea firii omeneşti, şi neputinţa artei medicale, şi neputinţa doctorilor. Dar când Dumnezeu şterge păcatele, nu lasă nici urmă, nici nu îngăduie să rămână semn, ci, o dată cu sănătatea, dăruieşte şi frumuseţea, o dată cu izbăvirea de pedeapsă, dă şi dreptate şi-1 face pe cel ce păcătuise asemenea cu unul care n-a păcătuit. Dumnezeu pierde păcatul şi-1 face să nu mai fie, nici să mai revină, atât de desăvârşit îl pierde! Nu tu urmă, nu tu semn, nu tu mărturie, nu tu dovadă!
Poate că cineva m-ar întreba:
– De unde se vede asta? | Continuare »

Traian Dorz, Cântările dintâiLa-picioarele-crucii

La Tine vin, Iisuse, iar,
picioarele să-Ţi strâng,
trecutul să mi-l plâng amar,
păcatul să mi-l plâng.

Căci am greşit, Iisuse bun,
şi-i mare vina mea,
dar mii de lacrimi calde-adun
şi-Ţi cer a mi-o spăla.

Atâţia păcătoşi s-au strâns
de-atâţia ani mereu,
stropind cu lacrimi şi cu plâns
păcatul lor cel greu.

Iar Tu pe toţi i-ai ascultat,
pe vameşi şi pe hoţi,
prin Jertfa Crucii i-ai spălat
şi i-ai iertat pe toţi.

De-aceea vin acum şi eu
picioarele să-Ţi strâng,
căci Tu-mi cunoşti păcatul greu
şi ştii că eu mi-l plâng.

Spre Tine glasul mi-l îndrept
şi mila Ta o cer,
o, dă-mi iertarea ce-o aştept,
nu mă lăsa să pier!

Cu-a’ Tale sfinte mângâieri
Tu mângâie-mă iar
şi-n viaţa plină de dureri
revarsă-mi scumpul har.
Căci, Doamne, către Tine Sus
privirea mi-o îndrept,
Te chem cu glasul stins, Iisus,
şi mila Ta aştept.

Despre pocăinţă (I)

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii despre pocăinţă, Apologeticum, 2005, pp. 65-73.

…Care port este, oare, aşa de liniştit ca biserica? Care grădină este aşa de frumoasă ca adunarea voastră? Aici nu-i şarpele, care ispiteşte, ci Hristos, Care ne învaţă de taină; nu-i Eva, care ne pune piedică, ci Biserica, cea care ne ţine în picioare; nu sunt aici frunze de copac, ci rodul Duhului; nu-i aici gard de spini, ci vie plină de belşug. Dacă găsesc spin în ea, îl schimb în măslin – că cele de aici nu sunt stânjenite de sărăcia firii, ci cinstite cu libertatea de voinţă; dacă găsesc lup, îl fac oaie, nu schimbând firea, ci prefăcând voinţa.
De aceea n-ai greşi de-ai spune că biserica e mai mare decât corabia lui Noe. Corabia lui Noe a primit în ea animale şi a păstrat în ea tot animale; biserica însă primeşte animale şi le schimbă. Iată ce vreau să spun! A intrat în corabie uliu, a ieşit uliu; a intrat lup, a ieşit lup.
În biserică însă intră uliu, şi iese porumbiţă; intră lup, şi iese oaie; intră şarpe, şi iese miel. Nu se schimbă firea, ci este alungat păcatul.
Asta e pricină că vorbesc mereu de pocăinţă. Că pocăinţa, cumplită şi înfricoşătoare pentru păcătos, este leac păcatelor, istovire a fărădelegilor, secătuire a lacrimilor, îndrăznire către Dumnezeu, armă împotriva diavolului, sabie care-i tăie capul, nădejdea mântuirii, pieirea deznădejdii. | Continuare »

Traian Dorz

Gadareni suntem, Iisuse, plini de patimi şi nevoi,
suntem inimi nesupuse, Te-am gonit, dar, o, Iisuse,
nu Te duce de la noi!

