Cu ce pregătiri să aşteptăm praznicele mari

Evanghelia din această duminică cuprinde „Cartea neamului lui Iisus“. Această carte arată că a trebuit o anumită pregătire, lungă de veacuri întregi, pentru primirea lui Iisus Hristos.
Şi praznicele cele mari trebuie aşteptate cu pregătiri sufleteşti, pentru că fiecare praznic închipuie o lucrare şi un dar al Mântuitorului Hristos pentru mântuirea noastră, iar darul praznicului trebuie înţeles şi primit cu folos sufletesc. Cu pregătire sufletească trebuie să aşteptăm şi Crăciunul, Naşterea Domnului.
În anii trecuţi, o gazetă de la Bucureşti a pus un premiu, adică o întrecere, de o mie lei pentru acei care vor scrie cel mai frumos articol pentru numărul de Crăciun al gazetei. Autorul articolului premiat a scris şi următoarele despre Crăciunul din vremurile noastre: „Aşa cum se prăznuieşte astăzi Crăciunul, eu socot – zicea scriitorul – că este mai mult un praznic păgân decât unul creştin. Cu săptămâni înainte încep oamenii să facă pregătiri de mâncăruri, de haine şi băuturi pentru sărbătorile Naşterii, iar în săptămâna din urmă nu mai încapi de mulţimea oamenilor care strâng carne, untură, băutură, grăsime pentru serbarea Praznicului. Fiecare om, bogat sau sărac, ţine să aibă «Crăciun gras» şi să tragă un chef bun de Sărbători. «Unde să chefuim la Sărbători?» Aşa este îngrijorarea de Crăciun a celor mai mulţi oameni. Eu nu sunt preot – scria mai departe acel scriitor (care este avocat) – dar am părerea şi credinţa că altfel de chemări are Praznicul Naşterii Domnului şi alt fel a fost prăznuit la începuturile creştinismului“…
Cel care a scris aceste păreri despre prăznuirea Crăciunului de azi a avut toată dreptatea, pentru că bucuriile şi desfătările cele lumeşti au astupat şi au acoperit cu totul bucuriile cele sufleteşti pe care le aduce Naşterea Domnului şi pe care trebuie să le simţim la Naşterea Domnului. | Continuare »

Versuri: Lidia Hamza; melodii, orchestraţie şi procesare audio: Lucian Pală
Interpretează Aurora şi Lucian Pală

Stea-din-Rasarit-cop

Traian DORZ,
din «Cântarea, ca meditaţie»

Totdeauna la apropierea marelui Praznic al Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, sufletele noastre trăiesc puternic toate momentele biblice ale acestui dumnezeiesc şi mare eveniment; ale acestei dumnezeieşti minuni făcute de dragostea Tatălui Ceresc pentru răscumpărarea şi mântuirea noastră, a fiecăruia în parte şi a tuturor oamenilor la un loc. Dar aceste mari şi mântuitoare adevăruri, noi nu trebuie să ni le amintim doar o singură dată pe an. Ci ele trebuie să ne fie mereu sub ochii inimii noastre, ca să nu le uităm niciodată, ci să cugetăm mereu la ele. Pentru ca, văzând nespus de marea dragoste cu care ne-a iubit pe noi Dumnezeu, să ne înflăcărăm şi noi tot mai puternic dragostea pentru El. Iar din această dragoste să ţâşnească mereu flăcări tot mai strălucitoare de mărturisire, de laudă şi de mulţumire pentru bunătatea şi dragostea Sa faţă de noi.
În cele câteva meditaţii şi cântări ce vor urma, dorim să ne reîmprospătăm între noi câteva momente ale Naşterii Domnului nostru şi să ne împărtăşim câteva gânduri şi îndemnuri din prilejul acestui mare eveniment cu care a început trăirea, tainica şi minunata lucrare a harului lui Dumnezeu arătat pentru mântuirea noastră prin întruparea şi naşterea Domnului Iisus Hristos de la Duhul Sfânt şi din Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nostru Preaiubit.
Domnul să ne ajute să ni le întipărim adânc în inimile noastre, pentru mântuire şi pentru slavă veşnică. Amin.

