„Aflarea, trăirea şi vestirea lui Iisus cel Răstignit“

În gândul lui Dumnezeu, profetul şi preotul au fost fraţi şi au rămas fraţi. Slujbele lor sunt surori şi trebuie să rămână surori, pentru că ele se întregesc fericit una pe alta, aşa cum cei doi soţi binecuvântaţi de Dumnezeu devin unul, întregindu-se reciproc.
Şi profetul şi preotul sunt mari. Totuşi, dintre acestea două, slujba profetului este cea mai mare. Însuşi Mântuitorul S-a arătat mai întâi ca Profet, apoi ca Preot.
Profet a fost totdeauna, Preot a fost doar o singură dată, când S-a adus ca Jertfă pe Sine Însuşi pe altarul Crucii de pe Golgota, pentru ispăşirea tuturor păcatelor întregii lumi (Evrei 9, 24-26).

Un adevărat preot al lui Hristos, având cele două însărcinări, va şti, la fel, întotdeauna, să dea prima însemnătate slujbei de profet… Să o facă pe cea de a doua ascultătoare de cea dintâi.
Pe cea mai mică, ascultătoare de cea mai mare… Pe cea a celor văzute, ascultătoare de cea a celor nevăzute.
Aşa a făcut Părintele Iosif Trifa. El a înţeles bine voia lui Dumnezeu şi a urmat cu o deplină ascultare pilda şi porunca lui Hristos în privinţa aceasta.
Prin tot cuvântul său, acest trimis al lui Hristos a ţinut să arate acest mare adevăr pe care el l-a înţeles prin descoperire dumnezeiască. El s-a adresat mai ales fraţilor săi, preoţilor, pentru a-i trezi la această cerească datorie… În mărturisirile sale despre cum şi-a înţeles el datoria de preot, sunt arătate în chip zguduitor aceste adevăruri. Toată slujba lui preoţească a fost, în cea mai mare parte a ei, o slujbă de profet. Adică el a ştiut să-i dea acestei slujbe întâietatea voită de Dumnezeu.
Prin aceasta n-a dispreţuit-o pe cealaltă, ci abia atunci şi-a împlinit-o cu adevărat. | Continuare »

LUMINA MEA SE LUPTĂ

Traian DORZ, din CÂNTAREA VEŞNICIEI

Lumina mea se luptă cu cel mai negru nor
ce vine să alunge din fraţii mei sărutul
şi lupt cu preţul vieţii să-ntorc privirea lor
să desluşească Stâlpul-de-Flăcări: Începutul.

Durerea mea se luptă cu ochii lor vrăjiţi,
căci singuri merg la fiara ce-i sfâşie şi-i pradă
şi-aşa-s de orbi, sărmanii, că nu pot fi opriţi
şi nici nu pot s-asculte, şi nici nu pot să vadă!

Şi rugăciunea-mi luptă cu duhul cel mai rău,
pătruns cu viclenie în casa maicii sfinte,
şi inima-mi se rupe când văd veninul său
cum arde şi-ntinează altare şi morminte.

Şi deznădejdea-mi luptă cu cel din urmă crez
că-n ultima clipită se vor trezi-nşelaţii…

– Ajută-mă, o Doamne, să nu descurajez
pân’ au să se trezească şi-au să-nţeleagă fraţii!

Cât de înfiorător a fost şi pentru noi la început cuvântul suferinţă! Dar pe urmă, ce înţeles divin i-a dăruit Hristos acestui cuvânt pentru noi şi între noi!
Lucrarea Oastei Domnului a fost de la început suferinţă nu numai pentru că omul prin care a iniţiat-o şi a adus-o Dumnezeu între noi a fost un om al suferinţei toată viaţă lui, ci şi pentru că – prin toată istoria ei, prin toată propovăduirea ei, prin toată solia ei – această Lucrare a Oastei Domnului a ars în mijlocul Bisericii şi al naţiunii noastre ca o flacără sacră, alimentată din însăşi fiinţa ei şi aducând lui Dumnezeu propria sa jertfă. Ea este şi instrumentul, şi sunetul. Şi altarul, şi jertfa. Şi rugul, şi flacăra acestui rug, arzând singură din sine şi mistuindu-se singură pe sine prin Hristos şi pentru El.
Solia Oastei este una veche, nu una nouă. Ea fusese adusă de Hristos şi strigată prin toate veacurile de înaintaşii noştri sfinţi. Oastea nu învaţă nimic nou, ci doar înlătură gunoaiele păcatului depuse de vremuri şi de nepăsare peste aurul adevărului lăsat nouă moştenire.
Aceste gunoaie nu pot fi înlăturate decât cu foc.
Şi atunci solia a izbucnit ca o flacără a Duhului Sfânt, iar purtătorii ei au devenit ca nişte aruncătoare de flăcări împotriva a tot ce era şi este gunoi adunat peste aurul lui Hristos din Biserica, din credinţa şi din viaţa noastră.
Oastea Domnului spune sectarismului: Nu trebuie să părăseşti Biserica, ci păcatul!
Nu trebuie să vă schimbaţi cultul, ci inima…
Nu trebuie să luptaţi împotriva semnului Crucii, sau împotriva Împărtăşaniei, sau împotriva cinstirii Maicii Domnului, ci împotriva păcatului, a fărădelegii, a neascultării.
Şi de aceea Oastea Domnului este urâtă şi prigonită de duhul sectarist.

