„Paştile iudeilor erau aproape; şi Iisus S-a suit la Ierusalim.“(Ioan 2, 13)

Iisus-alunga-negustorii-din-templuSfântul evanghelist Ioan, scriind sub călăuzirea Duhului Sfânt, a descris suirea lui Iisus la Templul din Ierusalim înaintea tuturor celorlalte lucruri, îndată după începutul Evangheliei sale.
Acesta este un lucru adânc grăitor.
Înţelepciunea lui Dumnezeu vrea să ne înveţe şi prin aceasta că cea dintâi lucrare pe care trebuie să o facă Hristos, acolo unde urmează să fie vestită şi începută Evangelia Sa, este curăţirea.

Dumnezeu nu lucrează niciodată altfel! Acesta este felul Lui de lucru în toţi şi întotdeauna.
Aşa lucrează într-un suflet şi aşa lucrează într-un templu.
Aşa a lucrat de la început şi aşa va lucra până la sfârşit.
Dumnezeu nu poate intra undeva ca să stea şi să lucreze acolo până nu face mai întâi lumină şi curăţire.
El nu poate sta la un loc cu aluatul cel vechi, cu firea cea veche, nu poate locui într-o încăpere necurăţită, nu poate rămâne într-un cuget rău, într-o fire nespălată de fărădelegi (Evrei 10, 22).
El este ca focul: nu poate sta la un loc cu gunoaiele. Ori le arde, curăţind locul de ele, ori pleacă.
Ori face curăţenie şi locuieşte acolo, ori părăseşte locul care nu vrea să se curăţească.

Locul care iubeşte gunoaiele, care trăieşte în gunoaie şi care nu vrea să se despartă de gunoaie, nu poate fi niciodată locuit de Dumnezeu. | Continuare »

LUPTA CREŞTINULUI

Pãrintele Vasile Ouatu

„Să te lupţi lupta cea bună” (I Tim 1, 18).

Aşa zice Sf. Apostol Pavel tovarăşului său de lucru, Episcopului Timotei.
Ce minunat este acest cuvânt! Cu adevărat dumnezeiesc!
El arată prin aceasta că sunt şi alte feluri de lupte, dar care – ce dureros – nu sunt bune!…
Toţi oamenii, aproape, luptă într-un fel oarecare, dar nu toţi luptă cu folos. Până chiar şi în propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu, mulţi sunt care luptă şi se frământă, dar nu toţi au lupta cea bună. Să nu mai vorbim de numeroasele secte ori confesiuni care luptă în toate chipurile pentru noi prozeliţi; ci să ne mărginim la noi, creştinii ortodocşi. Ce grozăvie descoperim chiar între noi! Ştiu că mulţi vor sta gata să ridice piatra şi să arunce, dar nu-i nimic. Adevărul este adevăr şi El trebuie mărturisit cu tărie, chiar dacă fiii întunericului ne vor sfâşia.
Şi acum să revin. Câţi nu sunt între noi care luptă, dar, o spun cu tărie, n-au „lupta cea bună”. Şi probă despre aceasta este că „n-au roade”. Sunt pomul plin de frunze, dar fără nici un rod. Se ţin predici multe în biserici şi în afară de biserici, se ţin conferinţe cu duiumul, s-au înfiinţat atenee, se ţin şezători, şedinţe peste şedinţe, dar rezultatul acestei lupte este zero. Fără nici un rod! Se ţin atâtea şi atâtea întruniri, consfătuiri şi altele multe de acestea, dar roadele nu se arată.
Lumea merge din rău în mai rău. Păcatele şi fărădelegile sunt în deplină creştere.
Creştinii trăiesc tot fără Dumnezeu! De aceea şi Sf. Apostol Pavel spune ucenicului său Timotei: „Bagă bine de seamă, să te lupţi lupta cea bună, ca nu cumva totul să fie în zadar”. | Continuare »

