Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 23 septembrie:

„Dumnezeu a vorbit în sfinţenia Lui: „Voi birui, voi împărţi Sihemul, voi măsura Valea Sucot;“ (Psalmi 108, 1).

biblia

Chiar dacă nu ne-ar mai vorbi Dumnezeu nici prin minunile arătate nouă, zilnic, în tot ce vedem şi auzim, vina noastră n-ar fi mai mică, fiindcă noi avem Biblia.
Chiar dacă nicăieri nu s-ar mai citi sau vesti Evanghelia, Cuvântul vorbit şi scris al lui Dumnezeu către oameni, noi toţi ştim acest Cuvânt.
Chiar dacă nici o rugăciune nu ne-ar mai fi ascultată, totuşi vinovăţia noastră n-ar scădea întru nimic, fiindcă noi nu suntem în necunoştinţă de voia lui Dumnezeu,
căci noi am auzit glasul Lui,
noi am văzut lucrările Lui
şi nouă ne este cunoscută voia Sa – aşa că n-avem nici o dezvinovăţire (Rom. 1, 20-21).

Dumnezeu ne-a vorbit de-ajuns în Trecut, iar noi toţi am auzit destul de mult şi destul de puternic glasul Său. Dumnezeu ne-a vorbit prin profeţii din Vechime, prin care ne-a încunoştinţat mai dinainte de tot planul Său spre mântuirea noastră, în multe rânduri şi în multe feluri (Evrei 1, 1).
Ne-a vorbit apoi, ca niciodată mai limpede şi mai cald, mai iubitor, mai dulce şi mai zguduitor, prin Fiul Său Însuşi, prin Iisus Hristos, Care este Cuvântul Său Întrupat. El ne-a făcut cunoscută toată voia Tatălui şi tot planul Său mântuitor faţă de noi,
într-un chip mai strălucit şi mai puternic decât orice glas,
prin vocea Sângelui Său
şi prin Jertfa Crucii Sale (Evrei 1, 2-4 şi 12, 24; Ioan 15, 15).

Dumnezeu ne-a vorbit prin înaintaşii noştri, vestitorii soliei Sale, care nu s-au ferit să ne facă cunoscut tot planul lui Dumnezeu, neascunzând nimic din ceea ce ne era de folos nouă spre mântuire (Fapte 20, 20-27). | Continuare »

Din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Călan – 22 septembrie 1985

horeacloscacrisan1784…Pe noi ne interesează cum ne comportăm noi faţă de alţii. Pe Domnul Iisus nu L-a interesat atât de mult cum s-a comportat lumea faţă de El. L-a interesat însă, în cel mai mare grad, cum S-a comportat El faţă de lume. El i-a iubit pe ai Săi şi i-a iubit până la capăt. A iubit poporul său până la capăt, indiferent unde a fost şi cum a fost capătul acesta pus de acest popor. A iubit oamenii, a iubit sufletele, a iubit tot ce era încredinţat Lui de Dumnezeu Tatăl, pentru că a avut o conştiinţă a răspunderii faţă de misiunea Sa şi faţă de Dumnezeu, Care L-a trimis.
Aşa trebuie să fim şi noi. Lumea nu ne înţelege. Lumea n-a înţeles niciodată pe binefăcătorii ei. E ciudat totdeauna cât de mici sunt contemporanii oamenilor mari. Noi îi condamnăm acum pe cei care i-au ucis pe profeţi, pe cei care L-au osândit pe Mântuitorul, pe cei care i-au alungat pe cei mai mari şi mai scumpi binefăcători ai omenirii; îi condamnăm acum şi, de multe ori, gândim că, dacă am fi fost noi în locul lor, n-am fi făcut aşa. Poate că n-am fi făcut chiar aşa… Însă adevărul ăsta este: cei care trăiesc în acelaşi timp cu marii oameni ai lui Dumnezeu, cu profeţii lui Dumnezeu, cu trimişii lui Dumnezeu, cu mesagerii lui Dumnezeu sunt totdeauna nespus mai mici şi mai înapoi decât ei. Oamenii lui Dumnezeu vestesc adevăruri pe care gloata, cei care sunt împreună cu ei le vor afla numai după zeci sau poate că sute de ani.
Cei de pe vremea celor care luptau odată pentru trezirea conştiinţei noastre naţionale i-au înţeles [pe aceştia] aşa de puţin… I-au urmat aşa de puţin… Şi, când a trebuit să-i apere cu pieptul lor şi cu viaţa lor, i-au părăsit. Bălcescu a trebuit să moară departe de patria lui… Avram Iancu a trebuit să moară nebun… Horia, Cloşca şi Crişan au trebuit să moară pe roată… Tudor Vladimirescu a trebuit să moară ucis mişeleşte… Oamenii mari sunt aşa de puţin înţeleşi de contemporanii lor… Îi însoţesc până undeva şi după aceea obosesc, se înfricoşează şi îi lasă singuri. Majoritatea celor care îi sprijinesc şi îi aplaudă câtă vreme le merge bine, îndată ce ajung la condiţia unui risc şi la răscrucea unei pagube, se ascund şi-l lasă pe omul lui Dumnezeu singur.