Dar Oastea Domnului spune şi formalismului: Nu spurcaţi Biserica lui Dumnezeu cu obiceiurile diavolului!
Nu necinstiţi slujbele sfinte cu lăcomia de bani!
Nu beţi şi paharul lui Dumnezeu, şi paharul dracilor!
Nu înjosiţi Duhul, înălţând litera!
Nu răstigniţi pe Hristos, alegând pe Baraba!
Şi de aceea Oastea Domnului este urâtă şi prigonită şi de către duhul formalist. | Continuare »

judecata infricosataPr. Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor de peste an

Un om m-a întrebat odată despre credinţa mea în viaţa cea viitoare. I-am răspuns că eu cred în viaţa cea de veci şi în Judecata cea de Apoi nu numai pentru că spune Credeul acest lucru, ci pentru că am citit cu băgare de seamă Sfânta Scriptură şi am aflat că trei părţi din câte sunt scrise în ea s-au împlinit cuvânt de cuvânt. Toate profeţiile despre Mântuitorul şi toate cele ce scrie Biblia despre timpurile trecute şi despre timpurile noastre s-au împlinit şi se împlinesc slovă cu slovă. Iar, dacă s-au împlinit cele două părţi, de bună seamă, se va împlini şi partea din urmă, partea a treia, cu învăţătura despre viaţa de veci şi Judecata de Apoi. Vai, cum nu citesc oamenii Biblia, Cartea lui Dumnezeu, unde se vede lămurit cum curge viaţa omenirii şi viaţa omului! În Biblie se vede lămurit întreg trecutul şi viitorul omenirii şi al omului. Biblia spune lămurit care este rostul vieţii omului şi care este viitorul lui. Scriptura spune apriat că „după moarte vine judecata“ (Evrei 9, 27). Scriptura spune apriat că Domnul Iisus va veni pe neaşteptate, pe norii cerului, să judece lumea. În capul Cărţii scris este: „Iată, vin (…) ca să dau fiecăruia după faptele sale“ (Apoc. 22, 12). Dacă oamenii ar citi cu luare-aminte Biblia, ar afla că „Ziua Aceea“ e aproape, se apropie. Toate semnele arată că venirea Domnului e aproape. Dar „despre Ziua Aceea sau Ceasul Acela nimeni nu ştie: nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl“ (Marcu 13, 32). De altfel, pentru noi, nici nu are vreo însemnătate mai mare întrebarea: când va veni Fiul Omului? Pentru noi are însemnătate întrebarea: cum ne va afla Ziua aceea? Vai, ce mişcare mare va fi în Ziua când Se va arăta Fiul Omului pe norii cerului! Toţi care se vor afla atunci pe pământ şi toţi care vor fi în mormânt se vor umple de spaimă şi fior. Trâmbiţa Judecăţii îi va chema pe toţi înaintea Domnului. Dar fiorul celor treziţi va fi de două feluri:
1. Ceata celor credincioşi – ceata celor mai puţini care au trăit o viaţă cu Domnul şi Evanghelia Lui – se va umple de fiorul bucuriei. Credincioşii vor striga, bucurându-se: Vine Domnul!… Vine scumpul nostru Mântuitor!… A sosit Cel pentru Care am trăit în lume!… | Continuare »

MAI ESTE-O JUDECATĂ

Traian Dorz

Mai este, la Sfârşit, o Judecată,
cumplita Judecată de Apoi,
căci trebuie pe drept să-şi ia răsplată
cum a lucrat oricare dintre noi.

Noi nu murim când inima-ncetează,
lăsăm în urmă tot ce-am scris şi spus,
dar tot ce dăm la cei ce ne urmează
mereu dă rod când noi de mult ne-am dus.

Avem copii, – şi-i creştem după vrere,
avem elevi, – şi-i învăţăm ce vrem,
avem o turmă-n grijă şi-n veghere
– şi-ntreaga lor răspundere avem.

Căci ei vor fi în lume şi-n viaţă
aşa cum noi le-am spus şi arătat,
iar ei, la fel, aşa vor da povaţă
– şi-un lung popor e-acum de noi format.

Îi creştem buni? – la fel şi ei vor face!
Îi creştem răi? – aşa vor îndruma. | Continuare »

ZIUA JUDECĂŢII DIN URMĂ

O, ce mişcare va fi în ziua cea mare a Judecaţii, când milioane şi milioane de suflete vor sta de faţă înaintea Dreptului Judecător! Şi, o, ce cutremur sufletesc va fi în ziua aceea când se vor deschide cărţile, adică inimile oamenilor, şi se va vedea în ele ca într-o oglindă şi cele bune, şi cele rele. Atunci numai vor cunoaşte şi vor simţi toţi oamenii cât de mult L-au vătămat pe Dumnezeu cu păcatele lor. O groază cumplită îi va cuprinde pe păcătoşi simţind că trebuie să se înfăţişeze înaintea Dreptului Judecător. Apăsaţi de această groază şi mustrare, păcătoşii vor zice: „Munţilor şi pietrelor, cădeţi peste noi şi ne acoperiţi de Faţa şi mânia Aceluia ce şade pe scaun” (Apoc 6, 16).
Dar în această fierbere şi mişcare sufletească, deodată se va face tăcere de mormânt. Un înger va suna din trâmbiţă şi va striga numele tău, cititorule, şi tu va trebui să stai [la] judecată. De ai trăit o viaţă de păcate şi fărădelegi, atunci ziua Judecăţii va fi pentru tine „ziua cea mare a mâniei lui Dumnezeu” (Apoc 6, 17). Dumnezeu Tatăl, Judecătorul cel mare, Se va ridica şi va zice: „Eu sunt Dumnezeu, Care ţi-am dat toate darurile sufleteşti şi trupeşti, dar tu cu păcatele tale ai batjocorit mila Mea şi darurile Mele şi te-ai închinat altor dumnezei. Eu sunt Dumnezeu, Care L-am jertfit pe Fiul Meu cel scump pentru tine şi păcatele tale, dar tu n-ai primit această jertfă. Am omorât pe Fiul Meu pentru păcatele tale, dar tu n-ai primit această jertfă de mântuire şi acum Fiul Meu Mă îndeamnă să te judec pentru moartea Lui. Împotriva ta strigă, cerând răzbunare, sângele Fiului Meu, strigă rănite Lui, strigă patimile Lui. Eu sunt Judecător şi Tată. Ca Judecător, te judec pentru dreptatea Mea, iar ca Tată, te judec pentru Fiul Meu”… | Continuare »