UN VITEAZ AL DOMNULUI

Davos (Elveţia), la 10 martie 1933, Preot Iosif Trifa

L-am cunoscut la Geoagiu, unde Domnul ne-a întâlnit pe câteva luni în aceeaşi „şcoală” a suferinţelor. E vorba de părintele Vasile Ouatu de la biserica Ghencea din Bucureşti.
Îndată, [de] la început m-a surprins curajul, îndrăzneala şi hotărârea cu care părintele Vasile vorbea despre rosturile şi Lucrarea Oastei. Ardea pentru lucrul Domnului. Mi-am adus atunci aminte de locul de la Faptele Apostolilor 4, 13: „Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi Ioan, au cunoscut că şi ei umblaseră cu Iisus”. Mi-am zis în mine: „Iată un suflet care «a umblat cu Iisus»… iată un suflet care s-a întâlnit cu Iisus… care a gustat din fiorul «umblării» cu Iisus”.
Şi nu m-am înşelat în aprecierile mele. Părintele Vasile era atunci numai la începutul Oastei. Boala îl scosese din „front”. Reîntors la front – ca şi mine, cu boala încă nevindecată complet –, s-a pus pe lucru. Şi-a refăcut oastea. A reînceput lupta. E unul dintre puţinii mei preaiubiţi fraţi preoţi care s-a aruncat în lupta Oastei fără „rezerve”.
Când am fost la Bucureşti, fratele Vasile a ţinut să mă ducă la „cartierul” lui de la Ghencea. Ce înfăptuiri minunate a făcut acest luptător! Cea mai spaţioasă biserică-catedrală din Bucureşti se clădeşte prin râvna acestui „pitic” (căci este şi el mic de statură, ca mine).
La intrarea în casă, un dulap făcut anume pentru desfacerea cărţilor şi foilor de la Oaste. „Am să-l scot afară în stradă – ne spune părintele Vasile – pentru ca trecătorii să se «împiedice» de cărţile şi foile Oastei”. | Continuare »

O predică a părintelui Vasile Ouatu trimisă pentru a se citi în adunarea de la Buzău – iunie 1936

„Iisus a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei” (II Cor 5, 15).

Prea cucernici părinţi şi preaiubiţi fraţi şi surori în ostăşia Domnului Iisus Biruitorul,
Cu toţii poate v-aţi aşteptat ca şi astăzi să fiu în mijlocul frăţiilor voastre şi cu trupul, aşa precum sunt întotdeauna cu duhul. Dar, iubiţilor, dacă voi veţi fi aşteptat aceasta, apoi eu am dorit-o fierbinte. Dragostea lui Iisus (II Cor 5, 14) care ne strânge şi ne face un singur trup mă îndeamnă să fiu lângă frăţiorii mei în Domnul. O boală grea însă m-a rănit puternic şi mă ţine în patul suferinţei. Ca şi scumpul nostru gornist, Părintele Iosif Trifa, şi eu trec, pentru a patra oară, printr-o grea suferinţă. Grija fronturilor şi lupta dârză ce o ducem cu împărăţia întunericului mi-a slăbănogit mult de tot smeritul meu trup. Pentru aceea, duhul plin de râvnă mă mână să fiu alături de frăţiorii mei, pe când carnea slabă şi neputincioasă mă reţine în patul grelei suferinţe. Carnea mi s-a topit, iar graiul mi s-a stins, din care cauză nu sunt astăzi între voi cu trupul. Duhul însă îmi stă lângă voi aşa cum stă şi al preaiubitului nostru gornist, Păr. Iosif Trifa. Prin cei aproape 50 de fraţi din ostăşia Domnului Iisus Biruitorul de la Bucureşti, vă trimit, P. C. părinţi şi iubiţi fraţi şi surioare, atât din partea mea, cât şi din partea scumpului nostru Păr. Iosif, dragostea noastră şi salutul ostăşesc de Slăvit să fie Domnul Iisus Biruitorul.
Iar în al doilea rând, îndrept către toţi cei de faţă o caldă şi stăruitoare rugăminte de a lupta până la capăt pentru Iisus şi mântuirea cea sufletească.
Trăim cu adevărat vremurile Scripturii. Întunericul se ridică întocmai unui val uriaş care încearcă să nimicească totul. Sufletele, parcă hipnotizate, aleargă în grabă în calea acestui val nimicitor. | Continuare »

În ziua de vineri, 19 februarie 1937, i-a spus soţiei sale că Domnul îl trage de mână şi că în curând va pleca la El. A cerut să i se aducă copilaşii să-i binecuvânteze, i-a îmbrăţişat pe copilaşi şi pe mama lor şi, cu un ultim cuvânt: „Vă iubesc!”, a plecat la Domnul în seara aceleiaşi zile.Pr-Vasile_Ouatu_211

Părintele Vasile Ouatu s-a născut în anul 1903 în oraşul Bârlad, în Moldova, şi a terminat teologia la Bucureşti în anul 1928. S-a căsătorit cu soţia sa Emilia în 19 mai, anul 1929, cununaţi fiind de preotul Toma Chiricuţă de la Biserica Zlătari, din Bucureşti.
A câştigat prin concurs postul de paroh la Biserica „Sfânta Treime” – Ghencea, unde mai concurau şi alţi 42 de candidaţi. Avea o minte pătrunzătoare şi o inimă plină de dragoste de a sluji lui Dumnezeu cu toată râvna şi curăţia vieţii sale.

