Versuri: Lidia Hamza
Melodie: Lucian Pală
Interpretare: Grup de copii și tineri ai Oastei Domnului, Comănești, dirijați de Aurora Pală
Negativ, înregistrare și mastering: CristAL Sound Studio – Lucian Pală
Vine, vine, Domnul Sfânt
Copilaș pe-acest pământ,
Știe oare cineva
Ce hăinuțe va-mbrăca?
Vine, vine Domn iubit
Între vite încălzit,
Este oare cineva
Să-i deschidă inima?
Vine, vine Domn ceresc
Îngerii Îl preamăresc,
Dar în lumea asta vrea
Să-L slăvească cineva?
Vine, vine Domn slăvit
Sus pe cruce răstignit.
Vrea pe lume cineva
Să-I primeasă dragostea?
Vino, vino-mi, suflet drag,
Lângă Pruncul cel pribeag
Și cu fluieraș de os
Să-I cântam noi lui Hristos.
Vino-mi, dor însingurat,
Lîngă Pruncul înghețat,
Cu iubire încălzind
Noaptea asta de colind.
Cu ce pregătiri să aşteptăm praznicele mari
Evanghelia din această duminică cuprinde „Cartea neamului lui Iisus“. Această carte arată că a trebuit o anumită pregătire, lungă de veacuri întregi, pentru primirea lui Iisus Hristos.
Şi praznicele cele mari trebuie aşteptate cu pregătiri sufleteşti, pentru că fiecare praznic închipuie o lucrare şi un dar al Mântuitorului Hristos pentru mântuirea noastră, iar darul praznicului trebuie înţeles şi primit cu folos sufletesc. Cu pregătire sufletească trebuie să aşteptăm şi Crăciunul, Naşterea Domnului.
În anii trecuţi, o gazetă de la Bucureşti a pus un premiu, adică o întrecere, de o mie lei pentru acei care vor scrie cel mai frumos articol pentru numărul de Crăciun al gazetei. Autorul articolului premiat a scris şi următoarele despre Crăciunul din vremurile noastre: „Aşa cum se prăznuieşte astăzi Crăciunul, eu socot – zicea scriitorul – că este mai mult un praznic păgân decât unul creştin. Cu săptămâni înainte încep oamenii să facă pregătiri de mâncăruri, de haine şi băuturi pentru sărbătorile Naşterii, iar în săptămâna din urmă nu mai încapi de mulţimea oamenilor care strâng carne, untură, băutură, grăsime pentru serbarea Praznicului. Fiecare om, bogat sau sărac, ţine să aibă «Crăciun gras» şi să tragă un chef bun de Sărbători. «Unde să chefuim la Sărbători?» Aşa este îngrijorarea de Crăciun a celor mai mulţi oameni. Eu nu sunt preot – scria mai departe acel scriitor (care este avocat) – dar am părerea şi credinţa că altfel de chemări are Praznicul Naşterii Domnului şi alt fel a fost prăznuit la începuturile creştinismului“…
Cel care a scris aceste păreri despre prăznuirea Crăciunului de azi a avut toată dreptatea, pentru că bucuriile şi desfătările cele lumeşti au astupat şi au acoperit cu totul bucuriile cele sufleteşti pe care le aduce Naşterea Domnului şi pe care trebuie să le simţim la Naşterea Domnului. | Continuare »
O scrisoare a fratelui Vasile Acsinuţă din Dersca (Botoşani)
către familia fratelui Dumitru Anăstăsoaie din Preluci (Bacău)
Iubiţi fraţi! Un fecior de împărat, odată, făcea o lungă călătorie dintr-o ţară în alta. Obosit şi însetat, s-a oprit la o fântână de unde o fată scotea apă. Aceasta îi dăduse să bea. Drept mulţumire, i-a făgăduit fetei că dacă, la întoarcere, o va găsi tot acolo, o va lua cu el, să-i fie soţie. În fiecare zi venea fata la fântână şi cerceta mereu cu ochii zările albastre, să-l vadă venind. Aşa au trecut ani după ani. Obrajii ei nu mai erau rumeni, frumuseţea ei s-a veştejit, tinereţea i s-a şters, dar ea a aşteptat până la bătrâneţe şi a murit acolo cu dorul neîmplinit, tot aşteptând, căci acela nu s-a mai întors, nu s-a ţinut de cuvânt.