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 22 septembrie:

„Gata îmi este inima să cânte, Dumnezeule! Voi cânta, voi suna din instrumentele mele; aceasta este slava mea!“ (Psalmi 108, 1).

biblia O, cât de mult sunt deosebite inimile oamenilor una de alta!
Unii au o inimă gata să facă orice, fiindcă atunci când inima este bună, ea este gata îndată să facă binele. Cel ce are o inimă rea este tot aşa de gata să facă răul.
Îndată ce i se spune, îndată ce este îndemnată, îndată ce i se arată că un lucru bun trebuie făcut, inima bună este gata să sară, să se ofere, să-l facă. Şi tot aşa este gata şi inima cea rea.
Chiar dacă mintea, mai calculată, vine şi-i spune că pentru a face acest bine se cere osteneală, pagubă, suferinţă, inima gata nu cântăreşte mult şi face.
Inima bună face binele altuia, chiar dacă prin aceasta îşi face sieşi rău.
O inimă rea, când este gata, este tot la fel! Nici asta nu stă mult să cântărească urmările: la cel dintâi îndemn rău, face răul, chiar dacă ea însăşi nu are din aceasta nici un folos, ci chiar numai răul. Şi paguba. Şi atunci când face răul. Şi după aceea, când l-a făcut.
Şi după cum inima cea bună nu ascultă de mintea sa, care mai de multe ori se gândeşte la comoditatea proprie decât la binele altuia, tot aşa inima gata la rău nu ascultă de mintea care o opreşte, înştiinţând-o despre urmări.

Dar ce minunată şi fericită este totdeauna o inimă gata să facă binele!
O astfel de inimă, deşi sângerează de multe ori,
deşi gustă cu amar durerea nerecunoştinţei şi a dezamăgirilor din partea multora pe care i-a ajutat
şi deşi se întoarce, adesea, cu răni şi cu vânătăi de pe urma binefacerilor sale,
ea totuşi nu descurajează niciodată
şi nu renunţă la facerea ei de bine.
Pentru că aceasta este fericirea ei. Ea numai când face binele se simte fericită. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 21 septembrie:

„Cine este înţelept să ia seama la aceste lucruri şi să fie cu luare aminte la bunătăţile Domnului“ (Psalmi 107, 43).

bibliaÎnţeleptul cel fericit este acela care vede înainte şi care ştie mai dinainte când să meargă sau să stea.
Care ştie la timp ce şi când să facă sau să nu facă un lucru,
când să vorbească sau să tacă,
ce să ia sau ce să lepede…,
care ştie ce este vrednic şi cât să caute şi să ţină din tot ce dă sau din tot ce primeşte.
Înţeleptul cel cumpătat este acela care, la timpul său, vede şi face binele,
cunoaşte şi alege adevărul,
iubeşte şi păstrează măsura.
Înţeleptul cel învăţat este acela care din fiecare nenorocire şi din fiecare greşeală învaţă înţelesul folositor şi păstrează sufletul priceput.
El, din fiecare cădere şi din fiecare suferinţă, strânge lumină, pricepere şi cuminţenie.
Acela care din experienţele sale şi-a alcătuit un dreptar de viaţă sănătos şi temeinic, iar în mijlocul tuturor încercărilor sale, adâncindu-se în sine însuşi şi învăţând să se cunoască pe sine şi pe Dumnezeul Cel Adevărat, priveşte totul în chip mântuitor, de jos în sus.
Priveşte din smerenie spre slavă,
din Trecut spre Viitor
şi din sine spre alţii.

Acela, căpătând priceperea cunoaşterii tainelor ascunse în lucruri,
în fiinţe şi în întâmplări,
va dobândi fericirea nu numai pentru sine, ci şi pentru toţi cei care îl ascultă,
fiindcă ochii lui vor vedea nu numai ceea ce este înainte sau aproape,
ci şi în toate celelalte întinderi, mai mult decât ai celorlalţi.
Cea mai mare înţelepciune este a lua seama la toate lucrările lui Dumnezeu,
în toată desfăşurarea lor, din lumea asta văzută şi din cea nevăzută,
din cea vie şi din cea fără viaţă…,
din cea trecută şi din cea prezentă. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 20 septembrie:

„El le-a smerit inima prin suferinţă: au căzut, şi nimeni nu i-a ajutat“ (Psalmi 107, 12).

bibliaCine îşi cunoaşte inima sa, nu se va lăuda cu ea niciodată!
Cine ştie cât de înşelătoare este inima…,
cât de lipsită de înţelepciune, cât de nestatornică este biata inimă omenească,
cât de gata să se laude, să se umfle de mândrie, să se mânie, să se răzbune, să cadă în ispite – acela ştie că, dacă mintea sănătoasă
şi dacă duhul cumpătat nu-i pun totdeauna un frâu puternic,
inima este gata să se arunce mereu în multe prăpăstii.

Mai ales trufia este păcatul care pune cel mai des stăpânire pe inima omului.
Fie inima chiar cât de credincioasă, în ispita trufiei este gata să cadă oricând, cu plăcere.
Îndată ce a săvârşit o faptă bună
sau îndată ce a spus sau a scris un cuvânt frumos sau un gând ales,
inima este gata să se umfle de mândrie,
să se înalţe trufaşă şi să privească de sus spre alţii şi să aştepte laudă…
Ori chiar să pretindă, fără ruşine, să i se dea aceasta.
Chiar când a suferit, într-o oarecare măsură pe dreptate, prigoniri din partea vrăjmaşilor lui Hristos…
Chiar când a trecut prin încercări într-un chip jalnic de nevrednic, îndurând numai cu de-a sila, cârtind, căzând, dezgolindu-se şi târându-se tot timpul încercării,
după ce încercarea ei a trecut, inima înşelătoare este gata să se îngâmfe
şi să se laude cu „meritul“ ei, uitând cum l-a „cucerit“ acest aşa-zis merit. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 19 septembrie:

„Aşa să zică cei răscumpăraţi de Domnul, pe care i-a izbăvit El din mâna vrăjmaşului,“ (Psalmi 107, 2).