Versuri: Traian DORZ, cântă Corul Timotheos, 1996

Nasterea-Domnului-44O, Sfânt Colind îndepărtat din Noaptea Neuitată,
ce fericit Te-am colindat, Copil bălai cu glas curat,
când trei păstori umblau prin zori cu Vestea Minunată!

Colind frumos pentru Hristos
cântat de suflet credincios,
colind curat şi-ndurerat
cântat prin loc înstrăinat.

O, Praznic Sfânt şi Luminos al Naşterii slăvite,
ce fericit şi ce duios ne-aduci pe Maica şi Hristos,
când dăruieşti trăiri cereşti credinţei neclintite!

O, Sfânt Copil Dumnezeiesc cu Maica lângă Tine,
ce-adânc şi tainic retrăiesc fiorul unic şi ceresc,
din Noaptea care v-aducea aievea şi la mine!

O, Sfânt Colind, o, dalbe flori, o, Maică Preacurată,
când vin a’ voastre Sărbători, v-aştept mereu cu noi fiori,
s-aduceţi iar cerescul har ce-l aduceaţi odată!

Hristos parcă S-a născut ca să ne salveze numai pe noi

Neamul nostru ar trebui să aibă faţă de Dumnezeu aşa o credinţă nezdruncinată şi aşa o dragoste fierbinte cum să nu mai fi avut un alt neam din lume. La Sărbătoarea Naşterii lui Hristos, noi ar trebui să ne bucurăm şi să I aducem daruri şi mulţumiri mai sfinte decât toţi. Căci şi El a fost cu noi mai altfel decât cu toţi ceilalţi.
Tot poporul nostru ar trebui să L primească în toată fiinţa sa pe Hristos Domnul, Care parcă S-a Născut şi a venit în lumea asta numai pentru salvarea şi eliberarea noastră. Ar trebui să ascultăm şi să avem o aşa umblare ascultătoare de Dumnezeu cum să nu mai aibă nici un alt neam de pe pământ. Căci cu noi, Dumnezeu S a arătat atât de binevoitor şi atât de puternic cum poate faţă de nici un alt neam nu S-a mai arătat aşa. | Continuare »

Traian DORZ

Vine Fiul Sfântului,
Soarele pământului,
vine-n ieslea mieilor
Regele Iudeilor
cu Maica Iubirilor,
taina mântuirilor.

Ce-I aducem Lui?
Raza soarelui,
floarea câmpului,
florile dalbe.

Noi aducem Fiului
florile pustiului,
închinarea zorilor,
adorarea norilor,
tremurul suspinului
şi cununa spinului.

Pentru raza părului,
nimbul adevărului;
pentru jurul brâului,
cununiţa grâului;
pentru Domnul Cerului,
ascuţişul fierului.

Vine Fiul Domnului –
mântuirea omului;
şi darul primiţilor –
Crucea răstigniţilor;
şi plata pământului –
lespedea mormântului.

Traian Dorz, din HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIEI
Meditații la Duminica dinaintea Naşterii Domnului

TDorz1

„Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi. Unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea ce li se dădea şi au fost chinuiţi“ (Evrei 11, 35).

Toate promisiunile lui Dumnezeu sunt făcute aleşilor Săi care ascultă Cuvântul Lui nu înainte de moarte, ci după ea. Înainte de moarte, în viaţa aceasta, sunt promise numai necazuri şi suferinţe. Chiar şi acele binecuvântări de care vom avea nevoie şi pe care Domnul ni le va da, ele ne sunt promise numai împreună cu noi prigoniri. Deşi este foarte adevărat că Domnul ne dă atâtea bucurii, mângâieri, îndestulări şi câştiguri chiar şi în viaţa aceasta, încât uneori ne vine chiar să ne întrebăm cu mirare cum totuşi ni s-au promis numai necazuri, iar noi parcă avem numai bucurii.
Asta este, desigur, o taină a dragostei Sale faţă de noi, care ne-am aşteptat numai la necazuri, după cum ni s-a spus, pentru ca să ne pregătim să le putem suferi. Iar El ne dă bucuriile pe care nu ni le-a promis aici, pentru ca iarăşi să vedem că dacă aici unde nu ne-a promis ne dă totuşi atâtea binecuvântări, câte ne va da El atunci, Acolo unde ni le-a promis atât de multe!…

