Traian Dorz, Păşunile dulci
1. Maica Domnului fusese aceea care cea dintâi auzise din gura trimisului ceresc Vestea Cea Bună, adică Evanghelia. A fost ea însăşi atât de adânc fiica Adevărului, încât s a putut învrednici să fie Maica Lui! A fost atât de mult o slujitoare, încât a putut ajunge o veşnică Stăpână.
2. Iată ce mare har pot să fie nu numai părinţii credincioşi pentru fiii lor, ci şi fiii aleşi, pentru părinţii lor. Binecuvântaţi sunt nu numai fiii, din pricina părinţilor lor sfinţi, ci şi părinţii, din pricina unor copii sfinţi. Binecuvântat este nu numai credinciosul, din pricina Domnului, ci şi Domnul, din pricina unui adevărat credincios al Său. Tot ceea ce este binecuvântat de Dumnezeu este şi pricină de binecuvântare pentru El.
3. Dovada cea mai adevărată că un suflet s a umplut de Duh Sfânt este nu numai că el Îl binecuvântează pe Domnul cu gura lui, cu rugăciunea şi cu cântarea lui, ci mai ales că Domnul este binecuvântat de către alţii din pricina faptelor acestuia. Din pricina binefacerilor lui şi a bunătăţii lui. Aceasta este şi slujba, dar şi răsplata unui suflet sfânt.
4. Când un credincios Îl binecuvântează pe Domnul cu gura şi cu lucrarea mâinilor sale, este, desigur, o dovadă că are Duhul Sfânt. Căci nimeni nu poate spune „Hristos este Domnul“ decât prin Duhul Sfânt (I Cor 12, 3). Dar când alţii Îl binecuvântă pe Domnul pentru dânsul, aceasta este cea mai înaltă dovadă că el este un vas sfânt. Şi că Duhul Sfânt i a dat un har nemăsurat. | Continuare »