bibliaStarea Bisericii lui Hristos în lume şi în veşnicie este o stare unică.
Sufletele alese de Dumnezeu să facă parte din ea se bucură de un har cu totul deosebit.
Prin ascultarea de Hristos, prin părtăşia şi împărtăşirea cu El, Sângele şi Jertfa Sa mântuitoare i-a răscumpărat şi sfinţit,
făcând din toţi cei aleşi un Trup Sfânt, o casă sfântă, o moştenire aleasă şi slăvită (Fapte 20, 28; 1 Cor. 6, 19; Gal. 3, 13; Evrei 9, 12; 1 Petru 1, 18-19; Apoc. 5, 9).
Toţi cei care, prin harul lui Dumnezeu dat Bisericii lui Hristos, sunt credincioşi trăitori ai voii Sale, care se bucură de dreptul de a se face copii ai lui Dumnezeu (Ioan 1, 12),
printr-o naştere ca din nou,
printr-o cotitură puternic îndreptătoare,
printr-o statornică şi evlavioasă ascultare de Cuvântul Voii Sale şi identificare cu Iisus, ei primesc numele şi starea de răscumpăraţi ai Lui (Efes. 1, 4-7; Col. 1, 13-14; Apoc. 5, 10).
Ei sunt Biserica Domnului, Mireasa Lui, Casa Lui, Comoara Lui, Trupul Lui (Efes. 5, 25-32; 1 Petru 2, 5; Apoc. 21, 2-24).

În inimile tuturor acestor aleşi ai lui Hristos, dragostea lui Dumnezeu a fost turnată prin Duhul Sfânt,
şi ea locuieşte acolo în chip statornic,
aducând rodul dulce şi sănătos al faptelor frumoase şi curate.
Iar în gurile lor, aducând neîncetat laudele Numelui Său Sfânt, pentru că bunătăţile şi îndurările Lui sunt peste ei neîncetat. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 18 septembrie:

„Scapă-ne, Doamne Dumnezeul nostru, şi strânge-ne din mijlocul neamurilor, ca să lăudăm Numele Tău cel sfânt şi să ne fălim cu lauda Ta!“ (Psalmi 106, 47).

bibliaViaţa şi istoria poporului evreu, ales de Dumnezeu pentru o lucrare şi o mărturie deosebită, în timpul mărginit al Vechiului Legământ,
au o mare şi o adâncă asemănare cu viaţa şi cu lupta Bisericii lui Hristos, care a fost aleasă de Dumnezeu prin Noul Legământ, pentru o nespus mai strălucită lucrare şi o mai deosebită mărturie decât poporul evreu – şi pentru un Timp Nesfârşit.
Gândul cel scump al lui Dumnezeu cu care a ales pe acest popor încă din părintele lui, Avraam, era ca prin acest popor să-Şi facă vestit şi cunoscut între toate celelalte popoare Numele Său şi Cunoaşterea Sa (Fac. 17, 5; Rom. 4, 17).
Dorinţa cea mai mare a Tatălui tuturor oamenilor era ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să ajungă la cunoştinţa adevărului Său (1 Tim. 2, 3-4).
Iar pentru aceasta dorea să Se folosească de un popor, prin care să arate tuturor celorlalte nu numai frumuseţea unui adevăr, ci mai ales strălucirea trăirii fericite, la care poate înălţa acest adevăr pe oricine şi-l însuşeşte şi îl aplică în întreg felul său de viaţă.

Învăţătura cea desăvârşită are nevoie de o dovadă trăită, pentru ca cei care aud această învăţătură să o primească cu bucurie, văzând ce viaţă fericită dă ea celor care o îmbrăţişează…
Dar încercarea cea dintâi, a Vechiului Testament, cu vechiul popor evreu, a reuşit prea puţin.
Din cauza nesupunerii lor faţă de poruncile şi legile pe care trebuiau să le trăiască întocmai şi cu toţii, ei au zădărnicit frumoasele gânduri şi planuri ale lui Dumnezeu (Rom. 11).
Această neascultare a lor a dus la nespus mai strălucita arătare a dorinţei mântuitoare a lui Dumnezeu pentru lume, prin Noul Legământ.
La plinirea vremii rânduite mai dinainte, a venit Fiul şi Dumnezeul ascultării depline, din Coasta Căruia, o dată cu Sângele şi Apa, s-a născut neamul cel sfânt, poporul cel nou, moştenirea cea veşnică, adică Biserica lui Hristos. | Continuare »

inaltarea sf cruciTraian DORZ

Iisuse Drag, ce Crucea
prin sânge ai sfinţit,
fă-mi ochii s-o privească
cucernic şi smerit.

Fă-mi graiul să vorbească
tot mai adânc pătruns
de harul fără margini
ce-n ea pe veci e-ascuns.

Albeşte-mi haina vieţii
prin Sângele Curat,
ca-n clipa fericită
în care m-ai creat.

Aprinde-mi nalt iubirea
eternă, căpătâi,
ca-n clipa fericită
a dragostei dintâi.

Fă-mi mintea sănătoasă
şi duhul umilit
ca pentru slujba cărei
destoinic m-ai dorit.

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 17 septembrie:

„…ca să văd fericirea aleşilor Tăi, să mă bucur de bucuria poporului Tău şi să mă laud cu moştenirea Ta!“ (Psalmi 106, 5).

bibliaPentru adevăratul iubitor de Dumnezeu nu există o mai frumoasă privelişte pe pământ decât vederea feţelor smerite şi luminoase ale celor care Îl iubesc şi-L laudă pe Dumnezeu.
Nici o bucurie mai mare, decât a vedea că aleşii lui Dumnezeu sunt fericiţi şi liberi,
că poporul lui Dumnezeu este unit şi disciplinat, sănătos şi ascultător, rodnic şi biruitor,
urmând cu dragoste pe Hristos, Mântuitorul nostru iubit.
Pentru el nu-i nici o altă laudă pe care s-o poată spune cu atâta dragă inimă ca aceea despre moştenirea nebănuit de mare, pregătită de dragostea lui Dumnezeu şi de harul lui Hristos pentru cei care Îl iubesc şi slujesc cu credincioşie şi smerenie pe El (2 Tim. 4, 8; 1 Petru 1, 13; 1 Cor. 2, 9).

