![[MINUNEA DIN PEŞTERA… SUFLETULUI]](http://comorinemuritoare.ro/bLOGOS/wp-content/uploads/2011/12/Nasterea-Sibiu.jpg)
Ioan MARINI
(…) Şi aleargă păstorii la peşteră şi acolo iată un Prunc mic culcat în iesle. Şi sufletul lor a înţeles îndată minunea ce s-a întâmplat.
Veniţi să alergăm şi noi cu păstorii la peştera din Vifleem. Veniţi să vedem şi să învăţăm să şi pentru noi Se naşte azi Fiul lui Dumnezeu.
Iată-L, zace în umilire în staulul de vite, culcat pe fân… Şi cu mânuţele Sale ne cheamă să alergăm la ieslea Sa. „Pace vouă… Pace vouă”, sunt cuvintele Lui. „De ce Mă urâţi? De ce nu Mă iubiţi, căci Eu v-am iubit pe voi? Tocmai pentru a voastră mântuire M-am pogorât din cer. Iată în ce grajd M-am umilit, pogorându-Mă din lăcaşul strălucitor al cerului…”
Copilul Sfânt din peştera Vifleemului ne învaţă să ne iubim aşa cum El ne-a iubit pe noi, să ne smerim cum El S-a smerit şi să ne mântuim sufletul, căci tocmai de aceea a venit El pe pământ.
Să ne mântuim, iată şi rostul nostru în lume.
Iată deci că sărbătoarea Naşterii Domnului trebuie să fie o sărbătoare a sufletului nostru! Trebuie să fie o naştere şi o renaştere a sufletului nostru. Mântuitorul S-a născut în peştera din Vifleem, dar El trebuie să Se nască şi în sufletele noastre. Altfel această minune a naşterii Lui n-ajunge nimic şi nu plăteşte nimic pentru noi. | Continuare »
Prin naşterea în lumea asta noi am venit într-un exil,
Tu ne-ai trimis pentru-o slujire – şi timpul rânduindu-ni-l.
Când slujba noastră şi când timpul cel hotărât va fi-mplinit,
noi, fericiţi, ne vom re-ntoarce la locul drag făgăduit.
Dar chiar şi-aici, ce dulci popasuri ne-ai rânduit din când în când,
ce minunat ne-a fost tot drumul spre muntele slăvit urcând,
de-am fi ştiut privi nainte cum ştim acum privi napoi
cu cât mai plin de bucurie şi-ncredere-ai fi mers cu noi!
Şi-acum când ceva ni se-ntâmplă şi trec prin noi nişte fiori,
deşi nu ştim nimic nainte, stăm liniştiţi şi-ncrezători;
va fi, sau nu va fi, – Tu Singur ştii numai ce ne-ai rânduit,
la ce răscruce stăm! – şi totuşi ce pace ne-ai statornicit!
De câte ori am fost nainte la vreo răscruce ca acum
eram atât de plini de teamă şi ne feream de-acest greu drum,
iar azi, când asta, omeneşte, ar fi să fie şi mai grea,
cu câtă linişte ne umpli fiinţa chiar privind la ea!
Nu-i oare chiar şi asta, Doamne, un semn dumnezeiesc şi sfânt
că tot ce ni se-ntâmplă-i planul ce-l ai cu noi pe-acest pământ?
Şi chiar încrederea cea tare ce-ai pus-o-n noi în voia Ta
nu-i oare tocmai ea dovada că Tu eşti Cel Ce vei lucra? | Continuare »
Într-o noapte neuitată a venit la noi Iisus,
împlinind făgăduinţa ce prin înger s-a adus,
ca să facă mântuire pentru neamul omenesc,
după cum făgăduise mila Tatălui ceresc,
şi s-arate tot ce Duhul Sfânt grăise prin profeţi,
că Fecioara o să nască pe-Mpăratul Noii Vieţi;
că Mesia o să vină, întrupându-Se-ntre noi,
să ne mântuie din moartea şi osânda cea de-Apoi.
…Trei păstori, în câmp, de strajă împrejurul turmei stând,
au văzut din cer un înger… şi-apoi alţii mulţi cântând.
Şi-auzind că Se născuse Pruncul Sfânt Mântuitor,
plini de-o sfântă bucurie, colindară toţi în cor:
O, ce Veste Minunată
lângă Vifleem s-arată,
cerul strălucea,
îngerul venea
pe-o rază curată.
Minunatele noastre colinde sunt încă una din frumuseţile sufleteşti ale poporului nostru. Sărbătoarea Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos este sărbătoarea bucuriei pentru toate popoarele, după cum a fost profeţit despre El, prin Duhul Sfânt, prin chiar glasul Sfintei Fecioare Maria, Maica Sa, când a zis ea: „…şi îndurarea Lui se va întinde din neam în neam peste cei care se tem de El” (Lc 1).