Traian DORZ

În zadar se mai grăbeşte
cel ce pleacă prea târziu,
alergarea lui sfârşeşte
cu un strigăt în pustiu.

Pentru mântuirea ta,
nu mai sta, nu mai sta,
pentru cerul tău frumos,
vin-acuma la Hristos!

În zadar se mai frământă
cel ce n-a vrut când putea,
mila şi chemarea sfântă
şi-are vremea ei şi ea.

În zadar se mai căieşte
cel ce-a ars ce n-are preţ,
râsul clipei îl plăteşte
plânsul veşnicei vieţi.

În zadar va plânge-odată
vremea harului de-acum
cel chemat cu-atâtea lacrimi,
dar nu-i pasă nicidecum.

Câtă vreme încă este
cale şi prilej, şi har,
nu uita de toate-aceste,
căci curând va fi-n zadar!

Traian Dorz, cugetări — Mărgăritarul ascuns

… În curând vremea harului se va sfârşi. Hristos Mântuitorul şi Judecătorul va veni iarăşi, ca să-Şi ia Duhul Său şi să închidă uşa, singura uşă care duce la mântuire. Atunci nimeni din cei ce n-au venit acum nu vor mai avea pe unde să vină şi toţi cei ce n-au căutat mântuirea în unicul ei fel nu o vor mai afla nicidecum. Tu, de ce oare nu vii?
Manastirea_Sf-Antonie_ApocalipsaAştepţi tu oare până atunci?

Căderea şi decăderea vin pretutindeni şi de pretutindeni, ca şi cum ar fi împinse de la spate, pentru a-i prinde pe toţi oamenii şi pentru a-i duce cât mai repede şi cât mai sigur în iad.
Singur Hristos îi poate salva din ele pe cei care sunt ai Lui.
Tu eşti sau nu al Lui?
Dacă nu, ce vei face fără Hristos?
Cine te va scăpa din ghearele diavolului dacă nu vii acum alergând la El?
Vino!

Nu cârti împotriva vremii şi a vremurilor. Încă plouă numai cu apă… în curând va ploua şi cu foc… Încă se cutremură numai pământul… în curând se va cutremura şi cerul. Atunci ce veţi face voi, care nu vreţi să scăpaţi acum la Hristos?

Ridicaţi-vă capetele voi, cei care suferiţi pentru Hristos, şi aşteptaţi-L: în curând se va împlini şi dorul vostru. Trăiţi veghind, spre a-I auzi glasul Lui când El vă va chema pe nume, ca voi să ieşiţi din mormintele voastre. Toţi cei ce L-au iubit în curăţie şi care L-au aşteptat cu dor vor vedea cu bucurie Faţa Lui şi vor dobândi fericiţi locul pregătit de El în cer, la Nunta Lui strălucită. Ce aproape este Ziua aceasta!… Zorii ei parcă au şi ieşit. | Continuare »

Traian DORZ, din Cântări Noi

Judecata-de-apoi-2În Ziua Judecăţii aspre
n-o să vă judece Iisus,
ci-o să vă judece Cuvântul
ce voi l-aţi auzit – sau spus!

O să vă judece copilul
pe care l-aţi crescut tâlhar,
o să vă judece clipita
ce-aţi risipit-o în zadar.

O să vă judece prilejul
lăsat să treacă fără rost,
o să vă judece străinul
rămas în drum fără-adăpost.

O să vă judece orfanul
pe care nu l-aţi cunoscut
şi orbul, şi nefericitul
pe lângă care aţi trecut.

O să vă judece unealta
cu care n-aţi lucrat cinstit
şi bunătatea, şi iubirea
pe care le-aţi dispreţuit…

O să vă judecaţi voi singuri
cu tot ce-i sus şi tot ce-i jos,
c-aţi fi putut avea viaţa,
dar n-aţi căutat-o în Hristos!