De la începutul vieţii de căsnicie i-a cerut soţiei sale cu toată stăruinţa ca ea să fie în toate privinţele un exemplu de viaţă curată şi smerită pentru toate femeile din parohia sa, lucru pe care ea l-a înţeles şi despre care a mărturisit ea că şi-a dat toate silinţele să-l împlinească.
Lăcaşul nou al bisericii din parohia sa era atunci în construcţie, abia înălţat un metru de la pământ. Planul era mare şi construcţia va cere jertfă şi osteneli nespus de mari. De la început, tânărul preot şi-a luat în cea mai mare grijă şi răspundere sarcina ridicării acestei biserici de forma şi de mărimea cea mai aleasă. Dar el a ştiut şi mai bine un şi mai însemnat adevăr, anume acela că înaintea datoriei de a ridica biserica din piatră, un adevărat slujitor al lui Dumnezeu are datoria şi mai mare de a ridica biserica vie din suflete pentru Hristos. Şi acest lucru l-a împlinit chiar din primele zile părintele Vasile, în parohia sa din cartierul Ghencea din Bucureşti.

Chiar din anii săi de teologie a aflat despre Lucrarea Oastei Domnului care pornise de la Sibiu prin râvna sfântă a Părintelui Iosif Trifa. Şi încă de atunci şi-a însuşit cu toată hotărârea calea de ostaş al Domnului, pregătindu-se cu toată evlavia şi râvna sufletului său devotat lui Hristos pentru a fi cu adevărat un slujitor destoinic şi vrednic al Domnului. | Continuare »

ZIUA JUDECĂŢII DIN URMĂ

O, ce mişcare va fi în ziua cea mare a Judecaţii, când milioane şi milioane de suflete vor sta de faţă înaintea Dreptului Judecător! Şi, o, ce cutremur sufletesc va fi în ziua aceea când se vor deschide cărţile, adică inimile oamenilor, şi se va vedea în ele ca într-o oglindă şi cele bune, şi cele rele. Atunci numai vor cunoaşte şi vor simţi toţi oamenii cât de mult L-au vătămat pe Dumnezeu cu păcatele lor. O groază cumplită îi va cuprinde pe păcătoşi simţind că trebuie să se înfăţişeze înaintea Dreptului Judecător. Apăsaţi de această groază şi mustrare, păcătoşii vor zice: „Munţilor şi pietrelor, cădeţi peste noi şi ne acoperiţi de Faţa şi mânia Aceluia ce şade pe scaun” (Apoc 6, 16).
Dar în această fierbere şi mişcare sufletească, deodată se va face tăcere de mormânt. Un înger va suna din trâmbiţă şi va striga numele tău, cititorule, şi tu va trebui să stai [la] judecată. De ai trăit o viaţă de păcate şi fărădelegi, atunci ziua Judecăţii va fi pentru tine „ziua cea mare a mâniei lui Dumnezeu” (Apoc 6, 17). Dumnezeu Tatăl, Judecătorul cel mare, Se va ridica şi va zice: „Eu sunt Dumnezeu, Care ţi-am dat toate darurile sufleteşti şi trupeşti, dar tu cu păcatele tale ai batjocorit mila Mea şi darurile Mele şi te-ai închinat altor dumnezei. Eu sunt Dumnezeu, Care L-am jertfit pe Fiul Meu cel scump pentru tine şi păcatele tale, dar tu n-ai primit această jertfă. Am omorât pe Fiul Meu pentru păcatele tale, dar tu n-ai primit această jertfă de mântuire şi acum Fiul Meu Mă îndeamnă să te judec pentru moartea Lui. Împotriva ta strigă, cerând răzbunare, sângele Fiului Meu, strigă rănite Lui, strigă patimile Lui. Eu sunt Judecător şi Tată. Ca Judecător, te judec pentru dreptatea Mea, iar ca Tată, te judec pentru Fiul Meu”… | Continuare »

În lectura autorului Traian DORZ

T-Dorz-070O, om!… ce mari răspunderi ai
de tot ce faci pe lume!
De tot ce pui în scris sau grai,
de pilda ce la alţii-o dai,
căci ea mereu spre iad sau rai
pe mulţi o să-i îndrume!

Ce grijă trebuie să pui
în viaţa ta, în toată,
căci gândul care-l scrii sau spui
s-a dus… şi-n veci nu-l mai adui,
dar vei culege roada lui
ori viu, ori mort odată.

Ai spus o vorbă – vorba ta,
mergând din gură-n gură,
va veseli sau va-ntrista,
va curăţi sau va-ntina,
rodind sămânţa pusă-n ea
de dragoste sau ură. | Continuare »

VENIŢI LA MINE (Mt 11, 28) – DUCEŢI-VĂ DE LA MINE (Mt 25, 41)

Ioan  Marini, «Glasul Dreptăţii» nr. 4 / 23 ian. 1938, p. 4

De peste 100 de ori răsună în Biblie chemarea ,,Veniţi la Mine” şi numai o dată osânda ,,Duceţi-vă de la Mine”