Povestea asta închipuie dezamăgirea omului în ce priveşte viaţa pământească, fiindcă aceasta este ca un vis înşelător. Omul e slab şi nu se poate ţine de cuvânt în făgăduinţe mari.
Nu tot aşa este şi cu Cuvântul lui Dumnezeu. El se împlineşte. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvântul Lui se va împlini şi credincioşia Lui ţine în veac (Ps 117, 2). Neamurile pământului încă de la începutul lumii au aşteptat un Izbăvitor făgăduit.
Dar Fiul Împăratului ceresc n-a făcut ca cel cu fata din poveste. El a făgăduit că vine şi a venit, trimis de Tatăl. A venit în ziua şi la vremea pe care Apostolul Pavel o numeşte „plinirea vremii”. Soarele nu apare deodată, pe neaşteptate, ci arătarea lui e prevestită de ivirea zorilor. | Continuare »
Doamne, vii în lume iar
Să ne mântui de amar,
Dar puțini mai sunt să-Ți dea
Ieslișoară dragostea.
– Să Te legene ușor
Colindașul meu de dor!
Doamne, vii din nou culcat
Pe fân rece și uscat,
Scutecuțe, ca să-Ți dea
Prea puțini mai pot avea.
– Să Te înfășoare cald
Colindașul fald cu fald.
Doamne, vii din nou smerit
Pe păițe adormit,
Dar nu-s magi și nici păstori
Azi să-Ți cânte-n sărbători.
– Să Te-adoarmă-n stăurel
Colindașu-ncetinel.
Doamne-n noaptea asta vii
Tuturora să ne fii
Drag și scump Mântuitor
Până-n vecii vecilor.
– Și de-aceea-Ți cânt frumos
Colindașul meu duios.
Doamne, iarăși pe pământ
Te cobori din cerul sfânt
Și pe drum străin pornești
În Egipt să poposești.
– Ia cu Tine, Fiu pribeag,
Colindașul meu cel drag.
Lidia Hamza
Cornel RUSU,
Cuvântul, Cheie a Darurilor
Era în 1947. Se apropia marea sărbătoare a Creştinităţii: Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Peste tot pregătiri de colinde, piese, poezii, grupuri de fraţi consultându-se cum ar fi mai bine. Eu stăteam singur, înţelegându-mă cu mine însumi. Mi-am amintit că la Lipova, în urma postului şi rugăciunii, mi s-a arătat ce aveam de făcut şi eram convins de prezenţa Domnului, cum că El mi-a vorbit. Dar, înhămat la carul Faraonului, nu vedeam portiţa de ieşire. Totuşi nădăjduiam într-o minune care să rupă funia ce mă lega de serviciu şi să îmblânzească spiritul de patroană al mamei, care n-ar fi vrut să-i scape rodul muncii nici unuia dintre noi.
În timp ce depănam amintirile trecutului cu minunatele-i descoperiri, iată factorul, la poartă, cu o scrisoare. Era de la fratele Bolunduţ. Printre altele, citesc: „Vino, că fraţii din Roşia Montană au aranjat să fii angajat la mină. Noi, cu toţii, te aşteptăm cu drag…“ O, ce bucurie!… Iată că toate descoperirile ca şi împlinirile îşi au vremea lor.
Dimineaţa, m-am dus la serviciu, m-am interesat la birou dacă mi se poate da concediu cu plată, mi s-a spus că da, am dreptul la şapte zile pentru timpul lucrat în perioada concediului din armată. | Continuare »
Traian DORZ, din CÂNTAREA ANILOR
Şi iar se-ntoarce Taina
Divinei Întrupări,
Se strânge-n Timp Cel Veşnic
şi-n Chip, Cel-Fără-Zări.
Plus-Infinit Se-ntoarce
spre Minus-Infinit,
El Însuşi cu El Însuşi
în Sine S-a-ntâlnit.
… Privim uimiţi Minunea
şi tot mai nepătruns
e înţelesul celor
la care ceri răspuns.
– Doar dragostea-i puterea
ce-nfrânge orice legi,
ea singură dezleagă
ce nu poţi să-nţelegi!