VENIŢI LA MINE (Mt 11, 28) – DUCEŢI-VĂ DE LA MINE (Mt 25, 41)

Ioan  Marini, «Glasul Dreptăţii» nr. 4 / 23 ian. 1938, p. 4

De peste 100 de ori răsună în Biblie chemarea ,,Veniţi la Mine” şi numai o dată osânda ,,Duceţi-vă de la Mine”

În Sfânta Scriptură, în peste 100 de locuri se găseşte chemarea dragostei lui Dumnezeu către noi. Dulcea chemare „Veniţi la Mine” ne cheamă din peste 100 de locuri, în diferite chipuri, să venim, să gustăm şi să vedem că „bun este Domnul” (I Ptr 2, 3). Şi acel „vino” răsună atât de dulce şi gingaş, încât de piatră să fie cineva şi tot nu poate să nu-l asculte. „Dragostea lui Hristos ne strânge – striga Apostolul Pavel, înflăcărat de iubirea care îl copleşise la umbra Crucii (II Cor 5, 14). Socoteşte apoi Majestatea Dumnezeiască ce ne grăieşte şi ne cheamă şi vei vedea cât de măreaţă este această dragoste care vine în lume şi aleargă pe toate drumurile după nişte bieţi sărmani, săraci şi goi, după nişte hoţi şi puşcăriaşi, desfrânaţi, lacomi şi plini de tot felul de alte răutăţi. Cât de mare este această dragoste şi cât de preţioasă este chemarea ei!
A n-o asculta înseamnă a săvârşi cel mai mare păcat.
Faţă de aceste dulci chemări, Biblia are spus o singură dată, hotărât, cuvântul de osândă „Du-te”: „Duceţi-vă de la Mine”, pe care-l va spune Domnul la Judecata de Apoi.
O viaţă întreagă, dragostea lui Dumnezeu l-a chemat pe om; dacă el respinge această dragoste, la sfârşit se întâlneşte cu acel înfricoşat „Du-te”. „Dumnezeu este dragoste” (I In 4, 8). Această dragoste ne-a creat în chip atât de minunat (Ps 139, 14) şi ne-a dat o menire atât de frumoasă şi măreaţă pe pământ (Fac 2)! Omul a dispreţuit însă această dragoste, a păcătuit şi s-a despărţit de Dumnezeu, Făcătorul lui (Fac 3). | Continuare »

Traian DORZ

Teme-te de Ochiul Veşnic
Care-ţi vede orice-ascuns
şi de clipa când, de toate,
ai să mergi să dai răspuns.

Teme-te şi vino astăzi
la Hristos, încrezător,
numai El îţi poate-aduce
un sfârşit mântuitor.

Teme-te de focul veşnic
care arde fără scrum
şi de care nu-i scăpare
numai pe-al Golgotei drum.

Teme-te de plânsul veşnic
care-l vor vărsa-n pustiu
cei ce nu privesc spre Domnul
decât când e prea târziu.

Teme-te de chinul veşnic
ce va arde nemilos
conştiinţa celor care
lepădat-au pe Hristos. | Continuare »

Fragment din vorbirea fratelui Ioan Opriş (Batiz) la nunta din Hunedoara – 26 iulie 1981

Judecata-de-apoi-Voronet…Mă gândesc la un cuvânt al înţeleptului Solomon din capitolul 11, versetul 9 din Ecclesiast, ce vorbeşte tinerilor, dar e şi pentru bătrâni: „Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile dorite de inima ta şi plăcute ochilor tăi. Dar pentru toate acestea, nu uita că Dumnezeu te va chema la judecată”.
Şi ultimul verset din capitolul 12 spune aşa: „Iar judecata se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău!”.
Mie îmi place să repet mereu acest verset, mai ales la priveghiuri, atunci când ne ducem la catafalcul unui mort: soră, prieten, vecin, cunoscut, coleg… Îmi place să spun mereu versetul acesta: „Iar judecata se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.”
Iubitule, iubito care eşti aici de faţă şi mă priveşti, să nu uităm ceea ce ne spune aici: că „judecata se va face cu privirea la tot ce este ascuns”.
Astea ies la judecată, astea ies la suprafaţă – şi cele bune şi cele rele –, ca să dăm socoteală.
Pentru cele bune să ni se spună: „Vino, slugă bună şi credincioasă, căci peste puţine lucruri ai fost credincios şi peste multe te voi pune. Intră în bucuria Domnului tău”.
Dar pentru cele rele vom da socoteală şi vom auzi înfricoşatele cuvinte: „Du-te de la Mine, blestematule, în focul cel veşnic”. | Continuare »

Judecata-de-apoi-8Viorel Bar

Doamne, când la Judecată
lumea toată ai să-aduni,
despărţind pe totdeauna
pe cei răi de cei ce-s buni,
ai să faci precum păstorii,
oi, de capre când despart:
depărta-vei pe vecie
Tu pe-ai Tăi de-ai celuilalt.

Doamne, cei ce-n rele umblă,
cum vor plânge de amar
când veni-va Judecata
cu al iadului coşmar,
dar pe cei ce Te căutară
peste tot când sufereai
însetat, flămând, prin temniţi,
ai să-i iei cu Tine-n Rai.

Doamne, pentru judecată,
fă-mă vrednic de pe-acum
şi-al meu suflet s-aibă parte
de Viaţă, nu de scrum.
Să pot cerceta cu milă
pe sărmani când sunt la greu,
ca la marea Judecată,
între oi să fiu şi eu.