În Sfânta Scriptură, în peste 100 de locuri se găseşte chemarea dragostei lui Dumnezeu către noi. Dulcea chemare „Veniţi la Mine” ne cheamă din peste 100 de locuri, în diferite chipuri, să venim, să gustăm şi să vedem că „bun este Domnul” (I Ptr 2, 3). Şi acel „vino” răsună atât de dulce şi gingaş, încât de piatră să fie cineva şi tot nu poate să nu-l asculte. „Dragostea lui Hristos ne strânge – striga Apostolul Pavel, înflăcărat de iubirea care îl copleşise la umbra Crucii (II Cor 5, 14). Socoteşte apoi Majestatea Dumnezeiască ce ne grăieşte şi ne cheamă şi vei vedea cât de măreaţă este această dragoste care vine în lume şi aleargă pe toate drumurile după nişte bieţi sărmani, săraci şi goi, după nişte hoţi şi puşcăriaşi, desfrânaţi, lacomi şi plini de tot felul de alte răutăţi. Cât de mare este această dragoste şi cât de preţioasă este chemarea ei!
A n-o asculta înseamnă a săvârşi cel mai mare păcat.
Faţă de aceste dulci chemări, Biblia are spus o singură dată, hotărât, cuvântul de osândă „Du-te”: „Duceţi-vă de la Mine”, pe care-l va spune Domnul la Judecata de Apoi.
O viaţă întreagă, dragostea lui Dumnezeu l-a chemat pe om; dacă el respinge această dragoste, la sfârşit se întâlneşte cu acel înfricoşat „Du-te”. „Dumnezeu este dragoste” (I In 4, 8). Această dragoste ne-a creat în chip atât de minunat (Ps 139, 14) şi ne-a dat o menire atât de frumoasă şi măreaţă pe pământ (Fac 2)! Omul a dispreţuit însă această dragoste, a păcătuit şi s-a despărţit de Dumnezeu, Făcătorul lui (Fac 3). | Continuare »

EVANGHELIA DIN DUMINICA LĂSATULUI DE CARNE; A JUDECĂŢII DIN URMĂ

„Când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu Dânsul”…

Acum duminică avem la rând evanghelia Judecăţii din urmă. Ascultaţi la biserică şi citiţi în Biblie această evanghelie (Mt 25, 34-46).
Un om m-a întrebat astă vară despre credinţa mea în viaţa cea viitoare. I-am răspuns că eu cred în viata cea de veci şi în Judecata cea de Apoi nu numai pentru că Credeul spune acest lucru, ci pentru că am citit cu băgare de seamă Sf. Scriptură şi am aflat că trei părţi, din câte sunt scrise în ea, s-au împlinit din cuvânt în cuvânt. Toate profeţiile despre Mântuitorul şi toate cele ce scrie Biblia despre viaţa noastră şi despre timpurile noastre s-au plinit şi se plinesc din cuvânt în cuvânt. Iar dacă s-au împlinit cele trei părţi, de bună seamă, se va împlini şi partea din urmă, partea a patra, cu învăţătura despre viaţa de veci şi Judecata de apoi.
Vai, cum nu citesc oamenii Biblia, Cartea lui Dumnezeu, unde se vede lămurit cum curge viaţa omenirii şi viaţa omului! În Biblie se vede lămurit întreg trecutul şi viitorul omenirii şi al omului. Biblia spune lămurit care este rostul vieţii omului şi care este viitorul lui. Scriptura spune apriat că „după moarte vine judecata” (Evr 9, 27). Scriptura spune apriat că Domnul Iisus va veni pe neaşteptate pe norii cerului, să judece lumea. În capul cărţii scris este: „Iată, vin… iată, vin, ca să dau fiecăruia după faptele sale” (Apoc 22, 12).
Dacă oamenii ar citi cu luare aminte Biblia, ar afla că „ziua aceea” e aproape, se apropie. Toate semnele arată că venirea Domnului e aproape, dar „despre ziua aceea sau ceasul acela nimeni nu ştie; nici îngerii în cer, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Mc 13, 32). De altcum, pentru noi, nici nu are vreo însemnătate mai mare întrebarea: Când va veni Fiul Omului? Pentru noi are însemnătate întrebarea: Cum ne va afla ziua aceea?
Vai, ce mişcare mare va fi în ziua când Se va arăta Fiul Omului pe norii cerului! | Continuare »

