DOAMNE, DE-AR FI FOST

DOAMNE, DE-AR FI FOST

Traian DORZ, din CÂNTAREA VEŞNICIEI

Doamne, de-ar fi fost vreun altul
mai căzut şi mai ateu,
poate că pe-acela, Doamne,
l-ai fi-ales în locul meu
– Doamne, însă n-a fost nimeni
mai pierdut şi mai uitat
decât mine – şi de-aceea
m-ai ales şi m-ai chemat,
Tu, Iisuse, Scump Iisuse,
m-ai ales şi m-ai chemat!

Doamne, de-ar fi-un preţ mai mare
să ne mântui din păcat,
bunătatea-Ţi iubitoare
pe acela l-ar fi dat,
– Doamne, de-ar fi fost altunde,
pentru noi, mai dulce rai,
cu minuni şi mai profunde,
Tu acolo ne-aşezai,
Drag Iisuse, Scump Iisuse,
Tu acolo ne-aşezai! | Continuare »

EVANGHELIA DUMINICII A 32-A DUPĂ RUSALII – a lui Zaheu vameşul

Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an

Ce minunată şi plină de învăţătură este Evanghelia lui Zaheu din Ierihon! Acest Zaheu este pus înaintea noastră cu o minunată învăţătură despre cum trebuie să plece fiecare om pe calea mântuirii sufleteşti. Să cercetăm dar cu de-amănuntul, să aflăm cum s-a mântuit acest Zaheu.
Înainte de toate, să vedem ce l-a plecat de acasă pe vameşul Zaheu. Vameşii erau oameni vestit de bogaţi. Zaheu era mai-marele vameşilor, iar vameşii erau păcătoşi vestiţi care îşi făceau averi cu fel de fel de camete, nedreptăţi, înşelăciuni şi furturi din averea statului. Zaheu era, aşadar, mai-marele păcătoşilor – şi mult va fi trebuit să fi furat şi înşelat până a ajuns la acest rang. Dar ce-i păsa lui de acest lucru? El era bogat, putred de bogat, şi nu ducea lipsă de nimic. Însă totuşi lui Zaheu îi lipsea ceva. Îi lipsea ceva ce nu-i puteau da banii. Îi lipsea ceva în sufletul lui. Sufletul lui Zaheu simţea o greutate, simţea o nelinişte, o nemulţumire. Din adâncul sufletului său auzea tot mai lămurit mustrarea: Vai de tine, Zahee, şi de banii tăi făcuţi cu strâmbătate şi vicleşug! Lasă această cale! Această greutate şi tulburare, ce le simţea în sufletul său, l-au făcut într-o zi să-şi lase vama şi câştigul şi să plece ca să vadă pe Iisus, pe un Om ce predica despre cele sufleteşti. Pe Zaheu l-a dus de acasă nu numai vestea ce se dusese despre Iisus, ci l-a dus mai ales greutatea ce o simţea în sufletul său; l-au dus dorul şi dorinţa ce se treziseră în el după o înnoire a vieţii. Zaheu simţea că-i lipseşte ceva, şi acest ceva îl suia pe el – om bogat – într-un dud din marginea drumului.
Şi, iată, pe drum Se apropie Mântuitorul. Se apropie ca o lumină mare ce atrage după Sine un norod întreg. Zaheu Îl vede apropiindu-Se; şi, din ce Se apropie, Zaheu se simte acolo sus în dud tot mai mic şi tot mai neliniştit. În lumina Mântuitorului, Zaheu îşi vedea deodată tot trecutul său plin de întunericul păcatelor. În lumina Mântuitorului, Zaheu simte cum deodată piere tot preţul averii sale şi al banilor săi. În faţa Mântuitorului, Zaheu se simte atât de sărac, atât de gol, atât de negru şi de păcătos, îşi simte zădărnicia vieţii lui atât de mult, încât îi vine să strige de acolo de sus: „Vai de mine şi de viaţa mea!“ | Continuare »