Pentru că îndurarea lui Dumnezeu s-a întins şi peste poporul nostru, trebuie şi din mijlocul lui să se înalţe glasurile pline de bucurie ale noastre, ale tuturor, spre lauda şi preamărirea Numelui Său cel Sfânt. Ale noastre, ale tuturor celor ce cunoaştem şi recunoaştem că orice dar bun şi desăvârşit se pogoară peste noi de la Dumnezeul nostru, Părintele luminii, prin preaiubitul Său Fiu, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. | Continuare »
Traian Dorz
– program de Crăciun pentru copii – (aici în format PDF)
Slăvit să fie Domnul!
Mai înainte de a începe programul, toţi copiii care vor lua parte în coruri (îngeraşii, păstorii, magii, copiii), într-un cor unic, cu ramuri verzi în mâini, vor începe frumos cântarea de mai jos. În timpul cântării, copiii vor legăna frumos ramurile verzi într-o parte şi în alta.
VENIŢI, COPII DIN LUME!
Veniţi, copii din lume,
cu ramuri de măslin,
slăviţi al Păcii Nume
şi Soarele-i Divin,
vestiţi din ţară-n ţară,
cântaţi din neam în neam,
în cinstea Lui răsară
al Păcii verde ram. (bis) | Continuare »
După chip și asemănare
„Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră“ (Gen. 1, 26)!
De la „chip“ şi până la „asemănare“, în intenţia creaţiei originare, nu trebuia să fie decât un pas: ascultarea, acordul voii omului cu voia lui Dumnezeu. Neascultarea lui Adam l-a transformat într-un proces lung şi anevoios, care însă n-a anulat împlinirea scopului divin, ci l-a amânat şi la complicat numai. Dar i-a dat o valoare net superioară. A fost necesară o a doua creare a omului sau o restaurare a sa în Hristos – realizată prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu pe pământ. Fericirea primordială a omului a fost zădărnicită prin păcat, dar fericirea reintegrării omului în sfera iubirii lui Dumnezeu prin înfierea sa, va fi incomparabil superioară celei dintâi; aceasta va dura veşnic, căci răscumpărarea unică adusă de Hristos, are ea însăşi valoare eternă.
Toate actele mântuitoare ale Fiului lui Dumnezeu capătă pentru creştinul autentic o va-loare etenă şi nepreţuită, fiind săvârşite de singurul Om desăvârşit, de Omul în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului. Numai în Iisus Hristos ca Dumnezeu şi ca Om totodată, firea umană a putut fi îndumnezeită la modul absolut, deoarece era unită strâns cu dumnezeirea Sa. Astfel, cu firea Sa divină care o desăvârşea pe cea umană, dar şi cu firea Sa umană care, în mod treptat, pătimea îndumnezeirea, Hristos Şi-a dus la desăvârşire trupul Său, pentru a putea şi noi, în comuniune cu El să ne sfinţim, până la atingerea staturii deplinătăţii în Hristos (Ef. 4, 13).
Întruparea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pe pământ constituie temeiul îndumnezeirii noastre şi totodată o chemare necontenită de a-L întrupa tot mai mult pe Hristos, prin Cuvân-tul şi Euharistia Bisericii, în făptura noastră, spre a putea fi părtaşi apoi la Patimile, Moartea şi Slăvita Sa Înviere, şi la Înălţarea Sa de-a dreapta Tatălui într-o nesfârşită Cincizecime, prin fiiţarea noastră întru Hristos prin Duhul Sfânt.
„Două bunuri ne aduce nouă harul cel sfânt prin Botezul renaşterii… Cel dintâi ni se dăruieşte îndată, căci ne înnoieşte în apa însăşi şi luminează toate trăsăturile sufletului, adică «chipul» nostru, spălând orice pată a păcatului nostru. Iar celălalt aşteaptă să înfăptuiască împreună cu noi ceea ce este «asemănarea». Deci când începe mintea să guste întru multă simţire din dulceaţa Prea Sfântului Duh, suntem datori să ştim că începe harul să zugrăvească peste chip, asemănarea“,[1] … înflorind o virtute prin alta şi înălţând chipul sufletului din strălucire în strălucire până dobândeşte asemănarea.