Dar toate promisiunile lui satan şi ale păcatului sunt numai pentru viaţa aceasta, înainte de moarte. După moarte nu spune nici unui păcătos ce-l aşteptă dacă ascultă de ispitele lui şi face ceea ce-l îndeamnă el. După moarte el chiar spune că nu mai este nimic, pentru ca nu cumva sufletul nenorocit, care ascultă pe diavolul şi face voia lui, să se oprească înspăimântat şi să spună: Ajunge! Vine moartea şi vine judecata şi vine osânda veşnică – nu mai fac răul! Mă întorc la Dumnezeu, ca să mă izbăvească de la diavolul şi să mă spele de păcat. | Continuare »

Iar neamul Lui cine îl va spune? (Isaia 3, 8) – Pr. Sofian Boghiu

Alţii au suferit… – Traian Dorz, Meditații la apostolul zilei

Să n-ajungă ei… fără noi – Traian Dorz, Meditații la apostolul zilei

DUMINICA DINAINTEA NAŞTERII DOMNULUI – Părintele Constantin Galeriu

Cinstirea “norului de sfinți” ai Vechiului Legământ care au pregătit venirea în lume a Domnului – Sf. Luca al Crimeii

Întruparea lui Dumnezeu între oameni – Pr. Arsenie Boca

Traian-Dorz_056-A[ Despre Biblie ]

Traian Dorz, din Hristos – Împăratul nostru – meditație la verserul 48

„Pe cine Mă nesocoteşte şi nu primeşte Cuvintele Mele, are cine-l osândi: Cuvântul pe care l-am vestit Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi.“

De nimic nu m-am temut niciodată atât de mult ca de Judecata lui Dumnezeu.
Încă de pe când eram copil, sub zece ani, Cineva şi Ceva Tainic mi-a inspirat teama Judecăţii din Urmă – şi teama aceasta mă frământă mereu…
Gândul ei m-a urmărit apoi ca o chemare în toată copilăria mea, şi mai departe…
Nu pentru păcatele pe care le-aş fi făcut – căci nu mi dădeam seama pe atunci că există păcate –
ci pentru că nu-L cunoşteam pe Dumnezeu mă temeam.
Bănuiam că trebuie să existe o scăpare şi eu n-o cunoşteam.
Eram încredinţat că vine o Judecată şi eu nu ştiam cum să scap de ea… Până şi noaptea o visam mereu…

Ori de câte ori vedeam venind o furtună cu nori groşi, cu fulgere şi tunete, teama Judecăţii din Urmă îmi umplea de spaimă inima.
Eu nu spuneam nimănui, dar şi după ce mă vedeam scăpat, rugăciunile tot nu-mi puteau linişti deplin sufletul meu.
Spaima aceasta m-a urmărit până la cei cincisprezece ani pe care îi împlinisem când L-am aflat pe Domnul Iisus. Şi când m-am prăbuşit cu şiroaie de lacrimi în braţele Lui.
Din ziua aceea, spaima copilăriei mele s-a spulberat: teama de Judecata Veşnică s-a dus…

De atunci, în locul acestei temeri nedesluşite, a apărut lângă mine o carte desluşită: Biblia. | Continuare »

Stejărel cu frunza verde,
verde stejărel,
al cui plâns încet se pierde
Prunc în braţe să dezmierde,
Prunc în legănel?

Sălcioară, lăcrimioară,
doruri multe-îneci,
cine-n scutec înfăşoară
cruda cerului Comoară
jos pe paie reci?

Brad înalt din vârf de creste,
verde pe cărări,
cine ţese-această veste
ca s-o ducă până peste
cele patru zări?