Plini suntem de fapte rele şi-al păcatului noroi,
gemem sub necazuri grele, nu ne părăsi în ele,
nu Te duce de la noi!

Nu Te duce, fără Tine suntem orbi, flămânzi şi goi,
ia-ne tot ce-avem mai bine, toate n-au un preţ cât Tine,
nu Te duce de la noi!

N-asculta pe-aceia care şi-azi Te-alungă iar ’napoi.
Arse-n dor de vindecare, plâng atâtea răni amare,
nu Te duce de la noi! | Continuare »

TDorz1Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI, Meditaţii la Duminica a 5-a după Rusalii

„…căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El să poată căpăta neprihănirea“ (Romani 10, 4).
Pe tot de-a lungul drumului Legii, neprihănirea a fost cu neputinţă, fiindcă nimeni nu se putea îndreptăţi din Lege, pentru că nimeni n-a putut s-o ţină în întregimea ei, fără a-i călca nici chiar o poruncă. Iar, dacă una singură a călcat-o, omul s-a făcut vinovat de toate, după cum este şi scris (Iacov 2, 10).
Făcându-se vinovat, mântuirea lui a căzut, pentru că neprihănirea lui s-a pierdut.
De aceea, este iarăşi scris că Dumnezeu ne-a închis pe toţi în neascultarea (neputinţei), ca să aibă îndurarea (răscumpărării) faţă de toţi (Rom. 11, 12).

La capătul tuturor ostenelilor şi al luptelor omului de a se mântui pe sine prin puterile sale… şi la capătul tuturor ostenelilor şi luptelor Legii de a-l mântui pe om prin ţinerea poruncilor sale, a venit darul Harului Dumnezeiesc: Jertfa lui Hristos. Mântuirea adusă de Crucea Lui. Neprihănirea dată de Sângele Lui. Îndreptarea adusă de răscumpărarea Lui.
Astfel, Hristos este nu numai sfârşitul nostru sau sfârşitul Legii, ci şi sfârşitul Mântuirii.
Cine nu-L primeşte pe Hristos şi mântuirea adusă de El, acela nu va mai avea nici în veacul acesta şi nici în veacul viitor nici o altă mântuire, nicăieri.

Hristos este sfârşitul Legii şi în înţelesul ca nimeni să nu mai pună Legea lui Moise vreodată înaintea Lui. | Continuare »

Traian Dorz, Cântări noi

Din locul unde sufăr de flacăra iubirii
răsare coarda Viţei cu şapte înălţimi,
cinci trandafiri mai roşii ca floarea răstignirii
se scutur’ de petale în mâini de heruvimi.

Din şapte spice pline, mai albe ca azima,
se taie Miezul Vieţii în patru părţi cruciş,
din Alfa spre Omega,
de la Ioan spre Dima,
din Moarte spre Viaţă,
din iad, – spre Luminiş.

Dinjosul Rădăcinii e ţeasta despicată
ca rana unei raze muşcată dintr-un măr,
deasupra arde zarea cu creasta-nflăcărată
ca spuma unui Sânge vărsat pentru-Adevăr!

Păduri de mâini se-nalţă cerşind o fărmitură
şi nor de buze arse aşteapt-un strop de har,
– şi Cele Patru Taine se dau fără măsură,
şi Cele Patru Braţe se-ntind fără Hotar…