AZI S-A FĂCUT MÂNTUIRE CASEI ACESTEIA

AZI S-A FĂCUT MÂNTUIRE CASEI ACESTEIA

Ioan  Marini, «Viaţa Creştină» nr. 4 / 22 ian. 1939, p. 1

Duminica aceasta avem la rând Evanghelia cu Zacheu, vameşul care s-a mântuit primindu-L pe Domnul în casa sa (citiţi pe larg această Evanghelie la Luca 19, 1-10).
Este aceasta una dintre cele mai frumoase şi mai duioase pagini din Evanghelie; unul dintre cele mai minunate imnuri scrise în cartea mântuirii şi care mai răsună şi azi în cer şi pe pământ ori de câte ori un Zacheu Îl primeşte pe Domnul.
Să cercetăm puţin istoria vieţii şi a mântuirii lui Zacheu.
Cine era el? Evanghelia ne descrie istoria lui în cinci cuvinte care ne spun totul; era mai-marele vameşilor şi era bogat.
Vameşii erau păcătoşii timpului, cunoscuţi de toţi ca nişte oameni încărcaţi de avuţia nedreptăţii şi lăcomiei şi din cauza aceasta, căzuţi în dispreţul tuturor. Zacheu, fiind mai-marele vameşilor, era, desigur, şi mai-marele păcătoşilor. „Şi era bogat”; bogat în aur şi avuţii şi bogat în păcate, care erau mult mai numeroase decât banii lui.
Cine ar mai putea crede că acest om avea să fie într-o zi altul? Cine ar putea crede că într-o zi Zacheu avea să se schimbe, să urască avuţia păcatului şi să devină un om nou, un sfânt? Nimeni! Omeneşte vorbind, acest lucru nici nu se poate. Lumea zice despre viaţa ăstor fel de oameni că nu se mai poate repara. „Ce este strâmb nu se poate îndrepta şi ce lipseşte nu poate fi trecut la număr” (Ecles 1, 15). Dar ceea ce nu se poate face de oameni se poate de Dumnezeu. Ceea ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu. | Continuare »

Ca şi Zaheu

zaheuCa şi Zaheu, în dudul încrederii de sine
Eu am urcat Stăpâne, crezând c-ajung la Tine.
Micimea mea pe vârfuri în grabă mi-am suit-o,
Dar Tu, îngenunchiată, iubirea mi-ai dorit-o.

Degrabă coborârea Tu mi-ai cerut, cu bine
În casa mea să intri şi să cinezi cu mine.
Că-n casa mea iertarea voiai să-mi dai, Iisuse
Acolo unde rana păcatul mi-o făcuse.

Şi-am ascultat îndată. Frumoasă găzduire
Să-Ţi fac, Stăpâne veşnic, întreaga mea iubire.
Din câte-am strâns pe lume să dărui jumătate
Şi împătrit să-ntorc spre năpăstuitul frate.

Ce bucurie sfântă, ce clipă minunată
E asta-n care, Doamne, iubirea mea uitată
Se dăruieşte Ţie slujire-n toate cele.
Căci mânuire astăzi, făcut-ai casei mele.

Lidia Hamza

„NU ESTE BINE SĂ FIE OMUL SINGUR!”

Zaheu_25Vorbirea fratelui Traian Dorz
la o nuntă din Bihor – 1 martie 1981

S-a citi aici despre întâlnirea lui Zaheu cu Mântuitorul. Nu era întâmplare. Nici o întâmplare nu este întâmplătoare. Dumnezeu rânduise această întâlnire. Şi nu numai Zaheu a fost acolo un om care avea nevoie să se întâlnească cu Hristos.

