A FI ŞI A NU FI…

Din vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani)
la nunta de la Cajvana – 10 septembrie 1977

[…] Când Dumnezeu vrea să facă o lucrare, atunci, de bună seamă, Îşi caută pe cineva cu care să lucreze împreună, să poată face acea lucrare.
Când Dumnezeu s-a gândit să trimită lumii un Mântuitor, s-o izbăvească din moarte şi din pierzarea cea veşnică, a trebuit, înainte de a trimite un Mântuitor, să trimită pe cineva pentru ca, în braţele acelui „cineva”, să poată veni acel Mântuitor binecuvântat. Înainte de naşterea lui Iisus, s-a născut Sfânta Fecioară Maria.
Priviţi o clipă în Nazaret. Părinţii ei erau acolo nişte oameni sărmani şi bătrâni, dar credincioşi, copii ai lui Dumnezeu cu adevărat. Ce rare sunt pe pământ astfel de suflete! Ei cereau mereu lui Dumnezeu prin rugăciunile lor: „Doamne, dăruieşte-ne şi nouă un copil! Dăruieşte-ne şi nouă un fiu, ca să Ţi-l dăruim Ţie, ca Tu să Te poţi bucura şi să Te poţi folosi de acest fiu”.
Mulţi ani şi multă vreme a trecut şi parcă rugăciunea lor n-a fost ascultată. Parcă cerul era prea departe şi ei erau prea jos. Dar iată că odată, iubiţilor, rugăciunea lor este ascultată şi Dumnezeu le dăruieşte un copil. Dumnezeu le dăruieşte o copilă. N-a ştiut Nazaretul atunci când s-a născut Sfânta Fecioară Maria cine se naşte în Nazaret şi cum Se va folosi Dumnezeu de această copilă, încât chiar ea să fie aceea care să-L poarte pe Dumnezeu printre oameni pe braţele ei. N-a ştiut.
Haideţi să privim o clipă la această fiinţă dumnezeiască. Haideţi să privim o clipă la această copilă, s-o vedem crescând, s-o vedem cum umbla sfioasă, cum umbla blândă, cum umbla smerită. Pe toate căile şi drumurile ei, parcă medita mereu ceva. Gândul ei nu era niciodată pe pământ. Faţa ei senină şi curată, îmbrăcămintea ei curată… | Continuare »

sfanta-anaFrumoasă-i rugăciunea când inima e plină
de-ncrederea nădejdii în Pronia Divină,
când inima-n tăcere şi-n lacrimi se îndreaptă
spre Domnul, de la Care minunea şi-o aşteaptă.

Aşa era a Anei tăcută rugăciune,
când ea cerea la Domnul să-i facă o minune,
să-i dea un fiu, cu duhul slujirii şi-ascultării,
înlăturându-i, astfel, tristeţile ocării.

Şi Domnul, Care-aude suspinele ascunse,
la rugăciunea Anei cu dragoste răspunse;
copilul multor lacrimi, la vremea promisiunii,
fu robul ascultării şi fiul rugăciunii…

Ce mare e puterea credinţei ce se roagă,
cu ochii plini de lacrimi şi inima întreagă,
şi care nu se lasă pân’ a primit ce-aşteaptă –
aceasta-i rugăciunea fierbinte şi-nţeleaptă!

… Dar şi recunoştinţa acestei dragi fiinţe
a fost tot pe măsura frumoasei ei credinţe;
cum i-a-mplinit ei Domnul dorinţa cea curată,
şi-a împlinit şi Ana făgăduinţa dată…

*

O, Anelor de astăzi, rugaţi-vă fierbinte,
căci Domnul vă ascultă durutele cuvinte!
Dar când vi se-mplineşte, cum vă rugaţi, dorinţa,
să nu uitaţi spre Domnul să ţineţi juruinţa!…

Traian Dorz, Scumpele noastre surori

Omilia 52 a Sfântului Grigorie Palama la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