Inima adevăratului credincios nu este îngustă, egoistă şi părtinitoare,
ci ea este curată, căci doreşte fericirea tuturor aleşilor lui Dumnezeu.
Este altruistă, pentru că se poate bucura deplin numai atunci când întreg poporul său este bucuros…
Şi este nepărtinitoare, pentru că luptă şi se roagă, suferă şi doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi, ajungând să moştenească binecuvântările dumnezeieşti. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 16 septembrie:

„Prin puterea Lui, ei au făcut semne minunate în mijlocul lor, au făcut minuni în ţara lui Ham“ (Psalmi 105, 12).

bibliaCând, după răstignirea Domnului Iisus Hristos şi răzvrătirea vrăjmaşilor Lui, ucenicii Săi rămăseseră foarte puţini şi străini, atunci, în mijlocul unei lumi vrăjmaşe şi aţâţate de ură împotriva Numelui Sfânt al lui Hristos, nici chiar ei înşişi nu mai trăgeau vreo nădejde (Luca 24, 21-25; Ioan 20, 19).
Când, după Înălţarea Domnului Iisus la Tatăl, în cer, ei rămăseseră şi mai puţini, şi mai străini, şi mai prigoniţi,
atunci cine s-ar mai fi putut gândi că sămânţa lor va deveni vreodată un copac mare, în umbra căruia se va adăposti atâta pământ?

Când, sute de ani la rând, Biserica Creştină a fost supusă atâtor crunte şi sângeroase prigoniri…,
când nenumărate mii din fiii ei cei mai buni au fost chinuiţi, munciţi şi ucişi în modul cel mai sălbatic şi mai fioros,
când orice mişcare era urmărită
şi orice sâmbure era nimicit fără cruţare,
atunci cine oare şi-ar mai fi putut închipui că din lupta şi din jertfa acestor foarte puţini,
a acestor foarte străini şi foarte prigoniţi oameni,
Dumnezeu va face să se reverse peste tot pământul cele mai înalte binecuvântări,
cele mai inspirate idei,
cele mai fericite lucrări
şi cele mai dumnezeieşti trăiri?
Căci prin puterea Lui şi numai prin puterea Lui ei au putut face toate acestea! | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 15 septembrie:

„Pe atunci ei erau puţini la număr, foarte puţini la număr, şi străini în ţară;“ (Psalmi 105, 12).

bibliaNiciodată pe pământul acesta, în nici o vreme şi în nici un loc,
poporul lui Dumnezeu n-a fost o gloată foarte mare, ci, adesea, un număr foarte mic.
Mulţimea vine, uneori, numai să audă ceva mai deosebit, să vadă ceva mai neobişnuit
şi să se mire de ceva nemaivăzut.
Dar când este vorba de naşterea din nou, de luarea crucii şi de urmarea lui Hristos cu fapta, cu jertfa, cu răbdarea şi cu toată trăirea zilnică,
atunci, aceia care se aleg şi se hotărăsc să meargă după Hristos, rămân mereu foarte puţini…
Aceşti foarte puţini care se aleg să-L asculte şi să-L urmeze pe Domnul,
din clipa ruperii din mulţime,
devin celorlalţi nişte străini.
Pentru că, ceea ce fac ei, mulţimii i se pare prea de tot.
Pentru mulţime, Hristos nu este înţeles aşa.
Credinţa mulţimii este un fel de vis, care rămâne totdeauna în afara vieţii zilnice şi care n-are nimic a face cu ea.

Pentru mulţime, Dumnezeu este ceva închis cu totul într-o Casă şi într-o Carte.
Într-o Casă, în biserică, la care te duci din când în când, ca să mai auzi câte ceva sau să mai vezi câte ceva şi să mai faci câte ceva, căci aşa este obiceiul…
Şi, într-o Carte, în Sfânta Evanghelie, pe care însă nu trebuie s-o deschizi niciodată, pentru că „în ea nu-i voie să citească oricine“…

Iată credinţa sărmanei mulţimi
şi iată sărmana ei cunoaştere despre Dumnezeul Care o învăluie cu atâta bunătate
şi îi dăruieşte atâtea binefaceri,
şi Care doreşte să se apropie neîncetat de ea cu atâta dragoste şi milă, ca s-o mântuiască! | Continuare »

„Şi după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul Omului,“ (Ioan 3, 14)

Moise a înălţat şarpele în mijlocul tuturor, în văzul tuturor, în mijlocul poporului otrăvit de veninul şerpilor înfocaţi, în mijlocul celor mai cumplite nenorociri, suferinţe şi lipsuri, în mijlocul deznădejdii şi al morţii – slăvită Salvare – tuturor, Moise a înălţat numai Acest Semn Unic. Şi a poruncit ca toţi să privească numai la el. Privirea cu credinţă în cuvântul lui Dumnezeu dădea vindecarea. În toată pustia nu era alt semn ca să vindece şi să mântuiască. Cine nu voia să privească la Acesta, trebuia să moară, – altă mântuire Dumnezeu nu-i mai dădea.