Ne închinăm în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Noi suntem un popor creştin. De la naştere, poporul nostru s-a născut creştin. Poporul nostru nu s-a încreştinat după ani, după secole de păgânism, ca alte popoare. Faţă de poporul nostru, Dumnezeu a avut o milă, o bunătate, o grijă deosebite. De la naşterea noastră din părinţii noştri trupeşti şi din cei sufleteşti, din Cuvântul şi din Duhul lui Dumnezeu, noi ne-am născut creştini. Mărturisim dreapta noastră credinţă, care a cuprins căsătoria, nunta, printre cele şapte Taine ale ei, [aceasta fiind] considerată sfântă nu numai din Cuvântul lui Dumnezeu, ci din toate învăţăturile care ne-au rămas nouă de la părinţii noştri drept-cre¬dincioşi şi care au lăsat pe tot întinsul patriei noastre semnele marii lor credinţe şi ale adâncii lor încrederi în Dumnezeu.
Am fost aşezaţi aici de înţelepciunea lui Dumnezeu şi de lucrarea cea tainică a Lui, care a rânduit viaţa nu numai fiecărui om şi fiecărei familii, ci fiecărei naţiuni.
Am fost aşezaţi la răscrucea asta a istoriei şi a geografiei, în care n-am avut, de-a lungul istoriei poporului nostru, nici un aliat adevărat şi statornic, decât pe Dumnezeu. Părinţii noştri au simţit aceasta, că peste poporul nostru şi peste acest pământ sfânt, presărat cu morminte şi cu dovezi ale dragostei şi credinţei lor, au trecut la fel de sălbatici şi prietenii, şi vrăjmaşii. Şi numai Dumnezeu a fost Singurul lor aliat. În cele mai grele împrejurări, părinţii noştri şi-au îndreptat inima şi gândurile spre Dumnezeu şi au spus: „Doamne, nu mai avem pe nimeni! Toţi cei care ne-au promis ajutorul ne-au trădat. Toţi cei care s-au fălit că sunt prieteni ne-au înşelat. Şi, la vremea celei mai cumplite răscruci din viaţa noastră, ne-au părăsit.”
Marii noştri înaintaşi, aceia care şi-au pus viaţa în joc pentru apărarea fiinţei poporului nostru, au spus prin glasul lui Ştefan cel Mare: „Eu nu apăr aici numai existenţa şi fiinţa neamului meu, ci apăr aici credinţa în Iisus Hristos!”. | Continuare »

Sfânta Xenia, „cea smerită şi nebună pentru Hristos”

Primii douăzeci şi şase de ani

Data naşterii nu este cunoscută, dar anumiţi cercetători propun ca dată a naşterii anul 1731. Nici despre părinţii ei nu se ştie nimic dar, pentru că s-a căsătorit cu un colonel, se presupune că a făcut parte dintr-o familie de nobili sau de funcţionari unde a primit o educaţie aleasă.
Xenia Grigorievna rămâne văduvă la 26 de ani
Primele articole de ziar ce s-au păstrat despre Xenia datează din anul 1847 când în ziarul „Buletinul poliţiei orăşeneşti a Sankt-Petersburgului” apar două articole în numerele 264 şi 272: Cu 40 de ani în urmă sau, poate, cu câţiva ani mai mult, s-a săvârşit aici, în Petersburg, văduva cântăreţului imperial, Andrei Teodorovici, Xenia Grigorievna…
În afara acestor două articole, scurte informaţii despre viaţa sfintei Xenia sunt oferite de epitaful de pe piatra funerară: A rămas văduvă la vârsta de 26 de ani, a pribegit 45 de ani, şi a trăit 71 de ani; îşi zicea Andrei Teodorovici.
Momentul dramatic ce îi marchează viaţa şi îi schimbă destinul este moartea soţului cu care era căsătorită de numai 4 ani. În anul 1755 în Petersburg izbucneşte o epidemie de tifos exantematic.
Xenia este atât de afectată de moartea soţului încât a doua zi este găsită tot lipită de trupul soţului răposat dar îmbătrânită şi încărunţită.
Îşi petrece soţul la groapă îmbrăcată în hainele militare ale acestuia, imitându-i mersul în urma sicriului.
Andrei Teodorovici nu a murit – le spunea ea celor din jurul ei. A murit Xenia Grigorievna, dar Andrei Teodorovici este aici, în faţa voastră, el trăieşte şi va trăi mult de acum înainte, va trăi veşnic. | Continuare »

Acatistul Sfintei Xenia din Sankt Petersburg

xeniaTroparul Sfintei Cuvioase Xenia, glasul al 7-lea:

Iubind sărăcia lui Hristos, acum te îndulcești de ospățul cel veșnic; cu nebunia cea părută ai rușinat nebunia acestei lumi, prin smerenia Crucii ai primit puterea lui Dumnezeu. Pentru aceasta, dobândind darul ajutorării prin minuni, Sfântă Xenia, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne izbăvească prin pocăință de tot răul.