Ram de măr cu dalbă floare,
dalbă rămurea,
a cui inimă-n ardoare
sabia străpunge oare
lângă-o cruce grea

Cetiniţă cetioară,
ruga lumii-ntregi,
Maică Pururea Fecioară,
cât va fi de-adânc să doară
numai tu-nţelegi.

Lidia Hamza

Sf-Ier-DosofteiViaţa slăvitului şi întru tot lăudatului ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei

Sfântul Ierarh Dosoftei s-a născut în anul 1624 la Suceava în familia Barilă. Părinţii săi Leontie şi Misira, binecredincioşi creştini, români de neam, aveau rudenii în Transilvania şi în ţinutul Liovului. La botez, pruncul a primit numele Dimitrie, pentru că se născuse în preajma zilei de 26 octombrie, când Biserica sărbătoreşte pe sfântul martir din cetatea Tesalonicului de la începutul veacului al IV-lea.
Tânărul Dimitrie Barilă a învăţat carte de la cei mai renumiţi dascăli din Moldova şi la şcoala Frăţiei Ortodoxe de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Liov. Dăruit de Dumnezeu cu o inteligenţă deosebită şi-a agonisit încă din anii copilăriei şi ai tinereţii multă ştiinţă de carte. A studiat cu multă râvnă Sfintele Scripturi şi învăţăturile dumnezeieştilor Părinţi ai Bisericii şi a deprins cu mult drag meşteşugul tâlcuirii textelor sfinte în limba română, pentru că învăţase a vorbi şi a scrie în alte limbi ca să transmită tezaurul sfintei Ortodoxii: greacă, latină, slavonă bisericească, polonă şi ucraineană.
Pe lângă învăţătura adunată cu migală de la mulţi dascăli, la şcoala mănăstirii Probota a deprins şi învăţătura cea duhovnicească: rugăciunea, ascultarea, smerenia şi nevoinţele ascetice. A primit îngerescul chip în această sfântă mănăstire la anul 1649, cu numele de monah Dosoftei. Iubitor de înţelepciune şi vrednic împlinitor al nevoinţelor călugăreşti, Cuviosul Dosoftei a sporit în dragoste şi rugăciune, devenind părinte duhovnicesc şi începător al obştii de la Probota. Într-o însemnare în limba română el scrie la 14 septembrie 1649: „Ieromonah Dosoftei de la Pobrata, feciorul lui Leontar Barilovici”, iar alături, în limba greacă: „Dositheos, ieromonah, fiul lui Leontar Barila şi al Misirei”.
Timp de mai mulţi ani învăţatul egumen a călăuzit pe monahi la Hristos, întărindu-i în buna nevoinţă şi în cunoaşterea Sfintei Scripturi. A dezvoltat mult şcoala mănăstirii Probota şi a crescut mulţi ucenici luminaţi, aducând în obştea sa o adevărată înnoire duhovnicească.
Datorită prestigiului său de cărturar şi virtuţilor care-i luminau chipul şi faptele, ieromonahul Dosoftei este chemat de Dumnezeu la slujirea arhierească. În anul 1658 este episcop de Huşi, după un an trece în scaunul vlădicesc de la Roman, iar în 1671 este ales mitropolit al Moldovei. Blând şi smerit, înaltul ierarh uimea pe toţi prin înţelepciune şi bunătate: Cronicarul Ion Neculce îl descrie astfel: „Acest Dosoftei mitropolit nu era om prost (simplu) de felul lui. Şi era neam de mazâl. Prea învăţat, multe limbi ştia: elineşte, sloveneşte, şi altă adâncă carte şi-nvăţătură. Deplin călugăr şi cucernic, şi blând ca un miel. În ţara noastră, pe ceasta vreme nu este om ca acela”. | Continuare »

