Evanghelia despre Rugăciunea Domnului şi Mântuitorului nostru pentru noi

Evanghelia despre Rugăciunea Domnului şi Mântuitorului nostru pentru noi

Duminica a VII-a după Paşti
A Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic

Închipuiţi-vă că îi vedeţi pe ucenicii unui învăţător despre care nu aţi auzit nimic. Îi vedeţi smeriţi, cumpătaţi, înţelepţi, râvnitori, ascultători şi îndestulaţi cu toate faptele cele bune care se află sub soare. Ce vei crede despre învăţătorul lor? Fără îndoiala că vei avea despre el cea mai bună părere cu putinţă.
Închipuiţi-vă că îi vedeţi pe soldaţii unei căpetenii de oşti, despre care nu aţi prea auzit. Îi vedeţi că sunt harnici, curajoşi, disciplinaţi, îndestulaţi de iubire frăţească şi bucuria de a se jertfi. Cum îl veţi socoti pe mai marele lor? Cu siguranţă îl veţi socoti vrednic de toată laudă.
Închipuiţi-vă că se află înaintea voastră un fruct oarecare, pe care nu l-aţi văzut niciodată nici nu l-aţi gustat în viaţa voastră; un fruct arătos ochilor, cu gust minunat şi miros plăcut. Vă veţi întreba ce fel de pom rodeşte astfel de fructe şi dacă voi nu aţi cunoscut înainte pomul acela, îl veţi socoti cel mai bun pom din lume, şi îl veţi lăuda până la cer.
Atunci, iată, văzând ucenici buni, veţi socoti că învăţătorul este bun. Văzând soldaţi buni veţi socoti că, mai marele lor este bun. Şi văzând fructe bune, veţi socoti că pomul este bun.
“Fiecare pom se cunoaşte după roadele lui” (Luca 6, 44). Pomul bun nu face fructe rele, şi nici pomul cel rău nu face fructe bune. “După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?” (Matei 7, 16).
Nu, spinii nu se culeg din viţă de vie, nici scaieţii din smochini. Pomul bun dă roadă bună, iar pomul rău dă roadă rea. Acest lucru este atât de lămurit pentru fiecare, încât nu este nevoie de nici un fel de dovadă.
Domnul Iisus a folosit exemple atât de lămurite din natură, pentru a-i învăţa pe oameni adevăruri duhovniceşti şi morale limpezi, fiindcă natura slujeşte în general ca cel mai desăvârşit chip al vieţii omului duhovnicesc. | Continuare »

Alte materiale pentru duminica a VII-a după Paşti

2Rugăciunea Domnului Iisus Hristos – partea I, Traian Dorz

Prin cunoaşterea lui Hristos, o nouă făptură – Ioan Marini, Gânduri creştine

Evanghelia despre Rugăciunea Domnului şi Mântuitorului nostru pentru noi – Sfântul Nicolae Velimirovici

Rugăciunea Domnului Iisus Hristos – partea a III-a, Traian Dorz

Pentru ei mă rog – Traian Dorz, Hristos – Mijlocitorul nostru

Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic – Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an

PRIMUL SINOD ECUMENIC (Duminica a 7-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic)

Pe locul Înălţării Domnului la Cer

Preot Iosif TRIFA, Pe urmele Mântuitorului – Însemnări din călătoria la Ierusalim

În decursul celor patruzeci de zile de după Înviere, Iisus S-a arătat mereu Apostolilor. Aceste patruzeci de zile au fost un fel de şcoală cu Apostolii pentru „înţelegerea Scripturilor“ şi, mai ales, pentru înţelegerea deplină a Jertfei Mântuitorului, căci învăţăceii nu înţelegeau încă deplin locul ce-l are Jertfa Crucii în planul mântuirii noastre sufleteşti.
Când „lucrul“ ce I se dăduse era gata cu totul, Mântuitorul Se pregătise să Se întoarcă înapoi de-a dreapta Tatălui, de unde venise. El biruise păcatul şi iadul şi acum Se pregătea să Se întoarcă la Tatăl.