Condacul 1

Ție, celei alese, bineplăcutei lui Dumnezeu și nebunei pentru Hristos, Sfântă și fericită maică Xenia, care ai ales nevoința răbdării și relei pătimiri, cântare de laudă îți aducem toți cei ce cinstim sfântă pomenirea ta. Iar tu ne apără de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți, ca să strigăm ție: Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Icosul 1

Vieții îngerești ai râvnit, maică fericită, căci după moartea soțului tău ai lepădat frumusețea lumii acesteia și toate cele din ea: pofta ochilor, pofta trupului și trufia vieții, dobândind nebunia cea pentru Hristos. Pentru aceasta auzi acum de la noi smerite laude:
Bucură-te, că te-ai asemănat prin viața ta Sfântului Andrei celui nebun pentru Hristos;
Bucură-te, că lepădându-te de numele tău, cu numele celui adormit te-ai numit;
Bucură-te, că nebunia cea pentru Hristos ai început-o luând numele soțului tău Andrei;
Bucură-te, că numindu-te cu nume bărbătesc neputința femeiască ai lepădat;
Bucură-te, că toată avuția ta ai împărțit-o oamenilor buni și săracilor;
Bucură-te, că pentru Hristos ai primit sărăcia cea de bunăvoie;
Bucură-te, că prin nebunia ta ne-ai învățat să lepădăm cugetarea cea deșartă a acestui veac;
Bucură-te, bună mângâietoare a tuturor celor ce aleargă cu credință la tine;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre! | Continuare »

[Falsele interpretări ale adevărului]

[…]
6. Ce mare însemnătate are credinţa noastră nu numai pentru noi, ci şi pentru alţii!
Prin felul în care credem noi despre un lucru, aşa va fi şi mărturisirea noastră despre El.
Şi prin felul cum vom înfăţişa noi lucrurile le vor crede şi le vor vedea mulţi apoi şi dintre cei cărora le mărturisim noi.
De aceea noi vom răspunde şi pentru sufletele lor.

7. Este uneori de mirare cum oameni cu deplină putere de judecată şi cu deplină lumină de cunoaştere ajung atât de lesne-crezători şi primitori ai unei idei greşite şi amăgitoare.
Buna – dar uşuratica – lor credinţă nu le lasă lor nici un strop de îndoială asupra felului cum li se spune şi li se înfăţişează un lucru.
Şi astfel ei îl primesc aşa, fără să l cerceteze deloc.
Îl cred aşa cum li se spune.
Cred fără să gândească.
Ducând apoi mai departe şi altora acest crez greşit care la început s-a ivit din cine ştie ce inimă slabă.
Şi în cine ştie ce moment slab.

8. Aşa s-au răspândit toate interpretările false despre adevăr.
La început va fi fost o biată femeie credincioasă, dar neştiutoare.
Apoi nişte bieţi ucenici creduli, iubitori şi buni – dar prea grăbiţi şi prea temători.
Pe urmă au fost din ce în ce tot mai mulţi cei care au început şi au continuat să creadă greşit.