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

… Nu judecătorul îl condamnă pe un criminal, ci crima sa îl condamnă. Judecătorul n-are cu el nimic, crima lui are. Ea nu-l lasă. Ea îl osândeşte.
Tot aşa va fi şi la Judecata lui Hristos. Păcatele omului vor striga după el. Cuvintele lui îl vor osândi. Faptele lui îl vor condamna.
Cum se va întâmpla asta, nu ştim. Poate că fiecare păcat va căpăta un chip, un grai, o mărime. Fiecare cuvânt vinovat, la fel. Fiecare gând, fiecare pas, fiecare loc al păcatului vor căpăta forma, greutatea, mărimea, urâţenia, violenţa, grozăvia şi cine mai ştie ce alte însuşiri ale păcatului făcut… şi toate acestea îm mpreună vor osândi pe cel care a săvârşit acele păcate.
Tot aşa, Nevinovăţia, Dreptatea, Sfinţenia, Cuvântul, Adevărul, Iubirea şi toate virtuţile vătămate prin acel păcat se vor ridica şi ele ca martori acuzatori împotriva celui neascultător de Dumnezeu.
Iată cine ne vor judeca sau ne vor dezvinovăţi, potrivit cu viaţa şi cu faptele fiecăruia!
Ele – şi nu dragostea lui Dumnezeu.
Ea numai va privi cu durere pe cel care n-a ascultat-o şi pentru care atunci nu va mai putea face nimic.
Fiindcă tot ce a putut face când se putea a fost respins.

TDorz1
N-AM PRIVIT LA CRINII

Traian Dorz

N-am privit la crinii câmpului de vară
ce nu-şi torc, Iisuse, nici nu-şi ţes veşminte,
ca văzând fiinţa cum le-o-mbraci Tu iară
să-nţeleg dojana şi să iau aminte!

N-am privit la corbii care n-au grânare
unde cu-ngrijire să-şi adune hrana,
ca văzând, Iisuse, cum le dai mâncare
şi luând aminte, să-nţeleg dojana…

N-am privit, Iisuse, ca să iau aminte
şi-azi sub grea dojană inima-mi tânjeşte…
– poate fi mâncare, pot avea veşminte,
vieţii mele, Doamne, altceva-i lipseşte!

Pacea sufletelor nalte
stă-n credinţa lor frumoasă,
ele pot să lase totul,
dar iubirea
nu şi-o lasă.
– Dragi urmaşii noştri,
ţineţi
la iubirea cea curată,
renunţaţi, de vreţi,
la toate,
dar la asta, niciodată!

Cei ce-n suflet au credinţă,
iar în fapte frumuseţe,
orice zări le sunt cântare,
orice zile
li-s ospeţe.
Toate holdele li-s aur,
nopţile, cu lună plină;
– dragi urmaşii noştri,
astfel,
creşteţi şi voi în lumină! | Continuare »

TU, PREABUNULE IISUSE

Tu, Preabunule Iisuse,
mi-eşti Mântuitor şi Soare,
Tu mă-nveţi să-mi cresc iubirea
cea mai sfântă şi mai mare.

Tu-mi eşti mult mai mult ca mama
şi ca tatăl pentru mine,
Tu-mi dai viaţa şi puterea
ce mă creşte şi mă ţine.

Tu, mai mult ca orice prieten,
mă îndrumi pe căi curate,
Tu-mi creşti darul şi avântul
spre virtuţi adevărate.

Tu mă mustri când fac răul,
Tu mă pedepseşti spre bine,
Tu veghezi să nu alunec
în pierzare şi-n ruşine.

Traian DORZ

TE PREAMĂRIM PE TINE

Traian DORZ

Te preamărim pe Tine, Doamne,
Ceresc şi Unic Dumnezeu,
Cel Căruia se-nchină toate
oştirile cereşti, mereu!

Te preamărim
şi ne-nchinăm,
şi-n veci dorim
să-Ţi înălţăm
mărire-n cer şi pe pământ
Numelui Tău Cel Sfânt, Sfânt, Sfânt!

Te preamărim, Sfântă Treime,
din care viaţa toţi ne-avem,
căci bunătatea Ta ne ţine:
cât Tu voieşti, atât suntem!

Te preamărim pe Tine, Tatăl
Atotputernic şi Slăvit,
Cel căruia Îi cântă coruri
de heruvimi necontenit!