Evanghelia despre Înfricoşata Judecată

Sfântul Nicolae Velimirovici,
predică la DUMINICA LĂSATULUI SEC DE CARNE

Statisticienii socotesc că pe faţa pământului există un milion şi jumătate de locuitori. Dintre toţi aceştia nu există nici măcar o singură persoană care, folosindu-şi însuşirile minţii, să vă poată spune ce se va întâmpla cu lumea la sfârşitul veacurilor şi ce se va întâmpla cu noi când vom muri. Şi toate miile de milioane de oameni care au trăit pe pământ înaintea noastră nu ne puteau spune în nici un chip, prin însuşirile minţii lor, cu hotărâre şi fără tăgadă, despre sfârşitul lumii, şi ce ne aşteaptă după moarte – ceva ce să putem pricepe cu adevărat, cu minţile şi cu inimile noastre. Viaţa noastră este scurtă şi zilele noastre sunt numărate, dar veacurile sunt lungi – socotite în sute şi sute de ani. Care dintre noi poate să îmbrăţişeze veacurile de la hotarele lor până la sfârşitul lor, şi să vadă lucrurile cele de pe urmă şi să ne povestească tuturor celorlalţi, spunând: “La sfârşitul veacurilor va fi aşa şi aşa; cu lumea va fi aşa şi aşa şi cu oamenii va fi aşa şi aşa.”? Nimeni. Cu adevărat, nimeni dintre toţi oamenii care au existat, numai dacă s-ar fi aflat vreunul care să ne lămurească, fiindcă pătrunsese în mintea Ziditorului lumii şi al omenirii, şi ar fi văzut întregul plan al facerii, şi că acela ar fi fost viu şi conştient înainte de începutul lumii, şi a avut o viziune limpede a sfârşitului veacurilor şi al întâmplărilor care vor hotărî sfârşitul. Există vreun asemenea om printre miliardele care au trăit în tot acest timp? A existat vreunul din acesta, de la începutul lumii şi până acum? Nu; nici nu este şi nici nu va fi. | Continuare »

MAI ESTE-O JUDECATĂ

Traian Dorz

Mai este, la Sfârşit, o Judecată,
cumplita Judecată de Apoi,
căci trebuie pe drept să-şi ia răsplată
cum a lucrat oricare dintre noi.

Noi nu murim când inima-ncetează,
lăsăm în urmă tot ce-am scris şi spus,
dar tot ce dăm la cei ce ne urmează
mereu dă rod când noi de mult ne-am dus.

Avem copii, – şi-i creştem după vrere,
avem elevi, – şi-i învăţăm ce vrem,
avem o turmă-n grijă şi-n veghere
– şi-ntreaga lor răspundere avem.

Căci ei vor fi în lume şi-n viaţă
aşa cum noi le-am spus şi arătat,
iar ei, la fel, aşa vor da povaţă
– şi-un lung popor e-acum de noi format.

Îi creştem buni? – la fel şi ei vor face!
Îi creştem răi? – aşa vor îndruma. | Continuare »

[De ce trebuie încă o dată să mai fie o Judecată?]

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de botez din Ogeşti – decembrie 1980

De multe ori m-am gândit: De ce trebuie să mai fie judecata la sfârşitul veacurilor încă o dată, dacă fiecare om, când moare, merge sigur la locul pe care şi l-a pregătit în viaţa lui? Cum se spune în pilda cu săracul Lazăr şi bogatul nemilostiv. Se spune acolo, Mântuitorul a spus cu gura Lui sfântă: „A murit bogatul şi a ajuns în locuinţa morţilor, în chinuri. A murit săracul şi a fost dus de îngeri în rai, în sânul lui Avraam”.
Deci îndată după moarte, omul se duce hotărât acolo unde îşi merită locul, după felul de viaţă pe care l-a trăit. Totuşi în Sfânta Evanghelie Mântuitorul spune – şi noi rostim în Crezul pe care îl rostim în fiecare duminică sau de fiecare dată când îl rostim: „…şi iarăşi va veni cu mărire, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit”. Şi în Evanghelie spune aşa de limpede: „Va veni Fiul Omului pe norii cerului, cu sfinţii Săi îngeri, şi toate noroadele pământului vor fi adunate înaintea Lui, şi morţii vor învia: şi cei care au fost arşi vor ieşi din foc. Şi cei care s-au înecat vor ieşi din ape. Şi cei care au fost înghiţiţi de fiare sălbatice vor veni de acolo. Şi cei care au putrezit de mii de ani în pământ; pentru că nimic nu piere, numai se transformă materia. Din materia aia care n-a pierit se va reface iarăşi omul cu trupul şi cu sufletul său şi va sta în faţa scaunului de Judecată al lui Dumnezeu, cum este scris: „De ce judeci tu pe fratele tău? Sau de ce osândeşti tu pe aproapele tău? Căci toţi va trebui să ne înfăţişăm înaintea scaunului de Judecată al lui Hristos, să ne primim răsplata după binele sau răul pe care l-am făcut când eram în trup”.
Şi toţi ne vom înfăţişa, şi viii, şi morţii. | Continuare »

Judecata-de-apoi-8 Evanghelia despre Înfricoşata Judecată,
Sfântul Nicolae Velimirovici

A doua venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sfântul Ignatie Briancianinov

Cuvânt despre Înfricoşata Judecată,
Arh. Arsenie Papacioc

Să ne pregătim pentru Ziua Judecăţii,
Sfântul Teofan Zăvorâtul

Despre Judecata cea viitoare a lui Dumnezeu, Sfântul Luca al Crimeei

Ceva mai grozav decât Judecata din Urmă, (povestire) Părintele Iosif Trifa

Domnul Iisus, profeţind vremurile de apoi şi sfârşitul veacurilor,
Părintele Iosif  TRIFA

Predică la Înfricoşata Judecată
Sfântul Ioan Maximovici

Evanghelia Judecăţii
Părintele Arsenie Boca

Fratele tău… Meditatii la Apostolul zilei
Traian Dorz

[Necredinţa întru înviere duce totul în neorânduială]
Sfântul Ioan Gură de Aur

Mărimea răspunderii
Pr. Arsenie Boca

 

Poezii:

ÎN ZADAR SE MAI GRĂBEŞTE

MAI ESTE-O JUDECATĂ

ÎNCĂ PUŢIN!