Locul pe care Şi l-a ales Iisus pentru a Se despărţi de Apostoli şi a Se înălţa la cer a fost Muntele Măslinilor. Precum am mai amintit, Muntele Măslinilor stă faţă în faţă cu Ierusalimul, înspre răsărit, şi are două vârfuri: vârful aşa-numit „Muntele Galileii“ şi vârful numit „Muntele Eleonului“ sau „Muntele Înălţării“. Vârful cel mai înalt al Muntelui Măslinilor este Eleonul. Acesta este locul de unde S-a înălţat Iisus la cer.
După ce Iisus li S-a arătat Apostolilor în Muntele Galileii şi le-a lăsat ca testament porunca: „Mergând, învăţaţi toate nea­mu­rile…“, a plecat cu ei spre Muntele Eleonului. „Şi îi du­se pe ei până a­fară, spre Betania“ (Luca 24, 50). Be­tania nu era de­parte de Muntele Înălţării.
Mân­tuitorul ştia că a sosit cli­pa în ca­re Se va despărţi de Apostolii Săi, ştia că Apostolii se vor întrista. Spre mângâiere şi întărire, le aminteşte vorbele: „Şi, iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor“ (Matei 28, 20).
Ajungând în vârful Muntelui Eleon, Mântuitorul Îşi adună încă o dată, pentru cea din urmă dată, pe Apostoli în jurul Său. Se uită cu duioşie şi dragoste la ei. Ştia că despărţirea îi va durea şi de aceea le aminteşte încă o dată de făgăduinţa Tatălui, de „trimiterea Duhului Sfânt pe Care să-L aştepte în Ierusalim“ (Luca 24, 49).

Cele din urmă cuvinte ale Mântuitorului fură acestea: „Veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim, în toată Iudeea, de la Samaria şi până la marginile pământului“ (Faptele Apostolilor 1, 8). Acestea zicând, „Îşi ridică mâinile Sale şi îi binecuvântă. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer“ (Luca 24, 50-51). | Continuare »

Înălţarea

de Traian DORZ, din «Cântările Roadelor»

De lângă Locul Mângâierii,
Te-ai înălţat spre zări cereşti,
desăvârşit se împlinise
tot ce veniseşi să-mplineşti.

În urmă-Ţi rămâneau trimişii
încredinţaţi de tot ce-ai spus,
să-Ţi meargă martorii-Nvierii
din Răsărit până-n Apus.

Priveau îndureraţi Plecarea,
dar fericiţi, Nădejdea lor,
nemângâiaţi de-această clipă,
dar răsplătiţi de Viitor.

Le rămăsese Adevărul,
mai aşteptau Puterea Sa, –
şi-apoi, mergând, schimba-vor lumea
prin jertfa lor şi Jertfa Ta.

Privind Nălţarea Ta, Iisuse,
şi harul Tău făgăduit,
având Credinţă şi Nădejde,
şi Dragoste – au biruit.

Privim şi noi a Ta Nălţare
şi credem în Venirea Ta,
Biserica întreagă-n luptă
a suferit şi-a-nvins prin Ea!

Toţi eroii noştri

Traian DORZ

Toţi eroii noştri
şi martirii sfinţi
i-a vândut vreun Iuda
pe murdari arginţi.

Pe-orice suflet mare
care l-am avut
s-a aflat vreun Iuda
care l-a vândut.

Pe Mihai, la Turda,
pe Tudor, ca el,
Horea
şi Iancu
au pierit la fel.

Căci a fost un Iuda
şarpe odios
care-a mers
să-i vândă
ca şi pe Hristos.

*

Blestemat să fie cel ce vinde-un sfânt,
spânzurat să moară, fără de mormânt.

Fugă ca de-un monstru cine-l va vedea,
focul veşnic ardă-i viţa lui cea rea!

DU-TE DE TE SPALĂ!

„Şi i-a zis: «Du-te de te spală în Scăldătoarea Siloamului!» (care, tălmăcit, însemnează: Trimis). El s-a dus, s-a spălat şi s-a întors văzând.“

Vindecarea-orbului-7Ascultarea poruncii este şi verificarea credinţei!
Nu porneşte la drum acela care nu crede că va ajunge
şi nu se osteneşte să semene şi să plivească răbdător acela care nu are nici o nădejde să culeagă.
Orbul n-a primit decât o poruncă: «Du-te de te spală!»
şi nici măcar n-a fost însoţită de făgăduinţa vindecării ascultarea de această poruncă.
Totuşi el a pornit, fiindcă a avut credinţă în Acela Care i-a spus: Du-te!
Asta este credinţa!

Mântuitorul i-a spus orbului să meargă până la scăldă-toarea Siloamului. Iar orbul n-a întrebat pe Domnul: De ce tocmai până acolo?
Dumnezeu Îşi are planurile Sale şi gândurile Sale cu fie-care suflet pe care vrea să-l mântuiască! Cine vrea să fie mântuit, acela trebuie să facă întocmai cum spune Hristos. Nu altfel!
Trebuie să meargă până unde îi spune Domnul, nu mai puţin,
şi să pornească atunci când îi spune El, nu mai târziu,
şi să se ducă acolo unde îl trimite El, nu în altă parte.