Te preamărim pe Tine, Tatăl,
prin Fiul Tău, Iisus Hristos,
căci El e Chipul Tău prin Care
ni-e totul drag şi luminos!

Te preamărim pe Tine, Duhul,
chemând doritul Veac Divin
când cerul şi pământul, una,
Te vor slăvi la fel!
Amin.

MĂREAŢA ADUNARE A OASTEI DOMNULUI, LA SIBIU [1932]

Ziua a doua de Rusalii. Marea zi a Oastei Domnului
O zi de mare izbândă; o zi hotărâtoare pentru viitorul Oastei
Vorbirea Părintelui Iosif

După mişcătoarele cuvântări care s-au spus aici, eu cred că e de prisos să vorbesc mai pe larg. Eu, de altcum, vorbesc prin foaie, în fiecare săptămână, cu „ascultătorii” mei din ţară.
Predica mea de aici e scurtă. Eu însumi sunt o predică vie în faţa mulţimii de aici şi în faţa Oastei.
Într-o lucrare atât de mare cum e Oastea Domnului, iată ce vas mic şi slab Şi-a ales Domnul, pentru ca toţi să vadă şi să înţeleagă că Oastea Domnului este cu adevărat a Domnului şi nu a omului. Eu stau în faţa acestei mişcări mai mult ca o mărturie despre cuvintele Ap. Pavel că Domnul alege de multe ori vasele cele slabe (I Cor. 1, 27).
În mişcarea Oastei, eu sunt o predică vie, pentru ca toţi cei ce mă văd să dea slavă lui Dumnezeu. Când vă veţi întoarce, iubiţii mei fraţi ostaşi, pe la casele voastre şi lumea vă va întreba ce aţi văzut pe la Sibiu, voi să răspundeţi: „Slăvit să fie Domnul! Văzut-am cu adevărat că la Sibiu nu e lucrul omului, ci e lucrul Domnului. Văzut-am cu adevărat că omul cel mic şi slab pe care l-a pus Domnul să sufle din trâmbiţă la Sibiu nu poate să fie altceva, decât o unealtă de care Domnul S-a folosit în lucrarea Sa”.
În mişcarea Oastei, eu nu sunt altceva, decât un vas umil şi slab de care Domnul S-a folosit în lucrarea Sa.
Tot ce s-a făcut aici e darul lui Dumnezeu. | Continuare »

s-au arătat vădit şi la serbarea din Sibiu. În vreme ce Sibiul vuia de cântări religioase, pădurea oraşului vuia şi ea de o uriaşă petrecere. Acolo erau şi „parohiile din suburbiile Sibiului”, în frunte cu cine?…

Vuietul cel ceresc din ziua cea mare a Cincizecimii împărţise odinioară Ierusalimul în două tabere. Unii plângeau cu „inima străpunsă” şi căutau mântuirea, iar alţii râdeau de apostoli şi de mulţimea celor 3000.
O, binecuvântată Biblie! O, sfântă şi scumpă Carte a lui Dumnezeu! Cum se plinesc şi azi toate cuvintele tale!
Cele două tabere s-au arătat vădit cu prilejul serbării de la Sibiu. În timp ce Sibiul vuia de un fel de vuiet ceresc – afară, în pădurea oraşului, era o uriaşă petrecere la care plecase dis-de-dimineaţă, cu muzici şi drapele, aproape toată suflarea românească.
Nu facem din aceasta nici un reproş nimănui. Noi suntem o Oaste de voluntari şi nu prindem pe nimeni cu arcanul.
Notăm acest fapt numai pentru cine va scrie istoria Oastei şi cea dintâi a ei manifestaţie mai mare.
Ne-a durut însă un lucru. Între cei duşi la pădure erau anunţate în public şi „parohiile noastre din suburbiile Sibiului”, care acolo au fost, în frunte cu preoţii lor. | Continuare »