Tot aşa trebuie să fie înălţat şi Domnul nostru Iisus Hristos, cum a fost înălţat şarpele. Măcar aşa! Să fie înălţat Hristos în locul şarpelui prăbuşit pe totdea-una, în toate inimile noastre. Măcar cât a fost înălţat şarpele, trebuie să fie înălţat acum Hristos. În noi şi între noi.
Să fie slujit Hristos, de către noi toţi, măcar cu atâta parte din viaţă, măcar cu atâta râvnă, măcar cu atâta dragoste şi stăruinţă cu câtă a fost slujit şi iubit şarpele!
Să-I fie dată lui Hristos măcar atâta parte din averea noastră, din munca noastră, din pâinea noastră, din trupul nostru, din timpul nostru, din talentele noastre, din darurile noastre, cât am dat şarpelui! | Continuare »

Nevoiţi-vă să mergeţi
pe cărarea strâmtă
cum a mers Hristos cu Crucea
spre Golgota sfântă,
căci e largă calea care
la pierzare duce,
dar îngustă-i şi spinoasă
calea către Cruce;
– Doamne-ajută-ne să mergem
calea Ta cea dulce.

Şi intraţi pe uşa strâmtă
către Biruinţă
cum Hristos a mers în slavă
doar prin suferinţă.
Largă-i uşa, lată-i calea
care duc la moarte,
vai de cei ce-aleg această
blestemată soarte;
– Doamne, nu lăsa s-alegem
calea către moarte. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 14 septembrie:

„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui! Faceţi cunoscut printre popoare isprăvile Lui!“ (Psalmi 105, 1).

bibliaCea dintâi şi cea mai mare datorie a Bisericii lui Hristos a fost să asculte porunca Lui, spusă mereu, din cele dintâi zile şi până în cele din urmă:
„Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, bote-zându-i în numele Tatălui şi al Fiului, şi al Sfântului Duh,
apoi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit Eu!…“ (Mat. 28, 19-20).
Duceţi-vă printre popoare, vestiţi, botezaţi şi învăţaţi!…
Şi, din cele dintâi zile ale ei, aşa a făcut Biserica Vesti-toare.
De aceea atâtea neamuri, altădată păgâne, au auzit, s-au botezat şi învaţă ceea ce a poruncit Domnul, stăruind în ascultarea voii lui Dumnezeu cu tot preţul jertfelor şi al iubirii ei.

Toată istoria vieţii, adică a realizărilor şi jertfelor creştine în slujba vestirii lui Hristos, este dovada curatei ascultări pe care Trupul lui Hristos a dorit s-o arate Capului său.
De la Înălţarea Domnului şi până la Venirea Lui din nou, Biserica cea vie a lui Hristos a făcut şi va face mereu această dumnezeiască slujbă de vestire a Numelui Său Sfânt.
Împlinind astfel cu preţul oricăror jertfe această arzătoare poruncă a Domnului,
în măsură tot mai mare
şi în cercuri tot mai largi,
cu toate mijloacele sale vechi şi noi.
În vremile acestea, cele din urmă, când graba propovăduirii şi vrednicia ei cer de la slujitorii şi vestitorii Domnului nu numai mijloace cât mai noi, ci, mai ales, o râvnă cât mai aprinsă
şi o îndrăzneală cât mai mare,
Hristos reaminteşte şi mai puternic alor Săi porunca Sa mântuitoare: Vestiţi! | Continuare »

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Călan – 22 septembrie 1985

purtarea-crucii-3…De aceea spune Mântuitorul: „Cine vrea să vină după Mine să se lepede de sine”. Sinele acesta este partea cea mai adâncă a omului, de care, dacă omul nu se leapădă, ca să-l înnoiască Hristos până acolo în străfundul inimii şi al fiinţei, de unde ies acele lucruri pe care omul nu şi le poate stăpâni decât când i le stăpâneşte Hristos, dacă cineva nu se întoarce la Dumnezeu atât de adânc, întoarcerea lui nu-i adevărată; întoarcerea lui este o minciună. La cea dintâi ispită se leapădă, la cea dintâi încercare cade, la cea dintâi greutate se pierde. Dar cel în care Dumnezeu a făcut lucrarea de înnoire în toate părţile, până în cea mai adâncă parte a fiinţei sale, curăţindu-i şi inconştientul lui, acela nu se mai poate lepăda niciodată, pentru că la temelia, adică în adâncul fiinţei lui S-a aşezat Hristos, [El] a pus puterea Lui şi l-a transformat total. Acest om este un om credincios nu numai când este văzut de cineva şi când conştientul lui îl avertizează că-i observat. Acel om e credincios nu numai când sunt în joc interesele lui mai puţin importante; acest om este credincios şi când este ameninţat de primejdia morţii şi a nenorocirii celei mai mari. Pentru el, a trăi este Hristos şi a muri este un câştig. Pentru el nu există altă soluţie şi altă alternativă la Hristos decât moartea. Nu există altceva care să-l poată clinti şi să contrabalanseze în viaţa lui, şi să cântărească mai mult decât Hristos. Nici banii, nici gloria, nici slava lumii, nici avuţia, nici viaţa, nici moartea nu cântăresc pentru un astfel de om cât Hristos. Pentru că adâncul lui, inconştientul lui, adică cea mai adâncă parte şi temelia vieţii lui este curăţită şi stăpânită de Hristos. Astfel de oameni doreşte Dumnezeu.
Ei, astfel de oameni, curăţiţi şi sfinţiţi, în stare să suporte martiriul, mucenicia, jertfa, suferinţele, n-au fost mulţi niciodată în Biserica lui Dumnezeu. Dar când a fost vorba de preţul cel mare pentru mântuirea lumii, pe astfel de oameni, pe lângă Fiul Său cel preaiubit, i-a sacrificat Dumnezeu. Pentru mântuirea noastră a tuturor a murit nu numai Fiul lui Dumnezeu cel mai sfânt, ci şi fiii lui Dumnezeu cei mai sfinţi, de-a lungul istoriei omenirii, de-a lungul istoriei Bisericii, mai ales. Începând cu Sfântul Ştefan şi până la cel din urmă sfânt care va mai muri pentru slava lui Dumnezeu şi pentru împlinirea planului său de mântuire a omenirii, toţi aceştia alcătuiesc preţul cel mare al lui Dumnezeu adăugat la Jertfa Fiului Său pentru mântuirea omenirii acesteia. În acest preţ au fost implicaţi şi cuprinşi atât de mulţi martiri şi sfinţi! Ei s-au unit cu Hristos. Identificându-se total cu misiunea Lui, s-au identificat şi cu jertfa Lui. Aşa cum s-a identificat Ana cu jertfa lui Manole. Şi jertfa Anei cu jertfa lui Manole au reuşit să realizeze o operă nemuritoare, de care oricând te apropii să te cutremuri de puterea, de preţul, de jertfa care s-a cerut acolo pentru ca aceasta să dureze. | Continuare »

