Adevărat şi vrednic

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
Meditatii la Apostolul zilei

O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: „Hristos Iisus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi“, dintre care cel dintâi sunt eu (I Timotei 1, 15).

TDorz1Toate Sfintele Cuvinte ale lui Dumnezeu sunt adevărate şi vrednice de crezut, dar cuvântul despre venirea Mântuitorului Hristos în lumea aceasta, pentru mântuirea tuturor păcătoşilor lumii, este cel mai adevărat şi mai vrednic de crezut.
Toate veştile bune aduse de îngeri vreodată pentru oameni au fost adevărate şi vrednice de crezut, dar Vestea Bună adusă de Arhanghelul Gavriil Sfintei Fecioare Maria, când el i-a zis ei: Plecăciune ţie, bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei… iată că tu vei naşte pe Mântuitorul lumii – aceasta a fost cea mai bună veste care s-a putut auzi vreodată pentru omenirea aceasta.
Şi, la fel, Vestea Bună adusă păstorilor în Dimineaţa Naşterii – când poate acelaşi Sfânt Arhanghel le-a spus şi lor: Bucura-ţi-vă! Astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, Care este Hristos-Domnul – a fost cea mai fericită, mai adevărată şi mai vrednică de crezut Veste auzită vreodată de o ureche omenească.

O, adevărat şi vrednic de crezut, într-adevăr, este acest Cuvânt! Pentru că nici o altă făgăduinţă n-a fost adeverită mai hotărât şi n-a fost mărturisită mai stăruitor, în tot Cuvântul Sfintelor Scripturi, ca făgăduinţa aceasta a venirii Mântuitorului pentru dezrobirea Omenirii de sub puterea păcatului. Şi pentru mântuirea fiecărui suflet care va crede şi va primi darul Harului Acestuia.
Dar cu toate că atât de mult a repetat gura Domnului făgăduinţa aceasta – începând chiar de la izgonirea părinţilor noştri din Rai, prin gura tuturor proorocilor Vechiului Testament, şi până la Noaptea Sfântă a Naşterii Sale – totuşi atât de puţin s-a crezut acest adevăr. Şi atât de puţini l-au primit la arătarea Lui. | Continuare »

„Iisuse, Fiul lui David, ai milă de mine”

„Iisuse, Fiul lui David, ai milă de mine”

Pr. Vasile Ouatu la adunare a Oastei Domnului în comuna Potlogi, judeţul Dâmboviţa

… Este la rând tocmai evanghelia cu orbul din Ierihon (Lc 18, 35-42). O potrivire minunată. Parcă Dumnezeu anume a rânduit lucrurile pentru astăzi. Evanghelia însăşi mărturiseşte pentru Oastea Domnului şi rosturile ei în lume. E vorba de un orb care se întâlneşte cu Iisus. În clipa când aude că Iisus e acolo prezent, el uită de toate, aleargă la Iisus şi-I strigă cât poate de tare: „Iisuse, Fiul lui David, ai milă de mine”. Iisus Se apropie de el, îl vindecă, după ce aude chiar din gura lui mărturisirea categorică şi hotărâtă: „Doamne, vreau să văd”. „Credinţa ta te-a mântuit”, îi zice Iisus şi orbul îndată a văzut. A mers apoi după Iisus şi-L slăvea pe Dumnezeu.
Iisus coboară în Ierihon, spre a-Şi strânge oiţele rătăcite. El era Păstorul care nu obosea căutând pe ale Sale. Cu inima Lui divină, ştia că acolo în marginea Ierihonului, în valea păcatului, este cineva uitat, dispreţuit şi alungat de lume. Era orbul cerşetor. Sufletul lui însă ardea după Iisus. De aceea şi Iisus Se îndreaptă într-acolo. Lume multă era în jurul Lui şi-L însoţea pe tot parcursul, dar nu spre a-L urma cu duhul, ci din alte gânduri şi alte planuri omeneşti. Două inimi care se iubesc deodată se găsesc faţă în faţă. Orbul aude zgomot mare. E semn că vine lume multă. „Prilej de-a strânge bani mulţi”, ar fi putut zice orbul. Dar la vestea că trece Iisus, el uită de bani şi de toate şi strigă cât îl ţine gura: „Iisuse, ai milă de mine! Iată-mă, sunt orb şi vreau să văd. M-am săturat cerşind. Nu-mi mai place viaţa aceasta. Eu vreau să văd. Tu singur mă poţi vindeca. Tu eşti Hristosul, Tu eşti Mântuitorul, Tu eşti salvarea mea. Eu vin la Tine cu toată încredinţarea şi Te rog, dă-mi vederea”. | Continuare »