LA PRAZNICUL POGORÂRII DUHULUI SFÂNT

Despre Duhul Sfânt se vorbeşte mult şi în multe feluri în Sfintele Scripturi. Dar poate cea mai nimerită icoană a Duhului Sfânt este cea de la Ezechil capitolul 37. „Şi m-a pus Domnul – zice prorocul Ezechil – în mijlocul unei văi plină de oase. Şi mi-a zis: «Profeţeşte, fiul omului, şi zi Duhului: Duhule, vino din cele 4 vânturi şi suflă acestor morţi ca să învie»… Şi Duh de viaţă a intrat într-înşii şi au înviat, şi au stătut pe picioarele lor, o oaste mare foarte, foarte”. Citiţi, pe larg, la Ezechil capitolul 37, versetele 1-11 (chipul de mai jos arată această minune).
Minunea aceasta a învierii oaselor şi morţilor se petrece şi azi; minunea aceasta o face şi azi Duhul Sfânt, în înţeles sufletesc. Duhul Sfânt trezeşte sufletele păcătoşilor şi le învie la o viată nouă. Însuşirea de căpetenie a Duhului Sfânt tocmai aceasta este: trezirea păcătoşilor, trezirea sufletelor la o viaţă nouă, învierea la o viaţă nouă.
Oriunde S-a arătat şi Se arată Duhul Sfânt, oriunde începe a sufla „vântul” Duhului Sfânt, el face şi azi minuni ca cea din ziua Cincizecimii şi ca cea de la Ezechil; el face un „vuiet” (răsunet) sufletesc, o „beţie” sufletească, o trezire din somnul păcatelor, o schimbare a vieţii, o înviere la o viată nouă.
Minunea de la Ezechil trebuie să se petreacă şi în viaţa noastră. Aceasta este minunea pe care i-a spus-o Iisus noaptea lui Nicodim, când îi zicea că trebuie „să se nască din nou” (In 3). | Continuare »

SFINŢII MUCENICI ZOTIC, ATAL, CAMASIE ŞI FILIP

Rugăciune: Sfinţilor Mucenici şi martori ai lui Hristos, Zotic, Alat, Camasie şi Filip, vrednicilor urmaşi ai Sfântului Apostol Andrei, care pe aceste locuri ale Scythiei Evanghelia aţi vestit, voi din toată inima, cu tot cugetul şi din toată puterea voastră, pe Dumnezeu aţi iubit şi pana la cea din urma suflare pentru El aţi pătimit. Mulţumim cu umilinţă Sfintei Treimi pentru purtarea Sa de grijă, care, atâtea veacuri sub pământ, Sfintele Voastre Moaşte le-a păstrat şi după aceasta a binevoit a le dărui Bisericii noastre dreptmăritoare, spre mângâierea şi folosul de obşte al credincioşilor. Cu adevărat la voi s-au împlinit graiurile sfinte:”Pe cei care mă slăvesc pe Mine, îi slăvesc şi Eu pe ei” , şi „Prin Sfinţii care sunt pe pământul Lui, minunate a făcut Domnul toate Voile Sale, întru dânşii”.
Voi cu sufletele înaintea Domnului staţi, iar prin Sfintele Voastre Moaşte, laturile ţarii noastre le împodobişi. Fericit este străbunul nostru pământ care s-a adăpat cu sângiuirile voastre şi în care se odihnesc Sfintele Voastre Moaşte. Drept aceea, cu credinţă, cu evlavie şi cu smerenie cădem către voi, adevăraţilor Mucenici şi prieteni ai lui Hristos, cerându-vă să ocrotiţi prin sfintele voastre rugăciuni ţara aceasta şi Biserica noastră cea dreptmăritoare şi pe toţi cei ce cu buna cucernicie aleargă la sprijinul vostru şi va pun mijlocitori către Preabunul Dumnezeu, de la care, prin solirile voastre, să dobândim şi noi milă, pace şi ajutor în veacul de acum şi în vremea morţii noastre şi la judecata cea de apoi. Amin.