LA CAPĂT DE MILENII SUNTEM

TEME-TE DE OCHIUL VEŞNIC

DOAMNE, CÂND LA JUDECATĂ

ZIUA REVEDERII 

NOI TOŢI VOM FI ADUŞI

VAI ŢIE, BETSAIDA…

ÎN ZIUA JUDECĂŢII ASPRE

IATĂ, CERU-NTREG STĂ GATA

 

Cântări potrivite cu evanghelia duminicii:

44. Răspunzi în faţa lui Hristos; 49. Va veni-n curând şi ziua; 53. Blândul Păstor; 55. Tu singur îţi faci raiul; 73. Nimica nu-i mai scurt; 82. Numai o dată tu trăieşti; 148. Vei veni, Iisuse; 196. Nu numai dorind; 501. Lângă poarta veşniciei; 564. Trist e cerul; 565. Când, azi, în faţa ta; 573. Ce e viaţa asta-n lume?; 579. Tot ce-ai avut pe lume; 584. O, iată, vin grăbiţii!; 668. Să-l binecuvânteze cerul; 957. Vorbea Iisus de pe colină; 968. Către faptele înalte

VRAJMAȘI DIN STELE

Arhim. Scriban, «Oastea Domnului» nr. 12 / 19 martie 1933, p. 3

În anumite ramuri, nu vedem vrajmasii unde sunt, dar îi vedem si-i hartuim pe cei care nu sunt.
În tara noastra, a rasarit un preot care a dat la iveala un asezamânt de o frumoasa noutate. E preotul Iosif Trifa de peste munti, care a înfiintat o tabara de vietuire si de lucrare crestineasca zisa Oastea Domnului.
Tinta cea dintâi a acestei noi închegari a fost de a stârpi betia. Deoarece betia însa nu se poate desfiinta prin mijloacele obisnuite, precum: sfaturi, sperieturi medicale, ci numai prin fiorii credintei, preotul Trifa si-a luat calea aceasta.
Azi asezamântul sau traieste de 10 ani si a avut un spor negândit. El este si o dovada despre puterea de viata din sânul Bisericii noastre, ca ea a fost în stare sa influenteze mii de oameni din grosul norodului (are 60.000 de membri) pentru treburile credintei.
În fiecare saptamâna vezi cum alte si alte suflete se încalzesc si se îndruma spre o viata noua prin aceasta vestire a credintei. Ziarele acestui asezamânt (caci are doua foi: «Lumina Satelor» si «Oastea Domnului» în fiecare saptamâna) vestesc astfel de fapte.
Acum ce sa vezi? În loc sa te astepti ca preotii sa sara de bucurie ca în sânul Bisericii lor a rasarit o astfel de putere, ca miilor de oameni li se lumineaza mintile si inimile, ca ei sunt o biciuitoare dovada împotriva balelor argetoianiste despre puterea credintei si ca Biserica este aducatoare de sanatate si de îndreptare a sufletelor, nu de superstitii, cum spun balosii, – o multime de preoti s-au napustit asupra acestei Osti a Domnului, ca ar fi o buruiana otravita în sânul Bisericii noastre, ca ea este navalirea protestantismului peste noi, ca este înstrainarea noastra de la vechile datini ale Bisericii, ca partasii Ostii Domnului au o calcatura care nu mai este cea cu care sunt deprinsi preotii nostri. | Continuare »

Traian Dorz, Zile şi adevăruri istorice

Cine are o viaţă grea are o moarte uşoară; şi cine are o viaţă uşoară are o moarte grea. Acesta este un adevăr pe care toţi îl văd la sfârşit, dar puţini îl văd la început. De aceea, când îi merge rău, cel cu viaţa grea plânge prea mâhnit, iar cel cu viaţă uşoară, când îi merge bine, râde prea nebun.
Dar cât de puternic şi de înţelept este Dumnezeu în lucrările Lui! Însă numai omul care, cu o inimă smerită şi cu un cuget curat, se adânceşte în profunzimea tainelor puterii şi înţelepciunii Sale se învredniceşte ca Duhul Sfânt să i le lumineze. Ca un reflector extraordinar de luminos aruncat dintr-o dată asupra unor comori strălucitoare. Pentru a afla aceste comori şi pentru a te învrednici de harul lor, este nevoie neapărat să umbli permanent cu Dumnezeu. Nu doar din când în când. Să fii în Hristos, nu doar lângă El. Să ai şi Duhul Adevărului, nu doar Cuvântul lui. Căci Duhul este singurul care te călăuzeşte în el. Fără Duhul Sfânt falsele duhuri te vor călăuzi fals. Şi în cuvântul Adevărului nu vei afla orientarea, ci dezorientarea.