Primul „bun“ pe care ni-l aduce harul Botezului este deci sfințirea chipul, adică sfințirea gândirii, sfințirea simțirii și sfințirea liberei voințe. Apoi, al doilea „bun“ pe care-l primim la Botez este posibilitatea asemănării, prin nașterea din nou, când „începe mintea să guste întru multă simţire din dulceaţa Prea Sfântului Duh“. | Continuare »
Fiul lui Dumnezeu nu află nici azi case sufleteşti unde să Se nască
Pr. Iosif TRIFA, «Glasul Dreptăţii» nr. 11 / 25 dec. 1937, p. 5
Evanghelia Naşterii ne spune că Iosif şi Maria, „săvârşind călătoria”, n-au aflat în Vifleem „gazdă” unde să Se nască Fiul lui Dumnezeu (Lc 2, 7). Mântuitorul lumii n-a aflat nici o casă şi nu L-a primit nici o „gazdă”. Pentru El nu era loc. Abia pe urmă, atare om sărac L-a poftit în grajdul dobitoacelor sale.
„Văd că sunteţi osteniţi şi sălaş nu aflaţi – va fi grăit omul acela – poftim, intraţi în grajdul meu.”
„Într-un grajd?” – se va fi întrebat Iosif. Dar ce era să facă?
Au intrat înăuntru şi pe urmă grajdul s-a umplut de lumină mare.
Ah, ce lucru grozav s-a petrecut în noaptea Naşterii! Fiul lui Dumnezeu a trebuit să Se nască în ieslea unui grajd. Dar, vai, acest lucru grozav se petrece şi azi. Pentru Fiul lui Dumnezeu nici oamenii de azi n-au loc. Pentru Evanghelie, nici creştinii de azi n-au loc. Au loc pentru toate cele; au loc pentru tot felul de plăceri şi desfătări lumeşti, dar când e vorba să-L primească cu adevărat pe Iisus în casa sufletului lor nu mai au loc.
Iisus, Copilul cel Sfânt, umblă şi azi de la casă la casă, de la gazdă la gazdă, întrebând după sălaş. El caută şi azi case sufleteşti în care să Se nască şi să renască la o viaţă nouă pe cei din ele. El umblă şi azi de la casă la casă, zicând: „Iată, stau la uşă şi bat” (Apoc 3, 20). | Continuare »
Traian DORZ, Cântarea, ca meditaţie
Abia în zilele deosebite şi-n locurile curate ne dăm seama cât de curaţi ne cere Dumnezeu să fim noi, spre a fi vrednici de a sta împreună cu El şi cu ai Lui în atmosfera curată şi înaltă a prezenţei lui Dumnezeu, în ceasurile înalte ale transfigurării lui Hristos.
În ceasul ceresc al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, în noaptea tainică a marii schimbări la Faţă a lui Dumnezeu în Betleem, dintr-un Dumnezeu nemărginit, Se transformă într-un copilaş neputincios, când, dintr-un Împărat veşnic, Se preface un rob smerit şi când, din Stăpânul nemărginitelor bogăţii, primeşte sărăcia unui grajd – care trebuie să fi fost cu un miros nespus de greu, ca orice grajd, şi, mai ales, grajdul de om sărac.
Mai târziu, după ce ucenicii Domnului începuseră să-L cunoască pe El şi să-L recunoască a fi Fiul lui Dumnezeu, poate că nu au rămas prea uimiţi când, pe Muntele Taborului, El S-a schimbat la Faţă înaintea lor, îmbrăcând, pentru un ceas, chipul luminii şi al slavei, care Îi era în firea Lui dumnezeiască slava din veşnicii.
După aceea, când, la Învierea Lui slăvită din morţi şi după această Înviere, El li S-a arătat iarăşi ucenicilor Săi şi multor altora, în acel dumnezeiesc fel pe care ei începuseră să I-l recunoască, Hristos Mântuitorul desigur că a fost minunat şi că de fiecare dată ei, toţi care-L priveau, au rămas uimiţi, au rămas muţi de mirare şi de adoraţie pentru El. | Continuare »
|
|
 |
O, fraţii şi surorile mele, veniţi să ne apropiem toţi, veniţi să ne aprindem toţi, veniţi să ne apropiem mai treji şi să ne uităm mai bine la ieslea minunată, la Chipul minunat şi la felul minunat în care vine la noi Marele nostru Împărat şi Răscumpărător Iisus Hristos. Veniţi să ne apropiem cutremuraţi, să îngenunchem ca păstorii şi ca magii minunaţi, căci toată măreţia acestei minuni nu poate fi văzută altfel decât din genunchi; toată frumuseţea ei nu poate fi privită altfel decât printre lacrimi şi toată slava şi răscumpărarea adusă de ea nu poate fi primită altfel decât printr-o naştere din nou, printr-o transformare cerească, ca a lui Hristos, dar în sens invers: El S-a născut din Dumnezeu pentru lume, noi să ne naştem din lume pentru Dumnezeu; | Continuare »