Acatistul Sfinţilor Mucenici de la Niculiţel: Zotic, Atal, Kamasie şi Filip

Condacul 1:
Veniţi toţi credincioşi să lăudăm pe Zotic, pe Atal, pe Camasie şi pe Filip, Mucenicii lui Hristos, care au propăvaduit adevărata credinţa şi au primit cununa cerească.
Iar Voi, fericiţilor, cei ce aveţi îndrăzneală către Dumnezeu, din toate nevoile sloboziţi-ne pe noi, care strigăm:
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mucenici, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre! | Continuare »

O, LACRIMILE-ACESTEA!…

O, lacrimile-acestea vărsate pentru voi,
ce ard şi azi scăldându-mi obrajii trişti şi goi,

Ce ard în rugăciunea gemută în ascuns
ca-n voi să se trezească a-ntoarcerii răspuns

Şi ard în blânde-ndemnuri, mai dese şi fierbinţi
să nu călcaţi solia rămasă din părinţi,

Şi ard purtând mustrarea cu-ndurerat cuvânt
că v-aţi călcat iubirea şi primul legământ,

Şi ard în stăruinţa să nu vă dezbinaţi,
să nu-nlesniţi credinţe străine printre fraţi,

Să nu slăbiţi din râvnă, din post şi rugăciuni,
nici lumea să v-atragă spre vechile-i minciuni,

Nici să nu fiţi ocară Lucrării lui Hristos,
nici Sfintei Lui Biserici, povară şi ponos,

Nici fraţilor iscoade, nici nimănui vrăjmaşi,
ci sinceri şi statornici, şi-adevăraţi ostaşi… | Continuare »

Cântarea lui Isaia (ISAIA 29, 18-24)

Fericită-i ziua-aceea
când cei surzi pot auzi
graiul Cărţii Tale Sfinte
şi de el s-or veseli.
Fericită zi când ochii
orbilor sunt izbăviţi
de-ntuneric şi pe Tine,
Doamne, ei Te văd uimiţi.

Ziua când nenorociţii
pot să cânte bucuraţi,
când mereu mai mult în Domnul
simt că sunt învioraţi,
când săracii pot să cânte,
inimi vesele având,
şi în Sfântul lui Israel
să se bucure cântând.

Ziua când asupritorul
nu mai este de temut
şi cel rău primeşte plata
pentru răul ce-a făcut.
Când cei ce-au pârât pe alţii
sunt ei înşişi judecaţi, –
nu rămân atunci de-ocară
cei ce-au fost nevinovaţi. | Continuare »

CÂT DE MINUNATĂ

Cât de minunată
este apa dulce,
câtă stâmpărare
setei ea ne-aduce,
– dar mai dulce, Doamne,
este Apa Vie,
care ne adapă
viaţa-n veşnicie.

Dă-ne, Scump Iisus ,
Apa cea de Sus,
s-o primim,
ca să trăim,
să Te preamărim!

Orişice făptură
caută Apa Ta,
nimeni nu trăieşte,
Doamne, fără ea;
Tu le-adapi pe toate
plin de dărnicie
– Doamne, Apa Vieţii
dă-mi-o pururi mie. | Continuare »

VOI VĂ ÎNCHINAŢI LA CE NU CUNOAŞTEŢI!

„«Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mântuirea vine de la iudei.»“ (Ioan 4, 22)