Profetul Domnului avea un extraordinar simţ de orientare în orice situaţie. Şi o intuiţie clară şi imediată a miezului oricărei probleme. De fapt, aceasta este şi calitatea unui profet. Nimic nu l-a surprins. Nimic nu l-a dezorientat. Ştia finalul oricărui lucru la începutul acelui lucru şi nu rămânea în urma nici unui timp. Intuia desfăşurarea oricărei situaţii şi nu-l surprindea nepregătit nimic. Vedea limpede dezlegarea oricărei neînţelegeri şi avea cele mai clare idei şi mai inspirate cuvinte pentru înfăţişarea ei.
Cunoştea răutatea şi puterea răzbunătoare a mitropolitului şi era convins că, până la urmă, ura şi influenţa lui vor reuşi să-i calce în picioare dreptatea, să-i nesocotească meritele, să-i răpească dreptul. | Continuare »

Rugă către Părintele Iosif

De Vlad Gheorghiu

Părinte al Oastei, din ceruri veghează,
că-n rândul Oştirii ispite se strâng,
în iureşul aprig, trimite o rază,
să şteargă-ntristarea din ochii ce plâng.

Priveşte spre Oastea cu sparte hotare,
ce cântă străină la tristu-ţi mormânt,
uscate-s şi lacrimi, şi cântec, şi floare
şi-n doliu-s şi zarea şi-al nostru veşmânt.

Că nu este nimeni să stea în spărtură
când trage-nspre-adâncuri puternicul val
şi duhul străin tot loveşte şi fură
ca tot mai puţină s-ajungă la mal.

Plecaţi i-s străjerii cu seva străbună,
vlăstarele fragede-n vânt se tot frâng,
ni-i slaba rodire în ploi şi-n furtună
şi zările albe mai mult se restrâng.

Din mijlocul nostru se naşte pierzarea
şi-n mijlocul nostru se seamănă spini,
şi tot mai lumească e astăzi cântarea,
şi-n frunte, la steaguri, mai toţi sunt străini. | Continuare »

SĂ ÎNAINTĂM MAI DEPARTE ŞI CU CĂLĂTORIA SPRE CANAAN, SPRE ŢARA FĂGĂDUINŢEI

«Isus Biruitorul» nr. 1 / 6 ianuarie 1935, pag. 5 (fragment)

„Şi au zis: «Să ne alegem o căpetenie
şi să ne întoarcem în Egipt!»
” (Num 14, 4).

(…) Cea mai mare primejdie pentru călătoria mântuirii noastre este chemarea să ne întoarcem înapoi în Egipt. Şi această chemare vine în două feluri. Ea vine mai întâi din lăuntrul nostru. Ne cheamă înapoi firea noastră cea veche, omul nostru cel vechi.
Fraţii mei, luaţi aminte, mai curând ori mai târziu şi Oastea va trece, va trebui să treacă, prin locul de la Numeri 14, 4. Mai curând ori mai târziu, veţi auzi glasuri care vor striga răspicat: „Oastea asta şi-a făcut de cap… ne-a spart liniştea satelor… ne-a stricat obiceiurile… a făcut împerecheri… trebuie neapărat luate măsuri de îndreptare contra ei şi contra ostaşilor.
Şi atunci se vor ridica şi din tabăra Oastei cei care n-au ieşit sufleteşte din Egipt şi vor striga şi ei cu tărie: „În felul acesta nu mai merge cu Oastea… noi credeam să avem linişte şi, când colo, iată, acum suntem în război cu toată lumea… Să ne alegem o altă căpetenie… Ne trebuie o conducere nouă, care să ne aducă iar liniştea şi pacea pe care o aveam înainte… că noi vrem să trăim în pace cu toţi şi cu toate”.
Şi atunci se vor alege cele două tabere. Unii îşi vor alege o altă căpetenie şi vor pleca înapoi în Egipt, ca să scape de „pustie” şi să aibă linişte şi pace cu toţi şi cu toate.
Iar de cealaltă parte va rămâne „turma cea mică”.
Vor rămânea cei tari în Domnul, să păşească înainte pe drumul Crucii, prin pustia necazurilor, prigoanelor, luptelor şi jertfelor. | Continuare »

Eu ştiu

Eu ştiu că nu-i pe cer decât un soare
Şi-n ce să cred – un singur Dumnezeu,
Şi-o Oaste care-o-nvăţătură are,
Şi-un singur drum – acela strâmt şi greu.