Oastea Domnului are de la Dumnezeu două mari daruri: frăţietatea şi voluntariatul. Mulţi dintre noi ne-am obişuit atât de mult cu aceste două sintagme, că nu ne mai oprim asupra sensului lor şi trecem nepăsători mai departe. Dar sunt şi mulţi oameni care rămân uimiţi de profunzimea şi de dragul cu care aceste două mari daruri ne leagă, de felul cum, în cadrul Oastei, ne considerăm noi fraţi, cum deschidem noi uşile şi inimile, şi găzduim, şi cinstim oameni faţă de care nu avem nici o legătură de rudenie sau de apropiere firească.
Sunt atât de mulţi oameni singuri pe lumea asta. Oameni răniţi de răutatea celorlalţi, oameni părăsiţi de cei dragi, oameni complexaţi de diferite neputinţe, nemângâiaţi în singurătatea lor, oameni dispreţuiţi de ceilalţi… Dar noi ne ştim unii altora nevoile, ne dorim, ne aşteptăm, ne îngăduim, ne cinstim unii pe alţii, ne bucurăm unii de alţii, ne acopeim unii pe alţii, ne purtăm poverile unii altora şi suferim unii pentru alţii. Chiar dacă uneori abia ne cunoaştem din vedere.
Frăţietatea, părtăşia frăţească, dragostea de fraţi în cadrul Oastei Domnului, este una dintre cele două respiraţii specifice ale acesteia. Cealaltă este voluntariatul. Şi frăţietatea aceasta se înfăptuieşte voluntar. Este iniţiatoare de voluntariat, cum este şi rodul acestuia. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 13 septembrie:

„În veci să ţină slava Domnului! Să Se bucure Domnul de lucrările Lui!“ (Psalmi 104, 31).

bibliaNu este faptă sau cuvânt al nostru de care să nu se bucure cineva!
De unele se bucură satana,
de altele Se bucură Domnul.
De unele se bucură stricăciunea,
de altele se bucură virtutea.
De unele se bucură cei răi,
de altele se bucură cei buni…
Nu există om de care să nu se bucure cineva.
Nu există viaţă sau moarte de care să nu aibă cineva un folos.
Nu există nimic din care să nu aibă cineva un câştig sau o bucurie.
Dar nu este tot una pentru noi dacă bucurăm cu faptele şi cu vorbele noastre pe Domnul – sau pe diavolul!

Desigur, noi putem sluji după voie: ori lui Hristos, ori lui satana.
Putem face ori binele, ori răul,
putem să binecuvântăm Numele Domnului Dumnezeu sau putem să-L blestemăm.
Dar dacă acest lucru pare acum, pentru mulţi, fără prea mare însemnătate, vine ziua când se va vedea totuşi cât de mare a fost.
Vine Ziua când se va vedea cât de deosebit lucru a fost a-I sluji lui Dumnezeu sau a nu-I sluji (Mal. 3, 18).
A-L bucura pe Dumnezeu sau a-L întrista.
A folosi lui Hristos sau a folosi diavolului. | Continuare »

Tu FACI…

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 12 septembrie:

„Tu faci să ţâşnească izvoarele în văi, şi ele curg printre munţi“ (Psalmi 104, 10).

bibliaSlavă nemărginită şi veşnică, slavă Ţie, Doamne!
Slavă mereu nouă şi mereu mai înaltă Puterii şi Înţelepciunii Tale, Doamne,
căci Tu faci tot ce este văzut şi nevăzut,
mărginit şi nemărginit,
înlăuntrul şi în afara noastră!
Slavă Ţie, prin Care s-a născut lumina, din care au izvorât Viaţa, Frumuseţea şi Bucuria, în ceruri şi sub ele!
Pe pământ şi sub el.
Pe ape şi sub ele.
Slavă Ţie, Care lucrezi neîncetat (Ioan 5, 17),
făcând tot ceea ce noi putem vedea, simţi sau numai bănui!
Care faci tot ceea ce noi nu putem nici vedea, nici simţi şi nici bănui măcar!
Tot ceea ce putem să pricepem numai prin credinţă (Evrei 11, 3)
şi tot ceea ce nici măcar prin credinţă nu putem! (Efes. 3, 20). | Continuare »

Tu EŞTI!