1. Dacă pomul cel bun după roadă se cunoaşte, iar pomul cel bun şi poame bune face, (Mt. 7:16; Lc. 6:44), Maica a toată bunătatea, Născătoarea Binelui celui veşnic, cum nu va covârşi prin bunătate şi frumuseţe tot binele atât cel din lume, cât şi cel mai presus de lume? Căci puterea care a preaînfrumseţat toate, veşnica şi fără de schimbare icoană a bunătăţii, Cuvântul cel mai presus de toată bunătatea şi mai presus de fiinţă, mai dinainte de veci, Fiul Tatălui Celui Preaînalt, fiindu-i voia să-şi asume chipul nostru din negrăită iubirea Lui de oameni şi din milă faţă de noi, ca să cheme firea noastră din adâncurile iadului în care a fost trasă şi să o înnoiască fiindcă îmbătrânise şi să o ridice la înălţimea cea supracerească a Împărăţiei şi Dumnezeirii Sale, fiind unit cu ea după ipostas, a trebuit să-şi asume trupul, trup nou, dar în acelaşi timp şi [asemenea] cu al nostru. Pentru ca să ne înnoiască pe noi dintr-ale noastre, printr-o zămislire şi naştere după chipul naşterii noastre şi mai apoi, după naştere, prin hrănirea şi purtarea în braţe, făcându-se întru toate ca noi pentru noi, a aflat roabă potrivită întru toate şi călăuză neîntinată cu firea tocmai pe această Pururea Fecioară pe care şi noi o cântăm astăzi, a cărei Intrare de necuprins cu mintea în Sfânta Sfintelor o prăznuim acum. Pe aceasta a rânduit-o mai dinainte Dumnezeu cel mai înainte de veci spre mântuirea şi chemarea neamului nostru omenesc şi a ales-o între toate fecioarele cele din veac, nu doar dintre mai multe, ci dintre cele minunate din toate veacurile şi renumite pentru evlavia lor şi priceperea şi pentru folosul tuturor precum şi iubirea de Dumnezeu, pentru purtarea lor atât în vorbe, cât şi în fapte. | Continuare »

Traian Dorz, din vol. «Minune şi Taină»

Pentru c-ai avut chemarea
cea mai sfântă pe pământ,
binecuvântare ţie,
Maica Sfântului Cuvânt.

Pentru c-ai crezut când încă
nimeni nu credea-n Hristos,
binecuvântare ţie,
cu un imn în veci frumos.

Pentru c-ai iubit pe Domnul
cum nu-i om să-L fi iubit,
binecuvântare ţie
într-un fel desăvârşit.

Pentru c-ai urmat pe Domnul
suferind tot chinul Lui,
binecuvântare ţie
cum pe lume nimănui.

Pentru c-ai slujit pe Tatăl
cu un preţ nemăsurat,
binecuvântare ţie,
Crinul Lui cel mai curat.

Pentru c-ai slăvit pe Fiul
ca pe-un Dumnezeu deplin,
binecuvântare ţie,
Maica Lui, în veci! Amin.

Traian Dorz, Avuția sfântului moştenitor

1. Dacă n-ai zgură, fii sigur că Domnul nu te pune în foc.
Dacă este în tine vreun păcat care trebuie ispăşit sau vreo slăbiciune care trebuie înlăturată, e mai bine să fii curăţit acum decât să fii ars în veci.
Spre a rămâne numai aurul curat al vieţii tale în Hristos.

2. Adevărul te face superior, oricât ai fi de simplu, când te ţii în umblarea şi mărturisirea lui sfântă.
Şi te face puternic, oricât ai fi de slab.
Minciuna te coboară şi te face inferior, oricât ai trece de înţelept şi de serios…
Şi te prăbuşeşte în ridicol, oricât te-ai crede de tare.

3. Cinste ţie, fiu curajos al Adevărului, care ai vrut ca, prin mărturisirea ta, Mântuitorul tău să fie slăvit – şi a fost slăvit.
Mântuitorul tău a făcut prin tine ca vrăjmaşii Lui să fie înfrânţi şi ruşinaţi. Şi aşa au fost.
Iar tu ai ajuns nemuritor.
Cinste ţie acum şi în veci.
Şi cinste tuturor care vor mai face aşa, până la venirea Domnului nostru, apărând cu curaj Adevărul în Numele Domnului Iisus. | Continuare »

La ce-mi foloseşte, oare, viaţa asta trecătoare
dacă mi-o petrec în rău, departe de Dumnezeu?