ÎNVĂŢĂTURA MÂNTUITORULUI DESPRE POST

Evanghelia de duminică este pusa înaintea noastră la prinderea postului, cu învăţătură sufletească despre cum trebuie să facem postul nostru curăţitor de păcate şi mântuitor de suflete. Evanghelia începe cu vorbele: „De nu veţi ierta greşelile semenilor voştri, nici Tatăl ceresc nu vă va ierta”. Asta înseamnă că şi temelia postului trebuie să fie iertarea şi iubirea de oameni. Nici postul, nici viaţa noastră de creştini n-ajunge nimic dacă nu se reazemă pe această temelie. „Ura şi neîmpăcarea este păcatul cel mai mare – zice Sf. Ioan Gură de Aur. Nici postul, nici rugăciunea, nici milostenia n-ajung nimic dacă au ne-am împăcat”. De ce? Apoi de aceea, pentru că noi trăim din mila şi iertarea Tatălui ceresc şi această iertare ni s-a dat şi ni se dă condiţionat, ca şi noi să iertăm altora. În acest înţeles ne-a învăţat Mântuitorul a ne ruga: „Şi ne iartă nouă, Doamne, greşelile noastre precum iertăm şi noi greşiţilor noştri”. De câte ori ne rugăm aşa, dar nu iertăm, ne osândim pe noi înşine (citeşte pilda datornicului nemilostiv de la Matei 18, 23-35).
„Când postiţi nu fiţi ca făţarnicii”… zice mai departe evanghelia. Să luam aminte că această mustrare apasă şi posturile noastre. Cei mai mulţi creştini intră în sfântul post, trec prin el şi ies din el fără nici o schimbare sufletească. Schimbăm numai mâncările, dar purtările ba. (Cei mai mulţi nu schimbă nimic: nici mâncările, nici purtările.) «Posteşti? – întreabă Sf. Ioan Gură de Aur. Arată-mi prin faptele tale… Să postească nu numai gura ta, ci şi ochii, urechile, picioarele şi mâinile tale… Că de-am mânca numai cenuşă şi încă de nici un folos nu ne va fi postul, dacă noi ne înfrânăm numai de mâncări şi de păcate nu”. | Continuare »

E vremea postului din nou şi Paştile-s aproape,
Iisuse, sufletu-mi uscat se-apleacă să se-adape
din al Cuvântului Izvor, din harul Crucii Tale,
să-şi poată Golgota sui mai întărit pe cale.

Ajută-mi, Doamne, să postesc cu-ntreaga mea fiinţă,
cu duh ascuns şi înfrânat, şi plin de umilinţă,
nimic făţarnic neavând, ca nu cumva odată
să mă găsească vinovat Divina Judecată.

Ajută-mă să pot ierta cu inima deplină
pe orişicine-ar fi făcut în contra mea vreo vină;
aşa cum eu mă rog să-mi ierţi întregile-mi păcate,
ajută-mă să iert şi eu la orice semen toate.

Ajută-mi, binele ce-l fac cât mai ascuns să-mi fie,
nici o-ntristare să n-aduc, ci numai bucurie;
fă-mi darnic sufletul deplin, căci şi acum, şi Mâne
Tu nu-mi socoţi după cât dau, ci după cât rămâne.

Ajută-mi să nu strâng comori ce furul le răpeşte,
ci aurul cel nevăzut ce-n ceruri străluceşte.
– Aşa să-mi fie postul meu, ca-n Ziua Învierii
să fiu iertat şi-nvrednicit de Slava Înfierii.

Traian Dorz – Cântarea viitoare

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
(din meditaţii la Apostolul din Duminica Lăsatului sec de carne – a Înfricoşatei Judecăţi)

Dacă păcătuiţi astfel împotriva fraţilor şi le răniţi cugetul lor slab, păcătuiţi împotriva lui Hristos. (I Cor. 8, 12)

Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a iubit şi iubeşte atât de mult pe copiii Săi, pe orice suflet care cu lacrimi şi cu pocăinţă adevărată a venit la El, a pus legământ de ascultare şi credincioşie cu El şi caută să rămână statornic şi smerit în ascultarea de El, încât S-a făcut una cu ei, după cum a spus El: Oricine primeşte pe trimişii Mei pe Mine Mă primeşte. Şi cine Mă primeşte pe Mine Îl primeşte pe Tatăl Care M-a trimis pe Mine… Dar oricine se atinge de ei, se atinge de lumina Ochilor Mei – zice Domnul (Mt 10, 40; Zah 2, 8).

Dar vrăjmaşii şi răufăcătorii cei mai mari împotriva fraţilor şi aleşilor Domnului nu sunt cei din afară, ci sunt cei dinlăuntru. Vrăjmaşii şi prigonitorii cei din afară nu pot face niciodată răul cel mai mare Lucrării Domnului şi slujitorilor ei cei buni. Ci răul cel mai mare li-l fac cei care au venit în Lucrarea Domnului, dar nu sunt născuţi din nou, nu sunt schimbaţi cu adevărat în făpturi noi, ci ei, primind pe diavolul în inima lor, au devenit trădători de fraţi, pârâtori şi vânzători, dezbinători şi potrivnici duhului frăţietăţii şi lucrătorilor adevăraţi. Aceştia se pun în slujba prigonitorului, în slujba faraonului asupritor, şi, pentru un câştig mârşav, ori pentru o ambiţie satanică, ori pentru nişte locuri de întâietate nemeritate, se duc printre fraţi, urmăresc pe fraţi, vând pe fraţi, dezbină pe fraţi şi se împotrivesc totdeauna unităţii fraţilor. Aşa a fost totdeauna, dar nu va fi pe totdeauna. Vine o zi când răzbunarea lui Dumnezeu îi va arunca pe totdeauna în focul gheenei, împreună cu diavolul pe care l-au ascultat. | Continuare »

Judecata-de-apoi-8

Domnul Iisus, profeţind vremurile de apoi şi sfârşitul veacurilor – Pr. Iosif Trifa