Şi chiar dacă omului i s-ar părea că există o altă cale şi un alt loc mai potrivit,
chiar dacă mii de predicatori şi promisiuni l-ar chema în altă parte,
credinţa ascultă întocmai cum a primit.
Ascultă chiar şi atunci când nu poate să înţeleagă de ce i se cere atât. | Continuare »

APOI A UNS OCHII ORBULUI CU TINA ACEASTA…

APOI A UNS OCHII ORBULUI CU TINA ACEASTA…

„După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pământ şi a făcut tină din scuipat şi a uns ochii orbului cu tina aceasta.“ (Ioan 9, 6)

Din aceeaşi tină fuseseră făcuţi ochii aceştia care erau unşi acum. Şi de către Aceeaşi Mână Care Se atingea de ei.
Făcătorul lor, ştiind ce avea să se întâmple, când i-a făcut prima dată, a lăsat peste aceşti ochi umbra. Tocmai în vede-rea celor ce aveau să se împlinească acum, spre a se arăta astfel lucrările lui Dumnezeu.
Acum Domnul împlinea numai ceea ce anume nu făcuse atunci… Ceea ce anume lăsase El nefăcut, la naşterea omului acestuia, pentru ca să facă acum, în chipul acesta atât de minunat.

Domnul Iisus ştie ce ne lipseşte fiecăruia dintre noi.
Ştie şi ce nu ne-a dat El de la început (Luca 8, 10; Marcu 4, 11) şi ştie şi ce am pierdut noi, pe calea vieţii, din vina noastră, prin neascultare şi păcat, din ceea ce ne-a dat.
Ceea ce nu ne-a dat Dumnezeu, putem primi, prin stăruinţa unei credinţe răbdătoare, de la bunătatea iubirii lui (Ioan 15, 7). | Continuare »

EVANGHELIA DUMINICII A VI-A DUPĂ PAŞTI (a Orbului)

Ceva despre orbia cea sufletească

Plină de adânci învăţături sufleteşti este Evanghelia din această duminică, dar plină şi de o grozavă mustrare şi judecată cerească.
Mersul acestei Evanghelii este acesta: Eu, Domnul Iisus, am venit într-o lume ce-şi pierduse şi lumina cea sufletească şi vederea cea sufletească. Eu le-am adus pe amândouă. Am adus şi „lumina lumii“ (Ioan 8, 12) şi am adus şi vederea cea sufletească. Le-am adus pe amândouă, pentru că, de aduceam numai „lumina“, cei „orbi“ n-aveau nici un folos de ea. Şi, iarăşi, de vindecam numai orbia cea sufletească, ce era să facă oamenii cu ochii fără lumină?
Iisus Mântuitorul a adus în lume şi lumina vieţii şi „doctoria cu care să ne ungem ochii“ ca să vedem această lumină (Apoc. 3, 18). Toţi câţi L-au primit şi Îl primesc pe Domnul şi doctoria adusă de El (Jertfa şi darurile Crucii) se tămăduiesc îndată de orbia cea sufletească şi de toate bolile cele sufleteşti. Domnul a venit „să dea orbilor vedere“ (cf. Luca 4, 18). Milioane şi milioane de „orbi“ s-au vindecat şi se vindecă prin Evanghelia Lui. Întrebarea este însă: s-au tămăduit oare toţi cei orbi cu sufletul pe timpul Mântuitorului? Ba! Cei mai mulţi au stăruit în orbie sufletească. N-au primit nici lumina vieţii, nici pe Doctorul ce venise să-i tămăduiască de orbie.
Şi, oare, astăzi este mai altcum? Ba! Lucrurile parcă se petrec exact ca pe timpul Mântuitorului. Lumina în lume a venit, dar oamenii stăruie în păcate şi orbie sufletească. E plină lumea de cei orbi cu sufletul, e plină lumea de orbie sufletească. Aceştia nu vor avea răspuns pentru orbia lor. Un fel de „orbi din naştere“ sunt şi cei mai mulţi dintre oamenii de azi. | Continuare »

Lumină

Lidia Hamza

Vindecarea-orbului-15-1Lumină, lumină, lumină…
Prind zarea cu ochii mei noi
C-ai pus peste ei sfânta-Ţi tină
Şi văd, drag Iisus, cu-amândoi.

„Să văd!“ – Ţi-am cerut cu credinţă
Şi-n Tine nădejdea mi-am pus.
Şi-ntreaga mea neputinţă
Se-mbracă-n lumină de sus.

Ce dulce e voia-Ţi divină
Şi drumul îngust, ce frumos,
Când uns-ai pe pleoapa-mi lumină
Tu, Soare în veci luminos!

Îmi vine să zbor către Tine
Şi zarea în braţe s-o strâng
Că azi înţeleg cât de bine,
Pe cruce-i cu Tine să plâng.

Că azi nu sunt singur pe lume
şi nu sunt străin pe pământ
Ci-n suflet cu sfântul Tău Nume
Şi-n pleoape cu dorul Tău sfânt.

O, dulce Lumină cerească,
O, sfântă vedere de sus…
Pe faţa-mi de lut strălucească
Pe veci, voia Ta, drag Iisus!