La ce-mi foloseşte mie să am orice bogăţie,
când nimic nu voi lua din lume când voi pleca?

La ce-mi foloseşte, frate, să am bani, să am de toate,
câtă vreme eu trăiesc fără Domnul meu Ceresc?

De-aş avea orice ştiinţă, ce folos când n-am credinţă?
În zadar m-am frământat, că nimic n-am câştigat.

Ştiu că toate-s însă bune când, prin sfânta rugăciune,
mă apropii tot mereu să-I slujesc lui Dumnezeu.

Doamne, dă-mi să am în mine Duhul Sfânt Ce de Sus vine!
Căci trăind pentru Hristos toate fi-mi-vor de folos.

(Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina)
Evanghelia vremurilor şi a oamenilor de azi: „Suflete… bea, mănâncă şi te veseleşte“

Bogatul-caruia-i-a-rodit-tarinaEvanghelia din care ne hrănim în această duminică cu adevărat parcă este evanghelia vremurilor şi a oamenilor de azi, pentru că şi azi cei mai mulţi oameni, ca bogatul cel nebun din Evanghelie, îşi îmbie sufletul cu… chefuri, cu mâncări şi băuturi. „Bea, mănâncă şi te veseleşte!“; aceste vorbe sunt parcă credeul şi credinţa oamenilor de azi. Beţiile, chefurile, desfătările şi petrecerile cele multe de azi toate răsună în semnul şi mărturia că oamenii de azi au uitat că au şi un suflet care şi el „însetează şi suspină după Dumnezeu“ (Ps. 62), după hrana sufletească. „Dumnezeul celor mai mulţi bogaţi şi îmbogăţiţi din zilele noastre este pântecele“, precum zice Apostolul Pavel.
Dar să fim bine înţeleşi, să nu credeţi cumva că Evanghelia îl mustră pe cel bogat pentru că îşi strânsese avere. O, nu, căci averea şi strângerea ei nu este un păcat. Dimpotrivă, e un păcat lenea şi neîngrijirea de ce trebuie pentru casă şi familie. Dar greşeala este că averea, dacă nu băgăm bine de seamă, scorneşte în noi multe feluri de beteşuguri sufleteşti. Pe unii averea îi face zgârciţi, încât le pare rău şi de pâinea ce-o mănâncă şi mor strângându-şi bani cu mâinile încleştate. Pe alţii averea şi banii îi aruncă în lene, în desfătări şi păcate. Bogatul din evanghelie suferea de acest beteşug din urmă. O, ce om nebun, că-şi îmbia sufletul cu mâncare şi băutură, dar „sufletul lui înseta şi suspina după Dumnezeu“. O, ce om nesocotit, căci credea că odată cu înmulţirea averii sale i se vor înmulţi şi zilele şi anii vieţii, întocmai cum au crezut Adam şi Eva şarpelui diavol când le spunea că „nu vor mai muri“. O, ce om nesocotit! Făcea planuri cum să-şi lărgească hambarele şi el nu-şi dădea seama că în jurul lui stăteau o grămadă de hambare goale şi deschise. „Ce! N-ai hambare destule? – îl întreabă sfântul Augustin pe bogătanul. | Continuare »

Tu, omule…

Traian Dorz, Cântarile dintâi

Tu, omule ce-ţi faci palate,
strângând comori de bani şi aur,
viaţa numa-n desfătare
şi numa-n cântec să-ţi petreci,
o, adu-ţi, omule, aminte
că-n ieslea vitelor din staur
Stăpânul, Făcătorul lumii,
născutu-S-a pe paie reci!

Tu, omule ce-aduni în lume
şi cauţi doar bani şi bogăţie,
ca zilele să-ţi fie „albe“
şi anii pururea senini,
gândeşte la Stăpânul vieţii
Care-a trăit în sărăcie,
cum patul Lui a fost o cruce,
cum perna Lui a fost din spini!

Tu, omule ce cauţi gunoaie,
cu ochii plini de para urii
şi-alergi după deşertăciune –
ce gol şi sec vei merge-odată!
De nu cauţi azi să-ţi strângi comoară
acolo unde n-o iau furii,
în foc vei arde pe vecie
şi tu şi avuţia-ţi toată!