[De ce trebuie încă o dată să mai fie o Judecată?] – Traian Dorz

Evanghelia despre Înfricoşata Judecată – Sfântul Nicolae Velimirovici

SFARSITUL LUMII SI JUDECATA DE APOI… – Sfântul Ioan Maximovici

Evanghelia din duminica lăsatului sec de carne; a Judecății din urmă – Pr. Iosif Trifa

A doua venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos – Sfântul Ignatie Briancianinov

Cuvânt despre Înfricoşata Judecată – Arh. Arsenie Papacioc

Să ne pregătim pentru Ziua Judecăţii – Sfântul Teofan Zăvorâtul

Despre Judecata cea viitoare a lui Dumnezeu – Sfântul Luca al Crimeei

Ceva mai grozav decât Judecata din Urmă – (povestire) Părintele Iosif Trifa

Evanghelia Judecăţii – Părintele Arsenie Boca

[Necredinţa întru înviere duce totul în neorânduială] – Sfântul Ioan Gură de Aur

Mărimea răspunderii – Pr. Arsenie Boca

Te vede cineva!… – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei

 Fratele tău… – Traian Dorz, Meditaţi la Apostolul zilei

Împotriva fraţilor, împotriva lui Hristos – Traian Dorz, Meditaţi la Apostolul zilei

 

Poezii:

MAI ESTE-O JUDECATĂÎNCĂ PUŢIN!LA CAPĂT DE MILENII SUNTEMTEME-TE DE OCHIUL VEŞNICDOAMNE, CÂND LA JUDECATĂZIUA REVEDERII NOI TOŢI VOM FI ADUŞI; O, om, ce mari răspunderi aiNu vă-nchideţi încăVAI ŢIE, BETSAIDA…ÎN ZIUA JUDECĂŢII ASPREIATĂ, CERU-NTREG STĂ GATAVINE ÎNVIEREA

 

Cântări potrivite cu evanghelia duminicii:

44. Răspunzi în faţa lui Hristos; 49. Va veni-n curând şi ziua; 53. Blândul Păstor; 55. Tu singur îţi faci raiul; 73. Nimica nu-i mai scurt; 82. Numai o dată tu trăieşti; 148. Vei veni, Iisuse; 196. Nu numai dorind; 501. Lângă poarta veşniciei; 564. Trist e cerul; 565. Când, azi, în faţa ta; 573. Ce e viaţa asta-n lume?; 579. Tot ce-ai avut pe lume; 584. O, iată, vin grăbiţii!; 668. Să-l binecuvânteze cerul; 957. Vorbea Iisus de pe colină; 968. Către faptele înalte

TINERETUL DOMNULUI

Tineri ai Domnului din Biblie, din primele veacuri creştine şi de azi. Există un tineret al Domnului şi azi?

Am rămas dator cu o lămurire. În numărul trecut al acestei gazete am scris despre tineretul cel lumesc şi cel duhovnicesc, despre tineretul lumii şi tineretul Domnului, cu semnele ce-i deosebesc pe aceşti „fraţi” care sunt fraţi prin naştere (botez), dar pe care viaţa îi desparte, unii rămânând sau întorcându-se la Dumnezeu, iar alţii plecând pe povârnişul păcatului, pentru a ajunge în iadul tuturor fărădelegilor şi despărţirii de Dumnezeu pe totdeauna.
Desigur, dacă cineva a greşit şi s-a rupt – cu voie sau fără voie – din „turma Domnului”, se poate întoarce; calea pe care s-a întors fiul cel pierdut din Evanghelie şi braţele părinteşti ale Tatălui ceresc sunt deschise pentru orice fiu pierdut care se căieşte şi se întoarce „acasă”.
El te aşteaptă şi pe tine, iubitule cititorule neîntors încă la Dumnezeu; glasul Lui te cheamă; iubirea Lui te îndeamnă. Vino, vino la El!
Dar ce este acel „tineret al Domnului” despre care s-a amintit în foaia trecută?
Vom spune de la început că tineretul Domnului este familia cea mare a tinerilor copilaşi ai Domnului dintotdeauna, care, din dragoste pentru Dumnezeu, au părăsit lumea şi patimile ei, trăind în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu şi păzind poruncile Lui.
Lanţul acestui şir de tineri ai Domnului începe cu neprihănitul Abel şi sfârşeşte cu ultimul tânăr martir al credinţei căruia i se va tăia capul din pricina mărturiei lui Iisus. | Continuare »

Sf. Luca al Crimeei, Cuvânt la Duminica Ortodoxiei – 25 martie 1945

În cea dintâi Duminică a Marelui Post, care se numeşte Duminica Triumfului Ortodoxiei, Sfânta Biserică prăznuieşte întărirea şi întemeinicirea credinţei ortodoxe, biruinţa asupra numeroşilor eretici osândiţi de cele şapte Sinoade Ecumenice.
Ştiţi că încă din vremurile apostolice au apărut o mulţime de dascăli mincinoşi, al căror număr a tot crescut o dată cu scurgerea veacurilor. S-au ridicat eretici care au strâmbat sfânta credinţă ortodoxă, învăţând mincinos despre Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos – şi mulţi au urmat păgânătăţii lor, mulţi au pierit cu moarte veşnică.

Toate acestea au fost prezise de către sfinţii apostoli. Iată ce spune Sfântul Apostol Petru în cea de-a doua Epistolă sobornicească a sa: Dar au fost în popor şi proroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Ce i-a răscumpărat, îşi vor aduce sieşi grabnică pieire; şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite, şi din pricina lor calea adevărului va fi hulită (2 Pt. 2, 1-2). Şi sfântul apostol Pavel îi prevenea pe creştinii din Efes: Ştiu că după plecarea mea vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma, şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei (Fapte 20, 29-30).