TraianDorzTraian DORZ, ISTORIA UNEI JERTFE – vol. IV, pg. 233

– Ce facultate ai făcut? Ce şcoală ai? m-au întrebat în câteva rânduri mulţi dintre cei care mi-au citit cărţile ori au discutat cu mine.
– Ce să vă spun? le răspundeam simplu şi apoi tăceam.
Într-adevăr, ce să le spun, când şcoala mea era cu totul alta de cum credeau ei şi de cum puteam să le spun eu. Unora le-am zis:
– Aceea care se vede şi se aude la mine.
Altora le-am spus cu ochii plini de lacrimi:
– Am patru facultăţi: a muncii, a rugăciunii, a iubirii şi a suferinţei. Cea mai adâncă este cea a lacrimilor din iubire şi suferinţă. La acestea am învăţat şi din ele am adus tot ce mi-a mai rămas după ce m-au prădat de tot mai întâi vrăjmaşii, apoi prietenii, trecând apoi cu toţii la fel de necruţător peste hotarul meu.
– Dar copii câţi ai avut?
– Trupeşti ori sufleteşti? Trupeşti, cinci, din care mai trăiesc trei. Sufleteşti, nu ştiu câţi am avut, nici câţi mai trăiesc dintre ei. Dar unii dintre cei sufleteşti îmi fac atât de mari bucurii, încât uit toate necazurile pe care mi le-ar fi făcut şi o sută dintre cei trupeşti.
– Despre copiii cei trupeşti de ce nu ai scris nimic?
– Acestea fac parte dintre adevărurile despre care va vorbi numai Hristos la Venirea Lui.
– Mai faci poezii şi cântări, şi cărţi?
– Acum mă străduiesc să fac poeţi, nu poezii. Cântăreţi, nu cântări. Scriitori, nu cărţi. Când munceşti să faci o poezie frumoasă, este ceva. Dar când reuşeşti să faci un poet frumos, trebuie să recunoşti că este de o mie de ori mai mult. Aşa este şi cu cântările şi cu cărţile. | Continuare »

Troparul, glasul al 1-lea
Soborului cel dintâi te-ai arătat apărător și de minuni făcător, purtătorule de Dumnezeu Spiridoane, părintele nostru. Pentru aceasta, cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit și șarpele în aur l-ai prefăcut. Și când ai cântat sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfințite. Slavă Celui ce te-a preamărit pe tine; slavă Celui ce te-a încununat; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!

Condac 1:
Apărătorului credinței dreptmăritorilor, Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, să-i aducem din inimă mărturisiri mulțumitoare, toți care prin ale lui înțelepte învățături ne-am luminat cu credința și să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!
Icos 1:
Popoarele credincioșilor, cunoscând mulțimea minunilor tale, prin care ai rușinat pornirea ereticilor cea fără judecată asupra credinței noastre, cu umilință te laudă cu cântări ca acestea:
Bucură-te, ierarhul Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, scăparea celor ce năzuiesc către tine;
Bucură-te, îndreptătorul credinței; | Continuare »

Proloagele Sfinţilor şi a Sfintelor – 12 decembrie

Insula Ciprului era patria minunatului Spiridon, care, născându-se din părinţi simpli, era şi el smerit cu inima şi bun cu viaţa. În copilăria sa a fost păstor de oi şi, crescând, s-a împărtăşit nunţii celei legiuite şi s-a făcut tată de copii. El vieţuia cu cinste şi cu plăcere de Dumnezeu, urmând lui David în blândeţe, lui Iacob în simplitatea inimii şi lui Avraam în iubire de străini. Dar nu după mulţi ani, murindu-i soţia, cu osârdie slujea lui Dumnezeu prin fapte bune, iar averea sa o cheltuia spre odihna străinilor. În lume atât de mult a plăcut lui Dumnezeu, încât s-a învrednicit cu darul facerii de minuni, căci vindeca tot felul de boli, din cele cu anevoie de vindecat şi izgonea duhurile rele din oameni, cu cuvântul. Pentru aceasta a fost ales episcop al cetăţii Trimitundei, care era o cetate vestită a Ciprului, în împărăţia marelui Constantin şi a lui Constantie, fiul său, unde făcea minuni preaslăvite.