ORBUL DE LA IERIHON

ORBUL DE LA IERIHON

Pr. Iosif TRIFA, «Lumina Satelor» nr. 49 / 1 dec. 1929, p. 3

Acum duminică avem la rând evanghelia cu orbul de la Ierihon.
Un biet cerşetor orb cerea milă la marginea unui drum din Ierihon. Glasul lui tânguitor răsuna până departe, cerând mila trecătorilor. Sărmanul! De ani de zile cerşeşte şi putrezeşte lângă un zid din oraşul Ierihon.
Dar deodată un zgomot mare se face. Mulţime de oameni dau năvală din toate părţile. Bietul orb întreabă şi el ce s-a întâmplat, ce înseamnă această mişcare. „Vine Iisus Hristos – îi răspunde cineva din mulţime. Vine Omul despre care se vorbesc atâtea lucruri minunate”. În sufletul celui orb, deodată se aprinde o lumină mare. Toată fiinţa lui se cutremură de nădejdea tămăduirii. Când gloata se apropie, nădejdea orbului deodată capătă grai şi strigă: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!”…
Lumea îl ceartă să tacă, dar el strigă tot mai stăruitor: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!”. Domnul aude glasul bietului orb. El totdeauna aude glasul celor ce sufăr. Se apropie cu iubire de el şi îl întreabă: „Ce voieşti să-ţi fac?”. „Doamne, să văd”, răspunde orbul.
Iisus i-a zis: „Fie ţie după credinţa ta”. Şi orbul îndată s-a tămăduit (citiţi pe larg această evanghelie la Luca 18, 35-43).
O, ce înţeles adânc este în această evanghelie! Tâlcul acestei evanghelii îl aflaţi şi în Calendarul nostru care a ieşit acum de sub tipar. | Continuare »

O, ZI DE FERICIRE

O, ZI DE FERICIRE

O, zi de fericire, când mi-ai venit, Iisus,
când mâinile-Ţi slăvite pe ochii mei le-ai pus,
mi-ai sărutat vederea – şi ochii mei uimiţi
mi s-au deschis spre Tine, spre ochii Tăi iubiţi!…

O, zi de fericire, când Tu mi-ai vindecat
iubirea mea zdrobită – şi cerul tot mi-ai dat,
cu împletiri de raze cărarea azi mi-ncingi
şi-apoi îmi spui: Răbdare, fii tare şi-ai să-nvingi!

O, zi de fericire, când într-un sfânt balsam
mi-ai dăruit iubirea ca soţ de drum s-o am,
s-a-nfiorat în mine tot sufletul simţind
că tot ce dă iubirea răscumperi suferind.

O, zi de fericire – de-atunci viaţa mea
mi-ai prefăcut-o soare şi lacrimă, şi nea,
Iisus, mi-ai dat-o stâlpul unui ceresc hotar
din care să-mi fac viaţa un cântec şi-un altar.

O, zi de fericire, rămâi mereu aşa,
în veac ce-a fost în tine să nu mai pot uita,
dar dincolo de tine să uit tot ce-am fost eu,
să pot să fiu Dincoace pe veci în Dumnezeu! (Traian DORZ)

…Hristos Iisus a venit…

Traian DORZ, din Meditaţii la Apostolul din Duminica a 31-a după Rusalii (a Orbului din Ierihon)

O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: „Hristos Iisus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi“, dintre care cel dintâi sunt eu. (I Timotei 1, 15)

Oamenii toţi s-au născut ca să fie liberi. Nimeni să nu apese pe nimeni. Nici unul să nu robească pe nici unul, ci fiecare să respecte libertatea fiecăruia. Căci toţi ne naştem la fel şi toţi murim la fel.
Dar în veacurile întunecate ale omenirii, cei vinovaţi au năvălit asupra celor nevinovaţi. Şi cei mai tari s-au năpustit asupra celor mai slabi, jefuindu-i, chinuindu-i şi robindu-i. Pentru a le munci lor, pentru a-i îmbogăţi pe ei sau pentru a se distra, chinuindu-i, cum se făcea prin circurile romane sau prin casele şi moşiile proprietarilor de sclavi.

America de Nord a fost multă vreme locul unde au fost luaţi şi duşi robi mari mulţimi de oameni nevinovaţi. Şi unde, mulţi ani, aceşti oameni ţinuţi în robie au fost vânduţi, chinuiţi şi, adeseori, omorâţi în muncă şi în bătaie, mai rău decât animalele.
Dar S-a îndurat Dumnezeu şi a venit o vreme când robia acestor oameni s-a sfârşit.
A venit un om al lui Dumnezeu, care a adus legea slobozeniei pentru toţi cei ce zăcuseră vremi îndelungate în robia tiranică şi ucigaşă.
Când a venit această lege, toţi robii au fost eliberaţi…
O, ce mare bucurie a fost atunci când lanţurile robiei au fost rupte, iar cei ce zăcuseră în ele strigau liberi, cântând şi plângând de bucurie. | Continuare »