O, mulţime evlavioasă, popor neştiutor, suflete dornice! voi, care alergaţi la biserici, la temple, la sinagogi şi moschei, voi, care Îl adoraţi pe Dumnezeu sub diferite forme şi nume, bieţi oameni care Îl căutaţi pe Dumnezeu cu ochii de lut şi cu mâinile de pământ, ca să-L atingeţi şi să-L pipăiţi, cât de adânc dureroase sunt constatările Domnului: voi, sărmanii, vă închinaţi unui Dumnezeu Care vă este atât de necunoscut multora! (Fapte 17, 23).
Vă închinaţi unui Dumnezeu pe Care nu căutaţi să-L cunoaşteţi, pe Care nici nu însetaţi să-L cunoaşteţi.
Pe Care nu-L iubiţi şi nu-L doriţi. Chiar vă temeţi de apropierea şi cunoaşterea Lui, atât de mulţi dintre voi!
Îi daţi jertfe, Îi înălţaţi case falnice, Îi strigaţi slujbe şi rugăciuni lungi, Îi aduceţi închinarea voastră îndepărtată şi plină de teamă, dar nu vă apropiaţi de El. Căci cei mai mulţi nici nu doriţi să-L cunoaşteţi. Ca nu cumva, cunoscându-L, să-L ascultaţi!

Voi tocmiţi păstori, rabini, hogi, predicatori… plătiţi orice şi oricui, numai să nu vă apropiaţi voi de El, ci să meargă alţii înaintea Lui pentru voi, care nu-L cunoaşteţi şi care nu doriţi să-L cunoaşteţi! | Continuare »

DUH ŞI ADEVĂR

„Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în Duh şi adevăr.” (Ioan 4, 24)

Duhul este miezul, Adevărul este coaja.
Duhul este conţinutul duhovnicesc lăuntric, Adevărul este forma concretă.
Duhul este credinţa, Adevărul este învăţătura.
Duhul este puterea, Adevărul este Cuvântul prin care lucrează această putere şi se împarte.
Duhul lucrează asupra inimii şi simţămintelor, Adevărul lucrează asupra minţii, a raţiunii… Aceasta este lucrarea de-săvârşită.

O învăţătură sănătoasă care luminează mintea şi o îndrumă spre înfăptuirea Binelui este lucrarea Adevărului. Iar puterea care mişcă inima, aducând în ea lumină, bucurie, dragoste, evlavie, cumpătare şi râvnă în realizarea Binelui, este lucrarea Duhului Sfânt…
Duhul este izvorul, iar Adevărul este albia pe care curge, ordonat şi folositor, acest izvor binecuvântat în viaţa noastră şi în Biserica Domnului nostru Iisus Hristos.
De aceea numai când amândouă acestea merg şi lucrează împreună, este într-adevăr împlinirea voii lui Dumnezeu.
Dacă este undeva o lucrare cu adevărat de Sus, aceasta se va face puternic şi minunat, căci acestea două sunt împreună.
Căci cine are cu adevărat Duhul Domnului, acela va şi umbla în Adevăr, adică în învăţătura sănătoasă, care este scoasă din voia lui Dumnezeu, arătată în Biserica şi Evanghelia Sa. | Continuare »

Să nu vă temeți de nimic! Predica PS Longhin din Duminica Mironosițelor

Să nu vă temeți de cei ce vor sa vă omoare trupul dar la suflet nu pot face nimic! Și să știți, nici o moarte nu ne poate despărți de Iisus!

Noi nu avem nimic de ascuns, asta -i bucuria noastră, asta-i Credinta noastră! Cu asta rămânem și mergem mai departe!

Vă iubesc! Credeți-ma! Și va iubesc pentru că voi iubiți pe Dumnezeu, pentru că voi veniți la Dumnezeu!

Vă îmbrățișez pe toți, va dăruiesc lui Dumnezeu și vă mulțumesc!

Se vorbește mult despre noi… spuneti-le că suntem vii, încă nu am murit, le mulțumim și să vă rugați…

În ciuda tuturor celor ce au vrut sa ne facă acest rău, îi iertam din suflet, vă iert din suflet, în numele Domnului Iisus! Din inimă! Nu am nici un rău asupra nimănui! Și rog pe Dumnezeu, Doamne iartă-i ! Așa cum îi iertai de pe crucea Golgotei ,așa ajuta-ma și pe mine și pe acei frați care am fost otrăviți împreună, să iertăm din inima pe cei care vor sa ne facă rău!”

Înregistrarea audio: aici