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 11 septembrie:

„Binecuvântă, suflete, pe Domnul! Doamne Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare! Tu eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie!“ (Psalmi 104, 1).

bibliaA încerca să dovedeşti ceea ce este mai limpede şi mai văzut ca orice, i s-ar părea oricui cea mai zadarnică muncă;
ar fi cea mai lipsită de înţelepciune şi de folos osteneală
şi ar dovedi cea mai scăzută părere despre ascultători.
Ce ar însemna să încerci a-i dovedi cuiva că este soare pe cer, când lumina şi binefacerile lui se văd şi se simt pretutindeni şi de către orice vietate?
Ce ar însemna să dovedeşti cuiva că există aerul care nu se vede şi nu se poate pipăi,
dar fără de care nu poate exista nimic? | Continuare »

Traian Dorz

purtarea-crucii1Iubește-ți crucea ta și-o poartă,
oricât de aspră ţi-ar părea,
căci şi cea mai amară soartă
odată ţi-o-ndulceşti cu ea.

Când va veni singurătatea
şi prea din greu ţi-o vei purta,
ca de-al soţiei sân preadulce,
să te-alipeşti de crucea ta.

Când, cu puterile sleite,
nici s-o târăşti n-ai mai putea,
prin cele mai de jos ispite,
mergi sprijinit de crucea ta.

Când se va năpusti furtuna
şi nici un scut nu vei avea,
cu-ncredere întotdeauna,
te-adăposteşti sub crucea ta. | Continuare »

Crucea nu este chip cioplit

Traian Dorz, Mărgăritarul ascun – din capitolul MĂSURA CEA BUNĂ ÎN TOATE

[…] 9. Nu-ţi face părerea înainte de a asculta, ci după! Ascultă mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu şi apoi spune „da“. Nu spune „da“ sau nu spune „nu“ înainte de a asculta tu însuţi ce spune Hristos despre El sau despre tine. Ascultă mai întâi cuvântul fratelui tău şi apoi fă-ţi o părere despre el. Nu spune „ştiu“ înainte de a şti bine.

10. Crucea nu este chip cioplit. Nici icoanele sfinte nu sunt aşa. Nu crede şi nu spune rău înainte de a gândi bine. Iată, însuşi Moise, care a adus legea cu porunca împotriva chipurilor cioplite, cel dintâi el însuşi a făcut un chip cioplit şi l-a înălţat în faţa poporului, ca un simbol al lui Hristos. Şi totuşi nimeni nu l-a învinuit pentru asta.
Depinde cu ce scop faci aceasta. Depinde ce simţământ te îndeamnă să o faci. Şi cu ce scop spui.

11. Cuvântul Sfânt nu-i numai cuvinte, ci el este duh şi viaţă. Dacă îl asculţi numai cu urechile, şi nu cu inima ta, el se preface în tine vorbă şi vânt. Dacă îl asculţi cu duhul, el se preface în tine Duh. Dacă îl asculţi cu viaţa, el se preface în tine Viaţă.

12. Este scris: Dumnezeu îl scapă pe cel nenorocit prin chiar nenorocirea lui. Ceea ce omul consideră că e nenorocire a lui este de fapt mijlocul prin care Dumnezeu îl scapă de marea nenorocire a pierzării şi osândei lui veşnice. O, dacă am învăţa noi toţi să privim aşa la orice nenorocire prin care trecem!

13. Mântuirea noastră – primirea făgăduinţei ei – stă în harul lui Dumnezeu şi în credinţa noastră ascultătoare de acest har.
Mântuirea noastră – dobândirea ei – stă în lucrarea noastră neprihănită pentru păstrarea noastră în ea… şi în munca noastră pentru mântuirea altora.

TAINA CRUCII

Traian DORZ

Verticală ce coboară şi, întors, uneşte Sus,
şi Orizontală care-ncercui Răsărit şi-Apus,
Linie de coborâre de la Slavă spre Noroi,
trăsătură de unire largă dintre noi şi noi,
coborâre luminoasă de la Cer pân’ la Atom,
legătura-mbrăţişării dulce dintre om şi om,
punte pe eterne-abisuri, ocolind desăvârşit,
este Linia şi Cercul, şi Sfârşit, şi Nesfârşit.
Este Unu şi Mulţimea, este Clipă şi Etern,
Sabie Cerească-ntinsă din Nălţime spre Infern,
Taină şi Simbol, şi Jertfă, Stâncă de nebănuit,
Semn de teamă şi putere, Steag pe veci nebiruit,
Cheie care cele patru margini ale lumii-nchizi,
Braţul Milei şi Dreptăţii care mântui sau ucizi,
Viu Izvor al mântuirii pentru vii şi pentru morţi
– Cruce, slava cui te poartă,
slavă Celui care-L porţi!

Sus = Înţelepciunea

Nordul, Punctul unic, nalt şi neclintit,
toate către dânsul merg necontenit,
după el se-ndreaptă toate câte sunt,
Infinitul Nordic: Locul cel Preasfânt.