Alte materiale la duminica orbului din Ierihon

ÎN FAŢA PORŢII ÎNDURĂRII – Traian Dorz

Răbdarea în suferinţe – Sf. Ioan Gura de Aur

– Traian Dorz

Vindecarea orbului din Ierihon – Pr. Constantin Galeriu

Ce să facem pentru a ne învrednici de har sau cu ce poate fi asemuită Împărăţia lui Dumnezeu? – Sf. Teofan Zăvorâtul

DOAMNE, SĂ VĂD! – Nicolae Steinhardt

„Eu sunt lumina lumii“  – Pr. Iosif Trifa

…Hristos Iisus a venit… – Traian Dorz, meditații la Apostolul zilei

 

Traian DORZ, poezii: Când mi-ai descoperit lumina, DESCHIDE-MI, DOAMNE, OCHII; VOI, CEI ORBI; O, ZI DE FERICIRE; ÎŢI MULŢUMIM, LUMINĂ; SUNT OCHI CE VĂD; CEL CARE PLÂNGE; MĂ SUI DIN TRISTELE ADÂNCURI; RECUNOŞTINŢĂ, DOAMNE; CEI CU VEDEREA SĂNĂTOASĂ; SLĂVITĂ FII, LUMINĂ; Noi L-am aflat; Încrede-te-n Lumină; O, NU PRIVELIŞTEA! Lumina-i zâmbetul iubirii; Orbul de la Ierihon; CE TÂRZIU AM ÎNCEPUT; Moștean al Luminii; DOAMNE, VEZI-MI OCHII MEI; Lumină.

Cântări potrivite cu evanghelia duminicii:

  1. O Părinte-al mângâierii; 23.Nu-mi mai lua, Iisuse; 57. Şi tu, şi eu; 93. Nu-i nimeni mai dator; 125. Câţi ne-am atins de Domnul; 141. Iisuse dulce, fii-mi; 202. Când ochii storşi de lacrimi; 240. O, Tu mi-ai dat vederea; 248. Doamne, ce dator pot fi; 263. Mai ’nainte de-a-mi fi ochii; 313. Lumina veşniciei noastre; 355.Îţi mulţumesc că mi-ai venit; 537. Mai orb ca cel fără vedere; 628. În căi rele; 681. Lumină ce mi-ai înnoit; 691. Tu, care-ai aflat lumina; 913. Mila, numai mila; 104. Străină-a fost viaţa mea; 105. Sfâşiat de chinuri grele; 133. Tu mi-ai fost şi-mi eşti scăpare; 155. Unde să mă duc?: 189. Tu poţi; 202. Când ochii storşi de lacrimi; 252. Departe-ntotdeauna; 539. Pe patul suferinţei gem; 540. Gem inimi sub adâncă apăsare; 545.Doamne Dumnezeul meu; 966. Eu sunt zdrobit de tot; 1045. Să te privesc din plin

Sfântul, slăvitul şi întru tot lăudatul Apostol Andrei

Sursa: Sinaxar 30 Noiembrie

Acesta era din oraşul Betsaida, fecior al unui oarecare Iona evreul, fratele lui Petru, cel dintâi dintre ucenicii lui Hristos. Acesta a fost mai întâi ucenic al lui Ioan înaintemergătorul şi Botezătorul. Apoi dacă a auzit pe dascălul său arătând cu degetul şi zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii”, lăsându-l pe el a urmat după Hristos. Şi zicând lui Petru: „Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret”, l-a atras spre dragostea lui Hristos. Se află şi altele multe în Sfânta Scriptură despre dânsul. Acestuia, după ce a urmat lui Hristos, când a fost după înălţarea Lui de au luat sorţi apostolul, şi au mers care într-o ţară, care într-alta, atunci acestui întâi-chemat i-a căzut soarta şi a luat Bitinia şi Marea Neagră şi părţile Propontidei şi Calcedonul, Bizanţul, Tracia, Macedonia şi părţile cele ce ajung până la fluviul Dunărea, Tesalia, Grecia şi părţile Ahaiei, asemenea şi Aminsos, Trapezunta, Iraclia şi Amastris. Însă acestea le-a umblat nu aşa degrabă, cum le trecem cu cuvântul, ci în fiecare ţară răbdând multe împotrivă şi multe lucruri cu nevoi, le-a biruit pe toate cu îndemnul şi cu ajutorul lui Hristos. Dintre care cetăţi aducând una la mijloc, voi lăsa pe celelalte celor ce le ştiu. Căci mergând acesta la Sinope şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, a suferit multe necazuri şi torturi de la cei ce locuiau acolo, pentru că acei sălbatici oameni l-au trântit jos şi, apucându-l de mâini şi de picioare, l-au tras grăpiş, şi cu dinţii l-au scuturat, şi l-au bătut cu lemne şi cu pietre, şi l-au lepădat departe de cetate, dar el iarăşi s-a arătat cu totul întreg şi sănătos de răni, cu harul Învăţătorului şi Mântuitorului său. | Continuare »