Încă de atunci, din vremurile apostolice, au început despărţirile de Biserica lui Hristos – iar Domnul nostru Iisus Hristos a spus cu gura Sa că Biserica trebuie să fie una: Şi va fi o turmă şi un păstor (v. In. 10, 14-16). Şi în rugăciunea Sa arhierească El a strigat către Tatăl Său: Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine, şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una (In. 17, 10-21).

Domnul a învăţat că Biserica trebuie să fie una, El fiindu-i Cap şi Păstor – iar toţi dascălii mincinoşi şi ereticii cu putinţă au năzuit întotdeauna, ca nişte lupi răpitori, să se deosebească de Hristos şi să răpească o parte a turmei lui, însetând de stăpânire şi de cinstirea din partea lumii. Ei sfâşie Biserica lui Hristos. În anul 1054, din pricina pretenţiilor papilor romani la stăpânire absolută în Biserică, pe care voiau s-o cârmuiască singuri, Biserica Apuseană, catolică adică, s-a despărţit de Biserica Răsăritului, ai cărei fii suntem noi. Sfinţii apostoli nu au practicat niciodată stăpânirea absolută a unui singur om în Biserică: Biserica era cârmuită soborniceşte şi nimeni nu-şi dădea numele de locţiitor al lui Hristos pe pământ. Ortodocşii au făcut totul pentru a preîntâmpina ruptura, dar Domnul a îngăduit-o. | Continuare »

AJUTORAREA LUCRĂRII DOMNULUI

1. Câte drumuri sfinte s-ar fi putut face în răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu!
La câte suflete s-ar fi putut duce lumina Lui!
Câte suflete unice s-ar fi putut salva numai cu o parte din banii celor nepăsători,
numai cu un strop din bunăvoinţa celor mari,
numai cu o fărâmă din cunoştinţa celor care erau datori să facă şi puteau face,
dar n-au vrut să facă nimic.
Iar când a trecut vremea păcii, cum a venit furtuna şi i-a luat pe toţi aceştia potopul şi i-a prăpădit! Focul trecător le-a ars avuţiile şi vremea lor, – iar focul veşnic îi arde pe ei, fiindcă n-au vrut să asculte şi să facă, atunci când puteau, voia lui Dumnezeu, cu nimic din avuţiile care nu erau ale lor, dar cu care puteau face mult bine în clipa când le aveau…

2. Să nu aşteptăm, fraţilor şi surorilor, vremi mai bune pentru lucru. Să lucrăm acum, cu toată graba şi cu toată puterea, ceea ce încă mai putem,
fiindcă va veni în curând vremea când nu se va mai putea face nimic.
Şi atunci vor plânge veşnic toţi acei ce nu au înţeles acest mare adevăr. | Continuare »

Pr-Iosif-TRIFA[Părintele Iosif TRIFA], lângă sicriul părintelui Vasile Ouatu de la Bucureşti, a repetat în faţa multor martori (doar cu un an înainte de propria sa moarte), într-un ceas dintre cele mai grele pentru el, aceste testamentare cuvinte, ca un legământ al lui şi al nostru, al tuturor fraţilor, împreună cu el:
„…Dragă Vasile, am venit aici, fraţi de-ai tăi din toată ţara, să te petrecem la locul de odihnă. Tu pleci acum la Domnul şi Stăpânul Oastei noastre. Spune-I Domnului Iisus, dragă Vasile, că noi luptăm înainte. Spune-I că noi suferim, dar luptăm înainte…
Dragă Vasile, spune-I Domnului Iisus că ne-ai lăsat aici în Biserica Lui – şi aici vrem să rămânem. Ca odinioară tânărul Samuel, noi ne-am trezit în Biserică şi în Biserică vrem să rămânem, în Biserică vrem să luptăm, pentru Biserică vrem să ne jertfim, ca să avem Biserica Lui cea vie, cea luptătoare, cea biruitoare, cea curată şi fără pată (Efes. 5, 27).
Dragă Vasile, spune-I Domnului Iisus că până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm după Cuvântul Lui şi după dreptate. Până în ceasul de acum suntem ocărâţi, dar binecuvântăm, suntem prigoniţi, dar răbdăm, suntem vorbiţi de rău, dar ne rugăm. Până în ceasul de acum am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor (cf. I Cor. 4, 11-13). Dar pe toate le biruim, uitându-ne ţintă la El (Evrei 12, 1).
Dragă Vasile, spune-I Domnului că suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă suntem, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi (I Cor. 4, 8). Pentru că simţim mereu Mâna Lui şi dragostea Lui.
Dragă Vasile, spune-I Domnului Iisus că nimenea şi nimic nu ne vor mai putea despărţi de El şi dragostea Lui: nici necazul, nici strâmtorarea, nici prigoana, nici primejdia, nici sabia (Rom. 8, 35). Vrăjiţi de dragostea aceasta vom lupta până la sfârşit pentru ca, pe urmă, să ne luăm şi noi cununa. | Continuare »

În ziua de vineri, 19 februarie 1937, i-a spus soţiei sale că Domnul îl trage de mână şi că în curând va pleca la El. A cerut să i se aducă copilaşii să-i binecuvânteze, i-a îmbrăţişat pe copilaşi şi pe mama lor şi, cu un ultim cuvânt: „Vă iubesc!”, a plecat la Domnul în seara aceleiaşi zile.Pr-Vasile_Ouatu_211