Nemişcatul Nordic: Adevărul drept,
Muntele Ştiinţei Celui Prea-nţelept,
Marea strălucirii Celui Peste Tot
toate-arzând din Unul Veşnic Savaot. | Continuare »

… atât de mult a iubit Dumnezeu lumea

… În Evanghelia de astăzi e cuprinsă cea mai minunată Evanghelie, după [cea din] Ziua Învierii, din toate Evangheliile anului. Dacă veţi citi capitolul 3 de la Sfântul Evanghelist Ioan, veţi da acolo peste unele dintre cele mai minunate versete ale Cuvântului lui Dumnezeu, provocate de întâlnirea lui Nicodim cu Mântuitorul. Ar fi multe de vorbit despre lucrurile acestea, adevăruri foarte necesare pentru noi. Dar timpul, ceasul acesta ne zoreşte şi obligaţia să ne prezentăm la timp la sfânta biserică pentru Taina Cununiei nu ne dă voie să vorbim aşa de pe larg şi aşa de adânc, şi aşa de amănunţit cum s-ar cuveni despre aceste lucruri. Dar dacă veţi citi capitolul 3 din sfânta Evanghelie după Ioan, care este unul dintre cele mai rău interpretate, în înţelesul lor, de către foarte mulţi, veţi vedea că prima parte, până la versetul 10, 12, este ocupată de problema naşterii din nou, de care era frământat Nicodim când a venit noaptea la Iisus. Ce mare lucru este acesta! Frământarea naşterii din nou să te aducă la Iisus şi să stai de vorbă cu Cuvântul Lui este unul dintre cele mai minunate lucruri. Nicodim a venit noaptea atunci la Iisus. Şi fiecare cuvânt din tot ce scrie acolo cu privire la aceasta este foarte important.
N-avem timp să stăm de vorbă… Ar trebui zile întregi să dezbatem amănunţit şi să medităm profund la aceste adevăruri foarte necesare pentru noi, pe care cei care nu le cunosc, răstălmăcindu-le ca şi pe celelalte Scripturi, o fac spre pierzarea şi rătăcirea lor.
Deci prima parte vorbeşte despre naşterea din nou, cuvinte adresate lui Nicodim. După aceea urmează un cuvânt minunat al Mântuitorului, în care e cuprinsă şi Evanghelia de astăzi… (Şi dacă întârziem zece minute, se merită să întârzii pentru nişte lucruri pe care nu oricând le poţi afla.) Deci începând cu versetul 13 se începe vorbirea Mântuitorului către Nicodim. Şi cuvintele acestea cuprinse în versetele acestea despre naşterea din nou, despre faptul că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” şi despre celelalte adevăruri, până la versetul 21, sunt cuvintele lui Hristos. Cuvintele acestea Hristos le-a spus. Domnul şi Mântuitorul nostru Hristos. Versetul 16 din capitolul 3 de la Ioan, care este versetul de aur, cel mai strălucit verset din toată Scriptura, a fost spus de gura lui Hristos, Mântuitorul nostru. Şi El vorbeşte aici despre semnul ridicat de către Moise în pustie. Ce era acest semn? | Continuare »

Traian DORZ, din meditaţii la Apostolul din Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci

„ În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume.“ (Galateni 6, 14)

Orice cruce văzută sau nevăzută, materială sau duhovnicească, reală sau simbolică este Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, fiindcă El este Singurul Mântuitor răstignit pe Cruce pentru mântuirea noastră.
Deci, oriunde vezi semnul unei Cruci, îţi şi apare pe ea imaginea lui Iisus cel Răstignit. E cu neputinţă să vezi altceva sau pe altcineva pe Cruce, decât pe Iisus.
De aceea crucea nu poate fi despărţită de Hristos şi nici Hristos despărţit de Cruce.
După cum nu există Hristosul Adevărat fără Cruce, tot aşa nu există Crucea fără Hristos.

Crucea Domnului nostru Iisus Hristos nu este numai crucea în înţelesul ei spiritual: Jertfa Lui cea tainică şi nevăzută.
Ci Crucea Lui este şi semnul ei văzut, concret, material, fiindcă nu este nici un lucru abstract care să nu aibă şi forma lui concretă. Nici un lucru duhovnicesc care să nu aibă şi înfăţişarea trupească.
Sufletul nostru cel nevăzut are şi trupul lui cel văzut.
Cuvântul lui Dumnezeu cel nevăzut are şi Scriptura, cartea, forma lui văzută.
Trupul lui Hristos şi Sângele Său cele nevăzute au şi ele pâinea şi vinul, forma lor cea văzută (I Cor 10, 16).
Oricine dispreţuieşte trupul cuiva, îi dispreţuieşte aceluia împreună cu acesta şi sufletul său. Fiindcă nu pot fi despărţite unul de celălalt.
Oricine batjocoreşte forma văzută a Cuvântului lui Dumnezeu, Biblia, îi dispreţuieşte în acelaşi timp şi Cuvântul cel nevăzut, fiindcă acel Cuvânt este concretizat în Cartea aceasta.
Tot aşa este şi cu Împărtăşania. Şi tot aşa este şi cu Crucea. Nu se poate despărţi înţelesul unic al acestor două feţe ale aceluiaşi lucru. Cum nu se poate despărţi faţa de spate, partea umbrită de cea luminată, ceea ce se vede de ce este nevăzut. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 10 septembrie:

„Omul! Zilele lui sunt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe câmp“ (Psalmi 103, 15).

bibliaO, dacă ar vedea omul trăind ceea ce vede murind!
Dacă ar căpăta înainte cunoaşterea pe care o capătă în urmă!
Şi dacă ar avea în moarte prilejurile pe care le-a avut în viaţă!
Ce căi curate ar croi oamenii cu picioarele lor
şi ce urme luminoase ar lăsa ei pe pământ!
Ce înţelepciune ar străluci din toate cuvintele oamenilor şi ce lucrări ar izvorî din sfinţenia seriozităţii lor!
Ce binefaceri ar face omenirea
şi ce rai ar fi întreg pământul!…
Dar omul uită cât de trecător este…
şi nu vrea să se gândească la grabnica lui ofilire,
nici nu vrea să preţuiască viaţa adevărată şi veşnică spre care Dumnezeu caută să-i îndrepte privirile prin toată trecerea şi veştejirea celor din jurul său!

O om, o frate om, priveşte la floarea de pe câmp,
înconjurată de nenumărate semene ale ei, dar singură în rostul său! | Continuare »