Şi doar acela-i duhul Oastei, care
Cu jertfă grea, de naintaşi sfinţit,
Conduce-n adevăr şi cu ardoare
După Iisus Hristos cel Răstignit.

Şi-acestea îmi formară legământul
Cu care lui Hristos m-am juruit
– Să nu schimb Oastei în vreun fel veşmântul
Şi să nu lepăd steagu-i scump plătit.

De n-oi cinsti vreodată naintaşii,
Nepăsător fiind de vreun cuvânt,
De-mi voi purta pe alte urme paşii:
Să nu am parte-n veac de cerul sfânt!

Iar pe acela care îndrăzneşte
Să-i strice Oastei fericitu-i rost,
Nimic nu-l ierte-n lume cât trăieşte,
Până nu-ntoarce totul cum a fost!

Căci de-om urma pe drept inaintaşii
Şi misiunea lor pe-acest pământ,
Nu vor putea apoi nicicând vrăjmaşii
Să-i sfâşie Oştirii steagul sfânt.

Vlad Gheorghiu

Fratele Traian Dorz mărturiseşte despre trecerea în veşnicie a părintelui Iosif (din «Istoria unei jertfe» vol II)

 

“Statornici vom iubi Lucrarea
şi glas străin nu vom urma,
ci totdeauna după Domnul
vom merge toţi pe urma ta.”

[…] Dintre operaţiile părintelui din ultimii ani, două nu s-au mai închis până la moarte. Fraţii Opriş şi Popovici erau cei care îl pansau şi îl îngrijeau zilnic cu vată, cu multă vată… Bietul frate Opriş spunea odată: „Dacă vata câtă i-am adus-o şi în care l-am tot pansat ar putea fi grămadă, cred că s-ar putea acoperi mult Sibiu cu ea…“ Era într-adevăr nevoie permanent de mari tampoane de vată pentru sângele ce se prelingea şi puroiul ce supura continuu din aceste răni… Acum temperatura se menţinea mereu până la 39 de grade şi chiar peste.

Printre ultimii vizitatori fusese şi părintele Aurel Nanu, singurul dintre preoţii din Sibiu care îi rămăsese prieten şi apropiat. Acesta l-a şi mărturisit şi împărtăşit pe Părintele Iosif cu o săptămână înainte de sfârşitul său.
Pentru ultima dată i-a trimis atunci Părintele Iosif, prin preotul Aurel Nanu, mitropolitului Bălan, un cuvânt de dragoste smerită şi de fiască cerere de iertare… | Continuare »

Pr Iosif 6 Cc

TESTAMENTUL DOMNULUI ŞI AL PĂRINTELUI IOSIF – Traian Dorz

Din pricină că n-au primit darul lui Dumnezeu – Traian Dorz

În faţa judecăţii de la Bucureşti – Pr. Iosif Trifa

ZIUA ŞI ADEVĂRUL ISTORIC DIN 12-16 FEBRUARIE 1938 – Traian Dorz

MORMÂNTUL ŞI RECUNOŞTINŢA – Traian Dorz

SFÎRŞITUL JERTFEI ŞI SEMNUL SFINŢENIEI – Moise Velescu

Mileniul trei şi nevoia de profeţi – Vlad Gheorghiu

Tabăra misionarilor – Moise Velescu

Necrologul Părintelui Iosif Trifa –

RESPECTUL ŞI DRAGOSTEA PE CARE LE DATORĂM SFINŢILOR LUI DUMNEZEU – fr. Ioan Capătă

FLORILE IUBIRII ŞI RECUNOŞTINŢEI –  Pr. Vladimir Popovici

Cum putem noi cinsti pe înaintaşii noştri? – Traian Dorz

Gânduri pe marginea unui document mai vechi – Moise Velescu

TREI MARI ADEVĂRURI – Traian Dorz

CUVÂNTUL FRATELUI TRAIAN DORZ DE LA ADUNAREA DE COMEMORARE A PĂRINTELUI IOSIF TRIFA DIN 14 FEBRUARIE 1988, DE LA SIBIU

Despre Părintele Iosif Trifa – Ioan Marini

PENTRU CLIPA ACEEA… – Traian Dorz

SFÎRŞITUL JERTFEI ŞI SEMNUL SFINŢENIEI – Moise Velescu

 

Poezii şi cântări:

Neuitat Părinte Iosif – Traian Dorz

Sfinţilor înaintaşi – Vlad Gheorghiu

Profetul vremurilor noastre –  Traian Dorz

Un cânt, o lacrimă şi-o floare – Vlad Gheorghiu

Noi nu te vom uita, părinte – Traian Dorz

Vitejilor stegari – Vlad Gheorghiu

Voi nu-mi sunteţi în urmă… – Traian Dorz

SĂ NU-I UITAŢI! – Traian Dorz

Video-montaj:

Părinte drag

Pasăre măiastră