9. Cu timpul, cei sinceri şi statornici s-au lămurit.
Stăruind în rugăciuni şi rămânând în unitatea frăţească, Domnul nu i-a lăsat în părerea greşită,
ci i-a luminat cu adevărul. | Continuare »

Săptămâna de minciuno-rugăciune

DSC_0986-scaledDe atâția ani se tot vorbește, se tot scrie, se tot difuzează materiale critice cu privire la această săptămână de urâciune împotriva lui Dumnezeu și aceasta tot se ține, de ca și cum nimănui nu-i pasă de aceste chiar vehemente argumentări cu care se cere încetarea lor.
Dar ele nu vor înceta.
Pentru că ierarhia conducătoare a Bisericii Ortodoxe Române nu mai este demult în slujba poporului, ci locomotiva acestuia către ceva din afara lui, care nu-l reprezintă.
S-ar părea că nu ar trebui să ne mai intereseze ceva care a ieșit o dată din sfera interesului duhovnicesc al nostru, al poporului drept-credincios.
Dar nu este așa.
Nu mai sunt respectate canoanele Sfinților Părinți, nu mai sunt reprezentați drept-credincioșii, dar mersul Bisericii nu este același lucru cu mersul ierarhiei bisericii. Au mai fost de-a lungul veacurilor multe abateri de la calea cea ortodoxă a învățăturilor de credință. Dar noi nu ne temem. Vom aminti an de an cât de păguboasă și pierzătoare de suflet sunt aceste conslujiri cu ereticii, tot atât timp cât ele se vor ține, pentru mărturie și ca dovadă pentru oricine care ar vrea să spună vreodată că nu a știut.
Și nici să nu se creadă vreodată că această amestecătură ideologică va folosi spre mântuire cuiva. Nu iese nimic bun din ceva alterat. Cine vrea să-L afle pe Hristos, cine vrea să se pregătească pentru aceste veacuri crâncene, trebuie să nu-și amestece învățătura, ca nimic alterat să nu-i cuprindă inima și să-i întunece vederea cea duhovnicească.
Așa că:
Frați întru Domnul, fugiți de amăgirile și amestecăturile veacului acestuia și să ne alipim tare de Hristos, așa de tare încât nicicum uraganul falselor încredințări să nu ne schimbe credința cea una, dată de Părinții noștri, pe totdeauna, chiar dacă aceasta vine tocmai de la cei care ar trebui să stea împotriva lui. Duhul cel Sfânt să călăuzească și să lumineze vederea clară a oricăruia care și-o dorește cu adevărat!

Viaţa Sfântului mărturisitor Marcu Eugenicul, episcopul Efesului

Viaţa Sfântului mărturisitor Marcu Eugenicul, episcopul Efesului

19 ianuarie

„Nu voi semna niciodată unirea,
chiar dacă ar trebui să-mi primejduiesc însăşi viaţa mea!
În materie de credinţă, nu e loc pentru îngăduinţă nici pogorăminte.“

Părintele nostru între sfinţi Marcu Eugenicul (1392-1444), mitropolitul Efesului, s-a născut Manuel, din Gheorghe şi Maria, amândoi din neam credincios şi viţă slăvită în Constantinopolului, capitala Imperiului Roman şi a Patriarhatului Ecumenic al Bisericii Ortodoxe.
În vremea aceea, partea răsăriteană a Imperiului fusese cucerită de turci, şi împăratul Manuel căuta să încheie o înţelegere cu papa Martin V, nădăjduind să adune un sinod ecumenic pentru a pregăti unirea catolicilor cu Biserica Ortodoxă, şi prin aceasta să dobândească oştiri din partea monarhiilor din Apus. După neizbutita cucerire asupra Constantinopolului din 1422 de către sultanul Murad II, noul împărat Ioan VIII Paleologul leagă iar înţelegeri cu noul papă, Eugenie IV, punând început pregătirilor pentru un sinod ecumenic. Patriarhii Alexandriei, Antiohiei şi ai Ierusalimului nu primesc participarea la sinod, dar trimit în silă împuterniciţii lor.
Patriarhul Alexandriei a ales ca pe unul din trimişii săi pe ieromonahul Marcu, ale cărui scrieri teologice i-au dus vestea în întregul imperiu. Atât împăratul cât şi patriarhul Iosif II al Constantinopolului au voit ca Marcu să fie hirotonit episcop, pentru a fi pus în locul cel dintâi al trimişilor ortodocşi la acest sinod. La 46 de ani, Marcu a fost ridicat în rangul de Mitropolit al Efesului, rămas liber prin săvârşirea mitropolitului Ioasaf. | Continuare »