Oarecând era în ostrovul acela secetă mare şi uscăciune, iar uscăciunii îi urma foametea şi foametei, moartea; căci mulţime de popor murea de foame. Pentru acea închidere a cerului, trebuia un Ilie sau un altul asemenea lui, ca să-l deschidă cu rugăciunea. Unul ca acela s-a arătat Sfântul Spiridon, care, văzând nevoia ce venea asupra poporului şi milostivindu-se părinteşte spre cei ce piereau de foame, s-a rugat cu sârguinţă către preabunul Dumnezeu, Care îndată a umplut cerul cu nori, adunându-i de la marginile pământului. Apoi a fost lucrul cel mai minunat, ca să nu socotească cineva că ploaia s-a făcut din stihii, în chip firesc, căci multă vreme norii n-au dat ploaie, până ce iarăşi sfântul a mai făcut rugăciune cu fierbinţeală şi atunci s-a vărsat ploaie mare pe pământ şi n-a încetat multe zile, până când iarăşi s-a rugat sfântul şi s-a făcut senin.

Pământul s-a adăpat cu îndestulare şi şi-a dat roadele sale, căci s-au îmbelşugat ţarinele, au rodit sadurile şi grădinile şi a fost după foametea aceea îndestulare multă prin rugăciunile plăcutului lui Dumnezeu, Spiridon. Peste câţiva ani, prin voia lui Dumnezeu, pentru păcatele oamenilor, s-a făcut foamete în latura aceea şi se bucurau bogaţii vânzători de grâu, pentru acea scumpete, căci aveau grâu strâns de mulţi ani şi, deschizându-şi hambarele, au început a-l vinde scump. Atunci era în cetatea Trimitundei un vânzător de grâu, nesăţios de iubirea de argint şi plin de lăcomie. Acela, câştigând cu neguţătoria prin alte părţi mult grâu şi aducându-l cu corabia în cetate, nu voia să-l vândă cu acel preţ, cu care se vindea în cetate, ci l-a pus în hambare, până când se va înmulţi foametea în cetate, pentru ca să-l vândă mai scump şi să câştige avere mai multă. | Continuare »

cop1_Vine-Domnul

| Continuare »

Nasterea-Domnului_15_08

„Veniţi, că, iată, gata sunt toate“… (Pilda celor poftiţi la cină)

chemati-la-cina_16_01Cina din pilda Evangheliei este Împărăţia lui Dumnezeu, adică mântuirea noastră cea sufletească prin Jertfa Fiului Său, iar „cei chemaţi“ care n-au vrut să meargă la cină sunt creştinii cei cuprinşi de vârtejul treburilor, ispitelor, patimilor şi păcatelor lumii acesteia. Evanghelia aceasta, cu adevărat, este parcă Evanghelia vremurilor şi a oamenilor de azi, pentru că niciodată n-au fost nepăsarea şi negrija de Împărăţia lui Dumnezeu, de cele sufleteşti, aşa de mari ca azi. Care să fie pricina acestui lucru? Unii zic că „au uitat oamenii datoriile ce le au faţă de cele sufleteşti“. Eu zic că-i alta. Iisus a zis odată: „Asemenea este Împărăţia lui Dumnezeu cu o comoară ascunsă într-o ţarină, şi cine o află îşi vinde tot ce are, ca să cumpere ţarina“ (Matei 13, 44). Cei mai mulţi creştini însă n-au aflat comoara sufletească, darul, puterea şi bucuria ce le dau căutarea şi aflarea Împărăţiei lui Dumnezeu şi de aceea nu-şi bat capul cu cele sufleteşti. „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul“, zice Psalmistul, dar puţini au gustat şi au aflat bunătatea sufletească ce este în „Cina Domnului“. Cine a aflat o dată darul, puterea şi bucuria ce o dă „Cina Domnului“ (Sf. Cuminecătură), Jertfa Mântuitorului, aceluia nu-i mai trebuie nici o predică despre „datoriile“ ce le are faţă de suflet. „Toate le socotesc gunoaie, ca să-L dobândesc pe Hristos“, zicea Apostolul Pavel (Filipeni 3, 8). Acesta este credeul celui care a aflat comoara Împărăţiei lui Dumnezeu.
Cititorule! Nu cumva să crezi că Evanghelia te-ar mustra, pentru că îţi ai ţarina ta şi boii tăi şi lucrurile tale. Grija sufletului o laşi în urma tuturor afacerilor şi intereselor tale. Pentru asta te mustră Evanghelia. | Continuare »

Un Împărat face nuntă Fiului Său Preaiubit,
ca poporul să-Şi întoarcă de pe drumul rătăcit.