Părintele Vasile Ouatu s-a născut în anul 1903 în oraşul Bârlad, în Moldova, şi a terminat teologia la Bucureşti în anul 1928. S-a căsătorit cu soţia sa Emilia în 19 mai, anul 1929, cununaţi fiind de preotul Toma Chiricuţă de la Biserica Zlătari, din Bucureşti.
A câştigat prin concurs postul de paroh la Biserica „Sfânta Treime” – Ghencea, unde mai concurau şi alţi 42 de candidaţi. Avea o minte pătrunzătoare şi o inimă plină de dragoste de a sluji lui Dumnezeu cu toată râvna şi curăţia vieţii sale.

De la începutul vieţii de căsnicie i-a cerut soţiei sale cu toată stăruinţa ca ea să fie în toate privinţele un exemplu de viaţă curată şi smerită pentru toate femeile din parohia sa, lucru pe care ea l-a înţeles şi despre care a mărturisit ea că şi-a dat toate silinţele să-l împlinească.
Lăcaşul nou al bisericii din parohia sa era atunci în construcţie, abia înălţat un metru de la pământ. Planul era mare şi construcţia va cere jertfă şi osteneli nespus de mari. De la început, tânărul preot şi-a luat în cea mai mare grijă şi răspundere sarcina ridicării acestei biserici de forma şi de mărimea cea mai aleasă. Dar el a ştiut şi mai bine un şi mai însemnat adevăr, anume acela că înaintea datoriei de a ridica biserica din piatră, un adevărat slujitor al lui Dumnezeu are datoria şi mai mare de a ridica biserica vie din suflete pentru Hristos. Şi acest lucru l-a împlinit chiar din primele zile părintele Vasile, în parohia sa din cartierul Ghencea din Bucureşti.

Chiar din anii săi de teologie a aflat despre Lucrarea Oastei Domnului care pornise de la Sibiu prin râvna sfântă a Părintelui Iosif Trifa. Şi încă de atunci şi-a însuşit cu toată hotărârea calea de ostaş al Domnului, pregătindu-se cu toată evlavia şi râvna sufletului său devotat lui Hristos pentru a fi cu adevărat un slujitor destoinic şi vrednic al Domnului. | Continuare »

UN VITEAZ AL DOMNULUI

Davos (Elveţia), la 10 martie 1933, Preot Iosif Trifa

L-am cunoscut la Geoagiu, unde Domnul ne-a întâlnit pe câteva luni în aceeaşi „şcoală” a suferinţelor. E vorba de părintele Vasile Ouatu de la biserica Ghencea din Bucureşti.
Îndată, [de] la început m-a surprins curajul, îndrăzneala şi hotărârea cu care părintele Vasile vorbea despre rosturile şi Lucrarea Oastei. Ardea pentru lucrul Domnului. Mi-am adus atunci aminte de locul de la Faptele Apostolilor 4, 13: „Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi Ioan, au cunoscut că şi ei umblaseră cu Iisus”. Mi-am zis în mine: „Iată un suflet care «a umblat cu Iisus»… iată un suflet care s-a întâlnit cu Iisus… care a gustat din fiorul «umblării» cu Iisus”.
Şi nu m-am înşelat în aprecierile mele. Părintele Vasile era atunci numai la începutul Oastei. Boala îl scosese din „front”. Reîntors la front – ca şi mine, cu boala încă nevindecată complet –, s-a pus pe lucru. Şi-a refăcut oastea. A reînceput lupta. E unul dintre puţinii mei preaiubiţi fraţi preoţi care s-a aruncat în lupta Oastei fără „rezerve”.
Când am fost la Bucureşti, fratele Vasile a ţinut să mă ducă la „cartierul” lui de la Ghencea. Ce înfăptuiri minunate a făcut acest luptător! Cea mai spaţioasă biserică-catedrală din Bucureşti se clădeşte prin râvna acestui „pitic” (căci este şi el mic de statură, ca mine).
La intrarea în casă, un dulap făcut anume pentru desfacerea cărţilor şi foilor de la Oaste. „Am să-l scot afară în stradă – ne spune părintele Vasile – pentru ca trecătorii să se «împiedice» de cărţile şi foile Oastei”. | Continuare »

Petculescu Tudor

Te-ai stins, preabunule părinte,
Jertfindu-te pentru Iisus,
Te-ai dus la cer, la cele sfinte,
În sfânta Patrie de Sus.

Pe patul morţii, cu credinţă,
Ai pus să-ţi cânte de Iisus,
Şi te rugai cu umilinţă;
Noi toţi am plâns şi tu te-ai stins.

Ai murmurat o rugăciune
Şi parcă s-a mişcat pământul,
Mâna duceai spre-nchinăciune
Şi-apoi ţi s-a curmat cuvântul.

Te-ai dus, preabunule părinte,
Rămâne însă jertfa ta
Ce va grăi fără cuvinte,
Chemând pe toţi la Golgota.

Grăi-va-n lume cu putere
Locaşul sfânt ce-ai înălţat
Şi vor grăi cu grai şi fraţii
Pe cari la Domnul i-ai chemat.

Prin jertfa ta, iubit părinte,
Ne-ai ridicat mai sus, mai sus,
Să mergem toţi cu dor fierbinte
Să ne jertfim pentru Iisus.