RĂSPUNDERE ŞI ÎMPLINIRE

Traian Dorz, Cununile slăvite

1. Nimeni nu poate fi mama copiilor tăi ca tine şi în locul tău. De aceea răspunzi de ei.
Nimeni nu poate să plângă ca tine şi în locul tău pentru păcatele tale. De aceea răspunzi de ele.
Nimeni nu se poate naşte din nou în locul tău şi pentru mântuirea ta. De aceea răspunzi de ea.
Nimeni nu va putea muri în locul tău, cum nu s-a putut naşte nimeni pentru tine din părinţii tăi.
De aceea trebuie să-ţi împlineşti răspunderile.

2. Nimeni n-a păcătuit în locul tău
şi nimeni nu va merge pentru tine în faţa Judecăţii lui Dumnezeu, decât tu singur.
Căci tu eşti singuratic…
Până la urmă, fiecare suntem câte un singuratic.
Pentru tot ce eram datori să împlinim, va trebui să răspundem singuri.

3. Nu vezi tu că în cele mai grele clipe, oricât de împrăştiată ţi-ar fi fost inima prin altele
şi oricât de întinsă şi de largă ţi-ar fi fost fiinţa,
– chiar în cele mai grele clipe pentru tine, vezi cum ţi se smulg rădăcinile risipite şi ţi se adună fiinţa îm-prăştiată,
reducându-se până la marginile înguste ale sărăciei tale proprii
şi ale neputinţei tale mărunte şi personale.
În cele mai grele clipe rămâi numai singur, cu tine însuţi.

4. Numai nevoia îţi descoperă adevăratele tale dimensiuni cât de reduse îţi sunt.
Numai în mijlocul durerii se vede adevărata valoa¬re a omului cât de puţină este.
Şi numai dezbrăcat de podoabele vremelnice şi înşelătoare ale hainelor şi ale funcţiei sale,
când este privit fără ocheanul amăgitoarei măriri lumeşti, atunci bietul om – oricare biet om –, scos din mijlocul celor care îl duc sau pe care îi duce,
se vede ce este el în el însuşi.
Un nimic, un abur care se arată puţintel, apoi piere… | Continuare »

Casa de ospăţ (Cântarea Cântărilor 2, 4)

Lidia Hamza

Hristos ne-a dus în Casa de ospăţ
Şi sus, drept steag, este mereu iubirea.
Belșug e-n casa Lui și sfânt răsfăț:
Când e Altar, Se dăruie Jertfirea.

Și e pe masa Lui mereu belșug,
Și nici nu se termină pe vecie.
Lumina Lui Se dăruie ca rug
Și Pâinea Sa ca Trup, cu dărnicie.

Și e belșug cu-atât mai mult cu cât
E rugul mai aprins și mai jertfelnic.
Și ni Se dăruiește într-atât
Că nu mai vrem nimic din ce-i vremelnic.

E-atât de cald și bine-n casa Lui
Și totul e așa ușor pe lume,
Cu cât te cheamă mai spre El să sui
Și mai pe urma Lui să calci anume.

Spre casa Lui nu-i drum decât prin El.
Chiar dacă-n forma crucii urma-i frântă,
Ea-i stema imprimată pe drapel
Și cheia ce deschide Ușa sfântă.

Căci casa Lui e-n forma crucii sus
Și temelie ei, îi este rugul. | Continuare »

A LUMII AVUŢII LE CAUTĂ…

Traian DORZ

A lumii avuţii le caută tot mai puţin, căci ele-ţi fac
tot mai împovărată viaţa, iar sufletul tot mai sărac;
dar avuţiile credinţei şi-ale iubirii lui Hristos
le caută tot mai mult, că-n ele stă tot ce-i vrednic şi frumos.

Spre lume nu-ţi fă nici un prieten, căci prietenii lumeşti mereu
îţi nimicesc orice virtute şi te despart de Dumnezeu;
dar fă-ţi cât poţi mai mulţi prieteni din cei ce-L caută pe Hristos,
căci ei ţi-aprind mai mult dorinţa spre tot ce-i vrednic şi frumos.

A lumii voie vinovată să caţi s-o faci cât mai puţin,
căci voia lumii desfrânate e nimicire şi venin;
dar caută ne-ncetat a face mai bine voia lui Hristos,
că-n ea stă veşnica răsplată a tot ce-i vrednic şi frumos.