Face nuntă, căci sosit-a ceasul când va cununa
pe Fiul Său cu Mireasa ce din lume-o va nălţa.

La această nuntă-i cheamă pe toţi astăzi Bibliá,
să se pregătească-n grabă căci nuntá se va ţinea;

Să-şi ’mulţească untdelemnul faptei bune, tot mereu,
cu lumină să-L aştepte pe Fiul lui Dumnezeu.

Să vegheze-n rugăciune toată vremea pe pământ,
să nu-i afle-n somnul morţii ziua Nunţii Celui Sfânt.

Şi să-şi schimbe haina vieţii, alta nouă a-mbrăca,
ca-n odaia cea de nuntă să poată cu El intra.

Ajută-ne, Doamne Sfinte, ca, în Ziua de Apoi,
la a Fiului Tău nuntă să putem intra şi noi!

Să ne veselim de-a pururi, Doamne-n veci la masa Ta
cu toţi cei ce-n bucurie slavă Ţie-Ţi vor cânta!

(Să cântăm Domnului, nr. 876)

[Respingători ai chemării lui Dumnezeu]

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Vălani – 4 iulie 1976

În Sfânta Evanghelie sunt multe locuri în care se vorbeşte despre nunţi. În Matei, capitolul 22, Mântuitorul spune pilda cu cei chemaţi la nuntă. Acolo, un tată vrednic a pregătit o nuntă mare fiului său. Şi a făcut un cort mare, mare şi i a chemat pe toţi cei care erau invitaţi, să vină la petrecerea aceasta. „Veniţi, a zis el; toate sunt gata!”
Şi a trimis pretutindeni chemători minunaţi, crainici, să-i cheme pe toţi, pe toţi. În primul rând, a trimis la cei mai apropiaţi. Dar au fost trei categorii de oameni care au refuzat chemarea la nuntă.
I – Unul a spus: „Mi-am cumpărat o pereche de boi şi trebuie să-i încerc. Iartă-mă, nu pot veni…”
II – Altul a spus: „Mi-am sădit o vie, iartă-mă, nu pot veni…”
III – Altul a spus: „Mi-am luat nevastă. Iartă-mă, te rog, nu pot să vin”.
Aceştia trei… aceste trei feluri de respingători ai chemării lui Dumnezeu erau trei categorii de oameni care, din trei motive, au refuzat să vină la nunta Mirelui Sfânt.
Era vorba despre unul care cumpăra…
Era vorba despre unul care îşi sădise o vie…
Era vorba despre altul, care se căsătorise…
Iată deci trei categorii de oameni şi trei motive: comerţul, producţia, distracţia.
Sau: boii, via, nevasta.
Aceste trei motive, aceste trei piedici l-au oprit pe om să asculte chemarea lui Dumnezeu. | Continuare »

Cina Domnului

Cina Domnului

Traian DORZ, LA GOLGOTA

Cina Domnului e gata!
Şi-a trimis Stăpânul iară
pe toţi solii Lui s-adune de prin lume,
de prin ţară,
mii de suflete chemate pentru masa Lui bogată
toţi câţi vor să se hrănească
fără bani şi fără plată!

S-au împrăştiat prin lume cu solia Lui argaţii,
ca să cheme-ntâi la cină toţi avuţii şi bogaţii!
…Însă cum s-au dus veniră,
căci din cei chemaţi la cină
robii grijilor şi-ai tinei
n-au fost doritori să vină.

Şi-a trimis Stăpânul iarăşi
peste tot din nou argaţii
ca să-adune-acum la cină flămânziţii
şi-nsetaţii! | Continuare »